Tribuna, martie 1898 (Anul 15, nr. 47-71)

1898-03-04 / nr. 49

Pag. 194 Sibiiu, Mercuri, _______TRIBUNA_________ 4/16 Martie 1898 Nr. 49 45. Ziua emigrărei, sau a pomirei prin sate a fost defiptă pe azi, 13 Martie, la 2 ore după ameazi, în 12 Martie pretorul din nou a făcut atenţi pe ţărani să fie pe pace. Poporul însă şi mai tare s’a agitat vă­zând mulţimea de gendarmi şi în faţa pretorului au declarat, că dacă nu le con­cede adunarea, vor aprinde oraşul în 4 locuri deodată, ceea­ ce au şi făcut Sâmbătă (12) seara, dar­ numai o casă a ars de tot. Duminecă, pe la 4 ore dimineaţa gendarmii au ocupat toate drumurile ce conduc de la Előszálás, Baracs, Bölcske Herczegfalva, Solt etc. şi toate cărările secrete pe unde au ştiut că pot să vină în Dunaföldvár ţăranii chemaţi la adu­nare, cu scop de a-­i împedeca să între în oraş. Aceasta le-a şi succes încâtva, căci numai cam la 400 de străini au putut străbate pe furiş neobservaţi de gendarmi. Cu toate acestea nu au voit să conceadă poporului a ţină adunare. Pe la 3 ore s’au adunat în piaţa grâului ca la 5000 de oameni, bărbaţi şi femei. Mai ântâiu au cântat câteva cân­tece naţionale în cor, şi apoi au voit să înceapă adunarea formală. Din partea poliţiei au fost de faţă pretorul, primarul, 2 notari şi 30 de haiduci înarmaţi, car­ gendarii au fost 45, între ei un locote­nent, un sublocotenent şi 7 sergenţi. Pretorul din nou a rugat pe oameni să se împrăştie şi să meargă la lucrurile sale, că adunarea nu li-o concede. Toate acestea nu au folosit nimic. In urmă locotenentul de gendarmi a ţinut o vorbire în care îi face atenţi, că dacă le este scumpă vieaţa şi copiii să se împrăştie, căci la cas contrar îi va îm­prăştia cu forţa. Poporul în gura mare a erupt în su­­dălmi la adresa gendarmilor, zicând că de 45 de oameni, fie şi înarmaţi, nu, sâ tem ! La moment gendarmii au dat năvală asupra poporului şi cu greu au împrăştiat poporul, ne mai căutând, de dau în came vie ori ba. Doi oameni au rămas morţi la mo­ment ; răniţi în urma străpungerilor de ba­ionete sunt mai mult ca 50 inşi. Cei greu răniţi au fost duşi îndată la spital. Poporul din nou s’a adunat la­olaltă şi car’ s’a început cearta, de astă-dată însă fără omoruri, fiindcă nu au mai for­mat grupe mari, ci mici, şi aşa mai uşor se împrăştiau şi car’ se adunau. Tot oraşul este într’o ferbere foarte mare. Poporul să pregăteşte se atace spre noapte casa oraşului. Pretorul a cerut pe cale telegrafică miliţie, şi anume 200 de husari. Gen­darmii au cerut o întărire cu 30 gendarmi din Alba-Regală. Husarii au şi sosit deja la 7 ore seara, din Tolna, care gendarmii sosesc dimineaţă din Alba-Regală. Poporul însă nu arată nici un semn Că s’ar linişti, şi cine ştie ce se mai poate Întâmpla. — Rămâi sănătos, die împărat, rămâi sănătos, e timpul să plec. — Imposibil! Vrei să te întorci îndată? Abia ai sosit, după­ cum spui. Rămâi aici pe cheltueala mea și visitează Viena. — Nu pot, die împărat, trebue să plec; n’aş pută sta aici nici un cias, căci acasă mă aşteaptă cu dor şi Îngrijire şi eu trebue să merg opt zile până voi sosi acasă. — Primeşte măcar suma aceasta, zise Iosif, voind să-­i dee câţiva galbeni, ’ia-’ţi o trăsură ca să ajungi mai