Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)
1895-11-25 / nr. 263
Nr. 263 Ann XII Sibiiu, Sâmbătă 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1895 55 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., % an 2 fl. 50 cr., % an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., % an 3 fl. 50 cr., ./. an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1 an 10 franci, 1 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Răul cel mare. (L.) Când vre-un guvern unguresc ajunge în strîmtoare şi vede că din causa unei ilegalităţii oarecare opinia publică a „patrioţilor“ se întoarce cu furie contra’i, sevîrşeşte o nouă ilegalitate, în contra naţionalităţilor, abătând astfel nu numai atenţia Ungurilor, dar’ storcendifi aplausele lor pentru „energia cu care paralisează uneltirile trădătorilor de patrie“. Numai aşa Tisza era aprobat când vorbia despre „sdrobirea sobolilor“, iar’ Hieronymi ’şi-a câştigat şi el glorie prin cunoscutele ucazuri privitoare la sistarea activităţii comitetului naţional român. Purtându-se astfel stăpânii cei mari, fişpanii şi solgăbiraele au prins şi ei dragoste pentru călcarea legilor în detrimentul naţionalităţilor. Ei ştiu dinainte, că cu cât vor asupri şi nedreptăţi mai tare pe naţionalităţi, cu atât mai mult vor fi lăudaţi. Ba sânt între ei mulţi, căror i s’a iertat şi iartă cele mai mari ticăloşii, numai pentru că s’au arătat „mână de ier“ contra noastră, pentru că la alegeri — în comitate şi pentru parlament — au făcut să triumfe „idea de stat“. Cu astfel de apucături, Ungurii au ajuns să creadă, că drepturi constituţionale nu li se mai cuvin decât fiilor aleşi ai lui Árpád şi Israil. • Dar’ când văd că naţionalităţile vor şi ele să-şi validiteze drepturile, strigă după gendarmi, poliţie şi procuror, această trinitate sfântă, pe care se razi«, azi statul ajuns în preajma millenimui. Avem în privinţa aceasta dovezi noue, ce se înmulţesc pe fiecare zi. Astfel ’i-a supărat mult pe Unguri faptul, că în comitate Românii au luptat nu numai curagioşi, dar’ şi repurtând victorie. Mai mulţi fişpani s’au compromis deci, pentru că n’au putut să-’i sdrobească pe Români, ci au lăsat ca în câte un comitat, ca la Arad şi Alba-de-jos, de pildă, Românii să învingă pe toate liniile. Pentru salvarea „ideii“ greşeala trebue să se repare însă. De aceea „patrioţii“ nu s’au mulţumit cu potopul de ocări a presei maghiare la adresa Românilor, ci stăpânirea a mai dat şi ordinul, ca alegerile unde au reuşit Românii, să fie nimicite. Prilegiu pentru aceasta ’şi-au făurit „patrioţii“ , unde au văzut, că n’au speranţe de învingere, au aruncat în urnă cu un bilet două mai mult. Iar’ consiliile administrative electorale nu zadarnic sunt puse la disposiţia fispanilor. Ele execută porunca prompt: pretutindenea, pe unde au fost alegeri protestate şi aleşii sunt Români, au nimicit alegerile. Astfel guvernamentalul „ Kolozsvár“ de la 5 Decemvrie scrie cu mare bucurie că în comitatul Albei-de-Jos au fost anulate alegerile din Zatna , Ighiu, Blaj, Vingard şi Ocna- Sibiului, „unde aleşii toţi erau Români“. Tot aşa se procede şi în alte părţi, pe unde au reuşit Românii. Dar’ „patrioţii“ nu înţeleg să-’şi mărginească „energia“ numai la atâta. Nu, ei merg mai departe. Acum că s’a accentuat atât de fruntaşi de ai noştri, cât şi de organele de publicitate româneşti necesitatea imperioasă a organisării cluburilor electorale comitatense, foile ungureşti toate — între ele cea dintâiu „imparţiala“ „Budapesti Hirlap“ de la 4 Decemvrie — cer, ca „pe basa ordinului dat de Hieronymi, să