Tribuna, noiembrie 1890 (Anul 7, nr. 249-273)
1890-11-25 / nr. 269
Anul VII Sibiiu, Duminecă 25 Noemvrie (7 Decemvrie) X890 Mr. 269 rtn&RexnsiR '- >*vc- j^xü^ía^mosu Pjci, »raaaaargv.«<»Mw* Kv. ■r^8R«r? >£■; v?»~.x:.- raasgaayMMMBaiEBMgHfc.- «gzKggg;*:-£i.t^sex. ■ ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/* an 2 fl. 50 cr., l/3 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/ an 3 fl. 50 cr., 1/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:/ an 10 franci, l/a an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai platindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un minier costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. FOITA tt Fulgi de zăpadâ. De loan Fopovici. Prietenului V. P. Prietine! Dacă te pârăsesce un prieten adevărat, te doare și-’l doresei ca pe un tată, car’ dacă moare, îl plângi ca pe o mamă. * Adeseori vorbesci ca să nu taci, de multe ori însă taci ca se vorbesci, de aceea înţeleptul tăcând multe spune. * Mustrarea conscienţei e ca umbra, oricum te vei întoarce şi oricât vei alerga, ea tot de tine se ţine. * Fulgerul trăsnind nu caută între două puncte calea cea mai scurtă, ci cea mai priincioasă, de ce să nu facem şi noi aşa. « Este înţeleaptă vorba „capul plecat nu-’l taie sabia“, dar’ e frumos „însă de ruşine moare“. * Că fără năcaz ce este al altuia, cere însă şi nici când nu lăsa ce este al tău. * Dacă adevărul e rară, atunci multe adevăruri trecute prin prisma gândirii ca razele se vor descompune şi în cele şepte colori numai o părticică va fi din cea primitivă. * Mulţimic, că religiunea e o haină a sufletului. Foarte bine, însă o astfel de haină, pe care o poţi schimba, o poţi lăpăda, o poţi lua. Iarăşi bine. Dar o goli de ce nu umblă?! • Dacă tăcerea e de aur, vorba e de argint; şi astfel argintul îl chieltuim prea fără socoată; însă fiind darnici la argint, nu numai ogiul, dar şi valoarea nominală a aurului nostru scade la zero. * îndată ce atmosfera îşi ajunge punctul de saturaţiune, ploaia este iminentă; tot astfel şi patimii aţîţate pănă la extrem îi urmează catastrofa. * Omul şi lacul — nu prea se potrivesc, — şi cu toate aceste la om vezi faţa, dar’ nu-’i cunosei inima, sufletul; veţji şi suprafaţa lacului, dar’ nu-’i străbaţi adâncurile. Fie faţa omului sau suprafaţa lacului liniştită ori învrăjbită, adâncurile tot taină rămân. * în calea vieţii te vei convinge, că mulţi nu-’ţi vor fice cuminte ori înţelept fiindcă tu, cunoscându-le valoarea, ţ i-ai numit proşti. * Sentimentele sunt ca valurile, aci te ridică, aci te cufundă; de aceea este mare omul, care nu se lasă a fi cufundat. * Tot ce seim a trebuit să treacă prin vre-unul din cele cinci organe de simţire; câte însă nu simţim fără ca să seim. * De multe ori închi4i ochii, ca, să nu ve4i, adese îi Închi4'' tocmai ca să ve4i; dar’ nu arare ori îi deschi4i şi nu veiji nimica. * Cu cât lupta internă a fost mai înverşunată, cu cât sentimentele mai învrăjbite, cu atât e şi ogoirea sufletului mai dulce. * Prinde scorpioni, bagă-’i într’o sticlă, toarnă preste ei unt-de-lemn, şi vei vedea, că svîrcolindu-se ca turbaţi, se ucid unii pe alţii până la cel din urmă, care apoi singur îşi face moartea. Mie, de câte ori ’i am privit, ’mi s’a părut, că văd omenimea cum se frământă, cum se sbuciumă şi se sgudue sfăşiindu-se fără milă, în clipa morţii. Şi când va fi să mă scutur de vieaţă, la pat să nu-’mi plângă mama cu lacrimi de pară, nici neamurile se nu mă bocească, nici prietenii să nu mă jelească. Ci singur lăsat să mă