Tribuna, septembrie 1895 (Anul 12, nr. 196-219)
1895-09-01 / nr. 196
Londra. (Impresiuni din călătoriei, I. Primele impresii. —■ Economii de timp şi spaţiu. — Reclamele. — Şovinismul englez. — Clima. —■ Poliţiştii. îmi rămăsese la memorie încă din copilărie, câte de toate ne spunea învăţătorul despre Londra, că este cel mai mare oraş din lume, având o poporaţie mai mare decât Ardealul întreg, că are case câte cu 11 şi 12 etagie, că e plin cu fum şi ceaţă, încât şi ziua se aprind felinare şi lămpi etc. etc. Cu fantasia mea de băiat, îmi închipuiam apoi şi mai multe. Cetisem mai târziu descrieri şi după ce am cetit şi câteva din romanele lui Dickens (care se ocupă îndeosebi de vieaţa din Londra), credeam că am oarecare idee despre capitala Engliterei. Când am ajuns vi se intră însa şi am stat bâiguit de atâta sgomot în gara „Victoria“ (City), când am văzut cum mulţime de trenuri pornesc şi sosesc pe fiecare sfert de oră vărsând un adevărat potop de oameni asupra oraşului, când am eşit din sgomotul asurzitor al gării şi am intrat în oraş, pe ale cărui străzi circulă mii de trăsuri şi omnibuse, ba chiar trenuri, unele suterane, altele ce merg pe deasupra caselor, când m’am aflat în faţa caselor înalte, zidite aproape toate la fel, mai ales din cărămidă arsă tare şi colorată în roşu şi viiuit, prima sensaţiune ce ’mi s’a produs a fost, că nici idee n’am avut până acum de ceea ce este Londra. Am stat trei zile în capitala Engliterei, umblând de dimineaţa şi până târziu noaptea, tot în trăsură şi traumvay. Abia am văzut însă a cincia parte din întinderea ei. Ear’ despre bogăţia întreagă, despre miseria, moralitatea şi imoralitatea ce residă într’însa, rămâne ca şi de aci încolo din cărţi să mai aflu câte ceva, atât este de încâlcit acest babilon modern. Prima impresie ce-ţi produce oraşul — abstracţie făcând de neplăcerea ce o sunţi numaidecât din causa sgomotului de pretutindenea — este că locuitorii sei sunt grozav de economi in toate. Umblă în trăsuri, omnibuse şi cel mai sărac aleargă cu velocipedul, pentru a nu perde timpul. Ear, pentru a face economie cu spaţiul, clădesc case înalte, cum numai în America se zice că mai există; poartă largă nu vezi nicăiri, ori dacă a existat, au făcut două-trei prăvălii din ea. Sub palatele cele mai mari, pivniţa serveşte ca locuinţă, introducând lumină prin spaţiul gol ce au lăsat paralel cu zidul, în sol, care aer introduc cu ţeve scoasă în sus pe lângă zid. Cămări de lemne, de cărbuni ori alte lucruri de aşezat, au făcut sub trotuarul dinaintea caselor. Pe cele mai multe străzi, înaintea caselor de la zid încoace sunt nişte mici clădiri, ca criptele, în care lumina cade prin acoperişul de sticlă groasă, servesc ca locuinţe pentru servitori ori localităţi de închiriat oamenilor mai puţin bogaţi. Urmează un grilaj de fer şi apoi trotuarul pentru trecători. Străzile de altfel sunt largi şi drepte. Oraşul e iluminat cu gaz. Câteva locuri publice şi teatre sunt iluminate cu electricitate. Deasemeni prăvăliile mari. ♦ Al doilea lucru pe care îl observi îndată-ce întri în oraş este auşagiul, reclama ce-şi fac negustorii, industriaşii, doctorii, teatrele etc. etc. Sunt case cu 5 — 6 caturi, zidite anume aşa, ca se aibă un părete disponibil pentru a-l încărca cu sute de reclame. Pe câte un zid sunt litere de un stangiu, anunţând că unde poţi cumpăra cel mai bun... vax. Alături vre-un dentist îşi recomandă atelierul.. american. Pe zidurile grădinilor publice sunt mii de afişuri, toate cu desemnuri şi caricaturi ce atrag atenţia. Tot aşa pe omnibusele înalte şi pe tramvai. Ear’ pe stradă vezi