Tribuna, octombrie 1895 (Anul 12, nr. 220-243)
1895-10-28 / nr. 241
Airal XII Sibiiu, Sâmbătă 28 Octomvrie (9 Noemvrie) 1895 Nr. 241 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., ** an 3 fl. 50 cr., */* an 7 A. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 111 an 10 franci, la an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 ci a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia •• Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Caro! Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un minier costă 5 cruperi v. a. sau 15 bani rom. reîntărirea Drului Lueger. (*) Pentru motive, cari n’au fost spuse încă în publicitate, primul-ministru al Austriei, contele Badeni n’a recomandat spre întărire alegerea lui Lueger ca primar al Vienei. Se cam poate însă da cu socoteala, cari sunt motivele acestei neîntăriri. Contele Badeni îndată ce a fost numit prim-ministru, primind între alte deputaţiuni şi una ovreească, s’a rostit contra antisemiţilor, deşi tocmai naţiunea cărei aparţine, — Polonii — sunt mai rău despoiaţi de Ovrei. Dar’ a vrut să se arete consecvent şi mai ales să demonstreze, că stând la cârma statului, nu se va lăsa să fie dus, ci însuşi se va conduce după ale sale vederi. Se ştie anume, că ceilalţi colegi ai sei din cabinet erau pentru întărirea noului primar. Deşi foile ungureşti, mai ales cele guvernamentale, tăgăduesc, totuşi e sigur şi aceea, că baronul Bauffy, care tocmai la zilele decisive era în Viena, a contri- 3U it și el, ca împreună cu colegul seu să convingă Curtea, că nu este bine ca Dr. Lueger să fie întărit. Pe scurt: tovărășia polonă-maghiaro-ovreeas că a învins asupra Antisemitismului. în ajunul reînoirii puciului dualist s’a crezut oportun, ca să se asculte mai mult dorinţa celor trei factori, cu cari dualismul întotdeauna a contat, decât să se manifesteze voinţa alegătorilor Vienei. învingerea este însă numai momentană. Iată de ce, întâiu de toate Dr. Lueger şi soţii sei de luptă nu desarmează. Din contră, când s’a lăţit vestea neîntăririi, întreagă Viena s’a sculat în picioare şi ’i a făcut simpaticului ei ales o manifestaţiune cum nu prea s’a văzut nici chiar în Viena. Este deci sigur, că şi la a doua alegere, asupra cărei izi consiliul municipal al Vienei ţine o consultare, voturile se vor întruni iară asupra persoanei lui Lueger. Şi nu este sigur, că şi după a doua alegere, Coroana să păstreze tot atitudinea de acum. Mai des că consilierii Coroanei, văzând punerea de care dispune prin popor Dr. Lueger, se vor convinge şi ei, că nu pred e folositor să ridice contra lor înreaga capitală şi pe toţi bărbaţii poliici, cari au legături cu antisemiţii. Să admitem însă, că nici după a doua alegere, Dr. Lueger nu va fi întărit. Însemnează oare aceasta că antisemitismul a fost biruit? Nu. Ci se va da numai prilegiu, ca el să se manifesteze încă şi mai puternic, însăşi foile maghiare spun, că primind ştirea despre neîntărirea sa, Dr. Lueger a zis: „Va să zică lupta, eară lupta straşnică. Fie! Mă bucur şi mă puteţi felicita: voiu fi la locul meu!“... Ear’ cunoscând, firea Vienezilor, cari când s’au pornit odată, nu prea se dau îndărăt, nu este riscat să afirmăm, că vom auzi de lupte, cari numai înspre întărirea liberalismului evreesc n’au să fie, ci deasupra tot antisemiţii, creştinii au să rămână. Iată de ce neîntărirea Drului Lueger pe noi nu ne mâhneşte, oricât ’i am vedă rubdând pe Unguri şi Jidani. Pentru că, la urma urmelor, ca să fie odată zdrobită gaşca ce exploatează la Viena pe creştini, car’ în Ungaria pe naţionalităţi, este de mai mare importanţă ca agitaţia să se întindă încă, să devină tot mai intensivă, să cuprindă cu sine toate oraşele din Austria, să-’i scuture şi pe cei, cari în Ungaria nu îndrăsnesc încă