Tribuna, aprilie 1889 (Anul 6, nr. 74-98)
1889-04-01 / nr. 74
Fag. 294 ei pretind să învețe într’un an limba maghiară, care este cu mult mai grea. De aceea ei vor face ca și pană acum examenul în limba maternă, consoli fiind, că s’a intenționat a-’i sîu se învețe limba maghiară într’un an și că armata austriacă ’i-a scutit de aceasta și le-a conces să facă examenul în limba lor maternă. Prin aceasta nu va cresce simpatia respectivilor voluntari pentru ideea de stat maghiar. Cu toate aceste primesce proiectul, în prima linie pentru că el voesce stabilizarea, susținerea şi potenţarea puterii de apărare comună etc. La acest punct din vorbirea contelui K e g r e v i c h a răspuns ministrulpresident Tisza următoarele : „Relativ la primirea limbii statului ’și-a exprimat dl conte îngrijirea, că se va putea face, că noi ne-am apărat contra rigoarei limbei germane și voim să sîlim pe alții să învețe unguresce, ceea ce este tot atâta. Dar’ cu permisiune, nu este tot atâta. Eu din parte-’mi n’am fost şi nu sânt pentru a sîri pe cineva în privinţa limbii (Nu, Doamne feresce! Red. „Trib.“), dar’ nici nu pot recunoasce, ca în statul acesta limba maghiară să aibă acelaşi rol cu cea germană. Ungaria este un stat alcătuit din diferite naţionalităţi, dar după desvoltarea lui istorică un stat maghiar. Posiţia limbii maghiare este prin urmare alta ca a celei germane sau a alteia, şi de aceea sânt convins, că despre intenţiunile resoluţiunii nu se va face nici-când usul, de care se teme dl conte“. Vorbe sucite, în care se ascunde arbitrarietate şi brutalitate. Dar’ să întrebăm pe dl ministru-president numai aceea, de unde şi pe ce-’şi basează convingerea din urmă, după ce fără nici un scrupul a lăsat să se decreteze ignorarea limbilor majorităţii cetăţenilor Ungariei? în sfîrşit mai observăm, că dintre prelaţii români au participat la votarea legii militare în casa magnaţilor, afară de metropolitul Miron Roman, episcopii Mihail Pavel, Dr. Victor Mihali şi Ioan Meţianu — se înţelege toţi pentru proiect. Ţarului la Berlin, car’ nu în Danemarca, cum se credea pănă acum, căci nihiliştii stiu bine, că acolo el este mai bine păzit decât putea să fie ocrotit în Germania. Tot z Ţarul sus menţionat mai afirmă, că complotul plăsmuit la Zürich este în legătură cu complotul făcut la Vilna acum doi ani. Deodată cu această scrie se mai scrie, că autorităţile militare au confiscat toate cărţile de rugăciuni ce aveau soldaţi, deoarece s’a descoperit la Censtuchan şi Pistrkov, că în fiecare carte de rugăciuni se afla cusut şi câte un manifest nihilist. Crisa ministerială în România. „Correspondence de l’Est“ anunţă, că după ce s’a zădărnicit şi combinaţiunea ministerială Fiorescu — Rosetti — Carp, ’l-a chiemat regele Carol car’ pe dl L. Catargiu la oarele 7 alaltâseară şi ’l-a însărcinat cu formarea cabinetului. Dl Catargiu să fi presentat următoarea listă de miniștri: Catargiu: presidiu și interne; L ahovary: externe; Manu: răsboiu ; Vernescu : finance ; Gher ras s i: justiție; Peucescu: domenii; Boerescu: culte. Această listă să fi obținut sancțiunea regelui, car’ noul guvern ar avea să se’ presenteze astăzi camerelor. De ale nihiliştilor, „Politische Korrespondenz“ află, că în cercurile bine informate toţi sânt convinşi, că studenţii din Zürich, care au fabricat dinamită, preparau un atentat contra Ţarului şi că acest atentat era să se facă cu ocasiunea venirii latul dimpreună cu soţia sa la locul seu. Supărarea crăişorului fu însă şi mai mare, când duchurile îi spuseră, că orice le-ar porunci, ele ar fi în stare să împlinească, dar’ porunca aceasta, trecând preste puterile lor, nu o pot decât părinţii lor, care sânt în felinarul ruginit. Văjându-se nenorocitul crăişor strîmtorat de acest răspuns neaşteptat, se rugă de duchuri să-l ducă acolo, unde se află palatul dimpreună cu