Tribuna Româna, 1859-1860 (Anul 1, nr. 1-89)
1859-05-21 / nr. 4
ă industrialu și comerțialu din țeara noastră, după ce singura industrie este agricultura, și singurul comerțu este comerțulu cu productele agricole. Arendașii, dară, au totu dreptulu de a întra în acestu colegiu; dar, cu toate că au întratu, aleșii colegiului înnădușit'aue posesuitorii temeni cei cu venituri fonciare de la 100 și de la 1000 de galbeni mai sus? Lista aleșiloru respunde peremtoriu la această întrebare. Întreaga Adunare electivă este alcătuită așa, că nu numai marea proprietate fonciară are o serioasă representație. De abia sunt vreo cinci sau trei, cu păcatu, representanți ai capitaliștiloru acelora ce dau impulsie întregei produceri de avuție a țerei, producerei aceleia din care ese mai totu venitulu foncar al proprietariloru și mari și mici. Conservatorii ar dori ca acei ce producu și numeră veniturile foncare în o sumă mai mare de duoe milioane galbeni pe fiecare anu, să nu aibă nici o înrurire în legislativa țerei! Au doară drepturi de cuviință este ca numai consumatorii avuției, ca numai consumatorii fruntași ai venituriloru visteriei, se fac parte în alegerea Domnului și în aprobarea legilor? Dintre producători să nu fie nici macar acei care cu industrioasa loru maniulație de capitaluri circulative, cu puterea loru în monetă sunătoare, alimentează însuși isvoarele venituriloru fonciare pe care se razimă drepturile politice ale însuși alegătoriloru direcți de districte și indirecți de ocoale? Dacă dlară, disposițiile electorale îndrituiscu pe cei ce posedu unu capitalu industrialu sau comerțialu de a face parte în colegiul alegătoriloru direcți de politie, cumu au pututu conservatorii să îndrăznească a contesta acestu dreptu însuși persoaneloru acelor în a cărora măni se află acestu pipăitu și văzutu capitalu? Aceasta nu provine din alta fără numai dintr'unu culpabilu egoismu de a'și asigura privilegiurile și preponderința regulamentară pănă și prin cea mai abătută dela sensulu comunu restălmăcire a legei electorale în aplicația ei. A pretinde, în ziua ameaza mare, și în fața Europei, că arendașii nu sunt capitaliști industriali sau comerciali, este a arăta pănă întru că nu este de îngroșită starea cunoștințelor economice și politice în classa aceea pe care legea electorală în mare parte o chiamă la a pune în lucrare aceste științe în folosulu tuturoru intereseloru, și spre mărirea însuși suveranităței țerei. Această desăvărșită lipsă de cunoștință a intereseloru pe care numai și numai se razimă prerogativa sufragiului i-au impinsu a călca și dreptulu cel mai prețiosu ce amu redobănditu, dreptulu autonomiei, plăngănduse despre țeară la străini! Înalta Poartă, care de bună samă s'au lăsatu să se surprindă în credința sa și pentru cuvinte nentemeiete de suveranitate, de parte întregitoare a imperiului, au cuprinsu puterile Europei cu casul arendașiloru, unu cazu de competența numai a Adunărei elective. Aceste duoe fapte ne arată chiar dela începutulu, chiar din dimineața zilei noastre de renaștere, aceea ce putemu se așteptămu în consolidarea drepturiloru noastre autonome dela ace ce începu a le esercia trădăndule străinilor, abandonăndule din măna noastră în măna neamiciloru suveranităței și ai naționalităței noastre. (va urma) Ion Ionescu, ne Titvina Pomino, cu totulu neimpăcatu cu egalitatea absolută. Firescu lucru era, clară, că cei ce voiau ca toți cetățenii unui statu să fie deopotrivă de avuți, să sfărșească în planurile loru de reformă cu nimicirea proprietăței, cu împărtășirea tuturoru deopotri- Comuniștii. Unu vuetu surdu se respăndește prin țeară de cătu-va timpu încoace: e Săriți la comunismu, socialismu! Utopiștii, roșii, revoluționarii voru să dărăme temeliile societăței; voru să nimicească familia și proprietatea, o strigă, cu unu glasu răgușitu, unii oameni ce se dau de pricepuți pre la urechea boeriloru ș a boerănașiloru mai slabi de fire și ne iscusiți.e Ce să fie oare? Sosit-au vremea de apoi, în care era să se arăte Anti-Hristu pre pămăntu? e Se întreabă aceștia înspăimăntați și cu o mănă de sufletu. - e Auzi, să ne răpească moșioarele agonisite cu sudori de sănge, să ne împle țeara de săngiuri! O! Doamne, Dumnezeulu măntuirei noastre, nuți întoarce pănă în sfărșitu fața de la noi păcătoșii, nu ne lăsa să fimu prada răsmeriței, foametei, bejăniiloru!e De aceste, și mii de alte vorbe de febulu acestora, trecăndu din gură în gură, samănă neîncrederea și spaima prin țeară. La cea mai mică suflare a văntului, la celu mai neînsemnatu cuvăntu zisu pentru dreptate și libertate, mulți, o zicemu fără exagerare, mulți așteaptă sfărșitulu loru, și al lumei dinpreună cu al loru. Ce să fie oare ? ne întrebămu și noi acumu carii sîntemu marturi unei așa priveliști. Care e isvorulu acestoru propoveduiri de neîncredere? Au ele vre unu temeiu, cătu