Tribuna, ianuarie 1898 (Anul 15, nr. 1-23)

1898-01-28 / nr. 21

Anul XV Sibiiu, Mercuri 28 Ianuarie (9 Februarie) 1898 Nr. 21 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., la an 2 fl. 50 cr.,­­/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: *­4 an 10 franci, 111 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru 5*«gS3BiigiB3Bai INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr a treia­ oară 5 cr., şi timbru da 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15, Telefon Hag. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici a 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiun Poliţia şi presa lor. E vorbă de poliţia de stat şi presa­­ de stat, presa maghiară. Două insti­­tuţiuni cari lucră pe o mână, ori de câte­­ori e vorba de naţionalităţi, în special de noi. Dovadă caşul cu „revoluţiunea“ din Purcăreni. Poliţia o aranjează, presa o alarmează în lumea largă, şi „revoluţiu­­nea“ Valahilor e gata. Că fost-a ceva se­rios, fost-a vre-o mişcare, vre-o bătaie, vre-un picur de sânge ori o vîlvă de foc — nu impoartă. Poliţia a confiscat pro­­clamaţiuni, presa a umplut lumea de „re­­voluţiune“ şi noi, ca mieii cei nevino­vaţi, nu ştim nimic de toate acestea şi totuşi suntem duşi la înjunghiere. Suntem timbraţi revoluţionari, irredentişti. Com­promişi şi pace. Decât că lucrul nu va merge tocmai aşa uşor. Chestiunea s-a pus deja pe alt teren. Pretinşii revoluţionari, primele vic­time ale acestei „revoluţiuni“, au recurs la forurile justiţiei; atât părintele Frateş, cât şi părintele Giurgiu au făcut arătare la tribunalul din Braşov, şi aci doară nu vor mai hotărî poliţişti secreţi şi ziarişti obscuri ai­­ cabinetului negru. Ori­cât de mult s’ar fi corupt în Ungaria toate instituţiunile de stat, şi ori­cât omnipo­tenţa statului ar fi subjugat totul în ser­viciul seu, totuşi nu putem crede că tri­bunalul, în special tribunalul din Braşov, să-­şi fi abdicat libertatea şi independenţa sa ca for juridic, în favorul tainicelor conjuraţiuni ce se ţes în scopuri politice perverse, prin ziarişti, detectivi şi alţi poliţişti de stat. — Vom vedèa. Dar’ a propos, ziariştii şi poliţiştii, în urmă­ foarte mult despre această temă, chiar în par­lamentul maghiar. A fost un lucru vred­nic de atenţiune. Pe când desbaterea în general a budgetului s’a absolvat în 2 zile — altă-dată dura cel puţin tot atâtea săptămâni — s’a Întâmplat că desbaterea specială a budgetului presentat de cătră ministrul de interne a ocupat atenţiunea bunilor „părinţi ai patriei*4 3 zile întregi, şi din acestea 2 zile au fost consacrate unei singure posiţii: poliţia de stat. S’au spus multe şi frumoase la acest punct. Dl Perczel, şeful tuturor gendar­­milor, poliţiştilor şi detectivilor poate fi mândru. „Poliţia se ocupă cu tot felul de lucruri, numai cu ceea­ ce-­i chemarea nu. — Faţă cu poliţia nu e scutit nici sanc­tuarul familiei, nici libertatea personală a cetăţeanului. — Poliţia se amestecă în chestiuni familiare. — Poliţia funcţionează şi ca impediment dirimător de căsătorie (un cas concret s’a expus). — Poliţia procede cu martorii în mod brutal, care sfidează ori­ce simţ de umanitate. — Poliţia nu are nici o consideraţie morală, ea nimiceşte viitorul copiilor (un cas concret din Pesta s’a arătat). Poliţia face servicii de agent provocator“... etc., etc. Acestea nu le zicem noi, le zice de­putatul Pichler Ghöző. Cuvintele de mai sus sânt citate verbal din vorbirea lui, rostită în şedinţa dela 1 Februarie a dietei. Dar’ să vedem ce zice presa? Ea ilustrează şi mai mult calităţile nobile ale poliţiei de stat. Cităm dintr’un or­gan guvernamental, care nu poate fi bă­nuit de a spune adevărul în colorit opo­­siţional, ca deputatul Pichler. Pesti Hírlap scrie în prim-articolul seu de la 2 Febr. sub titlul „Egy kis igazság“ următoarele: »Până când poliţia ca instituţiune şi au­toritate nu se identifică cu călcarea de drep­turi şi brutalităţile nejuste atribuite mem­brilor ei singuratici, până atunci „poliţia“ nu şede pe banca acusaţilor. Dar c şed acolo acei membri, fără deosebire de rang şi po- liţie, cari calcă în picioare cu cismele lor ne­­blejnice ordinea de drept şi cari voesc se in­troducă în Ungaria sistemul lui Napoleon III. Nu aceştia trebue să-­şi tragă seama şi poliţia, dacă nu vrea să fie suspiţionată, că îşi recu­noaşte de al seu acest sistem de spionaj şi de agenţi provocatori.... „Est’ acum stau cu grămada la disposiţia presei şi a dietei astfel de afirmări basate. E sigur, că unul sau mai mulţi membri de ai poliţiei au comis abusuri şi urmează un altfel de sistem de cercetare, care nu e per­mis să­’l suferim, dacă cumva nu voim să aruncăm pe stradă drepturile libertă­ţilor şi să organisăm Ungaria după po­runci poliţieneşti. „Mai ales contra unor membri singura­tici ai poliţiei se aduc acase în formă pozi­tivă. Cea mai gravă e, că unii lucră ca agenţi provocător... „In Ungaria s’a mai încercat odată a se folosi de instituţia agenţilor provocători, atunci faţă cu alţii. Presa, care atunci s’a revoltat contra acestui in­strument infam din „second empir“, are drept şi acum să pretinză, ca să nu se im­­poarte in Budapesta „moucharzii“ (spionii poliţiei secrete de sub Napoleon al III-laa. Kel). Spionii şi agenţii provocatori ai lui Napoleon iii, nouă nu ne trebuesc. Aceştia iau adus şi lui p­e i­r e­a; aceştia ne-ar aduce o şi nouă. Prinză-’i pe mişei cu min­tea şi cu puterea, dar’ nu cu egale mişelii. Dacă cineva a făcut asemenea lucruri, acela trebue dat in judecată dimpreună cu făptui­torul mişel şi se se facă lumină, că poliţia nu apără astfel de călcare de drept şi infa­mie. Interesul poliţiei e, să-­i extradee pe respectivii, dacă în adevăr e dreaptă acasa* ! Aceasta e numai o „parte mică din adevăr“. Dar’rugăm a aplica toate aceste cunoştinţe despre calităţile şi obiceiurile po­liţiei de stat la caşul „revoluţiunei“ din Purcăreni. Sânt cunoştinţe din isvor maghiar, nebănuit, curat guvernamental. Cei­ ce le scriu trebue că ştiu ce spun. Că­ tat ca­şul aci vor şti mai bine, decum au ştiut când au scris că „ferbe Dacia“ şi „Liga aţîţă la revoluţie“. Aceste fascii de lu­mină maghiară vor lumina puţin tene­broasa chestiune din Purcăreni şi Săcele. Ear’ tribunalul din Braşov, dacă va cerceta cu energie şi zel va pută revărsa şi mai multă lumină, în schimb, asupra po­liţiei însăşi, şi doar’ asupra intregei con­­strucţiuni ce se numeşte stat poliţienesc. Stranie coincidenţă! Tocmai pe când dieta maghiară analiza poliţia de stat şi arăta pornirile ei, tocmai pe când presa scotea la larg aceste rufe murdare ale statului poliţienesc maghiar, tocmai pe atunci se alarma lumea de „revoluţiunea valahă“. Oare­care inconsecvenţă era în procedura presei ungureşti, nu-­i vorbă, pentru­ că publica productele tocmai ale aceleiaşi poliţii, pe care o combătea, pre­­sentându-o ca absolut perversă şi misera­­bilă. Dar, ştiţi ce a provocat în presă această campanie, care a pus-o în incose­­cvenţă? Un cas întâmplat unui „ziarist maghiar“. E tipic caşul şi nu e sporadic. Dum­nealui a aflat că poliţia a făcut cerce­tare la un hotel renumit şi a găsit mă­surile mai mici decum trebuia. Hotelie­rul avea să fie pedepsit cu o amendă. Invenţiosul Schreib Moritz a prins însă ocasia. S’a apropiat de hotelier şi ’i-a şop­tit: Domnule dacă dau eu ştirea aceasta în ziar eu câştig; şi trebue să o dau, că asta mi-e pânea. D-ta însă perzi însutit mai mult. Iţi perzi toţi muşteriii... Hotelierul a înţeles. Drept răspuns ’i-a pus în mână nişte bancnote. Schreib Moritz însă nu s’a îndestulit. Hotelierul ’i-a mai promis pe altă­ dată. Intr’aceea hotelierul consultează