Tribuna, februarie 1888 (Anul 5, nr. 25-47)
1888-02-14 / nr. 35
Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiuu: 1 lună 85 er., V* an 2 fl. 50 er., 1/a an 5 fl., 1 1 .fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 er., V* an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru Romania și străinătate: V* an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Duminecă 14/26 Februarie 1888 Apare în fiecare zi de lucru Nr. 35 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 13 Februarie sv. v. „într’un corp representativ, unde poporul român nu are loc, nu poate să aibă locnici „unicul său representant“. Aşa zice părintele protopop Mihail Popovici în scrisoarea adresată preşedintelui dietei din Budapesta. Ori intrăm cu onoarea ce ni se cuvine, ori nu intrăm de loc în parlamentul Ungariei şi nu mai considerăm drept representanţi ai noştri pe cei câţiva Români, care se află pe băncile acelui parlament. Ear’ aceasta vrednicul representant ales din cercul Caransebeşului nu o declară în numele seu, nici în numele alegătorilor sei numai, ci în numele întregului popor român. ‘ Statul ungar nu se poate consolida, nu se poate susţină, dacă unul singur dintre popoarele ce-l constituesc poate în el să se desvoalte, pe când celelalte, care împreună constituesc majoritatea tuturor cetăţenilor, jignite fiind în desvoltarea lor naţională, sunt împinse a combate pe purtătorii puterii publice, în loc de a-i ajuta în lucrarea lor. Aceasta Românii din ţerile coroanei ungare, ca cel mai important dintre elementele constitutive nemaghiare ale regatului ungar, trebue s’o accentueze cu toată hotărîrea anume astăzi, când consciinţa solidarităţii de interese, care-i leagă pe Români de Maghiari, se impune mai mult ca orişi-când. Nu ca duşmani ai statului ungar şi ai poporului maghiar, ci ca aliaţi firesci ai Maghiarilor şi ca element interesat a susţină statul ungar trebue să le strigăm actualilor purtători de putere, încetaţi cu politica voastră greşită, pentru ca să ne putem uni şi noi cu voi în greaua lucrare a consolidării patriei comune, căci avisaţi suntem unii la alţii, solidare ne sunt interesele! „în clară şi deplină convicţiune de această solidaritate a intereselor, stih't părintele Popovici, — scopul şi înţelesul votului ce a dat la această ocasiune cercul electoral al Caransebeşului este: a indegeta acel conflict de interese, provocat prin greşitapolitică de stat, a indegeta acel conflict nu numai în numele seu propriu ci, — fie despre aceasta convins tot insul, — şi în numele întregului popor român.“ Ceea ce se face deci la Caransebeş, în numele nostru al tuturora, spre binele nostru al tuturora şi în interesul bine înţeles al patriei comune se face. O voim noi Românii din ţerile coroanei ungare aceasta? Avem noi faţă cu fraţii noştri din Severin, avem faţă cu conducătorul lor, generalul Traian Doda, încrederea necondiţionată, care se cere, pentru ca să ziceiu : Tot ceea ce se face la Caransebeş în numele nostru al tuturora se face! ? N’avem dela nimeni autorisaţiunea de a răspunde la întrebarea aceasta, îi cunoascem însă pe fraţii noştri români, stim care sânt vederile şi sentimentele lor, şi astfel fără de sfială putem să zicem. Părintele protopop Mihail Popovici, alesul Românilor din Severin, spune adevărul. Românii din ţerile coroanei ungare îşi văd cu toţii exprimate adevăratele sentimente prin votul dat de fraţii lor din Severin, au cu toţii cea mai deplină încredere în realitatea, în înţelepciunea şi în patriotismul d-nului general T r a i an D o