Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1899 (Anul 3, nr. 1-125)
1899-01-24 / nr. 17
Arad. Duminecă 24 Ianuarie (5 Februarie) 1899 III Mf. 17 ■ REDACȚIA Arad, Str. Aulich (Adam) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe 1/s an fl. 5; pe * *)/4 de an fl. 2-50 ; pe 1 lună fi 1. N-rii de Duminecă pe an A- 12-— Pentru România fi strâmbate • pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA Arad, Str. Aulich (Adam) INSERŢIUNILE: tut şir gurmand: priuia-data 7 cr.; a dorua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sânt să plăti înainte. Scrisori nefrancate un an primesc. Primejdia slavă. (it.) Cât e de puternic Ţarul Rusiei, şi totuşi caută să aibă şi el prieteni chiar între suveranii unor state incomparabile de mici pe lângă întinsa împărăţie rusească. Pentru că nu e pe lume putere absolută, să poţi zice că nimeni şi nimic nu o poate slabi. Şi iarăşi nu este stat, fie el cât de mic, care într’un anume moment şi prilej să nu poată folosi şi el ceva. Ori să strice! Iată de ce şi monarchii marilor puteri se bucură, când se pot lăuda cu prietenia sinceră a unui popor fie chiar aşa de mic ca cel român de pildă Numai concetăţenii noştri maghiari fac pe grozavii. Ziarele şi guvernele lor înţeleg întărirea elementului maghiar nu câştigând simpatii, aliându-se cu neamurile vecine, ci căutând să maghiariseze pe concetăţenii lor de altă limbă ori să-i împedece în desvoltarea naţională. Bar’ propaganda aceasta o fac în acelaşi timp când recunosc, ba mai mult chiar, se alarmează de primejdia iminentă a slavismului, care-i mărtuneşte la Nord şi la Sud. Chiar acum, din incidentul publicării raportului Societăţii Ceho-Slovace ziarele maghiare publică articoli alarmanţi. „A cseh Holubár“ — uriaşul de pe vremea lui Mateiu — strigă ei, iarăşi ne ameninţă. Cehii au dat mâna cu Slovacii înspre perirea maghiarismului !.. Şi urgentează să se ia măsuri de apărare ori de îndreptare, că altfel vai şi amar de viteaza seminţie a lui Arpad. Consecvenţa logică ar fi ca măsurile de îndreptare să le vadă în introducerea unui sistem de guvernare care pe Slovaci să nu-i înstrăineze de tot ce e unguresc. Să li se facă vieaţa cel puţin de suferit, pentru a nu-i sili să solicite ajutorul Cehilor, ori aşa de plăcută, încât nici chiar ademenirile să nu-i clatine în devotamentul lor pentru legile ungureşti. Pentru că desigur, dacă guvernul nu le-ar face Slovacilor zile amare, ei nu s’ar duce în Boemia. Copii lor ar înveţa la universităţile ungare şi pe la măiestri şi negustori din patrie. Ei, dar, purtătorii cuvântului decizator în vieaţa publică ungurească altfel înţeleg lucrurile. „Budapesti Hírlap“ (de la 2 Februarie) strigă să fie pedepsiţi Slovacii cari primesc ajutoare de la Cehi: tinerilor de pildă să nu li se nostrifice diplomele! Bine, că nu zice ca celor ce au învăţat meşteşug între Boemi, să nu li se dea drept a deschide atelier ori negustorie în Ungaria / Mai mult chiar: toate ziarele ungureşti strigă după „állami rendőri beavatkozás.. Va să zică, chestiuni economice politice şi sociale d’o natură atât de gingaşe şi importante In acelaşi timp, presa maghiară crede, că trebue să se resolve pe cale poliţială, cu „Mihaszna András“-ii. Ori pe cale de intervenţie diplomatică, prin ministerul de externe să li se trimită adecă Cehilor poruncă să nu mai scrie cu simpatie despre durerile Slovacilor, să nu se cutremure când aud despre prigonirile guvernelor ungureşti, să nu mai primească în satele şi oraşele lor pe Slovacii cari îşi caută acolo adăpost de potopul şovinist ori de sărăcia adeseori meşteşugit trimisă asupra lor. Bar’ la ideia aceasta ajunge numitul ziar unguresc aşa, că după al lui părere şi agitaţiunilor româneşti aşa li s’a pus capăt: s’a intervenit la Bucureşti! Câtă neruşinare. Să-şi închipue ziariştii maghiari şi obştea educată de presa şovinistă că Ungurii au atâta putere în cât să poată porunci şi în Bucureşti. Ce să ne legăm însă de neruşinarea aceasta, când atâta vreme fraţi de ai noştri jurau pe cer şi stele că noi şi causa întreagă am fost „vânduţi“ în Bucureşti! ? „ . . . azi mişcarea naţională română este liniştită, ca valurile potolite ale mării“. . . Aşa scrie „B. H.