Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)
1898-01-24 / nr. 16
Anul II Arad, Sâmbătă 24 Ianuarie (5 Februarie) 1898 Min. 16 ADMINISTRAŢIA ARAD, STRAULICH (ADAM) INSERŢIUNILEr ae I fir garmond: priuia-data 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi Inserţiunile sânt a s£ plăti Înainte. Scrisori nefrancate mi se primesc. REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Betum Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe 1/a an fl. 5; pe 1/4 de an fl. 250; pe 1 lună fl. N-rci de Duminecă pe cm fl. 2.— Pentru România fi străinătate: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoia?!. » Anul II. Număr de Duminecă Min. 4. Sănătatea noastră. (R). Semn al propăşirii unui popor este mai ales sporirea prin naşteri. Zadarnic vom avea holde întinse şi bine cultivate, zadarnic vom avea bani din greu şi oameni învâţaţi cu grămada, dacă în ceea ce priveşte naşterile şi moartea stăm râu, nu mai putem zice că propăşim. Pentru că nu e destul să fim bogaţi şi înveţaţi, ci pentru ca să fim tari ca neam, trebue să fim mulţi! Un tată ce folos că are pământuri multe şi bani de nu îi ştie numera, când n’are cui să-’i lase ?! Şi din potrivă, foşt’au neamuri cari au luptat cu sărăcia veacuri de-a rîndul, fără să slăbească nici să peară. Pentru că ele aveau o putere covîrşitoare dăruită lor de la natură: puterea de a se înmulţi. Se năşteau mulţi şi mureau puţini. Neamul care poate zice aceasta despre sine, nu trebue să se teamă de nimic. Noi Românii din statul ungar am avut înainte bucuria să putem zice că stăm bine în această privinţă. Nu era casă în care în jurul vetrei să nu stee copii cu grămada. De o vreme încoaci dăm însă îndărăt. Ear’ pricina este, că nu ne grijim bine sănătatea. Copiii îi lăsăm pradă tuturor boalelor cari îi seceră fără milă. Și din cât am avea, nu-i nutrim destul de bine, îi punem să postească, îi scoatem prea devreme la lucru greu. Nu se îngrijesc pe sine nici cei mari, ci dacă se bolnăvesc, se duc pe la babe, în loc să alerge îndată la doctori, singurii cari ştiu să ajute. Am ajuns astfel ca — după cum se dovedeşte de cătră diregătorii — moartea mai rău bantui prin comitatele locuite de Români. Astfel in comitatul Aradului, Turda Arieş, Alba de jos, Hunedoara şi altele, la o mie de suflete sunt a se înscrie 82—38 morţi, ceea ce nu se întâmplă decât numai între nefericiţii de Ruteni şi Secui, din cari mulţi mor de foame. Şi în mâsură ce creşte numârul morţilor, scad naşterile. Nainte vreme puteam însemna la o mie de suflete 44 naşteri. Acum am căzut la 41. Numerii aceştia sunt mai îngrijitori decât orice pierdere am avea în bani ori în alte bogăţii. Un singur lucru ne ar putea mângâia, dacă peste tot un râu mai mare poate mângăia o durere mai mică: în privinţa sănătăţii, după Rusia, ţeara Ungurescă stă mai prost în Europa. Vorba e însă că dintre neamurile din ţeara Ungurească noi stăm mai râu. Nu putem deci îndestul să atragem luarea aminte asupra acestei scăderi naţionale . . . Ţărani, preoţi, învâţători şi orice cărturar român să aibă grijă îndoită pentru sănătate, comoara cea mai scumpă a oricărui popor. Invâţătorii să obicinuiască deja din şcoală pe copii cu toate câte slujesc sănătăţii. Duminecă şi în alte sârbători să adune la şcoală pe cei mai mari şi să le dea sfaturi privitoare la îngrijirea sănătăţii. Preoţii să predice de pe sfântul amvon şi să tâlcuiascâ îndeosebi acele părţi din evanghelie, cari se pot aduce