Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)

1898-01-24 / nr. 16

Anul II Arad, Sâmbătă 24 Ianuarie (5 Februarie) 1898 Min. 16 ADMINISTRAŢIA ARAD, STR­AULICH (ADAM)­­ INSERŢIUNILEr ae I fir garmond: priuia-d­ata 7 cr.; a d­oaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­­caţiune. Atât abonamentele cât şi Inserţiunile sânt a s£ plăti Înainte. Scrisori nefrancate mi se primesc. REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM)­­ ABONAMENTUL Betu­m Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe 1/a an fl. 5; pe 1/4 de an fl. 250; pe 1 lună fl­­. N-rci de Duminecă pe cm fl. 2.— Pentru România fi străinătate: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoia?!. » Anul II. Număr de Duminecă Min. 4. Sănătatea noastră. (R). Semn al propăşirii unui popor este mai ales sporirea prin naşteri. Za­darnic vom avea holde întinse şi bine cultivate, zadarnic vom avea bani din greu şi oameni învâţaţi cu gră­mada, dacă în ceea­ ce priveşte naş­terile şi moartea stăm râu, nu mai putem zice că propăşim. Pentru­ că nu e destul să fim bogaţi şi înveţaţi, ci pentru­ ca să fim tari ca neam, trebue să fim mulţi! Un tată ce folos că are pământuri multe şi bani de nu îi ştie numera, când n’are cui să-’i lase ?! Şi din potrivă, foşt’au neamuri cari au luptat cu sărăcia veacuri de-a rîndul, fără să slăbească nici să peară. Pentru­ că ele aveau o putere co­­vîrşitoare dăruită lor de la natură: pu­terea de a se înmulţi. Se năşteau mulţi şi mureau puţini. Neamul care poate zice aceasta despre sine, nu trebue să se teamă de nimic. Noi Românii din statul ungar am avut înainte bucuria să putem zice că stăm bine în această privinţă. Nu era casă în care în jurul vetrei să nu stee copii cu grămada. De o vreme încoaci dăm însă în­dărăt. Ear’ pricina este, că nu ne grijim bine sănătatea. Copiii îi lăsăm pradă tuturor boalelor cari îi seceră fără milă. Și din cât am avea, nu-­i nu­trim destul de bine, îi punem să postească, îi scoatem prea de­vreme la lucru greu. Nu se îngrijesc pe sine nici cei mari, ci dacă se bolnă­vesc, se duc pe la babe, în loc să alerge îndată la doctori, singurii cari ştiu să ajute. Am ajuns astfel ca — după cum se dovedeşte de cătră diregătorii — moartea mai rău bantui prin comitatele locuite de Români. Astfel in comitatul Aradului, Turda Arieş, Alba de jos, Hunedoara şi altele, la o mie de su­flete sunt a se înscrie 82—38 morţi, ceea­ ce nu se întâmplă de­cât numai între nefericiţii de Ruteni şi Secui, din cari mulţi mor de­­ foame. Şi în mâsură ce creşte numârul morţilor, scad naşterile. Nainte vreme puteam însemna la o mie de suflete 44 naşteri. Acum am căzut la 41. Numerii aceştia sunt mai îngrijitori de­cât ori­ce pierdere am avea în bani ori în alte bogăţii. Un singur lucru ne ar putea mân­gâia, dacă peste tot un râu mai mare poate mângăia o durere mai mică: în privinţa sănătăţii, după Rusia, ţe­ara Ungurescă stă mai prost în Europa. Vorba e însă că dintre neamurile din ţeara Ungurească noi stăm mai râu. Nu putem deci îndestul să atragem­­ luarea aminte asupra acestei scăderi­­ naţionale . . . Ţărani, preoţi, învâţă­­tori şi ori­ce cărturar român să aibă grijă îndoită pentru sănătate, comoa­ra cea mai scumpă a ori­cărui popor. Invâţătorii să obicinuiască deja din şcoală pe copii cu toate câte slujesc sănătăţii. Duminecă şi în alte sârbă­­tori să adune la şcoală pe cei mai mari şi să le dea sfaturi privitoare la îngrijirea sănătăţii. Preoţii să predice de pe sfântul amvon şi să tâlcuiascâ îndeosebi