Tribuna, iunie 1910 (Anul 14, nr. 113-135)

1910-06-10 / nr. 120

Pag. 2 duieşte de zeci de ani duhul urei, şi pre­dică doctrina maghiarizării, teoria sdrobirii noastre naţionale cu orice preţ, nu poate porni din gânduri curate. Iată-le destăinuite, mărturisite de »Bud. Hirlap« însuşi: Nu ajută, zău, nimeni pe acest popor, dacă nu-l va ajuta regele ungur, guvernul unguresc şi na­ţiunea ungurească... Veniţi, ajutaţi, ca iei să afle că, în afară de libertatea ungurescă, aici nu există libertate, nu-i viaţă, nu i ajutor în ţara asta. Acesta-i deci scopul mărturisit al ajutoare­lor ungureşti. Nu filantropia adevărată, nu durerea curată pentru nenorocirea noastră şi imboldul desinteresat de a ajuta pe cei nenorociţi, ci o speculă ordinară e mobilul acestei acţiuni. Miile ungureşti trebuie nu să ajute poporul românesc numai, ci tre­buie să­­ arăte că el nu poate aştepta bine decât de la unguri, că numai statul şi »na­­ţ­unea« îi sânt binevoitoare. Fiecare coroană şi fiecare creiţar trebuie să­­ spuie că el, românul becisnic şi păcă­tos, îşi primeşte viaţa şi existenţa de la un­guri şi că prin urmare trebuie să primească fără cârtire şi conducerea lor, stăpânirea lor, şi să nu se împotrivească năzuinţelor de a l preface în unguri. El trebuie să întoarcă spatele »aţîţăto­­rului« care nu-i poate da binele material, să­­ alunge şi să-l huiduiască şi să pri­mească cu smerenie şi recunoştinţă pe lupul care vine să-l sfâşie. E atâta perfidie şi răutate în f­lantropia asta a societăţii un­gureşti, încâ trebuie să revolte şi pe cel din urmă din năpăstuiţi. I-se dă ajutorul mate­­rial, dar în schimb i-se cere supunere mo­rală, i-se dă viaţa trupului, dar i-se cere în schimb a sufletului său curat şi româ­nesc. Oamenii aceştia dau pentru a salva atâtea vieţi, un popor întreg, dar pentru a-l salva maghiarizării. Dacă se vor prăpădi, îşi zic, nu vom mai avea pe cine stăpâni şi maghiariza, nu vom mai avea materialul brut din care să plămădim viitorul stat unitar naţional de 30 de milioane. E logica cea mai perfida, logica stăpânului care şi îngraşe şi îngrijeşte cu dragoste vitele — pentru a avea ce să taie şi să mănânce pe urmă. Dacă statul »iubeşte« poporul, urînd chiar pe aţîţători, de ce nu-i dă înapoi dările ce primeşte de la el, prefăcute în şcoli, în aşe­zăminte româneşti? Şi dacă el îl iubeşte, pentru ce şi-a dat pământurile şi păşunile coloniştilor unguri aduşi în acele locuri cu­rate româneşti, pe când românii trebuie să plece în America spre a-şi hrăni de-acolo nevestele şi copiii? Pentru ce? Şi apoi de unde vin miile societăţii ungu­reşti şi suta de mii a guvernului cu cari »miluesc« pe nenorociţi? Nu vin tot din punga românului ? Nu sânt ele izvorîte din prisosul nostru? Patruzeci de ani statul ne-a luat milioanele cu menirea de a ne face şcoli, administraţie, magistratură, aşezăminte culturale, licee, teatre româneşti, oraşe ro­mâneşti şi clasă cultă românească. Aceasta ar fi fost menirea acelor milioane şi mi­liarde. Şi ce a făcut în schimb? A făcut tot atâtea şcoli şi aşezăminte pentru poporul unguresc, a făcut teatre, universităţi şi oraşe ungureşti, printre noi, spre a întări poporul unguresc, spre a-l slăbi şi maghiariza pe cel românesc. Au crescut, s’au îngrăşat, din prisosul nostru şi acuma ghiftuiţi cu miliardele noastre ne aruncă o coajă de mălai de pe masa lor încărcată şi vor şi cu aceasta să ne sal­veze trupul , spre a­ ne cumpăra su­fletul. Acestea sânt intenţiile, gândurile mărtu­risite pe faţă ale filantropiei ungureşti. Şi pentru aceea fraţii din Bănat