mergând câte 50—100 oameni în uniformă de pânză albastră. Fiecare are în spinare două beţe înalte, de care stă atîrnată o tablă ce anunţă deschiderea vreunei prăvălii, a unui restaurant ori loc de petrecere. De altmintreri afişurile încep înainte de a întra in Londra; toate gările sunt pline, ba chiar în mijlocul câmpului, în câte o livadă frumoasă vezi ridicat un perete de scânduri anunţând unde se cauţi în Londra haine ori cisme bune, unde planuri ori gunoiu artificial etc. etc. Chiar fermele din apropierea căii ferate sunt pline de inscripţii, nelăsându-se gol nici chiar acoperişul lor. * Ajungi în fine la hotel. Altă surprindere: dintr’atâta personal, începând cu hotelierul, nu găseşti unul, care se ştie altă limbă, decât cea englezească. Noroc, că tovarăşul meu de drum, amicul Dr. Şt. C. Pop, învăţase odată ceva, din care uitase însă foarte mult care eu ştiam numai două numiri: „Englisch-bitter* şi „bitter*. Cu hotelierul ne-am înţeles mai urnit prin semne, ca muţii. A fost de tot hazul, când în ziua din urmă noi arătam pe ceasornic ora în care voiam să plecăm spre Paris, car’ atelieriţa înţelegea, că pe atunci voim să prânzim. Ne arăta, că pe 10 ore nu e gata mâncarea, ci numai pe 12 Cât năcaz până să-m i cerem socoteala şi năcaz şi mai mare după ce ni a dat-o, căci cu banii fără unitate englezeşti ne a scos datori în franci pipărat de tot. Ear’ noi nu puteam să înţelegem, că litera L însemnează un font sterling, adecă un napoleon şi 5 fr. întâmplarea a făcut de tocmai atunci a sosit un spaniol din Mexico, cu care ne-am înţeles româneşte. Noi vorbiam adecă româneşte car’ el înţelegea italieneşte şi traducea, când englezului englezeşte, când nouă — spanioleşte... Dacă am plătit sărat, cel puţin neam amusat. Şi asta aşa e pretutindeni: nici între poliţişti, nici intre portari pa la rautae şi catedrale n’am găsit măcar unul, care să ştie vre-o limbă străină. Când am vorbit însă cu Spaniolul din Mexico (un tiner proprietar de mine de cărbuni, — avea mustră prin toate buzunarele) şi-mi spuneam că ne ducem la Paris, deoarece aşa ştim că Parisul este cel mai frumos oraş din lume, Englezul naibii a înţeles şi făcând semn cu mâna, ne-a zis: „Ho-ho, net Perey (aşa pronunţa Parisul!), Londne bel*!.... Mândria naţională este atât mare în el, în cât îl face să nu înveţe altă limbă şi să nu admită, eu ar putea fi un oraş mai frumos ca Londra. * Clima ni s’a părut destul de plăcută. Am sosit în oraş după ameazi, pe la 4. Zi senină şi căldură suportabilă (deşi ere la 21 August). Spre dimineaţă a ploat însă şi s’a lăsat o bură, de abea vedeam, dar fumul ce se lăsase în jos, făcea să ne usture ochii. Spre ameazi s’a înseninat. Partea de oraş pe unde am umblat (City) era foarte curată. Când am trecut însă Tamisa în partea de Nord-Vest a oraşului, unde sunt fabricile, am dat de o murdărie mare. Aierul este infectat de fumul şi praful de la sutele de fabrici ce stau una lângă alta. Paici mai ales, trenurile trec pe deasupra caselor, unul ce duce la staţiunea numită „Canon“ — trece pe sub Tamisa care podurile de sub ele servesc de adăpost cetelor mari de vagabonzi, criminali cari noaptea te omoară pentru ca să-’ţi ia, dacă nu altceva, apoi cel puţin surtucul din spate. Cele mai multe şi mai îngrozitoare crime aici se petrec. Poliţişti sunt numeroşi. Poartă uniforma neagră şi numai după chipiu îi cunoşti. Armă nu poartă. Sunt bărbaţi robuşti, bine hrăniţi şi foarte cu grije pentru trecători. Când văd că eşti în pericol se te ajungă vre-o căruţă ori omnibus, aleargă se te scape. Russu Siriana. Anul XII Sibiiu, Vineri 1/13 Septemvrie 