Tribuna, ianuarie 1891 (Anul 8, nr. 1-25)

1891-01-16 / nr. 12

Pag. 46 REVISTA POLITICA. Sibiiu, 15 Ianuarie si. v Afaceri interne. In ministerul de interne a avut loc alaltăieri sub presidenţia ministrului-preşedinte contelui Szapáry o conferenţă a comiţilor supremi în afacerea reformei administrative. Capitolul metropolitan din Strigoniu a primit dela nunţiul din Viena o depeşă, în care se împărtăşesce, că Monarchul a primit în audienţă pe Dr. Laurenţiu Schlauch, episcopul din Oradea-mare. Disolvarea dietei imperiale din Austria. Patentul împărătesc, prin care s’a disolvat dieta imperială austriacă, e datat dela 23 Ianuarie n. 1891. „Wiener Zeitung“ face în partea ei neoficială următoarele observări cu privire la această disolvare: Scurţimea timpului ce rămâne pănă la sfîrşitul legal al periodului legislativ, schimbările ce s’au petrecut adese în sinul partidelor, raporturile de majoritate grele şi îndoelnice, precum şi considerările la misiunile viitorului au lăsat să se recunoască, că a sosit timpul pentru înoirea casei deputaţilor şi pentru lămurirea situaţiei politice. Alegătorii să-şi exereteze acum dreptul lor constituţional cu prevedere patriotică. Austria are şi pe viitor trebuinţă de un parlament, care se gândesce, simţesce şi lucrează în mod austriac, care pune puterea şi demnitatea monarchiei mai presus de interesele de partid. Majoritatea parlamentară să satisfacă cerinţelor statului şi să fie în poziţie, de a desvolta o activitate legislativă puternică; ea să fie o firmă stavilă în contra aspiraţiunilor nepatriotice şi extreme; ea să scutească constituţia imperiului, precum şi drepturile constituţional garantate ale regatelor şi ţerilor, individualitatea popoarelor şi să stimeze şi respecteze cea mai importantă basă a moralităţii omenesci, convingerea religioasă. Să fie o majoritate, care înţelege semnele timpului, căci întocmai cum vieaţa noastră privată şi publică nu poate să fie indiferentă faţă cu unele apariţiuni sociale, aşa trebue se-şi manifesteze şi puterea legislativă înţelegerea ei pentru cestiunile sociale. Ministrul-preşedinte al României in Viena. Din Viena se telegrafează, că dl Manu, ministru-preşedinte al României, a fost primit la 24 i. e. n. după ameaiji decâtră Maiestatea Sa în audienţă. Ministrul României a făcut vizite contelui Kálnoky şi ministrului Szögyény, care ambii şi-au întors vizitele. în ziua următoare, dl Manu, ministrul-resident român Vâcărescu şi întreg personalul legaţiunii române au luat parte la un dineu de Curte. Ieri dl Manu a plecat la Bucuresci. Ochii Sirenei schînteiară mânioşi şi vocea ei foarte simpatică tremura binişor, când întrebă: „Ce are eară?“ „El ,ice“, răspunse Neagra, „cu Policarp, fiiul senatorului, trece mai des pe la fereastra ta, decât îi place lui şi mi se pare, că tu’ţi faci mai multă treabă cu soboarele lui şi cu ceialalţi copii de dincolo decât ar fi de lipsă“. „Tot acolo e încă?“ întrebă Sirena cu obrajii înferbentaţi şi roşii, arătând cu degetul ameninţător spre camera de locuit. „A plecat domnul“, gângăvi bătrâna, „încă înainte de răsăritul soarelui. Afi, nu aştepţi cu mâncarea; vine târijiu acasă?“ Galiana nu răspunse, dar aplecă capul şi faţa ei înflorită părea foarte neconsolată. Ogarul părea, că simte şi el durerea stăpânei, căci se ridică în poala ei, ca şi când ar voi să o sărute. Femeia solitară strînse micul dobitoc cu pătimă în braţe, îl avea încă din patrie. O groază nespusă îi strîmtora inima, se simţia atât de singură, atât de fără bucurie, atât de părăsită, ca şi când ar pluti într’o luntre necârmuită singură, singură pe marea largă şi fără maluri. Deodată tresări înfiorată.