Tribuna, iunie 1889 (Anul 6, nr. 123-147)
1889-06-25 / nr. 144
Anul VI Sibiiu, Duminecă 25 Iunie (7 Iulie) 1889 Mr. 144 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., l/a an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. V.: i 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., V3 °i - 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Pentru monarchie: l/4 an 10 franci, l/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE » Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11 — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca la Iulie v. 1889 se începe Abonament nou „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimii, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’a trimis ziarul până acuma. Administraţiunea ziarului „Tribuna“, Sibiiu, 24 Iunie st. v. (r.) în timpul din urmă cultul lui Kossuth a luat între concetăţenii noştri maghiari dimensiuni foarte mari, cu mult mai mari decum s’ar cuveni amintirii unor evenimente, care astădi ar trebui să aparţină singur numai istoriei. Cercurile conducătoare ale oposiţiei maghiare stau în strînse legături cu exdictatorul Ludovic Kossuth, trei pzeci şiunu dintre cele mai neaoşe oraşe maghiare au ales pe revoluţionarul exilat de cetăţean de onoare, pe fiecare an peregrinează sute şi mii de Maghiari la Turin, ca la un fel de Mecca a maghiarismului şi a aspiraţiunilor acestuia, şi „marele patriot“ încă îşi face destulă reclamă prin câte o scrisoare, pe care o adresează din când în când vreunui deputat din partidul independent şi în care vorbesce de obicei , de lucruri mari, de situaţia generală, de rolul şi viitorul Maghiarilor în constelaţiunea europeană şi câte şi mai câte lucruri frumoase, potrivite de ademeni şi a însufleţi pe poporul maghiar uşor crecător. în sfîrşit toate lucrurile, pe care le spune revoluţionarul Ludovic Kossuth, nu au nici o importanţă pentru noi, nici pentru cercurile conducătoare ale monarchiei austro-ungare. El poate să vorbească câte îi place, cu el nimeni nu o să stee la discuţiune serioasă, întocmai cum nu ar sta cu orişi care alt muritor, care vorbeste de preste hotare şi ar voi de acolo să conducă un popor sau o naţiune întreagă. Ceea ce trebue însă să pună pe gânduri pe ori ce patriot adevărat este efectul ce-l produce Ludovic Kossuth la poporaţiunea maghiară din statele de sub coroana Satului Ştefan: însufleţirea pentru ideile lui. Am făcut pănă acum amintire de două scrisori ale lui Ludovic Kossuth cătră deputatul Helfy, şi amendouă au fost publicate şi parte comentate, parte necomentate în toate 4irele maghiare, fără deosebire de colorit politic, şi nu s’a aflat nici măcar un singur chiat, să d*acem guvernamental, care să fi combătut afirmaţiunile şi ideile emise de acest revoluţionar. Mai mult, zilele aceste membrii partidului independent ce petrec în capitala Ungariei, cinciczeci şi-trei la număr, s’au întrunit într’o conferenţă şi acolo au ajuns la convingerea, că în vederea situaţiei politice, în special în vederea terenului ce are să-’l ocupe idea independenţei şi în vederea procederii ce are să se urmeze pe viitor, e de lipsă să se ceară sfatul înţelept al lui Ludovic Kossuth. în urma acestora deputaţii amintiţi au şi însărcinat pe deputatul dictet Géza Polónyi ca să meargă la Turin şi, expunând lui Kossuth situaţia, să-i ceară sfatul şi apoi despre resultatul obţinut să împărtăşească pe membrii partidului, pentru de a se pută conforma în ce priveste procederea lor pe viitor. Care va sătică, cel mai poporal partid politic al Maghiarilor are să-şi preciseze atitudinea sa pe viitor după sfatul şi îndrumările lui Ludovic Kossuth, car’ organele de publicitate ale guvernului domnului Tisza nu au cuvinte nici pentru de a desaproba o asemenea procedere nereală și nepatriotică, nici pentru de a advertisa preste tot pe poporul maghiar de la cultul lui Ludovic Kossuth, al acelui Kossuth, care înainte de asta au patruzeci-și unu de ani a arborat steagul revoluţiunii, voind să detroneze dinastia habsburgică şi se dăramuiească monarchia noastră, al acelui Kossuth, care nici astăzi nu voeşce să recunoască dinastia