d a, sânt cu toţii convinşi, că dl general Traian Doda nici n’are să-’i trădeze, nici n’are să-’i ducă prea departe, — sânt convinşi şi gata de a sprijini, întocmai ca fraţii lor din Severin, pe generalul Traian Doda în tot ceea ce ar întreprinde în interesul lor şi al patriei comune! Aşa zicem noi şi am voi să vedem ridicându-se din mijlocul Românilor din ţerile coroanei ungare un glas, care ne desminte. Nimeni, om care ţine câtuşi de puţin să nu fie nici hulit, nici alungat cu hohote din mijlocul fraţilor sei, nu va cuteza să vorbească altfel de cum vorbim noi. Sânt în mijlocul nostru numai oameni, care n’au bărbăţia, n’au curagiul civic de a spune fără de sfială adevărul, pentru ca amăgitorii să nu mai poată exploata buna credinţă a concetăţenilor noştri maghiari, care tot îşi mai închipuesc, că şi astăzii pe la finele secolului XIX. Românii pot să fie trataţi ca nişte robi în ţeara lor. Şi de aceea gata trebue să fim în toată clipa, de a confirma prin mărturisirile noastre sincere ceea ce se face din Caransebeş în numele nostru şi de a ne manifesta încrederea faţă cu bătrânul luptător, care a renunţat la tigna bătrâneţelor sale şi s’a expus, pentru ca să tragă luarea aminte a celor interesaţi asupra greşelilor făcute de actualii purtători ai puterii publice din regatul ungar. Să arătăm lumii, că sântem vrednici de această abnegaţiune a distinsului nostru compatriot român! FOIŢA „TRIBUNEI“. Cinci săptămâni în balon. — Roman. — 18 Jalea Terne. (Urmare. Capitlul XXI. Un sgomot curios. — Atacul nocturn. — Kennedy și Joe pe copac. — Două împușcături. — Ajutor! Ajutor! — Respuns franțosesc. — Proiectul de scăpare. Era o noapte neagră. Doctorul nu putu distinge locul unde s’a coborît; ei s’au oprit pe un copac foarte înalt, ale cărui liniamante întunecate abia se puteau distinge în umbra cea deasă. Doctorul rămase în santinelă dela 9 pănă la 12 oare, după cum era obicinuit. La 12 îl schimbă Dick. — Păzesce bine Dick, fii cu toată grija! — S’a întâmplat ceva neobicinuit? — Nu. ’Mi se păru ca și când aș fi amjit niște sgomot cu totul neînsemnat pe sub noi. Nu pot să stiu de fel unde ne-a adus vântul, o precauție potențată nu ne va fi de stricare. — Vei fi auzit poate urletul fiarelor. — Nu, părea că-i altceva. La sgomotul cel mai mic mă vei trăzi. — Fii numai pe pace. Doctorul mai ascultă odată cu atenție, dar’ în zadar, apoi se culcă şi adormi în curând. Cerul era acoperit cu nori deşi, dar’ nici o boare nu adia. „Victoria“, deşi sta aninată numai de o singură ancoră, totuşi nu se clătina de fel. Kennedy, răzimat de marginea gondolei, pentru de a observa foii, care erau în lucrare, contempla noaptea liniştită. El cerceta prizontul şi, cum o pat spirite iritate şi neodihnite, ’i se păru, că vede raze rătăcinde de lumini slabe. Deodată ’i se păru, că zăresce una numai la 200 de paşi, dar’ n’a fost decât o fâlfâire momentană. De sigur va fi fost numai o apariţiune de acele, ce ating vălul în adâncă întunecime. Kennedy recădu iarăși în contemplări adânci, când auzi deodată un șuerat ascuțit străbătând prin aer. Fost-a strigătul nocturn al vreunui animal ori al vreunei paseri ? Ori că eșta el din buze omenesci? Kennedy, care era consolit de însemnătatea situaţiunii, voia să trezească pe tovarăşii sei. Dar’ cugeta, că şi oameni şi animale se află afară de bătaia săgeţilor, el îşi luă armele şi scrută cu ochianul seu de noapte împregiurimea. i se păru, că vede cum se urcă nişte corpuri întunecoase pe copac; o ramă de lună scăpată printre nori îl făcu să vază curat o trupă