în afacere pe an canoscut al seu dela po­liţie. Acesta ’l-a sfătuit să-’i mai dee doi zeceri. Mai întâiu însă ’şi-a în­semnat numerii și seria bancnotelor de­stinate ziaristului. — La crasul anu­mit „ziaristul“ a primit banii, — dar’ imediat poliţistul ’i-a înhăţat pentru pun­găşie. Aşa e presa şi poliţia maghiară. Vrednică una de alta. Nu e mirare, că la „revoluţiunea“ din Purcăreni ’şi-au dat mâna. Sibiia, 8 Februarie a. Situaţia in Ungaria. „Frankfurter Zîitung® publică o scrisoare din Budapesta, în care astfel e descrisă situaţia din Ungaria: „Stagnarea vieţei politice, oată signatura situaţiei: mânie, indispoziţie, resignaţie. Ur­mările păgubitoare de lâncezire politică a ţa­rei nu se arată încă, dar­ nu vor întârzia a se ivi. Organismul, care e înveninat până în ră­runchi, îşi perde capabilitatea de resistenţă. Posibilitatea cumpărarea mandatelor este cel mai rău dintre toate veninurile politice. Acea­sta conduce la demoralisaţia totală a ţărei. Presimţul acesteia începe a se ivi acum şi la stânga extremă radicală, care până acuma a format numai aripa extremă a şovinismului. Frica, că Maghiarii ar pută perde ma­joritatea in parlament, a făcut ca şi aşa numitele partide democrate să respingă ori­ce propuneri radicale de reforme electo­rale. Dar’ fiindcă prin sistema­ Simoniei s’a întrodus domnia exclusivă a oamenilor cari plătesc şi a celor plătiţi, totuşi le vine in minte, că nu se poate susţină mai departe ex­clusivitatea unei singure clase“. Dela fraţii bucovineni. La 3 Fe­bruarie n. a avut loc în localităţile comitetu­lui ţărei din Cernăuţi o conferenţă politică românească. Au luat parte membrii clubului român din dieta Bucovinei şi deputaţii din parlament bar. G. Vasi­lc­u, Dr. Gr. Pop­o­vici şi Dr. I. cov. de Flon­­dor. S’a discutat — scrie „Patria“ — si­tuaţia politică şi s’au lansat idei privi­toare la organisaţia partidului na­ţional. Pe ieri, bar. Victor Styrcea a convo­cat la o şedinţă pe membrii comitetu­lui partidului naţional. Românii şi Saşii. Ungurii tremură de teama, că Saşii se vor alia cu Românii. Un comunicat oficios din „Pol. Corr.“ îi face atenţi să nu se desfacă de cătră Maghiari, că vor fi înghiţiţi de Români. Şi de ce­ea­ ce se tem cercurile ofi­cioase mai înalte, se tem şi cele mai neofi­­cioase din provinţă. Un exemplu din Orăştie. — Se cunoaşte solidaritatea fru­moasă ce au dovedit în acest orăşel Saşii şi Românii împotriva maghiarizărei nume­lor toponimice. Aceasta le-a displăcut Maghiarilor, şi forţa lor „Ssdszvdros“ începe deja a intriga în contra acestei solidarităţi zicând, că Românii ar fi fost traşi pe sfoară. Foarte bine răspunde la această in­trigă dl Dr. Mihu, şeful Românilor, printr’o scrisoare ce o găsim în Revista Oraţiei. Iată o parte din această scri­soare : „Pentru­ ca se fie lumină deplină în ce priveşte ţinuta noastră în caşul de care e vorba, îmi permit a observa, că noi acum ca şi altă dată, am purces aşa, cum ne-a dic­tat simţul nostru românesc. Libertatea cugetărei libere şi a convingerei libere, fiind şi in ţeara noastră absolută şi neţărmurită, ne folosim şi noi da aceste daruri; drept aceea noi aşa cugetăm şi simţim, că Români sân­tem şi Români voim să rămânem în această ţeară a noastră, fără a ne întreba dacă acea­sta altora le place ori ba. Acesta este altfel simţământul comun al Românilor, fie ei divizaţi în partide, confe­siuni, ori clase sociale diferite. Acest simţământ ne-a îndemnat a vota cu propunerea Saşilor contra legii de maghia­­rizare a numelor comunale, fiind acea propu­nere îndreptată în contra tendenţelor agresive, ce vatămă simţul no­stru românesc. Tot acest simţământ ne-a oprit a lua parte la şedinţa „festivă“ a comunităţei, aranjată în anul 1896 de cătră Maghiari şi Saşi, împreună, fiindcă aceea s’a ţinut întru glorificarea tenden­ţelor