se interzică Valahilor orice organisare“. Din două una: ori că ziariştii maghiari nu cunosc legea, şi scriu din prostie aşa , ori că o cunosc, şi motivul pentru care cer represalii contra noastră este ura şi alte simţuri detestabile ce au faţă de noi. Cea dintâiu: insuficienţa, necunoaşterea acestui drept cardinal al cetăţenilor, nu li se poate atribui. Rămâne deci ura, care-’i face răi, meschini şi stupizi. Dar’ răul cel mare în statul ungar nu este numai faptul, că toate guvernele ’şi-au făcut un sistem din prigonirea naţionalităţilor, nici că toţi slujbaşii înalţi şi mărunţi caută să-’şi câştige merite călcând legile înspre răul nostru. Nu. Guverne şi slujbaşi ca acestea, au mai fost şi sânt ele şi în alte state. S’au prăbuşit însă şi stint pe cale de a se nimici, pentru că poporul, massa cea mare şi suverană a cetăţenilor, s’a ridicat cu tărie împotriva tuturor tirăniilor. Răul cel mare în statul maghiar este faptul, că s’a viciat întreaga simţire şi gândire a populaţiunii care decide de soartea guvernelor ungureşti. Foi cu Voia să se arunce la picioarele lui, a-’i cere iertare, a-’l ruga să-’i asculte mărturisirea ruşinei şi a căinţei sale. Domnule! strigă Laurențiu cu o voce rugătoare... Dar’ Germanin nu se arătă dispus s’o asculte; sta de vorbă cu Hiacint in culoar. Puţin mai târziu, închise uşa dela intrare, apoi se urcă cu fratele seu în etagiuî ântâiu, şi întreaga casă recăzîi într’o adâncă tăcere, întreruptă numai de murmurul îndepărtat al rîului şi de bâzăitul tremurător al greu ruşilor din grădină, mare trecere — ca „Budapesti Hirlap“ de pildă — nu se mai genează a cere scoaterea din lege a naţionalităţilor. Ear’ ungurimea întreagă aplaudă la asemenea fapte, şi socoteşte, că este o primejdie pentru stat, dacă şi naţionalităţile îşi exercită drepturile lor constituţionale. Magazinul Barbuni, I — Roman. — De André Theuriet. Tradus de I. E. Prodan. (Urmare). — Linişteşte-te, zise Germanin cu o voce foarte calmă, eu nu-ţi voiu face nici imputări nici nu te voiu ocări. E fără folos, nu voesc scandal. Pentru onoarea familiei noastre nu este iertat ca lumea să poată cleveti despre noi. Vom salva aparenţele; dar’ d-ta înţelegi, că între noi nu mai există intimitate nici încredere posibilă. Vom fi despărțiți de faptă, aceasta-i tot... Mă voiu alangia ca se locuesc aici, cât se poate mai adeseori; domnia-ta vei sedă în casa noastră din Villette, și eu mă voiu îngriji, ca să nu duci lipsă de nimic.. Laurențiu facu o mișcare ca și cum ar voi să protesteze, dar’ el nu-’i dete timp să-’i întrerupă și continuă resolut: — Aceasta o voesc, şi cel mai mic lucru ce ’ţi-’i cer este: să te supui... Domnia-ta vei locui în Villette; Hiadant te va reconduce mâne acolo... Mai mult n’am nimic de a-’ţi zice. Descrine uşa şi eși fără chiar a-’şi privi femeia. Aceasta împinse la foc fotoliul pus înaintea ei și se repezi cătră bărbatul seu. Casa celor doi Barbuni deveni earași mai melancolică, mai tăcută și mai solitară, ca pe timpul domnișoarei Lenette. Persienele ferestrilor, care dau în strada Bourg-ului stăteau hermeticește închise, afară de două oare. Sâmbăta, când Catinca prăfuia mobilele şi lustruia satenul. Uşa de la intrare nu se deschidea de două ori pe zi. Interiorul, unde tapetele înâbuşiau sgomotul paşilor, avea aspectul semiobscur şi muţenia unui claustru: în el se vorbia numai încet, ca într’o biserică. Domnul Havier, ca băiat prudent, nu aşteptase ziua următoare pentru a pleca. în aceeaşi noapte încă, se puse pe trenul cel dintâiu şi plecă la Metz. O dată în singuritate în sinul familiei