Tribuna, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 6-24)
1889-01-28 / nr. 22
Anul VI 18M«BllBHaMW^aMi^rtáflÍllBM«lfflW ABONAMENTELE Pentru Sibîiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., la an 5 fl., 1 an 10, flc 5 __ r Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. or: 8 . Pentru monarchie: "r§ i : 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., 1/i an 7 % * '&", 1 an 14 fl. : /'py Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, Va an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru. Sibiuu, Sâmbătă 28 Ianuarie (9 Februarie) 1889 ^l^Qr^^B)iHBB8KMHHIBiWW5ttllWK!IWBBMlBMWHWMBIWWiiî IWWTWMBJiSWWMiilaaMBaMBiWBWMHBMlliliMBaHWi II il f MMBMMI Nr. 22 INSERTIUNILE 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Gisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Trei autografe împărătesei. Maiestatea Sa împăratul și Regele nostru, din incidentul înfricoșatei catastrofe întâmplate în familia imperială, a luat prilegiul de a exmite următoarele Preaînalte autografe : Iubite Tisza! Este o adevărată trebuinţă a inimii Mele a Mă adresa şi înzilele celei mai dureroase jale nemijlocit cătră popoarele Mele iubite şi a le exprima pentru nenumăratele semne de alipire mişcătoare şi de credinţă plină de pietate cea mai intimă şi nesecată a Mea mulţumită. Spre acest sfîrşit îţi trimit aici alăturat manifestul Meu respectiv, cu a cărui corespunctătoare publicare în toate ţ e r i le coroanei Mele ungare prin aceasta te însărcinez. Viena, 5 Februarie n. 1889. Francisc Iosif m. p. Goloman Tisza m. p. Cătră popoarele Mele! Lovitura cea mai grea ce a putut ajunge inima Mea de părinte, ireparabila perdere a scumpului și unicului Meu fiiu, m’a umplut pe Mine, Casa Mea şi pe popoarele Mele credincioase de cea mai profundă jale. Sguduit în interiorul Meu, îmi plec capul cu supunere înaintea nepătrunsei hotărîri a provedinţei doreesci şi Mă rog împreună cu popoarele Mele cătră Atotputernicul, să-mi dee puterea de a nu slăbi în împlinirea conscienţioasă a datorinţelor Mele de regent, ci, având dinaintea ochilor aceeaşi direcţiune, a cărei observare este asigurată şi pentru viitor ca şi pănă acum, să pot persista cu curagiu şi încredere în instiinţele neîntrerupte pentru binele comun şi susţinerea binecuvântărilor păcii.Mi-a servit spre mângâierea Mărei în aceste tile de cea mai amară durere sufletească încungiurat de participarea totdeauna probată a popoarelor Mele şi a primi din toate părţile, din toate cercurile, din apropiere şi din depărtare, din oraşe şi de la ţară, manifestaţiunile cele mai varii şi mai mişcătoare ale acestei participări la durerea Mea. Cu recunoscinţă intimă simţesc, că legătura de iubire şi credinţă reciprocă, care Mă leagă pe Mine şi Casa Mea cu toate popoarele monarehiei Mele, în care de asemenea grea celcare câştigă numai în tărie şi consistenţă, şi astfel este o trebuinţă, ca în numele Meu şi în numele împărătesei şi Reginei, a prea iubitei Mele soţii, apoi în numele norei Mele adânc întristate se mulţumesc din toată inima pentru toate aceste manifestaţiuni de participare plină de iubire la doliul Nostru. Cu această mulţumită profund simţită implorez împreună cu popoarele Mele credincioase ajutorul milostiv al lui Dumnezeu pentru conlucrarea şi mai departe cu puteri unite spre binele patriei. Viena, 5 Februarie n. 1889. Francisc Iosif m. p. Ordin cătră armată, cu mândrie privesc la dînşii şi şi pe viitor le este asigurată întreagă iubirea şi îngrijirea Mea. Dat în Viena la 6 Februarie 1889, Francisc Iosif m. p. Puternic va fi efectul acestor Preaînalte manifeste în sufletul a toată suflarea