Tribuna, decembrie 1896 (Anul 13, nr. 265-286)

1896-12-01 / nr. 265

Pag. 1058 S­i­b­­­i­u, Duminecă, TRIBUNA 1/13 Decemvrie 1896 contra Grecilor, dacă şi după această ne­norocire nu vom arăta în viitor minte să­nătoasă. Se nu uităm, că marele şi vestitul pre­şedinte al sinodului bulgar, Grigorie, era diacon al patriarchiei noastre şi nu cunoştea nici o vorbă slavonească, şi cu toate acestea în puţin timp deveni cel mai fanatic Bulgar. Se nu credeţi că nu se va întâmpla acelaşi lucru şi cu Antira de la Fera, care necunoscând nici un cuvent românesc, va declara că nici­odată nu a învăţat limba grecă şi că din moşi strămoşi este curat Român. După acestea ziarul grecesc se în­treabă, ce ţinută ar trebui se observe Grecii „după lovitura“ ce au primit? Pentru micşorarea răului zia­rul grecesc recomandă să nu se arete fa­natici, pentru­ ca să nu arunce pe Ro­mâni în braţele Bulgarilor, cari bucuroş­i i-ar primi aliaţi. „Din două rele — zice „Patris“ — să preferim pe cel mai mic“. „Se pansăm rana morală ce din păcate ne-a iubit din Constantinopol — continuă „Patris“ — şi să dăm mâna in mod sincer, cu noua naţiune cu care, conlucrând, nu ris­căm a perde în Macedonia ceea­ ce ar câştiga Bulgarii, dacă s’ar uni cu ea. Naţiunea grecă are asupra nouei naţiuni, proclamată de vi­cleana Poartă spre a produce o nouă desbi­­nare între popoarele Orientului, drepturi de recunoştinţă şi de vieaţă frăţească, pe cari nu trebue să le peardă, numai şi numai ea să se folosească Bulgarii*. In al doilea rînd „Patris“ crede, că trebue dat jos din tronul seu, — fie cu ori­ce pericol, — pe actualul patriarch, „care era ursit prin laşitatea lui să ne­cinstească şi se pângărească istoria bise­ricii ortodoxe şi numele strălucit al na­ţiunii în care din nenorocire aparţine“. „Dacă naţiunea noastră — continuă zia­rul grecesc — nu a devenit cu totul bizan­tină In ultimele zile ale secolului al XlX-lea, te datoare, fără întârziere, să dezinfecteze tronul patriarchal, pe care s’a urcat pe nea­şteptate ales fiind cel mai ordinar şi mai fri­cos dintre clerici ca patriarch al neamului ortodox“, în sfirşit, perzăndu-­şi toată încre­derea în guvernul Greciei, Patris reco­mandă întărirea „Societăţii Naţionale“. Cronică politică. Reforme în Turcia. Privitor­ la programul de reforme ce se va recomanda Turciei, scrie Le Nord: „Proiectele de reformă au fost redactate de câtre Rusia, în conţelegere cu Franda şi celelate puteri, care au recunoscut urgenţa lor. Ori­cât de radicale ar fi aceste re­forme, totuşi ele sânt inspirate de dorinţa predominătoare, a întări autoritatea şi suve­ranitatea Sultanului, punându-şi ca basă auto­nomia populaţiunilor, care sunt supuse domi­­naţiunii lui“. După o depeşă din Constantinopol se aşteaptă acolo numai reîntoarcerea lui Neli­­dov, apoi ambasadorii se vor întruni earaşi imediat, spre a se consfătui asupra ce vor da întreprins in causa reformelor. FOIŢA „TRIBUNEI“. CONDUCTUL­ — Poesie în presă. — Ţie. Ce tristă s’auzia cântarea! Aotâia ca un suspin înăduşit şi depărtat, apoi crescând mereu, duios şi viu, în gasuri tremurate, precum un plâns de grea durere. Şi rînduri-rînduri tot treceau mulţime multă de copii şi de bătrâni — In haine negre. Cu faţa blândă şi cu paşi domoli mer­geau preoţi în mers funebru. Un vânt uşor se desmerda lovind în ne­gre flamuri. Pe sub fereastra ta încet-încet trecea conductul de­’ngropare. Era o floare ajunsă prea curând de a iernii mână îngheţată; un boboc, involt de-abia — şi rupt de vântul fără