habsburgică şi care în scrisoarea sa penultimă a spus, că el a fost exilatul puterii, care a pus inspiraţiunile familiare mai presus de legea d-acească şi omenească şi a silit naţiunea maghiară la luptă pe moarte pe vieaţă, al acelui Kossuth, care are obrăznicia săjbcă, că dinastia a fost nerecunoscătoare faţă cu naţiunea maghiară, care a salvat-o, când întemeierea liniei femeieşci a dinastiei nu avea unde să-şi culce capul în siguranţă, al acelui Kossuth, care nu se sfiiesce să susţină, că catastrofa de tristă memorie ’l-a vindecat de ilusiunile, că pe un cap au loc două coroane, care representă interese deosebite, şi al acelui Kossuth, care în a doua scrisoare a sa pericorescează în fine pe faţă comunitatea de stat cu Austria. Nu. Kossuth este astăzji idolul tuturor Maghiarilor. Ideile lui sânt scopul final al aspiraţiunilor maghiare, şi de aceea nu vom găsi în Ungaria auctoritate, care să pună stavilă cultului periculos al lui Ludovic Kossuth, nici organ de publicitate, care să lucreze pentru extirparea acestei buruieni veninoase. Dar’ se găsesc chiar maghiar, și încă chiar guvernamental, care se pune să polemiseze cu noi pentru unele afirmări privitoare la scrisoarea dintâiu a dlui Ludovic Kossuth. E tocmai oficiosul clujan „Koloszvâr“ care, reproducând două pasaje dintr’un articol al „Tribunei“, impută politicilor români, că ei şi acum stau pe basele dela 48 şi voesc să dovedească înaintea Vienei, că ei sânt adevăraţii stîlpi ai monarchiei, precând Maghiarii sânt duşmanii ei. Faţă cu aceste, ei, adecă cei dela Koloszvár, numai atâta ne aduc aminte, că în 1848 li s’au făcut Românilor fel de fel de promisiuni şi că li s’a stors toată puterea în interesul imperiului întreg, apoi tot ei au fost lăpădaţi şi batjocoriţi, ba chiar şi temniţile s’au fost umplut cu ei, în loc de a li se fi dat vre-o dobândă. „Şi“,termină guvernamentalul din Cluj, „politicii români tot nu au căpătat minte; e ciudat lucru, ca cineva, după ce a primit o palmă, să-şi mai ţină şi ceealaltă parte a obrajilor“. Gura păcătosului adevăr grăesce. Românii s’au luptat la anii 48 şi 49 pentru Tronul şi dinastia habsburgică, pe care Maghiarii în frunte cu Kossuth voiau să o detroneze, ei s’au luptat pentru menţinerea vntregităţii monarchiei austriace, pe care revoluţionarii maghiari voiau să o dărâmuiească, şi astăiji, după patriuzeci şi unu de ani, — sânt tot Maghiarii cei scutiţi şi ocrotiţi, precând poporul românesc s’ar parea fi dat pradă omnipotenţei maghiare. Cu toate aceste, acelor politici români, de care „Kolozsvár“ voesce să-’şi bată joc, nici prin minte nu li-a trecut vreodată ca să se provoace la serviciile ce ca cetăţeni adevăraţi şi realidatori erau să le facă pentru patria comună şi binele aceleia, şi nu au avut nici obrazul să o bucine în lumea întreagă, că bunăoară „asta e mulţumită“ pentru cutare ori cutare serviciu, un lucru pe carel-a făcut exdictatorul Kosuth şi pe carel’arele guvernamentale îl reproduc astăiji la loc de frunte fără nici un comentar. Şi nu creac că concetăţenii noştri maghiari, că drept răsbunare, Românii se vor pută însufleţi vreodată alăturea cu ei pentru ideile şi aspiraţiunile lui Ludovic Kossuth, în acest cult ce se profesează astăzi aproape în întreaga Ungarie, ei văd o primejdie pentru monarchie şi pentru naţionalitatea lor. Soartea Românilor nu e de invidiat, dar nici schimbarea, pe care Maghiarii cu Kossuth-ul lor ar voi să o producă în ce priveste actuala stare de lucruri în împărăţia habsburgică, nu ne ofere garanţiile cuvenite, că din răul în care sântem vom da în mai bine. Atitudinea de pănă acum a politicilor maghiari faţă cu toate naţionalităţile şi în special faţă cu Românii ne îndreptăţesce a ne îndoi de aceasta. Astfel nu numai patriotismul nostru probat, dar şi sentimentul nostru de conservare naţională reclamă, ca să susţinem monarchia habsburgică, care singură ne ofere garanţiile pentru desvoltarea individualităţii noastre naţionale. Fie deci siguri concetăţenii noştri maghiari, că pe Români nu-’i vor afla niciodată accesibili pentru ideile pe care le profesează Kossuth şi pentru care astăcji se