Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1900 (Anul 4, nr. 122-242)
1900-10-28 / nr. 201
Anul IV ABA» ÎMBATĂ 28 OCTOMVRÎE10 M*. 201 ADMINISTRAŢIA: Arad, DeAk Ferenea*. Nr S INSERŢIUNIL1: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare pmbliaaţiue. At&t abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. REDACȚIA Arad, D«Ak Furanezu. Nr 8 abonamentul Pemtm Awitro-Unghiria i je un an 20 cor. pe V» an 10 cor.; pe V* de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. T ril de Dumineeft pe nn — 4 coroane. — Pentru România și 'trâmnătate pe an: 40 franci. Manuscripte nn senapoiaz& Anul IV. Numér de DuminecăMp. 44 Crisa liceului din Braşov. Crisa liceului român din Braşov preocupă toată lumea românească din Ungaria şi Ardeal. Mai ales pe cei de legea răsăriteană. Nu fără cuvânt. Căci liceul acesta este singura şcoală superioară românească de legea răsăritului. Ne doare aşadară pe toţi, că gimnasiul acesta, care se avântase la nume aşa de bun, încât străinii, guvernul ţării însuşi trebuia să recunoască superioritatea acestui institut chiar şi faţă de cele mai multe gimnasii ale statului, este ajuns într’o crisă îngrijitoare. Toţi Românii cei buni sunt îngrijaţi de întâmplările, ce ni se vestesc din Braşov. Bravul director al gimnasiului, dl Virgil Oniţiu, a fost necesitat să demisioneze din postul său, fară corpul profesoral de la gimnasiu, şcoala reală şi şcoala comercială superioară, în conferenţă comună, unanim şi fără discuţiune consimte cu procedura dlui Oniţiu, care va să zică, se identifică cu directorul demisionat. Faptul acesta e grav peste măsură. Şi fiindcă gimnasiul românesc din Braşov e de mare interes obştesc pentru cultura românească din statul ungar, datori suntem să analizăm răul din toate punctele de vedere, să facem diagnoza boalei şi să chibzuim mijloacele de însănetoşare. Atât cuvântul, prin care directorul Virgil Oniţiu în această calitate a sa îşi ia rămas bun de la corpul profesoral, cât şi informaţiunile noastre întemeiate pe observări îndelungate şi obiective, ne indică lămurit isvorul relelor, ce bântue institutele culturale româneşti din Braşov. Să facem aşadară diagnoza acestor rele. De un şir de ani în fruntea afacerilor bisericeşti din parochia Braşov- Scheiu au ajuns o seamă de oameni, cari, stăpâni absoluţi peste sinodul parochial, au stabilit pentru acţiunea lor un scop precis şi lămurit. Averea enormă a bisericei Sfântulin-Nicolae trebue in primul rînd folosită pentru fericirea materială a parochienilor băştinaşi din Scheiu, adecă »a trocarilor«, cum sunt porecliţi aceşti parochieni. Toată activitatea publică a conducătorilor de sub întrebare se potriveşte principiului indicat. Bătrânii Braşoveni însă, din cetate şi din Şcheiu, erau de o părere cu totul opusă. Ei adecă gândiau, că fericirea unei părţi dintr’un trup este condiţionată de fericirea întregului, că partea atunci slujeşte mai bine interesele sale dacă îngrijeşte mai presus de toate de binele întregului. Porniţi din acest gând binecuvântat, bătrânii Braşovului n’au înfiinţat instituţiuni de fericire pentru Românii din Braşov, ci au aprins o făclie luminoasă pentru fericirea neamului românesc. Nu s'a stins nici astăzi gândul acesta măreţ. Ci mai virtos o pleiadă întreagă de bărbaţi, inteligenţi şi buni, au susţinut şi susţin cu tărie ideia, că averea enormă a bisericei Sfântului Nicolae are in primul rînd meniţiunea, să întărească tot mai mult instituţiunile culturale româneşti din Braşov. Iubirea de neam justifică mai presus de toate ideia aceasta. Ce-mi fopsesc mie averile lui Cres, dacă neamul meu tânjeşte în chin şi amarişti fericit, Române, că tu ai casă şi masă bogată, dar’ fraţii tăi plâng de miserie şi dureri ? Unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Totul pentru naţiune. Dar’ cum aşa ? Când eu caut să grămădesc bunătăţi pe masa mea şi fraţii mei duc lipsă şi chin. Iubirea de neam trebuie să îndemne pe fiecare Român cu inima a loc, ca mai presus de toate şi din toate puterile sale să slujească acelor aşezăminte, cari au in vedere fericirea întregului, căci ce fructe va aduce floarea pomului, dacă rădăcinile lui se usucă în lipsa de intremânt ? Quidquid agis, prudenter agas et respire fineţii. Conducătorii de azi ai Scheiuluî vreau să fericească pe Scheiani cu averile Sfântului Nicolae. Contrarii lor insă zic, că averile acestea în primul rînd trebuesc folosite pentru întărirea şcoalelor româneşti din Braşov, căci acestea sunt cetatea cea mare a neamului întreg. Mai încape îndoială ? Ar avă cineva obrazul să afirme contrarul ? Nu poate fi Român adevărat unul ca acesta. Dar’ nu numai iubirea de neam justifică principiul oposiţiei româneşti din Scheiu. 