Tribuna, octombrie 1904 (Anul 8, nr. 186-206)
1904-10-28 / nr. 204
Anul VIII. Artid. Joi 28 Octombre (10 Novembre) 1901 Nr. 204 ADMINISTRAȚIA Acad. Deak Peren«-«. Nr. H INSERTRJNUJI: A 1w A ttnaoaa : JMMM teM U teal;teul cur* ii teolj a lr~*1 oar* S b. dc fiecare paMtcafteai At&t lUmxniesM«, c*t fi la—rți ;■ aBa ana* a ta plăti (aalet* hi Artte Wafoa peatra oraș și luatitel*» Scriaorl aainacata aa te pHana" REDACȚIA Arad, Deak Ferenczu. Nr. 20. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: un an............................. 20 cer ne xli an ........................ ... i0 cc*. pe 1»4 an ............. ............ 5 cot 9t o lună............................ 2 cocuri pe Dumineci ce an 4 cor. ptntru România și străinătate pe* 40 franci. Clasascripte mi M inapoiazfc. ------------------ ,, ------------------------" - --- Memorandul Episcopatului bisericei gr.-or. române din Ungaria și Transilvania, înaintat dlui ministru de instrucţie Berzeviczy, în chestia reformelor şcolare. Excelenţa Voastră Die Ministru! Provocându-ne la deobligatoarea amabilitate, cu care în 26 Mai, a. c., când în obiectul proiectului de reforma a legilor asupra învăţământului primar am avut onorul a ne putea presenta personal înaintea Excelenţei Voastre, aţi binevoit a lua la cu- noştinţă aprobatoare înştiinţarea noastră, că la timpul său vom subşterne Excelenţei Voastre în scris observările noastre amănunţite referitoare la proiectul amintit, ca representanţii bisericei gr. or. române din Ungaria şi Transilvania şi în înţelesul îndrumării primite de la Consistorul nostru metropolitan, nu mai puţin urmând simţului nostru de iubire pentru biserica şi patria noastră, cu adânc respect avem onorul a înşira în cele următoare observările noastre şi a da expresiune acelor prea serioase temeri, de cari sunt cuprinse inimile noastre în faţa proiectului de sub întrebare atât din punctul de vedere al bisericei şi şcoalelor noastre confesionale, cât poate şi mai mult cu referinţă la interesele mari generale ale patriei. Voim însă înainte de toate a semnala, că aceste observări ale noastre nu vor urma seria articolilor din proiect, ci le vom preda grupate după categoriile conţinutului lor, ca astfel chiar şi prin această grupare să iasă mai uşor in evidenţă scopul şi tăria lor. ExcelenţaVoastră D-le Ministru ! In patria noastră sute de ani esclusiv şcoalele confesionale au propagat cultura, şi îndreptăţirea lor întru aceasta nici-odată din partea nimănui nu a fost contestată, ba tocmai împotrivă, în toate timpurile cei mai distinşi patrioţi s’au intuit a asigura şi prin lege aceste drepturi ale confesiunilor. Astfel îndeosebi cu privire la biserica noastră §-ul 8 al art. de lege XX din 1848 apicat asigură ortodocşilor răsăriteni dreptul de a dispune în afacerile lor şcolare şi religionare, ear §-ul 3 al art. de lege IX din 1868 tocmai pe temeiul legii susamintite declară, că credincioşii bisericei noastre sunt îndreptăţiţi a-şi conduce şi regula ei înşişi afacerile lor şcolare. In urma îndrumării cuprinse în această lege a sancţionat Maiestatea Sa în 28 Maiu 1869 Statutul organic al bisericei greco-orientale române din Ungaria şi Transilvania. Pe temeiul acestui Statut biserica noastră are dreptul de a înfiinţa şi susţinea şcoale confesionale de tot soiul, a aplica la aceste şcoale puterile didactice fără nici un amestec străin, a disciplina pe profesorii şi învăţătorii săi, a compune planurile de învăţământ şi a se îngriji de cărţile didactice pentru şcolile sale. Tot pe temeiul acestui Statut biserica noastră are dreptul a-şi cualifica însăşi pe profesorii şi învăţătorii săi. Aceleaşi îndreptăţiri ni le asigură art. de lege XXXVIII, cum şi art. de lege XLIV din 1868. Drepturile acestea ale bisericei noastre, garantate prin legile fundamentale ale patriei, le vatămă următoarele disposiţiuni ale proiectului de sub întrebare : 1. Cu invalidarea totală a drepturilor autorităţii confesionale comisiunea administrativă primeşte îndreptăţirea, ca în contra învăţătorilor noştri confesionali să pună în curgere proces disciplinar şi să-i amoveze pe aceia din posturile lor fără considerare la aceea, dacă şcoala respectivă primeşte ori ba ajutorul din partea statului (§. 41). 2. Ministrului i se dă dreptul a încredinţa comisiunii administrative disciplinare a învăţătorilor confesionali în toate acelea cazuri, când în înţelesul §-ului 7 al art. de lege XXVIII din 1876 are loc procedura disciplinară (§. 44), ceea ce din nou confirmă excepţiunea noastră de sub p. 1. 