Tribuna Sibiului, iulie 1971 (Anul 4, nr. 1043-1069)
1971-07-22 / nr. 1061
Adunările generale ale salaformă superioară de conducere colectivă Acum, după încheierea bilanţurilor economico-fianciare pe primul semestru, în întreprinderile industriale, de transporturi, construcţii, comerţ în institutele de cercetări şi proiectări, se vor desfăşura adunările generale ale salariaţilor, care vor analiza mersul îndeplinirii planului, al angajamentelor şi al prevederilor din contractul colectiv pe anul în curs, măsurile necesare pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor pe semestrul următor şi, totodată, prevederile planului pe 1972, stabilindu-se măsurile pentru pregătirea condiţiilor de realizare a acestora. Adunările generale ale salariaţilor s-au afirmat ca o formă directă de participare a oamenilor muncii la conducerea şi organizarea întregii activităţi economice. Este o expresie a dezvoltării şi adîncimii continue a democraţiei socialiste, o formă superioară de conducere colectivă, adunarea generală a salariaţilor fiind de fapt forul muncitoresc suprem de conducere a întreprinderilor. In adunările generale, salariaţii, în dubla lor calitate de proprietari ai mijloacelor de producţie şi de producători, sunt chemaţi să dezbată cu multă răspundere modul în care sînt, îndeplinite sarcinile de plan, cum au fost duse la îndeplinire hotărîrile adunărilor precedente, cum comitetele de direcţie au rezolvat problemele ce le-au fost încredinţate pentru gospodărirea judicioasă, a patrimoniului întreprinderilor, pentru asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţă ale salariaţilor. Cu un înalt spirit de exigenţă, în mod critic şi autocritic, participanţii la adunările generale vor trebui, să analizeze activitatea din primul semestru, să sublinieze neajunsurile ce s-au manifestat în activitatea secţiilor, sectoarelor, întreprinderii şi chiar a centralelor, cauzele lor, analizînd totodată modul în care comitetele de direcţie, consiliile de administraţie s-au preocupat pentru asigurarea condiţiilor materiale, tehnice, organizatorice şi sociale necesare desfăşurării ritmice a procesului de producţie. In acest sens salariaţii trebuie să fie informaţi asupra situaţiei economico-financiare a întreprinderii, să cunoască bine problemele care îşi aşteaptă soluţionarea, ca şi sarcinile de perspectivă ale unităţii în care lucrează. De aceea dările de seamă vor trebui să examineze în profunzime activitatea economică desfăşurată, să releve succesele dobîndite, cît şi neajunsurile manifestate,cu indicarea cauzelor și măsurilor ce trebuie luate pentru înlăturarea lor, să supună dezbaterii sarcinile viitoare. Numai astfel se va putea asigura o cît mai mare participare la dezbateri, se va putea stimula un fructuos schimb de păreri care să se soldeze cu formularea unor propuneri menite să ducă la rezolvarea problemelor producţiei, la ridicarea nivelului calitativ al activităţii economice. Cu alte cuvinte, adunările generale ale salariaţilor vor avea unpronunţat caracter de lucru, exercitîndu-se astfel controlul efectiv WWWWtfWVWWVi^ViWlWtfVWWWWVtfWWtfWWV^,WVW*WVtfVtfWîi"iW VV Cm ing. I. Iicu( despre Avantajele utilizării preparatelor conservate prin frig Cu două zile în urmă, a avut loc l o consfătuire de lucru, organizată de întreprinderea de industrie a cărnii Sibiu, la indicaţia organului judeţean de partid, privind problematica actuală a alimentaţiei cu preparate, semipreparate culinare, legume şi fructe conservate prin frig. La consfătuire au participat tovarăşul Richard Winter, prim-secretar al Comitetului judeţean de partid, tovarăşii Vasile Bărbuleţ şi Ioan Prică, secretari ai Comitetului judeţean de partid, reprezentanţi ai Consiliului popular judeţean, Comitetului municipal de partid şi ai Consiliului popular