Tribuna, ianuarie-martie 1887 (Anul 4, nr. 1-72)
1887-01-24 / nr. 18
Anul IV Sibiiu, Sâmbătă în 24 Ianuarie (5 Februarie) 1887 Nr. 18 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1l1 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V4 an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 el. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 22 Ianuarie st. v. Resboiu sau pace? Iată două întrebări, care în timpul din urmă se pun tot mai des şi care în partea cea mai considerabilă a presei europene sunt chiar şi discutate. ţfiarele, care se ocupă cu întrebările aceste, răspund la ele care după posiţiunea lor. Unele ţin răsboiul de probabil, de inevitabil chiar. Altele, şi cu deosebire oficioasele, îşi dau toate silinţele se convingă pe public de contrarul. Nu încape îndoeală, că pacea este cea mai plăcută şi mai dorită de publicul cel mare. Ar urma dar’, ca publicul să creadă mai bucuros ceea ce cetesce înfiarele oficioase. Lucru ciudat e numai, că şi oficioasele, oricât afirmă că pacea are să fie susţinută, nu pot încungiura a nu atinge coarde de acele, care slăbesc credinţa în asigurările lor. Este vorba că la noi în monarchie delegaţiunile au să fie convocate în sesiune extraordinară pe la începutul lunei lui Martie. împregiurarea aceasta extraordinară o principiare mai independente şi o folosesc drept argument pentru aserţiunile lor răsboinice. Vin apoi oficioasele și vor se domolească spaima ce vor fi creând că s’a produs în public și demonstrează, că dacă se convoacă delegațiunile, nu urmează ca se fie resboiu. Insă ce cjic ele mai departe? Rămân, ce e drept, pre lângă negațiune și zic, că nu resboiul iminent ar fi causa întrunirii delegaţiunilor austro-ungare. Causa acestei sesiuni extraordinare este, a se vota guvernului unele sume din bună vreme, de care ar avă trebuinţă, ca să fie gata pentru toate eventualităţile. Căci acum are să cumpere cu mult mai ieftin cele de lipsă pentru întreţinerea răsboiului decât după o nefavorabilă schimbare spontane. Va schima şi negaţiunea din organele oficioase astfel comentată ar fi un fel de afirmare, deşi îmbrăcată în haine, pe cât se poate, pacinice şi inocente, ca lumea să nu se sparie de ceea ce se ascunde în haine. Guvernele îşi au considerantele lor când în cestiuni aşa de grave proced astfel. Şi considerantele aceste desigur, că nu se refer numai la cumpărări ieftine, ci mai cu seamă la responsabilitatea ce o iau asupră-i şi în cestiuni aşa de grave. Cu toate aceste noi nu stim, că mai de folos este a ascunde şi a ţină publicul într’o nesiguranţă penibilă, sau a-’i spune fără multe forme de ce are să se ţină. în timpul nostru resboaiele nu se poartă de soldaţi de profesiune, ale căror secrete nu trebue să le scie şi cetăţeanul. Resboaiele în filele noastre se poartă de poporul cetăţean al statului. Mai ales acum, dupăce se vor introduce şi gloatele, putemfice, că numai femeile, copiii şi bătrânii sunt exemţi de la participarea directă sau indirectă la rosboaie. De cine să se ţină secret lucrul, la care are să participe poporul întreg ? Rosboaiele, mai departe, nu sânt răsboaie de cabinete, de care n’aveau interes fără vre-o câteva persoane. Din contră astăzi sânt interesele generale ale popoarelor, care dau nascere răsboaielor. Ele au să decidă asupra unor cestiuni, de care sânt legate altele, privitoare la bunăstarea materială şi intelectuală. Prin urmare fiind toţi interesaţi câţi au să participe la dînsele, trebue să se şi entusiasmeze pentru dînsele, nu însă să le fie frică, să se teamă de dînsele. Entusiasmul însă nu se propagă prin aceea că-i arăţi poporului lucrul, pentru care trebue să fie entusiasmat odată, numai în parte, car’ în cea mai mare parte îl tăinuiesci. Prin aceasta pare că guvernul ar vră să că tăinuiesce lucrul ca poporul să nu se sparie de