Transilvania, 1979 (Anul 85, nr. 1-12)
1979-01-01 / nr. 1
CONŞTIINŢA DEMNITĂŢII CU INIMA ÎNCĂRCATĂ DE BUCURIE, CU SENTIMENTUL PARTICIPĂRII LA edificarea măreţului destin al ţării, am intrat în noul an hotărîţi să-i împlinim vrerile, aşa după cum ne este obiceiul. Am deschis, aşadar prima filă a celui de-al patrulea an al cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice, înscriind pe coala-i albă faptele zilei. Acuma însă, la finele primei luni, constatările sînt impresionante. Desprindem cîteva momente, esenţiale, autentice repere ale evoluţiei noastre pe traiectul edificării societăţii socialiste multilaterale pe pămîntul României. Cumincrie patriotică, stimă şi dragoste, am omagiat pe conducătorul iubit al partidului şi statului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe tovarăşa Elena Ceauşescu, adresîndu-Ie vibrante şi fierbinţi urări de sănătate, fericire şi ani mulţi spre binele patriei, al întregului popor. Evocîndu-le anii şi pilduitoarele exemple, întregul partid, întregul popor şi-au manifestat nestrămutata credinţă faţă de cei ce reprezintă conştiinţa ţării. Din cuvintele de mulţumire ale iluştrilor sărbătoriţi, am desprins căldura şi dragostea, devotamentul lor neţărmurit pentru popor, pentru tot ceea ce poate contribui la bunăstarea naţiunii. Pe imensul front al depăşirii, sub genericul celei de a doua ediţii a festivalului naţional „Cîntarea României“, colectivele de oameni ai muncii au lansat chemări la întrecere, care marchează cadru fertil de manifestare a virtuţilor poporului. Premergătoare adunărilor generale ale oamenilor muncii din întreprinderi, instituţii, unităţi agricole etc., acestea au plasat în centrul atenţiei generale aspectele calitative ale muncii, în ideea declarată de a sprijini mai substanţial efortul de trecere de la cantitate la o nouă calitate, superioară. Regăsim, în conţinutul angajamentelor date publicităţii, ampla desfăşurare de forţe şi de idei novatoare ce caracterizează etapa actuală, acest an al cincinalului. Pe răbojul noii noastre istorii am încrustat, la 24 ianuarie, semnele marilor împliniri celebrate de aniversarea a 120 de ani de la Unirea Principatelor surori, Ţara Românească şi Moldova. Visul atîtor generaţii s-a consolidat, de-a lungul celor 12 decenii, căpătînd contururi nebănuite vreodată, sporind prefacerile şi ritmul desfăşurărilor pe temelia economică realizată în anii socialismului, deschizînd noi orizonturi egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate, a făuririi unităţii moral-politice a întregului popor. Cu aceste gînduri, cu forţe proaspete şi mereu întărite, înscriem contribuţia noastră la imensul angajament al naţiunii de a întîmpina cel de al XII-lea Congres al partidului cu rezultate cit mai bune, demne de tradiţia şi hărnicia oamenilor acestor locuri — români, germani, maghiari. TRANSILVANIA