Tribuna, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 208-231)

1894-10-26 / nr. 228

ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fi. 50 cr., 1/1 an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu ll. cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fi. 20 cr., */* an 3 A- 50 cr., */* an 7 A. 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: Vi an 10 franci, și an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac nmuai plătindu-se înainte. Sibiiu, Mercuri 26 Octoravrie (7 Noemvrie) 1894 Anul XI Nr. 228 lllllllllllllllllMllillllllllllllllllWIMBIMIMIMIMSIWiBliMlMrillIlllllIIWiinWWBIII—MIII—MBimillilIIII TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERȚIUNILE Un șir garmond primaa­dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr . Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librarii, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 evr.eeri r. a. sau 15 bani rom. Kossutismul nou. Kossuthismul a Intrat în o nouă fașă. Până aiuia întreg acest cult avea mai mult un caracter platonic. De aci încolo, prin cultul noului Kos­suth, Ungurii vor să ajungă, cu pași repezi, la idealul ce a Încălzit pe Kos­suth de la 1849. Visits la Czegléd a lui Kos­suth Ferencz este primul pas al nouei acţiuni kossuthiste. Din acelaşi loc, de pe aceeaşi tribună, de unde la 1848 tatăl­­seu a proclamat revoluţia, Kos­suth Ferencz a declarat şi dîn­­sul, că va lupta din răsputeri contra dualismului de la 1867, pe care îl crede păgubitor Un­gariei. „Ungaria, a zis el, trebue să fie stat independent, putând însă re­gele ei să domnească și peste alte state.“ A — .. * ._ .. — _ * « X U­ n 1 II »-» 4 • Î p r O iu­­ s auuiu o » vo i u [s i » pe cale legală pentru dobândi­rea independenței. E fără păreche, chiar între Un­guri, îngâmfarea cu care vorbeşte acest fi­u al „sfântului“. Vorbeşte despre monarchul, de par­că ar purta şi dînsul coroană. Se arată generos, ca­ şi­ când şi-ar sta în putere să schimbe legi. Era de prevăzut, că în cercurile de la Curte, noul kossuthism să facă rea impresie. Şi e de înţeles antipatia, faţă cu Kossuth Ferencz, a celor din apro­pierea Monarchului. Numai Ungurii nu vor să înţe­leagă. Ei fac ca lupul din poveste , învinuesc mielul, pentru­ că li-a tul­burat apa. Astfel şi presa maghiară, înregis­trând ştirea despre impresia rea ce a produs la Viena, „fiiul sfântului“, ei scriu: „Va să zică încep cară uneltirile cer­curilor vieneze. „Archiducele Rainer şi tovarăşii sei de interese care se apucă de jocul primejdios, care poate să aibă drept efect ca divergenţele dintre cele două jumătăţi ale monarchiei să se înăsprească eară „Va să zică eară goana veche, perver­sităţile de demult, prostia veche. „Ce vor adecă prin asemeni apucături nebune?“ Şirele acestea sunt luate din orga­nul kossuth-ist de la Cluj. Ele sunt însă o evangelie a tu­turor ,, patrioţilor“. Pe viitor pot să fie causa celor mai grave frământări nu între Viena şi Budapesta numai, dar, între Ma­ghiari şi naţionalităţi, între cei care tind la o supremaţie contrară le­­gilor fundamentale ale statului, şi în­tre cei care vor să păstreze Un­gariei caracterul de stat poliglot, cum a fost dela întemeiarea sa şi până azi. De­sigur, ori­ce formă de stat, e supusă schimbărilor de tot felul. Am mai trăit şi fără dualism şi nimenea nu poate garanta, că arangeamen­­tul de la 1867 nu se va mai modifica şi el. Ceea­ ae vrea Kossuth Ferencz şi întregul partid kossuth-ist, este însă nu o modificare a legilor organice, ci o mare chestie etnică, pentru noi, nem­aorhiani , o chestie d­e fi ori a nu fi, căci Ungaria independentă ar