să mişte. Numai aşa şi în cercurile înalte, hotărîtoare se va încetăţeni idea, care în cercurile largi poporale ale Vienei a ajuns deja un sentiment puternic, că trebue o radicală schimbare în sistemul ce a domnit până acum. Oar’ când se va f1 produs această schimbare la Viena, nici domnii din Budapesta nu se vor mai pută ţine mult, oricât Jidanii le-ar sta la spate. FOIŢA „TRIBUNEI“. Seminarul român din Lipsea. A apărut „Zweiter Jahresbericht des Instiuts fur romänische Sprache „(Rumänisches Seminar) in Leipziy, publicat de Dr. Gustav »Veigand. Cuprinsul publicaţiunii îl alcătueşte un ung studiu al diui Armo Dunker asupra gramaticului Bojadzi. Studiul se ocupă cu gramatica lui, cu o traducere a lui (a fabuei biblice despre firul perdut), cu compararea acestor analise şi cu resultatele comparării, de cari autorul le resumează la pagina 61, cari sânt: „I. Bajadzi arată în ortografia gramaticei sale tendenţa de a potrivi formele române cât mai bine cu rădăcinile latine; el i- a stăruit să ofere o reproducere competactă a pronunţiei. De aci să explică fre■uenta lui şovăire în ortografia cuvintelor, care nu ar fi fost posibilă, dacă s’ar fi ţinut, strict le pronunţarea lor, în „firul perdut“ principul fonetic ese mai mult la iveală. „II. Gramatica propriu zisa, este în unele părţi incompletă, regulele sunt uneori lbitrare şi unilaterale şi nu sunt observate consecvent nici chiar de Bjadzi. „III Limba armână din „dialoguri“ de multe ori nu este poporală; fabulele, povestirile sunt mai puţin artificioase. De aceea potrivit zice Preot că Bijadzi „a evitat probabil prea mult locuţiunile populare.“ „IV. Tendenţa, de a introduce elemente străine în aromâna, este tare la Bijadzi. Din ca. 1650 de cuvinte şi locuţiuni, vre-o 250 sunt împrumutate direct sau inventate şi afară de aceea vre-o 40 îndoelnice. Totuşi vocabularul lui Bjadzi oferă multe părţi interesante şi limbistic importante. „V. Prin aceea, că Bojidzi a fost cel dintâiu care a prelucrat gramatic dialectul seu atât de necunoscut — dovedind îngeneral un bin dir de observaţiune, — elşi-a asigurat pe totdeauna nu numai la connaţionalii sei, ci în general în ştiinţă o amintire trainică şi onorabilă.“ A doua lucrare este o colecţiune de proverbe şi ghicitori armâne, datorită dlui Pericle Papahagi. Dl Papahagi este un Macedonean din Ardelu, căruia prefaţa raportului îi recunoaşte participarea in mod distins la lucrările seminarului şi dela care Dr. Weigaud aşteaptă, după ce dl Papahagi s’a întors în patria si, un material interesant relativ la dialectul şi felul a r s er i o ţ i l o r. A treia lucrare tratează despre elementele ruseşti de origine germană şi română în limba română. Autorul este dl C. de Sanzewits ch, un Rus membru al seminarului. El alcătueşte un vocabular al cuvintelor, ce cad în această categorie. în fine Dr. G. Weigand discuta într’o lungă dare de samă o lucrare a dlui St. Nanu despre o disertaţie inaugurată dela universitatea din Lipsea Wortschatz des Iserischn. în prefaţă Dr. Weigand apreciază însuşi lucrările elevilor sei, fiind de părere, că părerea dlui Arno Dunker despre Bojadzi este încă „blânda“, spunând că proverbele şi ghicitorile lui Papahagi sunt „şi ca cuprins şi ca material de limba foarte interesante“ , Sanzewitsch „poate fi sigur de mulţumită“, de care va avă parte. Anuarul acesta este al doilea publicat de seminarul român din Lipsca; este mai voluminos decât cel dintâiu. Al treilea va fi cel puţin tot atât de voluminos; lucrările pentru el sunt parte sfirşite, parte în preparaţiune. Seminarul a fost cercetat în semestrul de iarnă 1894 -95 la 11 Germani, 4 Români, 1 Rus şi 1 American; în semestrul ultim de vară au fost 7 Români, dar’ „domnii“—zice prefaţa — »vin mai mult din interes pentru causă, decât pentru a lua parte la soluţiunile problemelor filologice“. Totuşi Dr. Wiigrid speră, că din interesul acesta vor răsări şi veritabili colaboratori, împlinirea acestei speranţe dorim în interesul nostru şi a mişcării literare la noi, se o vadă cât mai degrabă. Discuţia asupra budgetului va fi şi lungă şi grea pentru guvern. Partidul apponyist a promis se pună în luptă cât se poate mai mulţi oratori; partidul lui Szapáry asemenea, car’ grupele independentiste Încă s’au înţeles în acelaşi sens. „Panslaviştii!