el. Aceasta ar fi o metodă greșită din partea guvernelor de a umbla cu poporul. Abstrăgend dela împregiurarea, că în chipul acesta s’ar demonstra şi un fel de neîncredere, pe cât de nejustificată, pe atât şi de inoportună faţă cu poporul, mai sânt a se lua în consideraţiune şi interese materiale particulare. Câţi din acei ce au să participe activ la resboiu nu ’şi-ar regula şi ei din vreme afacerile lor economice, ca să nu le lase la glasul trâmbiţei încurcate şi fără de nici un capăt ? De ce dar, organele oficioase de pretutindenea dau expresiune speranței, că résboiul se va pută evita, pre când guvernele însăși fac pregătiri de résboiu? Pentru că, în adevăr, nu poate să prevadă nimeni cu destulă siguritate, cum au să se desfăşure evenimentele. Pregătirile se fac, fiindcă nimeni nu poate sti, dacă răsboiul se va pută ori nu evita, şi e pentru fiececare din statele angagiate o cestiune de prudenţă de a fi pregătit pentru toate eventualităţile. Tot atât de imprudent ar fi însă, dacă spiritele s’ar alarma, fărâ ca să se scie positiv, că resboiul e inevitabil. Starea aceasta de nedumerire generală poate să fie trecătoare, dar’ poate să fie şi prevestirea unei conflagraţiuni. Privind clar’ cestiunea din punctul de vedere al nostru, prudenţa cere să sperăm, că pacea se va menţină şi să ne căutăm în toată tigna de treburile noastre, dar să ne şi pregătim pentru toate eventualităţile, pentru ca atunci, când totuşi ar isbucni răsboiul, să nu mai stăm pe gânduri, ci să avem o atitudine de mai nainte premeditată. Forţa „Tribunei“. Un idil în Roşeni. Novelă. De Bret Harte. (Urmare şi fine.) — Nu e pentru d-ta să asculţi laudă de la o femeie cum sânt eu, o sciu bine asta. — S zise aceasta cu iuţeală. Nici pentru mine nu era să viu ziua mare aici la d-ta, dar’ vă rog ceva, — nu pentru mine, ci pentru acel copil bun. — încuragiată fiind de privirea d-şoarei, mai continuă cu o voce slabă: — Vedeți, d-şoară, copilul acela afară de mine nu mai are pe nimeni în lume, dar’ eu nu sunt bună pentru aceea, ca să-’l cresc. Și m’am gândit în anul trecut să-’l trimit la Francisco la școală, dar’ când am autjit, că va veni o profesoară, am aşteptat pănă ce v’am văfjut pe d-voastră, şi vădendu-vă, am vetut-o şi aceea, că toate sânt bine şi că car’ îl mai pot ţine puţin pe copilul meu acasă. Oh, d-şoară, copilul acela grozav vă iubesce; dacă aţi aucji când vorbesce despre d-voastră, cât de frumos — şi dacă el v’ar ruga ceea ce vă rog eu, stiu că nu ’l-aţi refusa. — Foarte firesc, — vorbi înainte cu o voce tremurândă, — lucru foarte firesc, că copilul s’ar duce bucuros cu d-voastră, d soară, căci tatăl lui, când am făcut cunoscinţă cu el, era tot un fel de domn, — şi copilul, la urma urmelor, trebue să mă uite odată pe mine, — nici nu mă tânguesc pentru aceasta. Căci pentru aceea am venit aici, să vă rog, ca să duceţi pe Toma, D-deu să-’l binecuvinteze pe acel copil bun şi drăgălaş, copil fără de seamăn, — luaţi-’l cu d-voastră. Se sculă dela locu-’i, o luă de mână pe fata aceasta jună şi cătu în genunchi înaintea ei. — Bani am destui; toţi vor fi ai d-voastre şi ai lui. Daţi-’l la vre-o şcoală, unde puteţi să-’l cercetaţi câte odată şi ajutaţi-’l să . . . să . . . să uite pe maică-sa. Şi lucrul cel mai rău ce d-voastră aţi pută face cu el este nemărginit de bun pre lângă cele ce ar învăţa dela mine. Numai să-’l scoţi din această viaţă urgisită, din locul acesta blăstămat, din acest păment al ruşinei şi al durerii. II duci? aşa e că da? văd, că da! Nujiceţi ba, — nici nu puteţi săjiceţi ba. Faceţi-’l curat, nobil, cum sunteţi d-voastră; şi dacă va cresce mare, puteţi să-’i spuneţi numele tatălui seu, — acest nume, pe care nu ’l-am rostit de ani defile, numele lui Alexandru Morton, căruia aici îijice Alecu! . . domnişoară Marie! — nu vă trageţi mâna. D-şoară