Tribuna, decembrie 1888 (Anul 5, nr. 273-297)
1888-12-08 / nr. 278
Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fi. 50 cr., 1/a an 5 fi. 1 an 1? ! Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1ji an 3 fi. 50 cr., 1/a an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru Romania și străinătate: 1h an 10 franci, ‘/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru pe INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia:Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 7 Decemvrie st. v. în casa deputaţilor s’a pertractat la 14 i. c. n. un obiect, care, deşi neînsemnat la aparenţă, este foarte caracteristic pentru apreciarea politicei domnitoare în Ungaria. O întrunire de uvrieri şi câteva adunări de popor au înaintat o petiţiune, în care au cerut ca legislativa să reguleze poziţia uvrierilor din Ungaria, introducând sufragiul universal cu votare secretă la alegerile representanţilor constituţionali şi decretând prin lege, ca Dumineca şi în sărbatori să nu fie permis a se lucra în stabilimentele industriale, în care se poate sista lucrarea. Petiţiunea aceasta a fost la ordinea zilei. Referentul comisiunii petiţionare Gajari, accentuând imposibilitatea şi periculositatea introducerii sufragiului universal şi a votului secret, a propus, ca dieta să treacă la ordinea 4'Li preste petiţiune şi numai în ceea ce priveste sfinţirea Duminecii să o transpună guvernului, spre a fi luată în considerare la codificarea unei eventuale legi de fabrici. Treaba a venit la o discuţie mai măricică, în care guvernamentalii Vadnai, Bezerédy etc., precum şi contele Albert Apponyi, au pledat pentru propunerea comisiunii, cu toţii silindu-se a documenta, că sufragiul universal ar fi un pericol mare pentru statul ungar, pe când kossuth-iştii Madarász şi Irányi în numele partidului lor s’au declarat aderenţi ai sufragiului universal. Această stare de lucruri îl îndeamnă pe oficiosul german „Pester Lloyd“ seţică următoarele: „Toţi vorbitorii din partidul guvernamental, precum şi contele Albert Apponyi, au caretat în expuneri într’o formă de excelente, care respirau simpatii sincere pentru poporaţiunea lucrătoare, cât de inoportun ar fi a făţi dreptul de a influenţa legislativa deodată asupra celor mai largi cercuri ale poporaţiunii bărbătesci. Puterea convingătoare a acestor expuneri n’a perdut nimica prin aceea, că argumentul principal contra introducerii votului universal în Ungaria, adecă raporturile noastre cu totul deosebite cu naţionalităţile,de cătră cei mai mulţi vorbitori a fost numai atins. „Cu atât mai mare este tartufferia membrilor stângei extreme, care în tendenţa lor de a întrece partidul liberal în liberalism, s’au gerat ca partisani fără reservă, ai sufragiului universal şi s’au arătat orbi faţă cu pericolele, care ar urma pentru statul ungar dintr’o asemenea reformă radicală.“ Nu voim să ne declarăm de aderenţi prea înflăcăraţi ai sufragiului universal. Seim noi foarte bine, că şi în state cu poporaţiune neasemănat mai civilisată ca la noi el a produs roade mai mult rele decât bune. Seim noi, că dacă astăzi cu sistemul censului relativ destul de mare încă se pot face abusuri şi corumperi demoralisătoare la alegeri, cu atât mai sensibil pentru corupţiune şi demoralisare ar fi terenul electoral atunci, când votul universal ar duce înaintea urnei toate elementele scăpătate, sărăcite cu desăvîrşire şi prin urmare venale şi lipsite de basa morală, pe care o dă proprietatea sau existenţa basată pe ceva. Nu dară ca susţinători ai sufragiului universal ne ocupăm cu această afacere, însă ne-a bătut la ochi, că oficiosul, a cărui menire