Tribuna, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 208-231)
1894-10-26 / nr. 228
ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fi. 50 cr., 1/1 an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu ll. cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fi. 20 cr., */* an 3 A- 50 cr., */* an 7 A. 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: Vi an 10 franci, și an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac nmuai plătindu-se înainte. Sibiiu, Mercuri 26 Octoravrie (7 Noemvrie) 1894 Anul XI Nr. 228 lllllllllllllllllMllillllllllllllllllWIMBIMIMIMIMSIWiBliMlMrillIlllllIIWiinWWBIII—MIII—MBimillilIIII TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERȚIUNILE Un șir garmond primaadată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr . Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librarii, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 evr.eeri r. a. sau 15 bani rom. Kossutismul nou. Kossuthismul a Intrat în o nouă fașă. Până aiuia întreg acest cult avea mai mult un caracter platonic. De aci încolo, prin cultul noului Kossuth, Ungurii vor să ajungă, cu pași repezi, la idealul ce a Încălzit pe Kossuth de la 1849. Visits la Czegléd a lui Kossuth Ferencz este primul pas al nouei acţiuni kossuthiste. Din acelaşi loc, de pe aceeaşi tribună, de unde la 1848 tatălseu a proclamat revoluţia, Kossuth Ferencz a declarat şi dînsul, că va lupta din răsputeri contra dualismului de la 1867, pe care îl crede păgubitor Ungariei. „Ungaria, a zis el, trebue să fie stat independent, putând însă regele ei să domnească și peste alte state.“ A — .. * ._ .. — _ * « X U n 1 II »-» 4 • Î p r O iu s auuiu o » vo i u [s i » pe cale legală pentru dobândirea independenței. E fără păreche, chiar între Unguri, îngâmfarea cu care vorbeşte acest fiu al „sfântului“. Vorbeşte despre monarchul, de parcă ar purta şi dînsul coroană. Se arată generos, ca şi când şi-ar sta în putere să schimbe legi. Era de prevăzut, că în cercurile de la Curte, noul kossuthism să facă rea impresie. Şi e de înţeles antipatia, faţă cu Kossuth Ferencz, a celor din apropierea Monarchului. Numai Ungurii nu vor să înţeleagă. Ei fac ca lupul din poveste , învinuesc mielul, pentru că li-a tulburat apa. Astfel şi presa maghiară, înregistrând ştirea despre impresia rea ce a produs la Viena, „fiiul sfântului“, ei scriu: „Va să zică încep cară uneltirile cercurilor vieneze. „Archiducele Rainer şi tovarăşii sei de interese care se apucă de jocul primejdios, care poate să aibă drept efect ca divergenţele dintre cele două jumătăţi ale monarchiei să se înăsprească eară „Va să zică eară goana veche, perversităţile de demult, prostia veche. „Ce vor adecă prin asemeni apucături nebune?“ Şirele acestea sunt luate din organul kossuth-ist de la Cluj. Ele sunt însă o evangelie a tuturor ,, patrioţilor“. Pe viitor pot să fie causa celor mai grave frământări nu între Viena şi Budapesta numai, dar, între Maghiari şi naţionalităţi, între cei care tind la o supremaţie contrară legilor fundamentale ale statului, şi între cei care vor să păstreze Ungariei caracterul de stat poliglot, cum a fost dela întemeiarea sa şi până azi. Desigur, orice formă de stat, e supusă schimbărilor de tot felul. Am mai trăit şi fără dualism şi nimenea nu poate garanta, că arangeamentul de la 1867 nu se va mai modifica şi el. Ceea ae vrea Kossuth Ferencz şi întregul partid kossuth-ist, este însă nu o modificare a legilor organice, ci o mare chestie etnică, pentru noi, nemaorhiani , o chestie de fi ori a nu fi, căci Ungaria independentă