în legătură cu stările triste ale vieţii neamului românesc. Pierim altfel cu zile. Ear’ primejdia este cu atât mai îngrijitoare, cu cât stăpânirei puţin îi pasă de durerile noastre. Ea nu se îngrijeşte nici să fie destui doctori pe sate, nici ca aceştia să-’şi îndeplinească datoria; nu are grije nici de secarea bălţilor, cari ascund boalele cele mai urîte, nici de regularea apelor, cari pe lângă pagube în arături, mai pricinuesc şi inecări, ci de cele mai multe ori aruncă în spinarea comunelor nişte doctoraşi ovrei, încât bietul Român se îngrozeşte şi-l taie fiorii morţii chiar numai când aude de doctor. Prin urmare râmân toate în sarcini numai a noastră, a celor cu ştiinţă de carte, cari şi avem datoria să dăm alarma când e primejdie şi să lecuim ce ne stă în putinţă. Nu vom uita mai presus de toate să reţinem pe ţeranii noştri de la băutură. E lucru dovedit, că mai râu stau cu sănătatea cei ce beau rachiu prost jidovesc. Copiii născuţi din părinţi beţivi deja la naştere poartă pe frunte mâna morţii. Chiar cei cari o mai duc, sunt galiezi, simţitori la orice boale. Dintre ei se ivesc nenorociţii de „ hăbăuci ", cum le zice în graiul poporal, şi tot felul de păcătoşi, cari ajungând mari, nu se sfiesc dela sâvîrşirea nici unei nelegiuiri: fură şi omoară. Cărturarii români de orice treaptă, să aibă deci ochii pironiţi asupra sănătăţii naţionale. Ear’ ţeranii să asculte cu evlavie sfaturile bune, şi aminte să ia, că cea dintâiu datorie o are omul cătră sine: să-’şi grijească sănătatea, a lui şi a copiilor sâi. Afle d’asemeni, că un popor care nu ştie să-’şi grijească de sănătate, nu e vrednic nici de drepturi naţionale. Căci cine nu ţine la trupul seu şi a copiilor sâi, cum ar şti să preţuiască cuceririle sufleteşti, drepturile politice, cari se potrivesc numai neamurilor în vîrstă... Ear’ noi dacă nu ne vom deştepta şi nu vom curma râul ce roade la trupul naţiunei, am da cea mai tristă dovadă a nevîrstniciei noastre politice. Regele Carol şi Ţarul Rusiei. Aducând ştirea despre visita pe care va face-o regele Carol Ţarului Rusiei, ziarele ungureşti nu pot să-şi ascundă necazul. Ele nu pot privi cu ochi buni cum regatul român pe fiecare zi se întăreşte şi câştigă în importanţă . Ii supără râu pe patrioţi îndeosebi ştirea că Jk. Sa Regele Carol va fi însoţit în călătoria sa nu numai de dl D. Sturdza, ci şi de oficerii înalţi cari au luat parte la râsboiul din 1877—78. „ Pesti Napló1 (dela 2 Febr.) de pildă este supărat mai ales pentru că dl D. Sturdza na fost la Budapesta, şi pentru că ziarele din România scriu, că visita la Petersburg are so întărească încă elementul român. Desigur! fie că le place, fie că nu le place Ungurilor. „Minciună scârboasă“... Minciuna din care presa maghiară s’a hrănit o sâptâmână întreagă, alarmând pe Unguri şi Europa întreagă cu planurile revoluţionare române ce s’ar fi descoperit la Braşov, este azi dată de gol de chiar presa maghiară. Iată, în adevâr, comunicatul oficios din „Budapesti Tudósító“ pe care-l reproduc ziarele de la 2 Februarie: „Mai multe ziare din Budapesta au publicat nişte destuliri sensaţionale, privitor la o revoluţie română ce s-ar fi pus la cale să izbucnească în luna Maiu, dar acum a fost înăbuşită, precum şi despre confiscarea unor proclamaţiuni cari îndemnau la revoluţie. Din isvor competent „ Budapesti Tudósító* este autorizată a declara, că ştirea întreagă este o păcălitură din partea corespondenţilor acelor