Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)

1897-10-26 / nr. 204

Anul I Arad, Duminecă 26 Octomvrie (7 Noem­vrie) 1897 Mr. 204 REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM)­­ ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pp ./2 an fl. 5; pe 1/4 fie an 11. 2­50 ; pe 1 fl­­. N-rH­­le Duminecă pe an t­- l'ttO. Pentru România și străinătate pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) . INSERȚIUNILE: ae­­­şir garmond: prima­ da­tă 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­cațiune. Atât abonamentele cât şi inserțiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. Un cu­vânt catra poporul român. Fraţi Români! Cunoaşteţi cu toţii nespusele pri­mejdii peste cari a trecut causa sfântă a naţiunei; simţită-’ţi cu toţii sfâşie­toarele dureri în faţa atâtor lucruri triste, create de mâni duşmane, sus­ţinute între noi de mâni pătimaşe; văzut-a’ţi cu groază şi cu cutremur cum falnicul nostru stindard naţional a fost oprit în mersul său triumfal, chiar în momentele cele mai priin­­cioase pentru cucerire, pentru iz­bândă ! Am cunoscut, am simţit, am văzut şi eu cu scumpa mea naţiune toate momentele fatale: am rămas surprins, apoi consternat, durerea­­mi-a strîns inima, ara tăcut. Surprinderea, consternaţiunea, du­rerea însă a cotinuat cu predom­­nirea sa fatală în toate inimile, şi signatura situaţiunii este o neorientare cu privire la cele ce sunt a se face ca desvoltarea căuşei naţionale să-­şi reieie cursul său, întrerupt odată. Dar’ această vreme, pe care o numim cu toţii perdută, fatală, umi­litoare pentru causa naţională, îşi are şi ea însemnătatea sa. Se numeşte perdută, dar’ e plină de învăţături. Se numeşte fatală, dar’ e plină de argumente cari te oţelesc pentru lupta naţională. Se zice umilitoare: se impune cu atât mai ales înalta datorie să o în­dreptăm, ca astfel să cadă neghina şi să rămână sămînţa curată, care îşi va aduce rodurile sale îmbelşugate. Am stat şi eu adesea deprimat, fără vorbă, de multe­ ori foarte mâhnit, căci erau momente, în cari pesimismul îşi pregătia tronul în inima mea. Fraţii mei Români însă, cu cari am venit în atingere, nu numai că nu m’au lăsat în descuragiare, ci din contră m’au însufleţit, m’au inspirat, şi cată astăzi nu mă mai împedecă nimic, ca să păşesc în public, înaintea fraţilor mei, şi se spun ce am aflat că e dorinţa obştească a naţiunei, e voinţa poporului român. Dorinţa, ce o am găsit pretutin­deni exprimată, voinţa resolută, ce­­mi-au descoperit în multele epistole, ce le-am primit din toate părţile lo­cuite de Români, se resumă în ur­mătoarele : să reîncepem activitatea parti­dului naţional! Spiritul şi direcţiunea încă e indi­cată în aceasta obştească voinţă, trebue reluat find, chiar dela momentul şi dela locul unde şi când s’a întrerupt! Guvernul, cu ordinaţiunile sale ti­ranice, şovinismul, care îşi joacă or­giile sale, nu numai că nu ne poate împedecă, ci chiar prigonirea poten­ţată, lupta de exterminare, acum pe faţă şi fără încungiur proclamată, trebue să ne însoţească forţa de re­­sistenţă şi să ne ducă la acţiuni re­solute, şi trecutul ne dovedeşte, că toată acţiunea dorită, voită de naţiune, este şi o biruinţă, independent de bîrfelele şovinismului maghiar, şi de­­ zvîrcolirile puterii publice, revoluţio­nare, a „ideii de stat!“ Element de pace, de ordine, de pro­gres ne-am dovedit în trecut, şi cei ce ne-au combătut s’au dovedit în lume, că sunt chiar contrarul! Şi nu le ajută nimic, nici stările triste, ce le-am avut în mijlocul nostru, nici fanfaronada cu mileniul, nici toa­stul celebru al Imperatului Wilhelm. Tristă a fost starea partidului na­ţional român din Transilvania şi Un­garia ! Cu toate aceste, ce cuceriri a fă­cut duşmanul în rândurile Românilor ? Nimic! n’a cucerit absolut nimic! A avut numai un moment de avan­taj, că în urma neînţelegerilor cari au slăbit partidul nostru naţional, perse­­cuţiunile tiranice n’au mai întîmpinat resistenţa ageră de mai nainte. Avantaj aparent şi înşelător! Mileniul fals şi provocator arangiat, a decurs fără de participarea naţiona­lităţilor şi cu toată amorţeala şi ne­­orientarea în care eram,­­i-am nu­merat pe degete pe acei puţini seduşi, cari din Bănat sau din Sătmar, ade­meniţi, corupţi, — de altfel gunoiul poporului român, — au putut fi duşi la orgiile din Budapesta. Şi de în­semnat e, că toţi aceşti români seduşi, s’au reîntors plini de amar şi indig­­naţiune, vezând diavoleasca corupţiune şi infernala imoralitate, ce au găsit pe acolo. Chiar în această tristă situaţiune s’a dovedit, că poporul român s’a deşteptat la conştiinţă naţională, şi nici greşelile fiilor sei, nici uneltirile duşma­nilor nu-’l mai pot zdrobi. Deşteptat e şi înainte va merge! Mileniul s’a prefăcut într’o deşef­­tărie ruşinoasă politică şi finanţială. Protestul naţionalităţilor a arătat lumei, că Ungaria e un stat poliglot, care nu­mai pe basa confederaţiunei naţiunilor poate să aibă viitor. Dar’ toastul imperatesc! A provocat o critică generală. Mai nainte de toţi s’au pronunţat Germanii, supuşii loiali ai Majestăţii Sale. In „Zukunft“ s’a descoperit inima şi min­tea Germanilor. Ne-am făcut şi noi critica: „Ignotos fallit, notis est­­Ieri sui.