Tribuna, iunie 1889 (Anul 6, nr. 123-147)

1889-06-25 / nr. 144

Anul VI Sibiiu, Duminecă 25 Iunie (7 Iulie) 1889 M­r. 144 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., l/a an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. V.: i 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., V3 °i - 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Pentru monarchie:­­ l/4 an 10 franci, l/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE » Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11 — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca l­a Iulie v. 1889 se începe Abonament nou „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimii, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipă­rită dela fâşiile, în cari li s’a trimis ziaru­l până acuma. Administraţiunea ziarului „T­ribun­a“, Sibiiu, 24 Iunie st. v. (r.) în timpul din urmă cultul lui Kossuth a luat între concetăţenii noştri maghiari dimensiuni foarte mari, cu mult mai mari decum s’ar cuveni amin­tirii unor evenimente, care astăd­i ar trebui să aparţină singur numai istoriei. Cercurile conducătoare ale oposiţiei maghiare stau în strînse legături cu ex­­dictatorul Ludovic Kossuth, trei pzeci­ şi­­unu dintre cele mai neaoşe oraşe ma­ghiare au ales pe revoluţionarul exilat de cetăţean de onoare, pe fiecare an peregrinează sute şi mii de Maghiari la Turin, ca la un fel de Mecca a maghiarismului şi a aspiraţiunilor ace­stuia, şi „marele patriot“ încă îşi face destulă reclamă prin câte o scrisoare, pe care o adresează din când în când vre­unui deputat din partidul indepen­dent şi în care vorbesce de obicei , de lucruri mari, de situaţia generală, de rolul şi viitorul Maghiarilor în conste­­laţiunea europeană şi câte şi mai câte lucruri frumoase, potrivite de ademeni şi a însufleţi pe poporul maghiar uşor crec­ător. în sfîrşit toate lucrurile, pe care le spune revoluţionarul Ludovic Kossuth, nu au nici o importanţă pentru noi, nici pentru cercurile conducătoare ale monar­­chiei austro-ungare. El poate să vor­bească câte îi place, cu el nimeni nu o să stee la discuţiune serioasă, întocmai cum nu ar sta cu ori­şi­ care alt mu­ritor, care vorbeste de preste hotare şi ar voi de acolo să conducă un popor sau o naţiune întreagă. Ceea­ ce trebue însă să pună pe gânduri pe ori­ ce patriot adevărat este efectul ce-­l produce Ludovic Kossuth la poporaţiunea maghiară din statele de sub coroana Satului Ştefan: însufleţirea pentru ideile lui. Am făcut pănă acum amintire de două scrisori ale lui Ludovic Kossuth cătră deputatul Helfy, şi amendouă au fost publicate şi parte comentate, parte necomentate în toate 4irele maghiare, fără deosebire de colorit politic, şi nu s’a aflat nici măcar un singur chiat, să d*a­cem­ guvernamental, care să fi combă­tut afirmaţiunile şi ideile emise de acest revoluţionar. Mai mult, zilele aceste membrii partidului independent ce petrec în ca­pitala Ungariei, cinciczeci­ şi-trei la nu­măr, s’au întrunit într’o conferenţă şi acolo au ajuns la convingerea, că în vederea situaţiei politice, în special în vederea terenului ce are să-’l ocupe idea independenţei şi în vederea procederii ce are să se urmeze pe viitor, e de lipsă să se ceară sfatul înţelept al lui Lu­dovic Kossuth. în urma acestora depu­taţii amintiţi au şi însărcinat pe depu­tatul dictet Géza Polónyi ca să