Tribuna, martie 1907 (Anul 11, nr. 48-74)

1907-03-01 / nr. 48

1/14 Martie 1907. TRIBUNA i­ niţi­e şi admiralul Manceron. Se crede că atât Vastier, comandantul vasului, cât şi adjutantul său, sunt între cei morţi. Pe vas este o mare cantitate de praf de puşcă, dacă focul se întinde până la această magazie, sunt primejduite şi alte vase din port, cari de altfel caută febril să se depărteze. în urma detunăturii, trei ateliere de ale arse­nalului maritim s-au surpat. Marinarul Giudicelli a scăpat ca prin minune: presiunea aierului l-a aruncat în apă, unde ve­­nindu-şi în fire, a început să înoate spre ţărm. Faţa-i este umflată de arsuri, barba şi părul i-au ars, iar hainele i­ s’au rupt în bucăţi. Cadavrele prinse sunt arse şi mutilate aşa fel, că nu se mai pot recunoaşte. * Toulon, 13 Martie. Ofiţerul de intendenţă al admiratului Mauceron a fost rănit la frunte de bucăţele de sticlă cu ocaziunea catastrofei cuirasatului »Jena«. La inte­rogator a spus, că pe când îşi făcea slujba obici­nuită, s’a produs o zguduitură puternică sub odăile admiralului. Toate ferestrile s’au spart. Un fum des a umplut toate încăperile corăbiei. A simţit, că s’a vulnerat în frunte şi că-i curge sân­gele pe faţă. A grăbit în sala admiralului, să-l în­ştiinţeze despre primejdie. O confuzie teribilă domina pe întreaga corabie. Fiecare caută să scape aruncându-se în apă. E probabil, că cei ce nu şi-au spart capul la zguduitură puternică, s’au înecat de fum. — La poarta arsenalului s’a adu­nat lume multă, care foarte cu greu se poate ţinea la distanţă. Exploziunea vasului »Jena« a cauzat pagube foarte mari în arsenal, in opt ateliere s’au iscat foc şi au ars până la pământ. Amănunte asupra asasinării lui Petkow. In lo c. s’a făcut autopia cadavrului minis­trului Petkow. S’a găsit, că un glonţ a pătruns în inimă. In decursul nopţii au mai fost arestaţi doi in­divizi, cari par a fi complici cu atentatorul. S’a constatat că omorul are caracter politic, iar nu provine din răsbunare. Cauzele cari au făcut ca Petkow, cu toată dragostea ce o avea pentru înaintarea ţării şi a poporului bulgar — să se stingă în acest mod sunt a se căuta în desfăşurarea ultimelor eveni­mente din Sofia, cari puteau lua proporţii şi mai mari, dacă nu se făceau la vreme concesiile — cerute atât greviştilor de la căile ferate, cât şi autonomiei universitare, distruse printr’un proiect necalculat şi grabnic. In manifestul greviştilor dela tren se spunea, că dacă guvernul se va în­­căpăţina în atitudinea lui şi nu va ceda, se va proclama în mijlocul massei nemulţumite starea anarhică. Atunci a zis Petkov, că-i e tot una, dacă va murî pe stradă, ori în cearşafurile albe din odaia de dormit. Din nefericire fatalitatea a grăbit cel dintâiu caz. Şedinţa extraordinară a Sobraniei. Din incidentul morţii primului ministru Pet­kov, Sobrania a fost convocată în şedinţă extra­ordinară, în care preşedintele anunţă tristul sfâr­şit al şefului guvernului actual. Ghenadiev, care a fost ales ca şef al partidului în locul defunc­tului Petkov a propus Sobraniei, care a primit cu unanimitate, ca fostul primministru să fie în­gropat pe cheltuiala statului. Mărturisirile atentatorului. La interogatorul, ce i­ s’a luat ucigaşul ajunge de multe­ ori în contradicţii. A făcut mărturisiri, că a comis omorul în ur­ma unei conjuraţii, fiind destinat la aceasta prin tragere la sorţi. S’au luat măsuri energice pentru descoperirea celorlalţi membri ai conjuraţiei. După cele spuse de atentator s’a mai făcut vr’o câteva arestări. Intre cei arestaţi e