Tribuna, 1928 -1929 (Anul 1, nr. 1-45)
1928-10-14 / nr. 31
An. I Nr. 31. Preţul unui exemplar Lei 3.— Duminecă 14 Octombrie 1928 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. PINTENULUI Nr. 23. DIRECTOR: Milifdae C. Proc ANUNŢURI DUPA ÎNVOIALA Ziar naţional independent S’au înmulţit„Domnii“? de Petre Ţincu. — „D’apoi, mă rog, de unde acum 10 ani în sat erau numai vre’o 2 „Domni" acum sunt vre’o 20—30 şi din an în an sunt tot mai mulţi, — îmi spune badea Ion nedumerit, clătinându-şi capul ca la o mare taină! ... — „Cine o să mai lucreze pământul dacă toţi vor să fie ... Domni"? Cezar Petrescu de la „Curentul": „Avocaţi fără clientelă, doctori fără bolnavi, dascăli fără catedră, pletora imensă a biurourilor, funcţionari obscuri, tot mai mulţi din zi în zi, din an în an, iată armata declasaţilor societăţii, cari vor îngroşa mâine rândurile răzvrătiţilor, proletari intelectuali ai zguduirilor revoluţionare. Trebuie să se ia măsuri din vreme altfel etc.“ Aşa zic mulţi ziarişti, aşa zice toată lumea. Şi Dl. Dr. C. Angelescu ministrul instrucţiunei, sesizându-se de pericol, şi-a străbătut întreagă-i legislaţia şcolară de un singur gând: reducerea la cât mai mic număr a studenţilor, cari dau la noi cel mai mare procent... Pe cât mai mult posibil înăbuşirea elementului rural . . . Raţionamentul muncitorului şi ţăranului e acesta. Se înmulţesc „Domnii“, tot noi trebuie să-i ţinem din munca noastră atât de trudnică . . . Clasa dirigentă zice: Le punem frâu, altfel e rău de noi . . . Dar s’o luăm, mă rog, cu rost. Suntem cu toţii de acord. Se înmulţesc „Domnii“, şi asta e rău, căci le trebuiesc „lefuri“ pe cari tot noi Ie plătim. In al doilea rând un număr excesiv de proletari intelectuali dă naştere catastrofelor sociale de mâine . . . Ei bine, fals, fals, fals şi ignoranţă!! Nu mă voiu refugia la mecanicismul concepţiei marxistomaterialiste a istoriei, nici la plângăreţul concept al idealismului istoric a lui Ranke, ci le voiu armoniza într’o sinteză superioară, — necesară, — le voiu doza cu bunul simţ — cea mai sigură busolă în anarhicul labirint al raţiunii, — şi voiu desprinde logic adevărul din realităţile noastre naţionale. Numărul crescând al proletarilor intelectuali se datoreşte marşului biruitor al democraţiei, — care a asvârlit la suprafaţă lozinci tulburătoare de progres, de forme tot mai multiple ale civilizaţiei demoliberalismului burghez. Forme multe, „Domni“ mulţi. Şi tot mai multe forme şi tot mai mulţi „Domni“, întreagă structura socială a Europei e burghezo — capitalistă. Ei bine, România Mare e tot aşa? Suntem noi un stat capitalist? Şi-a îndeplinit înm noi capitalul misiunea lui istorică de progres al civilizaţiei, bazate pe proprietatea individuală? Există la noi Capital ? Am fost ţară a feudalismului agrar şi suntem azi ţară a feudalismului bancar (partidul liberal)! N’avem capital, dar avem bănci. Noi nu cunoaştem aici cu adevărat binefacerile „Capitalului.“ Nu cunoaştem confortul lui, hrana lui solidă, mijloacele lui perfecţionate de locomoţiune, în sfârşit avantajele unei civilizaţii a Capitalului burghez. Suntem adică țară „capitalistă“ fără Capital. Operaţiile noastre capitaliste se reduc la un singur fapt: afaceri de bancă, dobânzi, împrumuturi. Atât! Habar n’avem ce însemnează traiul într’un mediu cu adevărat capitalist! . . . Capitalul nu e o sumă de bani, pe care o împrumuţi cu dobândă fixă, ci e un fapt, o realitate creatoare pe planul evoluţiei economice, e în sfârşit un progres în marş, o bogăţie care creşte prin muncă, se desvoltă din el însuşi, ca un binefăcător al masselor populare, cărora le oferă muncă şi pâine şi sănătate . . . Ori la noi? Formele adoptate ale civilizaţiei capitaliste, dar pe un fond feudal, strâmt, înăbuşitor. De acea ni se pare că avem prea mulţi „Domni“. Aceşti „Domni“ nu au, nu