sale, pretextase o neaşteptată boală şi, cerând cu stăruinţă un concediu nemărginit dela procurorul seu, însărcinase pe un coleg de al seu să-i iee din locuinţa Lafrogne-ilor cărţile şi lucrurile sale în parlament se continuă discţia specială asupra budgetului, făcându-se numai icîcolo câte o digres une. Ieri şi alaltăieri discuţia s’a învîrtit în jurul chestiunii importante provocate de deputatul Hodossy asupra relaţiunilor politice dintre Croaţia şi Ungarie. Însă la discuţiune fireşte că au fost în tende mobile. După opt zile, Germania lăsând să curâţească locuinţa vacantă, îşi transportasem ea hainele şi scrisorile. Aici se culca el când vreo afacere neprevăzută îl reţinea în Villette; timpul celalalt îl petrecea la fermă Ce privea pe Laurenţia, ea ducea o existenţă de călugăriţă şi de penitenţă. Grija sa cea dintâiu fusese să-şi concedieze femeea sa în casă şi să se îndestuleze cu serviciul Catincei. Apoi operase o reformă în garderoba sa; îşi luă rămas bun dela toaletele sale elegante, dela nodurile sale de panglici şi de dantele, şi dela toate subtilităţile de cochetărie, pe cari îi plăcea să le inventeze. Se îmbrăcă iarăşi într’o haină simplă de lână neagra şi’şi închise podoabele în besactelele lor. Mobilele din budoar şi din salon fură învălite în feţe, obiectele de lux de aramă şi policandrele de cristal de stâncă dormeau închise în gaz. Laurenţia locui numai în odaia sa de dormit, unde un portret al mătuşei Lenette, un vechiu pastel în colori pe jumătate şterse, îi arunca dimineaţa şi seara o privire reprobatoare. Nu vedea pe nimenea dacă nu era cumva, pe timpul mâncării, metodicul Hiacint, care venia melancolic să şeadă în faţa cumnatei sale. Vorbiau puţin laolaltă, afară de presenţa Catineei, dar, când erau între patru ochi, cel mai mare dintre Barbuni dornfiamutea şi-un peşte de pe firma sa. Mânca, cu nasul pe farfurie, când Laurenţia îşi ridica uneori ochii cătră el cu un aer rugător şi când presimţia, că ea voia să facă apel la îndurarea în anul Domnului 1895, biuroul de statistică din Budapesta a prelucrat resultatul conscrierii poporale din 1891, referitoare la capitala şi reşedinţa Budapesta, şi li-a publicat într’un op în două tomuri. Vom publica datele, cari mai vîrtos ne interesează pe noi şi cari pun ln lumină mai crută capitala Ungariei, în anul 1891 numărul locuitorilor Budapestei s'a urcat la 506.384; proporţia dintre bărbaţi şi femeie: la fiecare 1000 bărbaţi cad 1055 femei. în primul loc e bătător la ochi raportul dintre cei născuţi în Budapesta şi despre emigraţi şi că acest raport scade în favorul Budapestei. Anume la 1881 locuitorii din Budapesta născuţi în loc dau 42% în 1891 însă numai 39%. Statistica nu spune însă religiunea şi caracterul emigraţilor ca să ştim că aceia aveau perciuni. După religiune: romano-catolici 64%, protestanţi 5%, reformaţi 7% mosaici 21%, diferinţa, gr.-cat., gr.-ort., unitari, baptişti, anglicani, nazarineni, mahomedani şi fără religiune. Auziţi deci, oameni buni, că dintre locutorii Budapestei mai a patra parte sânt Jidani, căci sânt 102.377 din care 76.000 s’au declarat de Maghiari (wj magyar) Cât de maghiarisată e capitala vestitei Ungaria dovedeşte împregiurarea, că 102.403 nu ştiu vor fi ungureşte. Oare pentru ce n’au învăţat-o ? N’au lipsă de ea, sa, îşi întorcea capul şi începea o conversaţiune intimă cu pisica care să linguşea pe la picioarele sale. Laurenţiu na cuteza a insista, vedea, că Hiacint avea un judecător indignat, și cu atât mai mânios, cu cât el fusese cel puțin aplecat a o crede culpabilă. După