“ Popoarele au conştiinţa lor naţio­nală, şi acea nu se înch­ină la idoli străini ! * Aşa­dară, fraţi Români, experien­ţele trecutului de eri ne îndeamnă, ne provoacă, ne însufleţeşte la nouă­­ luptă naţională, mai energică, mai re­solută, mai plină de jertfă ca cea din trecut. Europa ne-a văzut, ne-a aplau­dat cu satisfacţiune, şi acum ne pri­veşte cu aşteptare, ca unitatea noastră să nu se micşoreze. înaltul Tron şi-a arătat buna-voinţa Sa prin actul spontan de graţiare. Să-­i dovedim, cu loialitatea noastră secu­lară, că în împlinirea aspiraţiunilor noastre politice, în realizarea progra­mului nostru naţional, înaltul Tron primeşte cel mai puternic sprijin: inima poporului român. Patria noastră comună, Ungaria, aşteaptă după vremea de mult dorită, ca fiii, cetăţenii ei, să fie îndestuliţi, căci numai aşa poate trăi în pace, şi poate progresa. Istoria ei, natura ne­­falsificată, dreptul ginţilor, şi mai pre­sus de toate voinţa noastră nestră­mutată zice şi pretinde, ca naţiunile, cari o alcătuiesc, să fie egal în­dreptăţite, pretensiunea veacului e, ca popoarele să se alieze în confe­­deraţiune. Ori­ce altă nizuinţă e ne­naturală, forţată, destinată spre că­dere şi zdrobire ruşinoasă. Luptele din Austria de asemeni să ne deştepte. Politicianii noştri orbiţi de patima şovinismului, şi călărind pe beţul „ideii de stat maghiar“ ne tot cântă despre stările destrăbălate din Austria! Sunt ei orbi într’adevăr, sau vreau să se înşele pe sine şi pe noi?! Aceea­ ce se întâmplă în Austria este­­ o evoluţiune firească a vieţiii popoare­­­­lor, după opresiunea seculară a feuda­lismului, şi mai pe urmă a dominaţiu­­nei exclusive a germanismului. Lupta crâncenă pentru ultimele încercări desperate ale şovinismului german îşi va găsi desvoltarea sa frumoasă şi pacinică în confedera­­ţiunea popoarelor. In Austria este un parlament com­pus din representanţii popoarelor, sub egida libertăţii electorale! Dar’ ce-’i la noi ? Avem noi un parlament, după spi­ritul constituţionalismului ? însăşi opoziţia maghiară ne mărtu­riseşte, că acest parlament nu repre­­sintă ţeara, nu e expresiunea voinţei popoarelor din Ungaria, prin urmare tot ce se întâmplă în parlamentul din Budapesta e o farsă politică a şovinismului maghiar, plătită din su­doarea feţii naţiunilor nemaghiare. Popoarele şi oamenii politici au ochi şi judecată şi văd, că în Aus­tria lucrează un parlament, care în Budapesta lucrează marionetele şovi­nismului maghiar, preocupaţi numai de binele unei rase şi gata a ex­termina pe toate celelalte. Pe acest moloch al şovinismului trebue să-­l combatem noi, trebue să-­l vedem sdrobit, ca să putem vieţui în pace cu fraţii maghiari şi cu celelalte popoare conlocuitoare. * Un popor numai prin fapte se poate afirma, se poate valora. Tim­pul faptelor a sosit şi pentru noi. Fraţi Români, cari avem la inimă programul partidului naţional, liber­tatea şi independenţa noastră naţio­nală, să ne strîngem rîndurile, în fapte, în fiinţă, care nu în cuvinte de­şerte. Las e cel­ ce nu cutează a se pune la muncă, ori­ cât de grea şi de pri­mejdioasă s’ar arăta. Dorinţa poporului român e, că în­tr’o conferenţă să-’şi poată descoperi părerile şi sentimentele sale asupra situaţiunii, asupra continuării luptei noastre, asupra mijloacelor de între­buinţat. Aceasta conferenţă sau adunare naţională nu mai poate întârzia, vre­mea o reclamă imperios. Şi ne vom vedea eară uniţi între noi, şi ne vor vedea eară fraţii şi duşmanii un singur corp cu un singur suflet, un singur program naţional şi o direcţie solidară spre realizarea lui. Şi conside­­raţiuni meschine, personale să nu aibă loc între noi. Calina naţionala mai presus de toate! Pe câmpul de luptă, de lucrare, să ne grăbim cu toţii! Şişeşti, 1 Noemvrie 1897. Dr. Vasile Lucaciu, parochul Şişeştilor, secretar general al partidului naţional româ­n din Tran­silvania şi Ungaria.

Next