meargă la Turin şi, expunând lui Kossuth si­tuaţia, să-­i ceară sfatul şi apoi despre resultatul obţinut să împărtăşească pe membrii partidului, pentru de a se pută conforma în ce priveste procederea lor pe viitor. Care va să­­t­ică, cel mai poporal partid politic al Maghiarilor are să-­şi preciseze atitudinea sa pe viitor după sfatul şi îndrumările lui Ludovic Kos­suth, car’ organele de publicitate ale guvernului domnului Tisza nu au cu­vinte nici pentru de a desaproba o ase­menea procedere nereală și nepatriotică, nici pentru de a advertisa preste tot pe poporul maghiar de la cultul lui Lu­dovic Kossuth, al acelui Kossuth, care înainte de asta au patruz­eci-și­ unu de ani a arborat steagul revoluţiunii, voind să detroneze dinastia habsburgică şi se dăramuiească monarchia noastră, al ace­lui Kossuth, care nici astăzi nu voeşce să recunoască dinastia habsburgică şi care în scrisoarea sa penultimă a spus, că el a fost exilatul puterii, care a pus inspiraţiunile familiare mai presus de legea d-acească şi omenească şi a silit naţiunea maghiară la luptă pe moarte pe vieaţă, al acelui Kossuth, care are obrăznicia să­­jbcă, că dinastia a fost nere­cunoscătoare faţă cu naţiunea maghiară, care a salvat-o, când întemeierea liniei femeieşci a dinastiei nu avea unde să-­şi culce capul în siguranţă, al acelui Kos­suth, care nu se sfiiesce să susţină, că catastrofa de tristă memorie ’l-a vin­decat de ilusiunile, că pe un cap au loc două coroane, care representă in­terese deosebite, şi al acelui Kossuth, care în a doua scrisoare a sa perico­­rescează în fine pe faţă comunitatea de stat cu Austria. Nu. Kossuth este astăzji idolul tutu­ror Maghiarilor. Ideile lui sânt scopul final al aspiraţiunilor maghiare, şi de aceea nu vom găsi în Ungaria auctoritate, care să pună stavilă cultului periculos al lui Ludovic Kossuth, nici organ de publicitate, care să lucreze pentru extir­parea acestei buruieni veninoase. Dar’ se găsesc c­h­iar maghiar, și încă chiar guvernamental, care se pune să polemiseze cu noi pentru unele afir­mări privitoare la scrisoarea dintâiu a dlui Ludovic Kossuth. E tocmai oficiosul clujan „Ko­­loszvâr“ care, reproducând două pasaje dintr’un articol al „Tribunei“, impută politicilor români, că ei şi acum stau pe basele dela 48 şi voesc să dove­dească înaintea Vienei, că ei sânt ade­văraţii stîlpi ai monarchiei, precând Ma­ghiarii sânt duşmanii ei. Faţă cu aceste, ei, adecă cei dela Koloszvár, numai atâta ne aduc aminte, că în 1848 li­ s’au fă­cut Românilor fel de fel de promisiuni şi că li­ s’a stors toată puterea în intere­sul imperiului întreg, apoi tot ei au fost lăpădaţi şi batjocoriţi, ba chiar şi tem­­niţile s’au fost umplut cu ei, în loc de a li­ se fi dat vre-o dobândă. „Şi“,­ter­mină guvernamentalul din Cluj, „politicii români tot nu au căpătat minte; e ciu­dat lucru, ca cineva, după­ ce a pri­mit o palmă, să-­şi mai ţină şi ceea­­laltă parte a obrajilor“. Gura păcătosului adevăr grăesce. Românii s’au luptat la anii 48 şi 49 pentru Tronul şi dinastia habsburgică, pe care Maghiarii în frunte cu Kossuth voiau să o detroneze, ei s’au luptat pen­tru menţinerea vntregităţii monarchiei austriace, pe care revoluţionarii ma­ghiari voiau să o dărâmuiească, şi astăiji, după patriuzeci­ şi­ unu de ani, — sânt tot Maghiarii cei scutiţi şi ocrotiţi, pre­când poporul