Tribuna Sporturilor, 1992 (Anul 2, nr. 95-145)

1992-01-13 / nr. 95

Anul II, nr. 35 TRIBUNA SPORTU" Sfîrșitul unui „mit“ Născut la 14 august 1959, Earvin „Magic“ Johnson a copilărit și a început să joace bas­chet in mica localitate Lansing (Michigan). în timpul studiilor a jucat la Michigan State U­­niversity cu care a cîștigat, în 1979, titlul de campion universitar. Apoi a fost luat de Los Angeles Lakers cu care a cîştigat 5 titluri NBA (Liga profesionistă americană) în 1980, 1982, 1985, 1987 şi 1988. în trei ani a fost de­­clarat cel mai bun jucător din S.U.A. — 1987, 1988, 1990 în 1981 şi 1982 a fost declarat cel mai bun jucător la intercepţii, iar în 1983, 1984, 1986 şi 1987 a fost considerat cel mai bun pasator. De altfel, „Magic“ este în pre­zent socotit cel mai bun pasator al tuturor timpurilor, reuşind sâ-l întreabă pe Oscar Ro­bertson („Big O“), care în cariera lui a dat 9­887 pase decisive. Ei bine, în timpul meciului pe care Los Angeles Lakers l-a susţinut cu Dallas Maveriecks, „Magic“ a reuşit să-l de­păşească pe „Big O“. Normal, organizatorii au întrerupt partida timp de 11 minute pentru a sărbători eveni­mentul. Johnson a primit un trofeu din mîi­­nile lui Russell Granik, vicepreşedintele NBA şi o statuetă din partea lui Jerry Buss, pro­prietarul echipei Los Angeles Lakers. „Mă bucur că am reuşit sâ-l depăşesc pe idolul meu — a declarat „Magic“. L-am admirat a­­tît ca jucător, cît şi ca om şi am încercat să-l imit“. La rîndul său Oscar Robertson i-a tri­­ mis o telegramă de felicitare in cuie-i urează să cîştige mulţi dolari. Din păcate, după cum aţi auzit, Johnson a fost atins de virusul SIDA care nu iartă. Cit mai are de trăit este greu de spus. Vor reuşi medicii să facă o minune? Vom vedea... Două­­ nebune de legat­ ­. în 1984, campioana de tenis Martina Navratilova, ex-cehoslovacă, în prezent cetâţeancâ a Statelor Unite, a cunoscut-o pe Judy. S-au... îndrăgostit una de cealaltă (Martina fiind, mai degrabă... unu.!), iar Judy, o fostă re­gină a frumuseţii, şi-a pără­sit soţul (medic ginecolog) şi cei doi copii, cuplîndu-se cu tenismena. Acum, după 7 ani de mare dragoste şi ferici­re... conjugală, cele două s-au despărţit, Martina pără­­sindu-şi „soţia“ pentru o al­tă „mare dragoste“, o anume Cindy, fostă campioană de schi. Furioasă şi rănită în sentimentele ei, Judy a dat-o în judecată pe infidela tova­răşă de viaţă, pretinzîndu-i, nici mai mult, nici mai puţin decit jumătate din cîştigul acesteia din perioada iubirii lor, adică 10 milioane d­e do­lari. Ce va hotărî instanţa de judecată vom vedea. Dar iată, pe larg, această istorie, reprodusă după revis­ta franceză „Paris-Match“. »Cînd am început să vin regulat în Statele Unite — povesteşte Martina — şi cînd am aflat că aici homosexua­litatea nu este considerată o crimă, m-am simţit liberă. Am înţeles că din punct de vedere intelectual şi sexual eram atrasă de femei. N-am înțeles niciodată ce-i atît de extraordinar să fii homosexu­al. Pentru mine era pur și simplu o chestiune de „ti­ming" şi momentul era pri­­elnic". Brune sau blonde, Marti­na a început să colecţioneze partenere. In 1977 s-a îndră­gostit de jucătoarea de golf Sandra Haynie, pe care a pă­răsit-o în 1979 pentru scrii­toarea Rita Mae Brown („Moarte subită“ se