Tribuna, iunie 1897 (Anul 14, nr. 120-142)
1897-06-01 / nr. 120
Anul XIV Sibiiu, Duminecă 1/13 Iunie 1897 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */4 an 10 franci, x/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare In fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici în cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiuni. De Rosale. (p.) Corpul, materia e peritoare. Se stinge, putrezeşte, se nimiceşte. Devine aceea ce a fost întru început: nimic. Spiritul, idea trăeşte. Prinde rădăcini chiar şi în piatră, şi iese de sub piatră, când se îngroapă în mormânt acoperit cu piatră... Nu este ideă mai sublimă ca idea dreptăţii şi a adevărului, şi nu este putere mai mare pe pământ ca tocmai dreptatea şi adevărul. Dreptatea frânge baionete, adevărul dărîmă temniţi, ca pe ruinele lor să-şi clădească altare. Idea dreptăţii şi a adevărului a sguduit de multe ori lumea din temelii, ca din ruinele ei să compună o lume nouă. Dar’ idea trebue propagată, trebue lăţită. Ea îşi face uşor loc pretutindenea, numai să fie cine să o poarte de mână, încolţeşte încet, se desvoaltă încet, dar’ sigur... Când Mântuitorul lumii a fost răstignit, ca din semnul de ocară, din cruce, să facă simbol sfânt, căruiai se îmbină azi o lume întreagă, puţinii săi învăţăcei au fost cuprinşi de o durere şi întristare adâncă. Erau conştii de înalta şi greaua lor misiune, de a duce lupta mai departe pentru adevăr şi dreptate, — dar’ se aflau în mijlocul unei lumi dujmănoase, care ameninţa cu perire naia pe cari ei aveau se o ducă la liman, naia adevărului şi a dreptăţii, — şi ei nu să încredeau în slabele lor puteri. Şi la cincizeci de zile, petrecute în cea mai mare întristare, puterea de sus a trimis acestor doisprezece pescari simpli darul său ceresc, care s’a revărsat asupra lor, în forma limbilor de foc. „ Şi s’au umplut toţi de Duhul sfânt, ţi au început a vorbi într'alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi.' Cei doisprezece Apostoli, s’au simţit deodată ajunşi stăpâni pe o putere supranaturală, putere dumnezeească şi s’au răsfirat în toate părţile lumii, propagând ideea sublimă a adevărului şi a dreptăţii, fără a se teme mai mult de urmărirea şi efectul puterii pământeşti, şi de moartea de martir. Şi ei au dus ideea la isbândă; şi din cruce au făcut simbol de glorie. Dar’ idea a învins, pentru că a fost propagată, pentru că aceia cari se simţiau chemaţi a o propaga ’şi-au împlinit cu sfinţenie misiunea: „ Mergeţi ţi propoveduind învăţaţi toate neamurile“. De laulte-ori a fost neamul nostru aproape de mormânt şi n’a întrat în mormânt. Piatră grea voiau să pună pe mormântul ce ’i s’a fost săpat, dar’ braţul seu vânjos a dat piatra în lături şi a înviat la vieaţă nouă! Pentru că neamul nostru nu poate pieri, pentru că neamul nostru sântă misiune are să trăească! Poporul românesc a trăit tot în suferinţe, dar’ totdeuna cu gândul la idealul pe care-l vedea lucind prin secoli, şi cu credinţa în sîn, că odată totuşi va trebui să se apropie de idealul seu. Şi se va apropia! Toate suferinţele neamului românesc, înaintaşii noştri le-au adunat într’un frumos şi impunător manunchiu, în care se cuprind lacrimile trecutului şi bucuriile viitorului. E programul nostru ! In programul nostru se cuprind aspiraţiunile noastre naţionale. Programul nostru e idealul nostru, în care e întrupată ideea dreptăţii şi a