mistuiu în tăcere. Să închid ochii şi să-mi reamintesc tot şirul dilelor, apoi să mă dau pradă gândului, că nu m’am sevîrşit din vieaţă mai demult. Şi sub povara aducerilor aminte se aude un cântec dulce ca murmurul isvorului prins în vraija lunii. Să tresar, când îl aud, să fac o mişcare, ca să mă scol; bătăile inimii mele să se înferbente, pieptul să ’mi-se ridice şi minţile să ’mi-se peardă. Dar’ cântecul se sune mereu, să sune mai jalnic, mai pătrunzător, mai plin de duioşie; inima să ’mi se stâmpere, pieptul se ’mi se ogoească şi răsuflarea să ’mi se curme. Să nu mor însă, cântecul ca prin vis să-’l aud, şi când voiu auzi ultimul accent cu suflarea zefirului, să ’mi sa pară, că Ea se apropie ca o umbră dulce şi c’un sărut să-’mi închidă pleoapele pentru veeinicie. Linişte, în casă mortu-i întins pe masă, rece şi atât de liniştit. Luminările ard şi para nu se clătină. Cei din pregiur tăcuţi şi nemişcaţi privesc în pământ. Ce linişte! Dar’ gânduri răsvrătite domoliţi vă răsboirea Creer înferbântat astâmpără-te, inimă opresce-’ţi baterile. Spulberaţi-vă oftări şi gemete. Lacrimi secaţi. Dorinţe nebune, periţi. Huşii răspândiţi-vă. Afară văsduhu-i liniştit. Vânturile s’au aşezat. Pasărea visează. Isvorul doarme. Florile se îngână. Frunza se odichnesce. Codrul tace. Ceru-i blând şi senin. Stelele sclipesc duios. Luna să clătină mişcându-se trăgănat. Ce dulce tăcere în atâta linişte. * Plâng vieaţa mea, plâng tinereţele mele. Eram mic şi nestajnic ca toţi desculţii de pe uliţă. într’o pe sub seară mama abia me strînse de pe drumuri. Mă încroşmă într’o maramă mare şi, luându mă de mână, îmi spuse, că mergem la mătuşa. Am ajuns. Mătuşa era în pat. Slabă perită şi suptă, când s’a uitat la mine, mi s’a părut, că văd chipul Maicei Domnului cum privesce la pruncul din braţe. Şi ’mi a căzut greu, m’am dat la o parte şi ca prin somn auziam pe mătuşa tânguindu-se. Muierile din casă şi cu mama o mângăiau. Mătuşa închise ochii şi eu mă uitam trist la faţa ei palidă. Cei din casă şopotiau: „Ce mai vieaţă a avut şi ea . . . preste câte a mai dat .... ...........Dumnezeu să-’i poarte de grije . . . . bine că ’i-a luat Dumnezeu copilul . . . săraca, săraca.....................şi începură toate să plângă .... Mătuşa se trezi. Se uită la mine, se uita în giurul ei şi începu se plângă cu amar. „De ce plângi . . . lasă nu plânge“, îi exiseră toate; ea însă plângea şi mai greu şi abia gemu: „Plâng vieaţa mea, plâng tinereţele mele“. Tuturor le porni lacrimile din ochi; am plâns şi eu fără să stiu de ce. * Ani au trecut de atunci. Aii.i am fost la cimiter. Am văzut crucea mătuşii şi o lacrimă ’mi s’a străcurat printre gene. O lacrimă grea, plânsă după vieaţa mea, după tinereţele mele. rr»rarî’MS^--rviSiM»TO i.wî£S7i Sibiiu, 24 Noemvrie st. v. Nu odată numai s’a întâmplat în vieaţa poporului român din ţerile de sub coroana Stului Ştefan, ca adversarii noştri politici, care se silesc a face din statul ungar poliglot un stat naţional maghiar, să se folosească în scopul lor şi în detrimentul poporului român de situaţiunea gingaşe a prelaţilor bisericii române. Istoria celor două decenii din urmă ne servesce cu destule exemple în această direcţiune. N’avem nici un motiv de a presupune, că în viitor episcopii noştri nu vor fi împinşi a ajunge în asemenea poziţiuni false. Din contră chiar în timpurile recente se ivesc fel de fel de semne, că episcopii români au să fie puşi înaintea unor noue ispite. Se accentuează la toate ocasiunile şi mai ales din parte clericală, că episcopiinu