Şi-a adus aminte de soţul seu, de acel bărbat, care aici avea să-’i fie totul în lume şi a cărui fiinţă de faţă totuşi o umplea de scârbă, al cărui indeferentism nu o mai atingea şi de ale cărui îmbrăţoşeli se temea cu mult mai tare ca de violenţa lui sălbatecă. Niciodată nu ’l-a iubit, mătuse bătrână, car’ el pe uscat în fruntea cohortei sale. Ea ajunse cu mult mai curând acolo decât soţul seu, şi se dedică fără el, dar’ totdeauna însoţită de bătrâna, cu sânge tineresc şi fără nici o grije, plăcerilor de a vedea şi a admira. Se înţelege, că nu putea trece cu vederea, că pretutindenea atrăgea privirile asupra sa, şi precât de mult îi plăcea şi o măgulia aceasta la început, pe atâta îi strica multe bucurii, când Romani tineri şi bătrâni începură a o urmări cu galanteriile lor. In cele din urmă a sosit Phoebiu, şi când a aflat casa împresurată de admiratorii nevestei sale, a început a se purta faţă cu Sirena ca şi când demulti-ar fi necredincioasă. Cu toate aceste a purtat-o însă de la petrecere la petrecere, de la spectacol la spectacol, căci îl gâdilia să se fălească cu nevasta-sa tânără şi frumoasă. Aceasta fără îndoeală nu era liberă de cochetărie, dar’ dela părintele seu riguros şi ca educătoare a frăţinilor sei mai tineri învăţase a deosebi cu siguranţă ce este bine şi ce este rău, ce este candid şi ce este murdar şi observase în curând, că plăcerile capitalei, care la început ’i-au lucit ca flori multicolore şi cu miros îmbătător, înfloresc pe mocirle scârboase. Ceea ce era frumos, drăgălaş, admenitor, la început a privit cu plăcere; dar’ soţul seu se bucura numai de ceea ce era ordinar şi respingător. (Va urma.) Din camerele României. „Timpul“ dela 12/24 i. c. împărtâşesce, că ieri s’a redeschis sesiunea corpurilor legiuitoare. Primele şedinţe ale camerei vor fi ocupate cu lucrări în secţiuni. La senat se va începe chiar în cursul săptămânii acesteia discuţia asupra legii Învăţământului. „Urlete de Indieni“. Să nu se sparie stimabilii noştri cititori, căci nu noi sântem autorii cuvintelor, pe care le-am pus în fruntea acestei dări de seamă. „Pester Lloyd“, chiar el însuşi, are meritul de a fi aflat acest epitet, prin care voesce a ne caracterisa scena din parlamentul maghiar, când s’a ridicat „puternicul“ de odinioară Coloman Tisza pentru a apăra proiectul „kisdedov“-urilor. „Cu un adevărat urlet de Indieni“, arice „Pester Lloyd“ (numărul din 23 ianuarie ediţia de seara), au protestat extremii în contra luării cuvântului prin Coloman Tisza. „Sdrobitorul naţionalităţilor“, care odinioară licita cu extremii în asuprirea naţionalităţilor, astăzi este întimpinat de soţii sei de odinioară cu proteste sgomotoase, care numai prin cuvintele „urlete de Indieni“ se pot caracterisa, când voesce să arunce şi el o petricică asupra naţionalităţilor. Dl Coloman Tisza e întrecut. Spiritele ce le-a chiemat el însuşi se întorc spre el şi îl blastemă. Iată raportul despre scena din cameră, produsă prin luarea cuvântului, şi discursul deputatului Coloman Tisza. Coloman Tisza: Onorată casă! (Mari strigăte şi sgomot furtunos ) N’am intenţia de a reclama pentru mult timp atenţiunea onorabilei camere. (Larmă mare şi întreruperi.) Eu cred, că luând cuvântul am dreptul să aştept ca să fiu ascultat întocmai ca şi oricare alt deputat. (Larmă mare. Contele Károlyi Gavriil strigă necontenit. La ordine ! La ordine! strigăte din dreapta.) Preşedintele: Chiem la ordine pe dl deputat Gavriil Károlyi! (Aplause vii în dreapta.) Coloman Tisza: Eu şi aşa am intenţiunea de a orice cu această acasiune numai puţine cuvinte. . . Géza Polónyi: Bine vei