Tribuna, iulie 1908 (Anul 12, nr. 144-170)

1908-07-22 / nr. 162

Pag. 2 un curent filomaghiar. Ei nădăjduiau să obţină prin prieteşugul acesta unele conce­sii dela guvern şi dela partidele ungureşti. Alegerea aceasta le-a adus însă o cumplită decepţiune. Guvernul a înţeles »prietenia« alicum. A înţeles-o astfel cum înţelege şi forma­rea unui partid moderat la noi, ca­­prie­tenii*­ săi, să-i facă orice poftit, în vreme ce el să nu fie obligat la nici-o jertfă. Ast­fel ar fi concepute toate alianţele şi toate partidele­­filo-maghiare*. Dar sârbii radicali, fiind naţionalişti con­vinşi vor trage concluziile necesare. Ei nu vor urmă să sprijineascâ guvernul cu orice preţ, ca »moderaţii« noştri, ci vor rupe de­sigur orice legătură cu kossuthiştii. Este cert: de acum înainte guvernul va avea cu un prieten mai puţin şi cu un duşman mai mult. Conferenţa deputaţilor români In Arad. Azi a avut loc aici conferenţa anun­ţată a deputaţilor români. Deputaţii au dis­cutat mai multe ore dearândul situaţia ge­nerală politică şi precum suntem informaţi drept rezultat a acestor discuţii au stabilit un întreg program de acţiune care va urma să se înfăptuiască încă în cursul verii. In cadrele acestui plan întră şi adunările po­porale, a căror serie va începe la 15 Aug. In ce priveşte sentinţa poliţiei din Arad în chestia clubului, s'a adus hotărîrea ca deputaţii din Arad să facă toţi recurs îm­potriva sentinţei. Aceasta fireşte nu împie­decă întru nimic lucrarea începută a orga­nizării şi deputaţii nădăjduiesc că aderenţii partidului naţional şi îndeosebi bărbaţii de încredere ai cercurilor vor proceda, acum fără amânare la muncă, în sensul avidului şi instrucţiilor primite din centru. * La temniţă, Dl Aurel C. Domşa, proprietarul şi editorul »Unirii«, a plecat la Seghedin, spre a şi face pedeapsa de opt luni, la care a fost o­­sândit în cele trei procese ale »Unirei«. * Pahod na Sibir. Tribunalul din Press­­burg a osândit alaltăieri pe deputatul na­ţionalist slovac Milan Ivanca la un an în­chisoare şi 1000 coroane pedeapsă în bani, pentru că în Martie a. c. cu ocaziunea ale­gerii sale de deputat în cercul Bazin, ar fi ţinut o vorbire de conţinut agitator. In mo­tivarea acestei sentinţe draconice se înşiră ca circumstanţă agravantă, că dl Ivanca a stăruit »cu cerbicie« pentru adevărul ce­lor cuprinse în vorbirile sale împricinate. Simpaticul luptător slovac va întră cu frun­tea înălţată în temniţă, sporind numărul celor ce adastă de după zăbrele ziua înfri­coşată a dreptăţii. * De învăţătură. Ziarul »Rumänischer Lloyd« din Bucureşti se poate felicită de succesul ploconirilor sale. Ecoul stârnit în pressa maghiară de articolul ei e cât se poate de favorabil. »Pesti Hírlap«, de pildă, scrie: Ziarul „R. L.“ scrie un articol neobişnuit de blând, care e cu atât mai vrednic de atenţiune, cu cât se ştie că ziarul „R. L.“ e un „maghia­­rofob“, faimos şi că i­ s’a retras debitul poştal pentru Ungaria deja de ani de zile. „R. L “ e un ziar neînsemnat şi e cetit numai de către acei compatrioţi saşi, cari au o ură neţărmurită faţă de tot ce e maghiar. Organul acestora e „R. L.“, care dela înfiinţarea sa n’a făcut altceva decât a ponegrit necontenit Ungaria și pe unguri. N’are un singur număr, care să nu bâjbăe de calomnii la adresa maghiarilor. Din pricina asta a fost oprit deja mai de mult de pe teritorul Ungariei unde era lectura predilectă a saşilor, dar vicleanul editor sas, dela oprire Incoaci, a pus pe exemplarele pentru Ungaria numele „Do­nauwacht“ reuşindu-i astfel să-l contrabandeze.