Tribuna, octombrie 1909 (Anul 13, nr. 212-236)
1909-10-01 / nr. 212
Pag. 2 * Demisia baronului Rauch. Corespondentul nostru din Viena ne scrie: Deşi în mod semioficios s’a desminţit ştirea că baronul Rauch ar fi căzut în disgraţia contelui Aehrenthal, totuşi menţin prima mea ştire despre acest fapt. Este foarte natural ca asemenea ştiri să fie desminţite. Totuşi este absolut sigur că în discuţia ce a avut loc între Aehrenthal şi Rauch, primul s-ar fi declarat nemulţumit de modul cum au fost trataţi sârbii din Croaţia. Aehrenthal a spus chiar că nu este adevărat că sârbii din Croaţia sunt trădători; din contră ei au dovedit că sunt buni patrioţi, de exemplu cu ocazia concentrărilor în timpul crizei anexiunei, când toţi chemaţii s’au prezintat la timp. Pentru aceste motive el nu vrea ca sârbii să mai fie persecutaţi ca până acuma. Baronul Rauch însă a răspuns că el crede că politica ce face este necesară, şi că sârbii trebuie distruşi politiceşte. Cei doi bărbaţi politici s-au despărţit fără să ajungă la o înţelegere. Rezultatul e că demisia lui Rauch a devenit inevitabilă. Putem declara cu siguranţă că imediat după rezolvirea crizei din Ungaria, Rauch îşi va da demisia, oricare ar fi viitorul guvern ungar. Orice desminţiri sunt de prisos, un viitor apropiat ne va dovedi aceasta. Convocarea dietei Bucovinei. Din Cernăuţi se anunţă că dieta Bucovinei a fos convocată pentru 15 octomvrie curent. Principala chiemare a dietei va fi pertractarea reformei electorale proiectată de comisia de reforme a dietei. * O nouă călătorie a lui Milovanovici. Corespondentul nostru din Viena află că Mercurea viitoare ministrul de externe al Serbiei, Milovanovici, va întreprinde o nouă călătorie în Europa și anume la Viena, Berlin, Londra, Paris și Roma. Scopul acestei călătorii este să sondeze terenul în privinţa primirei regelui Petru la curţile Europene, în caz că ar fi primit mai înainte la Petersburg. Se svoneşte că guvernul sârbesc ar avea promisiuni formale că regele Petru va fi primit la curtea rusească. Un al doilea scop al turneului dlui Milovanovici este să sondeze terenul la Viena şi Berlin în privinţa împrumutului pe care Serbia îl tratează acuma la Paris Aehrenthal ar fi declarat că Incheerea unui împrumut la Paris, cu exclu-Sunt rana şi cuţitul! Sunt palma şi obrazul! Sunt membrele şi roata şi victima şi călăul! Eu sunt vampirul inimei mele — unul din acei mari uitaţi de Dumnezeu, osândiţi să rîdă veşnic şi cari nu mai pot surîde iderea finanţei austriace şi germane, se va considera la Viena ca un semn de ostilitate al marei finanţe franceze contra Austro-Ungariei. * Misiunea lui Milanovici este să convingă cercurile competente din Viena şi Berlin că această părere e greşită. * Polonyi şi votul universal. In numărul nostru de ieri am aflat că Polonyi a apărut iarăşi pe orizontul politicei ungureşti. Din discuţia avută cu redactorul lui »P. L.« — reţinem un singur lucru, care aruncă în o lumină destul de neplăcută apucăturile feudaliste ale contelui negru. Polonyi — care a tăcut, tăcerea peştelui pe vremea când Andrassy căuta să căpătuiască ţara cu odioasa sa reformă electorală, pluralistă, răstoarnă astăzi dintr’un condei toată mizeria care era să cadă asupra capului nostru. E şi acesta un document despre atmosfera ticăloasă în care se ţese politica coaliţiei. Polonyi e nemulţumit cu proiectul lui Andrăssy. — Numai votul universal egal şi secret poate aduce o mântuire. Interesant este că în declaraţiile sale Polony să miră cum de a ajuns împăratul să dea sancţiunea sa prealabilă unui astfel de atentat politic, şi presupune, că numai supt presiunea unei influenţe mârşave a putut să -şi dea învoi ea, fie ea şi numai provizorie. Se vede că s’au săturat şi politicianii unguri mai cu scaun la minte de subtilităţile meschine ale corifeilor coaliţionişti şi vreau să joace cu cărţile pe faţă. Pe noi astfel de procedeuri numai bucura ne pot, pentru că din ele reese cinstea şi sănătatea postulatelor noastre. Celelalte declaraţii ale lui Polonyi rămân încă în întunerec, până când nu le va explica. Reţinem totuşi intenţia lui de a înainta împăratului un memoriu pentru stabilirea ordinei. Aceasta este însă muzica viitorului Când îi vom cunoaşte conţinutul, ne vom pronunţa asupra lui Vis parizian. Din acea privelişte grozavă, pe care nici un ochiu muritor n’a mai văzut o vr’odată, mă fermeca încă, azi dimineaţă, amintirea ei nedesluşită şi depărtată. Somnul e plin de minuni! Printr’o ciudată poftă gonisem din aceste privelişti verdeţurile neregulate. Şi, pictor mândru de geniul meu, gustam în tabloul meu îmbătătoarea monotonie a metalului, a marmorei şi a apei. Babei de scări şi de arcade, era un palat nesfârşit plin de bazinuri, de cascade, căzând în aurul fără lustru său strălucitor. Cataracte grele, ca nişte perdele de