face. Coloman Tisza: Scurtimea totdeauna e bună, dar, tocmai dl deputat, care a Z3 aceasta, ar face bine să-’şi noteze, că ar face de multe ori mai bine, dacă ar vorbi mai pe scurt. (Aprobări.) Voiu săfie foarte puţine din aceeaşi causă, din care n’am vorbit la desbaterea generală; voiu să cruţ timpul onoratei case. Şi totuşi trebue să accentuez, că acest proiect m’a îndemnat dela primul moment, ca să iau cuvântul. Dacă n’am vorbit, causa e simplă. (Să aucfim !) Dl dep. Zay şi dl dep. Mocsáry ni -au explicat legea naţionalităţilor din 1868, cel din urmă «fise80» că cererea, ca fiecare cetăţean al acestei ţeri să înţeleagă limba oficială a ţerii, e în contra intenţiunii acelei legi. Observarea legii, prin urmare şi a legii de naţionalităţi, o ţin de datorinţa mea; şi Ea crescuse fără griji între mai mulţi fraţi. Tatăl seu a fost purtătorul socotelilor în colegiul docurenitor din oraşul seu natal şi locuia preste drum dela circ, dar’ cu toate aceste, riguros cum era, nu a dat fiicelor sale nici-odată voe să asiste la spectacole. Dar’ nu le-a putut opri să nu vadă mulţimea năvălind în şieşind din amfiteatru, sau să nu audă strigătele ei de bucurie, aplausele ei turbate şi pătimaşe. Sirena crescuse în faţa veseliei cu dorul totdeauna treaz şi niciodată stemperat după ea. Dar’ nici nu avea timp pentru lucruri nefolositoare, căci mamă-sa murise înainte de a fi ea mare şi a ei era datorinţa să grijască de cei opt frăţiori mai mici. O şi făcea în toată credinţa; dar’ în oarele libere asculta cu plăcere, când soţiile funcţionarilor îi povestiau despre lucrurile pompoase văzute în Roma de aur. Stia că e frumoasă, căci n’avea decât să ese din casă, pentru ca să o audă; dar’ dacă se doria în capitală, nu era pentru că voia să fie admirată, ci pentru că acolo erau atâtea podoabe de văsjut şi de admirat. Când apoi tribunul Phoebidiu, comandantul garnisoanei din oraşul ei natal, fu mutat la Roma şi-şi exprimă dorinţa de a o duce pe ea, copila de 17 ani, care era cu mai bine de patruzeci de primăveri mai tânără, de nevastă în cetatea împăraţilor, ea îl urmă plină de speranţe şi de răsfăţare. Scurtă vreme după nuntă plecară la Roma, ca pe apă dela Marsilia, însoţită de o dacă în această lege există vre-o intenţiune, şi dacă e permis a face o provocare la această intenţiune, ea poate să fie numai aceea, că drepturile naţionalităţilor diferite trebuesc respectate în limitele stabilite de lege şi noi să intuim prelingă respectarea acestor drepturi a zidi statul unguresc cât se poate de tare. (Aprobări.) Aceasta e intenţiunea legii, nu însă aceea, că dăm voe desvoltării prea largi a drepturilor, ce am conferit naţionalităţilor cu privire la folosirea limbii Iar, şi să periclităm astfel aceea ce am pus în fruntea legii: susţinerea statului maghiar. (Aprobări în dreapta.) S’a vorbit aici şi de o maghiarizare cu forţa. Dar’ unde e în acest proiect o urmă de forţă? El nu cere altceva, decât ca aceia, care cresc copii în asile, să scie limba statului; el nu cere nici decât, ca în asile orice limbă ar vorbi copiii, să se folosească exclusiv limba maghiară; el cere ca copiii, prelingă folosinţa limbii lor materne, să fie introduşi în limba magiară. Noi Maghiarii, care am introdus în mod obligatorie în şcoalele medii învăţământul limbii germane (larmă mare în stânga), ceea ce a fost bine, fiindcă fiecare om inteligent are trebuinţă de a se prelingă limba sa maternă şi o limbă universală (larmă şi nelinişte în stânga), noi Maghiarii, zic, să n’avem dreptul de a aştepta, ca fiecare cetăţean se înţeleagă limba statului ? (Aprobări în dreapta.) Dacă dar’ noi am făcut bine, când