soţia lui. Duchurile împliniră cu bucurie această poruncă şi crăişorul nu mai curgend, dar’ pănă ai aprinde o luleauă de tutun se afla în palat şi lângă iubita sa soţie. Aceasta înspăimântată şi supărată de cele întâmplate, îi povesti cum a sosit, cum omul străin, care acum e dus la vânat şi se va reîntoarce îndată la mâncare,i-a pus la inimă să nu sufere om pământean în giurul seu, că dacă îi va călca porunca, va fi vai şi amar de ea. Aşadar, îi spuse bărbatului să se ascundă deocamdată în pivniţă, ca străinul să nu dee de el, şi apoi după ce vor fi mâncat de ameată şi după ce străinul va merge iarăşi la vânat, se vor înţelege, cum să scape de el. Aşa şi făcură. După prând crăişorul o întrebă, dacă nu a văzzut undeva felinarul ruginit. Ea apoi îi spuse, că ’l-a văzu, și că ♦ străinul în toată bună-vremea îl poartă cu sine. O întrebă mai departe, dacă ea ’și-a Cestiunea albaneză. Referitor la această cestiune cetim înŢarul „Squipetari“ următorul apel ce-’l face câtră presa română: Avem la ordineafilei în Europa cestiunea cea mare: cestiunea balcanică. Nici odată, nicăiri şi în nici o împregiurare nu se va găsi o cestiune mai importantă pentru întreagă Europa ca cestiunea aceasta, a cărei valoare şi interes s’au mărit enorm dela deschiderea canalului de Suez încoace. Acum dar’ e momentul şi aci e locul, caaristica Europei să fie la înălţimea chiemarii ei şi să se ocupe diluic, ca să lumineze diplomaţia lumii asupra acestei cestiuni atât de grave, menită a provoca prin neglijenţa Europei o conflagraţiune generală! Ni se sfâşie însă inima de durere, când vedem Țaristica Europei atât de indiferentă ! în cestiunea balcanică stă întărirea sau sdruncinarea intereselor celor mari europene; și cu toate aceste presa, care trebue să fie un ochiu neadormit, stă impasibilă! Poporul albano - macedonean este menit de la natură ca să fie sentinelă fidelă şi devotată de echilibru al intereselor economice şi politice ale statelor mari comerciale, şi cu toate acestea, presa franceză, germană, engleză, italiană etc., care aud bine, cum acest popor din mormântul său naţional . . . cere vieaţă, şi nu se interesează câtuşi de puţin a vorbi ceva măcar despre trebuinţa şi importanţa mijloacelor lui de înviere şi de cultură ! Această vinovată somnolenţă ne mâchnesce adânc 11... Ce face presa română? Nu vede ea oare, că slavismul lucră fără preget a cutropi două elemente surori latine, adecă Albanezii şi Românii? De ce stă mută? Nu înţelege ea oare, că moartea Albano-Macedoniei este peirea României? Nu stie ea, că datoria principală a Ţaristicei române este să veghieze asupra intereselor generale ale poporului român ? Atâtea foi publice, mari, ocupă atâtea coloane lungi cu cestiuni de mică însemnătate de prin Asia şi Africa; cum nufie ele 2 cuvinte măcar asupra dreptului de existenţă şi cultură al fraţilor lor de preste Dunăre, Albano - Românii? Nu stie România traiul Românului de sub Slavi? A uitat România, că Slavii le-a desfiinţat şcoalele naţionale din Basarabia şi Bulgaria? Cum lasă cu atâta nepăsare, ca influenţa rusă se se întindă şi se pună mâna şi pe ceialalţi fraţi ai lor din Balcani? Ni se îneacă ochii de lacrimi 11 Poporul bulgar, o mână de oameni fără cultură, de ieri de alaltăieri a scos capul în lume, şi cu toate aceste are mutra să cugete şi el la cucerirea Albano-Macedoniei ! . . . în jurnalaşele lor şi chiar în foiletoane nu ved decât numai politică externă, şi au caragiul a spune, că au drepturi asupra Albano-Maaretat iubirea faţă cu el? La care ea răspunse, că nu numai că nu ’şi-a aretat-o, dar’ că ea, de când se află cu el tot plânge neîntrerupt. Vorbele crăișoarei îl mângăiară pe crăișor și se credea mai aproape de ținta sa. Apoi o sfătui, că deseară când vor fi la cină să-’i (acă străinului cu vorbe blânde, că acum, după ce D-lreu le-a rânduit să fie