însufleţesce tot Maghiarul, cu mic cu mare, — şi dacă pericolul ce-’l invoalvă acest cult revoluţionar pentru patria comună s’ar afla la pragul uşii, pe Români monarchia şi Domnitorul îi va afla tot în tabăra, în care au fost şi înainte de asta cu patruzeci şi unu de ani; pentru Kossuth şi alţi rebeli, ei vor avă tot măciuca, coasa şi îmblăcii. FOIŢA „TRIBUNEI". Vorbe pentru înţelepciunea în vieaţă, întocmite de Gr. Sima al lui loan. I. Iubirea de neam. ...........Le şeii şi vieaţa, le şeii şi spiţa neamului. De aceea, când le veţji faptele, îţi vine serici asemenea omului din poveste: „Ce lighioi să fie, Doamne?! Rice-aş că-’s de raţă, dar’ masa e găină! — trice-aş că-’s de găină, dar’ sânt cu ciocul lătăreţ?!“*) * Ţine mai presus de toate la cinstea neamului tău, la mărirea ţerii, în care osemintele înaintaşilor îşi au repausul, şi la legea în care te-ai născut, — de unde nu, blastemul şi urgia te vor ajunge, căci şi bufniţa se laudă, că nu sunt pui ca ai ei, şi vermele, că mâncare ca hireanul alta nu mai este; — dar’ apoi tu, care ești vlăstarit dintei! * Și banii sânt buni, — dar’ mai bună e cinstea ce neamul tău ’ți-o dă. * Omul mândru și lăudăros e vrednic de despreț, — rămâne jnsé drept cea dintâiu și *) Acestea sunt cuvintele omului mirat de înprejurarea, c’a vădut la o găina pui de raţă, mai de frunte virtute a fi cu capul ridicat şi plin de fală, când vorbesci de neamul de care te ţii şi de legea în care te-au închinat părinţii tăi.* Vai de om, când de nevoie se aruncă în braţele duşmanului, mişelense pănă la a şeptea spiţă, când cu voea se face cineva coadă de topor.* Poartă-te de așa, ca lumea toată să te cinstească, dragoste și iubire însă nu căuta decât în sinul neamului tău; — pentru că, vorba cântecului: „Iubirea dela străin „Ca și umbra dela spin. „Cât umbli se te d’umbresci, „Tot mai tare te soresci; — și earăși: „Decât în neam străin fruntaş huiduit, „Mai bine în neamul tău codaş cinstit“, că eşti acasă la tine. * Voesce la timp, dacă stai să-’ţi pui carul in petri, dar’ nu ca nebunii, ce merg cu capul de părete. * Pe cel ce se laudă cu vrednicia neamului de care se ţine, întreabă-’l, dacă este el vrednic de un aşa neam ?! * Cere fratele tău ceva, — şi fraţi sîntem toţi cei de un neam, — dă-’i şi cămaşa de pe tine, că-’ţi e omul. Duşmanului fuse nici ce vrea să-’ți fee cu puterea să nu-i laşi, ca să nu te încresteze om slab. * A suferi să te facă alții pe tine ori pe neamul tău de râs şi de batjocură, însemnează, că numai de atât eşti vrednic. Pentru că nu e de a se pune la uitare, că şi omul singuratic şi un neam întreg atât trăiesce numai, cât se bucură de cinste. Vieaţa în necinste cade între graniţele uitării. * Stăruesce în dreptul tău fără să te înnoi, de voesci să ajungi la țintă, — oamenii cu coadă încâlcită, încă n’au pus nici o treabă bună la cale.* Cel ce-’și uresce părinții ce ’l -au născut, dovedesce numai a sa slăbiciune de a le putea fi urmaș vrednic.* Dacă neamul tău e lipsit, tu dă-’i ajutor, chiar dacă n’ar cere, pentru că sângele apă nu se face şi fratele te duce pănă la ţermure, dar’ nu te aruncă în apă. Ruşinea ta este, când el, ne mai având încotro, se aruncă în braţele străinului. * Ajută fratelui tău când e la strîmtoare, dar’ nu când uşor poate trăi şi fără al tău sprijin. II. Cumpătul în vorbire. Mulţi oameni sunt asemenea ulciorului spart, — tot varsă din ei. * ^ De omul închis teme-te când tace,— de cel deschis când vorbesce. * Drept om cuminte se judecă a fi cel ce aude multe, dar’ vorbesce puține. Și lucruri mari numai astfel de oameni pot să afle. * De-ţi vine câte-odată mâncărime de limbă și vrei să vorbesci, întreabă mai întâi: „Limbă! încătro?! * Că a tăcut, rar se căesce omul, — dar’ că a vorbit, prea adese ori. De aceea tăcerea-i ca mierea.* Omul când vorbesce, vrea se spună numai ce scie. Prea adese ori inse prelângă grâu scapă și pleavă, mai multă ori mai puțină, după cum e coşul de unde le scoate. * între oameni mici nu vorbi lucruri mari. Nu fi ca unele stele, care tocmai de aceea dau slabă lumină, că sânt prea înalte. « Te grăesce cineva de rău? — fă-’l de minciună prin faptele tale cele bune. Nu uita, că batjocura de cele mai multe ori se întoarce asupra celui ce o face. * Prostul are obiceiul de vorbesce când ar trebui să facă şi din contră face gură când nui se şede.