Tribuna, februarie 1905 (Anul 9, nr. 21-39)
1905-02-01 / nr. 21
Nr. 21 Şi după ce un decurs de decenii nu s’a auzit glas român în politica activă dela noi, în sesiunea parlamentară, ce se va deschide, fîindu-ne acolo deputaţii dovedim, că ori când vrem şi ori şi unde vrem, şi noi suntem! Neputănd răspunde separat număroşilor prieteni cari m’au felicitat cu prilegiul alegerii dela Chipneu, îi rog pe această cale să primească sincerile mele mulţumiri. Arad, 12 febr. 1905. I. Russu Şirianu, Jubileul ziaristici! române ciscarpatine. Mare zi pentru orice ziaristică română ziua de eri ! Orice branşă de activitate îşi are corporaţiunile sale; oriunde există, cum s’ar zice, un sindicat, al celor, ce au aceeaşi ocupaţiune. Asta e un lucru de tot firesc. In urma ocupaţiei, în urma constituţiei intelectuale analoage, în urma înclinărilor şi aplicaţiunei desvoltate prin forţa necesarmente impunătoarea ocupaţiei zilnice, grupuri de oameni găsim în societatea noastră de azi, grupuri cu egale idealuri, cu mai mult sau mai puţin acelaş cerc şi sferă de cunoştinţe ai opinii, cu aceleaşi păsuri şi nevoi. Şi dacă undeva să simte astă trebuinţă, la noi se impune. Ne trebue un sindicat al ziariştilor români ciscarpatini. S’ar evita în chipul acesta discuţii şi deosebiri de păreri inutile şi discuţiile acestea s’ar tracta în societatea, respective şedinţele societăţii speciale şi nu în largul mării publicului românesc. Ar isvorî din un aşa sindicat nespus de multe lucruri bune, dar despre altă chestie e aici vorba. Ori cât de precară e situaţia ziariştilor români de dincoace de munţi, oricât de răsleţi sunt cei aruncaţi prin colţuri româneşti, ca jertfiindu-se pentru neam să lă-Necrezător e craiul, dar se pleacă. Na, ţine cheia mea, şi ’n grabă du-te, Iea saci de aur zeci şi mii şi sute, Numai amarul vieţii, vai, să-’mi treacă, Să mă mai bucur doar şi eu oleacă, Murind tihnit!... — A zis, şi ca prin vis străinul piere, Şi ’n hohot lung de rîs zbucneşte afară... Şi ’n noaptea-aceia chiar vecini aflară, Că ’n pivniţă ’n castel, în grea tăcere. Un om necunoscut şi’adun’avere, ţească cultura şi să susţină românimea şi ’n cele mai ascuse cătune ale acestei reţea, ce se chiamă poporul românesc, unde prin fiecare gaură caută dujmanii să se vîre să-l dărâbuiască, o atmosferă comună îl nutreşte, idei comune le stăpânesc mintea dar inima vibrează la aceleaşi acorduri. Ca atare să rm se creadă, că hiperbolisez, când vreau să vorbesc de un posibil iubireu al ziaristicii noastre. Căci iată, din clasa asta atât de precar situată a fost invitat ieri de cercul Chişineului cu mare majoritate, ca sâ-l represinte în dieta ţării, colegul nostru, dl Ioan Russu- Şirianu. La alte neamuri mai bine situate ziarul e putere, dinaintea căreia se închină regi, principi, împăraţi şi puternici miniştrii. La noi cel de dincoace treapta cea mai înaltă între noi a suit-o în imprejurările sociale, directorul ziarului nostru , dl Russu-Şirianu. Şi faptul ăsta înseamnă foarte mult! Românii din cercul electoral al Chişineului au adus cea mai plăcută ofrandă ziaristicii noastre, când au ales de deputat detal pe confratele nostru dl Russu-Şirianu. E semnul vremii, pentru noi ziarişti români acest fapt. Ca atare cu tot dreptul alegerea colegului dl