a­­cele părţi din evanghelie, cari se pot aduce în legătură cu stările triste ale vieţii neamului românesc. Pierim altfel cu zile. Ear’ primejdia este cu atât mai în­grijitoare, cu cât stăpânirei puţin îi pasă de durerile noastre. Ea nu se îngrijeşte nici să fie destui doctori pe sate, nici ca aceştia să-’şi înde­plinească datoria; nu are grije nici de secarea bălţilor, cari ascund boalele cele mai urîte, nici de regularea a­­pelor, cari pe lângă pagube în ară­turi, mai pricinuesc şi inecări, ci de cele mai multe­ ori aruncă în spinarea comunelor nişte doctoraşi ovrei, încât bietul Român se îngrozeşte şi-­l taie fiorii morţii chiar numai când aude de doctor. Prin urmare râm­ân toate în sar­cini numai a noastră, a celor cu ştiinţă de carte, cari şi avem datoria să dăm alarma când e primejdie şi să lecuim ce ne stă în putinţă. Nu vom uita mai presus de toate să reţinem pe ţeranii noştri de la bău­tură. E lucru dovedit, că mai râu stau cu sănătatea cei­ ce beau rachiu prost jidovesc. Copiii născuţi din pă­rinţi beţivi deja la naştere poartă pe frunte mâna morţii. Chiar cei cari o mai duc, sunt galiezi, simţitori la ori­ce boale. Dintre ei se ivesc nenorociţii de „ hăbăuci ", cum le zice în graiul poporal, şi tot felul de păcătoşi, cari ajungând mari, nu se sfiesc dela sâ­­vîrşirea nici unei nelegiuiri: fură şi omoară. Cărturarii români de ori­ce treaptă, să aibă deci ochii pironiţi asupra să­nătăţii naţionale. Ear’ ţeranii să as­culte cu evlavie sfaturile bune, şi aminte să ia, că cea dintâiu datorie o are omul cătră sine: să-’şi grijească sănătatea, a lui şi a copiilor sâi. Afle d’asemeni, că un popor care nu ştie să-’şi grijească de sănătate, nu e vrednic nici de drepturi naţio­nale. Căci cine nu ţine la trupul seu şi a copiilor sâi, cum ar şti să pre­ţui­ască cuceririle sufleteşti, drepturile politice, cari se potrivesc numai nea­murilor în vîrstă... Ear’ noi dacă nu ne vom deştepta şi nu vom curma râul ce roade la trupul naţiunei, am da cea mai tristă dovadă a nevîrst­­niciei noastre politice. Regele Carol şi Ţarul Rusiei. Aducând ştirea despre visita pe care va face-o re­gele Carol Ţarului Rusiei, ziarele ungureşti nu pot să-­şi ascundă necazul. Ele nu pot privi cu ochi buni cum regatul român pe fiecare zi se întăreşte şi câştigă în impor­tanţă . Ii supără râu pe patrioţi îndeosebi ştirea că Jk. Sa Regele Carol va fi însoţit în că­lătoria sa nu numai de dl D. Sturdza, ci şi de oficerii înalţi cari au luat parte la râsboiul din 1877—78. „ Pesti Napló­1 (dela 2 Febr.) de pildă este supărat mai ales pentru­ că dl D. Sturdza na fost la Budapesta, şi pentru­ că ziarele din România scriu, că visita la Petersburg are so întărească încă elementul român. Desigur! fie că le place, fie că nu le place Ungurilor. „Minciună scârboasă“... Minciuna din care presa maghiară s’a hrănit o sâptâmână întreagă, alar­mând pe Unguri şi Europa întreagă cu planurile revoluţionare române ce s’ar fi descoperit la Braşov, este azi dată de gol de chiar presa maghiară. Iată, în adevâr, comunicatul oficios din „Budapesti Tudósító“ pe care-­l reproduc ziarele de la 2 Februarie: „Mai multe ziare din Budapesta au pu­blicat nişte destuliri sensaţionale, privitor la o revoluţie română ce s-ar fi pus la cale să iz­bucnească în luna Maiu, dar­ acum a fost înăbuşită, precum şi despre confiscarea unor proclamaţiuni cari îndemnau la revoluţie. Din isvor competent „ Budapesti Tudósító* este autorizată a declara, că ştirea întreagă este o păcălitură din partea