degrabă acasă. — Nu pot, d-le împărat, zise ţăranul refusând aurul cu mândrie. Nu pot primi bani dela d-ta, în acest cias sfânt, nu vreau să­­mi­ se plătească osteneala şi vreau să mă în­torc pe jos, cum am venit, căci aşa am fă­găduit. Rimai sănătos ! Ţăranul plecă spre uşe. împăratul li puse mâna pe umăr şi zise: — Văd că n'am putere să te reţin, nici nu vreau să mai încerc, dar’ spune-’mi cum te chiamă, să cunosc măcar numele unui prieten al meu dintre Români. — Numele meu vreai să-’l ştii, d-le împă­rat? Numele meu este Horia ! — Horia ! Bine! N’am să uit acest nume, zise împăratul afabil. — Nici să nu uiţi numele Horia, răspunse ţăranul serios. Este numele unui om care-­ţi datoreşte mulţumire şi care va dovedi, că a Înţeles nobilele şi frumoasele d-tale cuvinte. Rămâi sănătos, d­e împărat, ai să mai auzi de Horia. — Să mergi sănătos Horia, şi să auzim de bine! răspunse împăratul privind după figura herculică, care cu paşi repezi se apropia de uşe. Augustin Paul. 1848.­ Cronica anulat. Viena, 14 Martie. Abzicerea lui Metternich a făcut bună impresiune. Dar­ lumea nu se îndestuleşte cu o simplă schimbare de persoane. Ea cere schimbarea sistemului. Nemulţumirea şi in­dignarea creşte din ce în ce, când la 2 ore se anunţă, că guvernul a proclamat libertatea presei şi înfiinţarea gardei naţionale, sub con­ducerea contelui Ern. de Hoyos. Entusias­­mul produs a fost enorm. Patrule de stu­denţi şi cetăţeni înarmaţi percurg oraşul ve­stind marea noutate. Oraşul e decorat îndată cu stindarde, pe care e scris: »Libertate de presă*. »Gardă naţională« şi »Ordine şi siguranţă«. Se pun cocarde albe la piept în semn de pace. O ceată veselă încunu­nează statua lui Iosif II. şi-­i pun în mână un steguleţ cu inscripţia: »Libertatea presei*. — La 4 ore se publică ordinul despre înfi­inţarea »gardei naţionale». Cătră seară se publică un comunicat în care se anunţă ridi­carea censurei şi se pune în prospect o lege de presă. — Principele Alfred Windischgrätz e numit comandant militar şi civil al capitalei. Pesta, 15 Martie. O ferbere neobicînuită domneşte în ora­şul nostru de ieri. Azi la 10 ore a. m. stu­denţii s’au adunat la universitate; lor li­ s’au adaus oameni din toate clasele şi de toate rangurile, spre a desbate asupra unei procla­­maţiuni lăţită deja, în care se cuprind dorin­ţele naţiunei. De aci s’au dus înatinea tipo­grafiei »Länderer & Heckenast« pretinzând se le tipărească numai decât atât cele 12 cât şi o poesie naţională de Petőfi. Dorinţa li­ s’a împlinit şi peste 2 ciasuri tipăriturile erau împărţite printre mulţimea ce aştepta, în ploaie, la poartă. Acum toate colţurile sânt pline cu aceste placate, tipărite nemţeşte şi ungureşte. Punctele cele 12 sunt: 1. Libertatea tiparului şi desfiinţarea censurei. 2. Minister responsabil unguresc. 3. Dietă anuală la Pesta. 4. Egalitate politică şi religioasă. 5. Gardă naţională, adecă armarea po­porului şi depărtarea armatei străine; miliţia se pună jurământ pe constituţiune. 6. Purtarea sarcinelor publice de cătră toţi locuitorii. 7. Desfiinţarea iobăgiei. 8. Jurii, adecă tribunale de cetăţeni juraţi. 9. Bancă naţională ungurească. 10. Desfiinţarea cancelariei şi a locote­nenţei. 