însemna aservirea cu desăvîr­­şire a naţionalităţilor molo­hului, care şi până azi a înghiţit atâ­tea jertfe: ideii de st­at naţional maghiar. Din acest punct de vedere trebue să urmărim pas cu pas acţiunea kos­­suth­ismului în noua sa faşă. FOIŢA „TRIBUNEI. Bucovina. NOTIŢE ASUPRA SITUAŢIEI POLITICE Da George Bogdan. III. Chestia culturală. Culturală ? Mai bine mi-aş zice o chestie­­ de barbarie, pentru­ că vom găsi în Bucovina stări de o înapoere în Austria particulară. De 120 de ani Bucovina face parte din mon­archia noastră şi lipsa de carte este încă în Bucovina o teribilă rană. Aici se iveşte o chestie care-­i semn de frunte, când voim să facem prognosa elemen­tului român din Bucovina. Şi pentru aceea trebue să vorbim earăşi foarte clar şi, fiind politiciani bucovineni, să recunoaştem cât s’a făcut, dar’ să nu odihnim până nu va fi realisat cu grabă ce recunoaştem că mai este necesar. Chestia fiind excepţional de gravă voiu scrie ceva mai pe larg, vorbind despre şcoala populară, pedagogia, gimnasii, universitate şi şcoalele de specialitate, căutând pretutindeni se cumpănesc greutatea spiritului străin de neamul nostru, străin de ţeară, care se im­pune însă în puterea legilor, regulamentelor şi obiceiurilor de administraţie, şi la urmă vorbind şi de societăţile culturale, cumpănind astfel câtă este greutatea contrapondului ce-’l crează ele faţă cu potopul străinismului, pentru­ că din punct de vedere politic-naţional acesta­’i singurul resultat, ce trebueşte căutat şi bine stabilit pentru a pute­a preţia valoarea şi a acestui factor politic. Şcoala poporală. Din procentul anal­fabeţilor putem conclude la felul desvoltărei ce­ a produs acest resultat, în tot caşul foarte do­veditor de gradul de cultură al poporaţiunii­ rurale. La 1890 erau încă — şi calculul este optimist — la o sută de locuitori 79 de analfabeţi. Cât de puţin s’a lucrat şi s’a pu­tut lucra ne-o dovedesc şi cifrele de budget ale fondului şcolar al ţerii. La 1873 acesta î­i socotia cu suma de 4915 fi. cheltueli; abia la 1877 budgetul a trecut peste o sută de mii florini şi abia la 1891 a trecut peste două sute de mii. De la 1886 impozitul de ţeară necesar pentru acoperirea cheltuelilor instruc­ţiei creşte mereu; populaţia rurală plăteşte din ce în ce tot mai mult. Atâta în general. Se­cret acum, luând ca răstimp de contemplaţie cele tr­ei decenii din urmă (1870—1890), dacă în şcoala poporală po­porul român a fost îngrijit şi dacă a fost mai bine îngrijit decât cel rutean, aceasta pentru­ că vecinii Rutenii strigă că ei au fost mai asupriţi decât Românii, care­­i-au asu­prit şi ei. Dislocaţiunea şcoalelor dela anul 1871 arăta, în care părţi de ţeară se aflau mai­­ multe şcoale. Aşa erau: în districtul politic comune cu şcoale comune fără­­ şcoale .­ Comparaţi acum de pildă Suceava română (au 14, nu au 47 comune şcoală) cu Coţ­­manul rutean (au 31, nu au 21 comune şcoală şi vedeţi ce deosebire, dar, în favorul părţii compact rutene a ţerii! Neglijarea părţilor române o sbiciuia la 1867 *) un ziar român cu multă asprime. Dintre 45.054 de copii obligaţi de şcoală din toată ţeara, mergeau la şcoală (în 1867) nu­mai 3073, deci vre-o 63/­ procente, mai ales inspectoratul Gurahumora, român, era criticat cu asprime; el avă în acelaşi an 2 (zi şi crede două) şcoale poporale cu 42 elevi din 1­885 elevi buni de şcoală şi aflători în 12 comune parochiale ale protopresbiteratului Guraho­­mora. Autorul articolului învinuia pe preo­ţescul inspector, care răspunse apoi în ace­laşi ziar: «Dar’ această amorţeală nu răsare dela noi, din nepăsarea noastră; noi n’avem a simţi remustrul