vor înţelege că puţinul nostru le vine ca o mângâiere adevărată, căci el vine din gândul curat şi bun al dragostei noastre îndurerate şi sfinte, din adâncul jalei ce ne bântuie pentru ca­tastrofa Caraşului. Puţinul nostru va cântări pentru ei mai mult decât multul lor, dra­gostea noastră mai mult decât filantropia calculată şi perfidă a potrivnicilor cari şi în ploconul ce i-l aduc prin otrava ucigă­toare a gândurilor lor vrăşmaşe. Amfitrionul lui Scotus Viator prigonit. Ziarul Naroda din Praga aduce o ştire care va pune în nouă uimire lumea cultă. Învăţătorul dirigent Drzihal din Skolitz (comit. Trencin) este urmărit de parchetul din Trencin pentru motivul că a primit şi a găzduit în casa sa pe cunoscu­tul publicist englez Scotus Viator, în timpul ale­gerii de acolo. Se ştie că după alegere Scotus Viator a publicat în Reichspost două articole prin cari descria ticăloşiile administraţiei săvârşite la alegerea de acolo şi demasca minciunile dlui Khuen despre alegerile curate. Acum guvernul în furia lui neputincioasă neputând lovi pe scrii­torul englez, urmăreşte pe bietul învăţător slovac Drzihal pentru actul de tradare de patrie al găz­duirii lui Scotus Viator. E de­sigur începutul unei noi epoce de persecuţii şi mai cumplite decât supt coaliţie.* Conferinţa comitetului naţional. Corespondentul nostru din Budapesta ne telegrafiază următoarele: Conferinţa comi­tetului naţional se va întruni mâne şi poi­­mâne Joi şi Vineri. D. Gheorghe Pop de Băseşti şi părintele Lucaci au sosit la Bu­dapesta în vederea conferinţei. Vineri dimi­neaţa toţi foştii candidaţi de deputaţi ai partidului de la alegerile trecute se vor în­truni la o conferință tot în Budapesta. * Profesorul Delbrück despre alegerile din Ungaria. Cunoscutul profesor german Hans Delbu­kk, unul din cei mai buni cunoscători ai situației politice din Austro-Ungaria a avut o convorbire cu un redactor al ziarului iUInde­­pendence Berger din Bruxela. D. Delbrück, care cunoaşte şi chestia naţionalităţilor, spune că suc­cesul partidului guvernamental a fost o surpriză pentru toată lumea. Despre chestia naţională a spus următoarele: & — Judec pierderile naţionalităţilor supt alt raport. De­sigur ele ar fi făcut sforţări mai mari dacă se ştiau foarte ameninţaţi. Dar n’au avut motiv de a aştepta volnicii de la un guvern tolerant şi cumpătat în fruntea căruia se află d. Khuen şi nu trebuie să se teamă că-i va stingheri în desvoltarea lor etnică. 1tD. Delbrück e pe cât se vede foarte puţin In­formii asupra felului »tolerant« cu care s’au făcut alegerile. Este un motiv mai mult ca partidul na­ţional să grăbească publicarea broşurei ce a fă­găduit despre alegeri spre a risipi aceste iluzii doctorul trebuie să caute să convingă pe bolnav prin toate mijloacele posibile şi nu atâta asupra corpului trebuie să influenţeze cât asupra spiri­tului bolnavului, uzând de toate mijloacele ce i-se dă pedagogia. Astfel, doctorul trebuie să se transforme în educator şi dacă acest rol al doctorului, ar începe de la tînăra vârstă a copiilor, ar fi un foarte mare pas spre o mare îndreptare fizică. Se ştie că ştiinţa medicală admite că unele boli încep de la o vârstă fragedă, moştenită de la pă­rinţi, — ereditare — şi atunci medicul ar trebui să intervie încă din copilărie, ca să oprească boala. Intre boalele ereditare sânt: tuberculoza, boalele de inimă, boalele rinichiului etc. Boalele infecţioase. Astăzi se cunosc aproape toţi microbii cari pro­duc boalele infecţioase şi deci şi mijloacele pen­tru a se combate sânt mult mai eficace. Pe acest