de ființe omenesci, ce se mișcau în umbră. Istoria cu capetele de câne îi veni aminte. El puse mâna pe umerii doctorului. Acesta se trezi la moment. — Psst, — îl întimpina Kennedy îndată, — să vorbim încet. — Este primejdie? — Da, să trezim și pe Joe. După ce se sculă și acesta, le spuse vânătorul cele întâmplate. — Iarăşi blăstămatele acele de maimuţe, — zise Joe. — Posibil, dar’ precauţiune! — Joe şi eu să ne coborîm pe scară la copac, — zise Kennedy. — Intr’aceea eu voiu lua paşii de lipsă — adaose doctorul, — ca să ne putem urca cu balonul repede. — Sânt toate gata ? — Haid dar’ la vale, — z^se Joe. — Numai în cas de extremă necesitate să faceți us de armele voastre; nu-i lipsă să ne trădăm presența în posițiunea aceasta. Dick și Joe răspunseră prin semne. Fără sgomot alunecară dînșii pe scară la vale și ocupară loc pe cracul puternic, de care să ținea ancora. Minute întregi stătură tăcuți și nemișcați în frunziş. La un sgomot abia observabil de printre crengi, apucă Joe pe Scoțianul de mână. — N’ați auzit ceva? — Da, se apropie. — Dacă ar fi vr’un șerpe, — șuieratul, ce ne înspăimântase. . . — Nu, sânt oameni. — Mai bucuros cu aceștia. Reptiliile acele sânt niste jigănii prea spurcate. — Sgomotul cresce, — repetă Kennedy după un restimp oarecare. — Da, se urcă, se știe. — Pândesce tu aci, eu o să trec în partea ceealaltă. — Bine. Dînşii se aflau despărțiți pe vîrfurile a două crengi legate între sine, care se înălţau oblu în sus în codrul acesta numit de boabab. întunecimea mărită prin coperişul de frunze era impenetrabilă. Joe se plecă spre urechea lui Kennedy şi arătă spre partea de jos a copacului. — Negrii, — 4ise el. Câteva şoapte de cuvinte se alujirâ chiar pănă la călători. Joe puse pușca la ochiu. — Atențiune, — zise Kennedy. Sălbaticii se urcară într’adevăr pe boaba; dînșii se apropiau din toate părțile, și se tîrăiau ca niste reptilii în giurul crengilor la deal, înaintau încet dar’ sigur. Ei se trădară deja și prin mirosul cel greu de grăsime, cu care-’și ung trupul. In curând se iviră două capete în apropierea lui Kennedy și Joe. — Atențiune, — șopti Kennedy. — Joe ! Un trăsnet îndoit bubui în noapte și se perdu într’o urlătură de durere. In clipă dispăru holda întreagă. Dar’ prin sbierăturile aceste le străbătu la urechi un strigăt neobicinuit, neaşteptat, necrectut al unei voci omenesci, care striga curat în limba franțosască: — Ajutor, ajutor! încremeniţi se întoarseră Kennedy şi cu Joe la gondolă. — Auditaţi ? — întrebă doctorul. — Intr’adevăr un strigăt supranatural: Ajutor, ajutor! — Vr’un explorator. — Poate un misionar ! — O ce nenorocire, — 4*se vânătorul, — îl omoară, îl omoară! (Va urma.) Din Caransebeş. 9 Scrisoarea deputatului M. Popovici „Cătră alegătorii cercului electoral al Caransebeşului. Iubiţilor alegători! La alegerea de deputat dietal ţinută în 8 Februarie st. v. a. c. m’a’ţi onorat cu mandatul cercului electoral al Caransebeşului şi eu carele totdeuna am fost credincios programului nostru naţional, susţinut de alegătorii acestui cerc, am primit mandatul acestui cerc electoral, unicul în ţeara noastră, în carele nu a putut străbate influenţele contrare programului nostru naţional, ca să nu ajungă pradă şi ca să fie probat în faţă ţerii, că manifestaţiunile antecesorului meu, ale d-lui Traian Doda şi atitudinea sa sunt susţinute de întregul cerc electoral, căci eşite sânt din inima noastră şi a fiecărui Român. Votul unanim al d-voastre iubiţilor alegători a dat cea mai eclatantă dovadă despre încredinţarea d-voastre în