Tribuna, octombrie 1908 (Anul 12, nr. 218-243)
1908-10-26 / nr. 239
Mul XII. Arad, Duminecă 26 Octomvrie (8 Noemvrie) ÎQ08 Nr. 239. ABONAMENTUL Vt «sta , ÎM Cor. ?« jura. an . 12 « Pe o lună . 3 « Mii! de Dumineeâ 91 »» an 4 Cor. 1 Pesirn România jiâ»f rica . . 10 Cor. :«ra! de in peatra Hoţi »trăinitate pe an 40 fraudi. REDACŢIA ?! ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se lua a pe bază. Telefon pentru oraşul comitat 502. Sancţionarea prealabilă. Abandonaţi! Ziarele semioucioase toate, dar mai ales o ştire particulară ce primim din cel mai autentic izvor, ne face cunoscut că M. Sa Monarhul Francisc Iosif, care prin Mesagiul de la 1906 ne puse în perspectivă sufrajul universal aşa cum el este a fi în Austria, a sancţionat prealabil proiectul prin care Andrássy vrea să introducă dreptul de vot plural, ceea ce ar însemna despoiarea milioanelor de români, slovaci şi sârbi de cel mai elementar drept cetăţenesc şi chiar desfiinţarea noastră ca naţionalitate. Nu mai încape nici o îndoială, că proiectul acesta va fi primit cu imensă majoritate în parlament. Opoziţie serioasă nu vor face decât naţionalităţile. Nici reprezentanţii acestora însă nu vor putea face vreo ispravă, lucru real în nici un caz nu, căci oricât dreptatea este pe partea lor şi oricât vorbirile lor vor fi elocvente, coaliţia îi va covârşi cu puterea brută. Iată de ce deputaţilor noştri nu le rămâne decât să aleagă un nou mijloc de tactică. In cercurile noastre hotărîtoare s’a şi vorbit deja de ţinerea unei conferinţe ori congres al tuturor aderenţilor sufrajului universal nefalsificat, pe de-o parte pentru a se protesta împotriva proiectului contelui Andrássy, pe de altă parte pentru a se discuta dacă nar trebui a se face un ultim apel la Coroană, deoarece aşa se vede: multele telegrame din atâtea adunări poporale n’au avut nici un efect la Curte. In tot cazul, în faţa situaţiunii noui se impune ca factorii noştri competenţi să-şi preciteze atitudinea, să facă cunoscută şi masei mari a poporului, ca astfel lupta viitoare, ca şi în trecut, aşa şi în viitor să se poarte în deplina cunoştinţă a lucrurilor, în armonie perfectă şi trăgându-se consecvenţele din noua desfăşurare a politicei de stat. Oricât ne vedem adecă de abandonaţi şi ajunşi pe mânile oligarhiei maghiare, noi românii nu renunţăm la luptă, ci strângându ne şi mai mult şirurile, vom căuta şi mai impunător să ne afirmăm ca neam, să cerem drepturile naţionale şi rol în alcătuirea şi conducerea statului. Au trecut peste noi vremuri şi mai grele ca acum, fără să ne pierdem. Nu ne vom cutremura nici în faţa loviturei ce ni se pregăteşte ! Dimpotrivă, cu cât ne vedem mai vitreg trataţi, cu atât ne vom îmbărbăta mai mult şi vom căuta să înfruntăm mai voiniceşte urgia vremurilor. Campanie detestabilă. N. (R.) Nu trebuie să mai perdem vremea dovedind, că actual regim electoral din statul ungar este cât se poate de nefavorabil pentru naţionalităţi. Au fost chiar unguri, de pildă Ugron Gábor, cari au recunoscut marea nedreptate ce ni se face şi au stăruit pentru o reformă în sens democratic. Abstracţie făcând însă deja nedreptăţile legii, detestabile mai ales în Ardeal, am fost şi suntem loviţi mai ales prin reaua împărţire a cercurilor electorale şi prin abusurile de tot felul, cari nici azi nu sunt stăvilite cum trebuie prin vre-o lege. Chiar regimul acesta electoral, lui Dr. Ajtay i se pare prea favorabil pentru noi. El se plânge anume (pag. 14 a broşurei sale) că după actuala împărţire, ungurii n’au majoritate decât în 229 cercuri electoral , până ce naţionalităţile au majoritate în 184 cercuri (românii 57, slovacii 43). »reprezentarea lor este dar cu mult mai intensivă, decât li s’ar cuveni în virtutea numărului şi a stării lor culturale şi economice«... După logica susnumitului profesor şi sociolog maghiar, este o nedreptate ca 3 milioane români să aibă majoritate