“, povăţuind guvernul să intervină şi pentru potolirea Slovacilor. Fapte, că azi mişcarea nu aruncă valuri. Ori dacă aruncă, sunt valuri furioase ale fraţilor contra fraţilor, atât aici, cât şi dincolo. Politică de partid pretutindeni şi la toate ocaziile. Chiar zilele aceste, un ziar conservator a publicat „desveliri“ precum că şi dl V. A. Urechiă ar fi tot un „tradetor“ , i-a vândut pe fraţii din Macedonia. Bar’ din incidentul Bolcaş, după ce studenţii universitari au protestat Dumineca trecută în contra prigonirii de la Oradea, s’au apucat să atace Liga, încât „Drapelul“ se simte îndemnat să-i dojenească, iar’ din aşa zisul comitet naţional studenţesc, o parte a demisionat pentru „purtarea în consecventă şi nedemnă“ a colegilor cari au „arangiat“ protestarea, începută în sala Dacia, şi terminată la locuinţa unui corifeu conservator. De altfel studenţii fac şi ei ce au învăţat de la corifeii Ligei, căci unii dintre aceştia au inventat „tradarea“, doar’ naţionalistul domn loan Grădiştean declama studenţilor despre „tradare“, aşa că patrioţi nu puteau să fie nici între studenţii de Duminecă de cât cei cari au ţinut discurs înaintea unor lachei, cum cetitorii noştri vor ceti că s’a întemplat, în altă parte a ziarului nostru. Se înţelege : câtă vreme înţelepţii noştri heghemoni continuă a ,,mânui“ chestia naţionalităţilor în sensul de până acum, car’ la noi acasă şi dincolo, în regatul liber, atât cei chiemaţi cât mai ales cei nechiemaţi „fac politică naţională“ descoperind şi „desvelind traditori“ unde nu sunt, toate primejdiile cresc, şi îndeosebi primejdia slavă creşte. D’ale lui Ieszenszky. După ce alaltăieri i-a speriat cu primejdia slavă, ieri Ieszenszky a trimis veste în toate centrele ungureşti că naţionalităţile aliate vor ţine în curând corgreş la Budapesta ori în Oradie. De ce nu chiar la Turda? Aşa ar fi hotărît comitetul naţionalităţilor. După câte ştim, comitetul acesta nici nu sa mai convocat de când cu publicarea procesului verbal în foile ungureşti. Dar’ nici din programul stabilit atunci nu s’a realizat un singur punct. * Noue consulate române. „Pesti Napló’1’1, de la 3 c. scrie şi după el reproduc celelalte ziare din Budapesta, că guvernul României va înfiinţa în curând consulate la Braşov şi Timişoara. * Un complot polon. Se scrie din Varşovia următoarele: .Aici s’a descoperit un întins complot, organizat de Polonii naţionalişti. S’au făcut o mulţime de arestări şi perchiziţiuni care au dat peste hărţii compromiţătoare, care s’au sequestrat.“ Germania-Jună. (1830-1848) Luft, Luft in den Massen 1... Gutzkow: Nero. XII. Deja în direcţia aceasta Heine se deosebeşte esenţial de Börne. Născut (probabil) la anul 1797 în Düsseldorf. *) Heine, a fost de timpuriu răsfăţat de societate, în mijlocul căreia s’au formulat principii aristocratice, dar’ ideale privitoare la libertatea socială şi politică, aprobând perfect sistemul monarchic şi manifestând totdeauna oroare faţă de vederile democratice sau comuniste chiar. La desvoltarea lui în direcţia aceasta a contribuit desigur foarte mult şi cultul lui Napoleon, Introdus în familia Heine. Poetul a şi rămas în vieaţa întreagă mare admirator al lui Napoleon, — lucru ce i se pune la răvaş din partea criticilor germani, care şi acest entusiasm îl iau drept ură faţă de Germani. Tot în acest cerc de idei îşi are temeiu admiraţia lui Heine pentru Goethe. Pe la 1821 Heine făcea parte din acel cerc de literaţi în Berlin, cari se adunau în saloanele cunoscutului mecenat al literaturei şi artei germane Varnhagen şi a renumitei lui soţii Rahel Levin, şi cari literaţi nu făceau altceva, decât discutau cu admirare asupra operelor lui Goethe şi făceau propagandă pentru menţinerea popularităţii lui. Deosebirea aceasta de principii între Heine şi Berne s’a văzut mai ales după ce ambii sau espatriat, pentru a se sustrage de la şicanele, cărora erau espuşi pentru activitatea lor liberală, stabilindu-se la Paris îndată după încetarea revoluţiei din Iulie 1830 când deja ambii aveau mare reputaţie literară. Scopul lor era acelaş. Să se folosească de libertăţile dăinuitoare în Franţa şi să strecure de aci ideile reformatorice pe pămentul Germaniei. Heine căuta să-şi ajungă scopul bătând saloanele aristocraţilor şi lămurind această furie asupra stărilor germane, pe când Börne îşi validita spiritul