este a informa străinătatea şi căruia drept aceea nu l i se prea dă voe să se îmbăteze în nectarul şovinismului, are francheţa a spune în faţa lumii, că raporturile naţionale sunt argumentul principal, care pledează contra sufragiului universal. Ce va să aceasta? Că prin sufragiul universal ar e şi în representanţii.nea ţerei la iveală majoritatea adevărată a ei, care însă nu este maghiară, şi de aceea legislativa maghiară de astă-zi ar comite suicidere, dacă ar introduce votul universal. Aşadar, toate celelalte consideraţiuni politice, sociale şi economice sânt numai tarifari, lucrul principal este, că legislativa maghiară are să poarte de grije, ca majoritatea ei să nu corespundă majorităţii ţerei, ci să fie forţată, artificială, făcută cu fel de fel de mijloace iertate şi neiertate. Aşa pretind interesele „rassei conducătoare aşa pretinde „idea de stat maghiar“. Stim noi, că aşa este, căci nu este numai de astăzi aşa. — „Pe cine întrebi?“ — a întrebat apoi, — „pe om ori pe insuitorul spre înţelepciune?“ — — „Pe marele învăţător al înţelepciunii,“ —i-a răspuns ucenicul lui Lao-tse. — „Reu faci“, — alis Confuciu, — căci nobil şi frumos lucru e, când omul se ocupă cu întrebările, pe care ’mi le pui, dar’ insuitorul spre înţelepciune se ocupă cu întrebări, pentru care poate să afle şi răspunsul potrivit cu nevoile vieţei, car’ acestea sânt atât de multe, încât nu-’i mai rămâne timp şi pentru acea nobilă şi frumoasă ocupaţiune“. E acelaşi lucru, pe care ni-l spune şi biserica noastră, când ne zice: „Credeţi şi nu scrutaţi» Căci pentru viaţa mea practică e indiferent, care-mi sânt ideile şi convingerile, ce sciu şi ce nu sciu, cum văd şi cum nu văd lucrurile, dacă numai simţirea mea nu se alterează prin ele. E frumoasă şi nobilă aiurarea capetelor mari, şi aceia, care se perd în asemenea aiurări, sunt buni şi fericiţi câtă vreme sunt perduţi în aiurările lor, cum bun şi fericit e ori şi care om când doarme liniştit şi visează frumos. întrebarea e însă : cum este şi cum se simte fresce care după ce se deşteaptă şi se întoarce în lumea vieţei trăite în aievea. Aici bun este şi bine se simte numai acela, carenu e nici străin, nici înstrăinat. Eu străin nu eram încă, dar’ mă înstrăinasem de tot ceea ce mai nainte îmi era scump şi dădea farmec vieţei mele. Nu ’mi se mai întâmplase încă nici odată, ca un an întreg să nu-’i fi văitat pe ai mei, în vederea acestor „interese“ s’a statorit censul atât de mare în Ungaria şi şi mai mare în Transilvania. în vederea acestor interese s’au dispensat de cens toţi nemeşii şoldani şi sărăntoci din Transilvania şi în vederea acestor interese s’au comis şi se comit toate grozăveniile de prin cercurile electorale nemaghiare. Drept aceea n’avem să ne punem pe gânduri pentru acest nou simptom al politicei, care dominează astăzi Ungaria. îl luăm spre sciinţă şi nu facem alta, decât punem o întrebare: Dacă raporturile naţionale sânt argumentul principal contra sufragiului universal, de ce atunci onorabilii guvernamentali ’l-au amintit numai per tangentem"? Unde este tartufferia? FOIŢA „TRIBUNEI“. Fapta omenească. Scrisori adresate unui om tiner. VIII. (Urmare). Ceea ce ’ţi-am spus aici nu sânt născociri de ale mele, ci idei, pe care le-am găsit prin cărţi scrise de oameni învăţaţi şi adeseori geniali şi care m’au încântat şi pe mine, cum pe atâţi alţi oameni însetaţi de sciinţă ’i-au încântat. A te perde în asemenea idei este fără îndoeală una din cele mai adevărate şi mai curate mulţumiri sufletesci, şi fericit este acela, căruia îi este dat să-şi poată petrece viaţa în asemenea aiurări. Nu e cu toate acestea mai puţin