sunt chiemați a face politică militantă, ei au să se ocupe de biserica lor şi să propoveduească cuvântul evangeliei. Nu încape nici o îndoeală, că într’un stat, în care nu se procede din partea puterii lumesci în mod agresiv în contra bisericii sale, episcopul poate să ducă vieaţa cea mai liniştită şi să se mărginească prelungă îngrijirea de cele curat bisericesci. Dar’ noi, precum este bine sciut, nu trăim într’un asemenea stat. Biserica, la care aparţin Românii din acest stat, este naţională. Şi când guvernul lovesca prin fel de fel de măsuri în poporul românesc trebue să lovească şi în biserică. Fiind biserica lovită, nu este datorinţa capului bisericii, nu ca Român care este, ci ca acela, căruia ’i s’a dat în grije biserica, să ’şi-o apere? Din sumedenia de măsuri ce s’au luat pentru maghiarizarea statului ungar, scoatem una dintre cele mai actuale, asifele de copii. Abstragem dela partea naţională a acestei cestiuni şi privim numai partea religioasă sau confesională a ei. Este mai presus de orice îndoeală, că învăţătorii şi învăţătoarele asilelor de copii nu vor fi Români, ci străini, adecă oameni, care nu aparţin bisericii noastre. Şi precum în statul nostru elementul evreesc a soitit să se îmbulzească şi s’a impus în toate sferele societăţii, sigur el se va arunca şi asupra acestui nou isvor de subsistenţă şi nu puţini învăţători la aşile vor fi Ovrei. Conform proiectului de lege, învăţătorul are să deprindă vie copil şi cu „rugăciuni evlavioase“, ntrebăm acum pe Preasfinţiţii capi ai bisericii noastre, dacă se împacă cu conscienţa lor, nu naţională, ci bisericească, ca basa simţului religios să se pună în inima fragedă a copilului prin un învăţător ce aparţine unei confesiuni neromâne sau chiar necreştine? Iată dar’, că episcopul nu poate aici în statul nostru se stee la o parte, ci este provocat şi silit a păşi pe terenul politic, în realitate el se şi află dela început pe teren politic, şi tocmai această împregiurare îi face situaţiunea sa gingaşe şi adeseori falsă. Un episcop român, după posiţiunea sa firească, trebue să fie în împregiurărie actuale politice identic cu un adversar al guvernului. Nu poate nici un episcop român, nici ca episcop, nici ca Român, să sprijinească politica, care în ultima raţiune duce la anihilarea credincioşilor bisericii sale. Moderaţiunea şi înţelepciunea sunt fără îndoeală virtuţi, care mai ales în păşirea prelaţilor bisericesci se aşteaptă a fi aplicate. Şi noi le cerem, însă îndată ce moderaţiunea devine o prevenire aproape slugarnică şi înţelepciunea se rapoartă la persoană şi nu la causă, este clar, că ele înceată a fi virtuţi şi devin slăbiciuni, care au cele mai păgubitoare urmări atât pentru biserica, cât şi pentru naţionalitatea noastră. Prelaţii noştri bisericesci sânt în inima lor buni Români şi vedem, că cu toţii sânt aplicaţi a-şi însuşi virtuţile moderaţiunii şi înţelepciunii în păşirea lor politică, dar prea adeseori se întâmplă, că ei nu se sciu orienta asupra posiţiunii lor şi greşesc. Ei uită mai ales, că în prima linie ei sunt capii unei biserici naţionale şi că au să represente interesele acestei biserici naţionale. Este imposibil a merge ca representanţi ai acestei biserici mână în mână cu şovinismul maghiar. Oricât de „moderat“ şi de „înţelept“ ar procede ei, acest lucru nu-l pot duce în îndeplinire fără a deveni unelte în mâna stâpânitorilor în detrimentul bisericii şi naţionalităţii noastre. Moderaţiunea şi înţelepciunea însă nu trebuesc aplicate de episcopatul român numai