cleştar atârnau, orbitoare, de ziduri de metal. Nu cu arbori ci cu colorade se înconjurau elestaele adormite, in care se oglindeau ca nişte femei, naiade uriaşe. Lacuri albastre se învoltau între cheiuri trandafirii şi verzi, de-a lungul milioanelor de leghe, spre marginile infinitului. Erau pietre nestimate şi unde magice; erau nesfârşite oglinzi potopite de lumina celor ce oglindeau! Architect al feeriilor mele, făceam după voie să treacă un ocean îmblânzit, supt un tunel de pietrării. Şi totul, chiar culoarea neagră, părea lucios, luminos, irizat; lichidul îşi încrusta gloria în raza cristalizată ? Nici o stea, nici o urmă de soare, chiar la poala cerului, nu era să lumineze aceste minuni, cari străluceau cu însuşi focul lor! Şi peste aceste minuni mişcătoare, să întindea — totul pentru ochi, nimic pentru urechi — o linişte de veşnice... II. Redeschizându-mi ochii plini de flacără, am văzut grozăvenia odăiţei mele, şi am simţt că îmi întră’n suflet înţepătura grijilor blestemate. Pendula, cu acorde funebre, suna brutal amiaza, iar cerul vărsa întunerec pe trista lume amorţită. Visul ucigaşului. Nevasta mie moartă, — sunt liber! Pot deci să beau cât mi o plăcea. Altădată, când veniam acasă fără nici un gologan, țipetele ei îmi împuiau capul. Sunt fericit ca un rege; aerul e curat, cerul admirabil... O vară ca asta era când m’am îndrăgostit ! Grozava sete ce mă sfâșie ar avea nevoie, ca să se potolească, de-atâta vin cât poate să încapă în groapa ei; la drept vorbind nu e puţin. Dar să vedem, mai ales, mijloacele prin cari operează noua lege şcolară. Mjloacele ei sunt cele mai potrivite pentru un astfel de scop. Am aruncat o în fundul unui puţ şi-am asvârlit chiar, pe dânsa, toate pietrile din jurul fântânei. Am s’o uit de voiu putea! In numele jurămintelor de drăgălăşie, de cari nimic nu poate să ne deslege, şi ca să ne împăcăm, ca în frumoasele clipe ale iubirii noastre, i-am cerut o întâlnire, seara, pe un drum întunecos şi a venit, nebuna! Toţi sântem mai mult sau mai puţin, nebuni! Era încă frumoasă, — deşi cam obosită! iar eu, o iubeam prea mult! Iată de ce i-am spus: Ieşi din viaţa asta! Numai nu poate să mă ’nţeleagă. Unul singur măcar, dintre ăşti beţivi nerozi, s’o fi gândit el în nopţile-i bolnave să facă din vin un linţoliu ? Beţivanii ăştia zdraveni ca nişte maşini de fier, n’au cunoscut nîciodată, nici vara nici iarna, adevărata dragoste. Cu negrele ei încântări, cu alaiul ei drăcesc de strigăte, cu sticluţele-i de otravă, cu lacrămile ei, cu zgomotele ei de lanţuri şi de oase! — Iată-mă liber şi singur! Am să fiu beat mort în seara asta; atunci, fără frică şi fără remuşcare, am să mă culc pe pământ, şi am să dorm ca un câine! Căruţa cu roate grele, încărcată cu pietre şi cu nomol, vagonul împiedecat poate foarte bine, să-mi strivească vinovatul cap, sau să mă taie la mijloc, nu-mi pasă, ca de Dumnezeu, nici de Dracu sau de Sfânta-masă! »TglBvNA* 140:tomvre n. 1909 Şcoala românească. La ce ţinteşte legea apponiană. Mijloace cu care operează. Legea de naţionalităţi — abrogată. Limba ungurească înfiptă în coastele şcoalei noastre. Limba maghiară e în detrimentul tuturor obiectelor de învăţământ. II. Ce pretinde noua lege şcolară ? prin ce mijloace operează dânsa? şi ce oferă, în schimbul jertfelor pe cari le reclamă? Acestea sânt tot atâtea întrebări, la cari măritul congres va trebui să-şi deie răspunsurile cele mai precize înainte de a pecetlui soartea şcoalei româneşti. Ce vrea legea şcolară apponyiană? Ea urmăreşte două scopuri: unul mărturisit, altul mai puţin mărturisit dar totuşi evident. In textul ei, pretinde ameliorarea dotaţiei învăţătorilor şi menajarea interesului limbei maghiare prin şcoalele noastre. In fondul ei, însă, legea urmăreşte zădărnicirea oricărei alte culturi decât ceea maghiară, iar în conzecvenţă, ori maghiarizarea formală şi succesivă a elementelor nemaghiare, ori, cel puţin, strîmtorarea celorlalte naţiuni etnice din patrie în tomul strâmt şi omorîtor al unei stări sufleteşti bastarde, inofensivă pentru politica sovenistă de azi a statului. Iar, pe deasupra, ca fuiorul popii, vine acea pretenziune a legii, de după care, dacă vom fi ispitiţi de o dragoste puerilă cătră instituţia, frumoasă şi folositoare până aci, a şcoalei confesionale româneşi să contribuim şi noi, odată ca cetăţeni în vistieria statului, apoi ca fii ai bisericii în cascadele culturale, pentru susţinerea unei instituţii hibride, în cea mai vădită pagubă a intereselor noastre de existenţă ca cultură, neam şi biserică. Deci bun birtaş domnul Apponyi, căci bună socoteală şi-a făcut în paguba noastră. Dar nemernici şi de o mie de ori ticăloşi vom fi noi, dacă nu vom căuta toate căile şi mijloacele pentru a scăpa din strâmtoarea cornului politicei agresive de azi a statului. Mijloacele cu cari operează.