românesc s’ar pare­a fi dat pradă omnipotenţei maghiare. Cu toate aceste, acelor politici ro­mâni, de care „Kolozsvár“ voesce să-’şi bată joc, nici prin minte nu li-a tre­cut vre­odată ca să se provoace la ser­viciile ce ca cetăţeni adevăraţi şi reali­datori erau să le facă pentru patria comună şi binele aceleia, şi nu au avut nici obrazul să o bucine în lumea în­treagă, că bună­oară „asta e mul­ţumită“ pentru cutare ori cutare ser­viciu, un lucru pe care­­l-a făcut ex­­dictatorul Kosuth şi pe care­­l’arele guvernamentale îl reproduc astăiji la loc de frunte fără nici un comentar. Şi nu creac că concetăţenii noştri maghiari, că drept răsbunare, Românii se vor pută însufleţi vre­odată alăturea cu ei pentru ideile şi aspiraţiunile lui Ludovic Kossuth, în acest cult ce se profesează as­­tăz­i aproape în întreaga Ungarie, ei văd o primejdie pentru monarchie şi pentru naţionalitatea lor. Soartea Românilor nu e de invi­diat, dar­ nici schimbarea, pe care Ma­ghiarii cu Kossuth-ul lor ar voi să o producă în ce priveste actuala stare de lucruri în împărăţia habsburgică, nu ne ofere garanţiile cuvenite, că din răul în care sântem vom da în mai bine. Atitudinea de pănă acum a poli­ticilor maghiari faţă cu toate naţionali­tăţile şi în special faţă cu Românii ne îndreptăţesce a ne îndoi de aceasta. Astfel nu numai patriotismul nos­tru probat, dar­ şi sentimentul nostru de conservare naţională reclamă, ca să susţinem monarchia habsburgică, care singură ne ofere garanţiile pentru des­­voltarea individualităţii noastre na­ţionale. Fie deci siguri concetăţenii noştri maghiari, că pe Români nu-’i vor afla niciodată accesibili pentru ideile pe care le profesează Kossuth şi pentru care astăcji se însufleţesce tot Maghia­rul, cu mic cu mare, — şi dacă pericolul ce-’l invoalvă acest cult revo­luţionar pentru patria comună s’ar afla la pragul uşii, pe Români monarchia şi Domnitorul îi va afla tot în tabăra, în care au fost şi înainte de asta cu patruzeci­ şi­ unu de ani; pentru Kossuth şi alţi rebeli, ei vor avă tot măciuca, coasa şi îmblăcii. FOIŢA „TRIBUNEI". Vorbe pentru înţelepciunea în vieaţă, întocmite de Gr. Sima al lui loan. I. Iubirea de neam. ...........Le şeii şi vieaţa, le şeii şi spiţa neamului. De aceea, când le veţji faptele, îţi vine se­r­ici asemenea omului din poveste: „Ce lighioi să fie, Doamne?! Rice-aş că-’s de raţă, dar’ masa e găină! — trice-aş că-’s de găină, dar’ sânt cu ciocul lătăreţ?!“*) * Ţine mai presus de toate la cinstea nea­mului tău, la mărirea ţerii, în care osemintele înaintaşilor îşi au repausul, şi la legea în care te-ai născut, — de unde nu, blastemul şi ur­gia te vor ajunge, căci şi bufniţa se laudă, că nu sunt pui ca ai ei, şi vermele, că mân­care ca hireanul alta nu mai este; — dar’ apoi tu, care ești vlăstarit din­­tei! * Și banii sânt buni, — dar’ mai bună e cinstea ce neamul tău ’ți-o dă. * Omul mândru și lăudăros e vrednic de despreț, — rămâne jnsé drept cea dintâiu și *) Acestea sunt cuvintele omului mirat de înprejurarea, c’a vădut la o găina pui de raţă, mai de frunte virtute a fi cu capul ridicat şi plin de fală, când vorbesci de neamul de care te ţii şi de legea în care te-au închinat părinţii tăi.* Vai de om, când de nevoie se aruncă în braţele duşmanului, mişel­ense pănă la a şep­­tea spiţă, când cu voea se face cineva coadă de topor.