numeşte cartea pe care aceasta a pu­blicat-o, o cronică deghizată a vieţii lor împreună). Au trăit amîndouă doi ani în­­tr-un palat cu 20 de camere în Virginia. Apoi Martina a abandonat-o pentru jucătoa­rea de baschet Nancy Lieber­­atan. Cînd, în 1984, a cunoscut-o pe Judy Nelson, aceasta a­­vea 38 de ani şi era o mare admiratoare a tenismenei Na­vratilova. I-a trimis acesteia o scrisoare emoţionantă, pli­nă de elogii la adresa evo­luţiilor ei pe terenurile de tenis. Frumoasă, elegantă, blondă, topindu-se de admi­raţie în faţa Martinei pe ca­re o idolatriza, celor două nu le-a fost deloc greu să se de­cidă a trăi împreună. Judy a lăsat totul: soţ, copii, ave­re, prieteni „bine crescuţi“. După cîteva luni petrecute la Fort­ Worth, cele două... a­­mante (sau doi amanţi, nici nu ştii cum să le zici!) s-au instalat la Aspen, în casa Martinei. Judy terminase viaţa ei burgheză cu dineuri în vilele prietenilor şi cu ceaiuri de după-masă împre­ună cu soţiile de medici. A început o existenţă de vedetă, cu călătorii la clasa X, cu ho­teluri şi restaurante de lux, cu prieteni d­in lumea spor­tului şi a cinematografului, în ultimii ani Martina a cîş­­tigat numai din tenis peste 15 milioane de dolari, ca să nu mai punem la socoteală sumele pe care le primea din publicitate, în aceşti ani Martina a cîştigat cele mai multe turnee şi mulţi au pus succesele pe seama influen­ţei benefice pe care o avea Judy asupra ei. Cînd Martina a lansat linia sa de costume de tenis (M.N.) Judy a aju­tat-o să-şi deseneze modele­le şi să le vîndă. De aseme­nea, avea un post important în consiliul de administraţie al societăţii „Martina N. Cor­poration“. Numai că treptat legătura lor — ca a oricărui cuplu normal — s-a uzat. Judy s-a mai săturat de tur­nee, rămînînd acasă. î­n schimb, Martina era dornică de noi aventuri a­­moroase, apetitul şi curiozi­tatea ei fiind mereu vii... în urmă cu un an şi ceva Chris Evert şi soţul acesteia i-au făcut cunoştinţă Martinei cu Cindy Nelson. (va urma) Traducere şi adaptare de N.I. DOBRA Pentru amatorii de statistici ■ Din 1958, de cînd se dispută competiţia de bas­chet dotată cu Cupa Campi­onilor Europeni, trofeul a fost cîştigat (pe naţiuni) de Italia — 11 titluri, U.R.S.S. — 8, Spania — 7, Iugoslavia — 6, Israel — 2. ■ Cluburile cele mai... titrate: Real Ma­drid — 7 titluri (şi încă 6 prezenţe în finală): Varese — 5 (5); TSKA Moscova — 4 (3); Milan — 3 (2); ASK Ri­ga — 3 (1); Jugoplastica Split — 3 (1); Maccabi Tel Aviv — 2 (5); Cantu — 2; Cibona Za­greb — 2; Dinamo Tbilisi — 1; Bosnia Sarajevo — 1; Ro­ma — 1. 1 Cele mai mari diferenţe de scor în finală: 21 puncte în 1959 (meci tur), 20 puncte în 1964. ■ Cele mai mici diferențe de scor: 1 punct în 1972, 1977, 1981, 1983. ■ Cel mai mic scor re­alizat în finală: 1960 ASK Riga — Dinamo Tbilisi 61— 51. ■ Cel mai mare scor în­registrat în finală: 1964 Spar­tak Brno — Real Madrid 110—99 (meci tur). MRPAMOND O istorie tragică în anul 1960 Africa de Sud a participat pentru ultima da­tă la Jocurile Olimpice (Ro­ma). în 1963 a luat fiinţă Mişcarea sportivă sud-afri­­cană, care­­se opunea apar­­theid-ului şi s-a refugiat la Londra. în 1964, C.I.O. a sus­pendat Comitetul Naţional din Africa de Sud. 1968 — Comitetul de organizare al J.O. din Mexic a primit