Tribuna Sporturilor, 2002 (Anul 12, nr. 599-648)

2002-02-04 / nr. 602

Sportmagazin Războiul lui "Iron Mike" "M-am luat la trântă cu un aligator, m-am încăierat cu o balenă. Am încătușat fulgerul, am aruncat tunetul după gratii. Am ucis o stâncă, am zdrobit o piatră, am băgat în spital o cărămidă. Sunt atât de rău că îi îmbolnăvesc pe doctori". (Muhammad Ali, poezie compusă înainte de meciul cu George Foreman, din 1974) Nu trebuie neapărat să ai studii de medicină ca să-ți dai seama că Mike Tyson nu stă tocmai bine cu psihicul. Porecla de "Mad Mike" ("Mike Nebunul"), pe care i-au aplicat-o ziarele de scan­dal fostului campion mondial la categoria grea, este pe deplin motivată - aşa susţin unii psihiatri consultaţi de presa britanică. După recentul incident de la New York, când Tyson a intrat în conflict cu actualul lider al "greilor", britanicul Lennox Lewis, bănuiala că pugilistul american nu se află în deplinătatea facultăţilor mintale s-a transformat, pentru mulţi, în certitudine. Cotidianul britanic "Daily Telegraph" a publicat opiniile unui specialist, psihiatrul Rosemary Leonard, cu privire la sănătatea psihică a lui Tyson. Pugilistul american este diagnosticat cu grave tulburări de personalitate, cauzate, printre altele, de un nivel ridicat de testosteron. El are un "comportament antisocial, deviant, agresiv", este indiferent faţă de ceilalţi, acţionează iresponsabil, fără să ţină cont de regulile societăţii. "Astfel de persoane nu se simt niciodată vinovate de nimic, pedepsele nu au nici un efect asupra lor, nu-şi asumă responsabilitatea pentru propriile greşeli, ci aruncă vina pe ceilalţi, susţinând că au fost provocaţi. Este adevărat că unii oameni au tendinţa să fie mai agresivi decât alţii, poate că Tyson a fost programat genetic să aibă un comportament violent. Dar asta nu reprezintă o scuză. Mulţi pugilişti profesionişti au înscris în codul genetic un potenţial de agresivitate mai mare decât cel normal, dar îşi controlează aceste predispoziţii şi se folosesc numai când boxează. Tyson însă se comportă, în orice împrejurare, ca și cum s-ar afla pe ring", se subliniază în articolul apărut în "Daily Telegraph". Semnatara materialului respectiv este de părere că tranchilizantele nu sunt o soluţie pentru a-l calma pe Tyson, care are cel mai mult nevoie de psihoterapie. "Dar şedinţele de psihoterapie nu ar da nici un rezultat, dacă lui Tyson i se va permite să boxeze în continuare, pentru că i-ar oferi acestuia o scuză pentru a-şi justifica crizele de nervi. Este ca şi cum i-ai prescrie ţigări lights unui pacient care are o boală de plămâni­ şi încearcă să se lase de fumat", a opinat Rosemary Leonard. Un alt jurnal britanic, "The Sun", a publicat fragmente din raportul unei comisii de experţi, alcătuită din neurologi, psihologi, psihanalişti şi psihiatri, cu privire la sănătatea psihică a lui Tyson. Acest raport a fost înaintat, cu titlu consultativ, Comisiei de sport din statul Nevada, care trebuie să decidă dacă îi va acorda sau nu licența pugilistului american, în vederea meciului cu Lewis, programat pentru data de 6 aprilie, la Las Vegas. Conform acestui raport, "Iron Mike" prezintă toate simptomele unui maniaco-depresiv: căderi nervoase, bulimie, autoculpabilizare. Totul se petrece ca într-un meci dintre Michael Gerard Tyson, o persoană obişnuită, cu defectele şi calităţile unei persoane obişnuite, şi "Iron Mike", cel blamat sau adulat de mulţime. Tyson a protestat împotriva dezvăluirii analizelor psihiatrice făcute asupra sa, susţinând că se simte umilit să fie astfel expus, ca