Tribuna, iulie 1888 (Anul 5, nr. 147-173)
1888-07-22 / nr. 165
Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/3 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1ji an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1li an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Vineri 22 Iulie (3 August) 1888 TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 21 Iulie st. v. în Rusia s’a petrecut în cailele acestea un eveniment, care pentru biserica rusească şi poporul rusesc îşi are însămnătatea sa istorică, ce trece preste marginile presentului adânc în reamintirea trecutului îndepărtat şi de bună seamă îşi va lăsa urmele sale şi pentru viitor. în Kiev, acest vechiu centru al ortodoxiei, s’a serbat aniversarea de 900 de ani a încreştinării poporului rusesc atât ca serbare religioasă, cât şi naţională. Acest prilegiu, de a inscena serbări naţionale, este la tot caşul rar şi mare şi de aceea aflăm, că este lucrul cel mai natural, ca Ruşii se desvoarte cuvenita activitate, ca serbarea să și reușească în mod vrednic de importanța ei istorică și culturală. Asemenea credem, că este lucru natural, ca interesat pentru aceasta serbare și participarea la dînsa să nu se restrîngă numai între marginile imperiului Țarilor, nu numai în mijlocul poporului rusesc, ci să se extindă, să se impună chiar şi altor ţeri şi altor popoare unite cu cel rusesc fie prin sentimente de înrudire etică, fie prin legături religioase. Au şi participat la festivităţile din Kiev oaspeţi şi representanţi ai popoarelor slave din ţerile Orientului şi chiar şi din monarchia noastră, ba au participat, deşi puţini, chiar şi membri ai bisericii ortodoxe, care după sânge nu fac parte din marea gintă a Slavilor. Participările acestea au avut însă un caracter mai mult privat; nu s’au trimis deputaţiuni alese şi autorizate de biserici, de sinoade sau de guverne, n’au fost representanţi oficiali de nicăirea sau cel puţin aproape de nicăirea. Cine s’a dus, s’a dus din convingere sau simpatie privată, s’a dus netrimis de nimenea şi prin urmare pe nimenea nu angajează. Se pare, că aceasta nu s’a întâmplat tocmai după pofta arangeatorilor sărbării dela Kiev. Aceștia cu drept cu rând ar fi pututut să aştepte, ca la o serbare atât de rară, care amintesce o epocă atât de momentuoasâ în istoria poporului rusesc și prin urmare în întreagă lumea slavă, să vină din toate părțile Slavii ortodoxi şi neortodoxi, şi ortodoxii slavi şi neslavi. Nu s’a întâmplat aşa. Oaspeţi au venit foarte puţini din Austro-Ungaria, România, Sârbia, Bulgaria etc.; numai chiar Montenegrul a luat parte la serbare cu oareşicare oficialitate. Şi oare de ce s’au înşelat orangeatorii dela Kiev în aşteptările lor, de ce serbarea încreştinării Ruşilor n’a întimpinat interesul şi simpatiile, pe care ar fi lucru natural să le întimpine ? „Politische Korrespondenz“, într’un raport al său dela Kiew, ne dă răspunsul la aceast întrebare: „Se consideră ca lucru mai presus de toată îndoeala, că serbarea creştinisării Rusiei, după nume şi prilegia religioasă, a fost menită de cătră arangeatorii ei ca să formeze o manifestațiune sgomotoasă şi să presente lumii europene tabloul unui nou triumf al ideii pan slaviste“. Va se zică, scopul final al sărbătorilor dela Kiew a fost politic şi numai prilegiul religios. Dl Pobedonoseff, şeful administraţiei supreme a bisericii ruseşci şi totodată cel dintâiu între arangeatorii sărbărilor dela Kiew, mai e totodată şi un aprig aderent al ideilor panslaviste. Pentru acestea, ear’ nu pentru importanţa istorică şi culturală a prilegiului a sprijinit şi a condus festivităţile întru amintirea îmbrăţişării învăţăturilor bisericii lui Christos prin poporul rusesc. Ear’ aceasta aşa fiind, înţelegem pentru ce lumea ortodoxă şi cea slavă afară de Rusia nu s’a încălcat prea mult pentru aceasta rară aniversare. Toţi ortodoxii, fără deosebire de rassă, ar fi întimpinat cu simpatie Tiua, în care