milă. Dar’ cine ştie, oare începutul acestui drum necunoscut şi fără întoarcere ’napoi n’a fost mormântul multor suferinţei? Dar­ tu priveai, înainte-’ţi, şi vedeai cum merg cu capete plecate — în şiruri negre — în şedinţa dela 9 se discută asupra ajutoru­lui ce e de dat din partea statului, desvoltării linii­or marinei comerciale, guvernul propune 40 milioane mărci. Ministrul respectiv, Böt­ticher, apărând proiectul a zis între alteia: „In Asia­ estică este acum foarte vină concurenţa naţiunilor pentru cu­cerirea pieţelor, mai ales de când cu răsboiul chico-japonez. China va deveni şi vor trebui să devină tîrgui mulţime multă de copii şi de bătrâni; le auziai cântarea şi le pricepeai durerea. In al tău suflet tinăr şi curat ca crinul înflorit se nascu un siucium de durere — şi atâta jale ’nvălui întreaga fiinţă. Şi­­ţi-ai trecut încet frumoasa, alba mână peste frunte, în părul tău frumos de aur. C’un tremurat uşor, din gene, ai plecat în jos privirea tulbure şi umedă — plângeai! Eu mă uitam — perdut —­ la tine.... Un vis ’mi­ se părea că-’i tot dim giur — un jalnic vis; dar’ în auz tot sună, aşa de trist, cântarea de ’ngropare. Şi ca săgeţi înveninate, mă ardeau in inimă florii de durere, vezându-te cum plângi — căci nu te mai văzusem. Şi mă ’ntrebam: De ce n’a fost, ca să mă duc’acum pe mine — în conduct de îngropare — pe sub fereastra ta? Să ştiu, că pentru mine au is­­vorât din ochii tei frumoşi-sănini, aceste la­­crămi calde-scumpe. Şi mă gândiam: Când şi pe mine, acuşa duce-m’or aşa, pe acelaşi drum neînturnat — pe sub fereastra ta — ce greu ’mi-a fi că pentru mine — tu, dragă, lacrămi nu-’i ară! 22 No­­mvrie, Enea. Situaţia generală „N. Fr. Presse“ de la 10 c. publică ur­mătoarea depeşă din Londra: „Ziarul Birmingham Post voeşte a şti, că flotele din Marea­ Mediterană ale Franciei şi Engliterei, precum şi flota rusească de pe Marea­ Neagră au se stea în curând gata, pentru a întră eventual un Dardanele, spre a sili pe Sultan de a primi planul de reforme ce­­i-’l vor presenta puterile. Foaia zice, că cele mai recente convorbiri ale ambasadorului austro-ungar, contele Deym cu lordul Sa­lisbury stau în legătură cu această even­tualitate®. „Din convorbirile însă cu contele Diym*, adaogă corespondentul, „cu lordul Salisbury, nu reese nimic din ceea­ ce ar pută confirma spu­sele lui B. Post. Pesta tot, foile englezeşti aduc aproape în fiecare zi noue ştiri despre o pretinsa resolvire a chestiunii turceşti, care mai ales găsesc plăcere a reîmprospăta pe­riodic vechea fabulă, că Englitera şi Rusia, numai ele două ar fi luat în mână resolvirea .. Toate aceste şi asemenea ştiri sânt pure com­­binaţiuni. Adeverul este numai atâta, că sorţii unei pacinice întocmiri a lucrurilor cresc“. Va să zică, tot „pace omnipotentă“, adecă regularea chestiunilor mari pendente eu­ropene, fie chiar şi a celei între Germania şi Francia pe cale pacinică. Detronatorii lui Battenberg. O depeşă din Sofia spune, că fostul co­mandant al regimentului „Struma®, majorul Stoianov, soldaţii căruia conlucrau le detrona­rea lui Alexandru Battenberg prin aceea, că au incungiurat palatul şi au puşcat cu cartuşe pline, s’a reîntors, acum câteva luni deja, din Rusia şi a cerut ca se fie pen­sionat. La imboldul procurorului militar s’a format un tribunal special, pentru a decide dacă Stoianov face parte dintre conducă­torii detronării, cărora le este interzisă încă până acum reîntoarcerea acasă. Tribuna­lu I a pronunţat la timpul său: că da, face parte dintre