adevăraţii conducători ai poporului. Votul unanim al d-voastre a realizat speranţa tuturor Românilor pusă în neclintita credinţă a d-voastre cătră Tron şi patrie şi neînfricata alipire cătră drepturile neamului nostru românesc, în consonanţă cu ţinuta politică a antecesorului meu, a binemeritatului Traian Doda, am adresat cătră dieta ţerii o declaraţiune, în care am motivat, că nici la lucrările ei nu voiu participa, nici ca deputat mandatul meu nu-l voiu depune. Aştept liniştit resoluţiunea onoratei diete — şi oricare va fi ea — fiţi siguri, că precum în trecut aşa şi pe viitor pururea neclătit voiu fi credincios flamurei noastre naţionale şi voiu conlucra totdeauna alăturea cu d-voastre pentru drepturile neamului nostru român. Orşova, în 22 Februarie 1888. Mihail Popoviciu, deputat al cercului electoral al Caransebeşului“. Procesul de presso al generalului Traian Doda. Acum avem date autentice, că guvernul a intentat prin procurorul regesc din Arad proces de presso contra generalului Traian Doda. Actele de acusă le tipărim mai la vale în întreg cuprinsul lor (1, 2, 3, 4), ca să rămână moştenire istoriei şi urmaşilor noştri. Punctele acuzei sânt: I. Din „literele“ adresate cătră presidentul camerii nu s’a accentuat în special nici un pasagiu, dar’ la acasă sânt „literele“ aciudate şi citate ca corpus delicti şi se susţine în general, că le caracterisează un ton nepatriotic. II. Din „Apelul“ cătră alegători s’a accentuat ca pasage aţîţătoare la ură contra Maghiarilor : a) Care (poporul român) prin uneltirile măiestriei şi ale forţei scos din toate posiţiunile luptei constituţionale etc. b) Că (alegătorii severineni) ne pregătim la o luptă mare şi anevoioasă, că astăji nu mai e vorba de un scaun sau de un vot în parlamentul maghiar, nu de oarecare concesiuni — ci onoarea naţională a poporului român este în joc. c) în loc de luptă constituţională pregătesce generalul Traian Doda o luptă mare şi anevoioasă. Aceste puncte le află procurorul potrivite a aţîţa poporul — deosebit massele nepricepute — la ură contra Maghiarilor și prin urmare aceste pasage cuprind delictul normatin § 172 al codului penal maghiar, care sună: cine în adunări publice cu cuvântul, sau cine prin lăţire de tipărituri, icoane, scrisori .... provoacă la comiterea unei crime sau delict (§. 171 înt.) și dacă provocarea nu va ave resultat (§. 171 al. 2) se va pedepsi cu închisoare pănă la 2 ani şi pedeapsă în bani pană la 2000 fl.; tot această pedeapsă va ajunge şi pe acela (§. 172 al. 2), care tot în acest mod aţîţă o clasă, naţionalitate sau confesiune la ură contra celeilalte etc. Generalul Traian Doda a fost în 18 Februarie a. c. citat înaintea judelui investigator de la tribunalul regesc al Caransebeșului, Carol Szabó, concretiat la recercarea judelui investigator al tribunalului de presso din Arad, cu efeptuirea cercetării, dînsul a răspuns la punctele din întrebare din adlusul 4 următoarele : 1. Eu sânt autorul „literelor“ adresate presidentului camerii şi al apelului cătră alegătorii cercului Caransebeş; — primesc răspunderea, căci eu am dispus lăţirea lor. 2. Aceste tipărituri nu cuprind nici o agitaţiune, — eu nu am fost condus de ură contra naţiunii maghiare, ci am făcut aceste declaraţiuni cu cea mai curată convingere, că împlinesc un act de loialitate cătră Tron, patrie şi popor. 