adevărului. Pentru idealul acesta am luptat. Am luptat în mijlocul unei lumi duşmănoase, care ne-a aruncat în temniţă. Un neam întreg a fost judecat de contrarii sei de moarte! De atunci ne-a cuprins o întristare şi o temere, ca pe Apostoli după suirea Mântuitorului la cer. Nu mai luptăm ca mai înainte. Şi de luptăm, nu luptăm unul lângă altul, ci unul contra celuilalt. De ce? De ce atâta neînţelegere şi atâta ceartă între fraţii, cari deopotrivă au misiunea şi datorinţa a propaga ideea, a pregăti calea pentru ivirea idealului mult dont ? De ce rîvnim toţi la locurile din ţirul prim, când atâta loc gol avem şi în şirul al doilea şi al treilea ? De ce căutăm să ne ridicăm unul deasupra celuilalt, când loc este pentru toţi intr’un singur rînd, şi când aşa de bine ne şede să fim într’un şir lung, nesfîrşit, unul lângă altul, umăr la umăr ? Avem unul şi acelaşi program, programul Întregului popor românesc? Atunci jurat’am credinţă unui singur steag, pe care toţi laolaltă avem să-l ducem la isbândă! Ţinem toţi cu aceeaşi credinţă la organisaţia noastră politică din trecut, basată pe acţiune isvorîtă din voinţa întregului popor românesc? Atunci solidari sântem, şi solidari trebue să fim In toate acţiunile noastre, bune ori rele. Din Însărcinarea întregului nostru popor s’a făcut tot ce s’a făcut până acum în causa naţională; şi aceia cari îşi poartă încontinuu la iveală persoana lor, rău fac ce fac, pentru că oamenii sânt de multe soiuri, şi mulţi pot fi cuprinşi de nedumeriri, că nu din însufleţire pentru causă au luptat şi au suferit cei ce o spun aceasta prea de multe ori, ci pentru ca se poată parada cu cele făcute şi cu suferinţele Indurate.... * De o bună bucată de vreme nu s’a mai făcut aproape nimica în causa naţională. Poate că a fost bine aşa. Aveam lipsă de recreare, de adunarea altor puteri nouă, dar’ în nelucrare — aşa credem — mult nu mai putem sta. Va trebui să ne sdrobim noi singuri lanţurile cu care păcătosul guvern ne-a legat mânile şi ni-a împedecat activitatea. Opiniunea publică cere mişcare, cere acţiune şi fruntaşii noştri datori vor fi să ţină cont de opiniunea publică, şi să caute o cale legală pentru acţiune. Sperăm, că conducătorii noştri în curând vor afla calea cea bună şi adevărată şi ne vor chema la luptă. Va trebui dar’ să începem în curând de nou lupta, şi vom avă să o începem acolo unde am întrerupt-o. Temerea de care am fost cuprinşi şi care ne-a ţinut în loc pe un moment, va trebui să dispară, căci geniul naţiunii ne va da şi nouă putere şi tărie cum Duhul sfânt, în chip de porumb, tărie şi putere a dat Apostolilor. Cu puteri nouă vom Începe lupta de nou. Să o începem însă şi cu puteri unite! Un singur om, puţin poate face; lucru foarte mic şi slab face; dar’ toţi laolaltă vom face lucruri uriaşe, încât: „ Vom da minuni în cer, sus, ţi semne pe pământ, jos, fac ţi sânge ţi abur de fumu cum zice apostolul, înainte de lozinca noastră. Acela care ţine la ea, poate să fie duşman persoanei noastre, dar’ amic este causei, şi noi cu dragoste frăţească îi întindem mâna, pentru că nu apărăm persoane, nu luptăm pentru persoana noastră, ci pentru causa comună, pentru sfânta şi dreapta causă a neamului românesc, care azi imperios cere să încete toate certele şi toate duşmăniile între fraţi. La o apropiată luptă comună, energică şi biruitoare invităm de r’ toate elementele bune şi sănătoase