mezelicuri, Hiacint, împăturându-l și șerveta car’ cu multă îngrijire, să scula, mergea să dee două seu trei mici lovituri săci în barometru, murmurând: „va ploua mâne“, sau : „arată spre frumos“, apoi scotea un greu oftat şi se furişa fără sgomot, precum intrase. Germania nu asista la aceste mâncări decât arareori, în serile in cari era silit să se culce în Villette, şi atunci prânzul era şi mai jaluie. Laurenţia nu cuteza nici să-şi ridice ochii, nici să se mişte şi, dacă din petrecere, bărbatul seu îi adresa vre-o vorbă, credea că află în fiecare cuvânt o intenţiune răutăcioasă sau batjocoritoare. Când ni se întâmplă pentru întâia data să iee parte la cină în familie, Germania stete întunecos şi tăcut până când se ridică masa; dar’ în momentul de a se scula, zise Laurenției fără a o privi. — Pe Mariana ai alungat-o dar’ ? — Da, domnule, murmură Laurenția, era o cheltuealâ de prisos, am voit să mă dedau a servi însămi. — într’adever, replică Germanin cu un ton sarcastic, fata aceasta nu’ţi mai putea fi de nici un folor acum... în..eleg! Laurenţiu crezu că el îi da să înţeleagă, că Mariana îi servise de complice In Rem-Pertractări dualistice. în Săptămâna viitoare vor pleca la Viena primul ministru Bănffy, cu colegii sei din minister Lukács şi Dániel pentru a începe cu miniştrii austrieci pertractările în vederea prelungirii dualismului şi a resolvării chestiei de bancă. Alegerile în România. Privitor la alegerile din România, primim următoarele amănunte: Bucureşti, 5 Decemvrie. Colegiul ântâiu de Senat, compus din marii proprietari şi din elita intelectuală a ţării (doctori, advocaţi, profesori etc.), s-a arătat ca fiind cu desăvârşire pe partea liberalilor. Din 58 aleşi, 57 sânt membri ai partidului naţionalliberal. Dl D. Sturdza, prim-ministru, a fost ales cu majorităţi sdrobitoare în două locuri, la Bucureşti şi Brăila. In acest din urmă colegiu cei mai aprigi luptători pentru actualul prim-ministru au fost alegători de origine ardeleană, ca Sasu, fraţii Uremie şi alţii. La Galaţi dl V. A. Urechioi, presiedent al Ligei, deasemenea a obţinut o mare majoritate în contra chiar a dim Lascar Catargiu, fost prim-ministru conservator, care înainte fusese ales aici în opoziţie sub guvernul liberal. Dintre foştii miniştri conservatori au mai căzut domnii Cărp şi Lahovari. Azi se fac alegerile în colegiul al Il-lea de Senat. E sigur, că şi aici candidaţii liberali vor reuşi pe toate liniile. Alegerile se petrec într’o rară ordine. Din parlamentul maghiar p ţările din Zigreb, cari nu se vor uita uşor de cătră oposiţionalii maghiari. Noi nu intrăm în meritul discuţiunii. Deputatul Făgăraşului, Dr. Nicole Şerban, a adresat în şedinţa din 4 Dec. ministrului-preşedinte o interpelare de următorul cuprins: „Are cunoştinţă preastimatul domn ministru-preşedinte despre persecuţiunile înscenate de cătră comiţii supremi în contra naţionalităţilor şi îndeosebi a celor din comitatul Făgăraşului? Află dl ministru-preşedinte împregiurarea aceea de legală şi doamnă, ca în urma acestui sistem de guvernare fiii poporului român să fie exchişi de la posturile de oficianţi comitatensi ? A cugetat şi, domn ministru preşedinte, că prin aceata procedură necualificabilă va face ţeara fericită, şi popoarele îndestulite şi s’a gândit la astfel de consecvenţe ? Ce fel de măsuri voeşte să fee pentru restrîngerea acestor abnormităţi?