faţă cu guvernul, ci ele trebuesc aplicate mai ales şi mai ântâiu faţă cu raporturile între membrii acestui episcopat. Este un principiu vechiu şi mai ales în politică el s’a aplicat şi aplică des: Divide et impera. Biserica noastră naţională se desface în două confesiuni. Această împregiurare faptică este deajuns pentru adversarul nostru cel mai slab a-i arăta calea ce trebue să meargă pentru a îngreuna poziţia episcopilor noştri. Lucrul acesta este aşa firesc, încât n’avem trebuinţă de a ne opri îndeosebi la el. Şi tot aşa de firească este atitudinea ce trebue să o iee episcopatul român faţă cu această parte slabă a apărării noastre naţionale. Cerem dar, înainte de toate în această direcţiune înţelepciune şi moderaţiune de la episcopii noştri, pentru ca să se găsească calea unei uniri a episcopatului român. Temeiul şi terenul acestei uniri este dat în mod destul de pronunţat: naţionalitatea. Dacă prin înţelepciune şi moderaţiune episcopii români vor ajunge a forma un corp naţional,şi-au format totdeodată garanţia, că vor pute paşi cu moderaţiune şi înţelepciune pe terenul politic, ţară a risca să devină unelte chiar în contra bisericii şi naţiunii lor şi fără să ajungă în mod involuntar pionerii maghiarizării, atât de periculoase pentru binele şi prosperarea statului şi monarchiei noastre. Dacă (ziarul bisericesc-politic „Unirea“ ce va apare în residenţa unui prelat român, iubit şi stimat de toţi, va urmări tendenţele desfăşurate aici, nu putem decât să-l întâmpinăm cu viuă bucurie şi să constatăm, că el va umple un gol adânc simţit înjiuristica noastră. REVISTA POLITICA. Sibiiu. 24 Noemvrie si. Afaceri internein şedinţa de alaltăieri a casei deputaţilor s’a terminat desbaterea asupra budgetului ministerului de honvezi şi prin aceasta s’a absolvat întreg budgetul statului peanulî 1891. Dupăce deputaţii Ernest Toth şi Francisc Bolgár au mai dat expresiune unor recriminaţiuni, ministrul de honved baron Fejérváry a răspuns la gravaminele ce s’au fost aduse că discuţiunea cu privire la o academie militară şi la limba de instrucţiune maghiară în institutele de crestere militare nu se ţine de cadrul acestei dezbateri. Deputaţii Ugrón şi Beöthy au atacat cu vehemenţă pe ministrul de honvetsi. Ministrul Csáky încă s’a aflat îndemnat a se ridica şi a respinge insituaţiunile din opoziţie cu privire la spiritul ce domnesce în armată. La sfîrşitul şedinţei a presentat ministrul de finance legea financiară pe anul 1891. Primatele Simor a primit 4 fete aceste pe un redactor al 4 an:hii ! „Egyetértés“. Cu toate că primatele ’şi-a impus pănă acum cea mai mare reservă în afacerea matriculelor botezaţilor şi s’a reţinut dela orice declaraţiune prealabilă în privinţa atitudinii episcopatului în casa magnaţilor, din vorbele lui se putea vedea, că el condamnă în cel mai hotărît mod ordonanţa ministrului de culte, în sinul partidului independenţei domnesce, după cum află „B. Hirl.“, mare indisposiţie. Una dintre căuşele acestei indisposiţii ar fi, ca preşedintele Lányi a fost promis guvernului, că nu va scormoni cestiunea fabricei de arme cu prilegiul desbaterii budgetare. Partidul nu voia să-’şi desavueze preşedintele, dar’ în conferenţă s’a iscat o ceartă viuă în această privinţă. O altă causă a indisposiţiei e, că speranţele ce s’au fost legat de eşirea fracţiunii Ugran din partid nu se realisează ; partidul nu a devenit mai abil, mai hotărît, ci din contră mai nehotârît şi cu mai multe considerări tactice ca mai nainte. Aceia, care dominează azi in partid, se