“ „Pester Lloyd* este supărat de resultatul alegerilor municipale în comitatul Pojon. între membrii reuşiţi găsim şi pe domnii Dr. Moloş Stefanovici faimosul advocat naţionalist slovac, Derer etc. Bucurându-ne de această învingere slovacă, observăm, că „Pester Lloyd“ voeşte să ni-o strice (!?!) spunând, că au reuşit „candidaţii panslavişti ai partidului poporal“. Tinerii cehi despre dualism, în apelul tinerilor Cehi, apărut înainte de alegerile pentru dieta terii. Cehii tineri cer ca dieta să iee măsuri energice, pentru ca agricultura, industria agricolă, industria de mori boemă etc. se fie apărate de concurenţa ungară. La tratările ce vor începe dieta trebue să-şi ridice glasul pentru apărarea dreptului egal al feriior boeme, înfrăţirea studenţilor români, slovaci şi şerbi dela universitatea din Budapesta. (Raport special al „Tribunei“), Budapesta, 3 Noemvrie. Declar de la început, că obosit de atâtea frumoase şi de suflet înălţătoare impresii, cari îmi copleşesc întreaga mea fire, raportul meu nu va fi decât numai o palidă umbră a acelei seri pline de momente sublime, la care am avut fericirea să asist Sâmbătă, în 2 Noemvrie n., când tinerimea universitară din Budapesta a naţionalităţilor aliateşi-a ţinut înfrăţirea... Nu vreau să fiu banal prin potopul de trase, nici prea sentimental prin analisa şi proiectarea diferitelor sentimente, cari ne-au răpit în această seară inimile noastre ale tuturor, — şi de aceea raportul meu va fi sec şi ferit de pulsaţiuni febrile; în schimb însă, voiu presenta un fidel şi exact chip al evenimentelor, întrucât adecă în cadrul unui raport modest vor pute să încape. * Este firesc şi atât de natural, ca după congresul naţionalităţilor, care a plămădit sfânta Ligă, „alianţa naţionalităţilor“, — tinerimea popoarelor aliate, se caute cu insistenţă prilegiul, în care se-şi apropie inimile copleşite de entusiasie şi sfântă iubire de neam. Prilegiul ni s’a dat în chipul unei seri de înfrăţire, care a avut loc. Sâmbătă în 2 Noemvrie, în „sala cea alba“ a „Hotelului Naţional“, martor a atâtor frumoase scene din 16 August. Cu neţărmurit dor aşteptam şi cu zile înainte, momentul, când voiu vede în „alba“ sala a „Hotelului Naţional“, zidita în stil „rococo“, iutiusă o masă lungă, şi în giurul mesei tineri veseli, cu focul entusiasmului în clipitoarele lor priviri. Şi aşteptam mai ales să ved chipul „congresului naţionalităţior“ dela 10 August, căci în mici conture, aşa-’mi inchipuiesc eu să fi fost şi acel congres de istorică însemnătate. E deci cu desăvirşire explicabilă nervositatea, care mă ţinea încătuşat la momentele dinaintea întrunirii, şi linişti numai atunci m’am putut, când începându-i ce „serata“ la orelie, domnul Ilarie Chendi, scudent în thosefie, ia primul cuvent şi salută călduros prin câteva prieteneşti cuvinte (rostite nemţeşte) în numele Românilor iniţiatori ai întrunirii, pe fraţii Sârbi şi Slovaci, cari în număr aşa de frumos au răspuns la apelul nostru, onorându-ne cu presenţa. Propune apoi constituirea obinuită, aclamându-se de presidenţi ai întrunirii: Dr. Ljubomir Pavlovici, din partea Şerbilor; Laios Bazovsky, din partea Slovacilor şi Iuliu Maniu din a Românilor, între aplauze şi însufleţite aclamări de „Se trăească!