găsesc, nu pot fi dirigiuitorii unui capital creator de bogăţii naţionale; ei trebuie să trăiască sub formă de paraziţi din bugetul statului, pe spatele acestui nefericit popor românesc... Continuare la pag. 2. Poi’le ci zic saşii??!?! — „A! Un oraş din Vechiul Regat, e altceva, îşi spală rufele ei între ei şi nimenea nu-i vede şi nimenea nu-i aude. Sunt toţi Români ... „Dar aici? Pentru Dumnezeu! Ne râd minoritarii Dom’le! Ce zic saşii Dom’le? ... Nu trebuie s’arătăm lumii păcatele noastre, să ni le-ascundem ca să nu ne facem de râs“!... Aşa-mi vorbea deunăzi un cetăţean, căruia i se sculase părul în cap de câte josnicii sunt capabili, chiar aceia, cari sunt puşi, să facă educaţia tinerei generaţiiîn speţă falsificatorii şi şantajiştii detalie. „Gh. Lazăr.“ Intr’adevăr comodă renunţare la a nu ne face de râs. Să ne vârâm capul în nisip ca struţul iar în schimb să ni se vadă ... ruşinea. Ei bine, Saşii ştiu mult mai multe decât noi, şi mult mai multe decât ne’nchipuim noi! ... Dar ce’o fi zicând aceşti Saşi — popor care, reprezintă—cea mai a’utentică Ardealului, — ce v or fi zicând aceşti oameni, în casele cărora se încuibează toţi Vântură Lume sub formă de rechiziţii ? Şi ce’or mai fi zicând oamenii ăştia despre autoritatea statului acesta românesc, care impune restauratorilor saşi, că musai trebuie să dea o masă în valoare de 40 lei cu 15 lei sergenţilor de oraş? Adică 10 lei pe zi. Adică 300 lei pe lună? Şi asta mă rog frumos, Musai!! Ce’o fi zicând Saşii, când acelaş Stat care le promite în alegeri toate cele de pe pământ şi din ceruri, pentru ca apoi să le conteste cel mai sfânt şi elementar drept de cultură, neplătindu-ie subvenţiile absolut obligatorii? Ce’or mai fi zicând aceşti Saşi, când nişte capi ai autorităţilor primesc şi cer mărfuri fără să le plătească, sub motiv că el e marele nacialnic, iar celalt un Sas prost? ... Dar ce’o fi zicând jupânul Hans Herman din Gusu — om bănit şi de treabă, — care împreună cu bunul său vecin Niculae Mănoiu, după adunarea dela Alba-Iulia, pentrucă şi-au slobozât vitele o jumătate oră în păşunea satului — adică a lor — timp de 7 ani, — păşune furată azi de popa, — au fost duşi din post, ferecaţi în lanţuri şi bătuţi până la sânge? Ce o fi zicând Saşii aceia dela sate, cari, har Domnului trăiesc în bună prietenie cu Românii? Cum adică? Oamenii aceştia nu văd bine cum perceptorul le ia dările şi le eliberează chitanţe false? Adică oamenii aceştia să fie aşa de proşti? — Haida de! ! De ce să ne ferim de ei? Par’că ei sunt orbi? Ş’apoi de ce afectăm o ipocrită revoltă când oamenii aceştia ameninţă cu Geneva? Nu suntem noi Românii în aceiaşi situaţie de a apela disperaţi la Liga Naţiunilor? Demnitatea Statului românesc? Dar când întregul popor e umilit şi batjocurit în cele mai elementare drepturi cetăţeneşti, când o administraţie întreagă pârăie de fraude şi nedreptăţi, cum poate fi oare demnitatea acelui Stat? Ce vor îi zicând Saşii? — Mai slăbiţi-ne Domnilor, nu fiţi şi ipocriţi! Odrasla Doctorului Beu a făcut ţara de ruşine. Telegramele streine ne-a adus la cunoştinţă, spre bucuria acestui neam, ruşinea care ne plezneşte obrazul demnităţii noastre naţionale, o ruşine pe care ne-a făcut-o derbedeul păduchelniţei diplomatice Octavian Beu,odrasla Doctorului cu acelaş nume. A ţinut — acest „Secretar de legaţie“ — ca pe meleagurile îndepărtatei Brazilii, ca unul din ciracii D-lui Caius Bredicianu, — să bată pe unul din consulii ţării noastre, să-l bată până la sânge, în văzul lumii. Imaginea ţării noastre, reprezentată de astfel de „mardeiaşi“— cum aşa de bine i’a î ncondeiat pana marelui pamfletar de la „Curentul", Pamfil Şeicaru, chipul acestui pământ românesc a fost arătat în culorile cele mai negre, spre satisfacţia deplină a oficinelor oligarhiei ungureşti, indivizi de teapa octavianului