1895 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., »/* an 2 fl. 50 cr., »/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., »/* an 3 fl- 50 cr . */* an 7 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: i/ an io franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un mier costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Şi armata lor crudă ? ! Mai la vale raportăm, după un alt ziar român, un cas foarte grav de bătae între un Român ţeran şi un Maghiar honved. Românul Gavriil Raţiu ’şi-a făcut datoria, ce era pus să ’şi-o facă ca slujbaş al ordinei publice, ’şi-a făcut-o în forme blânde, cari nu puteau să supere. Prima scenă trecu. A doua a fost însă cumplită. Neliniştiţii honvezi, pe cari Gavriil Raţiu îi rugase să fie pe pace, atacă pe un alt Român, locuitor în casa lui Raţiu. Raţiu apare în curtea sa să vadă ce se petrece, în curtea sa, cu violarea domiciliului — o noţiune, pe care chiar şi un sergent de honvezi ar trebui să o aibă totdeauna presentă. Raţiu, la comanda unui sergent — aşa zice raportul „Gazetei“ — a fost bătut cumplit. Mai mult, bătaia s’a pornit sub o lozincă care ne arată că ura naţională a fost motivul îndrăsnelei temerare de a urmări pe un Român şi de a bate pe celalalt, cu pari, peste cap, să simtă bine; două femei, soţia şi mama, un vecin bun au fost bătuţi şi ei de aceiaşi honvezi. Şi, mâncând vine pofta, Românii din partea locului au dat a fugi, car’ excedenţii soldaţi au început a le sp fi f strile... Patrola a intervenit, punend acestei scene de turbare. Acesta este faptul, raportat de — r'' nân, şi, intervenind patrula milit cunoscut şi autorităţilor ! : * are. Acestea vor face de sigur d .state şi vor învăţa pe honvezii excedenţi din Turda — este semnificativ ( le aici erau ei — că soldatul alteî are, alte scopuri, nu a turbura lii ,a nopţilor, a sparge ferestri şi a pe Români şi Românce până di . Gavriil Raţiu a murit după 12 ciasuri suferinţe grele. Noi socotim că destule chinuiri iuţi, &m dela gendarmeria maghiară, fârăca ea Isă-’şi iee pedepse proporţionate; acum şi dintre honvezi să auzim glasul, care, zicese în raportul citat, s’a auzit la Gherla: „vágjad, az oláh’ istenét. Noi nu sântem informaţi bine asupra spiritului din honvezime ; noi vorbim de un cas isolat; dar’ el este atât de grav, încât deşi s’a petrecut după beţie, este totuşi caracteristic prin motivul ideal al faptei: ura de Român. Nu voim deci să exagerăm, nu voim să privim caşul de încheiat, aşteptăm să vedem cum se va resolva prin autoritatea militară competentă, dar’ nu putem să nu ne întrebăm: dacă acest spirit de ură s’ar lăţi ori ar fi deja lăţit în honvezime — ce ar fi de noi când ei ar fi armata independentă a Ungariei? Graţiarea martirilor. „Neue Freie Presse“ în numărul seu de Mercuriu trecută, făcând o introducere la cuvântarea lui Bănffy ţinută în Şimleu, scrie şi următoarele: „Politiceşte trebue privită drept cea mai remarcabilă enunciaţiune a ministrului president aceea, că guvernul din liber impuls a decis, să recomande Coroanei graţiarea osândiţilor în vestitul proces al Memorandului. Bar, Bánffy a vorbit ce-’i drept în termini foarte generali, despre graţiarea celor osândiţi în mişcarea naţionalităţilor, dar’ noi credem, că putem adăuga, că acest fel de amnestie se întinde şi asupra acelora, cari în acel proces au fost osândiţi la pedepse aspre de temniţă“. „N. F. Pr.