ale neamului nostru! Cine amic este causei, cu noi va fi, şi cu noi va lupta împreună! FOIŢA „TRIBUNEI“. Concertul dini D. Popovici. — Raport special, sincer dar’ fără tendenţe. — Sibiiu, 12 Iunie. Umilit nesubscrisul a primit erioi din de la comănduirea noastră (redacţională, căci avem şi noi şefii noştri) se facă un raport amănunţit, in valoare tipografică de 150 de şire, despre concertul dlui Popovici. Grea misiune, atât în privinţa cuantitativă cât şi în cea cualitativă. Cu cuantitatea tot m’aşi mai împăca; un gazetar care se respectă scrie iute 150 dinire, dar’ cu egalitatea va merge mai greu. Cum se pot aprecia eu un concert dat de un artist de prima forţă, cum e dl Popovici, la reuşita căruia a contribuit un excelent pianist ca dl de Heldenberg, cunoscuta noastră cântăreaţă, d-şoara Eugenia Moga şi destera pianistă, d-şoara Irina Pop, eu, care în vieaţa mea numai odată am cântat, atunci când medicul ’mi-a visitat grumazul (aveam catar celebru) şi m’a făcut să intonez, de cinci ori litera: A — A — A — A — A? Medicul a clătinat din cap, semnul că nu era bun, — nu medicul ci grumazul, care era prea răguşit, — nu grumazul ei glasul. Dar’ ordinul e ordin, şi trebue împlinit. Avem şi tot regulele noastre şi — disciplina noastră. M’am înarmat deci cu biletul gratuit şi cu creionul redacţional şi la timpul fixat mă aflam la Gesellschaftshaus. Imediat la intrare am întâmpinat două incidente neplăcute pe cari din modestie nu Ie am telegrafat — foilor naţionale. Anume: la cassă mi s’a inmanuat un program german, şi când eu am cerut unul român, mi s’a răspuns în limba lui Schiller: — Wir haben kein' s, înghit acest punct afară di program și merg la locul meu, dir’ dgisesc — ocupat. Mă adresez arangierului român al concertului, cu rugarea să-’mi revindice dreptul usurpat, dar’ mi se răspunde: — Nu mă priveşte ! Ce se fac? Mă adresez atunci arangerului german al concertului, şi acesta alungă pe nechematul posesor provisor al scaunului meu, şi mi-’l predă în posesie, nu pe usurpător, ci scaunul. M’am convins atunci, că noi totuşi sântem avisaţi la „ajutor străin«, zică „Dreptatea* ce va vrea! Aşezat odată pe scaun,mi am aruncat privirea în toate părţile şi am constatat că vasta sală e literalmente plină. Publicul mixt. Români şi Saşi. Tot ce are Sibiiul mai de frunte şi mai la frumos era acolo. Se face tăcere. Scot craiovul, ca se-mi fac notiţele cuvenite. Se scriu nota fiecărei piese cântate. Noi, raportorii, avem şi noi scala noastră, după care lacsăm valoarea prestaţiunilor. Avem de tot cinci note, pe cari însă nu noi le dictăm, ci publicul present, opiniunea publică pe care noi o representăm. Notele noastre sâit următoarele: Aplause vii, Aplause zgomotoase, Aplaude viforoase, Tunet de aplause, şi „Năprasnică furtună* de aplause. (Superlativul acesta e invenţia cronicarului nostru. Încă nepatentatâ.) Pe bină apare simpaticul şi perfectul nostru artist (şi ca predare şi ca cântăreţ) dl D. Popovici şi dl de Heldenberg, acompaniatorul seu pe piano. Tăcerea e mormântală. (Clişeu bina cunoscut dur’ — bun.) Dl de Heldenberg dă câteva acorduri înduioşitoare, şi dl Popovici Începe. Cântă prologul din: „Bajazzo* de R. Leoncavallo. Aplaus nr. 2. Aplaul trece însă repede peste nr. 3, ajunge la 4, şi artistul apare de nou pe bună ca să ia tn primire o — frumoasă cunună. Dl Popovici cântă apoi sarenada din „ Don Juan* de Mozart, şi balada „ Der arme Peter“ de Schubert. Aplauser. 