ei. Acuma e întrebare, că ce se va întâmpla cu Stoianov? Tractatul ruso-italian. Directorul politic al ziarului italian L'Italie, scris în limba franceză, publică convorbirea ce a avut-o cu ministrul-president Rodini de­spre pretinsul tractat secret ruso-italian. Ro­dini tăgădueşte în modul cel mai categoric existenţa unui astfel de tractat şi povesteşte pe urmă amănuntei­ întrevederii sale cu Giers, la 13 octomvrie 1891. „Politica Italiei a fost totdeauna sever reală —a zis ministrul — și nu e capabilă de a se face vinovată de o vătămare a încrederii puse în ea“.. Ministrul a sfîrșit spunând, că interesul cel mare a! Europei care înainte de toate al Italiei, este pacea; nu este de loc lipsă a se îmbrobodi In secrete, pentru a o apăra. Din reichstagul german. cel mare, unde se vor desface produsele indu­striei europene, Rusia şi Francia au şi trimis demult încă expediţiuni acolo. Şi noi suntem pe cale, de a porni o astfel de expediţiune. Va­poarele noastre umblă însă mai încet şi ţin pause mai lungi, decât corăbiile franceze şi ruseşti. Şi noi trebue să înfiinţăm legături mai repezi şi mai dese, dacă nu vrem să rămânem În­dărăt.. Atenţiunea străinătăţii asupra sorţii acestui proiect este mare. Englezii îşi văd domnia primejduită“. Discuţia nu e încă închisă, dar­ toate semnele arată că proiectul va fi votat. Chestiuni bisericeşti. — Adaus la chestiunea: „Cum se administrează: diecesa Gherlei şi a Orăzii-mari ? — Din diecesa Orăzii-mari, August n. (Urmare). Iată maghiarisarea şcoalei acolea, în centru, înaintea ochilor canonicilor consisto­­rului, parochului, ca director local. Dacă se întâmplă aşa ceva în centru, ce poate fi la satele expuse şi amestecate? Va zice domnul »profesor« normal, că pruncii orăşenilor din Orade nu ştiu româ­neşte, dar’ tocmai pentru aceea, placă a-’i învăţa, precum îi învaţă şi cântă cu ei ce­lalalt Învăţător T. din clasa 1—2. Ar fi destul, dacă gramatica maghiară s’ar propune ungu­reşte, dar’ nu şi geografia, matematica etc.! Ar fi destul, când li­ s’ar spune numai terminii mai principali ungureşte, în considerarea, că mulţi au se treacă la şcoalele maghiaro-jidane din loc. Va mai zice domnul profesor nor­mal, că şcolarii cari vin de pe sate la şcoala d-lui, nu ştiu ungureşte, pentru aceea îi în­vaţă. ’Mi-ar plăce să-­l înveţe cineva pe domnia sa ştiinţele îndată pe turceşte, se văd ce ar şti. Apoi un copil de la sate, care merge în Orade şi şede în cuartir în oraş sau în pro­­visie la domnia sa, unde nu se vorbeşte ro­mâneşte, ci ungureşte şi nemţeşte, — în 4—6 luni nesmintit va învăţa limba lui Árpád. Dacă se întâmplă cu limba română o aşa de maşteră tractare în centru, ce va fi? — precum zisei — în părţile mai expuse? mai ales având pedagogi eşiţi din şcoala dom­nului »Dr. Laurán« cel cu vorbirea millenară. Noroc numai, că şi preparanzii încep a veda acuma şchiopătările d-sale. Mai deunăzi eram mai mulţi în o so­cietate cu dl canonic Dr. Laurán. A venit vorba despre frumoasele instituţiuni confesio­nale româneşti ale Prea­bunului Episcop Pavel, şi mai ales fapta nobilă din urmă, cu şcoala şi internatul de fete, marele ajutor ce resultă din acest institut mai cu seamă pentru preoţii diecesei, dar­ şi pentru popor, — şi totuşi Maria Sa Dr. Lauran nu a avut un cuvânţel de recunoaştere, de aprobare ori de bucurie faţă de o aşa binefacere confesională şi na­ţională, ba se părea că nici nu aude de ce e vorba, încât nici noi ceialalţi nu mai cutezarăm să lungim vorba despre acest obiect, nu cumva să-­i conturbăm pacea sufletească. Fată, Ilustre şi înalte Prelate, singurul om de încredere, căruia doară şi cugetul ’l-ai împlinit, şi — azi încă ’l-ai da de Episcop — nu are un cuvânt de bine faţă de faptele tale mari. — Dar’ să revin. Ar fi timpul acuma, ca chipul pedago­­giului nostru român din Orade să se mai schimbe, înţeleg să nu-’şi mai sferme Maria Sa capul cu atâtea pedagogii moderne din evul mediu, că avem noi pedagogi, cum e ves­titul Borgovan, care face onoare unei ţeri, care e preot gr.