11. Libertatea condamnaţilor politici şi 12. Uniunea Transilvaniei cu Ungaria. La casa oraşului s’a întrunit senatul şi comunitate şi într’o şedinţă publică a desbătut şi primit petiţiunea cetăţenilor. Se vorbeşte, că o deputaţiune va aşterne-o la treptele tro­nului. Până în momentul acesta ordinea n’a fost turburată, şi se poate aştepta dela înţe­lepciunea autorităţilor şi dela tactul popora­­ţiunei, că nu-’şi vor uita de învăţătura înscrisă pe toate paginile istoriei, că adecă numai pe ordine se întemeiază adevărata libertate, că vor conlucra să împedece ori­ce conturbare a ordinei, ori­ce vătămare a persoanei şi pro­­prietăţei şi vor reţină mişcarea ce a cuprins toate spiritele în arina normală şi legală. — Cum se aude, acum la 6 ore a fost eliberat Stancios, care era deţinut în prinsoare în Buda pentru delict de presă (Nemzeti Újság), Pesta, 15 Martie. Mulţimea entusiasmată de vorbirile lui Vasváry, Petőfi şi Jókai esupera eliberarea tuturor condamnaţilor politici. între prisonierii politici eliberaţi se află şi un Român din Bănat, renumitul Doctor şi advocat Eutimie Murgu, care pe la anii 1845 făcu­ o posiţiune sistemului de abusuri şi de­­fraudări al funcţionarilor municipali. El a fost arestat şi închis în Pesta la 1845 sub pretext, că ar fi agitat poporul contra funcţionarilor şi ar fi uneltit contra unităţei ţarei. Viena, 15 Martie. Deputaţiunea celor trei sute Maghiari a sosit aici şi a fost primită cu mari ovaţiuni. Kossuth este obiectul atenţiunei tuturor. Cluj, 15 Martie. Guvernatorul Ardealului a chemat la Cluj pe episcopul de la Blaj spre a se con­­sfătui în faţa evenimentelor neaşteptate. Braşov, 15 Martie. »Siebenbürger Wochenblatt« scrie: Sen­­saţie şi frică a produs faptul, că poşta de ieri n’a adus ziare nici din Viena, nici din străi­nătate. Circulează cele mai curioase ştiri. Să *­ Partea I, e cunoscută cetitorilor noştri din anii 1­4-19 ai „Tribunei", spune, că unii bărbaţi din regiunile mai înalte s’au retras dela conducerea afacerilor. Regele Ludovic de Bavaria a abdicat în favorul fiu­lui seu. încă şi alte ştiri sânt în circulaţie, pe cari nici nu le mai amintim. In Revue des Deux Mondes dela I Decemvrie anul trecut In partea II, din studiul dlui Charles Benoist­*) „La monarchie Austro-Hongroise et­­l’equi­­libre européen* se află o caracteristică des­criere. Iată cum e privit şi considerat ba­ronul Bánffy în Francia: «Baronul Bánffy trece drept un om care ştie 80­’şi zdrobească adversarii. Obstrucţiu­­nea ce ’i­ s’a făcut la cameră toată luna lui Iulie, era pornită tocmai din această causă, tocmai pentru­ că de nanumerats-ori a probat intr’un chip cam dur originalitatea «liberalis­mului" seu, și care, nu se vede mai bine decât în perioade electorale, când sate întregi vo­tează intre gendarmi, când dinaintea alegăto­rilor, presupuşi ostili, dispar punţile peste râuri, care drumurile de apă sau de uscat sânt oprite. Votul, cugetă baronul Bánffy, ca şi multe alte lucruri este şi el păcătos, şi ca atare are nevoe de a fi corijat. „Să-­l vezi din galeriile camerei, înalt şi gros, purtând pe cap un fes de melasă nea­gră, ’ţi-ar veni să crezi, — cu toate că mu­staţa sa sălbatică se lăţeşte pe obraz ca nişte