Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)
1897-10-26 / nr. 204
Anul I Arad, Duminecă 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1897 Mr. 204 REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pp ./2 an fl. 5; pe 1/4 fie an 11. 250 ; pe 1 fl. N-rHle Duminecă pe an t- l'ttO. Pentru România și străinătate pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) . INSERȚIUNILE: aeşir garmond: prima dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicațiune. Atât abonamentele cât şi inserțiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. Un cuvânt catra poporul român. Fraţi Români! Cunoaşteţi cu toţii nespusele primejdii peste cari a trecut causa sfântă a naţiunei; simţită-’ţi cu toţii sfâşietoarele dureri în faţa atâtor lucruri triste, create de mâni duşmane, susţinute între noi de mâni pătimaşe; văzut-a’ţi cu groază şi cu cutremur cum falnicul nostru stindard naţional a fost oprit în mersul său triumfal, chiar în momentele cele mai priincioase pentru cucerire, pentru izbândă ! Am cunoscut, am simţit, am văzut şi eu cu scumpa mea naţiune toate momentele fatale: am rămas surprins, apoi consternat, durereami-a strîns inima, ara tăcut. Surprinderea, consternaţiunea, durerea însă a cotinuat cu predomnirea sa fatală în toate inimile, şi signatura situaţiunii este o neorientare cu privire la cele ce sunt a se face ca desvoltarea căuşei naţionale să-şi reieie cursul său, întrerupt odată. Dar’ această vreme, pe care o numim cu toţii perdută, fatală, umilitoare pentru causa naţională, îşi are şi ea însemnătatea sa. Se numeşte perdută, dar’ e plină de învăţături. Se numeşte fatală, dar’ e plină de argumente cari te oţelesc pentru lupta naţională. Se zice umilitoare: se impune cu atât mai ales înalta datorie să o îndreptăm, ca astfel să cadă neghina şi să rămână sămînţa curată, care îşi va aduce rodurile sale îmbelşugate. Am stat şi eu adesea deprimat, fără vorbă, de multe ori foarte mâhnit, căci erau momente, în cari pesimismul îşi pregătia tronul în inima mea. Fraţii mei Români însă, cu cari am venit în atingere, nu numai că nu m’au lăsat în descuragiare, ci din contră m’au însufleţit, m’au inspirat, şi cată astăzi nu mă mai împedecă nimic, ca să păşesc în public, înaintea fraţilor mei, şi se spun ce am aflat că e dorinţa obştească a naţiunei, e voinţa poporului român. Dorinţa, ce o am găsit pretutindeni exprimată, voinţa resolută, cemi-au descoperit în multele epistole, ce le-am primit din toate părţile locuite de Români, se resumă în următoarele : să reîncepem activitatea partidului naţional! Spiritul şi direcţiunea încă e indicată în aceasta obştească voinţă, trebue reluat find, chiar dela momentul şi dela locul unde şi când s’a întrerupt! Guvernul, cu ordinaţiunile sale tiranice, şovinismul, care îşi joacă orgiile sale, nu numai că nu ne poate împedecă, ci chiar prigonirea potenţată, lupta de exterminare, acum pe faţă şi fără încungiur proclamată, trebue să ne însoţească forţa de resistenţă şi să ne ducă la acţiuni resolute, şi trecutul ne dovedeşte, că toată acţiunea dorită, voită de naţiune, este şi o biruinţă, independent de bîrfelele şovinismului maghiar, şi de zvîrcolirile puterii publice, revoluţionare, a „ideii de stat!“ Element de pace, de ordine, de progres ne-am dovedit în trecut, şi cei ce ne-au combătut s’au dovedit în lume, că sunt chiar contrarul! Şi nu le ajută nimic, nici stările triste, ce le-am avut în mijlocul nostru, nici fanfaronada cu mileniul, nici toastul celebru al Imperatului Wilhelm. Tristă a fost starea partidului naţional român din Transilvania şi Ungaria ! Cu toate aceste, ce cuceriri a făcut duşmanul în rândurile Românilor ? Nimic! n’a cucerit absolut nimic! A avut numai un moment de avantaj, că în urma neînţelegerilor cari au slăbit partidul nostru naţional, persecuţiunile tiranice n’au mai întîmpinat resistenţa ageră de mai nainte. Avantaj aparent şi înşelător! Mileniul fals şi provocator arangiat, a decurs fără de participarea naţionalităţilor şi cu toată amorţeala şi neorientarea în care eram,i-am numerat pe degete pe acei puţini seduşi, cari din Bănat sau din Sătmar, ademeniţi, corupţi, — de altfel gunoiul poporului român, — au putut fi duşi la orgiile din Budapesta. Şi de însemnat e, că toţi aceşti români seduşi, s’au reîntors plini de amar şi indignaţiune, vezând diavoleasca corupţiune şi infernala imoralitate, ce au găsit pe acolo. Chiar în această tristă situaţiune s’a dovedit, că poporul român s’a deşteptat la conştiinţă naţională, şi nici greşelile fiilor sei, nici uneltirile duşmanilor nu-’l mai pot zdrobi. Deşteptat e şi înainte va merge! Mileniul s’a prefăcut într’o deşeftărie ruşinoasă politică şi finanţială. Protestul naţionalităţilor a arătat lumei, că Ungaria e un stat poliglot, care numai pe basa confederaţiunei naţiunilor poate să aibă viitor. Dar’ toastul imperatesc! A provocat o critică generală. Mai nainte de toţi s’au pronunţat Germanii, supuşii loiali ai Majestăţii Sale. In „Zukunft“ s’a descoperit inima şi mintea Germanilor. Ne-am făcut şi noi critica: „Ignotos fallit, notis estIeri sui.