municipal, directori de întreprinderi comerciale, şefi de cantine şi cantine-restaurant, responsabili de cabane. Consfătuirea a urmărit să demonstreze, pe viu, avantajele tehnico-economice ale utilizării acestor preparate, în special pentru consumurile colective. In legătură cu producerea preparatelor conservate prin frig, cu avantajele ce decurg din producerea industrială şi utilizarea lor în consumul populaţiei am avut o discuţie cu ing. Ioan Nicuţ, directorul Antrepozitului frigorific Sibiu. *— Vă rog să ne prezentaţi considerentele în baza cărora aţi început fabricarea acestor preparate conservate prin frig. — Atît pe plan mondial, cît şi în ţara noastră, a început să se extindă producerea pe scară industrială a anumitor preparate, semipreparate culinare, legume şi fructe conservate prin frig. Acest lucru se explică prin avantajele ce decurg din această activitate şi anume : punerea la dispoziţia consumatorilor a unor produse cu valoare nutritivă ridicată, prezentate într-o formă atrăgătoare, igienică? înlăturarea muncii brute şi uneori »«igienice de la prelucrarea acestora? reducerea timpului necesar pregătirii mîncărurilor la unităţile de alimentaţie publică (restaurante, bufete expres, cantine etc.) şi acasă simplitatea şi rapiditatea folosirii. Bineînţeles s-ar putea prezenta încă multe alte avantaje: în prelucrarea acestor produse pe scară industrială creşte foarte mult productivitatea. De exemplu, la o cantină sunt necesare 31 cm ore de muncă pentru curăţarea a 100 kg fasole. La noi acest timp se reduce la 10 ore. De asemenea, pot fi aprovizionate cantinele, populaţia in tot timpul anului cu produse a căror producţie este sezonieră, fără să se piardă nimic din calităţile iniţiale ale produsului. Ce produse s-au realizat pînă în prezent în unitatea dumneavoastră? — Ne-am străduit să valorificăm posibilităţile existente şi am reuşit să producem industrial 5 sortimente de mîncăruri conservate prin frig, 4 sortimente de legume, 4 sortimente de fructe. Amintesc cîteva: sarmale în foi de varză, chiftele, tocăniţă de măruntaie, tocană sîrbească, fasole verde, morcovi în cuburi şi rondele, amestec de legume şi altele. Pot fi prezentate în pungi de cîte 4 porţii, sau pentru consumurile colective în cantităţi mult mai mari. — Prezentaţi-ne cîteva din măsurile ce intenţionaţi să le luaţi pentru extinderea acestei activităţi. — Sînt foarte fericit să constat că în această privinţă am primit tot sprijinul Comitetului judeţean de partid. Spaţiul frigorific existent ne permite să sporim mult această activitate. Pentru viitor ne propunem să extindem activitatea la fructe şi legume la 2 500 tone anual, totodată orientîndu-ne şi spre prelucrarea de preparate şi semipreparate culinare conservate prin frig în tot timpul anului. Vreau să amintesc că avem o dotare corespunzătoare în acestsens, cu maşini pentru sortare, curăţire, tocare, dozare, cît şi o linie tehnologică de congelare ultrarapidă — ultima noutate în domeniul industriei frigului. Sper că în urma consfătuirii de care , aţi amintit, cît şi prim măsurile ce se vor lua pentru popularizarea avantajelor de care vorbeam, să se introducă cît mai curînd în consumurile colective, cît şi la populaţie produsele noastre. De asemnea,, sper ca ele să fie apreciate de consumatori. Discuţie consemnată de I. CREŢU [BIBLIOTECA,,AS! SIBIU PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE* IMIŢI-VA! ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN SIBIU AL P.C.R ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDETEAN (Continuare în pag.e II-a) SĂ FIE FOLOSITĂ DIN PLIN fiecare oră prielnică la strinsul şi depozitarul Asigurarea necesarului de furaje pentru perioada de stabulaţie trebuie să preocupe în cel mai înalt grad factorii de răspundere din toate unităţile agricole ale judeţului. De felul cum se acţionează acum, de măsurile pe care le iau consiliile de conducere pentru a-şi asigura cantităţi cît mai mari de fînuri şi de suculente depind, în ultimă instanţă, cantitatea şi calitatea raţiilor ce se vor administra animalelor şi, implicit, realizarea producţiilor animaliere. în acest an culturile furajere s-au dezvoltat bine, oferind o producţie corespunzătoare. Există deci posibilităţi suficiente de echilibrare a balanţei furajere la toate sortimentele. Problema care se pune însă cu acuitate în momentul de faţă este ca această recoltă bogată de nutreţuri să fie adunată, transportată şi depozitată în cele mai bune condiţiuni. Se poate remarca faptul că acolo unde conducerile unităţilor au corelat strîngerea furajelor cu celelalte lucrări de sezon, membrii cooperatori au reuşit să adune de pe fîneţele naturale integral sau în cea mai mare parte producţia. Conform datelor centralizate la Direcţia generală judeţeană a agriculturii, pînă la data de 19 iulie a.c., în cooperativele agricole de producţie din Şaroşu pe Tîrnave, Şura Mică, Bogatu Român, Cristian, Ghijasa de Sus, Miercurea Sibiului, Mediaş, Apoldu de Sus şi Broşteni practic s-a încheiat recoltatul finerelor naturale. Şi în alte unităţi, ca urmare a măsurilor luate pentru mobilizarea forţelor şi mijloacelor existente la strînsul furajelor, recoltatul fînurilor este pe terminate. Astfel, la cooperativa agricolă din Alţîna s-au cosit ierburile de pe 672 ha faţă de sarcina planificată de 747 ha. De menţionat că în cea mai mare parte fînul rezultat a fost transportat şi depozitat în parcul de furaje. Asemănător se prezintă situaţia şi la cooperativa agricolă din Avrig. Şi aici, marţi, se aflau recoltate fînetele naturale de pe 700 ha, la Merghindeal de pe 230 ha, Moșna — 400 ha, Porumbacu de Sus — 300 ha, Săcel — 230 ha, Stejerișul — 220 ha. Cu toate acestea, pe ansamblu, stadiul recoltării tinetelor naturale este nesatisfăcător: pînă la data amintită ierburile au fost cosite de pe numai 20 619 ha, adică de pe 55 la sută din suprafeţele existente în cooperativele agricole de producţie. Şi aceasta pentru că unii conducători de unităţi mai aşteaptă să crească iarba. Or, vegetaţia ierburilor este şi aşa destul de avansată încît orice zi de întîrziere duce la deprecierea calităţii furajelor. Dar în unele unităţi, după cum am văzut, acest element este total neglijat. Un exemplu în acest sens îl constituie cooperativa agricolă de producţie din Presaca, unde au fost cosite fînurile na,turale doar de pe... 10 ha din (Continuare în pag. a IT-a) P. BADEA Construcţiile moderne industriale ale municipiului Mediam» uzina .Emailul roşu' / F®ta» FRED NESS ANNE IV nr. 1061 Joi -22 iulie 1971 14 pagini 30 Bani Bandă cu deservirea locurilor de muncă în secţia mape-genţi a fabricii .13 Decembrie“ Sibiu Foto: FRED MSS citit, i (T)ag.ina paiata In municipiul Sibiu Care e stadiul construcţiilor şcolare? In această perioadă, a vacanţei de vară pentru elevi, în toate unităţile noastre şcolare se desfăşoară o intensă activitate de pregătire a bazei materiale, în vederea noului an şcolar, înţelegînd prin aceasta efectuarea lucrărilor de reparaţii curente la clădiri şi mobilier, aprovizionarea şcolilor cu diferite materiale didactice, amenajarea unor noi laboratoare, ateliere pentru activităţile practice şi alte lucrări necesare procesului de învăţământ. Ne vom referi, în cele ce urmează, la obiectivele şcolare în construcţie, la stadiul lor actual precum şi la ceea ce trebuie făcut pentru a fi terminate la timp, aşa cum sună angajamentele. în acest an, se construiesc însemnate spaţii şcolare şi de cazare în internarte, pentru elevii şcolilor de toate gradele din municipiul Sibiu, în cartierul Hipodrom se află în stadiu avansat de execuţie şcoala cu 24 săli de clasă pentru