din monarchia austro-ungară. Puternic cu deosebire la credinciosul popor românesc, care prin graiul Preaslăvitului seu Monarch este întărit în credinţa sa, pe care a o sgudui atâtea încordări s’au făcut de 21 ani încoace! Augustul nostru împărat şi Rege simte trebuinţa de a se adresa nemijlocit cătră toate popoarele monarchiei Sale şi împreună cu Împărăteasa Regină a mulţumi acestora pentru credinţa, iubirea şi participarea lor la durerea Casei imperiale! Maiestatea Sa imploară ajutorul decesc, pentru ca împreună cu toate popoarele credincioase, cu puteri unite să poată conlucra la fericirea patriei comune. Români, credinţa Monarchului vostru este şi credinţa voastră! Aveţi răbdare şi încredere! »wriwwB’TsiwaiiWMiaMwwwwaBgBaaMMMBMBiiiiMiMiwiwiiMMMiiiiiiiiiiiaíiwMiiMPPiiimm—immi— Abonament lunar pentru Februarie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. Sibiiu, 27 Ianuarie st. v. că puţini Români sânt şi au fost, care să fi făcut mai mult sau cel puţin cât dînsul pentru consolidarea ţerii sale şi înaintarea neamului seu. Noi seim, că el a fost unul dintre conducătorii mişcărilor de deşteptare din anul libertăţilor 1848. Noi seim, că el a întemeiat la 1866 monarchia ereditară cu principe străin, asertând în acest chip pe tronul României stabilitatea şi o odraslă viguroasă a unei din cele mai strălucite dinastii din Europa, în locul rivalităţilor, usurpaţiunilor şi intrigilor de mai înainte. Noi ştim, că de numele lui Ioan Brătianu este legat răsboiul glorios al armatei române din 1877, acest eveniment, care a câştigat României respectul lumii întregi şi a recucerit armelor române gloria străbună, ascunsă în mormintele eroilor din vremile trecute. Noi ştim, că lui Ioan Brătianu se datoresce în prima linie independenţa României şi coroana regală de pe capul suveranului său. Stim în urmă, că statul român şi societatea română a realizat în timpul guvernului din urmă al dlui Ioan Brătianu pe terenul economic, şcolar, militar şi cu un cuvânt pe toate terenele astfel de progrese, ca şi care n’au fost realizate în nici un interval corăspun- zător de mai nainte. Astfel îl cunoascem noi pe dl Ioan Brătianu, şi este deci mai mult ca natural, când mărturisim acuma, că nu ne putem împăca cu gândul, ca cineva să ceară acusarea şi poate şi condamnarea acestui bărbat. Nu e vorbă, trebue să recunoascem şi aceea, că în decursul guvernării de 13 ani a dlui loan Brătianu şi cu deosebire în anii mai din urmă s’au ridicat pre lângă dînsul mulţi oameni, care n’au contribuit la gloria faptelor sale. Mulţi dintre oamenii, în care loan Brătianu ’şi-a pus încrederea şi ’i-a făcut părtaşi ai activităţii sale, au abusat de încrederea sa şi de încrederea ţerii. S’au comis şi abusuri sub guvernul trecut al României, aceasta după episodele petrecute înaintea forurilor judecătoresci nu se mai poate nega. Dar’ câtă este vina care cade asupra dlui Brătianu din acele abusuri? Este cineva, care să cuteze a afirmă, că el singur a abusat sau că abusurile s’au comis cu scirea sa, şi că dacă ar fi aflat de ele, le-ar fi acoperit cu numele seu, şi n’ar fi tras pe culpabili la răspundere? Noi nu credem să fie. Cu durere trebue să mărturisească oricare Român de bună credinţă, că abusurile de putere şi de oficiu sânt în România o calamitate socială, care se explică din tinereţa vieţii moderne falsă. Cum am mai observat, el şi găsesce un motiv foarte bun. Elifice: Toate sentimentele şi patimile, care insuflă altora foarte puţină simpatie, pot să jignească, dacă le exprimi prea violent. Din acest motiv nu este nimic mai nedemn şi mai necuviincios pentru un bărbat, decât când nu