11 justifică chiar şi provenienţa averilor Sfântului Nicolae. Nu bani din Scheiu au întemeiat averea aceasta, ci donaţiuni d’ale principilor româneşti. Chiar la cumpărarea moşiilor din România în timpul mai nou Statul Român a făcut uşurări şi concesiuni imense bisericei de sub întrebare. Oare de dragul parochienilor din Şcheiu ? Nu. Ci pentru că s’au avut în vedere şcoalele româneşti, a căror înflorire e chestie de tărie românească. Binele Şcheianilor ori biele obştei româneşti. Iată esenţa conflictului. › › •› E mai presus de orice îndoială, că binele obştesc trebue să învingă. Cele două curente au ajuns la ciocnire. Noi am prevăzut momentul acesta. Amicii noştri din Braşov de ani de zile se luptă în contra curentului dominant. Mulţi Români buni de acolo insă n’au văzut clar situaţiunea şi au crezut, că prin intrarea lor în rîndurile conducătorilor cu încetul vor pută slăbi intenţiunile conduse de interesele locale şi vor pută direge viaţa românească a Braşovului în alina binelui obştesc. Aşa s’au rupt de noi amici vechi şi buni. S’au înşelat însă. Conflictul a trebuit să isbucnească şi cată acum, falnicele institute de cultură românească au ajuns în crisă îngrijitoare. Quid nunc? Căci iîu e vorba aci numai de directoratul şcoalelor de sub întrebare. Ci lupta între bine şi rău s’a dat pe faţă şi o cestiune de interes general pentru toţi Românii, ca binele să învingă şi răul să cadă. Ca totdeauna în desvolterea omenească, lupta principiilor, pentru cei slabi la minte, se presentă în cadrul unor întâmplări legate de persoane şi, într’un orizon îngust, principiile nu se văd de interesele aparente ale indivizilor. Noi însă ieşim din cadrul acesta îngust şi numai înaltul interes al binelui obştesc îl avem în vedere. Situaţiunea e foarte grea. Suntem informaţi, că directorul Virgil Oniţiu a pus chestiunea aşa de inimos, că sanarea relelor e aproape imposibilă deodată cu rehabilitarea personală a Domniei Sale în scaunul direcţional. O spunem pe faţă. Nouă mai ales ni-ar conveni, dacă factorii competenţi ar şti să afle mijlocul, ca isvorul răului să fie săcat printr’o procedură temeinică aşa, ca directorul să primească satisfacţiune complectă, rămânând şi mai departe în fruntea institutelor. Se afirmă însă, că modalitatea aceasta e imposibilă. Dar’ directorul Oniţiu n’a avut în vedere interesele sale individuale, când a ţinut să arate lumii româneşti primejdia din Braşov. Cu atât mai victos cel chemaţi trebue să aibă în vedere numai binele obştei. Corpul profesoral dela gimnasiu, şcoala reală şi comercială s’a identificat cu directorul Oniţiu. Este aşadară imposibil, ca un membru al acestui corp didactic, brav şi românesc, să se angajeze la conducerea şcoalelor de sub întrebare, fără a fi primit mai dinainte garanţa perfectă a tuturor condiţiunilor, cari vor face posibilă învingerea curentului cu adevărat românesc în viaţa bisericei Sfântului Nicolae din Şcheiu. Nu putem crede, că organele competente pe motivele unei pretinse discipline, falsă şi păcătoasă, vor impune şcoalelor din Braşov durerile peririi încete, dar sigure. Ci mai virtos ne place a spera, că părintele Metropolit Ioan se va bizui a-şi câştiga neperitoare titluri la recunoştinţa tuturor Românilor prin măsurile sale energice, cari vor opri pe loc curentul desastros de la biserica Sfântului Nicolae din Şcheiu. Suntem oameni. Oameni sunt şi conducătorii bisericei Sfântului Nicolae din Braşov. Să înţeleagă, că au greşit. In faţa primejdiei obşteşti să-şi calce pe inimă, să întinză mâna acelora, cari vreau binele neamului întreg şi cu dînşii dimpreună ne vom bucura de bucuria obştească. Nu-i vom certa pentru greşelile trecute, ci mai virtos laudă vor rosti buzele noastre pentru dînşii. Că au fost aşa de tari, de şi-au învins slăbiciunea. Aşa să le ajute Dumnezeu. Cele trei episcopate. Dupăcum spune «Pesti Napló» dela 7 c,în comisia bugetară a Dietei a venit vorba şi asupra celor trei episcopate, pe care ar voi să le, înfiinţeze Românii gr. orientali. Ministrul Wlassics, scrie numitul fiar, s’a exprimat însă aşa fel despre episcopate, că «le-a omorît temeinic» ... Las că nu se poate omorî decât un lucru ce are fiinţă, — dar şi altfel nu s'a gândit nimeni, ca înfiinţarea celor trei episcopate să o facă aternătoare dela bună-voinţa ministrului Wlassics. De altfel însuşi ministrul a zis că: «înfiinţarea de noul episcopate e dreptul M. Sale». Se va gândi însă bine nainte de a-i propune ceva în acest înţeles. Va căuta mai presus de toate, dacă Românii au bani, căci el din vistieria statului nu dă. Dar dacă i-o porunci M. Sal !