am introdus în mod obligatorie învăţământul limbii germane în şcoalele medii, atunci nu înţeleg pe aceia, care aproba aceasta, cum pot veni ei cu acase, că noi, instruând în şcoale limba statului maghiar, vă temăm legea sau chiar drepturile umanitare? Géza Polónyi: Atunci ei erau buni ca aliaţi! Coloman Tisza: Noi n’am avut trebuinţă de ei; noi dispuneam despre o majoritate, pentru care acele puţine voturi nu cumpăniau. (Aprobări în dreapta.) Aş înţelege, că dl dep. Mocsáry n’ar băga de seamă unde duc învăţăturile lui, dacă n’aş fi aujit aici în cameră un cuvânt, din care ar results, că dacă noi Maghiarii ne vom purta bine şi vom câştiga complăcerea naţionalităţilor, va înceta agitaţiunea ; însă numai, — aceasta e mai frumos, — dacă se vor exmite din toate părţile disposiţiuni contrare celor de pănă acum. O frumoasă mărturisire! Dacă domnul deputat Mocsary se provoacă la încrederea ce o au ultraiştii în d-sa, deşi domnia-sa li-a spus, că nu aproabă în toate privinţele programul lor, aceasta înseamnă, că programul lui Mocsáry e numai o avantgardă pentru programul ultraiştilor. Cu toate aceste nu trag la îndoeală patriotismul și bona fides a domnului deputat Mocsáry, pic numai: Dumnezeu să-l ierte, că nu stie ce face ! (Aplause.) Baron Iver Kaas: Onorată casă! Domnul deputat Coloman Tisza a ţinut tocmai o cuvântare straşnică pentru naţionalitatea maghiară; faptele sale dovedesc însă altceva decât cuvintele sale; regimul seu de cincisprezece ani n’a dus la nimicirea, ci la întărirea Gestiunii de naţionalităţi. (Contraziceri sgomotoase din dreapta.) TRIBUNA Saşii şi Maghiarii în faţa parlamentului maghiar Reproducem următoarea scenă din şedinţa parlamentului maghiar de la 23 ianuarie, pentru ca să se vadă, cu ce ghiduşii se regalează Saşii şi Maghiarii în parlament: Adolf Zay: Dl deputat Herman ’şi-a adus aminte de timpul de înainte de asta cu circa Zece ani, când domnia în privinţa cestiunii naţionalităţilor o disposiţie cu mult mai agitată. De atunci s’a mai potolit mişcarea şi eu înc ’mi-am dat după putinţă silinţa, de a lucra în această direcţiune. Dar’ el ’mi-a presentat aici şi nişce poveşti, care nu corăspund deloc adevărului. Astfel dl Herman a Z’s că Saşii din Braşov şi cei din Bistriţă nu se înţeleg şi aşa trebue să converseze împreună în limba română. Asta e o simplă scornitură; adevărat e numai ceea ce eu sincer regret, că atunci, când un Sas se întâlnesce cu un Maghiar, ei trebue să comunice în limba românească Eu cred că la viitoarea generaţiune aceasta va fi altcum. Noi nu simtem de vină, că nu locuim împreună cu Maghiarii, şi eu nu doresc altceva, decât ca Maghiarii să ajungă acolo, ca noi să le putem învăţa limba. Când au venit Românii în satele săsesci ? Pe timpul, când Saşii se luptau cu eroism in contra Turcilor şi când Românii, scoşi de cătră Turci din propriile lor sate, au venit în localităţile săsesci. Eu regret, că nu au fost destui Maghiari, care ar fi suplinit perderile, pe care leam îndurat noi pentru patrie. Deputatul Herman a Z*3 Şi aceea, că în localităţile săsesci sfint multe case, în care ferestrile sfint bătute cu cuie, pentru că în casă nu locuesce nimeni. Prin aceasta el voia să Z*că, că a murit şi cel din urmă membru al familiei. La noi fecunditatea e mai mare ca la Maghiari (sgomot mare) şi noi nu ducem deloc lipsă de copii. Cu toate aceste există, durere, case şi curţi săsesci, unde nu mai locuesce nici un Sas. De unde vine asta? Eu am văzut case în comitatul Târnavei sub conducerea glorioasă e primului preşedinte al reuniunii de cultură (strigări de „Éljen !