voie suporta cu răbdare şi durerea cea mai violentă, ci plânge şi sbială. Ce e drept, există o simpatie pentru durerea trupească. Când vedem, că cineva va fi lovit la braţ sau la fluierul piciorului, este natural că tresărim, şi noi ne retragem braţul sau fluierul piciorului, şi dacă într’adevăr lovitura urmează noi o simţim oarecum ca şi cel ce a primit-o, dar’ totodată este sigur, că durerea simţită nu este deloc considerabilă; aşadar, dacă cel lovit sbiară violent, atunci nu ne sfiim al despreţul, pentru că noi nu suntem aplecaţi să sbierăm ca el. Nimic nu este mai înşelător decât legile generale pentru sentimentele noastre. Ţesătura lor e aşa de fină şi complicată, încât nici celei mai precaute speculaţii nu-’i este cu putinţă să apuce lămurit un fir şi să-’l urmărească prin toate încrucişările. Şi dacă-’i şi succede, ce folos? Nici un sentiment nu-i clar în natură ; când se nasce unul, se nasc altele, unii, cu el, şi cel mai neînsemnat schimbă total sentimentul fundamental, astfel că în timpul acesta se nasc excepţii preste excepţii, care mărginesc de stat, din deprinderile rele ofedite de la Fanarioţi, din insuficienţa puterilor de lucru şi preste tot din starea culturală a ţerii. Abusuri de putere şi de oficiu s’au întâmplat şi sub guvernul vechiu conservator şi sub guvernul liberal, şi am vră să fim proroci mincinoşi, dar’ ne temem că se vor întâmpla şi sub guvernul actual. Ear’ această stare de lucruri, regretabilă ce e drept, dar’ inevitabilă, nu se poate schimba decât cu timpul, prin cultură şi progres. Este prin urmare un lucru fără înţeles a face responsabil pe şeful unui guvern pentru abusurile care se comit de subalternii şi ajutoarele sale. Responsabil este numai culpabilul şi în mod indirect societatea întreagă. Şi mai fără înţeles însă ar fi, când s’ar trage la răspundere pentru abusurile Maicanilor şi Anghelescilor un şef de guvern ca domnul Ioan Brătianu, care numără atâtea merite la activul seu şi căruia ţeara atât de mult îi datoresce. Dar’ sântem convinşi, că argumentaţiunea noastră va fi primită de toţi oamenii serioşi din România. Nici vorbă nu este să presupunem, că parlamentul României ar primi propunerea dlui Blaramberg. Nu teama, că dl Ioan Brătianu va fi acusat şi poate şi condamnat, ne-a făcut să scriem aceste, ci numai curiosul faptului, că s’a cerut punerea lui sub acasă. Căci de altmintrelea, de când ni s’a fost prevestit, că dl Blaramberg va face propunerea sa, s’a adaus şi aceea, că guvernul şi majoritatea parlamentară nu vor primi această propunere. Credem şi noi că nu o vor primi. Şi astfel toată treaba are numai atâta însemnătate, câtă îi putem da dlui Nicolae Blaramberg. Ear’ despre acest onorabil deputat putem zice în liniamente generale, că nu seim să fie capul sau representantul vre-unui partid numeros sau puternic, seim însă că excelează prin sentimentele sale rusofile şi printr’o foarte pronunţată înclinare spre exagerări. Când cu desbaterea cestiunii francoporturilor, pe care tot d-sa o iniţiase, a cerut, după ce vorbise în cestiune de atâtea ori cât permite regulamentul casei, cuvântul în cestiune de regulament. Urcându-se la tribună, a vorbit însă tot în meritul cestiunii de sub desbatere şi nici habar n’a avut de regulament. Atunci presidentul între aprobările deputaţilor, după-ce ’l-a provocat să vorbească în cestiune de regulament şi n’a făcut-o, ’i-a detras cuvânt legea generală la aparenţă, pre lângă experienţa curată a câtorva caşuri singuratice. Despreţuim pe cel ce îl auzim sbierând violent în durerile’i trupeşei. Dar’ nu totdeauna, nu ântâia oară; nu când vedem că suferindu-’l aplică toate