“ Sântem curioşi de răspunsul ce dl Bánffy va plămădi! Statistica Budapestei Vezi, Clujule! trimite Kultur-egyletu la Pesta, că acolo ar fi mai necesar! Referitor la cunoştinţele limbistice a locuitorilor 45% vorbesc numai o limbă, 47% două limbi, car’ numai 7% vorbesc mai mult de doue limbi. Testimoniu de peupertate. Consecvenţa finală: Compatrioţii noştri maghiari trimbiţează mult gloria patriei, car’ acasă la ei, în capitala şi reşedinţa lor, nu văd, că 102.403 de oameni nu ştiu vorbi ungureşte nu văd, că în Budapesta acuşi să înalţă sinagogele jidoveşti, precum s’au înălţat după Mohácsul trecut moseele turceşti. Câtă avere au Jidanii în Budapesta statistica nu spune. Bine face că nu spune, că dacă ar spune, Ungurii s’ar face numai de rîs. Mergeţi, fraţilor Maghiari, pe calea apucată şi veţi ajunge a plânge pe ruinele Ungariei cum au plâns Jidanii pe ruinele Ierusalimului. N. T. Cronică politică. {Evenimentele din Orient). De oarecare vreme în opiniunea publică europeană se iviseră unele nedumeriri privitoare la atitudinea Germaniei în afacerile turcești și se exprimă în anumite locuri părerea vagă, că s’ar arăta oarecum prietenoasă Turciei. Nedumeririle acestea se basau în prima linie, nu atât pe fapte, ca pe apreciările presei germane, între cari şi a celei oficioase. Astfel, spre pildă, însăşi „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“ de la 28 Noemvrie, are un articol de natură a confirma întru câtva acele nedumeriri, căci se găsesc în el următoarele trase şi apreciări : „Era imposibil să ducă la bun sfîrşit, dacă se vătăma în părţile lui cele mai simţitoare, demnitatea rasei dominante“... „După ce însă sultanul Abdul Hamid a dat asigurarea solemnă (în scrisoarea cătră lordul Salisbury), că vrea să întrupeze reformele cerute, nu mai încape indoeală, că apreciatorul cel mai competent totuşi o consideră cu putinţă. Tot atât de puţin însă poate exista îndoeala, că un sultan va fi cu atât mai lesne stăpân peste greutăţile enormei sale misiuni, cu cât autoritatea sa va rămână mai puţin neştirbită şi micşorată“... Până azi nici nu s’a putut constata cu siguranţă, dacă Armenii locuitori în vilaietele Erzerum şi Van precum şi in partea nordică a vilaietului D i a r b e k i r formează majoritatea locuitorilor pe acest teritor faţă cu Turci şi Turzii... Fie însă cum o fi privitor la relaţiunile relative ale raselor şi naţionalităţilor în partea imperiului ce zace bercouit, şi ea voi să protesteze, dar’ el îi astupă gura cu un: — E bine! foarte sec şi el cu Hiacint. Aceste lovituri brusce şi ofensatoare erau pentru Laurenţia cele mai grele dintre torturi. Ea simţia, că el o judeca mai culpabilă decum era în realitate şi, că faţă de ea, avea un dispreţ batjocoritor. Uneori umilită şi cuprinsă de durere, voia să meargă să-’l afle şi să încerce a se justifica; apoi îi era teamă, ştia dinainte, ca numai auzindu-’i vorba aspră şi ironică, s’ar turbura şi n’ar ajunge decât a-’şi strica şi mai mult situaţiunea. Prefera să tacă şi să aştepte. Se temea, provocând o explicare, că îşi va perde ultima speranţă şi se silia atât de mult să ’şi-o păstreze! Ea ţinea la ea, nu din interes sau din amor propriu, — dar’ în urma unui simţământ de o natură mai misterioasă şi mai gingaşe. Voia să recucerească stima lui Germanin, cu totul simpl, fiindcă începea să-şi iubească bărbatul. Da, Laurenţia iubia pe Germanin Lafrogne. Labirintul inimii femeeşti, atât de complicat şi aşa plin de cărări încurcate, are astfel de întorsături stranii şi de surprinderi minunate. Femeile sânt supuse în mod iresistibil atracţiunii forţei şi, după d-na Sganarelle, „le place să fie bătute“. Cine voeşte să le câştige tandreţa, trebue să le bată moraliceşte sau trupeşte, a măsurat posiţiunii şi obiceiurilor lor sociale. (Va urma).