4. Artistul e chemat pe bună. Românii 11 chemau, pentru că artistul e Român, caP Saşii pentru că „Dar arme Peter* era Neamţ! Aşa facem şi noi Sibienii, dualism. Piesele ce le-a cântat dipă aceasta dl Heldenberg la clavir, au fost admirabil de bine predate. Aplause nr. 4. Au urmat trei cântări naţionale: „Dorinţa”, „Peste vărfuri şi „De ce nu-mi vii", cami toate trei numai îatru atâta sânt naţionale că un Român, dl Duna le-a compus, şi un Român, dl Popovici le-a cântat. Nu conţin nici un motiv naţional. Cu toate acestea după ultima piesă dl Popovici a fost chemat de trei ori pe bună, de bună-seamă în somn de recunoştinţă faţă de bietul Eminescu, care a scris un text atât de frumos şi induioşitor pentru o melodie atât de eroică şi streină. Duetul din „Der fliegende Holländer* cântat de dl Popovici şi d-şoara Eugenia Moga a fost cald aplaudat. (Din discreţie nu notez numărul.) D şoara Moga a primit şi un frumos buchet de fiori. Piesa de resistenţă a programului a fost (pentru mine) ,Romanische Tänze* de Chovan, cântată la piano, pe 4 mâni de d-şoara Irina Pop şi dl de Heldenberg. Aceasta a fost singura piesă naţională a concertului. Şi lucru ciudat, e compusă de un Maghiar (cam şovin’nt) preotul evangelic din Lugoj. (Teara cântăreţilor). Popa evangelic maghiar ’şi-a adunat motivele piesei româneşti dela naţia din Lugoj dela secerătorii şi cosaşii români I din giurul Lugojului, până când compositorii I noştri la aduc dela — Lipsea ! E superfluu a spune, că domnişoara Irina Pop a primit aplause număra... (discreţia nu-mi permite a le clasifica). Dl Popovici a mai cântat două piese din program, bine primite şi bine aplaudate, iare două afară de program, şi anume, In dragul dualismului, una românească „Mândruliţă dela munte* şi alta nemţească din opera „Die Afrikanerincari ambele au provocat aplause N. 5 şi au trebuit să fie repetate. (Ce păcat, că nu acestea au fost luate la program!) Reasumez: Concertul dlui D. Popovici, ca artă a fost admirabil, din punct de vedere naţional însă nu a meritat nici aplause N. 1. Arta e internaţională! ’mi se va zice. Di! lasă noi in prima linie sântem Români apoi — artişti. De aceea: Dior artişti! Cerem concerte naţionale! Dior compozitori! Cerem motive naţionale în composiţii! Acestea Ie spun fără tendinţă, numai ca să ’miese la număr şirele raportului. Şi iată aşa ’mi-am împlinit şi eu misiunea, am scris obligatele 150 de şire. Cine nu crede numerele! Raportor: Sibiiu, 12 iunie n. Mehadica Miercuri s’a publicat la tribunalul din Caransebeş sentenţa, ridicată la valoare de drept, lu procesul Mehadicanilor. Procurorul a ordinat imediata deţinere a celor condamnaţi, cari mai au să şadă trei luni în tetiinită, căci trei luni li s’a socotit din arestat preventiv. Apărătorul, domnul Dr. Isidor Pop şi osândiţii au cerut 30 de zile amânare pentru a cere dela M. Sa agraţiare, dar’ nu li-s’a acordat. S’a cerut apoi pe cale telegrafică dela ministrul de justiţie eliberări a osândiţilor. Răspunsul nu-’l cunoaştem. Glasul Tinerimei. Tinerimea română din Grlaţ ne trimite următoarea telegramă: „Ne alăturăm la fraţii vienezi, trăească curentul nou şi universitarii români bucovineni“. Pentru autonomie, Unirea publică convocarea fruntaşilor mireni ai bisericei române unite, la conferinţa din 29 iunie ce se va ţină în Cuj, cu o lungă