o mare şi foarte însămnată parte a lumii ortodoxe îşi serbează jubileul de nouă decenii a intrării sale în biserica ortodoxă. Toţi Slavii, fără deosebire de religiune şi de stat, ar trebui să participe la un asemenea eveniment, care reamintesce poate pe cel mai hotârîtor eveniment din istoria celui mai mare popor de ginta slavă. în fine toată lumea civilisată ar trebui să recunoască după merit însămnătatea acestei aniversări, care pentru Europa întreagă îşi are importanţa sa şi anume importanţă în înţeles bun. Căci trebue să recunoascem cu toţii, că dacă Rusia astăzi este ameninţătoare, dacă mai ales pentru dînsa se găsesce Europa într’o continuă temere de evenimente sângeroase şi în prima linie din pricina ei gemem cu toţii de militarismul formidabil, care consumă cele mai bune puteri ale popoarelor; dacă Rusia şi astăzi abia puţin ’şi-a deschis porţile civilisaţiunii europene şi fără de aceasta în mare parte mai fiind dominată de îndeletnicirile popoarelor asiatice, nu se poate resolva la lucrarea şi gloria progreului pacinic, ci se gerează încă şi se va mai gera multă vreme ca stat cuceritor cu tendenţe expansive, — apoi toate acestea în măsură şi mai mare ar avă astăzi loc, dacă credinţa blândă, umană şi civilisatoare a creştinismului ar fi triumfat cu câteva sute de ani mai târziu pe şesurile şi plaiurile sarmatice. De aceea din punctul de vedere al culturii, precum şi dintr’al religiunii şi al ortodoxiei, nimenea nu s’ar pută afla, ca să nu salute cu simpatie aniversarea încreştinării Rusiei. Când e însă vorba, ca aceasta aniversare să fie mimat paravanul, după care să se pună la cale manifestaţiuni panslaviste, când în realitate nu religiunii şi civilisaţiunii are să servească serbarea arangeată în numele acestora, ci ideii unirii tuturor Slavilor preste mormintele altor popoare, apoi vedem, că lumea pentru aceasta nu se poate încălzi. Şi de aceea nu ne mirăm, că participarea la festivităţile din Kiev n’a eşit după gustul d-lui Pobedonoseff. Naţiunile şi statele ortodoxe neaparţinătoare gintei slave, între care România, ca cea mai importantă între ţerile ortodoxe din Orientul Europei, n’au putut decât se rămână departe de acestea festivităţi, a căror idee conducătoare le ameninţă direct în existenţa lor. Europa civilisată n’a putut să nu rămână rece faţă cu aceasta sărbătorire a panslavismului, care este unul din cele mai mari pericole pentru dînsa. Şi chiar naţiunile libere slave vedem, că nu prea s’au entusiasmat pentru aceasta încercare de a pronunţa panslavismul, care şi pentru ele este un pericol, căci tendenţa lui este de a nivela, de a şterge individualităţile naţionale, pe care insă nice Slavii de dragul panslavismului nu vor cu toţii ale sacrifica. FOIŢA „TRIBUNEI". Voinicul în luptă. Pe podul cu zalele Răsărit-a soarele, Dar’ nu-’i soare răsărit, Ci-’i bădiţa ’mpodobit, Tot în flori e învălit, N’are flori în pălărie Pălăria-’i arginţie, Podobită cu scumpie, în satul cel preste deal O fetiţă stă la mal, La malul cel dingă râu Cu mânuţele pe brâu. Lacrimi pe faţă-’i curgea Şi din graiu aşa o firea '• — Apă lină, apă lină Spune la badea să vină, De când de-acasă-a plecat Toate mult s’au strămutat, Au crescut fânaţele Şi s’au copt holdiţele, S’au învăţat păsărele De cară la spicurele, S’a ’nvăţat un cucuţ negru De-’mi cară snopul cu ’ntregul, S’a ’nvăţat o cioară neagră De-’mi cară cu claia întreagă. Şi amar, amar plângând, Merse-acasâ suspinând, Să mai coase nişce fire La cămaşa cea de mire. Acul jos că nu-’l punea, Când badea-acasă venia, Scumpia ’n grindă-ajungea, Ochii şi gura ’i rîdea, Bătu vântul floarea ’n dos, Umplu casa de miros, Bătu vântul floarea ’n faţă, Umplu casa de dulceaţă, Fata acul jos punea Ochii de lacrimi ştergea Şi pe bădiţ întreba: — Unde-ai fost tu badea mea, Ori la bine ori la rău, Căci de când tu ai pornit Cu flori nu m’am podobit, Nici cu flori nici penişoare în cosiţe, ’n chiotoare, Şi de am pus