favoriţi scurte, atribut belicos al călăreţilor lui Attilla ori Árpád, — că are nu ştiu ce de aşezat, de liniştit şi de părintesc. Gând te sfii lângă dînsul şi începe a vorbi cu ochii sei gălbui, aruncând priviri vioaie,­­ţi­ se pare că pătrunde şi priveşte drept înainte, o pri­vire de om de simţ, de voinţă şi de sinceri­tate, la nevoe brutală. Dar’ când pune fesul pe masă se duce dracului şi sinceritatea şi bi­rocraţia şi paternitatea şi nu rămâne decât un zdrohon cam mitocănos, ce se trage din mitocănoşii Bánffy, dintre cari unuia, pe tim­pul dominaţiei otomane, ’i­ s’a rătezat capul din ordinul unui Teleki. «Ca transilvănean, căci în Transilvania a debutat In calitate de comite­ suprem, detrac­torii sei spun, că cunoaşte ca nimeni altul afacerile Transilvaniei. Ba merg până acolo, încât spun că baronul Bánffy mai pe urmă, fie ca preşedinte al camerei sau ca preşedinte al consiliului de miniştri, ar fi făcut proba altor talente şi mai mari, astfel după­ ce mi­ s’a imputat că nu cruţă pe inamic în luptă, în­­chipuiţi-vă că n i­ se mai impută alte două lu­cruri : profesorii pretind că nu e învăţat, dar' tinerimea nobilă că nu e elegant. Sa poate prea bine să nu ştie tot ce se poate şti, dar’ ştie tot ce se poate voi... «In cel mai critic moment al crisei, când nu se putea prevedă finitul obstrucţiunei care II ameninţa să-’l învălue şi să-’l răstoarne, zi­cea liniştit: „Am în cameră o majoritate in­contestabilă (vre-o 280 voturi din 413). Maj. Sa îmi ordonă de a nu părăsi postul; de ce dar’ m’aş duce? Când oposiţia se va sătura, va des­­arma". Cu toate astea filuia melancolic un că­­lindar, nu din plictiseală, dar’­de, regretând vacanţele perdute. La urma urmei greutăţile politice, atât cele din parlament, cât şi cele din afară, îl lăsau nepăsător. Greva lucrăto­rilor rurali, care putea să compromită recolta în Alföld, grânarul Ungariei nu prea îl miş­­case, cu toate că credea, că greva n’a fost străină de socialismul agrar. Făcu o listă îm­părţită in două: de o parte braţe cerute şi de alta braţe oferite, unde lipsiau lucrători aduse alţii din depărtări, şi când nu se ajungea, împlinit cu soldaţi. Spectrul roşu nu-’l înspăimânta sub ori­­­ce formă s’ar arăta. Când primia una din acele scri­sori, pe care adevăraţii sau falşii anar­­chişti ie adresează la toate guvernele şi care nu vorbesc decât de moarte, baronul Bâoffy presupunea, că e la mijloc vre-o escrocherie sau vre-o mistificaţie. Şi dacă, totuşi, mi se amintea, că o bombă făcuse expresie dinaintea pofţei sale, la picioarele monumentului Hentzy, trebuia să-­i audă cineva în ce ton răspundea, dând din umere: „Ce să faci, sânt ponoasele miseriei!" Nu uita însă să cerceteze autorii, teribili ori nu, totdeauna suspecţi ai acestor glume stupide şi criminale; car’ când prindea pe vre-unul, zicea: „Va fi pedepsit după cum merită". Trebue se­’i credem, că erau aspru pedepsiţi. „Dintr’un alt punct de vedere nu e ni­merit să ’i­ se aducă baronului Bánffy reven­dicările naţionalităţilor basate pe vre­un drept istoric, căci îndată întreabă: «Ce-o fi şi ala drept istoric, dacă nu e un drept viu", adecă mai lămurit: ce să fie un drept istoric, dacă nu este un drept de forţă? Prinţul de