3. Dacă vreun învăţător ar fi adaovat din postul său prin sentenţa comisiunii administrative, atunci pe noul învăţător îl numeşte ministrul de culte şi instrucţiune publică fără a asculta măcar în privinţa aceasta opiniunea susţinătorului şcoale! (§. 42). Această disposiţiune face ilusoriu dreptul autorităţii confesionale de a-şi alege învăţători şi totodată dărîmă acel principiu cardinal alautonomiei noastre bisericeşti, că toate staţiunile preoţeşti şi învăţătoreşti se îndeplinesc prin alegere. In cazul acesta pentru reu- GUY DE MAUPASSANT. Notiţă biografică. Guy de Maupassant, celebrul romanţier şi nuvelist francez, elevul cel mai de frunte al lui G. Flaubert, de la care a moştenit calităţile esenţiale, talent robust mai mult decât fin, neavând nevoe de expansiune simpatică, fără grija intelectuală, Maupassant nu avea nici idei, nici afecţiuni cari să-l facă să diformeze realitatea : nici inima sa nu cerea o ilusie, nici spiritul său nu căuta o demonstrare. Flaubert îl învăţă să urmărească caracterul original şi particular al lucrurilor şi a căuta expresiunea care face să reiasă acest caracter. Odată format după dorinţa maestrului său, Maupassant începu să scrie nuvele şi romane remarcabile prin precisiunea spiritului de observaţie şi prin simplicitatea viguroasă a stilului. Cătră sfîrşitul vieţei însă, el păru că înclină pentru subiectele fantastice, pentru minunatul fiziologic şi patologic, căci nervii săi cari începuseră să se sdrmcine. Îi impuneau aceste visiuni. — Opere principale: Versuri, Unevie, Bel-Ami, La Petite Roque, Fort comme la Mort etc. S’a născut la 1850 şi a murit într’un azil de alienaţi la 1893. In foiletonul nostru vom publica vreo câteva traduceri originale din acest autor, prea puţin cunoscut în cercurile noastre. începem astăzi cu : VENDETTA. Văduva lui Paolo Sarezini locuia singură cu fiul ei, întro căsuţă pe întăriturile oraşului Bonifacio. Oraşul clădit pe o ridicătură a mărei, privește pe deasupra strîmtoarea plină de stânci periculoase — coasta mai joasă a Sardiniei. La poalele ei, în cealaltă parte, înconjurând-o aproape de tot, o târtură în stâncă, ce sămăna cu un uriaş pridvor, îî serveşte de port, duce până la cele dintâi case după un mare ocol între doi păreţi râpoşi, luntrile mici ale pescarilor italieni sau Sarzi (din Sardinia) şi la fiecare două săptămâni vechiul vapor ofticos care face serviciul pentru Ajaccio. Pe muntele alb, grămadă de case albe, pune o pată încă mai albă. Ele par cuiburi de păsări sălbatece, agăţate astfel pe stâncă, domnind peste această trecătoare groaznică, pe unde nu îndrăznesc de loc să treacă corăbiile. Vântul fără odihna oboseşte marea, oboseşte coasta goală, roasă de el, aleea îmbrăcată cu iarbă, el se înfundă în strîmtoare, şi-l pustieşte amândouă malurile. Şuviţe de spumă albă, atârnate de colţurile negre ale stâncilor, care străpung valurile în toate părţile, par bucăţi de pânză înotând şi mişcându-se deasupra apei. Casa văduvei Saverinei, lipită de chiar marginea stâncii, dădea cu ferestrele pe această vedere sălbatecă şi tristă. Ea trăia acolo, singură, cu fiiul ei Antonio şi o căţea, mare şi slabă, cu părul lung şi aspru, de neamul cânilor de oî; ea servea tinaruluî când vâna. Intr’o seară după o ceartă, Antonio Saverini fu omorît mişeleşte cu cuţitul, de Nicolae Ravolati, care în aceeaşi noapte trecu în Sardinia. Când bătrâna mamă primi corpul copilului ei, pe care îl aduseră nişte trecători, ea nu plânse, dar rămasă multă vreme nemişcată privindu-1 ; apoi întinzând mâna ei uscată peste cadavru, Îl jură „Vendetta“. Ea nu voi sâ stea cineva cu dinsa, şi se închise ea şi căţeaua, care urla lângă mort. Căţeaua urla într’una, la căpătâiul patului, cu capul întins cătră stăpânul eî cu coada strînsă între labe. Ea nu se mişca tot ca şi mama care plecată acum asupra corpului, cu ochii nemişcaţi, plângea cu lacrămî mari, privindu-1. Tinărul, pe spate, îmbrăcat cu haina lui groasă, găurită şi ruptă la piept, părea că doarmeă , dar era peste tot plin de sânge ; pe cămaşa smulsă la primele îngrijiri, pe vestă, pe pantaloni, pe faţă, pe mâni, cheaguri de sânge se lipiseră în barba şi în păr. Bătrâna mamă începu să-i vorbească. La sgomotul voce! sale căţeaua tăcu. - Lasă, lasă vei fi răsbunat fiiul meu, sărmanul meu copil Dormi, dormi, vei fi răsbunat, auzi ? Mama ta ţi-o spune, şi mama îşi ţine cuvântul, ştii tu bine. Şi încet se plecă asupra lui, lipindu-şi buzele reci de buzele moarte. Atunci căţeaua începu din nou să urle, să scoată un geamăt lung, sfâşietor, spăimântător.— Şi râmaseră acolo amândouă, femeia şi căţeaua până dimineaţă. Antonio Saverini fu înmormântat a doua zi, şi în curând nu se mai vorbi de el in Bonifacio. * * *