învăţămîntul de cultură generală. Discuţia pe care am avut-o, zilele trecute, cu inginerul Ion Marchianu, cu maiştri şi muncitorii de pe şantierul acestui obiectiv, precum şi constatarea la faţa locului a unei preocupări susţinute pentru executarea în bune condiţiuni şi la timp a lucrărilor ne face să apreciem eforturile constructorilor şi interesul pentru ca cei ce se vor muta, în această vară, în apartamentele din blocurile vecine, să găsească şi o şcoală tot atît de frumoasă. Este adevărat că mai sunt multe greutăţi de învins. Aşa, spre exemplu, Combinatul de la Blaj a trimis pentru această şcoală două tipuri de binale, fapt ce se cere remediat, şi pentru care s-au luat măsurile necesare. Credem că şi Inspectoratul şcolar judeţean, precum şi tovarăşii de la Direcţia tehnică a Consiliului popular municipal trebuie să urmărească îndeaproape ritmul şi calitatea lucrărilor pentru asigurarea punerii în funcţiune la timp a acestui obiectiv. Tot în cartierul Hipodrom se află în construcţie o nouă grădiniţă, dar care cu greu prinde contur. Lucrările sunt rămase în urmă. Abia acum se profilează primele cofraje pentru parter. Considerăm că atît constructorul cît şi beneficiarul trebuie să depună eforturi spre a găsi soluţii pentru accelerarea ritmului de lucrupe şantierul grădiniţei lucrau doar doi muncitori). Avem în vedere faptul că, începînd cu noul an şcolar, spaţiul din cadrul Şcolii generale nr. 21 deţinut în prezent de grădiniţă este absolut necesar şcolii. La Liceul „Octavian Goga", constructorii finisează interioarele la tronsonul prevăzut pentru ultima etapă (4 săli de clasă), însă ,ritmul lucrărilor se desfăşoară lent atît la instalaţii cît şi la temelii. Se impune luarea tuturor măsurilor pentru terminarea completă a lucrărilor de la acest obiectiv pînă la 30 august a. c. pentru a crea posibilitatea degajării curţii interioare şi amenajării ei, fiind absolut necesară celor peste 2 500 elevi ai liceului şi ai Şcolii generale nr. 15. Termenul de dare în folosinţă se apropie şi pentru internatul Grupului şcolar al M.A.I.A.S.A., cît şi pentru internatul, atelierele şi corpul B al clădirii Liceului energetic. Lucrările pe aceste şantiere se desfăşoară în ritm susţinut şi constructorii sunt hotărîţi să-şi respecte întrutotul angajamentele. Considerăm însă că revine o sarcină importantă şi conducerilor acestor unităţi şcolare pentru dotarea cu mobilier şi echipament tehnic a noilor spaţii, în vederea utilizării lor, în cele mai bune condiţii, în noul an şcolar. Organizaţiile de partid să analizeze "stadiul lucrărilor de construcţii şi, împreună cu conducătorii şcolilor, să asigure realizarea la timp a tuturor sarcinilor de pregătire şi deschidere în condiţii bune a noului an şcolar. Atît întreprinderea judeţeană de construcţii cit şi I.R.C. Sibiu vor trebui să ia măsuri pentru terminarea lucrărilor detencuieli şi finisări exterioare la toate obiectivele şcolare intrate în funcţiune în anul 1970 (Internatul Şcolii pedagogice, clădirile Liceului energetic, Liceul M.I.A., Şcoala nr. 21). Prof. D. GÂNDILA activist al Comitetului municipal de partid Sibiu , Alegerea delegaţilor pentru Conferinţa Uniunii sindicatelor din poligrafie, presă şi Traducînd în viaţă hotăririle Congresului U.G.S.R., marţi după-amiază, a avut loc conferinţa sindicatului de la întreprinderea poligrafică Sibiu pentru desemnarea şi alegerea delegaţilor care vor participa la conferinţa de constituire a Uniunii sindicatelor, din poligrafie, presă şi edituri. Au luat parte delegaţi ai grupelor sindicale din cadrul Întreprinderii poligrafice, activişti de partid şi ai Consiliului municipal Sibiu al sindicatelor. Tovarăşul Nicolae Simion, președintele comitetului sindicatului întreprinderii poligrafice Sibiu, a prezentat cu acest prilej o informare cu privire