Bis­marck a făcut şcoală, şi în Europa n’are un elev mai bun, poate, ca baronul Bánffy". Din Macedonia. — Scrisoare particulară a «Tribunei“. — — Folosul presei şi conferenţelor la şcoa­lele române din Turcia. — Motova, 6 Martie 1. In momentul actual, când chestiunea na­ţionalităţilor este atât de discutabilă, şi mai ales în imperiul turcesc, am crezut de dato­rie să fac şi eu ceva pentru fraţii mei români. Noi deşi sântem meniţi să jucăm un mare rol în aceste părţi, şi aceasta din mai multe puncte de vedere, neglijăm totuşi mult apostolia noa­stră, dând răgaz vecinilor noştri Bulgari şi Şerbi să ne ia locul, şi mai târziu chiar se ne copleşească. Şi pentru­ ce aceasta? Pentru­­că nu ne am silit să răspândim lumina până în cele mai întunecoase straturi ale poporaţiu­­nei, până în vatra săteanului, basa ori­cărei naţiuni. Apoi lumina se introduce prin cărţi, ceea ce lipsesc aici deşi şcoalele sânt prevă­zute cu bune cărţi, însă poporului îi trebue cărţi cu producţiuni de ale lui şi în dialectul seu propriu, adecă în dialectul macedonean, şi nu cel român, care este cunoscut numai de cei­ ce frecventează şcoala. Nu trebue să luăm acestea în conside­­raţiune, că nu ne adresăm micului număr, ci întregi masse a naţiunei. Iată deci importanţa unei tipografii româneşti in Salonic, Monastir sau Sabina, nu în Constantinopol, departe de centrul Românilor. La din contră, neinfiinţân­­du-se tipografie, cel puţin o revistă macedo­neană la care să colaboreze d-şii profesori şi ori­ce erudit Român macedonean. Mai mult­­ Re­vista să fie imprimată în dialectul macedonean şi în limba franceză, ca să putem dovedi şi lumei culte că lucrăm şi noi ca nişte Români. Bul­garii, cari tipăresc în Constantinopol o gazetă numai şi numai pentru Bulgarii din Macedo­nia, iată că ne au lăsat îa urmă şi mai ales acum când Sârbii au obţinut dela înalta Poartă să înfiinţeze şcoli în judeţele Salonic şi Monastir, iată că sânt cunoscuţi ca naţiune aparte. S’a vezut în Francia şi aiurea pe unde s’au înfiinţat conferenţe profesorale de Dumineca şi sărbători, ce roade au dat, deci de ce să nu se înfiinţeze şi în aceste părţi, unde sânt de cel mai mare folos pentru luminarea fraţilor no­ştri, cari au fost orbiţi de învăţământul papa­galicesc al Grecilor. Sânt de părere, că înfiin­­ţându se astfel de conferenţe, oamenii se vor pătrunde de adevăr, observând ce progrese fa­cem şi nu alergăm după meschinării şi alte învăţaturi îngrozitoare, ci lucrăm pe o cale justă şi raţionalistâ. Zi cu zi vălul de întune­rec ce acopere ochii lor se va sfâşia şi ei vor zări lumina cea atât de aşteptată. Ar trebui o mână de fel să resiste cu­rentului bulgar şi Bârb. Mâna de for se do­bândeşte prin muncă şi energie, astfel în­cât mă adresez celor în competenţă să ia în vedere pericolele ce ne ameninţă torentele străine, ce vin dinspre Nord. Sânt de părere, că întroducerea noţiuni­lor elementare de agricultură, viticultură, hor­ticultura şi alte meserii manuale, în şcoalele primare, ba chiar şi gimnasii, ar fi mai folo­sitoare decât înmulţirea gimnaziilor clasice, prin care tinerii se rătăcesc în străinătate şi nu se mai reîntorc la căminurile părinteşti, ceea­ ce nu e privit cu ochi buşi