­­Se pare însă că contrabanda nu merge tocmai neted şi acum „R. L.“ crede a exopera revocarea opreliştei, tămâind guvernul maghiar“. »P. H. continuă prin a recomandă gu­vernului să retragă debitul poştal şi ziaru­lui »Donauwacht«, care e identic cu »R. L.« Să ia aminte cei dela »R. L.«, precum şi cei cari cred că lupul se ’mblânzeşte prin scărpinări după ureche, iar nu prin gloanţe, sunt îndrâsneţe, şi tocmai de aceia se temea de vre-o ispită primejdioasă. Mută era stada, mute şi tainice acele cerda­­curi cu ochiuri de întunerec, dar tocmai această muţenie îl spăimânta. Atunci se gândi câ e bine să umble mai repede. Peste puţin luă seama că s’a rătăcit, îşi simţi inima ticăind, şi se opri. Porni iar la întâmplare, orbăcăind, fără nădejde să mai nemeriască îndărăt. Târziu, la o cotitură de stradă, văzu în sfârşit deschizându-se în jos priveliştea porturi, cu catartele multe ale coră­biilor ancorate. Aşa­dar şi hanul Muscălesc era aproape. Dar, când să coboare la port, rămase cu ochii pironiţi la o casă, ce par’că nu sămăna cu al­tele. Prin ce întâmplare, prin ce joc al soartei, sau amăgire a minţei lui Almăgeanu i­ se părea foarte cunscută, şi nu înţelegea pentru ce, îşi puse fel de fel de întrebări şi nici un răs­puns. Ce putere neînţeleasă îl ţinea pe loc, aci, în mijlocul unui oraş străin, ce presimţire nebă­nuită, îl bucură par’că! Cine ştie! Poate că vre­unul din ai lui, prieten uitat, strămoş de pe vre­muri, va fi pătimit, se va fi răsboit cumplit, adus aici de cine ştie ce împrejurări, sau va fi dus trai fără griji, lăpădat de lege, iubindu-se cu ne­vestele lui, şi pufăind din narghilea. Iată că inima negustorului avea o mişcare largă, neobişnuită şi veselă, întocmai ca atunci când te afli în preajma unei fericiri. Nimic însă nu spunea care fericire ar putea fi. Poate că to­tul e o amăgire. Nici­odată până acum n’a călcat prin aceste locuri. Inima însă le cunoştea. Mai ştii? Poate că o fereastră se va deschide acum, numai­decât, şi va fi ca negustorul să vadă, odată în viaţa lui, pe cea mai frumoasă femeie din Stambul, pe cea mai frumoasă ha­­num. Când, iată că o poartă lăturalnică se deschide fără veste, doi beşlii de Anad­­ sprinteni, în ilice şi papuci, se repeziră ca doi speriaţi — şi negustorul se pomeni înşfăcat de patru labe voi­nice şi dus pe sus. In spaima lui, vru să strige, dar glasul i­ se înecă într’un horcăit, iar mânile în Ioc să-l apere, se bălăbăniră fără vlagă şi fără folos. Auzi poarta bufnind în urma lui, se văzu în­­tr’o curte mare străină, în faţa unor scări ce suiau la un geamlâc, văzu căscându se o gură de beciu , şi pierdu orice nădejde. Un tremur grozav îi scutură genunchii, ca în ceasul morţii, şi aşteptă un brânci de la spate ca să se prăbu­­şească la vale şi să se prăpădiască. Dar brandul nu venea şi se văzu slobod între cei doi păgâni buzaţi cari se rânjiau uricios, păzindu-i să nu scape. De­sigur mai aşteptau pe cineva. Pierdut cu totul, înverşunat că nu se ştie gra­iul, negustorul întinse nedumerit mânile amân­două, le aduse iar, se arătă pe sine, scutură din cap întrebător şi ridică din umere, arătând că vrea ştie ce vină are el şi pentru ce îl aduse­seră aici. Şi iarăşi cei doi buzaţi îşi duseră gura la u­­rechi, arătându-şi