corespondenţilor a­­celor foi. In cercuri dătătoare de ton nici despre revoluţie nici despre confiscarea proclamaţiunilor revoluţionare nu se ştie nimic. Toată afacerea nu este decât o minciună scârboasă, pe al cărui autor nu-­l putem osândi îndestul de aspru“... Când ziar guvernamental scrie aşa, noi ce să mai zicem despre mişeii cari de o sâptâmână au făcut sgo­­mot contra noastră întemeiându-se pe o minciună scârboasă? Noi lăsăm cuvântul ziarelor ma­ghiare, între cari cele, la cari nu sunt Jidani scriu câte odată şi adevârul. Astfel în „Alkotmány“ (de la 2 Februarie) sub titlul „Prigoniri na­ţionaliste“ cetim următoarele: „Se calcă nu numai legea naţionalităţi­lor, dar­ şi alte legi şi li­ se răpesc dreptu­rile tuturor acelora cari nu ţin cu stăpâni­rea. Dacă e de osândit agitaţia valahă, nu mai puţin e de osândit tot ce face în ches­tia naţională presa aşazisă maghiară. Presa aceasta „maghiară“, prin nechibzuinţa sa, prin lipsa de tact, şi mai ales prin şovi­nismul ce are de scop interese de tarabă (băneşti) varsă numai plei pe foc şi în loc de a potoli, înveninează încă afacerea na­ţionalităţilor. Această presă jidovească care se laudă obrasnic cu maghiarismul seu, desvoaltă un adevărat terorism pentru maghia­­risarea pe capete şi cu ori­ce preţ, lucrând astfel în contra intereselor statului maghiar. Pentru­ că dacă într'adevăr sunt trădători toţi câţi nu vor să se maghiariseze şi să se la­­pede de limba lor, ori toţi câţi se duc la tea­trul german, atunci cei mai mari trădători de patrie au fost cei cari au făcut legea de naţionalităţi, lege ce dă mult mai largi drepturi naţionalităţilor decât au bunăvoinţa să le dea presa jidano-maghiară. „Iar’ dacă aceste concesii ale legii de naţionalităţi sunt o primejdie pentru statul ungar, atunci poftească şi şteargă articolul XLIV al legii din 1868, însă tot pe calea cum s’a întemeiat legea, dar’ nu s- o scoată din vieaţă prin terorism. „Aceeaşi presă crede a face mari servi­cii causei maghiarismului ţinând opinia pu­blică în ferbcere prin tot felul de ştiri sen­saţionale. Presa aceasta jidano-maghiară, care se hrăneşte numai cu sensaţiuni, zilele acestea a descoperit o adevărată revoluţie română, pe care a şi înăbuşit-o însă.... gu­vernul. Numitul ziar publică apoi desmin­­ţirea oficioasă, pe care am dat-o şi noi mai sus. Iată serviciile ce fac ticăloşii de evrei naţiei maghiare. O fac de rîs şi de ocară. DESPRE „REVOLUŢIA VALAHA“... Ocupându-ne de proclamaţiunile re­voluţionare ce ziarele ungureşti scriau că sunt venite din România, în unul nostru dela 18/30 Ian. am scris: „Desigur că ea (proclamaţia) nu emană nici dela Ligă nici dela oameni serioşi din România“. Ne mirăm mult că confraţii noştri dela „Drapelul“ din Bucureşti igno­rează aceste scrise ale noastre, şi în numerar dela 21 Ian. v. ne impută „cum „ Tribuna“ a putut un moment bă­nui pe cei din România“. Ne pare râu, că confraţii noştri au luat notă numai despre şirele în care spuneam — vâzând stăruinţa cu care presa maghiară acuza şi afirma — că „dacă în adevăr acolo s’au imprimat aceste proclamaţiuni revoluţionare, au­torii afle că rău serviciu fac causei ro­mâne prin asemenea copilării.“ Liga şi pe oamenii serioşi noi ’i-am scos din discuţie, şi deoare-ce în Ro­mânia s’au mai găsit, nainte, tineri cari se jucau d’a revoluţia, am crezut, p’un moment, că şi acum cel mult poate fi vorba de o înscenare chiar mai copilăroasă ca cea din 1885. Ne pare bine de altfel, tot ca con­fraţilor dela „Drapelul“, că şi de astă-

Next