Transilvania, 1868 (Anul 1, nr. 1-25)
1868-09-15 / nr. 19
Hufeland inca in alu 90-lea anu alu secuiului trecutu, candu duce: „Totu acele puteri si legi ale trupului organicii viu, prin care se forméza bóléié, sunt prin care ele se redica, se straforma, se domolescu si se restituesce erasi ecuilibriulu. “ Era renumitulu fisiatru Rousse vorbindu in contr’a mediciloru, carii dîcu, ca locurile silescu trupulu cu se’si recâstige sanetatea, dîce: „Organismulu omenescu este unu capu d’opera perfecta; elu nu se bolnavesce din capriciu si prostia, ci numai din sil’a fisica, déca i se impedeca conditiunele secretiunei (storcerei) si nutritiunei (hranirei), ori déca intra in elu materii eterogene (străine); si déca locurile Fara puté sili a se face sanetosu, atunci organismulu omenescu ar fi ca unu copilu destramatu, capriciosu, care in cerbici’a sa s’ar înfuria asupr’a sa insusi si care ar trebui silitu prin veninu, că se fia ferice, adeca sanetosu. Nu, Domni mei, nu e organismulu animalui unu copilu destramatu si prostu, care se astepte sila la fericirea sa prin marionetă eruditiunei medice, prin veninuri, ci elu este unu perfectu capu d’opera alu creatiunei, elu este in privinti’a propriului seu bine unu intreleptu infalibilu; elu care pricepe a se edifica atatu de minunatu din embrione (coltiu) pana la cea mai inalta perfectiune a formei, elu cunosce fara indoiela si miltuloacele de a’si vindeca bulele, si numai după ce este inveninatu in contr’a instinctului seu cu forti’a prin locuri si plăceri (voluptăți), isi perde capacitatea de a’si alege midiulecele spre total’a sa vindecare independente si securii; inse si atunci elu are inca neinstelatori’a putere de a’si întocmi toate functiunele si acțiunile vitali asia, incatu se poata amana moartea catu se poate mai departe.“ — „Natur’a,“ duce Paracelsus, „isi are mediculu propriu in sine insasi, acel’a vindeca ce mai este bolnavu. Se scie dara ori ce medicu, ca in trupu este celu ce vindeca in elu. Deca inse mediculu cugeta ca elu este celu ce vindeca acolo, apoi se instela elu pe sine insusi si nu cunósce propri’a sa arta.“ Noi scimti prea bine, ca numai acei oameni, pe carii ’i a inzestratu natur’a cu unu trupu virtosu si sanetosu si carii vietiuescu conformu legiloru ei celoru nestramutabili, potu avé instinctu justu si ageru, care se s i conducă intru conservarea trupului propriu. Civilisatiunea aduse cu sine inca si fatalitatea, ca cei mai putini oameni se potu vietiui conformu legiloru naturei; inse si aici creatoriulu a ingrijitu, pentruca omeniloru lea datu minte, adica ceva mai sublimu, mai spiritualii. Si deca omulu prin