democratic. »Börne ori, pe aristocraţi — scrie Brandes — pe când lui Heine îi impuneau*. Börne se simţia fără patrie în acesta saloane, dar’ se simţia bine de tot în societatea democratică a meseriaşilor compatrioţi, în adunările germanilor emigraţi, unde făuriau cele mai temerare planuri şi *) Despre naşterea lui Heine esista diverse păreri. Eu am scris In privinţa aceasta un articolaş de orientare In „Familia" din 1898 pag. 21. adunau parale în scopul diferitelor întreprinderi politice“... Văzând această activitate a lui Börne, ne putem esplica fondul următoarei observaţiuni din memoriile lui: „ Străinătatea a devenit patria Germanilor, căci numai acolo au drepturi civile pe când în patrie trebue să se supună legilor ţerii, trebue să vadă, să audă şi să facă„Aus meinem Tagebuche“ pag. 28.). De aci din străinătate au slujit ambii patria lor prin activitatea lor jurnalistică, împărţită în două, informând pe Germani asupra stărilor din Franţa şi pe Francezi asupra stărilor germane. Opera de căpetenie a lui Börne a fost , Scrisorile din Paris‘ *) al căror conţinut etic le-a făcut monumentale. Nu prin forma lor esterioară, sau estetică, ci prin fondul bogat în idei, cari toate prindeau rădăcină în massa poporului, având resultatul schintei ce cade şi aprinde. In aceste scrisori el spune poporului, cum aproape Europa întreagă s’a eliberat, arată mişcările Polonilor, Elinilor, Spaniolilor şi învingerile Francezilor prin revoluţia din 1830, — numai Germanii stau cu mânile în sîn ‚purtând livree de servitori ai stăpânilor absolutişti. . .‘ Le stigmatisează servilismul şi li îndeamnă să se trezească, să cuteze totul, se aleagă între moarte şi învingere, căci o vor învinge. Suveranitatea poporului mai presus de toate, toată ţinta la care poporul german trebue să străbată. Astăzi încă, cetind acele scrisori, vedem spiritul lor revoluţionar. Găsim, că prin ele un cap deschis şi o inimă mare glăsueşte cătră un popor oropsit. Fireşte însă, că nu e jurisprudent profund autorul acestor scrisori, nu e bărbat de stat cu program şi sistem ci un predicator înfocat al imnului libertăţii, bărbat pătruns de mari iluzii şi idealuri: dar’ Heine ? Heine a fost incontestabil poet revoluţionar, dar’ mai mult poet ca bărbat politic. Pe când Beine prin fondul scrierilor sale apăsa în cumpăna opiniei publice, Heine cucerea prin formă, atât prin poesia sa tendenţioasă dar’ captivantă, cât şi prin proza cea admirabilă, prin stilul ,sărat*epigramatic. In faţa multor învinuiri de inconsecvenţă politică, Brandes dă o esplicaţie foarte exactă a politicei lui Heine, când zice: „Heine a fost mare propagator al libertăţii, dar’ totodată şi aristocrat, căci principiul lui era, ca geniul să fie recunoscut de conducător şi stăpân“... In Paris Heine a scris afară de „Die romantische Schule (1836) și „Atta Troll“ (1892), despre cari am vorbit mai sus, — 4 tomuri presă, Intitulate „Salon1,1, în cari tractează asupra stărilor culturale şi mai ales religioase din Francia. Aceste se disting nu tocmai prin cele mai bune calităţi ale lui Heine, ci prin frivolitatea observată îndeosebi în chestii de religie. Aceleaşi calităţi iu „Florentinische Nächte“. Intr’un ton mai serios se presintă studiul lui asupra religiei şi filosofiei în Germania. Humorul şi satira ies la iveală în fragmentul novelistic „Rabbi von Bacharach"1 şi în memoriile sale: „Cartea Le Grand“. — Amintim aceste numai pentru a se vedea neobosita activitate a lui Heine după expatriare. In direcţie politică a scris între altele „Deutschland ein Winermärchen11., o poesie la 27 capitole. In aceasta îşi descrie impresiile din călătoria făcută prin Germania după 13 ani de „exil“, — impresii în cari Heine fără nici un scrupul flagelează stările din Germania. In fiecare oraş găseşte câte un moment j ridicol, moral fals, domnia ipocrisiei, tendenţe politici ridicole prin stăpânirea reacţiunei asupra poporului. Aceste neajunsuri poetul le povesteşte cu multă satiră lui — Barbarosa, Dante şi altor figuri istorice apuse, ear’ pentru a le scoate şi mai drastic în relief le aseamănă cu Frurile din Francia, car’ comparaţia lasă, fireşte în defavorul Germaniei. Această poesie, privită din punct de vedere **) Vezi Börne: Gesammelte Schfriften, Ed. Reclam- Band III,