Introducere, din care extragem următoarele: „Constatăm, că conferinţa se convoacă numai de laici, fără de nici o înţelegere cu episcopatul nostru ori cu cercurile normative ale clerului nostru. Constatăm, că episcopatul bisericei noastre Încă n’a luat posiţie, dar’ nici n’a avut timpul fisic de a lua pofiţie faţă de convocarea congresului autonomie al bisericii catolice din Ungaria. Constatăm la fine, că după ştirile ce le avem, în toate diecesele noastre obiectul preocupării principale 11 formează chestiunea autonomiei, după ce însuşi Primatele a cerut părerea episcopatului nostru, şi că în timpul cel mai scurt se poate spera, că episcopatul într’o conferinţă îşi va marca posiţia sa*. DIN BUCOVINA. DECLARAŢIUNE. Comitetul societăţii politice Concordia din Cernăuţi ne trimite spre publicare următoarea declaraţiune: De un timp încoace se publică în foile transilvănene, care mai ales în «Tribuna» un şir de articoli, cari se ocupă cu starea politică aRomânilor Bucovinei. In ultimele i\\& a apărut chiar şi o broşură întitulată «Bătrânii şi Tinerii». Prin aceste scrieri se încearcă a vestezi politica şi activitatea de până acum a Românilor Bucovineni şi a lăuda curentul nou, producând astfel în Nr. 120 publicitate aparenţa unei desbinări şi lupte între Românii Bucovineni. Aceste enunciaţiuni, fie chiar isvorite din dorul pentru îmbunătăţirea situaţiunii noastre naţionale, nu corespund adevărului. Comitetul societăţii politice «Concordia» nu numai că nu consimte cu aceste enunciaţiuni, ci regretă publicarea lor şi le desaproabă. Constatăm dimpotrivă, că intrarea elementelor mai tinere în activitatea vieţii noastre publice şi toate preparativele pentru organisarea nouă pe caze mai corespunzătoare timpului s’au făcut şi se fac în deplină înţelegere şi unire. Comitetul societăţii politice «Concordia» din Cernăuţi, Cernăuţi, în 7 iunie 1897. Grigorcea, Dr. Nicu Blându, president, secretar. SÂNGE! — Măcelul dela Elemir. — Triste stări de lucruri sânt în ţara în care ordinea publică şi liniştea nu se poate ţine decât cu baionetele geandarmilor, şi cu versare de sânge. Azi avem o nouă ştire despre folosirea armelor din partea geandarmeriei maghiare, şi despre tristele urmări ce le-a avut şi le va mai ave voinicia lor. Caşul s’a întâmplat în Elemir, (comit. Torontal). Pester Lloyd îl onorează astfel: „Arendaşul Löwy voia să treacă o maşină de treerat, de pe moşia proprietarului Daniel pe moşia ce o ţine dânsul In arândă, car’ muncitorii de câmp s’au împotrivit şi au Impedecat acest lucru. S’a cerut intervenim geandarmeriei, care venind la faţa locului şi intrând in acţiune a provocat o formală luptă Intre geandarmi şi muncitori. Doi geandarmi sânt morţi şi doi muncitori puşcaţi. Vice-comitele cu procurorul şi rudele de instrucţie a plecat la faţa locului*. Cum se vede, acesta e raportul oficios al organelor publice, trimis guvernului. De la faţa locului se comunică însă faptul mai detaliat, şi anume: „Arendaşul Löwy, care ţine în arendă moşia mamei ministrului Daniel,şi-a angajat lucrători străini pentru seceriş şi treerat, din motivul că cei din loc cereau prea mare plată. Totodată ,i-a oprit pe cei din loc a trece cu carele peste moşia sa. Arendaşul voia acum să treacă dânsul o maşină de treerat peste păşunea comunală, ca să o ducă la moşia sa. Locuitorii din sat însă, ca revansare pentru oprirea lor de a trece peste moşia