ar însemna aservirea cu desăvîrşire a naţionalităţilor molohului, care şi până azi a înghiţit atâtea jertfe: ideii de stat naţional maghiar. Din acest punct de vedere trebue să urmărim pas cu pas acţiunea kossuthismului în noua sa faşă. FOIŢA „TRIBUNEI. Bucovina. NOTIŢE ASUPRA SITUAŢIEI POLITICE Da George Bogdan. III. Chestia culturală. Culturală ? Mai bine mi-aş zice o chestie de barbarie, pentru că vom găsi în Bucovina stări de o înapoere în Austria particulară. De 120 de ani Bucovina face parte din monarchia noastră şi lipsa de carte este încă în Bucovina o teribilă rană. Aici se iveşte o chestie care-i semn de frunte, când voim să facem prognosa elementului român din Bucovina. Şi pentru aceea trebue să vorbim earăşi foarte clar şi, fiind politiciani bucovineni, să recunoaştem cât s’a făcut, dar’ să nu odihnim până nu va fi realisat cu grabă ce recunoaştem că mai este necesar. Chestia fiind excepţional de gravă voiu scrie ceva mai pe larg, vorbind despre şcoala populară, pedagogia, gimnasii, universitate şi şcoalele de specialitate, căutând pretutindeni se cumpănesc greutatea spiritului străin de neamul nostru, străin de ţeară, care se impune însă în puterea legilor, regulamentelor şi obiceiurilor de administraţie, şi la urmă vorbind şi de societăţile culturale, cumpănind astfel câtă este greutatea contrapondului ce-’l crează ele faţă cu potopul străinismului, pentru că din punct de vedere politic-naţional acesta’i singurul resultat, ce trebueşte căutat şi bine stabilit pentru a putea preţia valoarea şi a acestui factor politic. Şcoala poporală. Din procentul analfabeţilor putem conclude la felul desvoltărei ce a produs acest resultat, în tot caşul foarte doveditor de gradul de cultură al poporaţiunii rurale. La 1890 erau încă — şi calculul este optimist — la o sută de locuitori 79 de analfabeţi. Cât de puţin s’a lucrat şi s’a putut lucra ne-o dovedesc şi cifrele de budget ale fondului şcolar al ţerii. La 1873 acesta îi socotia cu suma de 4915 fi. cheltueli; abia la 1877 budgetul a trecut peste o sută de mii florini şi abia la 1891 a trecut peste două sute de mii. De la 1886 impozitul de ţeară necesar pentru acoperirea cheltuelilor instrucţiei creşte mereu; populaţia rurală plăteşte din ce în ce tot mai mult. Atâta în general. Secret acum, luând ca răstimp de contemplaţie cele trei decenii din urmă (1870—1890), dacă în şcoala poporală poporul român a fost îngrijit şi dacă a fost mai bine îngrijit decât cel rutean, aceasta pentru că vecinii Rutenii strigă că ei au fost mai asupriţi decât Românii, carei-au asuprit şi ei. Dislocaţiunea şcoalelor dela anul 1871 arăta, în care părţi de ţeară se aflau mai multe şcoale. Aşa erau: în districtul politic comune cu şcoale comune fără şcoale . Comparaţi acum de pildă Suceava română (au 14, nu au 47 comune şcoală) cu Coţmanul rutean (au 31, nu au 21 comune şcoală şi vedeţi ce deosebire, dar, în favorul părţii compact rutene a ţerii! Neglijarea părţilor române o sbiciuia la 1867 *) un ziar român cu multă asprime. Dintre 45.054 de copii obligaţi de şcoală din toată ţeara, mergeau la şcoală (în 1867) numai 3073, deci vre-o 63/ procente, mai ales inspectoratul Gurahumora, român, era criticat cu asprime; el avă în acelaşi an 2 (zi şi crede două) şcoale poporale cu 42 elevi din 1885 elevi buni de şcoală şi aflători în 12 comune parochiale ale protopresbiteratului Gurahomora. Autorul articolului învinuia pe preoţescul inspector, care răspunse apoi în acelaşi ziar: «Dar’ această amorţeală nu răsare dela noi, din nepăsarea noastră; noi n’avem