la activitatea comitetului sindicatului în lumina sarcinilor trasate de Consiliul U.G.S.R. S-au făcut apoi propuneri pentru constituirea comisiei de lucru pentru desemnarea candidaţilor delegaţilor la conferinţa sindicatului pe ramură. După votul exprimat de participanţi s-a dat citire proiectului de statut al organizaţiei sindicale a întreprinderii poligrafice. In continuare a fost prezentat un plan de măsuri cu privire la aplicarea în viaţă a propunerilor privind îmbunătăţirea activităţii politico-ideo- logice şi cultural-educative de educare marxist-leninistă a salariaţilor din întreprinderea, poligrafică, în lumina propunerilor de măsuri şi a Expunerii secretarului general al P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Pe marginea materialelor prezentate au luat cuvîntul Siegfried Pesec, Iosif Soos, Gerhard Rausch, Nicolae Staricu, Aurica Roată, Vasile Brezaie, Dumitru Mărgineanu, Constantin Petcu, Petru Mureşan, Cornel Vinarusah. Tovarăşul Nicolae Ghişoiu, membru al Biroului Comitetului municipal Sibiu al P.C.R. s-a referit în cuvîntul său la unele lipsuri care s-au manifestat în activitatea comitetului sindicatului poligrafic, recomandînd măsuri menite să îmbunătăţească activitatea cultural-educativă din această unitate. Au fost aleşi apoi prin vot secret un număr de opt delegaţi la Conferinţa Uniunii sindicatelor din poligrafie, presă şi edituri. A fost aprobat, de asemenea, statutul propriu. Tovarăşul Dorel Florian, membru al Biroului Executiv al Comitetului municipal Sibiu al sindicatelor a remarcat în concluzia dezbaterilor, sarcinile deosebit de importante ce revin colectivului cunoscutei întreprinderi poligrafice sibiesie, adeziunea unanimă a tuturor oamenilor muncii fața de propunerile secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice şi de educare marxist-leninistă a întregului nostru popor. In încheierea lucrărilor conferinţei, participanţii au adoptat textul unei telegrame adresate Comitetului Central al P.C.R., tovarăşului N Nicolae Ceauşescu, prin care sunt exprimate sentimentele de totală satisfacţie şi adeziune faţă de măsurile adoptate de Comitetul Executiv al C£. al P.C.R. pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice şiculturaleducative a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii. Constatări de... duminică O împrejurare a favorizat întîlnirea în aceeaşi maşină a inspectorului şef al Inspectoratului miliţiei judeţene, Ioan Luca, a preşedintelui Tribunalului judeţean, Nicolae Salade şi a semnatarului acestor rinduri. Zi de duminică, 18 iulie ... Maşina ne duce pe Dn 1 (E 15), de la Sibiu la Păuca. La ora 7,30 — prima oprire. In localitatea Săcel —• accident de circulaţie. Implicaţi? maşina C.A.P. Săcel, — bineînţeles înainte de toate şoferul — şi un stîlp din beton din reţeaua electrică. Scunda balustradă a podului — făcută praf, stîlpul din beton, frînt din temelie — susţinut aerian de firele electrice! Camionul intrase în noaptea de sîmbătâ spre duminică, pe la orele 24,30, direct în şanţ. La ora 7,30, şoferul încă nu declarase accidental la miliţie. Să fie de vină alcoolul? Probabil. Altfel nu se explică de ce omul de la volan — scăpat intact — nu s-a prezentat imediat la miliţie. De fapt, ce căuta maşina C.A.P. Săcel pe şosea la ora 24:30. Nu cumva e vorba de vreun transport clandestin? Cei în drept cercetează acum toate aceste „adevăruri“ care se ascund sub semnele de întrebare ... ... Ne continuăm drumul. La bariera dinspre Apoldu de Sus — o adevărată catastrofă rutieră: un autotren răsturnat literalmente cu roţile în sus. Imagine la fel de dezagreabilă ca şi cealaltă. Conducătorul auto a scăpat ca prin minune cu viaţă. E bandajat la cap - dar nu e rănit grav. Ne declară că nu-şi dă seama cum a reuşit să se salveze. Cum s-a întîmplat? „Veneam în pantă