teren se deschide un câmp vast pentru rolul edu­cator al medicului. Două sânt mijloacele cu care un individ se poate apăra de infecţiune: unul consistă în a îm­piedica germenii infecţiune­i să pătrundă în or­ganism; altul consistă în a stimula organismul dându-i o mai mare forţă de resistenţă astfel ca să se poată combate cu succes acţiunea dăună­toare a germenilor cari au şi pătruns în organism. Care din aceste mijloace trebuie proferit ? Nu se poate stab­li o regulă fixă, ci este nevoie de a adopta unul sau celalalt mijloc, ţinând sama de de predispoziţia individului, de boala ce trebuie combătută, de condiţiile de trai, de mijloacele eco­nomice de care dispune bolnavul etc. Natural că doctorului i se cuvine sarcina să aleagă unul din aceste mijloace de vindecare, şi să dea preferinţa unuia sau altuia, după cum va găsi dânsul de cuviinţă. Fixat acest punct, începe rolul de educator al medicului. Ca scopul să fie ajuns, trebuie ca bolnavul să se supuie la prescripţiunile medicu­lui, să ducă un trai indicat de el, să lase unele obiceiuri etc. Ca să Învingă teama bolnavului, medicul trebuie să-i explice motivele, cari 11 fac să­­ prescrie cutare doctorii sau cutare abstinenţe, astfel ca bolnavul să se convingă. Inamicii. Medicul are de luptat cu o sumedenie de ina­mici: mai întâi sânt prietenii bolnavului, cari li spun atâtea minuni, în opoziţie cu ceia ce i-a spus medicul; pe urmi sânt enciclopediile şi cărţile de medicină populară; pe urmă anunţurile din pagina a patra a gazetelor cari laudă o droaie de leacuri, apoi părerile spuse ale altor me­dici... Ca să elimine influenţa acestor medici, docto­rul curant trebuie să capete încrederea bolnavului, trebuie săi insufle şi săi demonstreze necesita­tea metodului său ştiinţific, trebuie să învingă îndoiala şi evu­area bolnavului. Mijloacele de luptă. Dacă medicul educator are mulţi inamici, poate s-o găsească şi mulţi aliaţi cari să-l ajute şi în­tre alţii, unul spre care omul are cea mai mare tendinţă este misticismul. Când este nevoie — zice Wilhelm His în Deutshes Revue, din Mai — doctorul este In drept să laude bolnavului său minunile unei doctorii sau ale unei sisteme de cură, are dreptul să exagereze ba chiar să spuie minciuni... Şi de ce nu? Oare profesorul, oare preotul, uneori nu face acelaş lucru? Este cu putinţă să convingem numai cu mijloacele raţionale persoane cari sânt ignorante sau săraci cu duhul? Boalele nervoase. In boalele nervoase, medicul mai mult decât oricând, trebuie să aibă rolul de educator. In a­­ceste boli se vede mai bine decât ori­unde ra­porturile de influenţă ce există între corp şi su­flet. In boalele nervoase nu este de ajuns să îngri­jim corpul bolnav, dar şi spiritul. Mijloacele fizice, nutriţiunea, aerul, apa, tonicele sânt foarte bune spre a combate nervosismul, iar ca să putem influenţa asupra spiritului, trebuie să­­ calmăm, să-l consolăm, să-i redăm încrederea în sine însuşi, sensul de responsabilitate, dorinţa de a trăi, să stimulăm voinţa, să rechemăm la acti­vitate energia pierdută... In scurt, cura boalelor nervoase trebuie făcută mai ales intr’un mod educator, în care trebuie să uzăm de toate mijloacele pe care ni le dă ştiinţa pedagogică. Excesele sportului. Exerciţiile fizice sânt un factor puternic pentru menţinerea sănătăţii şi deseori pot fi foarte folo­sitoare ca tratament în unele boli. Insă nu trebuiesc făcute în mod exagerat. Spor­turile, făcute cu moderaţie, întăresc organismul, 11 face mai putem!: şi mai rezistent la agenţii ‡Y81BUNA, 23 iunie n. ICID

Next