dinţii sticloşi, fără să se clin­tească de lângă el. Atunci negustorul se scotoci prin buzunare, le arătă că are paşaport, că e străin şi că are tre­buri. Dar în zădar. Ce era de făcut? Să le dea ceva şi să scape. Scoase dintr’o pungă două rubinele, arată că le dă din toată inima, şi îndemna pe cel mai bă­trân să primiască. Buzatul avu în privire ca o lucire drăcească şi buzele groase i­ se deslipiră din nou. Atunci, cu un răget sălbatec, prinse pe negustor cu labele de umerii amândoi, îl trase către sine, cu dinţii îl prinse de nas şi căneşte i-1 răsuci din­­tr’odată. — Aman! — gemu negustorul cu spaimă, fără să-şi dea seama de turceasca lui şi zmu­­cindu-se din strânsoare îşi duse repede o mână la nas, încredinţat că nu-1 mai are. Atunci, cu orbirea ce ţi o dă mânia, aduse pumnii amândoi după cap, gata să izbească de istov. In acea clipă, în dosul geamlâcului o formă se opri nemişcată, şi doi ochi plini de întuneric îl priviră cum niciodată alţi ochi încă nu-1 pri­viseră. A, dar aceasta era desigur cea mai frumoasă hanum. A, dar slugile acestea aveau cu bună dreptate datoria s’o păziască. Şi mare greşală a făcut el învârtindu-se atâta vreme pe sub ferestrele unui păgân, cu aşa mi­nune de femeie. Un ţipăt se auzi, şi una din slugi să şi întoarse cu nedumerire, căută în sus, apoi se repezi pe scări. Un glas femeiesc, limpede şi mişcat spunea ceva dureros, iar glasul acela i se părea negusto­rului cunoscut şi nu ştia de unde. Turcul ascultă buimac, apoi se luă de păr, şi aceiaşi formă de adineaori se ivi în uşă, sus, tî- »TRIBUNA« 4 August n. 1908 Călătoria principilor moştenitori ai României. — Accidentul de tren de la Bătuţa. — Raport special. — A­rad, 2 August. Sâmbătă seara cu trenul express de Arad, au pornit din Sinaia, A. A. L. L. R. R. Principele Ferdinand şi Principesa Ma­ria, cu micii Principi Carol şi Elisabeta, împreună cu suitele lor, călătorind spre Coburg. Ieri, Duminecă dimineaţa, urmau să treacă prin Arad, dar întâmplător un accident a survenit pe drum întrerupând călătoria. Cu câteva ceasuri înainte de sosirea trenului de Arad, în staţia Bătuţa s-au cocnit două trenuri de marfă. Carambolul foarte puter­nic a sfărâmat vagoanele în cea mai mare parte, astfel că linia fiind deplasată şi lo-.­cul acoperit cu sfărâmăturile vagoanelor, trenul express sosit în apropierea staţiei s’a găsit în imposibilitate de a-şi putea con­tinuă drumul. S’au luat măsuri în pripă pentru a se putea libera în primul rând locul, telefonându-se în acelaş timp la sta­ţiile învecinate, cum şi la Direcţia Căilor Ferate pentru a se expedia un număr mai mare de lucrători. Pasagerii aflători în tren erau de tot alarmaţi căci deocamdată orice circulaţie eră întreruptă. Principii Moşteni­tori însă şi-au păstrat toată răbdarea, aştep­tând în cele trei vagoane regale; în primul rând au sosit la faţa locului, patru vagoane cu lucrători, din Maria-Radna. Peste 2 cea­suri, din Arad au sosit alte 8 vagoane de cl. I şi a H-a în care luase loc­ul Inspector Vetter cu alţi doi funcţionari ai căilor ferate pentru a cerceta cazul şi a ur­genta măsurile în consecinţă, foarte îngri­joraţi de accidentul întâmplat tocmai în îm­prejurarea călătoriei Principilor Moştenitori ai României. Cu toate sforţările făcute pen­tru a se grăbi lucrările de reparaţie, nu s’a putut proceda la circulaţia trenului decât numai prin transbordare. Pasagerii din­tre­

Next