“ spune, că aceasta va fi un act de dreptate şi cuminţenie politică. Spune, că pentru ca ea să nu pară un act de slăbiciune, va fi ales un moProces de presă. Ieri doi din amicii foii noastre au avut oară onoare de a da faţa cu dl Gödri Sándor. Dl Liviu Albin a fost adecă învitat la judele de instrucţie în calitate de editor responsabil al „Tribunei“, iare dl Ioan Ciontea ca responsabil pentru redacţie. Li s’a adus la cunoştinţă, că procurorul din Cluj a intentat proces pentru adresa de felicitare cătră martiri — pe ziua de 7 Maiu, — publicată în numărul de la 8 Maiu al „Tribunei*. Adresa de felicitare a fost trimisă din partea Românilor sibieni. Sus amintiţii noştri amici mai au încă două citaţiuni: aşteaptă pentru timpul proxim. Consideraţiuni importante de domeniul politicei internaţionale apar aici pe scenă. România este amicul, se poate chiar zice, aliatul triplei alianţe, şi prin urmare între acest regat şi între o putere din alianţă, nu poate să existe pentru totdeauna o ceartă internă. Noi credem că nu greşim dacă admitem, că îmbunătăţirea relaţiunilor reciproce se va executa în curând şi pe teren economic, pentru aceea, numai miopia cea mai oarbă ar pute să se irite de această hotărîre a guvernului ungar, dar toţi cei ce cugetă politiceşte vor aproba această iniţiativă a ministerului Bănffy“. Românii macedoneni şi Albanezii. La discuţinea asupra chestiunii macedonene se iveşte şi în presa străină tot mai des elementul român din Macedonia. Real cum el este şi fidel Sultanului,i se atribue o importanţă destul de mare între acele elemente, care pot fi pedeeă bulgarismului şi grecismului şi care va fi deci o pedeeă a disoluţiunii, pe care Bulgarii şi Grecii o voesc prin stabilirea unui echilibru de forţe, care ar anihila pe Români, ar mărgini pe Albanezi în desvoltarea lor şi ar fi şi Austriei o pedeeă pentru interesele ei în orient. Ridicarea Românilor este anti-bulgară, anti-greacă. Se pare deci că lunga corespondenţă din Bucureşti, pe care „Peter Lloyd” o tipăreşte în numărul seu de Marţia trecută, este menită să semnaleze gătirea de a se face o acţiune mai serioasă pentru Românii macedoneni, în această corespondenţă se accentuează, că elementul român relativ cel nai minirTM grec Delianys semnalează unui corespondent al lui „IV. F. Presse“ mişcări între Albanezi, accentuând că Poarta, li se pare în mod involuntar, nu le opreşte, deşi ar putere ştie că Albanezii au şi pretendunt la o autonomie naţională. Din Bucovina. Ştirile ce le primim de la corespondenţii noştri din districtul Câmpulung în Bucovina, ne umplu de îngrijire şi ne grăbim a le înregistra, scoţându-le în evidenţă pentru conducătorii poporului român din Bucovina, de la cari aşteptam, ca ei să intervină. Alegerile comunale din acest district curat românesc, au reuşit până acum foarte lu defavorul Românilor, obţinând majoritatea evreii şi străinii. Acest resultat neaşteptat au Românii a-şi mulţumi parte legii electorale, prin care clasa primă a alegătorilor e în mâna industriaşilor de la feresteie, care clasa a treia deasemenea, formând lucrătorimea angagiată la feresteie, o bună majoritate în ea. Cât pentru autorităţile politice, ele par a exista numai pentru a înainta interesele mosaice. E trist, dar e adevărat. Ele nu posed nici inimă nici pricepere pentru populaţiunea băştinaşe. Ar fi bine, ca materialul de gravamine, ce este cules, se vadă lumina publicităţii, pentru ca sferele competente să aiba o idee, cum se administrează la Câmpulung. E un curat paşalic. Se zice că se lansează idea de a funda la Câmpulung un ziar nemţesc-jidovit pentru a masca şi a apăra opera de distrugere înscenată în contra populaţiunii baştinaşe. Gaveant consules! Verzii şi negrii Saşi. O corespondenţă a ziarului „Tageblatt“ din Sibiiu constată în nr. de la 12 Septemvrie