-cat. dela noi din Gherla, dar’ urgisit de neamul Lauranian, vlădica din Gherla, drept ce trecu în ţeară. Nici Ve- Iovan nu putu să trăească între ai sei, dar, acolo în ţeară ne face onoare. Am şi auzit că doară va şi abandona Măria Sa postul de rector seminarial şi director preparandial, că a fost destul şi pentru convingerea conştienţei d-sale. Ce atinge instrucţia poporală la sate, pot zice cu siguritate, că în diecesă sânt aproape 40—50 de parochii — apoi în diecesa gr.-or. şi mai multe — în cari de când e lumea nici un parochian nu a ştiut carte. Cum să nu fie deci expus poporul pradă lupilor răpitori, jidanilor nesăţioşi din sat, executorilor şi altor de aceştia mai ales atunci, când sânt şi preoţi de aceia, cari ţin cu cei cu pinteni şi vorbesc ungureşte încă şi cu preoteasa, ca să nu în­ţeleagă »prostul«, după care trăeşte. Vedem altcum, că în diecesa prăzii-mari nu numai între preoţii gr.-cat., dar’ şi între cei gr.-or. se află de aceia, cari încă nici nu ştiu bine ungureşte şi totuşi ciocnesc ungureşte cu Bartók Korda la alegerea apostatului şi cate­risitului »Goldiş János«. Şi ce zic de bieţii preoţi supuşi ai Măriei sale Goldiş, căruia şi secretarul consistorului gr.-or. rom. ortodox din Orade, cel cu nume de mare conducător al Românilor din Bihor, domnul advocat Zigre se face slugă de dârloagă şi conduce, ca pre­sident alegerea de deputat a lui Goldiş. János Eu din a mea parte îl înfierez mai tare pe dl Zigre decât pe Goldiş, pentru­ că Goldiş măcar îşi are ţînta sa titulară de vlădicie, deşi pe cale pocită, dar’ dl Zigre ce să aibă? Nu pricep ? (Va urma.) % IDEL Cartea Le Grand (1826). * De Heinrich­ Heine. Tradusă de M. Aegea. (Urmare). XIV. Madame, ai în genere o idee despre o idee? Ce-’i idea? „Sânt câteva idei bune în acest sumau®, ’mi a zis croitorul, privind cu seriositate la sumanul lung, care data încă din zilele elegante din Berlin, şi avea să fie pre­făcut în halat de noapte. Spălătoreasă mea se plângea: „Părintele S. a pus idei în capul fiicei sale, şi ea s’a făcut proastă şi nu mai vrea se prindă la miere“. Vizitiul Pattinsen bolboroseşte la fiecare ocaziune : „Aceasta e o idee! aceasta e o­ idee!“ Ieri însă s’a supărat, când ’l-am întrebat, cu ce-’şi închipue la adecă sub o idee! Şi indispus ’mi-a răspuns: „Ei, ei, o idee e o idee ! o idee sânt toate prostiile, cari ’ţi­ le închipui*. In aceeaşi în­semnare întrebuinţează şi consilierul de curte Heeren din Gö­ringen acest cuvânt ca titlu de carte. Vizitiul Pattensen e un bărbat, care în pustia de la Lüneburg, află drumul şi noaptea şi în ceaţă. Consilierul Heeren e un bărbat, care încă cu instinct fin află drumurile vechi de caravane din Orient şi umblă acolo de ani de zie aşa de sigur şi cu răbdare, ca ofi­feri, în preseara zilei Sf. Andreiu, s’a ţinut obicinuita şedinţă publică a societăţii teologilor şi pedagogilor gr.