“ „Nazdar!“ „Z şi vio!“... ’şi-au ocupat locurile de onoare „cei trei presidenţi“... internat ca la „Congresul naţionalităţilor“. Cele trei imnuri: „Deşteaptă te Române„Hei Slovaneu şi „Cântecul lui Miletici“ au pecetluit cu însufleţitoarele lor accente alegerea presidenţilor. Din acest moment entusiasmul latent în piepturile noastreşi-a luat sborul neţărmurit... Dr. Pavlovici, presidentul şerb, ne adresează sârbeşte primul cuvănt presidenţial, care pe scurt este următorul: „Conducătorii noştri politici au simţit adânc necesitatea alianţei naţionalităţilor nemaghiare pentru mai uşoara înfruntare a atacurilor duşmănoase şi mai eficace apărare a drepturilor noastre naţionale. Inimicii causei noastre au vestit lumii largi, ca alianţa noastră este o conjuraţie în contra statului, are tendenţe perverse, distrugătoare da ordine şi lupta noastră este o muncă ascunsă de sobor. Astfel au caracterisat ei acţiunea noastră de legitimă apărare. Minciuna s’a desmperit evident prin faptul, că lo unii inaugurarea alianţei noastre s'a ţinut aici in capitala ţerii, abia cu câteva luni mai nainte. Lupta comună, pornită de conducătorii neamurilor noastre nu este deci nici contrară statului, nici „muncă ascunsă de sobor“, ci numai o legala şi justă apărare a neamului nostru. „în conştienţa acestora, noi tinerii naţionalităţilor nemaghiare primim cu însufleţire să călcăm în urmele celor cari ne-au arătat „calea dreaptă şi luminoasă“... Astfel ne-am adunat aici în această seară, să punemi temeiul celor mai prieteneşti legături şi să continuăm a nutri în piepturile noastre sentimentul comunei lucrări in interesul comun al nostru. „Vă salut deci, fraţilor întruniţi aici pentru acest nobil scop! După încetarea viilor aclamări în toate cele trei limbi, rostite cu însufleţire la adresa oratorului, se ridică dl Iuliu Maniu şi rosteşte în limba română salutul său presidenţial din care cată o scurtă şi palidă schiţă: „Cel dintâiu drept este dreptul de existenţa şi cea dintâiu datorinţă: apărarea ei! „Existenţa noastră ca popor con ştiu de sine este asigurată în limba şi individualitatea naţională, pe care tocmai puterea de stat o ameninţă înteţit. Avem drept la existenţa naţională, avem şi datorinţa se o apăram cu tot devotamentul inimii noastre. Caracterul luptei noastre naţionale, împinsă fiind numai de datorinţa propriei apărări, este defensiv şi astfel justificată e ori şi ce acţiune, care tinde la asigurarea isbânzii luptei noastre legitime. „Fiindcă stăm în faţa unui duşman, care ţine la mânile sale chiar puterea de stat, a trebuit pentru asigurarea succesului să inaugurăm o acţiune, prin care sperăm cu fermitate să ajungem la biruinţă: a trebuit să ne aflăm trei neamuri egale asuprite, ca mai uşor să putem respinge atacul duşmănos cu unite puteri. „După ce apărarea la tot caşul trebue să fieîn proporţie cu atacul, datorinţă aveam se ne dăm seamă de forţele noastre şi să ne strîngem bine rîndurile. „Conştii de acestea, conducătorii politici ai neamurilor noastre au pus temeiul nedeslegatei alianţe între naţiunile, din cari noi facem parte. E deci natural, că şi noi, fiii şi fictorii conducători ai popoarelor noastre, cari dorim să ducem neamul nostru la liman, trebue să ne aliam sincer, să legăm cele mai prietineşti relaţii. „Da aceea cu nespusă bucurie văd adunaţi aici atâţia tineri devotaţi ai acestei idei, atâtea piepturi pline de entusiasm pentru idealul libertăţii! „în speranţa şi convingerea neclintită, că frăţeasca noastră legătură încheiată în această seară, va avă rodul seu binecuvântat dorit de noi toţi, vă salut cu dragoste!