Tribuna, ianuarie 1898 (Anul 15, nr. 1-23)
1898-01-28 / nr. 21
Anul XV Sibiiu, Mercuri 28 Ianuarie (9 Februarie) 1898 Nr. 21 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., la an 2 fl. 50 cr.,/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: *4 an 10 franci, 111 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru 5*«gS3BiigiB3Bai INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr a treia oară 5 cr., şi timbru da 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15, Telefon Hag. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici a 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiun Poliţia şi presa lor. E vorbă de poliţia de stat şi presa de stat, presa maghiară. Două instituţiuni cari lucră pe o mână, ori de câteori e vorba de naţionalităţi, în special de noi. Dovadă caşul cu „revoluţiunea“ din Purcăreni. Poliţia o aranjează, presa o alarmează în lumea largă, şi „revoluţiunea“ Valahilor e gata. Că fost-a ceva serios, fost-a vre-o mişcare, vre-o bătaie, vre-un picur de sânge ori o vîlvă de foc — nu impoartă. Poliţia a confiscat proclamaţiuni, presa a umplut lumea de „revoluţiune“ şi noi, ca mieii cei nevinovaţi, nu ştim nimic de toate acestea şi totuşi suntem duşi la înjunghiere. Suntem timbraţi revoluţionari, irredentişti. Compromişi şi pace. Decât că lucrul nu va merge tocmai aşa uşor. Chestiunea s-a pus deja pe alt teren. Pretinşii revoluţionari, primele victime ale acestei „revoluţiuni“, au recurs la forurile justiţiei; atât părintele Frateş, cât şi părintele Giurgiu au făcut arătare la tribunalul din Braşov, şi aci doară nu vor mai hotărî poliţişti secreţi şi ziarişti obscuri ai cabinetului negru. Oricât de mult s’ar fi corupt în Ungaria toate instituţiunile de stat, şi oricât omnipotenţa statului ar fi subjugat totul în serviciul seu, totuşi nu putem crede că tribunalul, în special tribunalul din Braşov, să-şi fi abdicat libertatea şi independenţa sa ca for juridic, în favorul tainicelor conjuraţiuni ce se ţes în scopuri politice perverse, prin ziarişti, detectivi şi alţi poliţişti de stat. — Vom vedèa. Dar’ a propos, ziariştii şi poliţiştii, în urmă foarte mult despre această temă, chiar în parlamentul maghiar. A fost un lucru vrednic de atenţiune. Pe când desbaterea în general a budgetului s’a absolvat în 2 zile — altă-dată dura cel puţin tot atâtea săptămâni — s’a Întâmplat că desbaterea specială a budgetului presentat de cătră ministrul de interne a ocupat atenţiunea bunilor „părinţi ai patriei*4 3 zile întregi, şi din acestea 2 zile au fost consacrate unei singure posiţii: poliţia de stat. S’au spus multe şi frumoase la acest punct. Dl Perczel, şeful tuturor gendarmilor, poliţiştilor şi detectivilor poate fi mândru. „Poliţia se ocupă cu tot felul de lucruri, numai cu ceea ce-i chemarea nu. — Faţă cu poliţia nu e scutit nici sanctuarul familiei, nici libertatea personală a cetăţeanului. — Poliţia se amestecă în chestiuni familiare. — Poliţia funcţionează şi ca impediment dirimător de căsătorie (un cas concret s’a expus). — Poliţia procede cu martorii în mod brutal, care sfidează orice simţ de umanitate. — Poliţia nu are nici o consideraţie morală, ea nimiceşte viitorul copiilor (un cas concret din Pesta s’a arătat). Poliţia face servicii de agent provocator“... etc., etc. Acestea nu le zicem noi, le zice deputatul Pichler Ghöző. Cuvintele de mai sus sânt citate verbal din vorbirea lui, rostită în şedinţa dela 1 Februarie a dietei. Dar’ să vedem ce zice presa? Ea ilustrează şi mai mult calităţile nobile ale poliţiei de stat. Cităm dintr’un organ guvernamental, care nu poate fi bănuit de a spune adevărul în colorit oposiţional, ca deputatul Pichler. Pesti Hírlap scrie în prim-articolul seu de la 2 Febr. sub titlul „Egy kis igazság“ următoarele: »Până când poliţia ca instituţiune şi autoritate nu se identifică cu călcarea de drepturi şi brutalităţile nejuste atribuite membrilor ei singuratici, până atunci „poliţia“ nu şede pe banca acusaţilor. Dar c şed acolo acei membri, fără deosebire de rang şi po- liţie, cari calcă în picioare cu cismele lor neblejnice ordinea de drept şi cari voesc se introducă în Ungaria sistemul lui Napoleon III. Nu aceştia trebue să-şi tragă seama şi poliţia, dacă nu vrea să fie suspiţionată, că îşi recunoaşte de al seu acest sistem de spionaj şi de agenţi provocatori.... „Est’ acum stau cu grămada la disposiţia presei şi a dietei astfel de afirmări basate. E sigur, că unul sau mai mulţi membri de ai poliţiei au comis abusuri şi urmează un altfel de sistem de cercetare, care nu e permis să’l suferim, dacă cumva nu voim să aruncăm pe stradă drepturile libertăţilor şi să organisăm Ungaria după porunci poliţieneşti. „Mai ales contra unor membri singuratici ai poliţiei se aduc acase în formă pozitivă. Cea mai gravă e, că unii lucră ca agenţi provocător... „In Ungaria s’a mai încercat odată a se folosi de instituţia agenţilor provocători, atunci faţă cu alţii. Presa, care atunci s’a revoltat contra acestui instrument infam din „second empir“, are drept şi acum să pretinză, ca să nu se impoarte in Budapesta „moucharzii“ (spionii poliţiei secrete de sub Napoleon al III-laa. Kel). Spionii şi agenţii provocatori ai lui Napoleon iii, nouă nu ne trebuesc. Aceştia iau adus şi lui pe ir ea; aceştia ne-ar aduce o şi nouă. Prinză-’i pe mişei cu mintea şi cu puterea, dar’ nu cu egale mişelii. Dacă cineva a făcut asemenea lucruri, acela trebue dat in judecată dimpreună cu făptuitorul mişel şi se se facă lumină, că poliţia nu apără astfel de călcare de drept şi infamie. Interesul poliţiei e, să-i extradee pe respectivii, dacă în adevăr e dreaptă acasa* ! Aceasta e numai o „parte mică din adevăr“. Dar’rugăm a aplica toate aceste cunoştinţe despre calităţile şi obiceiurile poliţiei de stat la caşul „revoluţiunei“ din Purcăreni. Sânt cunoştinţe din isvor maghiar, nebănuit, curat guvernamental. Cei ce le scriu trebue că ştiu ce spun. Că tat caşul aci vor şti mai bine, decum au ştiut când au scris că „ferbe Dacia“ şi „Liga aţîţă la revoluţie“. Aceste fascii de lumină maghiară vor lumina puţin tenebroasa chestiune din Purcăreni şi Săcele. Ear’ tribunalul din Braşov, dacă va cerceta cu energie şi zel va pută revărsa şi mai multă lumină, în schimb, asupra poliţiei însăşi, şi doar’ asupra intregei construcţiuni ce se numeşte stat poliţienesc. Stranie coincidenţă! Tocmai pe când dieta maghiară analiza poliţia de stat şi arăta pornirile ei, tocmai pe când presa scotea la larg aceste rufe murdare ale statului poliţienesc maghiar, tocmai pe atunci se alarma lumea de „revoluţiunea valahă“. Oarecare inconsecvenţă era în procedura presei ungureşti, nu-i vorbă, pentru că publica productele tocmai ale aceleiaşi poliţii, pe care o combătea, presentându-o ca absolut perversă şi miserabilă. Dar, ştiţi ce a provocat în presă această campanie, care a pus-o în incosecvenţă? Un cas întâmplat unui „ziarist maghiar“. E tipic caşul şi nu e sporadic. Dumnealui a aflat că poliţia a făcut cercetare la un hotel renumit şi a găsit măsurile mai mici decum trebuia. Hotelierul avea să fie pedepsit cu o amendă. Invenţiosul Schreib Moritz a prins însă ocasia. S’a apropiat de hotelier şi ’i-a şoptit: Domnule dacă dau eu ştirea aceasta în ziar eu câştig; şi trebue să o dau, că asta mi-e pânea. D-ta însă perzi însutit mai mult. Iţi perzi toţi muşteriii... Hotelierul a înţeles. Drept răspuns ’i-a pus în mână nişte bancnote. Schreib Moritz însă nu s’a îndestulit. Hotelierul ’i-a mai promis pe altă dată. Intr’aceea hotelierul consultează