* Unii sânt înţelepţi când vorbesc, şi mult câştigă. Altora din contră le şede bine tăcerea, şi ei numai făcând aşa, pot să câştige. ■» Când eşti într’o adunare vorbesce puţine şi ascultă multe, ca să înveţi ceva nou. Fii ca neguţătorul, care şi vinde şi cumpera. * Tăcerea e cheia înţelepciunii, că te scoate dela multe.* Pe omul pistriţ la maţe socotesce-’l drept duşman, chiar şi când îţi vorbesce cu dulceaţă. Numai astfel poţi să nu te potrivesci lui. * Vorbele dovedesc pe om, că cine ce marfă are, de aceea vinde. * De cretji, că vorbele tale vor îndrepta pe cineva, grăesce, de unde nu, taci, ca să nu fii meşter-strică. Prin tăcere vei acoperi scăderile tale, şi vei cunoasce pe ale altora. Cu toate aceste nu fi earăşi din cale afară tăcut, că numai morarul ce n’are grăunţe, acela nu macină. * Cel nebun e înțelept când tace, —ear’ cel cuminte când vorbesc®. * îndreaptă-ți inima să pună lacat pe gură, dar’ cheia dă-o minții, ea să o păstreze. * Carpații noştri. (~) După cum am semnalat într’o notiță din numărul de ieri, concetăţenii noştri maghiari, care văd scăparea lor şi a Transilvaniei în activitatea „Kultur-egylet“-ului de la Cluj, se pregătesc la o acţiune mare, îndreptată asupra sau mai bine c ca contra Carpaţilor. E vorba ca faimosul „Kultur-egylet“ să înfiinţeze o secţiune specială a Carpaţilor, pentru de a deschide lumii turistice nenumăratele lor frumseţi, car’ lumii comerciale şi industriale nenumăratele lor bogăţii. Nu avem şi nici nu ne trebue amestec în cele-ce vor să facă domnii dela „Kultur-egylet“. Numai atunci să-’l avem, când ei prea tare se apropie cu dragostea de noi şi atacă interesele noastre naţionale şi culturale. Prin o astfel de societate a Carpaţilor s’ar părâ însă că nu ni se atacă nici un interes. Din contră, înainte de toate interesul Românilor ar fi să vedem lumea străină curgând spre munţii Transilvaniei, ca să le admire romanticele vederi sau să le expoarte metalele, apele minerale, petrile şi lemnele de tot felul. Câţi bani, câtă bunăstare n’ar aduce în ţeara noastră o întreprindere, care ar fi în stare să deschidă Carpaţii pentru lumea cea mare! Cât folos n’ar trage dintr’însa mai ales poporul românesc, locuitorul cel adevărat al Carpaţilor ! Va să 4i°ä de astădată „Kulturegylet“-ul vine se facă o faptă bună, de care noi n’am avu decât să ne bucurăm, însă repetăm vorba de ieri: Timeo Danaos et dona ferentes ! Nu bunăstarea locuitorilor carpatini, nu interesele ţerii le au cei de la „EMKE“ în vedere, când se apropie cu dragostea de Carpaţii noştri, ci causa maghiarismului. Nu li-ar păsa lor atâta să vadă deschise şi admirate de lume comorile de frumseţă şi de bogăţie ale pitorescilor noştri munţi, dacă nu şi-ar ademeni speranţa vanitoasă, că în curând piscurile, văile şi plaiurile lor, în locul celor românesci de astăzi, vor purta nume unguresci, că pădurile şi poienile vor fi pline de inscripţii de orientare în limba maghiară, cu un cuvânt, că graiul şi spiritul maghiar vor isbuti să cucerească maghiarismului munţii noştri românesci. Astfel stând lucrul, tare ne temem, că secţiunea carpatină a „Kultur-egylet “-ului nu numai că nu ne va obliga la nici o recunoscinţă, dar nici indiferenţi nu ne va pută lăsa, ci din contră ne va reduce la necesitatea, de a ne pune în stare de apărare faţă cu dînsa. Şi în ce mod ne-am putu noi apăra de influenţa maghiarizătoare a „Kulturegylet“-ului prin secţiunea ei carpatină? Să înfiinţăm şi noi o reuniune carpatină românească. Concetăţenii noştri saşi au demult una, care deşi comite şi ea greşeli neiertate prin aceea, că desconsideră cu totul, că sânt locuite de Români, sânt proprietate românească şi au nume românesci localităţile din Carpaţi, pe care ei le botează nemţesce sau le fac lumii cunoscute într’o ortografie imposibilă, totuşi a făcut mult pentru deschiderea Carpaţilor şi ne dă dovadă, că şi din iniţiativă privată şi fără ajutorul puterii