un obiect de studiu, opiniei publice. Dar speranţa că îşi va recăpăta licenţa l-a determinat să accepte ca fişa sa clinică să fie remisă Comisiei din Nevada. "Nu am respect faţă de propria mea persoană, dar am cel mai mare ego din lume. Nu mă împac cu statutul de celebritate, nu vreau să fiu tratat ca un superstar", le-a spi­s medicilor pugilistul care, la 20 de ani, devenea cel mai tînăr deţinător al titlului mondial la categoria grea. Specialiştii au ajuns la concluzia că Tyson suferă de traume psihice şi fizice, care explică exploziile de furie, violenţa lui frenetică, alternată cu stările depresive. Nu are încredere în ceilalţi, se teme că aceştia îl vor trăda. Se supără şi pe el însuşi, suspicios că se lasă folosit de alţii, se autovictimizează, se consideră nedreptăţit. De aceea, adoptă o atitudine defensivă şi se comportă agresiv, pentru a-i îndepărta pe ceilalţi. Evaluează sumar situaţiile de viaţă şi se comportă impulsiv. De cele mai multe ori, îşi justifică gesturile violente prin faptul că îi este greu să suporte presiunile de ordin financiar şi emoţional. Copilul-minune al tenisului feminin de la începutul anilor '90 a atins, în sfirşit, maturitatea. Precocitatea a fost pentru Jennifer Capriati o lamă cu două tăişuri. Prea devreme răsfăţată de presă şi de public, a trebuit să treacă prin infernul drogurilor, prin purgatoriul uitării, pentru a regăsi gloria pe care atât de uşor a risipit-o la 18 ani. Născută pe data de 29 martie 1976, la New York, Capriati a bătut toate recordurile din tenisul feminin în materie de precocitate: la vârsta de 14 ani şi două luni, se califica în finala turneului de rol Roland Garros, la 14 ani şi 235 de zile, devenea cea mai tînără jucătoare clasată în primele zece poziţii ale ierarhiei WTA. La vârsta de 16 ani, o învingea pe germanca Steffi Graf în finala turneului olimpic de la Barcelona, din 1992. La acea dată, sportiva americană deja câştigase peste un milion de dolari din premii. "Are tendinţa să ceară prea mult de la ceilalţi, să se bazeze prea mult pe alţii, de fapt este un naiv, în relaţiile lui cu alte persoane", se arată în fişa de observaţie clinică a pugilistului american. Tyson se află în divorţ cu­ cea de-a doua sa soţie, care l-a acuzat de adulter, şi i-a intentat proces fostului său promotor, Don King, pe motiv că acesta nu i-a apărat interesele financiare. "Toţi mă părăsesc, mă lasă oameni pentru care mi­­aş fi dat viaţa", a clamat Tyson. în faţa psihiatrilor, fostul cam­pion mondial a mărturisit că nu-şi aminteşte prea multe lucruri din copilărie, din cauza loviturilor primite în zona capului, în timpul bătăilor de stradă. Concluzia specialiştilor este că Tyson s-a aflat, toată viaţa, în căutarea unei figuri reprezentative, un substitut al tatălui, care să-i inspire forţă şi încredere. Centrul lumii lui Tyson a fost, un timp, antrenorul Cus D'Amato, care l-a cules de pe străzi pe puştiul de 12 ani şi l-a dus într-o sală de box. Dar lumea lui "K­on Mike" a fost cutremurată din temelii atunci când D'Amato a murit. Nimeni nu a putut să-l înlocuiască pe legendarul antrenor, iar Tyson s-a aflat de atunci în derivă psihică. A încercat să-și formeze o familie, dar a înregistrat două eșecuri. între timp, cariera sportivă cunoaște o fază de declin, în timp ce "Iron Mike" este chemat în ring de mulțime, Michael Gerard Tyson încă nu și-a revenit după K.O. înregistrat în meciul cu propria viață. Cea în care mulți o vedeau pe viitoarea regină a tenisului a ezitat să-și ia coroana în primire, optând pentru rolul de eternă infantă, rătăcind prin diniede