a simţi remustrul cugetului nostru; fruntea ne este senină, şi ca cei îngrijitori pentru binele comun, putem să o ridicăm înaintea lumii, ca un semn al nevinovăţiei Spre dovadă mai solidă facem atent pe dl autor al numitului articol la actele din această privinţă, ce se află la locurile competenţi, cerceteze-le pe acelea şi se va convinge, cât şi cum s’a lu*) Foaia Sofietaefii, anul III., pag. 125 şi 179. crat pentru înfiinţarea şcoalelor din Băseşti, din Capul-câmpului, din Capul-codrului, din Drăgoeşti, din Gemenea, din Mănăstirea Homoraim şi din Stripicani; de aici va vede, că simţul pentru înfiinţarea şcoalelor încă tot este viu! Dacă n’au urmat roduri din ostenelele acele, dacă nu s’au înfiinţat încă şcoale în comunele amintite, vina nu zace în neîngrijirea şi nepăsarea scaunelor spirituale, ci numai iu împregiurarea, că afară de scaunul spiritual, mai au încă în astă lucrare şi diregătorile civie-politice amestecul seu, şi că arest lucru este adevărat, cunoaşte şi ştie lumea. Inse unde este isvorul, din care voeşte opiniunea publică să deducă nepăsarea şi neîngrijirea noastră pentru introducerea şcoalelor, cerceteze-se actele şcoalei din Bucşoaea şi va t » » fi destul spre a se convinge despre neobosita făptuire a păstorului sufletesc de acolo şi privighietorului Gurei-Homorului în causa şcoalelor». După ce cunoaştem acest chip de a lucra, care în multe părţi, în prea multe părţi se susţine şi azi, şi mai cu seamă în cele româneşti aproape exclusiv, resultatul se explică, dar el devine cu atât mai indignător. Să arăt acum şi naţionalitatea elevilor din şcoală poporală tot de pe acel timp, pentru ca astfel şi mai lămurit se fie ce a putut lucra străinismul în Bucovina. La anul ' 869 Românii erau în Bucovina 208.475, car’ Rutenii erau, precum voiu arăta mai amănunţit la alt loc 78 734. Românii întreceau aşadar’ pe Ruteni cu aproape treizeci de mii de suflete. Câţi elevi aveau însă aceste două popoare şi câţi aveau şi Polonii şi Germanii? Iată cifrele de la 1871 : Este de prisos să mai adaug un comentar, Mai bine stau cei mai puţini, Polonii ; apoi vin Germanii şi Ovreii şi rău de tot, indignător de rău stau Românii şi Rutenii. *) Românismul fusese scos treptat din şcoală. După anexare nu se vorbeşte decât de şcoli româneşti şi de cele germane, care au şi un scoppolitic, scopul germanizării, ivindu-să, chiar de pe atunci şi ideea, că şcoalele Bucovinei vor face o bună impresie în Moldova, ai cărei fii vor peregrina la Bucovina pentru a învăţa carte nemţască, moldoveniască, latinească şi grecească (un rescript din 12 Faur 1875).**) După anexarea la Galilea guvernul din Lemberg sistează la 1793 obligativitatea învăţământului; şcoalele poporale scad, învăţătorii ce nu trec la catolicismul propagat de consistoriul din Lemberg, care avu până la 1850 conducerea şcoalei, sânt persecutaţi, şcoalele li se închid, însă*) Conspectul asupra şcoalelor şi şcolarilor la 1871 se află la Mikulicz, Hauptbericht etc. 1872, pag. 388 şi 389. **) Probele vezi-le şi în Dr. I. Potek, Die Anfänge des Volksschulwesens in der Bukowina. Czernowitz, 1891, n districtul politic comune cu şcoale comune fără şcoale sunt la număr, în cifre rotunde au elevi cu eleve în şcoala poporală Cernăuţi-oraş .2 Cernauți-district 17 Câmpulung . . 17 Coţman 31 21 Rădăuţi . 276 Seret ....8 29 Storojineţ . . . 10 24 Suceava . . . 14 47 Vijniţa . . 