floare vr’odată, Am pus tot care-’i uscată, Faţa ’mi s’a vestejit De dorul tău am slăbit, Sânt o fată fără faţă, Ca şi-o floare făr’ de viaţă, Spune-’mi bade, spune mieu, Să te ţină Dumnedeu. Bădiţa atunci «zicea : — Mândră mândruleana mea, Când dela tine-am plecat ţiua bună nu ’mi-am luat; Am plecat în o zi mare Şi-am trecut preste hotare, Iar’ când a fost îndeseară, Am ajuns la Hunedoară, Şi cu domnul Hunedorii Şi cu patru mii feciorii Am plecat în tabere Şi-am ajuns la Dunăre. Unde-şi beau bărbaţii juncii Şi muerile păpucii, Păcurarii oile Popii patrafirele, Fetele cămeşile, Şi copii găinile. Pe câmpul nesămănat Era duşman aşezat, Duşman venia cătră noi Să ne-apucăm de răsboi, Deterăm cu tunurile, Pe urmă cu arcurile, Când de noi s’apropiat Lăncile am apucat, Bară domnul cel mai mare, C’un buzdugan gros şi tare, înainte călăria Şi cătră noi cuvânta: — Ian staţi, feciorii mei, staţi, Staţi în sus şi vă luptaţi Pentru acest scump pământ; Nu vă temeţi de mormânt. Frunză verde lemn înalt Bătaia ni s’a gătat, Duşmanul fuga a luat Mulţi duşmani s’au îngropat Cu de-ai noştri într’un pat; Iar’ eu, dragă, m’am întors Să-’ţi văd câmpul tău frumos, Crescut-au fânaţele? Şi coptu-s’au holdele ? Cari eu 'ţi le-am sămănat înainte de plecat. Mândruţa îi răspundea — Bădiţă, inima mea, De când singură’s lăsată Cu duşmani’s cungiurată, Păsărele duşmanele Au stricatfilele mele, Dar’, bade, inima mea, Ce-ai pe pălăria ta? — Am adus o pălărie Câştigată ’n bătălie, Şi am pus pe ea scumpie Să-’mi fi tu mie soţie, Şi duşmani ce vor mai fi Pe toţi îi voiu cutropi. IV. Trâmbitariu. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 21 Iulie st. v. ţfilele din urmă s’a ivit şi apoi car’ s’a desminţit de repeţite ori faima, că împăratul Wilhelm al II-lea, întorcându-se din călătoria sa, va face principelui de Bismarck o visită la Friedrichsruhe. Acum se pare, că aceasta visită va şi urma, pentru că, după o depeşă din Hamburg, acolo circulă faima, că în Friedrichsruhe se fac toate pregătirile pentru primirea suveranului. Din Roma se scrie foilor străine, că unica preocupare a lumii politice de acolo este în acest moment călătoria eventuală a împăratului Wilhelm la Roma. Negreşit, că versiunile puse în circulaţie difer, după sorgintea provenienţei lor. La Quirinal călătoria împăratului german la Roma se consideră ca un ce sigur. Se dau chiar date precise. împăratul se va duce în urbea eternă între 10 şi 15 Octomvrie. Unii iniţiaţi pretind chiar, că, spre a menagia susceptibilităţile Vaticanului, s’ar fi imaginat combinaţiunea următoare: împăratul va fi primit la gara Romei de curtea italiană; el se va duce imediat la Vatican, spre a-’şi presenta omagiile Papei, apoi se va întoarce la Quirinal, unde va locui cât timp va sta în Roma. La Vatican se consideră şi acum călătoria împăratului la Roma ca o imposibilitate. Serice, că Vaticanul ar fi adresat nunţiilor sei o circulară în privinţa aceasta. Scirea e absurdă. Adevărul este, că nunţiul din Viena, în a cărui abilitate Papa are toată încrederea şi care posede o mare influenţă la Berlin, a fost însărcinat să transmită oficios guvernului german ideile Papei relative la aceasta călătorie. Oricum ar fi, se face, că Leo XIII. ar considera visită împăratului Wilhelm în urbea eternă ca o umilire pentru papilitate şi pentru lumea catolică. Guvernul german a făcut obiecţiunea, că prinţul imperial (Frideric al II-lea) a fost deja la Roma în 1883, că a locuit în Quirinal şi cu toate acestea a fost primit de Papa. Vaticanul nu admite analogia între un prinţ imperial şi un suveran domnitor. El insistă mai ales asupra faptului, că împăratul Wilhelm I-iu, când cu vocagiul seu în Italia, în timpul Kulturkampf-ului, s’a obţinut de a se duce la Roma numai din deferenţă pentru suveranul Pontifice. Cu toate acestea se crede, că, dacă pentru raţiuni majore s’ar hotărî călătoria împăratului Wilhelm la Roma, guvernul german ar fi gata la