împreună, să-’şi şi jure credinţă nedespărţită unul altuia, şi spre a arăta iubirea lor neclintită, să golească un păhar de beutură împreună. ’I-a dat ei apoi o otravă în faţa sticlei, pe care a băgat-o în păharul din care avea să bee străinul, car’ crăişorul se ascunse într’o cămară de-alăturea, că apoi, când va fi lucrul isprăvit, să-i mai dee şi el străinului o lovitură cu un cuţit bine ascuţit. Cam pe înserate străinul se şi întoarse, şi crăişoara îl pofti la masa încărcată de mâncări, care de care mai bune. Ea era plină de veselie, ceea ce străinului îi plăcu foarte mult, de vreme ce ea mai nainte era tot supărată, și o întrebă, cum de ’și-a schimbat așa dintr’odată năravul. Ea apoi îi spuse, că astă vrea să scape de toate supărările, că vrea să-’i jure credință, că vrea să scie, dacă și el o iubesce, că dela D-deu trebue că le-a fost rînduit să fie împreună. Străinul, care iubia din inimă pe crăişoara, o strînse la pieptul seu, ba o şi sărută şi îi spuse, că fericit este un TRIBUNA cedoniei ! Şi România, regatul României, protectorul de drept al elementelor latine din toată Peninsula Balcanică . . ., stă atât de nepăsător ! Această neglijenţă nu o putem considera altfel, decât ca o crimă naţională! Aducem aşadar’ aminte (Ţaristicei în genere şi în special celei române greaua ei răspundere morală şi o rugăm se se ridice la diapasonul posibilităţii şi de acolo să pună în joc toată greutatea vechimii, a seriosităţii şi a influenţei sale spre a solicita la guvernele lor respective mijloace de cultură şi protecţia lor asupra a 6.500.000 de Albano-Români din Peninsula Balcanică, meniţi de la natură, geograficesce şi prin curagiul lor a fi stavila cea mai sigură contra curentului slavic ce ameninţă Europa întreagă! Aceasta este una din ocasiunile cele mai favorabile, când jurnalistica, prin sacrificiile ce va face prelângi serviciul imens ce va aduce naţiunii lor respective, va putea căpăta legitima şi vecenica noastră recunostinţă ! / --------------CORESPONDENŢA „ TRIBUNEI“, Cluj, 9 Aprilie n. 1889. Iarăşi un atentat ca eflux al şovinismului maghiar. Ai încă înainte de ameadi se lăţise ca fulgerul scriea, că „Clubul Atletic“ din Cluj ţine şedinţă şi că între obiectele aceleia ar fi la ordinea Trei şi excluderea unuia dintre cei mai zeloşi şi mai destoini membri, care nu odată a câştigat premii în lupta de emulare. Tinerul Al. Bohăţel, jurist, o să fie victima, pur şi simplu pentru că a avut curagiul de a le spune universitarilor franc, dar a lămurit, că universitarii români (78 la număr) nu ar fi aplicați a purta ca insemniu calpagul în forma proiectată, pentru că firesce, nici chiar în cașul când ar fi provetat cu colorile unguresci, n’ar servi ca de insemniu, ci de a face capital politic, a face cestiune de patriotism. Acest tiner are să fie excomunicat din acel club, pentru că a avut curagiul, de a-şi oferi modestele puteri întru aflarea modalităţilor, care ar putea duce la consolidarea raporturilor dintre universitarii români şi maghiari, — pănă aci nu chiar de tot cordiale, încep tinerii şi finesc bătrânii, pentru că trebue să ştim, că în fruntea „Clubului Atletic“ stă Br. Iozsika şi alţi mulţi notabili şi bărbaţi de valoare în opiniunea publică maghiară. Observ însă, că patriotismul nu se măsură şi nu valorează după mărimea cocardei, după cum îşi închipuesc compatrioţii noştri în utopia lor nemărginită! Fapte trebuesc şi earăşi fapte. Dealtmintrelea voiu servi eu cu una. Confraţii noştri, prelângi alte societăţi şi reuniuni, au şi o societate de lectură, — „Egyetemi kör“, — subvenţionată de guvern cu 500 fl. anual; scopul ei ea se perfecţiona şi cultiva în limbă şi sentimente patriotice, ca săfacă a învăţa să stimeze şi pe bărbaţii binemeritaţi. Acum cine ar pute contesta, că un Tisza, un Csáky, nu sunt patrioţi, pentru că în fine cine a