Russu-Şirianu trebue de noi iubitată : iubireu al nostru, al ziaristicii, dar peste tot al neamului românesc, nu numai din punctul de vedere, că e una din cele mai înălţătoare biruinţe din campania noastră electorală, dar şi din faptul, că s’a înţeles adevărata importanţă a ziaristicii noastre. In saci, grăbit. Şi tot atunci la schit îl şi zăriră Cum grămădea la saci supt temelie; Şi nopţi trecură aşa, şi, când să vie A şeaptea noapte, munţii tresăriră Şi tremur lung scânteile ţişniră, Din vechiul schit. Un tunet prelungit prin văi răsună, Şi schitul în bucăţi se risipeşte Ş’o lume ’ntreagă ’ru juru-i se uimeşte, Căci lângă schit, mânat ca de-o furtună, Soseşte craiul Ulrich, şi s’adună, Să-l vadă, toţi... Stă craiul drept şi ’minerit el pace, In juru-i sar bucăţi de fier şi stâncă, Şi urlă de vuire valea-adâncă Şi totuşi neclintit şi’n nemişcare Stă el, şi’n jurul lui de foc e-o mare. De mii de coţi. Tot asemenea şi din Toracul-mare, — afară de antistia comunală, preot Marius Tempea (popa Măriuţă cum îi zic oamenii) care la banchetul lui Pap Géza a zis, că comite păcat strigător la cer, cel ce nu votează pentru Pap Géza, în vecii Şi iată, că din mijloc, ţîşnind s’arată Un om fără de cap : — „Hei craiu puternic, M’am răsbunat! Acum eşti un nemernic !” Şi omu’ntinde mâna-î descărnată Spre craiu, ce-umil se pleacă, şi deodată L izbi, pierind. Şi cade craiul jos, plin de durere, Şi ca prin vis îl fulgeră prin minte, Cum el odat’ armat şi-a-tot-putinte, Ucise un om rănit, fâr’ de putere : „Iertare...“ abia şopti, dar glasu-î piere. Cu el murind ! (Sămănătorul.) 1. M. Marinescu. O cugetare pe zi. Frumseţea ea e o scrisoare de recomandaţiune al căreia credit nu e de lungă durată. * Contra mirosului pe zi. Să se facă gargară de trei ori pe zi cu bioxid de hidrogen, 50 gr.; soluţie boricată, 150 gr. Să se spele dinţii cu periuţa după fiecare mâncare. „T R IBUNA1 ELECTORALE. Cercul electoral Bega Szt. György (cm. Torontal). Cauzele căderii păr. CV. Petrovici la alegerea de deputat. (Urmare și fine.) H AZ. Intre prietene. — Iţi place, Eliza tînărul care era aseară la teatru ? — Da, nu , urât. Te iubeşte ? — Da, la nebunie ! — Apoi, atunci e un dobitoc. Paga vecilor, atâta bine a făcut Românilor, deşi chiar pe dînsul în fruntea unei c’eputaţiunî din Toraculmare, nu l’a primit în locuinţa sa din Elemér, comună aparţinătoare acestui cerc, o zi întreagă, pretextând că nu e acasă, deşi martori demni de crezământ afirmă contrarul, afară de rătăciţii învăţători Petru Avrămuţ şi Iuliu Başa şi vreo 2 3 din familia bancrotatului şi jidoveţul Iosif Secoşan, toţi până la unul, au votat cu candidatul naţional. Laudă şi cinste li se cuvine cu atât mai virtos bravilor Torăceni, pentru că în urma uneltirilor renegatului notar Kécsi, — după cum însuşi a mărturisit în casa uneltei sale a preotului Lupşa, căruia după alegere i-au spart ferestrile. — Torăcenii au votat mai în urmă, stând intrig, sub crul liber, nemâncaţi şi nebeuţi de dimineaţa până noaptea la 10—11 ore, postaţi ‘, klm, depărtare de urnă. Căci toate ospătăriile le-a ocupat contra candidatul, ca pe cale artificială, prin beuturi, ţigări şi papricaş se infiltreze însufleţirea forţată, ce se putea ceti de pe feţele aderenţilor săi, aşezaţi în sălile încălzite, ale şcoalei comunale, unde s’a ţinut alegerea. Din comuna Ecica-română în frunte cu vrednicul preot V. Magdu şi bravul învăţător Iuliu Magdu, cu excepţunea învăţătorului Valeriu Ghilazan, supranumit Maglaşul Bănatului, a fraţilor lui, şi a antistiei comunale, toţi au votat pe partea noastră, onoare lor. Mai rău am stat în comuna românească Iancahidi, fiind preoţii de ambele confesiuni, atât Nicolae Raichicî gr.