Tribuna, ianuarie-iunie 1971 (Anul 15, nr. 1-25)
1971-06-10 / nr. 23
V PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ! DIRECTOR-FONDATOR KOAN SLAVICI (1884) • ANUL XV. NR. 23 (750) • 10 IUNIE 1971 • 11 PAGINI — 1 LEU VASILE POP SILAGHI: Clepsidră După eroica generație de la ’48 a urmat o diluare a poeziei, locul ideilor mari și ale sentimentelor nobile, al rivnei patriotice și al entuziasmului luîndu-i atitudinea patriotardă, ades oportunistă și lingușitoare față tocmai de aceia care prin politicianismul lor trădează ceea ce fusese democratic, antidespotic, antiplutocratic în propriile lor promisiuni de altă dată. Tot în 18 Brumar Marx spune că după ce și-au desfășurat forța și priceperea atleții și acrobații, apar în arena circului saltimbancii și clovnii, care maimuțărind aceleași ponturi transformă totul în tumbe și giumbușlucuri. Numai că la circ acestea se petrec anume așa, dar în arena vieții lucrurile iau o turnură tragi-comică: în locul lui Napoleon I apare Napoleon III, și în locul unui drum de victorii unice în istorie, fie chiar și, în final, cu anul 1812 și cu Waterloo, avem numai un deplorabil Sedan. Cred că această imagine cu saltimbancii și clovnii se aplică măcar în parte, și generației post-pașoptiste. Aceștia sunt epigonii de care vorbește Eminescu și printre care pe sine însuși poetul Scrisorilor și al Luceafărului se prenumără cu ■ totul pe nedrept. Pe drept, însă, îi înfierează Titu Maiorescu, deși atunci cînd crede că prin definiție poetul trebuie să fie o expresie a artei pentru artă și să rămînă străin și indiferent față de politică, deci ipsofacto față de patriotism, care nu poate fi un concept pe deasupra realității țării și poporului, el e gata-gata să arunce și copilul o dată cu apa murdară. Poezia patriotică a fost și va rămânea. Iar acest lucru reiese cel mai bine din etapa a treia a evoluției poeziei noastre din acest punct de vedere și pe care eu aș numi-o etapa patriotismului critic. N-aș vrea să susțin, pe urmele lui Maiorescu în aprecierile lui din 1867 înainte de studiul său Direcția nouă in poezia și proza română din 1874, că în puzderia de nume de poeți și de scăieți din acea epocă, în majoritatea lor uitate, nu se poate găsi și grîu pe lîngă neghină, puțin, dar bob de grîu. Tot așa cum n-aș vrea să se creadă că socotesc poezia patriotică prin excelență ca avînd drepturi în cetate față de alte feluri de poezie, cel puțin la fel de valoroase. Cu atât mai mult cu cît am despre patriotism în poezie o concepție destul de elastică, potrivnică declamatoriilor, exhibiții cu ocazii festive chiar dacă ar purta semnătura celebră. Le consider pe acestea, cînd nu sînt artistic pernicioase și au o doză de substanță etică și educativă, o necesitate. Dar mi se pare pe deplin patriotic, mai patriotic decît multe poezii sonetul lui Joachim du Bellay, din care reamintesc doar prima strofă, celelalte continuând singure, în mintea oricărui le cunoaște ca un răsunet ce durează de veacuri: „Heureux qui, comme Vlysse, a fait un beau voyage, j Ou comme cestuy lă qui conquit la toison, / Et puis est retourné, plein d'usage et raison, / Vivre entre ses parents le reste de son aage“. Aceasta se numește dor de țară, dar poate exista și cazul unui dor de țară mai bună, cînd critica prezentului devine semnul adevăratului patriotism. Maiorescu nu pe aceasta pune accentul, ci pe faptul că „noua direcție, in deosebire de cea veche și căzută, se caracterizează prin simțămînt natural, prin adevăr, prin înțelegerea și primirea ideilor, ce omenirea întreagă se datorește civilizației apusene Alecsandri, prin Pasteluri, dar desigur și din respect pentru marele poet în general, este pus în fruntea mișcării, după el imediat, ca „poet în puterea cuvântului, este M. Eminescu“. Eminescu, după ce-l înfățișează pe Mircea în toată măreția sa de părinte al neamului și scut al țării (căci trecutul sar e pus în valoare, dar cu scopul de-a mustra, de-a face de rușine prezentul), exclamă cu durere și cu revoltă: „De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; / Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii... / In izvoadele bătrîne pe eroi mai pot să-i caut; / Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut / Pot să-ntimpin patrioții ce-au venit de-atunci încolo? / Înaintea acestora tu ascunde-te [UNK] Apollo ! / O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți, / Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează, toți nerozii, / Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii. / Rămineți in umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini, / Descălecători de țară, dătători de legi și datini / Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voastră / De la munte pîn’la mare și la Dunărea albastră!“ (Continuare in pag. a 13-a) M. REVIUC Patriotismul în poezia românească (")