Tribuna, octombrie 1911 (Anul 15, nr. 215-238)
1911-10-28 / nr. 236
Anul XV. Arad, Vineri, 28 Octomvre v. (10 Noemvre n.) 1911 Nr. 236 REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Strada Deák Ferenc Nr. 20 INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 Eleri Manuscripte nu să înapoiază. ABONAMENTUL Pe un an . 28 Cor. Pe un juni. . 14 * * Pe o lună . 2.40 . Numărul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Episcopul de Gherla, Gherla, 7 Noemvre. Când am scris primul articol, în care tălmăceam dorinţele noastre, în ce priveşte noul Episcop şi nădejdile ce le legam de el redacţia Dv. a publicat în fruntea informaţiunilor ştirea, că toate cele spuse în articolul meu, se referă mai potrivit la vacanţa ce va urma în curînd la Lugoj, căci tronul arhieresc din Gherla e rezervat I. P. S. Sale Dr. Vasile Hossu, episcopul Lugojului. Lumea românească a fost plăcut surprinsă de această ştire, care punea în perspectivă realizarea unei dorinţe generale. Noi, preoţii din dieceza de Gherla nutriam acest vis, încă cu prilejul când am aruncat cea din urmă mână de ţărână, peste sicriul repauzatului arhiereu Szabó. O muncă titanică avea să aştepte pe noul arhiereu, o muncă de organizare pe toată linia, începând cu institutele de învăţământ din centru şi până departe la marginea extinsei noastre dieceze. E o derăpănare complectă. Repauzatul arhiereu — fie din motive de boală fie din alte motive cari nu vroi să le înşir acum — a lăsat în urmă-i un morman de afaceri neisprăvite, o mulţime de îndatoriri cari trec acum în sarcina succesorului. Pe tot întinsul diecezei — şi e cea mai extinsă din provincia metropolitană a Blajului — câţi preoţi au oare titlul definitiv de paroh? Câţi din ei au avut până acum preocupări serioase de ordin cultural şi literar? Apoi institutele noastre, cum erau ele aranjate? Forţele intelectuale cari stau în fruntea lor, aveau pregătiri înalte, ce e drept, dar de ce sprijin se bucurau ele în împlinirea înaltei şi dificilei lor misiuni ? Profesori de teologie au fost persecutaţi pentru că au ,,îndrăsnit” să scrie articole în foaia bisericească „Unirea”. Iar cât pentru profesorii de la preparandie, nu mai e nici o lipsă, să sgândărim rănile recente, căci au fost analizate îndeajuns în câteva dureroase articole, apărute în coloanele foii din Blaj. E o ieremiadă întreagă, ale cărei tânguiri au răzbătut, într’o formă sau alta, peste întreg cuprinsul diecezei noastre. * A trecut însă vremea jelaniei! Provedinţa ne trimite un părinte adevărat,chiar în ceasul al doisprezecelea, când paharul suferinţelor noastre era umplut cu vârf. Ilustrul episcop al Lugojului era cel mai potrivit mire pentru aceasta dieceză părăginită în nelucrare. Bărbat în cea mai frumoasă vârstă, înzestrat cu cele mai escelente calităţi, va şti să realizeze progrese mari într’un interval relativ scurt. Ridicat de la catedra profesorală la canonicie, de aci trecut ca episcop al Lugojului, a câştigat în scurtă vreme simpatiile clerului diecezan şi a tuturor oamenilor noştri de bine. P. S. Sa este azi, fără îndoială, cel mai mare bărbat al bisericei române unite. In mica dieceză a Lugojului, a realizat după o păstorire de abia un deceniu progrese însemnate: a cutrierat întreg cuprinsul diecezei, a îmbunătăţit în mod foarte simţitor situaţia preoţilor precum şi pensia deficienţilor; a ridicat un internat pentru băieţi, o şcoală de fete şi a câştigat o sumă de aproape două sute mii coroane pentru clădirea şi prevederea cu puteri didactice a unui seminar teologic diecezan în Lugoj. La noi vine, de asemeni, cu braţele încărcate de belşug. Va ridica, în scurtă vreme reşedinţă episcopească, catedrală, şi va înlocui hurubele seminarului şi a preparandiei vechi cu zidiri moderne, după toate cerinţele instrucţiei din zilele noastre. Şi nu va întârzia de a lua în mâni cârja de apostolică pribegie, cercetând satele şi orăşelele reslăţitei noastre dieceze, insuflând, cu înalta lui prezenţă curaj şi însufleţire în inimile bieţilor noştri preoţi cari se simt orfani şi părăsiţi de atâta amar de vreme! Va sprijini cu toată căldura sufletului său mare orice pornire nobilă şi va stărui pentru respândirea presei şi a cărţilor româneşti în dieceză, fiind însuşi P. S. Sa un aplecat scriitor bisericesc, pe vremuri, cel dintâi redactor al „Unirei” din Blaj. Ştirea numirii, ce va apărea în curând în monitorul oficial, departe de a fi numai o surpriză plăcută pentru noi, este confirmarea celor mai avântate dorinţi