orice combinaţiuni ce ar fi de natură a atenua efectul călătoriei pentru Vatican şi pentru catolici şi a salvgarda legitimele susceptibilităţi ale lui Leo XIII. Mai putem adăuga, că acumziarul „Italia“ anunţă în mod definitiv, că împăratul Wilhelm va veni la Roma la 14 Octomvrie viitor. Din Atena se depeşează, că ambasadorul italian, contele T . d ’ Ortiani, a predat la 30 r. tr. ministrului de externe Dragumis nota, prin care se notifică ocuparea definitivă a Massarabei prin Italia. Grecia nu voesce să recunoască legalitatea taxei comunale înainte de cassarea capitulaţiunilor. în ceea ce privesce cestiunea recunoascerii ocupaţiunii, Grecia va urma exemplului celoralalte puteri. Faima, că Turcia s’ar fi alăturat vederilor Franciei în privinţa titlului de posesiune al Italiei în Massauch se desminte în cel mai categoric mod. După o depeşă din Roma, Germania şi Angliaşi-au dat deja consimţământul la nota lui Crispi. Se zice, că Francia ar fi cerut drept preţ al învoirii ei cassarea oficiilor poștale italienesci în Tunis. Aitarul d-lui Ristici, „Srpska Nezavi snost“, publică un articol vehement în contra Austro-Ungariei. Foaia din cestiune e de părere, că toată nefericirea ce a venit asupra Serbiei provine dela Austria, care totdeauna s’a insuit a ruina pe Sârbia. Sârbia s’ar fi şi ruinat, dacă nu ar fi avut pe Rusia ca pe un puternic ocrotitor. Austria ar fi făcut pănă acuma totul, spre a slăbi pe Sârbia şi spre a o face atîrnătoare. După ce mai spune o mulţime de lucruri, pe care din deferenţă cătră procurorul regesc nu le putem reproduce, gfiarul domnului Ri- Herculeţ. A fost odată un om sărac, sărac lipit pământului, după cum seficea şi prelungă că era sărac, mai avea şi trei hăramuri de copii, numai ca ei de răi. Micuţi şi mâncăcioşi, răi şi uliţariţi, de li se dusese vestea; la lucru nu erau nici de o treabă; car’ de hămisiţi ce erau, stau să-’i mănânce şi urechile bietului om ; de buni ce erau, hainele curgeau soirenţe de pe ei în câtevafile; ori ce haine bune le-ar fi insămat*) tatăl lor; ear’ de uliţariţi? Vorbească vecinii! De când se crepa de diuă, pănă înopta bine, numai atâta îi vedea tatăl lor, cât le da de mâncare, apoi mai iai, de ai de unde! Din toţi însă cel mai fără obraz era Herculeţ, adecă copilul cel mai mic. *) a insema —a agonisi, a câştiga (I. P. R.) Acela, de lăpădat*) ce era, nici la câni nu le da pace; pe unde trecea, pe toţi cânii îi sgâdăria, pe alţi copii îi batea şi sgăria, încât se feriau toţi de el, ca şi când ar fi fost cu păr de lup. Ce era însă mai rău de la Herculeţ, era năravul de a pune vina pe alţii; câte bazaconii făcea, toate cădeau în spinarea fraţilor lui, el minţia aşa de bine, de se scoţia din toate, încă pănă era mic îi ifbeau oamenii Herculeţ mincinosul. Tatăl seu se luase de gând cu odoarele lui de copii. Dar’ vecinii îl mai mângăiau. Nu te sfîrşi, că cine a mai văcjut băieţi buni şi babe frumoase? Le-a veni lor eleimul**) în cap, după ce vor mai cresce, acum vor începe a umbla la şcoală, apoi acolo va scoate dascălul fotobrăjiile din ei, că doară de aceea e pus. Aşa o ficeau oamenii, dar’ omul nostru numai clătia din cap şi o ficea întru sine: bine ar fi să fie cumficeţi voi, dar’ rău mă tem că n’o fi aşa. Când colo de cătră toamnă, când adună dascălii pe copii la şcoală şi prind învăţăturile, chemă şi omul nostru pe băieţii lui la şcoală, să-’i dee în seama dascălului să ’mi-’l înveţe omenie, dar’ Herculeţ mirosi un lucru ca acesta — hait! o ia la talpă, apoi mai ia-’l, dacă ai de unde, şimi-’l du la învăţătură. Ceilalţi doi copii merseră cu tatăl lor la şcoală şi dascălul îi luă cu buna, de nu li se urî de școală; Herculeț nu vrea nici de nume să-i audă; el pleca *) lăpedat = fără obraz. **) chelmul, pielmul = partea cea mai fină a făinii, d. e. a cernut numai chelmul (cet. ca ung. tydlmul); colacii se fac numai din chelmul făinii Aci e luată vorba în sens figurat a mintea (I. P. R.) Nr. 165