mijloacele să-’şi suprime durerile; nu dacă de altmintrelea îl cunoascem că-i bărbat constant; şi mai puţin când îl vedem dând probe de constanţa sa în dureri, când durerea îl face să suiere, dar’ nu-’l poate sili să facă altceva, şi că el mai bucuros se supune la o durere îndelungată, decât să-’şi schimbe câtuşi de puţin felul de a cugeta şi hotărîrile sale, deşi poate spera că cu aceste schimbări s’ar sfîrşi şi durerile sale. Toate acestea să găsesc la Philoctet. La Grecii antici mărimea morală consistă în iubire neschimbată faţă cu prietenii şi neschimbată ură faţă cu inimicii. Această mărime îşi păstrează şi Philoctet în toate chinurile sale. Durerea nu şi-a uscat ochii aşa, încât să nu-i mai poată da lacrimi pentru soartea amicilor lui de demult. Durerea lui nul-a posomorit atâta, încât el să poată ierta pe duşmani, voind să scape de ea ori să se pună bucuros la disposiţia intenţiilor lor egoiste. Şi această stâncă de bărbat să fi fost despreţuită de Athéniem, pentru că valurile ce nu o pot sgudui o fac cel puţin să răsune? Recunosc că eu simţesc puţină plăcere cetind filosofia lui Cicero, mai puţină la cea scremută în cartea a doua a cercetărilor tusculanice despre răbdarea durerii trupeşei. Ai c , FOIŢA „TRIBUNEI". Laoceon. De Gotthold Ephraim Lessing. Traducere de Lucreţia Suciu. III. (Urmare.) Dar, oricât de mari şi grozave a făcut el durerile trupeşei ale eroului seu, el tot a simţit foarte bine, că numai ele nu sunt deajuns să producă un grad suficient de compătimire. De aceea ele împreună cu alte rele, care, ele de ele luate, nu puteau înduioşa deosebit, dar care primiră prin această legătură acelaşi colorit melancolic ce-l dau şi ele durerilor trupeşei. Relele aceste erau lipsa totală a societăţii omeneşti, a foamei şi toate incomodităţile vieţii, cărora eşti expus sub un cer aspru în lipsurile acele. Să ne cugetăm un om în asemenea împregiurări,,e-i dăm însă sănătate şi putere şi industrie, şi el este un Robinson Crusoe ce ne cere puţină compătimire, deşi soartea sa nu ne este deloc indiferentă. Pentru că noi rareori suntem atât de îndestuliţi cu societatea omenească, încât să nu ne pară prea plăcută aceea ce o gustăm afară de dînsa, mai cu seamă prin închipuirea ce-l măgulesce pe tot insul, că treptat ne-am pute lipsi de ajutor străin. A făcut nespus de mult bine inimii Mele adânc întristate a fi primit în cailele de grea cercare, pe careMi le-a impus provedinţa direească, dela armata Mea, dela marina Mea şi dela amândouă armatele Mele teritoriale none dovecji de credinţă nestrămutabilă, de alipire mişcătoare şi de devotament plin de pietate, în mod cu adevărat plin de dignitate şi cordialitate au dat membrii puterii Mele armate expresiune sentimentelor de durere şi jale pentru scumpul Meu fiiu. De la frontierele cele mai depărtate ale imperiului Meu, urmând impulsului inimilor, au alergat representanţii ei la Viena, pentru a documenta scumpului defunct pietatea lor, a-m i da ultimul onor şi a manifesta, că bucuria şi durerea Casei Mele află răsunet sonor în armata Mea, în marina Mea de răsboiu, precum şi în rîndurile armatelor Mele teritoriale. Trimit pentru aceasta tuturora mulţumită Mea intimă. Şi acum ca şi în trecut bate inima Mea cu căldură pentru fiecare singuratec din întreagă puterea Mea armată. De altă parte să-’i dăm unui om boala cea mai dureroasă şi mai incurabilă, dar’ să nu-’l gândim încungiurat de prieteni iubiţi, care nu-’l lasă să sufere lipsuri şi-’i uşurează suferinţa cât le stă în putere, cărora el li se poate plânge şi văieta cu sinceritate, fără indoeala noi îl vom compătimi, dar’ această compătimire nu durează