redactorul ziarului ultra­­opoziţionist »Balkanska Tribuna«. Atentatorul a spus la interogatoriu, că el nu e împotriva ordinei de stat, ci simpatisează chiar cu partidul naţional, dar a comis omorul pentru a produce evenimente mai însemnate. Condolenţele. Din toate părţile sosesc prinţului Ferdinand adrese de condolenţe. Amintim a agentului diplomatic austriac din Sofia, care a prezentat principelui personal con­dolenţele în numele guvernului austriac. Diplomaţii streini din Sofia au prezentat con­dolenţele lor guvernului, de asemenea regele Petru al Sârbiei. Demostraţii în favoarea atentatorului. Studenţii bulgari de la universitatea din Agram au aranjat în hotelul »La doi corbi« imediat ce li au sosit vestea atentatului un comess, lăudând fapta eroică a lui Petrov, care a scăpat ţară de un ministru tiran. Aşa vine aceasta, deodată, ca din senin, şi acum îi era ruşine şi-i părea rău de ceea ce fă­cuse, acum înţelegea, ce va să zică să nu te joci cu viaţa unui om. In vorbele lui, în ochii lui, în zimbetul lui, în firea lui cea îndrăzneaţă era, par’că o pară nestinsă, care o arde chiar şi din depărtare: în­­zădar zisese, că se mai duce, căci nu mai în­­drăznia să se apropie de dânsul. Se sbotea, sărmana, în luptă cu gândurile şi pornirile ei, şi ici i­ se părea, că mare nenorocire i­ s’a întâmplat şi sta perdută, ici un simţământ de fericire până atunci neînchipuită o cuprindea şi-o arunca în veselie sburdalnică. Acum îi era în adevăr roabă lui Corbeiu, căci se simţia în sufletul ei greu vinovată şi nu mai îndrăznia să se uite în ochii lui, nu mai avea inimă deschisă şi uşoară a copilului nevinovat, şi se temea de dânsul. »Ce i-am făcut!? — se întreba el. — Cum a venit aşa de­odată schimbarea aceasta!?« După multe şi lungi zile posomorâte soarele cald risipeşte de­odată negurile dese şi se iveşte luminos pe cerul senin, dar peste puţin altă ceaţă încă mai deasă se ridică şi iar se întunecă toate. Aşa era şi în vieaţa lui. II cuprindea jelea când îşi aducea aminte de liniştea tristă a vieţii lui de mai nainte, dar acum, după ce i­ se luminase pe o clipă, se înspăimântă de gândul, că iar o să fie cum a fost. — Nu! aşa nu mai putea să fie! Acum, după ce se des­­morţise odată, el trebuia neapărat să aibă pe ci­neva, care-l ţine cald şi-i însemnează sufletul. Obosit trupeşte şi istovit sufleteşte, călătorul ce trece prin pustiu vede ivindu-se în faţa lui oaza cu iarba verde, cu arbori umbroşi şi cu is­­voare limpezi şi grăbeşte înviorat înainte, dar, sosit aproape, se pomeneşte, că vedenia i­ se perde din ochi, că o părere a fost numai, şi ră­mâne încă mai însătat de răcoreală şi de repaos întăritor. Aşa îşi făcuse şi el, bătrân fără de minte, în­chipuiri ispititoare, ca să se amăgească însuşi pe sine cu ele, iar acum stetea nemângăiat de a fi perdut ceea­ ce nici­odată nu avuse. »De ce!?« se întrebă iar şi iar şi unul singur era răspunsul, pe care putea să şi-l dee. I­ se iartă unui om tânăr păcatul de a se fi dus în o clipă de slăbiciune prea departe faţă cu o fată nevinovată: el, omul acum bătrân, nu putea însă să se ierte pe sine însu­şi, şi nu putea să-l ierte nici dânsa. »Am abusat, — îşi zicea, — de nevinovăţia ei, de lipsa ei de pricepere! — Am făcut-o să-i fie frică de mine, — un fel de groază să-i fie!