agresive, ce ne vătăma. Numai cunoscând aceste motive a pur­­cederei noastre, se va da răspuns obiectiv la întrebarea: dacă am fost „traşi pe sfoară“ ori ba? Din cele premerse se poate face însă deducerea hotărîtă şi la ţinut, ce o vom ob­serva în viitor, ţinută prorocită in foaia dlui Simon. La ori­ce conlucrare menită a înainta binele oraşului şi binele obştesc, ne vor afla alăturea şi Maghiarii şi Saşii! Ori­cine va aduce însă înainte în comunitate treburi, cari vor vătăma sim­ţământul nostru românesc, ne va afla în contra sa, fie el Maghiar, fie Saşi Această ţinută a noastră absolut nu va fi schimbată de dragul pactului, ce a existat în trecut, cu privire la împlinirea posturilor de funcţionari la magistrat, pentru­ că acest pact şi altcum a fost desconsiderat la una din alegerile din urmă, şi de Maghiari, şi de Saşi, şi pentru­ că este tare credinţa noastră, că prin bărbăţie şi muncă cinstită, în viitor vom ocupa teren tot mai mult şi ne vom afirma tot mai bine in Orăştie, ori vom avă funcţionari ro­mâni, ori ba! Aceasta este starea adevărată a lucrului în ce priveşte „tragerea pe sfoară“ şi ţinuta viitoare a Românilor in representanţa orăşe­nească. Dr. Ioan Mihu, membru în representanţă. Manoperă ungurească. — Din „Liga Română“.­­Ziarele de la Budapesta fac revoluţie românească în Transilvania. De un cârd de vreme încoace, abia trece zi fără ca aceste scârboase tipărituri să nu arunce bănuieli, una mai „gravă“ dar’ mai stu­pidă, decât ceealaltă. Se vede, că Ungu­rilor le-ar veni azi la socoteală să li­ se dee un motiv oare­care sub a cărui umbră se poată sechestra şi acea brumă de drepturi ce le-a mai rămas Românilor transilvăneni până în ziua de azi. Şi pen­tru­ că conducătorii români de peste munţi şi bărbaţii noştri serioşi nu vor să le dee Maghiarilor de ei mult rîvnita legitimare, ci continuă a îndemna pe popor să per­siste în lupta sa în cadrele legalităţei, de aceea guvernul bar. Bánffy ţine să alarmeze lumea, că Ardealul ar fi inundat de zeci de mii de proclamaţii revoluţio­nare, trimise acolo de către un „comitet revoluţionar11 din Bucureşti. Foile maghiare, inspirate de Jeszenszky îndrăznesc chiar a insinua că „Liga Va­lahă“ ar fi reditat şi expedat comediile acelea de proclamaţii. Credem de prisos a insista asupra acestei infame calomnii. Toată lumea ştie, că aceste insinuaţiuni sânt ordinare ticăloşii maghiare, pentru­ că nici-odată Liga nu s’a gândit se redacteze asemenea proclamaţiuni şi aceasta pentru cuvântul foarte simplu, că ea nu a fost, nici nu vrea să fie o asociaţiune revoluţionară; dar’ chiar dacă ar fi avut vre-odată ase­menea idei fie siguri compatrioţii lui Jeszenszky, că Liga nu este o societate de desechilibraţi, ca să se dedea la ape­luri revoluţionare caraghioase cum sunt acelea trimise din „Bucureşti“ (?) în Transilvania. Prin urmare, toată această isterică sforţare de a atribui Ligei asemenea pro­­cedeuri, este o prostie. Aici în capitală nimeni nu ştie că ar exista vre-un „comitet revoluţionar“. Ear’ dacă s’au aflat la preoţi şi alţi Ro­mâni din Transilvania „30.000 de exem­plare de proclamaţiuni revoluţionare“ tri­mise din Bucureşti, precum spun ziarele maghiare, atunci e foarte probabil, că e intrigă ungurească la mijloc. Ne aducem aminte, că mai acum câteva săptămâni de zile, ziarele româ­neşti din Transilvania publicară un fel de „apel revoluţionar“ ce li­ se trimisese dela Budapesta, şi care, scris într’o ro­mânească ca ortografie maghiară, era iscă­lit „ Comitul csel fel de nume*. Era o comedie sau o uneltire ungurească rău înscenată?. Nu ştiu. Confraţii noştri de peste munţi au luat-o în bătaie de joc făcând mult haz de ea. Dar, cine ne garantează, că actualele proclamaţii nu sunt cumva puse la cale de agenţi de ai guvernului maghiar? Acel Mefistofel de Jeszenszky, care a