“), la care geamurile sfint sparte, nu doară pentru că locuitorii ar fi murit, ci pentru că au fost sparte în urma vestitei administraţiuni de acolo. (Strigări: Nu e adevărat! Mişcare.) Iuliu Horváth: Neadevăr! Minciună (Mişcare mare.) Nicolau Bartha: Ne rugăm de date concrete. Adolf Zay: Ei’şi-au părăsit casele, pentru că nu erau mulţumiţi cu administraţia, cărei erau supuşi. (Mare sgomot.) Ce priveste provocarea la Frideric List trebue să declar, că un Sas nu primesce sfatul unui profesor german în ce privesce iubirea de patrie, pentru că pentru el singurul sfătuitor competent e propria consecinţă şi propriul sentiment, care îl învaţă, că noi aici trebue să trăim, să murim, dar’ că prelingă iubirea sa către patria ungurească nu-i este permis să-şi uite propria sa naţionalitate şi limba străbunilor sei. Eu aş fi numai păcălit (überlistet), dacă aş urma sfatului lui List sau al lui Hermat. Iuliu Horváth. Onorată casă. (Să auzim! Să auzim!) Ceea ce spune aci dl deputat Adolf Zay e o falsificare a celei mai vechi şi a celei mai noue istorii. El spune spre exemplu, că Românii s’au îmulţit acolo, unde Saşii au perit în luptele lor glorioase în contra Turcilor. Dacă dl deputat se provoacă odată la istorie, ar trebui să spună, care comune sfint acele, în care Saşii au perit în răsboaiele cu Turcii. Căci tocmai acele timpuri, în care au perit Saşii, nu au fost în luptă cu Turcii. Nu Saşii ce locuesc la graniţă au perit, ci aceia, care au locuit împreună cu Românii şi au fost nimiciţi decâtră aceştia, în ţinutul, din care dl deputat a fost trimis aici, numărul locuitorilor săsesci nici-odată nu a fost mai mare ca acum. Cele 200.000 Saşi, care au imigrat la timpul seu, de atunci încoace nu s’au sporit nici nu au scăzut, preste această cifră nu au ajuns niciodată. Noi seim causa, din care nu s’au scris cărţi despre această împregiurare. Ceea ce am auzit eu în această privinţă nu stă scris în cartel, răsboaielor, ci în cărţile medicale. (Aprobări.) Dl deputat merge însă şi mai departe şi despreţuesce şi calomniază o persoană, care nici nu e de faţă aici, şi o instituţiune, al cărei preşedinte este această persoană. Ce ar zice dl deputat, dacă noi am calomnia în parlamentul maghiar palamei publice instituţiunile culturale ale Saşilor, bunăoara universitatea şi pe bărbaţii ei conducători ? Dar cei, care mereu se plâng în contra apăsării, ei calomniază şi pe faţă instituţiunile noastre culturale. (Strigări. Aşa e.) Acela, care afirmă ceva despre cineva, are şi datorinţa, de a dovedi. Dl deputat să dovedească, unde răutatea şi abusurile administraţiunii au pricinuit, ca într’o comună o casa sau o curte se rămână nelocuite. De a CRONICA. Archiducele Engen în Berlin. Din Berlin se telegrafează cu data de 25 i. c. următoarele : Archiducele Eugen a sosit azi pe la oarele 12 d. a. în gara „Anhalt“ de aici. Pe peronul gării îl aşteptau: prinţul Enric în uniformă de marinar împodobită cu ordul Stului Ştefan, ofiţerii comandaţi pentru serviciul de onoare, colonelul-general Pape, ambasadorul contele Széchenyi cu personalul ambasadei, ofiţerii austro-ungari, garda de onoare a regimentului Francisc Iosif în frunte cu generalul comandant al corpului de gardă baronul de Meerscheid- Hallessem şi prinţul moştenitor de Meiningen. La plecarea de la gară o capelă militară a intonat imnul poporal austriac. * Regularea legală a fundaţiunilor private. Asupra regulării legale a fundaţiunilor private consilierul ministerial Boncz a lucrat un proiect de lege, care are scopul, de a îngriji, ca fundaţiunile să corăspundă în faptă destinaţiunii lor, ceea ce pănă acum în lipsa unei controla sau în urma unei rele administraţiuni