ale noastre şi aşteptăm cu nerăbdare ziua, când vom putea saluta în mijlocul nostru pe cel mai distins arhiereu al bisericei române unite. Episcopul Vasile al Lugojului s-a născut la 11 Februarie 1866, în Murăş-Oşorhei. A studiat în oraşul natal şi în Reghinul săsesc, iar ca elev al clasei Vll-a a fost trimis de cătră fericitul me Un străin poet român, I. B. Hotfat. Duminecă, în 23 octomvre, foarte puţini prieteni, profesori şi literaţi, dar o serie lungă de ofiţeri de la şcoala de răsboi, elevi de franţuzeşte ai răposatului, au însoţit, până la un cimitir modest din capitala Bucureştilor, rămăşiţele pământeşti ale unui poet român, de origine străină, pe I. B. Hetrat. La groapa sa o mică fetiţă de vre-o zece ani se zbătea, rămasă orfană de părinţi! Regretatul bărbat, despre care nu ştim bine în ce ţară s’a născut — se presupune că era francez din Provanţa, — şi-a făcut încă în tinereţele sale o a doua patrie din România şi era acum trecut de 60 de ani. El a profesat limba franceză, la diferite şcoale medii şi militare din Regat. Şi-a însuşit perfect limba românească, pe care o iubea şi scria cu deosebită dragoste. Bărbat cu o cultură generală, se ocupa mai mult cu literatura occidentului, avea şi legături cu poetul Mistral, cu care era în schimb de scrisori. Colaborator la mai multe reviste române, el a tradus şi tipărit lucrări originale, reuşind îndeosebi în sonete şi în tonul elegiac al versurilor sale. A scris cu multă vervă şi critică dramatică. Cu toate durerile, ce i-a hărăzit viaţa, lăsându-l ursuz şi bănuitor, revoltat împotriva moravurilor sociale din ţară, el a rămas până la înfrîngerea sa, un activ publicist şi un solitar, cult şi de omenie, trei zile, înainte de moartea sa, îşi scria ultima cronică teatrală!... Cât priveşte poeziile sale, am vorbit cu altă ocazie despre ele. La anul 1908, când i-a apărut volumul său „Aevea”, i le-am apreciat în câteva rînduri, pe cari ţin să le reproduc şi cu ocazia tristei sale morţi de trecător fantast prin viaţă, ca să fie cunoscute şi de cetitorii noştri. * „Modest, cu faţa-i aspră şi privirea încruntată, Ilétrat se strecoară prin rîndurile noastre, de toţi stimat şi de nimeni iubit. II vezi mai rar şi pururea singur, închis, posomorit, ca un străin, cu o durere ascunsă în suflet. In poeziile lui vine mereu un tip tăiat dintr’o bucată. Tipul acesta este un Corsican uneori, artist cu visele sfărîmate, în care nimic nu mai trăeşte, afară de ură şi de dorul de răsbunare. Şi îl întâlnim de altă dată ca lopătar cărunt, cu toată resemnarea şi cu toată trufia omului singur. Intr’altă poezie, lopătarul se schimbă în pădurar, cu aceeaş mâhnire în faţă, „şi cu gândul într’aiurea”. E însuş figura poetului, care’şi trăeşte şi visează viaţa în umbră, în singurătate, ca orice desrădăcinat. Dar, fireşte, „un singur om e o lume întreagă” şi izolarea dă prilej la multă concentrare. Poetulajunge fatal un gânditor şi la mijlocul gândurilor sale stă eu-l său însuş, cu toată filozofia de viaţă. Ce este omul, ce e viaţa şi ce e moartea ? Aceste sunt vecinicile întrebări ale pesimiştilor şi la ele răspunde şi Hetrat, iar răspunsurile lui sunt ale unui biruit în luptă. Dintr’un şir întreg de poezii se vede un suflet frînt, amăgit, care a căutat zădarnic să stabilească un echilibru între viaţa sa pe de o parte şi între iubire şi dreptate pe de lalba. Această încercare o găsim, între altele, frumos zugrăvită în poezia „Moş Zaime”. E vorba lacolo de un pescar bătrîn şi viguros din golful provensal, care îşi încredinţează barca valurilor, dar, luat de furtună, e aruncat în largul apelor furioase. . . Se luptă îndrăzneţul marinar Şi fluturînd vezi pletele-i cărunte; Acum dispare-acum s’arată iar Pe vârful mişcător al unui munte. Şi’l duc, îl duc şuvoaiele spre far... Pieziş bătrînul cearcă să le ’nfrunte Şi ore lungi par clipele mărunte Când undele cu cerul una par... La un moment dat s’iar părea, că îndrăzneţul marinar va triumfa, — dar:( De-a valma îngrămădite de urgie Gemând se sparg în pulbere-argintie Talazurile uriaşe ’n stâncă... De-odată peste firea răsvrătită Lăsându-se pe-aripa-i cea grăbită Şi grea ca plumbul cade noapte-adâncă. Şi ropote prelungi şi repeţite Cuprind tăria ’ntreagă fiorii Şi, tot mai dese, licăriri pripite Rupând genuna, săgetează norii. De friguri sguduiţi stau privitorii, Din ale căror inimi îngrozite Se ’nalţă strigăte înăbuşite De fiorosul vuiet al vâltorii. A treia zi, în faptul dimineţii Când soarele spărsese valul ceţii,