de slabu, în societatea noastră pre care să se razime? Și dacă nu au, care e scopulu pentru care se facu? Iată întrebările ce ne nunemu, și pe care vomu sili a le desbate, spre a se pute lumina oricine, și a judeca în urmă despre sinceritatea sau malițiositatea vorbeloru ce se aruncă pe ici și colea asupra unora. Este știutu că ideile cele mai simple, cele mai bătătoare la materialitate, sîntu totdeauna cu mai mare ușurință înțelese de mulțime, și mai proprii de a mișca puteriile. Strigă cineva: Tălharii! totă lumea sare, tremură, se îngrijește, nu cumuva celu ce atacă averea vecinului, să se întoaarcă preste unu minutu să'i o răpească și pre a sa. Așa idei simple, bătătoare la materialitate, sînt și acele de comunismu și socialismu; și de aceea chiaru sîntu ele primite de arme cu care se servescu unii luptători, pre arena politică sau socială, în contra adversariloru loru. Spre a nu lăsa însă nici celu mai subțire vălu ce să întunece adevărulu, noi vomu cerceta cu scrupulositate înțelesulu acestoru cuvinte. Din timpurile cele mai vechi, la popoarele înaintite în civiliate videmu cugetători adănci străduinduse toată vieața loru, întru aflarea causei releloru de care suffere omenirea. Tari în convingerea loru că omulu e menitu la o sorte mai bună și mai fericită de căt aceea în care îlu videau ei, mergeau mai departe cu găndirea loru decătu pănă la stărpirea abusuriloru; se rădicau prin puterea cea minunată a minței păn'la închipuirea unui întregu planu de reforme ce să îmbrace în generalitatea sa rolulu organismului socialu; ținta loru era rădicarea completă a neamului Eminescu, agiungerea lui la o desăvărșire ideală. Această desăvărșire ideală o vedeau ei în egalitatea absolută, egalitatea materială, pe care voiau să o așeze ca temelie a nouei societăți plănuite de dănșii. Cumu era, însă, să se puie în lucrare această egalitate? Proprietatea individuală, casa societăței, era unu printipiu cu totulu opes, vă arătu la muncă cătu și la repausuceasta s'auzisu comunismulu, și omenii ce doresc unu asemine statu se numescu comuniști. Voescu ei, adecă, ca tote să se nu însemnează nemică, și precumu prescu dinaintea comunităței averiloru, nu se oprescu nici dinaintea comunităței femeiloru. Ei dorescu dărămarea familiei și din altă privință, găndindu oarecumu fie ea de avere, fie de onoruri c. ș. c. Cătu pentru proprietate care, dupre părerea loru, este isvorulu tuturoru relelor ce curgu asupra societăței, isvorulu avarivaloare. Toate planurile aceste de reforme radicale, nu au fostu cugetate înse de cătră chiar compuitorii loru decătu ca niște se aflau Platonu, ce ne lăsă planulu celu mai estravagantu de reformă în cartea sa De republica, chiematu fiindu de a așterne basele constitutive ale unoru politii grece, elu însuși nu'și aplică de locu ideile sale reformiste. Toma Morus, ce se ocupă și el în timpurile moderne cu reformarea radicală a societăței dupre principii comuniste, întitulează cartea sa Ulolib, de la Letozo, nicăire, nici intr'unu locu, de prenumele unei țeri închipuite de el în care era să domnească numai dreptatea și adevărulu. Cu toate că realitatea au fostu dea pururea departe de a însoți pre asemene cugetători, în ideile loru, totuși toate timpurile și toate popoarele civilizate au păstratu cu respectu memoria unor așa nume însemnate. În Grecia vechie amu văzutu pre I Platon, în jnglitera pre Toma Morus, în Franța și Italia pre Ruso, pre Moreli, pre Campanela, ș. a. carii toți iși acărtfiră vieața loru pe altarulu unoru așa idei Scrierile loru trăescu și voru trăi, înse ele au rămasu și vor rămăne, pote, pentru totudeuna, in perfecția loru, ca o idee, fără ca numărui să'i vie în minte săși străformeze, deodată, patria sa în Ulonia lui Morusu sau in Cetatea-din-Soare a lui Campanela. O minunăție fără samănu a lumei aceastea în toată lumea, preste toată fața pămăntului, comunismulu e o utopie și o himeră, ce nu sparie pre nici unu barbatu de Statu, numai în țeară la noi ar fi făcutu progrese! dacă trebuie să credemu ziseloru unui răposatu jurnalu. Pretutindene el stă scris locu, și fieșicine desăvărșirea ideală dice omenirea, presie destulu de toru de istoree,” dacă pre fiecare e a meea mine pire, cătu ca nu ca soața ției, lotului, a lucru, să e declarată o cifră se impărtășească rodulu obștescu. Pentru cei șterge, prin aceasta pr ce înșiși, poate, ca abere Preste totu, dupre comunismulu vrea bine nimerită a nu fi în de aceeași simțiră nu Aipuie la mizunui scripdin ce socotu fea barbatului, cară ordine și aceeași lui, nu ca persoană, familia măndriei deșerte și soiu de estremulu în iarăși se pasea moștenăreș. a înjosirei sufca necompatibilă cu la care pretindu sărăo societate ideale. este g, care Vezi Pistoire du sommoniume rag. A. Sadge. Cuaută Conspituționariulu sub redenția DD-lor Gr. Balș, C. Hurmuzaci etc, etc. 3