adeseori nu se întâmpla. • Nr. 12 1 aduce aci asemenea lucruri şi de a se ascunde după dreptul, după care unui deputat nui se poate face nimic pentru cele ce le zice în casă, de a arunca asemenea afirmaţiuni, poate să fie obiceiul d-sale, dar aceasta nu are să devină niciodată un obiceiu, pe care parlamentul maghiar îl va aprecia. (Aprobări vii.) Liga culturală din judeţul Prahova. Primim din Ploiesti următoarele informațiuni: Ziua de 11/23 ianuarie 1891 va fi înscrisă cu litere neşterse în analele oraşului nostru. Mişcarea începută de cei din capitală nu putea să lase impasibilă cetatea clasică a liberalismului, care merge în frunte la toate actele însemnate de patriotism. Zelul, cu care a răspuns lumea la apelul comitetului de iniţiativă pentru constituirea secţiunii de Prahova, a întrecut prevederile celor mai entusiaşti. Un fapt nemai văzut s’a întâmplat atunci. Bărbaţii cei mai de frunte, din toate breslele societăţii, lăsând la o parte preocupaţiunile lor zilnice, transgresând asupra oricărei ambiţiuni personale, uitând la moment orice antagonism sau disidenţă politică, s’au grăbit, ca un singur om, a-’şi reclama dreptul lor, de a putea contribui după puteri la această operă măreaţă de cultură naţională. Oratorii înscrişi spre a lua cuvântul în această primă adunare erau cinci la număr. D-lor au expus succesiv starea nenorocită a Românilor de sub dominaţiuni străine şi au indicat rolul ce liga e chiemată să-’l împlinească în cultura neamului nostru. Apoi preşedintele învită adunarea, ca la o întrunire apropiată să-şi aleagă comitetul definitiv. Atunci un tânăr profesor, Demetrescu- Agrar, se repede la tribună şi cu o voce tunătoare, de supremă convincţiune lansează în asistenţi următoarele cuvinte: „Nu, domnilor, acum când fiecare moment aduce o perdere ireparabilă românismului, nu ne e permis să amânăm nimic. Să părăsim acum pentru totdeauna acel „rasă“ al Românului, care ni-a făcut atât de rău în trecut. Nu mai lăsăm nimic. Aici, acum și imediat să procedem la formarea comitetului“. Cuvintele dlui Demetrescu au ridicat o furtună de aplauze, căci ele erau expresiunea sentimentelor ce debordau din inima tuturor. Comitetul în număr de 21 membri se alege prin aclamare personală în cea mai perfectă unire. în momentul când scriu aceste rînduri se elaborează deja de cătră o comisiune specială regulamentele, și în curând se vor deschide liste de subscripţiune în tot judeţul. Acei care în caşuri de surescitare generală îşi pot păstra sângele rece, acei care cugetă cu inima, precum se zice, au putut să facă o observare instructivă asupra firii Românului. Toleranţa şi răbdarea caracteristică a acestui neam pare a fi un resultat mai mult moral decât de temperament; e resultatul experienţei veacurilor. Se pare că istoria ’l-a învăţat cu prisos, că dacă latră cânii, nu urmează că vin numai decât Tătarii, şi câ s’au mai văzut naţiuni viteze cu vorbe mari în gură, care n’au fost cei din urmă la fugă. In orice caz această toleranţă nu e a unui spirit fără reflexiuni. Dovadă, că în circumstanţe serioase decisive, răbdarea concentrată a Românului a potenţat numai forţa lui de reacţiune. Duşmanii rasei noastre, care nu vor să înţeleagă acest adevăr, sfint orbi sau orbiţi, vor înţelege, poate, când va fi târziu. 1. împreunarea Cluj-Mănăşturului cu Clujul. „Kultur-Egylet“-ul ardelean la timpul seu s’a fost îndreptat cu o rugare către cele două jurisdicţiuni pentru împreunarea lor. într’aceea afacerea s’a amânat din causa cestiunii regaliilor. De present această pedecă pare a fi delăturată și rugarea „Kultur- Egylet“-ului, după semne, se crede că se va împlini.