adevărat, că perdut astfel în idei sublime, omul foarte lesne îşi perde rostul moral. Căci răsturnând, fie chiar şi numai pentru mine însumi, ideile lui Kant, răstorn şi principiile, pe care îşi întemeiază el întreaga lui morală, şi rump astfel toate legăturile dintre mine şi lume. Tu ai verbat însă prea bine, că n’am putut să răstorn nici măcar o iotă din enunciaţiunea făcută de Apostolul Pavel, care nu se adresează la mintea, ci la inima mea. Cel mai cuminte dintre toţi oamenii fiind întrebat de un ucenic al lui Lhotse, care îi sunt vederile despre originea lumii şi despre posiţiimea omului în lume, a stat pe gânduri. O parte însemnată din publicul românesc ,de dincoace de Carpaţi va fi puţin orientată despre aceea ce se petrece în regatul vecin, în România. Birourile de presă ne servesc numai cu solri puţine din România şi şi acestea sânt puse totdeauna în o lumină oficioasă. Ear’ jurnalistica română de dincolo nu s’a avântat încă, durere, la acel nivel, pentru a discuta evenimentele politice interne cu răceala obiectivităţii şi cu seriositatea recerută. Cine nu cunoasce modul de scriere al publiciştilor români de dincolo, cine nu s’a deprins cu exagerările lor şi cu forma extravagantă, în care îmbracă aprecierile lor, ar trebui să vină la convingere, că bărbaţii de stat ai României au însuşiri puţin onorabile. Cuvinte drastice, ca „hoţii“, „mişelii“, „târâiorii“, etc. se aruncă fără nici o genă în faţa acelora, care guvernează sau au guvernat statul. Nici coroana nu este cruţată de epitete puţin cuviincioase. Orice societate cultă ţine a îmbrăca ideile sale în cuvinte alese şi bine chibzuite. Ar fi timpul suprem, ca şi presa serioasă română de dincolo să înceapă a se deosebi prin limbagiul ei de acele forţe, care stau în şoldul cutărei sau cutărei persoane, şi cele mai frumoase părţi din viaţa mea erau la filele de revedere. Mă văd şi acum alergând înveselit când vedeam pe tata, pe mama, pe vre una dintre rudeniile mele, pe vre-un prieten al casei noastre ori pe cineva „de la noi“, fie el orişicine, căci pe toţi îi sciam şi toţi îmi păreau apropiaţi, toţi me soiau pe mine şi toţi se bucurau când le eşiam în cale ca să-m i mai întreb „ce-i pe la noi“. Dar’ când mă duceam eu pe acasă şi cutrieram toate uliţile şi urcam dealurile şi mă plimbam pe câmp, ca să mai văd odată locuri pentru toată viața neuitate, pe unde ștrengărisem atâta timp ? ! Pretutindenea mă revedeam pe mine însumi într’un timp de neasemănată fericire și pretutindenea îmi eșiau în cale oameni, care de departe își arătau bucuria, că mă văd, și spre care eu mergeam cu pas mai grăbit. Fiesce-care avea să mă întrebe, dacă-’mi mai aduc aminte cum atunci şi atunci a fost aşa şi aşa, şi fiesce-care se bucura, când vedea, că eu îmi aduc aminte, chiar mai bine ca dânsul şi că sânt tot cum eram atunci. Unul îmi fusese tovarăş la şcoală, altul soţ de ştrengării, car’ altul me luase, pe când eu eram copil și el era flăcău, pe cal lângă dânsul, ca să mă ducă la deal ori la câmp, fiindcă grozav îmi plăcea să stau la foc și se alerg strigând cu strășnicie, când vitele se apropiau de vii ori de semănaturi, pentru ca se le abatear’ la pășune. Mulți erau, care mă acoperiseră cu haina lor, când, stăpânit de oboseală, dormiam ca mort; la multe mese mâncasem ; în multe case noptasem; la multe nunți petrecusem; multe Proiectul militar ce s’a presentat ambelor diete ale monarchiei ar putea să aibă încă urmări funeste pentru actualul guvern unguresc, dacă dieta ungară în adevĕr va face unele modificări într’însul. Oficioasa „Mährisch-Schlesische Korrespondenz“ primesce adecă din Viena următoarea