lung, şi în sfîrşit mişcăm din umăr şi îndemnăm să rabde. Numai când amândouă caşurile se împreună, când el părăsit, este şi neputincios, când bolnavului nu-’i ajută nici alţii şi nici el nu-’şi poate ajuta, şi plângerile lui răsună în pustiiu, atunci vedem toată miseria ce poate ajunge o natură omenească şi copleşesce nefericitul şi toate gândurile grabnice, prin care ne socotim în posiţia lui, ne ajâtruesce groază şi spaimă, înaintea noastră nu vedem decât desperarea în figura sa cea mai înspăimântătoare, şi nici o compătimire nu e mai puternică, nici una nu-ţi topesce mai mult întreg sufletul decât aceea, care se împreună cu ideea desperării. Compătimirea ce o simţim pentru Philoctet este de acest soiu, — mai tare o simţim în momentul când îl vedem lipsit şi de arcul seu, unicul mijloc care trebuia se-’i mai susţină traiul plin de amaruri. Vai de Francezul ce n’a avut minte să cugete atâta, n’a avut inimă să simtă! Sau dacă a avut a fost destul de mic să jertfească toate aceste, gustului nenorocit al naţiei sale. Chataubrun îl pune pe Philoctet în societate. El îi aduce pe insula pusFirul telegrafic ne-a adus aseară de la Bucuresci scrrea, că deputatul Nicolae Blaramberg a făcut în camera României propunerea de a pune sub acasă fostul cabinet al dlui loan Brătianu. Ieri s’a întâmplat acest lucru, dar’ că se va întâmpla am sciut deja de mai înainte. Şi cu toate aceste a făcut impresie foarte rea asupra noastră, când am aiujit că s’a întâmplat ceea ce a fost prevestit de mai de mult. Şi sântem siguri, că majoritatea cetitorilor noştri din monarchia austroungară nu se vor pută împăca cu gândul, că se poate afla în România un deputat, un om politic, care să vină în toată seriositatea şi să pretindă, ca domnul Ioan Brătianu să fie tras în judecată. Noi fraţii de un sânge ai celor din România, care urmărim cu iubire şi interes, dar, fără patimă şi preocupaţiune, desvoltarea statului român, în care privim razimul şi focularul existenţei noastre naţionale, noi ştim şi sântem convinşi, că Ioan Brătianu este una dintre figurile cele mai marcante, de a căror nume este legată istoria României de o jumătate de secol încoace. Noi stim, fie o fată princesă. Şi nici aceasta nu este singură, ci are şi o damă de curte, un obiect, de care nu ştiu cine a avut mai mare lipsă, princesă sau poetul. Excelentul joc cu arcull-a lăsat afară tot, în schimb el ne arată ochi frumoşi. Vei bine, arcul şi săgeata le-ar fi părut foarte ciudate tinerimii eroice franceze. Şi din contră, nimic nu este mai serios decât mânia ochilor frumoşi. Grecul ne chinueste în grozava îngrijire, că sărmanul Philoctet va trebui să rămână pe insula pustie şi să peară cu miserie, fără arcul seu. Francezul scie un drum mai sigur la inimile noastre, el ne lasă frica, că fiiul lui Achille va trebui se plece fără princesă sa. 1) Criticii francezi au socotit, că aceasta a fost un triumf faţă cu anticitatea, şi unul a propus să dee operei lui Chataubrun numirea: Greutatea învinsă! După impresia întregului, să cercetăm singuraticele scene, în care Philoctet nu mai este un bolnav părăsit; unde el nădăjduesce că va părăsi în curând pustietatea nefericită şi că se va întoarce în ţeara sa; unde toată nenorocirea se mărginesce astfel la rana i dureroasă. El mârâe, sbiară şi are cele mai groasnice convulsii; în contra acestui punct se îndreaptă adecă obiecţia despre ofensa cuviinţei. Cel-ce o face este un Englez, deci un om, la care nu putem uşor presupune o delicateţă *) Phirrhus venise sS ducă pe Philoctet la Troia, şi se ampresa de Sofia fata lui Philoctet — în presa franceză. * Economistul Adam Smith.