“ A fost natural, că în urma acestor frumoase cuvinte un potop de aclamări calde a răsunat la adresa presidentului român, care numai acum începu să încete, când dl Lajos Bazovsky, presidentul slovac, s’a ridicat să-’și rostească și el vorbirea ascultată cu plăcere. Natural, că cele următoare sânt numai un extras din discursul său plin de căldură: „Rolul tinerimii în luptele naţionale a popoarelor oprimate a fost totdeauna important, însufleţirea tinerească, preţioasă mai ales în momente decisive — nutrită în piepturi pline de idealuri a desgheţat de multe ori „calmitatea”, câteodată prea circumspectă şi prea oportunistă a celor şovăitori. „De aceea, până când inimile noastre tinere vor palpita febril, pentru iubirea neamului şi idealul naţional, puterea duşmănească, cie n iad să vină ea, nu ne va pută birui; atunci însă, când entusiasmul nostru va îngheţa,deşeartă va fi orice lucrare! Doar’ un poet slovac a zis: ...„Vai vou£ taţi ai copiilor muţii‘ adecă, vai de poporul, al cărui fii salt lipsiţi de însufleţirea vorbăreaţă şi entusiasmul tineresc ! „Bucurie mă cuprinde deci, văzând aici manifestăndu-se cu atâta putere un entusiasm atât de înfocat şi o aşa de înflăcărată însufleţire pentru causa care ne-a întrunit. „Pentru aceste preţioase virtuţi ale voastre vă salut, fraţilor !“ Cu aceste viu aplaudate cuvinte s’au terminat vorbirile de salut ale presidenţilor şi s’a început, — după ce mai ântâiu s’au cântat din nou imnurile naţionale — salutarea reciprocă a singuraticelor naţionaltăţi, în limba ma- Magazinul Barbuni, — Roman. — De Amic’é Theuriet. Tradus de Ia Prodan (Urmare). Doamna de Coulaines îl îmbrăţişa cu puţină politeță și ei present! pe fiica sa Laurenția. Aceasta, pe jumătate orbită de ploaia, care o lovia cu asprime, îi întinse mâna, în vreme ce ochii sei mari negri căutau în mod curios la figura ridiculă a acestui văr ciudat. — Ce timp! repetă doamna de Coulaines. Laurenția, ocupă-te de cotările noastre. Intrară in sila de bagaje. Aceste dame numai ele singure aveau o teleagă de bagaje. Hiacint privia cu un aer spăriat această grămada de pachete și de saci de voiagiu. — Ai o trăsură, vere? îl întrebă d na de Coulaines — O trăsură! nu, dar’ am adus cu mine pe băiatul nostru Gesarin, care vă va transporta codrile pe roaba sa. în At pentru noi, verișoara, putem merge pe jos. — Pe jos? Ploaua de varsă, strigi d-na privind cerul ce ţurțuri. — Oh! ăsta-i numit un povoiu, bi!băi în mod umilit Hiacint, și noi nu toșim tare departe de la gară. Hiacint dete instrucţiuni lui Cesarin; apoi redeschizându-şi largul seu ploier, oferi braţul d-nei de Coulaines şi plecară. Laurenţia, slab scutită sub micul seu ploier, le urma sărind din peatră în peatră şi, din timp în timp arunca câte-o privire melancolică la noroiul ce-i murdăria ghetele fine cu călcâe înalte. Ei traversară astfel toată strada Entre-Deux-Ponts, ai cărei băcani, stând în dosul vitrinelor lor examinați pe furiș pe cele două parisiene escortate de cătră cel mai mare dintre Barbuni. — Bată-ne acasă, zise în sfîrșit Hiacint bătând în poarta din strada Bourgului. Catinca alergase la sunetul ciocanului. Lafrogue introduse în vestibul pe consingenele sale, cari își scuturară fără seamă fustele ude pe carelagiul alb și negru spălat și frecat cu multă grije în fiecare zi de bătrâna servitoare. Drept în haina sa de lâna și sub scufia sa de pânză cu frunze mari, d-şoara Lenette grăbită înaintea nepoatelor sale că să le poftească bună venire, sta pe pragul uşei dela sala de mâncare. Ohii sei cenușii străpungători străbătură în adâncul Parisienelor, fărăca vre-o urmă a fisionomiei sale înţelepte şi rec se-ș i fi tradat impresiunile. D-şoara Lenett! strînse în braţe cu seriositate pe mama şi fiica, şi primi gălăgioasele lor îmbrăţişări fără a încreţi din sprâncene. Apoi fiindcă Cesarin sosise cu cuferile imbia pe cele două călătoare, ca se se uite lu odăile lor spre a-’si