în afacere pe an canoscut al seu dela poliţie. Acesta ’l-a sfătuit să-’i mai dee doi zeceri. Mai întâiu însă ’şi-a însemnat numerii și seria bancnotelor destinate ziaristului. — La crasul anumit „ziaristul“ a primit banii, — dar’ imediat poliţistul ’i-a înhăţat pentru pungăşie. Aşa e presa şi poliţia maghiară. Vrednică una de alta. Nu e mirare, că la „revoluţiunea“ din Purcăreni ’şi-au dat mâna. Sibiia, 8 Februarie a. Situaţia in Ungaria. „Frankfurter Zîitung® publică o scrisoare din Budapesta, în care astfel e descrisă situaţia din Ungaria: „Stagnarea vieţei politice, oată signatura situaţiei: mânie, indispoziţie, resignaţie. Urmările păgubitoare de lâncezire politică a ţarei nu se arată încă, dar nu vor întârzia a se ivi. Organismul, care e înveninat până în rărunchi, îşi perde capabilitatea de resistenţă. Posibilitatea cumpărarea mandatelor este cel mai rău dintre toate veninurile politice. Aceasta conduce la demoralisaţia totală a ţărei. Presimţul acesteia începe a se ivi acum şi la stânga extremă radicală, care până acuma a format numai aripa extremă a şovinismului. Frica, că Maghiarii ar pută perde majoritatea in parlament, a făcut ca şi aşa numitele partide democrate să respingă orice propuneri radicale de reforme electorale. Dar’ fiindcă prin sistema Simoniei s’a întrodus domnia exclusivă a oamenilor cari plătesc şi a celor plătiţi, totuşi le vine in minte, că nu se poate susţină mai departe exclusivitatea unei singure clase“. Dela fraţii bucovineni. La 3 Februarie n. a avut loc în localităţile comitetului ţărei din Cernăuţi o conferenţă politică românească. Au luat parte membrii clubului român din dieta Bucovinei şi deputaţii din parlament bar. G. Vasilcu, Dr. Gr. Popovici şi Dr. I. cov. de Flondor. S’a discutat — scrie „Patria“ — situaţia politică şi s’au lansat idei privitoare la organisaţia partidului naţional. Pe ieri, bar. Victor Styrcea a convocat la o şedinţă pe membrii comitetului partidului naţional. Românii şi Saşii. Ungurii tremură de teama, că Saşii se vor alia cu Românii. Un comunicat oficios din „Pol. Corr.“ îi face atenţi să nu se desfacă de cătră Maghiari, că vor fi înghiţiţi de Români. Şi de ceea ce se tem cercurile oficioase mai înalte, se tem şi cele mai neoficioase din provinţă. Un exemplu din Orăştie. — Se cunoaşte solidaritatea frumoasă ce au dovedit în acest orăşel Saşii şi Românii împotriva maghiarizărei numelor toponimice. Aceasta le-a displăcut Maghiarilor, şi forţa lor „Ssdszvdros“ începe deja a intriga în contra acestei solidarităţi zicând, că Românii ar fi fost traşi pe sfoară. Foarte bine răspunde la această intrigă dl Dr. Mihu, şeful Românilor, printr’o scrisoare ce o găsim în Revista Oraţiei. Iată o parte din această scrisoare : „Pentru ca se fie lumină deplină în ce priveşte ţinuta noastră în caşul de care e vorba, îmi permit a observa, că noi acum ca şi altă dată, am purces aşa, cum ne-a dictat simţul nostru românesc. Libertatea cugetărei libere şi a convingerei libere, fiind şi in ţeara noastră absolută şi neţărmurită, ne folosim şi noi da aceste daruri; drept aceea noi aşa cugetăm şi simţim, că Români sântem şi Români voim să rămânem în această ţeară a noastră, fără a ne întreba dacă aceasta altora le place ori ba. Acesta este altfel simţământul comun al Românilor, fie ei divizaţi în partide, confesiuni, ori clase sociale diferite. Acest simţământ ne-a îndemnat a vota cu propunerea Saşilor contra legii de maghiarizare a numelor comunale, fiind acea propunere îndreptată în contra tendenţelor agresive, ce vatămă simţul nostru românesc. Tot acest simţământ ne-a oprit a lua parte la şedinţa „festivă“ a comunităţei, aranjată în anul 1896 de cătră Maghiari şi Saşi, împreună, fiindcă aceea s’a ţinut întru glorificarea tendenţelor agresive, ce