împărtăşire: „Nu există nici o speranţă pentru oarecare modificare a proiectului guvernului. Chiar şi părerea ce s’a exprimat din mai multe părţi, că în dieta ungară se vor putea hotărî încă unele modificări esenţiale în proiectul de lege militar, e de tot greşită şi eronată. Din parte foarte autoritativă se asigură anume, că între ambele guverne există o înţelegere, după care proiectul acceptat în parlamentul unei părţi a monarchiei are să se accepteze întocmai şi în legislativa celeialalte părţi. O neacceptare a proiectului militar votat de representanţa austriacă, după firea lucrului, va aduce cu sine o criză de cabinet în Ungaria.“ Un cas interesant ne dovedesce din nou, cât de întemeiate sânt informațiunile 4'arelor maghiare. Sub titlul timp nu me verjusera și unii me opriau din uliță ca se întru prin casele lor, alții veniau ei ca să me vadă. Eu?! — Nu mai înțelegeam ce vreau cu mine, nu mai stiam ce se le fac și ce se le răspund : sinceritatea și bucuria lor mă supărau; iubirea lor îmi părea un lucru sec și ridicol. Mama stăruise se viu acasă, fiindcă vcia, că dînsa, dacă va vorbi cu mine, mă va îndupleca să nu-mi mai urmez studiile, ci se rămân acasă, în apropierea ei, scriitor la notarul dela noi deocamdată, pănă ce mă voiu pute așeza, ca se întru și eu în rând cu oamenii. Au trecut înse cele patruzile, fără ca ea să-’mi 4ica ceva. Simțiam, că e în casa noastră o încordare, dar’ nu-’mi păsa de ea. Soră-mea, acum măritată și mumă a doi copii, plângea prin ascuns și-’mi spunea mereu să-’i scriu ei când voiu ajunge în strâmtorare, căci ea își va vinde casa și mă va ajuta. Eu îi spuneam, că n’o să am niciodată trebuință de ajutorul ei. Tata, omul duios și totdeauna vesel, era închis la inimă, vostit cu toată lumea, umbla ca printre cuțite și nu mai stia ce să-’mi facă și unde să mă pună. — Vedeam, că are ceva pe inimă, dar’ nu-’mi păsa. Eară mama era bună, bună, bună, cum fusese odinioară față cu soră-mea și cum acum numai față cu nepoții ei mai era. Am ajuns în sfârșit să-’mi așezi lucrurile în geamantan. Soră-mea îmi punea rufăria bucată cu bucată, mama ’i-o dădea, car’ tata privia tăcut şi întunecat. Sibiiu, Joi 8120 Decemvrie 1888 — WMBBW11' INII ’IMTITI»——^—!—Bgfc« Situaţiunea în România. i. * Ioan Brătianu, a cărui viaţă întreagă este un şir neîntrerupt de fapte patriotice, a fost şi este tractat de partea jurnalisticei, care nu împărtăşesce vederile politice ale acestui mare bărbat, ca şi când Ioan Brătianu ar fi cel mai mare criminalist. Tot acest soiu de tratament îl aplică jurnalistica serioasă şi altor bărbaţi de stat ai României, tot aşa de onorabili şi vrednici. Noi aici nu ne putem deprinde cu acest fel de apreciare a activităţii politice a vreunui bărbat de stat sau a vreunui guvern. Din care cau să culegem cu multă reservă spirile ce ne vin prin jurnalistica română de dincolo şi nu putem da publicului nostru informaţiuni sigure decât atunci când faptele şi evenimentele inserate în jurnalistica României au trecut prin oarecare probe. Dacă n’am face aceasta, am fi adeseori puşi în posiţiune de a rectifica şi desminţi scrrile aduse. Cetitorii noştri sciu, că în primăvara acestui an ministerul Ioan Brătianu, care a guvernat ţeara 12 ani consecutivi, ’şi-a dat demisiunea şi s’a retras. Acest fapt a fost surprinzător pentru întreaga lume politică. Motivele retragerii se căutau în politica externă şi nu se găsiau. Prin urmare se zicea, că ele trebuesc să fie în politica internă a ţerei. Dar’ guvernul avea marea majoritate a camerelor şi încrederea coroanei. în popor se produse însă pe atunci o mişcare, „răscoala ţeranilor“ şi tulburările