spre barieră — ne spune omul cu bandaj. Am încercat frîna, dar frîna n-a prins. Bariera era închisă. Pe dreapta staţiona un şir de autoturisme. Accidentul era inevitabil. Am virat la stînga, am ieşit din şosea şi am urcat pe un povîrniş. Cu o roată însă am nimerit în pantă şi de-odată maşina s-a răsturnat cu roţile în sus“. Şoferul e năucit acum. Dar probabil că la fel de năucit, de indiferent, a fost şi atunci cînd s-a urcat la volan fără să verifice sistemul de frînare. Autotrenul aparţine Autobazei Arad şi transporta materiale fragile, obiecte de valoare. O parte a materialelor e compromisă... Inspectorul şef al miliţiei vorbeşte prin radio cu ofiţerul de circulaţie de serviciu şi-i ordonă să ia măsuri ca în cel mai scurt timp să dispară „panoramele“ din Săcel şi de la barieră... ... Pornim din nou la drum. La ieşirea din Miercurea spre Miercurea-Băi — un alt autotren răsturnat în dreapta şoselei, în aceeaşi poziţie ca primul. Şoferul a scăpat şi aici cu viaţă. Cum? Aproape inexplicabil ... Dar accidentul s-a redus vineri noaptea. Iar vehiculul zace „la vedere“ ... Timp pierdut, bani, şi... „o fotografie“ tristă pe unul dintre cele mai circulate trasee turistice din ţară! Din nou prin radio: măsuri urgente pentru ridicarea vehiculului — epavă! Ieşim din Dn 1spre Păuca, peste Ganţa. La o cotitură oprim din nou în dreptul unei furgonete parcată pe... mijlocul drumului. Actele la control! „Carnetul de şofer?“ Da, carnetul de şofer şi foaia de parcurs. Foaia de parcurs lipseşte. Şoferul L Damian angajat al S.M.A. Păuca pretextează... II ajută şi economistul şef, M. Henning. „Să vedeţi, ne grăbeam, că trebuia să..., că nu era nimeni, că ...“. Ion Damian pare un... neglijent. Iar de la neglijenţă la neregulă nu-i decit un pas. Actele arată ca vai de lume, buletinul de identitate e făcut ferfeniţă. Va fi amendat în satul Presaca, aparţinător de comuna Păuca, am efectuat un control ad-hoc la bufetul „Carpați“. Intrarea... prin curtea gestionarului-mandatar Maftei Mitea. Uşa din stradă stă permanent închisă. De ce? „Pentru că — zice nevasta responsabilului — nu putem sta tot timpul în prăvălie, nu totdeauna avem dieți". Cum, nici în timpul orelor de program nu puteţi sta după tejghea? „Noi am închis uşa de la stradă şi cine vrea să cumpere intră prin curte“... Dar, cu măcelăria clandestină din dosul magazinului ce e? „Păi mai vin oamenii să le taie bărbatu-meu cite-o oaie" ... Aşa, fără acte, fără autorizaţiei!?) ... Dar un bufet de ce nu afişaţi preţurile la băuturi? Cite napolitane vindeţi la leu? (Nevasta mandatarului e de părere că cinci, fiul mandatarului vinde numai patru...). Iată întrebări vizînd toate articolele din legile noastre socialiste — votate prin voinţa tuturor. Legea înseamnă regulă! O regulă cu putere de fier pentru toţi. Iar nerespectarea legii înseamnă neregulă, infracţiune. In comuna Păuca se pare însă ca regulile generale de comerţ nu ... circulă la adevărata lor valoare. Aşa se face că la bufetul din reşedinţa de comună, vînzătorul vinde băutură prin dos, în afara programului, transformîndu-şi curtea proprie în... circiumă. Şi el motivează ... încearcă să „legalizeze“ excepţia de la lege. Evident, nu ne convinge ... Nici şoferul Ioan Deju, care şi-a oprit autobuzul în mijlocul comunei, pe mijlocul drumului lăsînd motorul să meargă în lipsa lui, nu ne convinge. Şi legea îl pune pe el şi pe ceilalţi de mai sus să plătească amenzi... Un alt aspect: edilii din Păuca au blocat literalmente drumul cu bîrne şi balast în dreptul unei clădiri în construcţie. Preşedintele consiliului popular a promis că va lua măsuri urgente, degajind circulaţia. Întrebăm din nou ! (Continuare în pag. a II-a) VIOREL CUCU Dn 1 (E 15) este şi... traseu turistic Actele la control! Regulile generale de comerţ nu... circulă la Păuca?