instituit în ţeara un­gurească un întreg sistem de spioni şi de agenţi, un cabinet negru ca menirea de a controla „secretul“ scrisorilor, acel scâr­bos agent metternichian, care se vede că e foarte mândru de secreţiunile ge­niului seu de poliţist politic, pare capa­bil de ori-şi­ce infamie. Nu ne-ar sur­prinde deci câtuşi de puţin, dacă s’ar dovedi, că toată comedia asta cu procla­­maţiunile e opera lui. Toate sistemele absolutiste au încercat, mai ales în vre­muri de primejdie pentru ele, să provoace simulacre de revolte pentru­ ca să aibă un motiv, o legitimare de a sugruma cu forţa brutală o pornire antagonistă ori­cât de legală ar fi fost ea. Şi cum toată dominaţiunea maghiară nu se poate men­ţine, decât pe o schelă de absolutism de­­ghisat cu forme exterioare „constituţio­nale“, ar fi lucrul cel mai firesc din lume ca ea să se vază nevoită a se folosi şi de aceste obiecte mijloace ale diplomaţiei tuturor tiranilor. Dar, dacă guvernul maghiar crede că poate înşela pe cineva, îşi face o ilu­­sie. Nu sunt Românii în popor de naivi pentru­ ca să se lase a fi traşi pe sfoară de asemenea machinaţiuni stupide şi nici lumea mare nu mai e atât de desorien­­tată ca să nu înţeleagă scopul pe care îl urmăresc Maghiarii cu aceste ale lor apucători. E foarte probabil insă, că întreagă această înscenare s’a făcut pentru­ ca să se legitimeze un nou atac maghiar asu­pra naţionalităţei române. Viitorul apro­piat va lumina machiavelisticele tendenţe ale politicei maghiare de stat, ajunse azi pe mânile unei săcături de calibrul lui Jeszenszky. Dar, dacă şoviniştii de la Budapesta speră a pută terorisa pe Românii de peste munţi prin asemenea pricini artificiale, se înşeală amarnic. Nu de asemenea ticăloşii se frânge puterea de resistenţă a unui popor ce luptă pentru existenţa­ sa ! O chestiune uitată. — Propunerea dlui Dobrin. — Budapesta, 6 Febr. 6. O propunere sinceră, dar’ de mult ui­tată, şi aproape neapreciată in vieaţa noastră naţională şi in presă, a fost propunerea făcută de dl G. Dobrin, advocat în Lugoj, în nr. 160 al „Dreptăţei“ din anul trecut. Propunerea a fost reprodusă şi de „Tribuna“, dar o ab­stracţie făcând deja o corespondenţă a dlui Vaier Moldovan din Cluj şi de articolul dlui Dobrin, apărut în ultimul număr al „ Drep­tăţei", nime nu ’şi-a mai ridicat cuvântul in această chestiune de importanţă mare pentru viitoml neamului nostru. La prima vedere nu s’ar pară lucru de necrezut, cum de se poate trece aşa de uşor la noi la ordinea zilei peste chestiuni atât de mari. Sunt sigur, că propunerea sinceră în puţine inimi a aflat răsunet. Mulţi vor fi uitat-o. Mulţi îşi vor fi zis, că nu e acum timpul potrivit pentru a ne ocupa şi cu astfel de lucruri. Chestiunea însă e ardentă şi abia mai poate suferi o minare. Dl Dobrin în primul seu articol face apel „ca alţii şi mai chemaţi să-­şi expună vederile eventual şi mai priin­­cioase poporului*. Dar’ din cei chemaţi nici unul nu s’a ridicat să se pună in fruntea miş­cărei, cu toate­ că dl Dobrin a mai făcut şi un al doilea apel, in care între altele îşi exprimă mirarea, că „chiar nici tinerimea stu­dioasă nu a aflat încă timpul potrivit, că să se ocupe cu afacerea aceasta“. E adevărat, că tinerimea e interesată in prima linie în chestiunea propunerei dlui Do­brin şi aşa zicând e obiectul ingrij­irei în pro­punere, dar’ totuşi poate, că s’ar fi găsit ci­neva să zică, că aceasta e o dovadă de ne­­modestie din partea tinerimei, ca se facă gură pentru o acţiune, care e vorba se o în­treprindă bătrânii. Totuşi tinerimea studioasă din Buda­pesta a riscat şi această bănuială şi s’a ocupat cu chestiunea. Despre aceasta vreau se vă scriu de astă-dată. / . mt Într’o convenire ţinută aseară, la care au luat parte aproape toţi tinerii români aflători de present In Budapesta, tinerimea

Next