Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1900 (Anul 4, nr. 122-242)

1900-10-28 / nr. 201

Anul IV ABA» ÎMBATĂ 28 OCTOMVRÎE­­10 M*. 201 ADMINISTRAŢIA: Arad, DeAk Ferenea­*. Nr S INSERŢIUNIL1: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare pmbliaaţiue. At&t abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. REDACȚIA Arad, D«Ak Furanez­u. Nr 8 abonamentul Pemtm Awitro-Ungh­iria i je un an 20 cor. pe V» an 10 cor.; pe V* de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. T­ ril de Dumineeft pe nn — 4 coroane. — Pentru România și 'trâmnătate pe an: 40 franci. Manuscripte nn senapoiaz& Anul IV. Numér de DuminecăMp. 44 Crisa liceului din Braşov. Crisa liceului român din Braşov preocupă toată lumea românească din Ungaria şi Ardeal. Mai ales pe cei de legea răsăriteană. Nu fără cuvânt. Căci liceul acesta este singura şcoală superioară românească de legea răsăritului. Ne doare aşadară pe toţi, că gimnasiul acesta, care se avântase la nume aşa de bun, încât străinii, gu­vernul ţării însuşi trebuia să recu­noască superioritatea acestui institut chiar şi faţă de cele mai multe gim­­nasii ale statului, este ajuns într’o crisă îngrijitoare. Toţi Românii cei buni sunt îngri­­jaţi de întâmplările, ce ni­ se vestesc din Braşov. Bravul director al gimnasiului, dl Virgil Oniţiu, a fost necesitat să demi­sioneze din postul său, fară corpul profesoral de la gimnasiu, şcoala reală şi şcoala comercială superioară, în con­­ferenţă comună, unanim şi fără discu­­ţiune consimte cu procedura dlui Oniţiu, care va să zică, se identifică cu di­rectorul demisionat. Faptul acesta e grav peste mă­sură. Şi fiind­că gimnasiul românesc din Braşov e de mare interes obştesc pen­tru cultura românească din statul un­gar, datori suntem să analizăm răul din toate punctele de vedere, să facem diagnoza boalei şi să chibzuim mij­loacele de însănetoşare. Atât cuvântul, prin care directo­rul Virgil Oniţiu în această calitate a sa îşi ia rămas bun de la corpul pro­fesoral, cât şi informaţiunile noastre întemeiate pe observări îndelungate şi obiective, ne indică lămurit isvorul re­lelor, ce bântue institutele culturale ro­mâneşti din Braşov. Să facem aşadară diagnoza acestor rele. De un şir de ani în fruntea afa­cerilor bisericeşti din parochia Braşov- Scheiu au ajuns o seamă de oameni, cari, stăpâni absoluţi peste sinodul pa­rochial, au stabilit pentru acţiunea lor un scop precis şi lămurit. Averea enormă a bisericei Sfântulin-Nicolae trebue in primul rînd folosită pentru fericirea materială a parochienilor băştinaşi din Scheiu, adecă »a trocarilor«, cum sunt porecliţi aceşti parochieni. Toată activitatea publică a con­ducătorilor de sub întrebare se potri­veşte principiului indicat. Bătrânii Braşoveni însă, din ce­tate şi din Şcheiu, erau de o părere cu totul opusă. Ei adecă gândiau, că fericirea unei părţi dintr’un trup este condiţionată de fericirea întregului, că partea atunci slujeşte mai bine intere­sele sale dacă îngrijeşte mai presus de toate de binele întregului. Porniţi din acest gând binecuvân­tat, bătrânii Braşovului n’au înfiinţat instituţiuni de fericire pentru Românii din Braşov, ci au aprins o făclie lu­minoasă pentru fericirea neamului ro­mânesc. Nu s'a stins nici astăzi gândul ace­sta măreţ. Ci mai virtos o pleiadă în­treagă de bărbaţi, inteligenţi şi buni, au susţinut şi susţin cu tărie ideia, că ave­rea enormă a bisericei Sfântului­ Nico­­lae are in primul rînd meniţiunea, să întărească tot mai mult instituţiunile culturale româneşti din Braşov. Iubirea de neam justifică mai pre­sus de toate ideia aceasta. Ce-­mi fo­­psesc mie averile lui Cres, dacă nea­mul meu tânjeşte în chin şi amar­­­işti fericit, Române, că tu ai casă şi masă bogată, dar’ fraţii tăi plâng de miserie şi dureri ? Unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Totul pentru naţiune. Dar’ cum aşa ? Când eu caut să gră­mădesc bunătăţi pe masa mea şi fraţii mei duc lipsă şi chin. Iubirea de neam trebuie să în­demne pe fie­care Român cu inima a loc, ca mai presus de toate şi din toate puterile sale să slujească acelor aşezăminte, cari au in vedere fericirea întregului, căci ce fructe va aduce floa­rea pomului, dacă rădăcinile lui se usucă în lipsa de intremânt ? Quid­­quid agis, prudenter­ agas et respire fi­neţii. Conducătorii de azi ai Scheiuluî vreau să fericească pe Scheiani cu ave­rile Sfântului Nicolae. Contrarii lor insă zic, că averile acestea în primul rînd trebuesc folosite pentru întărirea şcoa­­lelor româneşti din Braşov, căci aces­tea sunt cetatea cea mare a neamu­lui întreg. Mai încape îndoială ? Ar avă ci­neva obrazul să afirme contrarul ? Nu poate fi Român adevărat unul ca acesta. Dar’ nu numai iubirea de neam justifică principiul oposiţiei româneşti din Scheiu. 