exoperat şi a făcut pentru interesele rasei maghiare şi spre ruinarea celorlalte naţionalităţi mult mult decât chiar Tisza ? Şi ce să ved: în şedinţele acestei reuniuni se ia condus protocolar (deşi mai târtfiu s’a mistificat întreaga afacere), ca portretul lui Csáky (din incidentul ordinaţiunii referitoare la limba germană) să fie delaturat din acea localitate; mai nenorocos a fosl Tisza, pentru că compatrioţii, în mijlocul demonstraţiunilor fiind prea ocupaţi şi neavând timp pentru conduse protocolare, brevi manu a fost dat afară pe fereastră din mai din ciasul de când sunt împreună; atunci crăişoara îi zlise: „Dacă e treaba aşa, atunci dragă bărbăţele, să golim în cinsteafilei de astăzfi, care ofi de bucurie în vieaţa noastră, câte un păhar de vin, şi dacă tu îţi golesci păharul tău, apoi îţi făgăduesc, că şi eu o să-l golesc pe al meu, cu toate că acesta e cel dintâiu, pe care îl beau în vieaţa mea“. Străinul, care ’şi-ar fi dat şi sufletul pentru nevasta lui, luă păharul şi îl goli pănă în fund. Preste vreo câteva minute însă el căpătă ameţeli şi că fu pe scaun strigând ajutor, că e vai şi amar de el. Crăişorul, care toate le autise din camera de-alăturea, sări din ascumfiş şi-şi înfipse cuţitul în inima străinului făcând: „Sufere şi tu, mişelule şi om de nimic, precum am suferit şi eu din pricina ta, cu toate că suferinţa ta mai că nici nu o poţi asemăna cu a mea“. Abia îşi dete străinul sufletul şi crăişorul îi şi luă felinarul, care se afla la încingetoarea străinului, îl frecă, şi duchurile, vesele şi ele că au ajuns earăşi în stăpânirea bunului crăişor, îl întrebară, că ce poruncă le dă, apoi el lefise să mute earăşi palatul şi cu tot ce e în el la locul seu încă în aceeaşi noapte. Duchurile îşi făcură treaba, împăratul dimineaţa privi ca de obiceiu pe fereastră şi care nu-mi fu bucuria, când zări iarăşi palatul la locul seu. (Va urma.)catul al 11-lea. Au doară nu sunt fapte generoase aceste? Dovedesc patriotism şi entusiasm ca nicăiri în lume. Şi la aceste reuniuni ne-a avizat domnul ministru de culte şi instrucţiune, în conţelegere cu ministrul de interne, şi apoi foarte probabil pe baza informaţiunilor şi recomandaţiunilor date de senatul universitar, când a binevoit prea graţios a denega tinerimii justa cerere, de a concede înfiinţarea unei societăţi cu caracter pur cultural şi garantată prin legi sancţionate de Maiestatea Sa. Slab, foarte slab atestat de paupertate ,şi-a dat despre modul cum se respectează legile la noi în această patrie nefericită şi îndeosebi într’un timp, când constelaţiunea politică a Europei este acoperită de nori grei, încât este nesigur momentul, când are să isbucnească furtuna, care ar fi de dorit să ne afle strîns legaţi, ca astfel lupta aceea desperată, lupta pentru existenţă să fie cu atât mai uşoară. Dar o durere că tineretul maghiar nu se cresce astfel şi e de temut, că nici în viitor nu o să fie altcum. Quid quid agis prudenter age, et respire finemu) foarte bine se potrivesce. Servius. CRONICĂ. De la Curte. Maiestatea Sa Monarchul, după petrecerea sărbătorilor Pascilor în cercul familiei Sale la Ischl, Se va reîntoarce la Viena, unde va sta o lună defile. Pe acest timp va veni și ducesa Gisela de Bavaria din München la Schönbrunn, unde va pleca mai tânjru și Maiestatea Sa Monarchul. * Statute aprobate. Ministrul reg. ung. de interne a provăifat cu clausula de aprobare sub Nr. 20.833 a. c. statutele reuniunii femeilor evang. din Caşolţ, care sub Nr. 21.081 a. c. statutele reuniunii „Iubire şi credinţă“ din Reghinul săsesc. * Nou oficiu postal. Pe linia căii ferate Budapesta—Braşov, între Ciucia şi Huedin, s’a deschis un nou oficiu postal, cu începere dela 16 i. c., anume în Sebeşel. Acest oficiu postal va primi tot felul de trimiteri poştale.