« Mai era însă şi altă­ceva. II rodea şi gândul, că azi­ mâne iar o să vie Moină. Ori­ şi­cât de neisprăvit i-ar fi părut el, era om tiner şi avea în privirea lui de caporal reangagiat o putere, în faţa căreia femea se pleacă. El n’avea decât să îndrăznească pen­ru ca s’o în­duplece. A şi venit Moină. Chiar şi dacă el n’ar fi ţinut să vie, îi zoria Ghiurca, pe care nu-l mai lăsa fe­ciorul său în pace. Nu trecuse averea pe numele soţiei sale pen­­tru­ ca să n’o mai aibă şi ţinea să facă şi acum ce vrea cu ea. Ar fi şi făcut, dacă n’ar fi fost şi Vidu la mijloc. Ne mai putând să se ’mprumute fără de sub­scrierea soţiei sale, aceasta, ţiind seamă de stă­ruinţele fiiului său, nu voia să subscrie nimic câtă vreme nu se va fi plătit datoria cătră Cor­beiu. O voise Vidu aceasta şi mai nainte, o voia însă cu atât mai vârtos acum, când nu mai ştia, ce să facă. Văzând, că zilele trec fără­ ca Lucia să mai vie prin pădure, el îşi reamintia mereu vorbele .Eşti prea ’ndrăzneţ, şi nu ştiu, ce te face să fii!« Era în vorbele aceste atâta mândrie, încât el se sim­ţia umilit; îşi făcea însă mărturisirea, că a fost în adevăr prea îndrăzneţ, se căia şi-ar fi fost în stare să se dee pe toată viaţa rob, ca să nu rămâie umilit în faţa ei. »Dacă mama ţine şi ţine, — îi zise el în cele din urmă tatălui său, — fă-i pe voie, ca să scapi de ea.« Ghiurca se uită mânios în ochii lui. »Ce ţine!? — îi răspunse el. — O prosteşti tu. — De ce am mai trecut averea pe numele ei, dac’ar fi s’o mai fac şi asta! ?« »Uite, — îi zise Vidu, — ca să rămânem cu obrazul curat în faţa lui şi să-i ne putem uita fără de ruşine ’n ochi.« Ghiurca ar fi fost în stare să-i dee cu toporul în cap. »Copil fără de ruşine ! — strigă el. — Slugă nemernică a unui mişel, care te-a făcut să te ri­dici în capul tatălui tău şi să-ţi prosteşti şi mama. — Dar nu­­ fur, nu-l înşel, ci-mi iau dreptul. După lege, după dreptate și după porunca firii a noa­stră e averea lui după­ ce va fi murit el. Să-i dau banii, ca să mi-i cheltuiască ’n ticăloșii!? — O spurcăciune de om e, un bătrân smintit, care Pag. 3. Debutul dini Maniu. — Raport telefonic din Camera ungară. — Budapesta, 13 Martie. Astăzi ar putea să zică prezidentul cu drept cuvânt: »şi bâzăitul muştelor se aude!« E linişte — poate chiar şi în suflete. De­putaţii naţionalişti, anunţaţi la vorbire aproape numai ei, vorbesc aşezat, »guvernamentalii« nu prea găsesc motive de izbucnire. Cu­vântările nu ţin mai mult de un ceas, şi astfel caracterul de obstrucţie nu supără pe nime. A. Vlad găseşte une­ori chiar aprobă­rile Camerei, cu argumentaţia lui sinceră şi pătrunzătoare. Numai M. Hodja, trezeşte pe gălăgioşi, protestând împotriva tendinţe­lor de maghiarizare. Mulţi strigă, însă nime nu­­ contestă! A urmat apoi momentul culminant al şedinţei: discursul deputatului naţional Iul. Maniu, care incontestabil se va fixa ca moment culminant al întregei discuţiuni de pân’aci. Maniu a ţinut unul dintre cele mai stră­lucite discursuri rostite de deputaţii noştri. A fost ascultat cu uimire chiar şi de cei de părere contrară. Îndeosebi înălţător a fost momentul când oratorul a declarat că »nu­mai în cultura naţională românească vrem să ne creştem copiii. Când a întrebuinţat în decursul vorbirii suggestivele cuvinte »po­porul meu», camera a isbucnit în contes­tări vehemente. Ar fi păcat să dăm vorbirea lui în frag­mente palide. Vom da-o într’un număr viitor în extensiune. La orele 125 minute, notarul a strigat numele oratorilor Vasile Coldiş şi Ioan Suciu. Amândoi au renunţat la cuvânt spre uimirea generală a întregei Camere. Toţi bănuiau că s’a întâmplat ceva, po­sitiv nimeni nu ştia ce anume. Cetitorii noştri află explicaţii la altă parte a ziarului. Şedinţa se deschide la orele 10. President Justh Gyula, Deputaţi naţionalişti 10 inşi.

Next