foi. In cercuri dătătoare de ton nici despre revoluţie nici despre confiscarea proclamaţiunilor revoluţionare nu se ştie nimic. Toată afacerea nu este decât o minciună scârboasă, pe al cărui autor nu-l putem osândi îndestul de aspru“... Când ziar guvernamental scrie aşa, noi ce să mai zicem despre mişeii cari de o sâptâmână au făcut sgomot contra noastră întemeiându-se pe o minciună scârboasă? Noi lăsăm cuvântul ziarelor maghiare, între cari cele, la cari nu sunt Jidani scriu câte odată şi adevârul. Astfel în „Alkotmány“ (de la 2 Februarie) sub titlul „Prigoniri naţionaliste“ cetim următoarele: „Se calcă nu numai legea naţionalităţilor, dar şi alte legi şi li se răpesc drepturile tuturor acelora cari nu ţin cu stăpânirea. Dacă e de osândit agitaţia valahă, nu mai puţin e de osândit tot ce face în chestia naţională presa aşazisă maghiară. Presa aceasta „maghiară“, prin nechibzuinţa sa, prin lipsa de tact, şi mai ales prin şovinismul ce are de scop interese de tarabă (băneşti) varsă numai plei pe foc şi în loc de a potoli, înveninează încă afacerea naţionalităţilor. Această presă jidovească care se laudă obrasnic cu maghiarismul seu, desvoaltă un adevărat terorism pentru maghiarisarea pe capete şi cu orice preţ, lucrând astfel în contra intereselor statului maghiar. Pentru că dacă într'adevăr sunt trădători toţi câţi nu vor să se maghiariseze şi să se lapede de limba lor, ori toţi câţi se duc la teatrul german, atunci cei mai mari trădători de patrie au fost cei cari au făcut legea de naţionalităţi, lege ce dă mult mai largi drepturi naţionalităţilor decât au bunăvoinţa să le dea presa jidano-maghiară. „Iar’ dacă aceste concesii ale legii de naţionalităţi sunt o primejdie pentru statul ungar, atunci poftească şi şteargă articolul XLIV al legii din 1868, însă tot pe calea cum s’a întemeiat legea, dar’ nu s- o scoată din vieaţă prin terorism. „Aceeaşi presă crede a face mari servicii causei maghiarismului ţinând opinia publică în ferbcere prin tot felul de ştiri sensaţionale. Presa aceasta jidano-maghiară, care se hrăneşte numai cu sensaţiuni, zilele acestea a descoperit o adevărată revoluţie română, pe care a şi înăbuşit-o însă.... guvernul. Numitul ziar publică apoi desminţirea oficioasă, pe care am dat-o şi noi mai sus. Iată serviciile ce fac ticăloşii de evrei naţiei maghiare. O fac de rîs şi de ocară. DESPRE „REVOLUŢIA VALAHA“... Ocupându-ne de proclamaţiunile revoluţionare ce ziarele ungureşti scriau că sunt venite din România, în unul nostru dela 18/30 Ian. am scris: „Desigur că ea (proclamaţia) nu emană nici dela Ligă nici dela oameni serioşi din România“. Ne mirăm mult că confraţii noştri dela „Drapelul“ din Bucureşti ignorează aceste scrise ale noastre, şi în numerar dela 21 Ian. v. ne impută „cum „ Tribuna“ a putut un moment bănui pe cei din România“. Ne pare râu, că confraţii noştri au luat notă numai despre şirele în care spuneam — vâzând stăruinţa cu care presa maghiară acuza şi afirma — că „dacă în adevăr acolo s’au imprimat aceste proclamaţiuni revoluţionare, autorii afle că rău serviciu fac causei române prin asemenea copilării.“ Liga şi pe oamenii serioşi noi ’i-am scos din discuţie, şi deoare-ce în România s’au mai găsit, nainte, tineri cari se jucau d’a revoluţia, am crezut, p’un moment, că şi acum cel mult poate fi vorba de o înscenare chiar mai copilăroasă ca cea din 1885. Ne pare bine de altfel, tot ca confraţilor dela „Drapelul“, că şi de astă-