-or. cât şi moralistul preot înv. gr.-cath. Conda, cel mai fervenţi corteşi aî stăpânirii, turma fiind fără păstori s’a împărţit în 2 părţii: 1/3 au votat cu votat noi, iar 1., cu dujmanul bisericei, şi şcoalei noastre. Cătră cei buni s’au alăturat şi puţinei bisericei, Români din filiala Clec, votând toţi pe partea noastră. Dumnezeu să-i ţină ! Intre fraţii alegători sârbi şi slovaci din întreg cercul în majoritate preponderantă partisaniî noştril, am remarcat pe un unic învăţător dl Pirotanovici din Szerb-Elemér, ceialalţî, împreună cu preoţimea au avut ţinuta lui Juda. Preoţimea catolică cu învăţătorime cu tot deşi în mare parte din părinţi germani e renegată în înţelesul strict al cuvântului. Toţi până la unul sunt campanii respâdirii limbei maghiare printre Germani, angajându-se la desnaţionalizarea consângenilorlor, şi fiind cei mai aprigi sprijinitori ai guvernului respective al candidatului guvernamental, votând cu toţii cu el, persuadând, îndemnând şi capac tând, terorizând, în fel şi chip, prin apucături, pe alegătorii nemţi din 10 comune, a vota contra noastră, cea ce durere, le-a şi succes, în mare parte. Alegătorii maghiari din Torda şi Magyar-Szent-Mihály, însă n’au ascultat sfatul conducătorilor lor, ci majoritatea a votat cu noi. Alegătorii din comuna mixtă Erzsébetlak, o colonie înfiinţată anume, ca la alegerise spaţă învingător totdeauna pe candidatul guvernului, fiind în legături contractuale cu erariul, au fost aduşi de sbirul stăpânirii cu tren separat, şi escortaţi până la urnă, ca nişte deliquenţi. Pentru conducerea alegerii au fost esmişi în calitate de presidenţi: Bielek Antal asesor la sedina orfanală în Becîcherecul-mare şi Gross György preot catolic în Béga Szent-György, purtându-se ambii în mod revoltător de nedrept faţă de noi. Chiar şi tragerea sorţii, că a cui alegători să înceapă votarea, s’au întîmplat în mod abusiv, scoţând Pielea o ţidulă cu numele lui Pap Géza din buzunar, anunţă, că pe protegiatul puterii se votează întâi. Bărbaţii noştri de încredere în frunte cu vrednicul advocat dl Dr. Chivoî din Becîcherecul-mare, încă din politeţă n’au obiecţionat nimic. Din motive ridicule ni s’au escepţionat 34 alegători, iar la denunţarea notarului spion Kocsi, Bielek a îndrumat pe candidatul nostru a părăsi coridorul localului de alegere, pe unde treceau alegătorii, prin spalitul compus de trăită, de notari, vice-notari, scrietori, jidani, dascăli şi popi din 21 comune, toţi arangeri cu pene în pălării, prevăzuţi cu bilet de liber parcurs prin cordonul de geandarmi şi miliţie, în frunte cu îngâmfatul profesor Daniel Ferencz, cu toată haita de scrietori şi practicanţi al săi Pe seama partidului nostru s’au extrădat 6, zi şese bilete de legitimare, dintre care două bilete s’au revocat în decursul alegerii, fiind 2 dintre cei mai buni arangeri ai noştril deţinuţi sub