3. Alta nu am de observat. Pănă la acest stadiu a ajuns causa. (Va urma.) Cestiunea şcoalei de fete din Sibiuu. Dl Dr. D. P. Barcianu ne trimite următoarele spre publicare drept răspuns la atacurile d-lui Gr. Bariţiu din foaia „Transilvania“ , în Nr. 12 dela 15 Ianuarie a. c. al „Transilvaniei“, organ oficial al „Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român“, dl prim-secretar al acestei Asociaţiuni şi redactor al Ioii, G. Bariţiu, publică un articol literar despre „doamna Antonia de Gerando, directoara şcoalei superioare de fete din Cluj“, care la sfîrşitul acestuia a avut inspiraţia de a pune o codiţă, în care, aplicând câteva lovituri fostei directoare a şcoalei civile de fete cu internat a „Asociaţiunii transilvane“, aruncă, aşa mai pe acoperite şi în general, şi vre-o câteva vorbe despre „vrăjmaşi şi defăimători“ ai şcoalei, despre „înrădăcinarea şi mai adâncă a limbii, a datinelor, a spiritului nemţesc în ea“ şi despre „palmele preste faţă“ ce l i s’ar trage comitetului Asociaţiunii „după ce a început“ cu întemeierea şcoalei. Acest articol, tocmai pentru codiţa sa şi pentru modul cum în ea se aplică lovitura, stîrnind un viu resentiment în multe persoane de aici, a dat însă redacţiunei „Tribunei“ la o notiţă, publicată în Nr. 19 a. c. sub titlul „Un act de rea credinţă“, care aceasta a provocat din partea d-lui redactor al „Transilvaniei“ un nou articol, de natură curat polemică, publicat sub titlul „Un act de rea credinţă“ în Nr. 34 dela 15 Februarie a. c. al organului oficial al Asociaţiunii, în acest nou articol de prim-secretar al Asociaţiunii, în loc de a se mărgini a-şi răfui socoteala cu redacţiunea „Tribunei“, a avut iarăşi inspiraţia de a trage în discuţie o sută şi o mie,şi, fără ca fosta direcţiune a şcoalei civile cu internat să-’i fi dat vr’o ansa pentru începerea de nou a unei polemii, ale cărei valuri se liniştiseră binişor, — într’un ton, pe care, având în vedere oficiositatea organului, în care s’a publicat articolul, şi vîrsta şi reputaţiunea scriitorului, pe lin vorbind, numai straniu voim să-’l numim, ia în termini puţin aleşi la o straşnică răfueală, pre lângă mulţi alţii, şi pe fosta directoară şi pe fostul director. Ear’ în această răfuială astfel înfăţişază lucrul, încât, oricine cetesce acel articol, trebue neapărat să-’şi facă judecata, că noi amândoi, foştii directori, nisce miserabili sântem, care din uşurătate de minte şi din lipsă de patriotism, prin purtarea noastră am fi adus în joc existenţa şcoalei de fete cu internat a Asociaţiunii. Şi, pentru a se asigura în contra oricărei eventualităţi, acelaşi domn prim-secretar adaogă la finea articolului, că aceasta este „odată pentru totdeauna“, cu atât mai vîrtos, „că d-sa ca publicist de legea veche, nu se mai pricepe la arta modernă de publicist“. Dacă scriitorul articolului, care ici colea are şi câte o trasă „ad captandam benevolentiam”, şi dacă aceia, care îl vor fi aprobând, îşi vor fi zis: „hai să scriem noi în organul nostru ceea ce ne convine, căci fiind organul nostru oficial şi literar, o continuare a polemiei într’însul nu se poate admite, dar’ pe de altă parte baronesa Elena Popp şi Dr. Barcianu, observând, probabil mai cu mare scrupulositate decât f-ul secretar al Asociaţiunii şi redactor al foii, caracterul oficial şi literar al dînsei, nu vor insista să li se publice vre-o rectificare în această foaie, nici, — imitând clasice exemple, făcute de unul de „ai noştri“, — intervenirea judecătoriei nu o vor cere; atunci în adevăr domniile lor nu s’au înşelat. Căci iată noi nemernicii şi nepatrioţii, care „lucrăm pe manile străinilor“ nici caracterul foii oficiale literare nu voim să-’l alterăm, nici intervenirea judecătoriei nu o cerem, ci renunţăm mai bine la