ne vătăma. Numai cunoscând aceste motive a purcederei noastre, se va da răspuns obiectiv la întrebarea: dacă am fost „traşi pe sfoară“ ori ba? Din cele premerse se poate face însă deducerea hotărîtă şi la ţinut, ce o vom observa în viitor, ţinută prorocită in foaia dlui Simon. La orice conlucrare menită a înainta binele oraşului şi binele obştesc, ne vor afla alăturea şi Maghiarii şi Saşii! Oricine va aduce însă înainte în comunitate treburi, cari vor vătăma simţământul nostru românesc, ne va afla în contra sa, fie el Maghiar, fie Saşi Această ţinută a noastră absolut nu va fi schimbată de dragul pactului, ce a existat în trecut, cu privire la împlinirea posturilor de funcţionari la magistrat, pentru că acest pact şi altcum a fost desconsiderat la una din alegerile din urmă, şi de Maghiari, şi de Saşi, şi pentru că este tare credinţa noastră, că prin bărbăţie şi muncă cinstită, în viitor vom ocupa teren tot mai mult şi ne vom afirma tot mai bine in Orăştie, ori vom avă funcţionari români, ori ba! Aceasta este starea adevărată a lucrului în ce priveşte „tragerea pe sfoară“ şi ţinuta viitoare a Românilor in representanţa orăşenească. Dr. Ioan Mihu, membru în representanţă. Manoperă ungurească. — Din „Liga Română“.Ziarele de la Budapesta fac revoluţie românească în Transilvania. De un cârd de vreme încoace, abia trece zi fără ca aceste scârboase tipărituri să nu arunce bănuieli, una mai „gravă“ dar’ mai stupidă, decât ceealaltă. Se vede, că Ungurilor le-ar veni azi la socoteală să li se dee un motiv oarecare sub a cărui umbră se poată sechestra şi acea brumă de drepturi ce le-a mai rămas Românilor transilvăneni până în ziua de azi. Şi pentru că conducătorii români de peste munţi şi bărbaţii noştri serioşi nu vor să le dee Maghiarilor de ei mult rîvnita legitimare, ci continuă a îndemna pe popor să persiste în lupta sa în cadrele legalităţei, de aceea guvernul bar. Bánffy ţine să alarmeze lumea, că Ardealul ar fi inundat de zeci de mii de proclamaţii revoluţionare, trimise acolo de către un „comitet revoluţionar11 din Bucureşti. Foile maghiare, inspirate de Jeszenszky îndrăznesc chiar a insinua că „Liga Valahă“ ar fi reditat şi expedat comediile acelea de proclamaţii. Credem de prisos a insista asupra acestei infame calomnii. Toată lumea ştie, că aceste insinuaţiuni sânt ordinare ticăloşii maghiare, pentru că nici-odată Liga nu s’a gândit se redacteze asemenea proclamaţiuni şi aceasta pentru cuvântul foarte simplu, că ea nu a fost, nici nu vrea să fie o asociaţiune revoluţionară; dar’ chiar dacă ar fi avut vre-odată asemenea idei fie siguri compatrioţii lui Jeszenszky, că Liga nu este o societate de desechilibraţi, ca să se dedea la apeluri revoluţionare caraghioase cum sunt acelea trimise din „Bucureşti“ (?) în Transilvania. Prin urmare, toată această isterică sforţare de a atribui Ligei asemenea procedeuri, este o prostie. Aici în capitală nimeni nu ştie că ar exista vre-un „comitet revoluţionar“. Ear’ dacă s’au aflat la preoţi şi alţi Români din Transilvania „30.000 de exemplare de proclamaţiuni revoluţionare“ trimise din Bucureşti, precum spun ziarele maghiare, atunci e foarte probabil, că e intrigă ungurească la mijloc. Ne aducem aminte, că mai acum câteva săptămâni de zile, ziarele româneşti din Transilvania publicară un fel de „apel revoluţionar“ ce li se trimisese dela Budapesta, şi care, scris într’o românească ca ortografie maghiară, era iscălit „ Comitul csel fel de nume*. Era o comedie sau o uneltire ungurească rău înscenată?. Nu ştiu. Confraţii noştri de peste munţi au luat-o în bătaie de joc făcând mult haz de ea. Dar, cine ne garantează, că actualele proclamaţii nu sunt cumva puse la cale de agenţi de ai guvernului maghiar? Acel Mefistofel de Jeszenszky, care