de dezintoxicare,și cabinetele de psihoterapie. între anii 1994-1995, Capriati a abandonat practic sportul. Revenirea în arenele de tenis a fost dificilă, Capriati părea să se fi resemnat la a fi propria sa umbră. In­ anul 1998, jucătoarea americană nu se mai afla pe unul dintre primele 100 de locuri ale clasamentului mondial. După ce a câştigat, în anul 2002, pentru a doua oară consecutiv, proba de simplu a turneului de la Melbourne, Jennifer a confirmat că nu mai are rău de înălţime, ca,în adolescenţă, şi a urcat până în vârful ierarhiei mondiale. Deşi cearcănele de fostă toxicomană se şterg încet de pe chipul campioanei, Capriati pare să ştie că trecutul încă o urmăreşte, întipărit în memorie ca o lecţie bine învăţată.­­ Nu ştiu. Greu de spus. Nu prea se poate compara una cu alta, fiecare dintre aceste reuşite este specială în felul ei. - Jennifer, anul trecut ai spus că vei aşeza în holul casei tale trofeul pe care Pagină realizată de Ovidiu BOICA - Jennifer, felicitări! Ai cîştigat pentru a doua oară la Melbourne. Cum te simţi, după o­ astfel de reuşită? - Destul de bine. Dar nu-mi dau seama când m-am bucu­rat mai mult, după victoria din 2001 sau acum. Prima dată când câştigi un turneu, ai un sentiment deosebit, dar şi felul cum am câştigat anul acesta este special. Nu mă aşteptam să fiu în finală, dar m-am calificat. Meciul cu Martina Hingis a fost cel mai dur pe care l-am disputat vreodată, în condiţii deosebit de grele. Totuşi am reuşit să trec peste asta şi acum mă simt cât se poate de bine. - Cînd ai venit în Austra­lia, pentru acest turneu, te gândeai că îţi vei păstra titlul cucerit anul trecut? - întotdeauna am avut­­încredere în mine. Poate că alţii au îndoieli în legătură cu mine, dar eu consider că nimeni nu trebuie subes­timat, nu trebuie judecat du­­ă aparenţe. în ce mă priveşte, sunt mult mai puternică decît dau impresia, am mai multă forţă interi­oară decât se vede în afară. Chiar dacă, pe parcursul Internaţionalelor Australiei, am avut unele probleme, le-am depăşit şi eram într-o formă din ce în ce mai bună, pe măsură ce turneul se apropia de sfîrşit. - Apropo de forţa inte­rioară, finala cu Hingis te-a solicitat foarte mult la acest capitol, nu-i aşa? - A fost cea mai grea partidă a mea, în timpul finalei, mi-a trecut prin minte, de cîteva ori, că îmi voi da sufletul pe teren. Dar nici lui Hingis nu i-a fost uşor, simţeam asta. Am avut noroc că am câşti­gat al doilea set, care a fost decisiv, cred că atunci s-a întors situaţia în favoarea mea. Eram hotărâtă să dau tot ce am mai bun în mine, să dau totul, îmi spuneam asta tot timpul. Ştiam că trebuia să lupt până la capăt, chiar dacă apoi nu aş mai fi fost în stare nici să mă târăsc şi m-ar fi cărat pe targă la vestiare. V - îţi vei aminti mereu de această finală atât de tensionată, nu-i aşa? - Da, sigur, cum să nu-ţi rămână în memorie unul dintre cele mai frumoase meciuri pe care le-ai jucat vreodată? - Ce contează mai mult pentru tine: cîştigarea Internaţionalelor Aus­traliei sau ocuparea pri­mului loc în clasamentul mondial? l-ai cucerit la Interna­ţionalele Australiei. Unde vei pune trofeul câştigat anul acesta? - îi voi găsi probabil un loc în camera mea. Aşa voi avea trofeul dinaintea ochilor tot timpul. - Vei găsi loc şi pentru o Cupă de la Roland Garros? - Nu ştiu, e prea devreme să mă gândesc la asta. Mai întâi vreau să mă bucur de acest trofeu, să-mi iau o vacanţă de o săptămână, după care îmi voi relua antrenamentele. Capriati - în sfârşit, regină Tribuna spomiilor, nr. 602,4 febmiarie-10 februarie 2002

Next