cugetului nostru; fruntea ne este senină, şi ca cei îngrijitori pentru binele comun, putem să o ridicăm înaintea lumii, ca un semn al nevinovăţiei Spre dovadă mai solidă facem atent pe dl autor al numitului articol la actele din această privinţă, ce se află la locurile competenţi, cerceteze-le pe acelea şi se va convinge, cât şi cum s’a lu­*) Foaia Sofietaefii, anul III., pag. 125 şi 179. crat pentru înfiinţarea şcoalelor din Bă­seşti, din Capul-câmpului, din Capul-codrului, din Drăgoeşti, din Gemenea, din Mănăstirea­ Ho­moraim şi din Stripicani; de aici va vede, că simţul pentru înfiinţarea şcoalelor încă tot este viu! Dacă n’au urmat roduri din oste­­nelele acele, dacă nu s’au înfiinţat încă şcoale în comunele amintite, vina nu zace în neîn­­grijirea şi nepăsarea scaunelor spirituale, ci numai iu împregi­ura­rea, că afară de scaunul spiritual, mai au încă în astă lucrare şi di­­regătorile civie-politice amestecul seu, şi că arest lucru este adevărat, cunoaşte şi ştie lumea. Inse unde este isvorul, din care voeşte opi­­niunea publică să deducă nepăsarea şi neîn­­grijirea noastră pentru introducerea şcoalelor, cerceteze-se actele şcoalei din Bucşoaea şi va t » » fi destul spre a se convinge despre neobosita făptuire a păstorului sufletesc de acolo şi privighietorului Gurei-Homorului în causa şcoa­lelor». După­ ce cunoaştem acest chip de a lucra, care în multe părţi, în prea multe părţi se susţine şi azi, şi mai cu seamă în cele ro­mâneşti aproape exclusiv, resultatul se explică, dar­ el devine cu atât mai indignător. Să arăt acum şi naţionalitatea elevilor din şcoală poporală tot de pe acel timp, pen­­tru­ ca astfel şi mai lămurit se fie ce a putut lucra străinismul în Bucovina. La anul ' 869 Românii erau în Buco­vina 208.475, car’ Rutenii erau, precum voiu arăta mai amănunţit la alt loc 78 734. Ro­mânii întreceau aşadar’ pe Ruteni cu aproape treizeci de mii de suflete. Câţi elevi aveau însă aceste două po­poare şi câţi aveau şi Polonii şi Germanii? Iată cifrele de la 1871 : Este de prisos să mai adaug un co­mentar­, Mai bine stau cei mai puţini, Po­lonii ; apoi vin Germanii şi Ovreii şi rău de tot, indignător de rău stau Românii şi Ru­tenii. *) Românismul fusese scos treptat din şcoală. După anexare nu se vorbeşte decât de şcoli româneşti şi de cele germane, care au şi un scop­­politic, scopul germanizării, ivin­­du-să, chiar de pe atunci şi ideea, că şcoa­lele Bucovinei vor face o bună impresie în Moldova, ai cărei fii vor peregrina la Buco­vina pentru a învăţa carte nemţască, moldo­­veniască, latinească şi grecească (un rescript din 12 Faur 1875).**) După anexarea la Ga­lilea guvernul din Lemberg sistează la 1793 obligativitatea învăţământului; şcoalele popo­rale scad, învăţătorii ce nu trec la catolicis­mul propagat de consistoriul din Lemberg, care avu până la 1850 conducerea şcoalei, sânt persecutaţi, şcoalele li­ se închid, însă­*) Conspectul asupra şcoalelor şi şcolarilor la 1871 se află la Mikulicz, Hauptbericht etc. 1872, pag. 388 şi 389. **) Probele vezi-le şi în Dr. I. Potek, Die An­fänge des Volksschulwesens in der Bukowina. Czer­­nowitz, 1891, n districtul politic comune cu şcoale comune fără şcoale sunt la număr, în cifre rotunde au elevi cu eleve în şcoala poporală Cernăuţi-oraş .2 Cernauți-district 17 Câmpulung . . 17 Coţman 31 21 Rădăuţi . 276 Seret ....8 29 Storojineţ . . . 10 24 Suceava . . . 14 47 Vijniţa . . 