n., că nu se poate prevede cine va învinge în alegerea de deputat în locul lui Filtsch şi zice: „Pe partea „moderaţilor“ stau pe lângă majoritatea comitetului cercual persoanele oficioase din comitat, de la judecătorii, notari etc., din contră verzii par a avă mai mulţi aderenţi în cercurile alegătorilor“. Agitaţia este atât de vie, cum nu s’a mai pomenit pe la Braşov. Discursul lui Bânffy. Discursul cetit de baronul Bânffy înaintea alegătorilor sei din Şimleu este pe de o parte o polemică cu opo si fi a HP Hí* olfÜ ■norfo rnvn m Latä-o: Fără îndoeală, că atât pe terenul socialistic, cât şi între naţionalităţile nemaghiare din patrie sunt agitatori fără suflet, cari de cele mai multe ori conduşi de fudulie ori de dorinţa de a juca rol, şi nu rar din motive şi mai josnice — din interese materiale — caută să deştepte între conaţionalii lor nemulţumiri, arătându-le idealuri nerealizabile, şi când activitatea lor aparţine cercurilor naţionalităţilor, îşi dau silinţă să-i agite pe fraţii lor de un sânge prin gravamine închipuite contra patriei comune şi a ideii de stat maghiar şi să umple lumea cu plângerile naţionalităţilor pretinse oprimate. E de netăgăduit, că la popor, care nu se ocupă cu chestiuni ce trec dincolo de pragul casei sale, astfel de agitaţiuni continue află „Hazánk“ (numărul de la 11 Septemvrie) scrie: El judecă însă greşit situaţia, când constatează o slăbire a mişcării (naţionale române) şi tocmai de aceea nu considerăm ca norocoasă nici idea ca se propună M. Sale graţiarea martirilor. E de temut, că baronul Bánffy o să aibă mai târziu motive să regrete acest gând, pentru că cunoaşte foarte rău psichologia agitatorilor valahi, dacă crede că acest act de graţiare nu-l vor comenta ca o acţiune, la care împăratul a silit pe guvern, deoarece a aflat că destul au suferit Românii. „ Egyetértés“ (numărul de la 11 Septemvrie) întreabă : Am vrea să ştim adecă, în ce vede baronul Bánffy Dezső ameliorarea situaţiunii ? De Nr. 196 apoi răsunet, trebue să avem însă încredere in cuminţenia poporului, care la urma urmelor tot va afla că are a face cu profeţi falşi, cu înşelători. De aceea, deocamdată guvernul nici nu se gândește să propună camerei legiuitoare vreun proiect de lege excepțional pentru înfrânarea amintitelor agitaţiuni; ceea ce nu esclude ca să urmărim cu atenţiune încordată mişcarea pornită şi acolo unde în adevăr este motivată, se şi aplicăm contra agitatorilor disposiţiunile de Înăbuşire ale legii existente; dacă însă — lucru de care, aşa cred, nu trebue se ne temem — agitaţiunile perverse ar lua dimensiuni atât de mari, încât mijloacele legale existente s’ar arăta insuficiente pentru înfrânarea lor: guvernul nu ar esita ca în interesul păzirii liniştei poporului ademenit să propună şi mijloace de acelea, prin cari agitatorii ar fi loviţi în chipul cel mai aspru, în toate împregiurările ne vom îngriji, ca să nu se poată trage la îndoeală un lucru: că statul maghiar are putere şi că dacă trebue, ştie să se şi folosească de dînsa. Insă, după cum am spus, sper că nu va fi nevoie de asta. Calomniile şi tot felul de minciuni, pe care le-au ţesut cu atâta osteneală pentru a agita pe cetăţenii de altă naţionalitate contra ideii de stat şi pentru ca să discrediteze naţiunea maghiară în străinătate, încep deja să se destrame; foarte mulţi dintre aceia, cari au crezut minciunile debitate, încep să vadă, că au fost duşi în rătăcire. Deodată cu această descoperire, începe să slăbească şi terenul pentru agitaţiuni şi astfel nu trebue luate contra şi măsuri excepţionale. La ameliorarea în acest sens a situaţiunii ser