feresc a face neplăceri guvernului, din care cauză au şi rămas mai multe interpelaţiuni ce aveau să se facă în decursul desbaterii budgetare. La conferenţe abia se presentează câte 8 —10 membri. „Pesti Napló“, organul contelui Apponyi, anunţă, că opoziţia moderată va lua o atitudine hotărîtă în contra guvernului cu prilegiul desbaterii asupra legii financiare pe anul 1891 şi va respinge acordarea acestei legi actualului cabinet drept o cestiune de încredere. Opoziţia moderată de aci înainte îşi va începe cu toate puterile acţiunea ei în contra guvernului. Ministrul de culte, contele Albin Csáky, a convocat în realitate pe 11 i. c. o conferenţă în afacerea autonomiei catolice. La această conferenţă sunt invitaţi următorii: Archiepiscopul Samassa, episc. Schiaueh, contele Ferd. Zichy, contele St. Szapáry , secretarul de stat Adalbert Berzeviczy, deputaţii dietali Fr. Nepper, Fr. Fenyvessy, Emeric Szivák, Iuliu Györffy, Gavriil Ugrón, Géza Polónyi, Paul Királyi, Al. Országu, Ioan Asboth, Ferd. Horánszky şi Balthasar Horváth, mai departe consilierul de secţiune Dr. Ferdinand Wolafka şi episcopul gr.-cat. din Oradea-mare Mihail P a v e 1. I -------------I • i iiiiw— mi M Germania. Dieta imperială a primit fără nici o schimbare în a doua citire proiectul de lege cu privire la Ii e 1- g o 1 a n d a. Partidul din centru a presentat în dieta imperială o propunere pentru cassarea legii despre iesuiţi. Papa în contra sclavagiului, ziarele catolice din Roma publică o scrisoare a Papei cătră episcopat în afacerea acţiunii în contra sclavagiului. Papa spune, că biserica totdeauna s’a întrerus pentru eliberarea sclavilor. Suferinţele sclavilorl-au mişcat mult şi el a însărcinat pe cardinalul Lavigerie a cerceta oraşele Europei şi a face apel la suverani şi la popoare, pentru de a întreveni în favorul cassării sclavagiului. Asilele de copii „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“ publică în fruntea numărului seu de la 4 Decemvrie următorul articol eştt din peana unui om dela ţeară: în numărul 5150 alziarului „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“ s’au fost expus multe motive în contra înfiinţării cu sila de grădini sau aşile de copii şi în contra obligamentului părinţilor, de a-şi trimite copiii în acele institute. Cu drept cuvânt s’a fost arătat asupra intenţiei proiectului de lege, de a înstrăina de neamul lor pe copiii locuitorilor de altă limbă ai patriei comune, care formează majoritatea poporaţiunii. Intenţia nu se va pute realiza, dar’ ea va ave drept urmare multă amărîciune şi e cu totul potrivită a pune şi între băieţii cei mici păretele despărţitor ce există deja între cei mari, într’o familie, ai cărei membri sânt consoli de neamul lor, se vor face toate spre a se apăra de influenţele păgubitoare ale asilelor de copii. Acasă niciodată nu se va vorbi cu copilul într’o limbă străină; li se vor spune precât se poate de multe poveşti în propria lui limbă, şi îl vor învăţa la poesii şi cântece în frumoasa limbă literară; eventualele succese ale copilului în limba străină vor fi simplu ignorate. E adevărat, că în copil se poate pune base adânci şi firme pentru conscienţa valorii propriului său neam şi când copilul e mare, această conscienţă se poate puternic promova fără de a ofensa vreodată cetăţenii de altă limbă sau de a sămăna chiar în inima curată a unui copil stricăcioasa sămânţă a superbiei sau a dispreţului Va succede însă pretutindenea a pune totdeauna în cumpănă întreaga lucrare pentru apărarea in contra pericolului