* Poartă-te de așa, ca lumea toată să te cinstească, dragoste și iubire însă nu căuta decât în sinul neamului tău; — pentru­ că, vorba cântecului: „Iubirea dela străin „Ca și umbra dela spin. „Cât umbli se te d’umbresci, „Tot mai tare te soresci; — și earăși: „Decât în neam străin fruntaş huiduit, „Mai bine în neamul tău codaş cinstit“, că eşti acasă la tine. *­­ Voesce la timp, dacă stai să-’ţi pui ca­rul in petri, dar’ nu ca nebunii, ce merg cu capul de părete. * Pe cel­ ce se laudă cu vrednicia neamu­lui de care se ţine, întreabă-’l, dacă este el vred­nic de un aşa neam ?! * Cere fratele tău ceva, — şi fraţi sîntem toţi cei de un neam, — dă-’i şi cămaşa de pe tine, că-’ţi e omul. Duşmanului fuse nici ce vrea să-’ți fee cu puterea să nu-­i laşi, ca să nu te încresteze om slab. * A suferi să te facă alții pe tine ori pe neamul tău de râs şi de batjocură, însem­nează, că numai de atât eşti vrednic. Pen­tru­ că nu e de a se pune la uitare, că şi omul singuratic şi un neam întreg atât tră­­iesce numai, cât se bucură de cinste. Vieaţa în necinste cade între graniţele uitării. * Stăruesce în dreptul tău fără să te înnoi, de voesci să ajungi la țintă, — oamenii cu coadă încâlcită, încă n’au pus nici o treabă bună la cale.* Cel ce-’și uresce părinții ce ’l -au născut, dovedesce numai a sa slăbiciune de a le putea fi urmaș vrednic.* Dacă neamul tău e lipsit, tu dă-’i ajutor, chiar dacă n’ar cere, pentru­ că sângele apă nu se face şi fratele te duce pănă la ţermure, dar’ nu te aruncă în apă. Ruşinea ta este, când el, ne mai având încotro, se aruncă în braţele străinului. * Ajută fratelui tău când e la strîmtoare, dar’ nu când uşor poate trăi şi fără al tău sprijin. II. Cumpătul în vorbire. Mulţi oameni sunt asemenea ulciorului spart, — tot varsă din ei. * ^ De omul închis teme-te când tace,— de cel deschis când vorbesce. * Drept om cuminte se judecă a fi cel­ ce aude multe, dar’ vorbesce puține. Și lucruri mari numai astfel de oameni pot să afle. * De-­ţi vine câte-odată mâncărime de limbă și vrei să vorbesci, întreabă mai întâi: „Limbă! încătro?! * Că a tăcut, rar se căesce omul, — dar’ că a vorbit, prea adese­ ori. De aceea tăcerea-i ca mierea.* Omul când vorbesce, vrea se spună nu­mai ce scie. Prea adese­ ori inse prelângă grâu scapă și pleavă, mai multă ori mai pu­țină, după­ cum e coşul de unde le scoate. * între oameni mici nu vorbi lucruri mari. Nu fi ca unele stele, care tocmai de aceea dau slabă lumină, că sânt prea înalte. « Te grăesce cineva de rău? — fă-’l de minciună prin faptele tale cele bune. Nu uita, că batjocura de cele mai multe­ ori se întoarce asupra celui­ ce o face. * Prostul are obiceiul de vorbesce când ar trebui să facă şi din contră face gură când nu­­i­ se şede.* Unii sânt înţelepţi când vorbesc, şi mult câştigă. Altora din contră le şede bine tă­cerea, şi ei numai făcând aşa, pot să câştige. ■» Când eşti într’o adunare vorbesce pu­ţine şi ascultă multe, ca să înveţi ceva nou. Fii ca neguţătorul, care şi vinde şi cumpera. * Tăcerea e cheia înţelepciunii, că te scoate dela multe.