de oameni, temându-se ca copii lor să nu-’i părăsească cu înaintarea studiilor mai departe. Dragostea pentru progresul naţiunei mele m’a făcut să scriu aceste şire. Vasile Diamandi, român, la 8 Martie 1898. Fie-’i ţirîna uşoară şi memoria eternă! — Cu inima înfrântă de durere anunţă jalnica familie adormirea în Domnul a scumpei sale mame, fiice, sore şi bunice Amalia Pop născ. Vestemean, preoteasă văduvă, care în 14 l. c., la 12 ore, în anul 53 al etăţei sale­­şi-a dat nobilul suflet în mânile Creatorului. Osemintele răposatei se vor înmormânta în 16 i. c., la 2 ore p. m., în cimiterul gr.-cat. dela Poarta­ Turnului, Sibiiu, 14 Martie 1898. Dormi în pace, noi nu te vom uita! Tai­nica familie. • Domnule deputat, plătește! Fai­moasele desvăliri ale deputatului Rohonczy au aflat viu ochou Intre acei alegători, csri ’ni-a* dst voturile mamelueilor lui Bánffy. Anume din mai multe cercuri electoral© s’au adresat scrisori, prin car© alegătorii cer dela „aleşii" lor mamaluci, să dee poporului sărac banii „electorali" primiţi dela Bánffy. O astfel de scrisoare a primit ziarul „Magyarország" dela alegătorii din cercul Nddlac, al căror repre­­sentant în dietă , un mamelic, Krstófy József. Scrisoarea având un cuprins interesant, o dăm în următoarele: „De vreme­ ce în cercul electoral Nddlac neîndestulirea creşte din zi în zi, poporul flă­mânzeşte şi re­ameninţă foametea, provocam pe deputatul dictat Kristófy József, ca să restitue Ioi Bánffy cele 19.000 fl. ce a primit pentru coruperea noastră — din dările plătite din filerii câştigaţi cu sudorile noastre de sânge — şi să stărue ca această sumă să se îm­partă între săracii din cercul electoral. .. Ur­mează subscrierile tuturor alegătorilor. •­ n Sibiiu, 15 Martie­­ 1858 De tabileul Monarchului nostru, colonia austro-ungară din Berlin a decis a în­temeia o fundaţiune, care va purta numele de „Francisc-Iosif”. Fundaţiunea va avă de scop ajutorarea supuşilor austro-ungari din Berlin, ajunşi in miserie. Regele belgian la Viena. Se anunţă din Bruxelles, că regele belgian Leopold şi principesa Clementina vor sosi către sfîrşitul lui Martie la Viena. Această călătorie se aduce în legătură cu nişte diferenţe familiare de natură discretă, ivite între principele Fer­dinand de Coburg şi între soţia lui principesa Luisa, rudenii ale casei regale belgiene. Necrolog. Primim următoarele anunţuri fanebrale: Elena, ca soţie; Anton, Călciunent, ca fraţi şi Paraschiva, ca soră, în numele lor şi a număros lor nepoţi, nepoate, consângeni şi afini, cu inima frântă de durere aduc la cu­noştinţa, că neuitatul lor soţ, frate etc. Mi­­haiu Domide, învăţător dir. în pens., după un îndelungat şi greu morb, împărtăşit fiind cu sfintele taine,­­şi-a dat nobilul suflet în mânile Creatorului Marţi, ia 9 Martie a. c., la 5 ore a. m., in etate de 56 ani. Sângeorgiul-* Fraţii pentru fraţi. cu foaia popo­rală bocorîneană Deşteptarea citim următoa­rele : Românilor din Ungaria, Bănat şi Tran­silvania, cari au abonat gazeta noastră şi ni-au trimis scrisori de încurajare, mulţumea­­scă-le Dumnezeu pentru bunătatea lor! Noi nu le putem mulţumi! Cu lacrămi în ochi am cetit scrisorile lor. în straşnica lor luptă cu Ungurul ei n'au