* Noi doctori români. La facultatea filosofică din Budapesta a fost promovat la gradul de doctor în istorie și geografie dl Sevastian Radu, profesor la gimnasiul superior din Blaj, care la facultatea juridică din Cluj a fost promovat la gradul de doctor în stiințele politice dl Leon Scridon, de nascere de pe valea Someşului. * Bubatul, în Pianul săsesc a isbucnit bubatul între băieţi. Pănă acum sunt 40 de băieţi bolnavi. Non consul-general în Pesta. Din Paris se telegrafează, că şeful poliţiei Parisului, Gragnon, care a demisionat de curând, va fi numit din partea guvernului francez de consul-general în Budapesta. • Cât de comic ! Ministrul nostru de comunicaţiune, dl Baross, precum se scie, e încredinţat cu conducerea provisorie a ministerului de interne. Ministrul de comunicaţiune dl Baross are prin urmare de multe ori afaceri urgente cu colegul seu ministru de interne, cu dl Baross, într’ofi dl ministru de comunicaţiune Baross nu a găsit acasă pe dl ministru de interne Baross, deci neputendu-se înţelege personal, a adresat o scrisoare ministrului de interne. Iată ce scrie: „Excelenţei Sale consiliarului intim, cavaler al ordului de fer dl. N. şi ministru reg. ing. de lucrări publice şi comunicaţiune, dlui Gavriil Baross de Ballus în Budapesta. Excelenţa Ta, die ministru ! Eu am onoarea a fecerea cu tot respectul pe Excelenţa Ta să te declari faţă cu proiectul alăturat în afacerea N . . . N . . . şi să ai bunăvoinţa a mă încunosciinţa despre hotărîrea D-Tale. Budapesta, la 1 Aprilie 1889. Gavriil Baross m. p. — Şi dl ministru de interne Baross răspunde colegului seu ministrului de interne Baross astfel: „Excelenţiei Sale consiliarului intim, cavaler al ordului de fer dl. I. şi ministru de lucrări publice şi comunicaţiune, încredinţat cu conducerea provisorie a ministerului de interne, dlui Gavriil Baross în Budapesta. Excelenţa Ta, die ministru ! Ca răspuns preţuitei D-Tale scrisori am onoare a-’ţi împărtăşi, că mie’mi este imposibil a lua ceva angagjament la proiectul pe care ’ţi’l retrimit, în afacerea N . . . N . . . Primesce Excelenţa Ta expresiunea adâncei mele stime. Budapesta, la 2 Aprilie 1889. Gavriil Baross m. p.“ — Şi se scie, că ambele scrisori sunt scrise şi subscrise de dl Baross cu mâna proprie. # Societatea „Mannergesangverein“ a dat aseară cu concursul capelei orășenesci un concert vesel în sala cea mare din „Gesellschaftshaus“. Programul consistător dintr’un cor de I. Otto, un cor-tablou (Zigeunerleben) de Schumann, un terzett comic de R. Heinze și opereta „Liebeszauber“ de A. Müller a fost atrăgător, bine înscenat şi bine executat. Asemenea bine alese şi bine executate au fost şi cele 7 piese din programul capelei orăşenesci. Sala a fost atât de plină, încât înainte de începerea concertului nu mai era nici un loc de căpătat. * O descoperire archeologică, în comuna Recea, judeţul Romanaţi (în România), ţeranii făcând nişte săpături adânci, au găsit mai multe obiecte de aur cu petii preţioase, au dat şi preste mai multe sarcofage. Subprefectul local a făcut despre aceasta un lung Nr. 74 raport ministerului de interne, care raport a fost înaintat direcţiunii museului, în curând aceste obiecte vor fi cumpărate dela ţerani şi aduse la museu, care săpăturile vor continua sub supraveghiarea autorităţii, spune „Românul“.# Ciuma de vite în România. Diarele de preste munţi primesc scrrea, că gazeta oficială a Italiei publică o ordonanţă a ministrului de interne, care din cauza boalei contagioase, care isbesce vitele în România, opreşte introducerea în porturile italienesti a tuturor animaleor de provenienţă română, care aparţin rasei bovine şi ovine, mai departe introducerea pieilor netăbăcite, a lânei brute şi a coarnelor acestor animale. * O şedinţă solemnă a academiei franceze. La 4 i. c. academia franceză a ţinut o şedinţă solemnă. Cu această ocasiune Meilhae, autor al mai multor comedii cu