14 11 Românii Rutenii Polonii Germanii Jidovii 208000 178000 5000 40000­­ 45000 I 2094 2030 1113 4190 Din is­vor competent aflăm urmă­toarele : Conversația politică descrisă în „Ma­gyarország", nu reproduce în mod exact enunciaţiunile politice ale domnului Dr. I. Raţiu. Scriitorii şi scriitoraşii maghiari preocupaţi, răpiţi de idealul lor politic, nu îşi dau nici o silinţă de a representa înaintea publicului lor, cu toată fideli­tatea , situaţia politică aşa precum o ilu­strează unul din fruntaşii noştri şi mai ales cum o zugrăveşte dl president Dr. I. R­aţ­iu. De aceea fiindcă intervievuri de acestea se ivesc tot mai des, prevenim pe onor. noştri cetitori, ca numai acele con­­versaţiuni şi enunciaţiuni politice să le primească de exacte, care vor fi decla­rate de atari prin persoane acreditate. „Kreuzzeitu­ng“ despre numirea lui Ozirâky. Sub titlul „O numire semni­ficativă“ mi­ se scrie din Viena ziarului „Kreuzzeitung“ următoarele: „După­ cum v’am telegrafat deja, contele Béla Ozirâky, care avea până acum numai titlul şi caracterul unui şef de secţie în oficiul de externe din Viena, a fost numit şef de secţie actual şi a primit postul important de al doilea şef de secţie în locul contelui Welserheinb, numit de curând trimis la Bucureşti. Astfel de înaintare nu ar pute­­a nici un cas să sur­prindă, anumite incidente petrecute în timpul din urmă ni d,m însă un deosebit interes. Contele Bela Czirăky, un bărbat devotat bisericii, a votat, după­ cum se ştie cu prile­­giul primei votări asupra căsătoriei civile în Casa­ Magnaţilor, în calitate de membru al acestei corporaţiuni, după con­vingerea sa în contra căsătoriei civile, fără a ţină seamă de posiţia sa de funcţionar în ministerul comun de externe. Din pricina aceasta s’a produs o mare sferă în Ungaria şi în­treagă presa, afară de cea conservatoare, s’a năpustit cu furie nu numai In contra contelui Czirăky, ci şi a ministrului de externe con­tele Kălnoky ca superior al seu, căruia, lucru curios, îi luau în nume de rău, că nu a împedecat pe contele Czirăky de a-­şi exercia dreptul seu de membru al Casei­ Magnaţilor şi a vota după convingerea sa. Chiar şi după­ ce se domolise deja furtuna în Ungaria în contra contelui Kălnoky din causa pretinsei sale adversităţi în contra re­formelor bisericeşti, în Ungaria nu voiau să-­i ierte contelui Czirăky, că a avut curagiul să voteze în contra căsătoriei civile, şi aşa numita presă liberală nu tăinuia, că dacă ar merge după dorinţa ei, contele Czirăky ar trebui să fie pedepsit, pentru exprimarea con­vingerii sale ca magnat şi să-’şi peardă pos­tul seu în oficiul de externe din Viena. De atunci valurile s’au liniştit, fireşte, pe toată linia, şi înaintarea de acum a contelui Czi­­răky e o dovadă, că nu trebue încă să f­ii regle­ment­at pentru­ că eşti con­servativ şi dai expresiune în toate împregi­urările propriei convin­ge­r­i,a Ungurii ţi străinătatea. E rar, ca corbul alb, ziarul strain, care să fie în apărare pe Unguri pen­tru atitudinea lor faţă cu naţionalităţile în genere, şi în special faţă cu noi Ro­mânii. Caută să se mângâie însă şi dînşii cu ceva. Astfel „Pesti Napló"” publică de mai mult timp foiletoane din pana câ­torva Francezi cu renume. Se laudă apoi cu această colabo­rare literară, ca­ şi­ când ea ar fi un succes politic, o luptă îndreptată contra „uneltirilor Ligei“, cu toate-că de­sigur nici lui Franci­que Sarcey, nici altui literat, care primeşte onorar cuvenit pentru scrierile sale literare, nu­­i-a venit în minte să facă politică şi cu atât mai ales să aproabe ati­tudinea unui guvern p­ăcotos, cum este cel care hrăneşte cu bani aminti­­tul ziar. * Au găsit însă cei de la „Pesti Napló­“, şi un scriitor politic, pe dl Berr de la „Figaro“. Dl Beer scrie în numărul de la 4 Noemvrie un lung articol, în care răs­punde