14 11 Românii Rutenii Polonii Germanii Jidovii 208000 178000 5000 40000 45000 I 2094 2030 1113 4190 Din isvor competent aflăm următoarele : Conversația politică descrisă în „Magyarország", nu reproduce în mod exact enunciaţiunile politice ale domnului Dr. I. Raţiu. Scriitorii şi scriitoraşii maghiari preocupaţi, răpiţi de idealul lor politic, nu îşi dau nici o silinţă de a representa înaintea publicului lor, cu toată fidelitatea , situaţia politică aşa precum o ilustrează unul din fruntaşii noştri şi mai ales cum o zugrăveşte dl president Dr. I. Raţiu. De aceea fiindcă intervievuri de acestea se ivesc tot mai des, prevenim pe onor. noştri cetitori, ca numai acele conversaţiuni şi enunciaţiuni politice să le primească de exacte, care vor fi declarate de atari prin persoane acreditate. „Kreuzzeitung“ despre numirea lui Ozirâky. Sub titlul „O numire semnificativă“ mi se scrie din Viena ziarului „Kreuzzeitung“ următoarele: „După cum v’am telegrafat deja, contele Béla Ozirâky, care avea până acum numai titlul şi caracterul unui şef de secţie în oficiul de externe din Viena, a fost numit şef de secţie actual şi a primit postul important de al doilea şef de secţie în locul contelui Welserheinb, numit de curând trimis la Bucureşti. Astfel de înaintare nu ar putea nici un cas să surprindă, anumite incidente petrecute în timpul din urmă ni d,m însă un deosebit interes. Contele Bela Czirăky, un bărbat devotat bisericii, a votat, după cum se ştie cu prilegiul primei votări asupra căsătoriei civile în Casa Magnaţilor, în calitate de membru al acestei corporaţiuni, după convingerea sa în contra căsătoriei civile, fără a ţină seamă de posiţia sa de funcţionar în ministerul comun de externe. Din pricina aceasta s’a produs o mare sferă în Ungaria şi întreagă presa, afară de cea conservatoare, s’a năpustit cu furie nu numai In contra contelui Czirăky, ci şi a ministrului de externe contele Kălnoky ca superior al seu, căruia, lucru curios, îi luau în nume de rău, că nu a împedecat pe contele Czirăky de a-şi exercia dreptul seu de membru al Casei Magnaţilor şi a vota după convingerea sa. Chiar şi după ce se domolise deja furtuna în Ungaria în contra contelui Kălnoky din causa pretinsei sale adversităţi în contra reformelor bisericeşti, în Ungaria nu voiau să-i ierte contelui Czirăky, că a avut curagiul să voteze în contra căsătoriei civile, şi aşa numita presă liberală nu tăinuia, că dacă ar merge după dorinţa ei, contele Czirăky ar trebui să fie pedepsit, pentru exprimarea convingerii sale ca magnat şi să-’şi peardă postul seu în oficiul de externe din Viena. De atunci valurile s’au liniştit, fireşte, pe toată linia, şi înaintarea de acum a contelui Czirăky e o dovadă, că nu trebue încă să fii reglementat pentru că eşti conservativ şi dai expresiune în toate împregiurările propriei convingeri,a Ungurii ţi străinătatea. E rar, ca corbul alb, ziarul strain, care să fie în apărare pe Unguri pentru atitudinea lor faţă cu naţionalităţile în genere, şi în special faţă cu noi Românii. Caută să se mângâie însă şi dînşii cu ceva. Astfel „Pesti Napló"” publică de mai mult timp foiletoane din pana câtorva Francezi cu renume. Se laudă apoi cu această colaborare literară, ca şi când ea ar fi un succes politic, o luptă îndreptată contra „uneltirilor Ligei“, cu toate-că desigur nici lui Francique Sarcey, nici altui literat, care primeşte onorar cuvenit pentru scrierile sale literare, nui-a venit în minte să facă politică şi cu atât mai ales să aproabe atitudinea unui guvern păcotos, cum este cel care hrăneşte cu bani amintitul ziar. * Au găsit însă cei de la „Pesti Napló“, şi un scriitor politic, pe dl Berr de la „Figaro“. Dl Beer scrie în numărul de la 4 Noemvrie un lung articol, în care