în 57 cercuri electorale, opt milioane de unguri pot să aibă însă de patru ori atâtea... Adevărul este însă, că niciodată în parlamentul ungar n’au fost nici măcar 40 deputaţi români. S’au îngrijit toate guvernele de pe vremuri să împedece asta chiar cu baionetele, ceea ce a provocat apoi retragerea naţionalităţlor din parlament şi decretarea pasivităţii. Ca să poată susţine însă necesitatea şi dreptatea reformei electorale aşa cum o propune Andrássy, susamintitul învăţat maghiar nu se jenează să afirme chiar cel mai condamnabil neadevăr: spune că actuala lege electorală din Ardeal e nedreaptă pentru unguri şi nu garantează stăpânirea ungurilor asupra celorlalte naţionalităţi. Ceva mai enorm n’a scris nici cel mai din urmă gazetăraş maghiar. Ştie azi doar şi străinătatea, că în Ardeal s’a introdus cenzul anume pentru oprimarea românilor şi până ce ungurul votează în virtutea drepturilor sale istorice, dela români se cer împlinirea a o mulţime de condiţiuni, aşa că servitorii unguri dela vre-o pretură ori dela vre-un proprietar au adesea mai multe voturi decât un sat întreg de români ardeleni. Pânâ unde merge cu sofizmele şi îndrăzneala de a căuta să prostească lumea, Dr. Ajtay prezintă ca o nedreptate faptul că dintre cei 42.400 alegători maghiari din Ardeal, 28.000 sunt în patru comitate maghiare (secuieşti), ceilalţi sunt împrăştiaţi în cele 11 comitate cu majoritate nemaghiară. Dar cine e de vină dacă ungurii au majorităţi numai în comitatele secuieşti ? Şi este vre-o nedreptate faptul că naţionalităţile au majorităţi în 11 comitate ? Desigur că nu. El prezintă însă astfel lucrurile pentru a motiva oarecum infamia ce ne-o prepară Andrássy, care prin lege, în chip artificial vrea să formeze majorităţi ungureşti în detrimentul naţionalităţilor. Datoria guvernelor şi a legislaţiunei este adică, după părerea lui Ajtay: „Să creeze unitatea naţională şi să elupte deplina independenţă“ (pag. 23). De interesele naţionalităţilor nu vrea să ştie, după cum nesocoteşte până şi cele mai elementare drepturi cetăţeneşti chiar, când vorba e de români ori slovaci (celelalte naţionalităţi nu preocupă într’atâta). Şi fiindcă »unitatea« aceasta nu se poate face câtă vreme naţionalităţile formează jumătate din populaţia ţării, Ajtay pledează pentru o unitate în parlament. Să nu mai poată adecă pătrunde în dietă români ca pe vremea fostelor guverne. Iată de ce el condamnă sufrul universal (pag. 26) şi întru al face urgisit înaintea tuturor ungurilor, îşi ia aier de savant şi citează pe câţi epigoni toţi (din străinătate) cari au scris împotriva sufrajului universal. N’are însă francheţa să citeze şi pe bărbaţii de stat, cari au luptat şi au întrodus sufrajul universal în statele culte europene. Ca să-i sperie pe unguri a se gândi măcar la o reformă electorala în acest sens, arată că în Austria la alegerile din urmă s’au comis în mai multe locuri abuzuri mari. Ceea ce nu dovedeşte însă de loc că sufrajul universal e de condamnat, ci cel muit că oamenii (administraţia) sunt păcătoşi. Tocmai faptul acesta ne face pe noi să insistăm pentru sufrajul universal. Pentru că dacă se pot comite abuzuri chiar subt regimul sufrajului universal și într’un stat cult cum e Austria, e lesne de închipuit ce fel de alegeri se vor face subt regimul oligarhiei pe care ni-l prepară Andrássy, a cărui proiect cu dreptul de vot plural este combătut de altfel chiar de sociologi maghiari, cum sunt Dr. Jászi, Zigány, Concha (profesor universitar), Balogh, Issák şi alţii. De ce mentalitate se conduce Ajtay, rezultă din îngrijorarea pe care o manifestă (la pag. 54) în caz când nu s’ar admite pluralitatea votului. E scrie anume: »In caz când nu ar fi pluralitatea votului, faţă de 557.000 voturi ale clasei de sus şi mijlocie, pătura de jos a poporului ar dispune de 916.000 voturi, va să zică ar avea o majoritate atât de uriaşă şi de precum pe-