-or. români de aici, „lu memoria marelui Archiereu Andreiu*. Sala nouei aripi a seminarului, împodo­bită cu ramuri de brazi şi în frunte cu por­tretul marelui Şaguna, înfăţişa un aspect săr­bătoresc şi senin, cum se cere ori­cărei festi­vităţi arangiate în memoria celui mai falnic dintre toţi Metropoliţii gr.-or., câţi ’i-a avut poporul nostru.­­ Sala era plini de public românesc. E însă de remarcat, că abstrăgând dela tinerimea se­­minarialâ, au fost mai minte dame, decât domni. Dintre notabilii Sibiiului de-abia au fos vr’o 10—12. A făcut bună impresiune, presenţa câtorva fruntaşi ţarani. La orele 7 dl Dr. Petru Şpan, preşe­dintele societăţii, deschide festivitatea printr’o vorbire, pe cât de scurtă, pe atât de conden­sată, accentuând măreţia neperitoare a Metro­­politului Andreiu br. de Şaguna. Cele 7 puncte ale programului au fost cu succes executate. Corul membrilor societăţii, condus de distinsul nostru artist George Dima, ne-a mulţumit pe deplin In pieBeîe: „Sfânt, sfânt, sfânt* şi „Pe tine te lăudăm“, de G. Dima, şi „Un regret", cor de N. Popovici, dovedin­­du-se bine organisat şi cu valoroase forţe mu­sicale, care cămilă din vechime; în astfel de bubaţi te poţi încrede, pe astfel de bărbaţi îi poţi urma şi pentru aceea am întitulat această carte „Idei“. Titlul cărţii prin urmare înseamnă deci tot atât da puţin ca şi titlul autorului, nu a fost ales da acesta în superbie savantă şi nu ni­ se poate socoti de vanitate. Primeşte, ma­dame, asigurarea cea mai melancolică, că nu sânt vanitos. E necesară această obser­vare, cum vei observa din când în când. Nu sânt vanitos. Şi dacă ar creşte o pădure de lauri pe capul meu şi dacă o mare de tămâie s’ar revărsa în inima mea, totuşi nu m’aş face vanitos. Amicii mai şi ceialalţi soţi contimporani şi spaţiali s’au îngrijit de aceasta. Ştii madame, că femeile bătârne îşi scuipă copiii, dacă cineva le laudă frumseţa, ca se nu se deoache. Ştii madame, că, de câte­ ori intra triumfătorul în Roma, Încununat cu lauri şi împodobit cu purpur, pe carul seu cu patru cai albi din Campo-Martia, strălu­cind ca un zeu în conductul solemn de lic­­tori, musteanţi, jucători, poeţi, sclavi, ele­fanţi, purtători de trofee, consuli, senatori, soldaţi, mobul după ei cânta pasciucuri. Şi mai ştii, madame, că în Germania sânt multe muieri bătrâne şi mult mob. Cum zic, madame, ideile, despre cari e aci vorbă, sânt tot atât de depărtate de cele platonice, ca Athena de Göttingen, şi la tot atât de puţin te poţi aştepta dela cartea acea­sta, ca şi autorul ei. In adevăr, cum a putut da acesta oare-cândva drept la astfel de (Va urma­ ; *) Eloah, limba ebraică:Dumnezeu, în memoria marelui Archiereu Andreiu. — Şedinţa fes­tivă a societă ii „Andreiu Şaguna“. — Sibiiu, 12 Dec. a. Foarte succes a­ fost şi „Duo“, pen­tru doue violine, op. 71, e., 1, de I. F. Mazas, executat de Ioan Mateiu şi George Henta, clerici în cursul I. Tinerii violinişti mănuesc arcul cu multă precisiune şi siguranţă, îndeo­sebi dl Mateiu, care pare a avea o disposiţie musicală remarcabilă. Disertaţia dlui Ioan Dob­re, cl. cura. III.: „ George. Lazar şi renaşterea culturii na­ţionale“, a fost cu diligenţa şi pricepere lu­crată Tema aceasta s-a discutat, în discursuri şi în studii, de o mulţime de literaţi români de valoare, aşa că­­ în chip fata! — di­sertaţia dlui Dobre s’a presentat în partea cea mai mare ca o colecţie de citate din di­feriţii biografi şi apreciatori ai celebrului dascăl român. Dar’ colecţia s’a făcut cu pricepere şi a reuşit ca un mosaic frumos. Ca efect momentan a fost mai noro­coasă a doua temă: „Un obiceiu de Crăciun, pe Valea-Hâr­baciului“ de dl