* Pe omul pistriţ la maţe socotesce-’l drept duşman, chiar şi când îţi vorbesce cu dul­ceaţă. Numai astfel poţi să nu te potri­­vesci lui. * Vorbele dovedesc pe om, că cine ce marfă are, de aceea vinde. * De cretji, că vorbele tale vor îndrepta pe cineva, grăesce, de unde nu, taci, ca să nu fii meşter-strică. Prin tăcere vei acoperi scăderile tale, şi vei cunoasce pe ale altora. Cu toate aceste nu fi earăşi din cale afară tăcut, că numai morarul ce n’are grăunţe, acela nu macină. * Cel nebun e înțelept când tace, —­ear’ cel cuminte când vorbesc®. * îndreaptă-­ți inima să pună lacat pe gură, dar’ cheia dă-o minții, ea să o păstreze. * Carpații noştri. (~) După­ cum am semnalat într’o notiță din numărul de ieri, concetăţenii noştri maghiari, care văd scăparea lor şi a Transilvaniei în activitatea „Kul­­tur-egylet“-ului de la Cluj, se pregătesc la o acţiune mare, îndreptată asupra sau mai bine c ca contra Carpaţilor. E vorba ca faimosul „Kultur-egy­­let“ să înfiinţeze o secţiune specială a Carpaţilor, pentru de a deschide lumii tu­ristice nenumăratele lor frumseţi, car’ lumii comerciale şi industriale nenumă­ratele lor bogăţii. Nu avem şi nici nu ne trebue amestec în cele-ce vor să facă domnii dela „Kultur-egylet“. Numai atunci să-’l avem, când ei prea tare se apropie cu dragostea de noi şi atacă interesele noas­tre naţionale şi culturale. Prin o astfel de societate a Carpa­ţilor s’ar părâ însă că nu ni­ se atacă nici un interes. Din contră, înainte de toate interesul Românilor ar fi să ve­dem lumea străină curgând spre munţii Transilvaniei, ca să le admire romanti­cele vederi sau să le expoarte metalele, apele minerale, petrile şi lemnele de tot felul. Câţi bani, câtă bunăstare n’ar aduce în ţeara noastră o întreprindere, care ar fi în stare să deschidă Carpaţii pentru lumea cea mare! Cât folos n’ar trage dintr’însa mai ales poporul româ­nesc, locuitorul cel adevărat al Carpa­ţilor ! Va să 4i°ä de astădată „Kultur­­egylet“-ul vine se facă o faptă bună, de care noi n’am avu decât să ne bu­curăm, însă repetăm vorba de ieri: Timeo Danaos et dona ferentes ! Nu bunăstarea locuitorilor carpatini, nu interesele ţerii le au cei de la „EMKE“ în vedere, când se apropie cu dragostea de Carpaţii noştri, ci causa maghiarismului. Nu li-ar păsa lor atâta să vadă deschise şi admirate de lume comorile de frumseţă şi de bogăţie ale pitorescilor noştri munţi, dacă nu şi-ar ademeni speranţa vanitoasă, că în curând piscu­rile, văile şi plaiurile lor, în locul celor românesci de astăzi, vor purta nume unguresci, că pădurile şi poienile vor fi pline de inscripţii de orientare în limba maghiară, cu un cuvânt, că graiul şi spiritul maghiar vor isbuti să cucerească maghiarismului munţii noştri românesci. Astfel stând lucrul, tare ne temem, că secţiunea carpatină a „Kultur-egy­let “-ului nu numai că nu ne va obliga la nici o recunoscinţă, dar­ nici indiferenţi nu ne va pută lăsa, ci din contră ne va reduce la necesitatea, de a ne pune în stare de apărare faţă cu dînsa. Şi în ce mod ne-am putu noi apăra de influenţa maghiarizătoare a „Kultur­­egylet“-ului prin secţiunea ei carpatină? Să înfiinţăm şi noi o reu­niune carpatină românească. Concetăţenii noştri saşi au demult una, care deşi comite şi ea greşeli ne­iertate prin aceea, că desconsideră cu totul, că sânt locuite de Români, sânt proprietate românească şi au nume ro­mânesci localităţile din Carpaţi, pe care ei le botează nemţesce sau le fac lumii cunoscute într’o ortografie imposibilă, totuşi a făcut mult pentru deschiderea Carpaţilor şi ne dă dovadă, că şi din ini­ţiativă privată şi fără ajutorul puterii

Next