a instituit în ţeara ungurească un întreg sistem de spioni şi de agenţi, un cabinet negru ca menirea de a controla „secretul“ scrisorilor, acel scârbos agent metternichian, care se vede că e foarte mândru de secreţiunile geniului seu de poliţist politic, pare capabil de ori-şice infamie. Nu ne-ar surprinde deci câtuşi de puţin, dacă s’ar dovedi, că toată comedia asta cu proclamaţiunile e opera lui. Toate sistemele absolutiste au încercat, mai ales în vremuri de primejdie pentru ele, să provoace simulacre de revolte pentru ca să aibă un motiv, o legitimare de a sugruma cu forţa brutală o pornire antagonistă oricât de legală ar fi fost ea. Şi cum toată dominaţiunea maghiară nu se poate menţine, decât pe o schelă de absolutism deghisat cu forme exterioare „constituţionale“, ar fi lucrul cel mai firesc din lume ca ea să se vază nevoită a se folosi şi de aceste obiecte mijloace ale diplomaţiei tuturor tiranilor. Dar, dacă guvernul maghiar crede că poate înşela pe cineva, îşi face o ilusie. Nu sunt Românii în popor de naivi pentru ca să se lase a fi traşi pe sfoară de asemenea machinaţiuni stupide şi nici lumea mare nu mai e atât de desorientată ca să nu înţeleagă scopul pe care îl urmăresc Maghiarii cu aceste ale lor apucători. E foarte probabil insă, că întreagă această înscenare s’a făcut pentru ca să se legitimeze un nou atac maghiar asupra naţionalităţei române. Viitorul apropiat va lumina machiavelisticele tendenţe ale politicei maghiare de stat, ajunse azi pe mânile unei săcături de calibrul lui Jeszenszky. Dar, dacă şoviniştii de la Budapesta speră a pută terorisa pe Românii de peste munţi prin asemenea pricini artificiale, se înşeală amarnic. Nu de asemenea ticăloşii se frânge puterea de resistenţă a unui popor ce luptă pentru existenţa sa ! O chestiune uitată. — Propunerea dlui Dobrin. — Budapesta, 6 Febr. 6. O propunere sinceră, dar’ de mult uitată, şi aproape neapreciată in vieaţa noastră naţională şi in presă, a fost propunerea făcută de dl G. Dobrin, advocat în Lugoj, în nr. 160 al „Dreptăţei“ din anul trecut. Propunerea a fost reprodusă şi de „Tribuna“, dar o abstracţie făcând deja o corespondenţă a dlui Vaier Moldovan din Cluj şi de articolul dlui Dobrin, apărut în ultimul număr al „ Dreptăţei", nime nu ’şi-a mai ridicat cuvântul in această chestiune de importanţă mare pentru viitoml neamului nostru. La prima vedere nu s’ar pară lucru de necrezut, cum de se poate trece aşa de uşor la noi la ordinea zilei peste chestiuni atât de mari. Sunt sigur, că propunerea sinceră în puţine inimi a aflat răsunet. Mulţi vor fi uitat-o. Mulţi îşi vor fi zis, că nu e acum timpul potrivit pentru a ne ocupa şi cu astfel de lucruri. Chestiunea însă e ardentă şi abia mai poate suferi o minare. Dl Dobrin în primul seu articol face apel „ca alţii şi mai chemaţi să-şi expună vederile eventual şi mai priincioase poporului*. Dar’ din cei chemaţi nici unul nu s’a ridicat să se pună in fruntea mişcărei, cu toate că dl Dobrin a mai făcut şi un al doilea apel, in care între altele îşi exprimă mirarea, că „chiar nici tinerimea studioasă nu a aflat încă timpul potrivit, că să se ocupe cu afacerea aceasta“. E adevărat, că tinerimea e interesată in prima linie în chestiunea propunerei dlui Dobrin şi aşa zicând e obiectul ingrijirei în propunere, dar’ totuşi poate, că s’ar fi găsit cineva să zică, că aceasta e o dovadă de nemodestie din partea tinerimei, ca se facă gură pentru o acţiune, care e vorba se o întreprindă bătrânii. Totuşi tinerimea studioasă din Budapesta a riscat şi această bănuială şi s’a ocupat cu chestiunea. Despre aceasta vreau se vă scriu de astă-dată. / . mt Într’o convenire ţinută aseară, la care au luat parte aproape toţi tinerii români aflători de present In Budapesta, tinerimea