epistolei deschise ce­­i-a adresat amicul nostru Russu Şirianu. Noi îi mulţumim dlui Berr pen­tru felul cum ’şi-a scris articolul. Puţină vreme încă, şi dl Berr se va convinge, că noi Românii avem dreptate în tot ce spunem, în tot pen­­tru­ ce ne plângem. Dl Berr a ajuns deja să scrie : „Cum aţi pută se-’mi luaţi un nume de rău deci mie, unui biet om din străinătate, dacă în această polemică sgomotoasă, în acest haos mare rămân şovăitor, îndoelnic faţă cu chestiunea ce ’mi­ se arată ca neresturnabilă? „Noi vă înfăţişăm fapte, — ziceţi d-voastră Românii. Cine va îndrăsni se tă­­gădueascâ fiinţa materială a acestor fapte? „Dumnezeule, dragă! dar’ eu nu tă­­găduesc nimic. Pur şi simplu zic, că de aiei, din depărtare, este peste putinţă să ne dăm bine seamă de mo­rala unui fapt politic ori social, dacă nu sântem informaţi în chipul cel mai amănunţit despre Im­p­regiu­­rările tn care s’a produs acel fapt.“ Dl Beer mai sc­rie: „Dl Russu Şirianu în forma cea mai concretă şi atrăgătoare ni-a dat resuma­­tul plângerilor, care a provocat atâta năcaz în Români contra „tirăniei“ maghiare.......... Declar înainte de toate, că sânt foarte recu­noscător dlui Russu Şirianu pentru curtuoa­­sia şi moderaţia extraordinară a tonului răs­punsului seu. Redactorul de la „Tribuna“ a inţeles perfect, că deşi nu sântem de aceeaşi părere în ceea­ ce priveşte esenţa pro­blemei, care agită cu atâta patimă pe con­cetăţenii sei, această osebire nu schimbă,­de loc sentimentele de simpatie, care leagă, de când ne aducem aminte, pe fiii celor două state. După­ ce scusă guvernul şi naţia maghiară, zicând că abateri de la legi şi atrocităţi se întâmpla şi în state culte ca Englitera şi Ro­mânia (adu­s do­uă­caşuri; cel din România — citat din „Autorică“ — este însă o exagerare mare), scrie: „Amicii mei Români să pună însă mâna pe inimă şi să spună, oare într’o luptă atât de crâncenă cum au pornit ei în Ardeal con­tra autorităţii, nu este de­scusat gu­vernul, dacă se apără ? Dar’ noi am dovedit cu fapte, cu legi excepţionale, ce se menţin în con­tra noastră şi altele, care s’au făurit tot înspre răul nostru, cu măsuri arbitrare ale guvernului, — că atacaţi noi suntem! Ne mai impută: „Azi, la 1894, veniţi cu revendica­­ţiuni basate pe archeologie. Discuţi­uni electorale voiţi să deslegaţi prin numismatică şi paleontologie; faceţi apel înaintea tribuna­lului, cu invocări la memoria lui Traian şi alegaţiuni contra lui Árpád şi Attila? Dar’ aceasta n­­-o atribue nu­mai agentul Óváry. Noi cerem drep­tate în numele umanităţii, ca cetăţeni liberi ai unui stat constituţional; cerem în vir­tutea dreptului ca oameni ş­i na­­ţiune. Cerem încetarea ticăloşiilor ne mai­pomenite, pe cari guvernul zilnic ie îndreaptă contra noastră. „Ungurii — scrie dl Beri — sânt în Ardeal în casa lor; a le cere sc ese din casă, ar fi să le cerem să-­şi jertfească exis­tenţa naţionala. Şi eu 11 aprob, când nu se învoesc la astfel de jertfă, pentru­ că aşa cred, în locul lor nici alt popor nu s’ar învoi la aşa ceva. Evident, ca şi în acest punct, dl Beri e indus In rătăcire de broşura lui Ováry, la care se provoacă. Dar’ nici un Român, nici-odată, n’a cerut ca Ungurii să ese din casa lor. Am cerut, cerem şi vom cere totdeauna, ca ei să ne lase în pace în casa noastră, să nu ne dărîme nepedepsiţi de lege, case şi biserici; guvernul să nu fie crud cu luptătorii pentru drep­turile noastre naţionale, să nu ne con­­fişt­e drepturile cetăţeneşti, pe scurt, ce­rem respectarea legilor. Redactorul de la „Figaro“ se va convinge în curând, că atâta cerem, că luptă de aperare, care nu luptă agresivă ducem.

Next