“ Popoarele au conştiinţa lor naţională, şi acea nu se închină la idoli străini ! * Aşadară, fraţi Români, experienţele trecutului de eri ne îndeamnă, ne provoacă, ne însufleţeşte la nouă luptă naţională, mai energică, mai resolută, mai plină de jertfă ca cea din trecut. Europa ne-a văzut, ne-a aplaudat cu satisfacţiune, şi acum ne priveşte cu aşteptare, ca unitatea noastră să nu se micşoreze. înaltul Tron şi-a arătat buna-voinţa Sa prin actul spontan de graţiare. Să-i dovedim, cu loialitatea noastră seculară, că în împlinirea aspiraţiunilor noastre politice, în realizarea programului nostru naţional, înaltul Tron primeşte cel mai puternic sprijin: inima poporului român. Patria noastră comună, Ungaria, aşteaptă după vremea de mult dorită, ca fiii, cetăţenii ei, să fie îndestuliţi, căci numai aşa poate trăi în pace, şi poate progresa. Istoria ei, natura nefalsificată, dreptul ginţilor, şi mai presus de toate voinţa noastră nestrămutată zice şi pretinde, ca naţiunile, cari o alcătuiesc, să fie egal îndreptăţite, pretensiunea veacului e, ca popoarele să se alieze în confederaţiune. Orice altă nizuinţă e nenaturală, forţată, destinată spre cădere şi zdrobire ruşinoasă. Luptele din Austria de asemeni să ne deştepte. Politicianii noştri orbiţi de patima şovinismului, şi călărind pe beţul „ideii de stat maghiar“ ne tot cântă despre stările destrăbălate din Austria! Sunt ei orbi într’adevăr, sau vreau să se înşele pe sine şi pe noi?! Aceea ce se întâmplă în Austria este o evoluţiune firească a vieţiii popoarelor, după opresiunea seculară a feudalismului, şi mai pe urmă a dominaţiunei exclusive a germanismului. Lupta crâncenă pentru ultimele încercări desperate ale şovinismului german îşi va găsi desvoltarea sa frumoasă şi pacinică în confederaţiunea popoarelor. In Austria este un parlament compus din representanţii popoarelor, sub egida libertăţii electorale! Dar’ ce-’i la noi ? Avem noi un parlament, după spiritul constituţionalismului ? însăşi opoziţia maghiară ne mărturiseşte, că acest parlament nu represintă ţeara, nu e expresiunea voinţei popoarelor din Ungaria, prin urmare tot ce se întâmplă în parlamentul din Budapesta e o farsă politică a şovinismului maghiar, plătită din sudoarea feţii naţiunilor nemaghiare. Popoarele şi oamenii politici au ochi şi judecată şi văd, că în Austria lucrează un parlament, care în Budapesta lucrează marionetele şovinismului maghiar, preocupaţi numai de binele unei rase şi gata a extermina pe toate celelalte. Pe acest moloch al şovinismului trebue să-l combatem noi, trebue să-l vedem sdrobit, ca să putem vieţui în pace cu fraţii maghiari şi cu celelalte popoare conlocuitoare. * Un popor numai prin fapte se poate afirma, se poate valora. Timpul faptelor a sosit şi pentru noi. Fraţi Români, cari avem la inimă programul partidului naţional, libertatea şi independenţa noastră naţională, să ne strîngem rîndurile, în fapte, în fiinţă, care nu în cuvinte deşerte. Las e cel ce nu cutează a se pune la muncă, ori cât de grea şi de primejdioasă s’ar arăta. Dorinţa poporului român e, că într’o conferenţă să-’şi poată descoperi părerile şi sentimentele sale asupra situaţiunii, asupra continuării luptei noastre, asupra mijloacelor de întrebuinţat. Aceasta conferenţă sau adunare naţională nu mai poate întârzia, vremea o reclamă imperios. Şi ne vom vedea eară uniţi între noi, şi ne vor vedea eară fraţii şi duşmanii un singur corp cu un singur suflet, un singur program naţional şi o direcţie solidară spre realizarea lui. Şi consideraţiuni meschine, personale să nu aibă loc între noi. Calina naţionala mai presus de toate! Pe câmpul de luptă, de lucrare, să ne grăbim cu toţii! Şişeşti, 1 Noemvrie 1897. Dr. Vasile Lucaciu, parochul Şişeştilor, secretar general al partidului naţional român din Transilvania şi Ungaria.