in­vitaţia de a face o vizită în Africa de Sud, dar, la pro­testele ţărilor europene şi a­­fricane, a răspuns negativ: în acelaşi an, Federaţia Interna­ţională de Box (amatori) a exclus Africa de Sud; 1970 — Comitetul Internaţional Olim­pic a procedat la excluderea Africii de Sud, în anii care au urmat, a fost exclusă din federaţiile internaţionale de atletism, baschet, fotbal, na­­taţie, haltere, lupte. Un nu­măr de federaţii a continuat să întreţină legături cu A­­frica de Sud (tenis, hokey, caiac-canoe, echitaţie, rugby, gimnastică etc.). ... Africa de Sud — după ultimul recensămînt — nu­mără 37 milioane de locui­tori, între care 28 milioane sunt negri, 5 milioane albi (60 la sută afrikaneri şi 40 la sută anglofoni), 3 milioane metişi şi un milion de indi­eni. Capitala administrativă este Pretoria. Primii pionieri s-au insta­lat aici în sec. al XVII-lea venind din Europa în două grupuri principale: olandezii Companiei Indiilor Orientale şi hughenoţii francezi alun­gaţi de Edictul de la Nantes. Acestora li s-a dat numele de afrikaneri sau boors (ţărani, în limba olandeză). Sosirea englezilor în seco­lul al XIX-lea a provocat conflicte serioase care i-au determinat pe afrikaneri să migreze spre nord unde s-au ciocnit cu negrii băştinaşi. Englezii au desființat sclava­jul în 1834, acordînd negrilor drepturi civice. In vreme ce afrikanerii s-au stabilit in Transvaal și Orange care au fost recunoscute ca state in­dependente de Marea Brita­­nie. Aceasta pînă cînd în Transvaal s-au descoperit ză­căminte de diamante, dar in Orange — aur. Atunci engle­zilor au început să le luceas­că ochii. Așa că s-a ajuns, i­­nevitabil la conflict armat care n-a încetat decît odată cu izbucnirea primului război mondial. Afrikanerii — mult mai numeroşi decît englezii — s-au organizat într-o Uni­une Sud-Africană în care partidul naţionalist, creat în 1912 de generalul Hertzog, a radicalizat regimul şi a eli­minat o parte din drepturile pe care englezii le acordase­ră populaţiei de culoare. A­­juns la putere în anul 1948, acest partid a impus concep­­ţia sa de apartheid, adicâ o segregaţie totală şi .,meschi­nă“ (petty apartheid) legife­rată prin Group Areas Act, în 1950. O primă măsură a fost suprimarea subvenţiilor misiunilor religioase care deschiseseră şcoli pentru ne­gri. In 1961 Africa de Sud s-a retras din Commonwealth. Crearea Africii de Sud a ra­dicalizat măsurile rasiale şi s-a început o adevărată te­roare: intervenţii violente a­­le poliţiei, condamnări la puşcărie şi chiar la pedeapsa capitală, în 1962, Nelson Mandela, liderul populaţiei de culoare, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Bine­înţeles, comunitatea interna­ţională a condamnat această politică şi în acest context s-a înscris şi Comitetul In­ternaţional Olimpic, în ultima vreme guvernul Africii de Sud a dat dovadă de intenţii clare de democra­tizare a vieţii interne şi, ca urmare, forurile internaţio­nale au luat în discuţie re­primirea acestei ţări (ciumate pînă acum) în comunitatea internaţională. Mulţi membri ai comisiei executive a C.I.O. sunt favo­rabili acceptării ca Africa de Sud să participe la viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Să vedem.­­ (n.r.d.) Fără comentarii... sau cu arbitrul,nu-i de glumit

Next