Iacob Mânui), cf. curs. III. Tractată interesant şi cu mult umor poporal, tema aceasta a provocat între asi­stenţa generală complacere şi haz. „Ziua învierii“ (de G. Corbuc), decla­mată de Hie H o c i o t ă, cf. curs. I., a fost relativ reuşită, având declamatorul talent. Alegerea poesiei însă n’a prea fost fericită, fiind foarte lungă şi plină de momente, cari reclamă ‘ o probită forţă declamatoriei­, car’ după cuprinsul ei poezia aceasta e mai puţin potrivită unui teolog. Dl Traian V. Motor», cf. cu îs. III, a declamat cu deosebit talent comic canţoneta „Haimana" de V. Alexandri, care a strrnit necontenit haz în public. Terminându-se programul, I­. Sa vicarul N­. P u ş c a r u în numele supremei autorităţi bisericeşti a mulţumit membrilor societăţii pentru zelul arătat. După şedinţă a avut loc în restaurantul „Halmágyi—Ardean* un b­rchet, la care au putut participa numai membrii societăţii şi on. corp profesoral. Şi acum, ca de încheiere, câteva ob­servări, — nu prea îmbucurătoare. Deşi arangiată „în memoria „Marelui Aighiereu Andreiu®, programul şedinţei n’a conţinut nici un punct despre Marele Metro­polit. De abia în vorbirea de deschidere s’a făcut menţiune de însemnătatea festivităţii. Atâta tot, dar’ atâta­’i absolut insuficient, dacă nu chiar nereverenţios, faţă de memoria Marelui Şaguna. Un punct al programului ar trebui totdeauna consacrat vieţii şi acti­vităţii aceluia, întru a căreia amintire se star­gistă festivitatea. Nu profesorii, în vorbirile de deschi­dere, ei elevii înşişi, în teme speciale, au se dee cuvenitul prinos de admiraţiune Marelui An­histeu. Dar’ — se va obiecta — e banal a repeta aceleaşi lucruri an de an. Nici­decum,­­ vom răspunde. Faptele epocale ale Mitropolitului Şaguna, ori­cât de des s’ar repeţi ele, nu pot deveni banale. Presentat în forme variate, de diferiţi elevi, fondul de nese­cate pilde despre vrednicia Metropolitului Ş­aguna, ar oferi totdeauna momente de înăl­ţare morală şi spirituală tuturor celor pre­­senţi. Mai ales azi, când vremuri extrem de grele s’au abătut asupra bisericilor noastre româneşti, spiritul de adevărat apo­stol sufletesc ar trebui scoase de aşteptări, atât mie cât şi amicilor mei fi­­e neexplicabilă. Contesa Iulia vrea să explice acest lu­cru şi zice: daci numitul autor în adevăr spune odată ceva cu spirit şi nou, aceasta ar fi numai făţărire din partea lui, şi în fond ar fi prost ca şi ceialalţi. Aceasta e fals, eu nu fă­turesc, nu mă prefac, eu vorbesc, cum ’m­i-e în gură, eu scriu în nevinovăţia şi sim­plicitatea mea, tot ce-’mi vine în minte şi eu nu­’s de vină dacă scriu prin urmare ceva cuminte. Ei dar’ ce să fac, la scris ara totdea­una mai mult noroc decât în loteria de la Al­tona — aş voi, să fie întors, — şi aşa din peana mea curg multe tem­e, multe cuaterne de cu­gete, şi aceasta o face Dumnezeu; căci El, care de neaga cântăreţilor celor mai pii a lui E­oah *) şi azi poeţilor de rugăciuni toate ideile frumoase şi toată gloria în literatură, ca să nu fie prea tare lăudaţi de concreatu­­rile lor pământene şi să uite astfel de cer, unde îngerii ie fac deja o locuinţă frumoasă. El are obiceiul a ne binecuvânta pe noi ceia­ Uiţi scriitori profani, păcătoşi, eretici, pentru cari cerul e închis, cu atât mai mult cu idei frumoase şi glorie lumească şi anume dia­graţie şi milă duranezească, ca sărmanul su­flet, care trăeşte, ce se bucure şi el de ceva şi să simtă cel puţin pe pământ o parte din fericirea aceea, care n'o pot gusta colo sus. Nr. 265

Next