11 justifică chiar şi prove­nienţa averilor Sfântului Nicolae. Nu bani din Scheiu au întemeiat averea aceasta, ci donaţiuni d’ale principilor româneşti. Chiar la cumpărarea mo­şiilor din România în timpul mai nou Statul Român a făcut uşurări şi con­cesiuni imense bisericei de sub între­bare. Oare de dragul parochienilor din Şcheiu ? Nu. Ci pentru­ că s’au avut în vedere şcoalele româneşti, a căror în­florire e chestie de tărie românească. Binele Şcheianilor ori b­iele ob­ştei româneşti. Iată esenţa conflictului. › › •› E mai presus de ori­ce îndoială, că binele obştesc trebue să învingă. Cele două curente au ajuns la ciocnire. Noi am prevăzut momentul acesta. Amicii noştri din Braşov de ani de zile se luptă în contra curen­tului dominant. Mulţi Români buni de acolo insă n’au văzut clar situaţiunea şi au crezut, că prin intrarea lor în rîndurile conducătorilor cu încetul vor pută slăbi intenţiunile conduse de in­teresele locale şi vor pută direge viaţa românească a Braşovului în alina bine­lui obştesc. Aşa s’au rupt de noi amici vechi şi buni. S’au înşelat însă. Con­­flictul a trebuit să isbucnească şi cată acum, falnicele institute de cultură ro­mânească au ajuns în crisă îngriji­toare. Quid nunc? Căci iîu e vorba aci numai de directoratul şcoalelor de sub întrebare. Ci lupta între bine şi rău s’a dat pe faţă şi o cestiune de interes general pentru toţi Românii, ca binele să învingă şi răul să cadă. Ca totdeauna în desvolterea ome­nească, lupta principiilor, pentru cei slabi la minte, se presentă în cadrul unor întâmplări legate de persoane şi, într’un orizon îngust, principiile nu se văd de interesele aparente ale indivi­zilor. Noi însă ieşim din cadrul acesta îngust şi numai înaltul interes al binelui obştesc îl avem în vedere. Situaţiunea e foarte grea. Suntem informaţi, că directorul Virgil Oniţiu a pus chestiunea aşa de inimos, că sanarea relelor e aproape imposibilă deodată cu rehabilitarea personală a Domniei Sale în scaunul direcţional. O spunem pe faţă. Nouă mai ales ni-ar conveni, dacă factorii competenţi ar şti să afle mijlocul, ca isvorul răului să fie săcat printr’o procedură temei­nică aşa, ca directorul să primească satisfacţiune complectă, rămânând şi mai departe în fruntea institutelor. Se afirmă însă, că modalitatea a­­ceasta e imposibilă. Dar’ directorul Oniţiu n’a avut în vedere interesele sale individuale, când a ţinut să arate lumii româneşti primejdia din Braşov. Cu atât mai victos cel chemaţi trebue să aibă în vedere numai binele obştei. Corpul profesoral dela gimnasiu, şcoala reală şi comercială s’a identificat cu directorul Oniţiu. Este aşadară im­posibil, ca un membru al acestui corp didactic, brav şi românesc, să se an­gajeze la conducerea şcoalelor de sub întrebare, fără a fi primit mai dinainte garanţa perfectă a tuturor condiţiunilor, cari vor face posibilă învingerea cu­rentului cu adevărat românesc în viaţa bisericei Sfântului Nicolae din Şcheiu. Nu putem crede, că organele com­petente pe motivele unei pretinse dis­cipline, falsă şi păcătoasă, vor impune şcoalelor din Braşov durerile peririi încete, dar­ sigure. Ci mai virtos ne place a spera, că părintele Metropolit Ioan se va bizui a-şi câştiga neperitoare titluri la recunoştinţa tuturor Românilor prin măsurile sale energice, cari vor opri pe loc curentul desastros de la bi­serica Sfântului Nicolae din Şcheiu. Suntem oameni. Oameni sunt şi conducătorii bisericei Sfântului Nicolae din Braşov. Să înţeleagă, că au greşit. In faţa primejdiei obşteşti să-şi calce pe inimă, să întinză mâna acelora, cari vreau binele neamului întreg şi cu dînşii dimpreună ne vom bucura de bucuria obştească. Nu-­i vom certa pen­tru greşelile trecute, ci mai virtos laudă vor rosti buzele noastre pentru dînşii. Că au fost aşa de tari, de şi-au învins slăbiciunea. Aşa să le ajute Dumnezeu. Cele trei episcopate. După­cum spune «Pesti Napló» dela 7 c,în comisia bugetară a Dietei a venit vorba şi asupra celor trei episcopate, pe care ar voi să le, înfiinţeze Românii gr. orientali. Ministrul Wlassics, scrie nu­mitul fi­ar, s’a exprimat însă aşa fel despre episcopate, că «le-a omorît te­meinic» ... Las că nu se poate omorî decât un lucru ce are fiinţă, — dar şi alt­fel nu s'a gândit nimeni, ca înfiinţarea celor trei episcopate să o facă aternă­­toare dela bună-voinţa ministrului Wlas­sics. De altfel însuşi ministrul a zis că: «înfiinţarea de noul episcopate e drep­tul M. Sale». Se va gândi însă bine nainte de a-i propune ceva în acest în­ţeles. Va căuta mai presus de toate, dacă Românii au bani, căci el din vis­tieria statului nu dă. Dar dacă i-o porunci M. Sa­l !

Next