răspunde epistolei deschise cei-a adresat amicul nostru Russu Şirianu. Noi îi mulţumim dlui Berr pentru felul cum ’şi-a scris articolul. Puţină vreme încă, şi dl Berr se va convinge, că noi Românii avem dreptate în tot ce spunem, în tot pentru ce ne plângem. Dl Berr a ajuns deja să scrie : „Cum aţi pută se-’mi luaţi un nume de rău deci mie, unui biet om din străinătate, dacă în această polemică sgomotoasă, în acest haos mare rămân şovăitor, îndoelnic faţă cu chestiunea ce ’mi se arată ca neresturnabilă? „Noi vă înfăţişăm fapte, — ziceţi d-voastră Românii. Cine va îndrăsni se tăgădueascâ fiinţa materială a acestor fapte? „Dumnezeule, dragă! dar’ eu nu tăgăduesc nimic. Pur şi simplu zic, că de aiei, din depărtare, este peste putinţă să ne dăm bine seamă de morala unui fapt politic ori social, dacă nu sântem informaţi în chipul cel mai amănunţit despre Impregiurările tn care s’a produs acel fapt.“ Dl Beer mai scrie: „Dl Russu Şirianu în forma cea mai concretă şi atrăgătoare ni-a dat resumatul plângerilor, care a provocat atâta năcaz în Români contra „tirăniei“ maghiare.......... Declar înainte de toate, că sânt foarte recunoscător dlui Russu Şirianu pentru curtuoasia şi moderaţia extraordinară a tonului răspunsului seu. Redactorul de la „Tribuna“ a inţeles perfect, că deşi nu sântem de aceeaşi părere în ceea ce priveşte esenţa problemei, care agită cu atâta patimă pe concetăţenii sei, această osebire nu schimbă,de loc sentimentele de simpatie, care leagă, de când ne aducem aminte, pe fiii celor două state. După ce scusă guvernul şi naţia maghiară, zicând că abateri de la legi şi atrocităţi se întâmpla şi în state culte ca Englitera şi România (adus douăcaşuri; cel din România — citat din „Autorică“ — este însă o exagerare mare), scrie: „Amicii mei Români să pună însă mâna pe inimă şi să spună, oare într’o luptă atât de crâncenă cum au pornit ei în Ardeal contra autorităţii, nu este descusat guvernul, dacă se apără ? Dar’ noi am dovedit cu fapte, cu legi excepţionale, ce se menţin în contra noastră şi altele, care s’au făurit tot înspre răul nostru, cu măsuri arbitrare ale guvernului, — că atacaţi noi suntem! Ne mai impută: „Azi, la 1894, veniţi cu revendicaţiuni basate pe archeologie. Discuţiuni electorale voiţi să deslegaţi prin numismatică şi paleontologie; faceţi apel înaintea tribunalului, cu invocări la memoria lui Traian şi alegaţiuni contra lui Árpád şi Attila? Dar’ aceasta n-o atribue numai agentul Óváry. Noi cerem dreptate în numele umanităţii, ca cetăţeni liberi ai unui stat constituţional; cerem în virtutea dreptului ca oameni şi naţiune. Cerem încetarea ticăloşiilor ne maipomenite, pe cari guvernul zilnic ie îndreaptă contra noastră. „Ungurii — scrie dl Beri — sânt în Ardeal în casa lor; a le cere sc ese din casă, ar fi să le cerem să-şi jertfească existenţa naţionala. Şi eu 11 aprob, când nu se învoesc la astfel de jertfă, pentru că aşa cred, în locul lor nici alt popor nu s’ar învoi la aşa ceva. Evident, ca şi în acest punct, dl Beri e indus In rătăcire de broşura lui Ováry, la care se provoacă. Dar’ nici un Român, nici-odată, n’a cerut ca Ungurii să ese din casa lor. Am cerut, cerem şi vom cere totdeauna, ca ei să ne lase în pace în casa noastră, să nu ne dărîme nepedepsiţi de lege, case şi biserici; guvernul să nu fie crud cu luptătorii pentru drepturile noastre naţionale, să nu ne confişte drepturile cetăţeneşti, pe scurt, cerem respectarea legilor. Redactorul de la „Figaro“ se va convinge în curând, că atâta cerem, că luptă de aperare, care nu luptă agresivă ducem.