de pe stradele Bucurescilor. După diferite încercări zadarnice, de a forma un cabinet sub presidenţa prinţului Dimitrie Ghica, s’a constituit în fine ministerul aşa numit „junimist“ în frunte cu Teodor Rosetti. Teodor Rosetti este unul dintre cei mai onorabili şi mai capabili bărbaţi ai României. Activitatea sa pe terenul politic însă a fost neînsemnată. Timbrul politic al noului minister avea să-l primească de la Petre Carp, a cărui confesiune politică era cunoscută nu numai în ţeară, ci şi înafară din ţeară. Vederile lui Carp în politica externă erau identice cu ale lui Ioan Brătianu. Titu Maiorescu, distinsul literat şi capul societăţii „Junimea“, a primit în noul minister partea instrucţiunii, în privinţa politică Titu Maiorescu era un aderent al politicei externe inaugurate şi desvoltate de Ioan Brătianu şi sprijinite de Petre Carp. Toţi trei capii noului minister „junimist“ treceau de antrofili, au fost, frumoase au fost, şi când veniam pe acasă şi umblam aşa pe ulițe și pe deal și pe câmp, îmi era par’că toate se mai petrec odată. Așa fusese mai înainte: acum, deși un an trecuse, gândul de a mă duce pe acasă nu mai avea nici un farmec pentru mine, ba chiar me și supera câteodată, în mai multe rânduri ,mi se scrisese, că trebue neapărat să mă întorc, fiindcă mama e mereu bolnavă și vrea să me vază; ’mi se trimiseseră chiar banii de drum și numai banii de drum: eu nu me puteam hotărî să plec. După ce ’mi-am făcut anul de voluntariat, am rămas fără de îmbrăcăminte, fără de adăpost și fără de nici un ban în pungă: trăiam din bunăvoința amicilor mei; eram cu toate acestea tare hotărît să rămân în Viena și-mi părea un lucru de tot sarbed se dau singurii bănișori, pe care pusesem mâna, pentru o călătorie lungă, obositoare și lipsită de ori-șice folos. Pentru ce să mă va da, mama!? Ei! — și cu ce se va alege ea, cu ce mă voiu alege eu după ce mă va fi vetjud? N’am plecat dar’ decât după ce am fost angagiat într’un institut privat ca meditator în limba maghiară şi am plecat aşa, ca în timp de opt ane să fiu oar’ în Viena. Doamne! cât de schimbată e lumea ! Uliţile şi dealurile şi câmpul şi oamenii — toate erau atât de mici și de sarbede. Venisem pentru patrufile numai: nu mai puteam să mă duc să-’i văd pe toți și-’mi părea lucru fără de rost, că mă duc și pe la cei puțini. Mă duceam numai fiindcă prea tare s’ar fi mâchnit mama, dacă nu m’aș fi dus și pe la aceștia. Oamenii însă de atâta Formarea ministerului junimist s’a săvîrşit în mod extraordinar. Căci nouii miniştri nu aparţineau nici unui partid oposiţional. Chiar numele ministerului compus prin ei a trebuit să fie împrumutat din viaţa lor literară şi nu politică. Un partid politic junimist nu exista în țeară. Prin urmare dacă noul minister avea să guverneze cu vederile sale în mod constituțional, trebuia să se formeze un partid politic junimist. Camerele guvernului Brătianu- S t u r d z a nu au fost disolvate deodată cu formarea noului minister, cu toate că ele nu erau compuse de aşa, ca ministerul junimist să poată găsi destule elemente sigure pentru sprijinul său. După retragerea ministerului Brătianu-Sturdza, şese luni de 4 ce a rămas situaţiunea politică internă a României neclarificată: camerele fără guvern şi guvernul fără camere, în acest timp guvernul a publicat un şir de proiecte de legi, care trebuiau privite drept program politic al partidului junimist ce avea să se formeze. în fine, după ce şi răscoala ţerănească era de mult suprimată, în toamna aceasta s’a disolvat camerele şi s’au excris alegeri noue prin guvernul junimist. Nr. 278 REVISTĂ POLITICA. Sibiiu, 7 Decemvrie st. v.