renume,şi-a ocupat scaunul seu, la care a fost ales în academie în locul decedatului Labiche. Noul membru a ţinut o disertaţiune dintre cele mai interesante asupra marelui autor, pe carel-a succedat la academie. Meilhae a arătat, că Labiche a fost unul dintre cei mai modeşti autori de teatru. Niciodată operele lui n’ar fi văfut tiparul poate, dacă Augier nu ar fi stors dela dînsul permisiunea, ca să tipărească câteva. Cât de modest a fost se poate vede şi din aceea, că din 200 piese de teatru cât a scris nu ’şi-a pus iscălitura decât sub vre-ofeee. Disertaţiunii interesante şi îmbogăţite pe alocarea cu glume spirituale a răspuns Jules Simon cu multă căldură şi interes. S-a imputat în cuvântarea sa, că împreună cu domnul Halevy şi Offenbach au scos opera franceză de pe scenă, introducând operete cam banale, dar, fiincă această imputare nu se refere decât la trecut, Simon primeste cu multă căldură în sinul academiei pe rătăcitul de odinioară, care acum în ultimii ani a dat probe evidente despre talentul și patriotismul, cu care lucrează pentru gloria teatrului şi în general pentru mărirea literaturii franceze. Jules Simon a plăcut mult cu deosebire acolo, unde a vorbit despre patriotismul, cu care trebue să lucreze un literat. Atât dînsul apoi, cât şi Meilhae,şi-au exprimat regretele lor în terminii cei mai câlduroşi, că cu această ocasiune nu pot să se bucure şi de presenţa ducelui de Aumale, ţinut in pat din cauză că sufere de reumatism.* Exregina Natalia. După cum află „Köln. Ztg.“, prin Sofia se vorbesce şi se ţine ca lucru sigur, că exregina Natalia va recerca sinodul ţerii pentru retragerea sentenţei de divorţ. Dacă sentenţa divorţului va fi retrasă, Natalia se va reîntoarce necondiţionat în Sârbia. La cestiunea fondurilor grăniţeresci românesci de la Năsăud. (Urmare). Acest regiment a adus mari sacrificii de sânge în toate rosboaiele ce Austria a avut, începând de la rosboaiele cu Turcii, cu Napoleon-cel-mare, cu Italienii, cu Germanii, şi este destul de bine cunoscută purtarea cea reală şi corectă a soldaţilor grăniţeri la 1848 în contra revoluţionarilor maghiari. Grăniţerii dimpreună cu ceialalţi soldaţi români de sub Iancu, Axente etc., au susţinut lupta în Transilvania pănă ce au venit Ruşii. în detail se pot toate aceste afla în rapoartele oficiale făcute de Iancu, Axente Sever, popa Balint, apoi în istoria regimentului II, de dl G. Bariţiu şi în „Transilvania“, foaia „Asociaţiunii“, unde sunt o mulţime de date publicate de un domn oficer român, care a făcut toată campania. Adevărul acestora nu se mai poate contesta. Pentru ca institutul de graniţă să poată exista fără mari sacrificii din partea orarului, s’a aflat de lipsă înfiinţarea mai multor fonduri. Astfel se înfiinţâ aşa numitul fond de p r o v i a n t e. Isvorul principal din care s’a înfiinţat acest fond a fost venitul din dreptul regal al comunităţilor militarisate, care venite mai nainte au incurs în cassele comunale, după militarisare însă s’au învoit să incurgă în acel fond. Afară de aceste au mai incurs în acel fond şi alte venite mai puţin însemnate. La an. 1830 s’a înfiinţat fondul numit de mo n tur, cu scop ca din venitele aceluia să se procure vestmintele de lipsă pentru militarii grăniţeri, care pănă aci au servit în pace şi în resboiu cu vestmintele lor proprii. Fondul de montur s’a înfiinţat din contribuiri dela toate familiile grăniţeresci; apoi 2/3 părţi ale arângjilor pentru păşune pe munţii comunităţilor grăniţeresci şi ale venitelor din cassele comunale; din rebonificarea de la etaj pentru vestmintele şi încălţămintele cu care au făcut grăniţerii campaniile de resboiu, din plata lemnelor ce le prestau grăniţerii ofițerilor; jumătate arenda terenului excindat pentru etarul montan şi întreaga arendă a muntelui „Dosul Stânişoarei“ şi a dosului „Poienei-Rotunde.“