uitat nici de ţipetele „De­şteptare^. Ei, cari îs mai tari la’număr, mai tari in învăţătură, mai tari în avere decât noi Bucovinenii, să nu uite nici de acuma de noi! Dee-ne mână de ajutor! Facă ce pot pentru «Deşteptarea" noastră! Sărăcia ne su­grume. Sprijinească-ne cât pot!! * Miserie în Croaţia. Recolta slabă din anul trecut a provocat şi în Croaţia foamete. Poporaţia nea e ameninţată "de cea mai cumplită miserie. Din Agram se anunţă, că foametea ia proporţiuni mari în toate părţile ţârei. Mulţi ţă­rani economi îşi demolează casele şi vând lemnele edificiilor, pentru bucate şi bani, ca să înfrunte foamea. S’a constatat ofi­cios un cas de moarte prin foame. * Patrioţi noi. Ceata neo-maghiarilor s’a spo­rit cu an trifoliu. Asuma după cum vestesc cu mare satisfacțiane patrioticele, acum de curând ’şi-au patriotisat numele trei inşi: Dr. Divid Goldschmidt din Bozdan s’a metamorfosat in Gál, Frász Jäckel din Hatzfeld în Jenei și Johann Hirsch din Temes-Moravitz* în Vég. — Vég să le fie tuturor. * Industria românească in Buco­­­folti ' A­șteptarea din Cernăuţi publică ur­­!­ Priea veste bună pentru fraţii bucovineni: Consiliul şcolar şi ţâre* a trimis şcolilor noa­stre porunci aspre, ca învăţătoarele de lucruri de mână de acuma înainte să nu mai înveţe copilele noastre de acele lucruri de mână cari îs luate dela Nemţi, ci numai de acele, cari se trag dela moşii şi strămoşii noştri şi-­s curat româneşti. Unde este loc destul chiar stative să aibă şcoala, ca copilele în şcoală să se deprindă cu ţesutul. Dieta ţărei e gata să cheltuiască cu cumpărarea stativelor pen­tru şcoli poporale până la 300 da florini.­­ Duelul Eszterházy—Picquart a rămas baltă, pentru­ că locotenent - colonelul Pic­quart a denegat categoric majorului Eszter­házy ori­ce satisfacţie In urma acestui fapt Emerházy a publicat prin ziarele din Paris o scrisoare declarând pe Picquart laş şi mise­­rabil, cu care nu poate trata decât cu biciuşca. Pi­quart a răspuns printr’un inter­view cu un corespondent al lui Figaro, spunând că el nu poate sta de vorbă cu Eszterházy, care în curând va fi desvilit în adevărata sa valoare. * Expediţie pentru măsurarea adân­cimea mărilor. In luna lui August, anul curent, an mare vapor german al liniei transatlantice va fi trimis în oceanele princi­pale din lume ca să le măsure adâncime. Se va cere parlamentului german în acest scop un credit de 300.000 de mărci. Expe­diţia va începe măsurarea din nordul ocea­nului Atlantic, o va urma spre sud până în dreptul capului Bunei­ Speranţe; d’aci va trece în oceanul Indian, apoi în Marea­ Mediterană. Guvernul german, care speră că parlamentul va vota creditul pentru expediţie, se Îngrijeşte de pe acum să aibă o hartă exactă a mărilor şi oceanelor.* Ştimi mărunte: La Budapesta a fost arestată o baronesă, Fernanda Dilfart, care s’a făcut vinovată de de­randare. — Socialiștii din Budapesta au ținut Duminecă o adunare pentru libertatea presei; demonstrații nu s’au făcut. — La Paris o damă bogată, numită Chassegros, a testat 2 milioane franci socie­­tăţei pariziene pentru apărarea animalelor; caracteristic­e, că în vieaţa sa foarte aventu­­rioasă dama avea pasiunea să s­chime ani­malele .

Next