Marie, vorbiţi-’mi! îmi luaţi copilul, aşa e? Nu vă întoarceţi faţa de la mine. Stiu că nici nu ar trebui să vă uitaţi la o femeie cum sunt eu. Domnişoară Marie! D-l jeul meu, ajută-mă! Mă lasă! Maria se sculă şi se duse ca ameţită spre fereastra deschisă. Acolo se opri, şi răzimându-se de zid, se uită cu ochii spre o vargă roşie ce era spre cer şi care slăbia, devenia din ce în ce mai palidă. Puţina lumină ce o mai avea îi mai lumină fruntea ei curată şi tinără, gulerul ei alb, mânile ei albe şi încrucişate ca la rugăciune, dar cu încetul dispăru toată lumina. Femeia rugătoare, tot în genunchi încă, — se târî lângă ea. — Stiu că-’ți va trebui timp pănă ce te vei gândi la asta. Aștept aci toată noaptea, dar’ nu mă pot depărta, pănă ce nu voiu primi răspuns. Nu mă refusa, îl duci, ori nu? Văd după fața d-tale îngerească, așa față am veciut eu în vis! Văd în ochii d-tale, d-șoară Marie! — îl duci, aşa e că-’l duci pe băiatul meu ? Cea din urmă rabtă roşie s’a stîns, umplu cumva ochii Măriei cu o strălucire de glorie, străluci, slăbi, dispăru. Soarele apusese în Roşeni. In întunerec şi linişte se autoi glasul dulce al Măriei. — îţi iau băiatul cu mine. Trimite-’l încă seara asta la mine. Mama fericită atinse cu buzele marginea şorțului Măriei. Ar fi vrut să-şi ascundă faţa în încreţiturile sfinte ale acelui şorţ, dar’ nu îndrăsnia. Se sculă în picioare. — Scie omul acesta, — scie planul d-tale ? întrebă d-șoara Maria cu iuțeală. — Nu, nici nu-’și bate capul cu asta. Nici nu ’și-a văzut încă copilul, ca să-’l poată cunoasce. — Du-te la el numai decât, — încă în seara asta — iute! Spune-’i ce ai făcut. Spune-’i, că eu ’ți-am dus copilul și că el nu-’l va mai vedea — niciodată nu va vedea ... pe... pe copil. Ori unde va fi, să nu vină după el; ori unde îl duc, să nu-’l caute. Da, du-te, du-te acum, te rog, — sânt ostenită și — mai am încă mult de lucru. O petrecu până la ușă. în prag femeia se întoarse: — Noapte bună! îifi pe-Ar fi voit să se arunce la picioarele d-șoarei Maria. Dar’ în acel moment fata tinără îşi întinse braţele, şi vreo câteva minute strînse la pieptul ei nevinovat pe femeia rătăcită şi apoi închise şi încuiă uşa. în fliua următoare Iosif Zimbilă, surugiul poştalionului din Capitală, îşi luă în mâni frânele cu un simţ ca şi cum ar avea asupră-i o răspundere foarte mare: între pasageri era şi d-şoara profesoară. Când ajunseră la drumul mare, numaidecât opri caii după dorinţa unui glas plăcut din lăuntru şi aşteptă cu smerenie, pănă ce Toma se coborî din poştalion, după porunca d-şoarei Maria. — Nu din tufişul acela, Tomă, — din celalalt. Toma îşi scoase briceagul seu nou, şi tă- • iând o creangă dintr’un tufiş mare de azalee, o dădu d-şoarei Maria. — Ei! putem să mergem? — Să mergem. Şi cu aceasta se sfîrşi idilul din Roşeni. Trad. de Ioan Russu. Revistă politică. Sibiiu, 22 Ianuarie »1. v. Foile budapestane ţin, că delegațiunile vor fi convocate probabil pe la sfîrşitul acestei luni şi vor avă mai întâiu să voteze suma de 15 milioane, care s’a fost cheltuit deja pentru scopuri militare și pe care guvernele au acordat-o în aşteptarea, că vor primi aprobarea ulterioară a legislativei. Afară de aceasta se vor mai presenta noue proiecte, prin care se pretinde un credit suplementar de circa 20 milioane. Pre lângă aceste mai vin şi disposiţiunile cu privire la gloate, a căror executare va pretinde de asemene cam 7 milioane. Pentru armata teritorială austriacă se mai pretinde în sfîrşit un credit suplementar de 20 milioane aşa, că ambele state ale monarchiei vor avă să scoată din buzunar sumuliţa de aproape 60 milioane fioreni. Situaţia externă nu e tocmai favorabilă şi precauţiunea ministrului de răsboiu comun e justificată la toată întâmplarea. Nimeni nu poate deci să-şi facă vreo imputare, pentru că ia disposiţiuni spre a fi gata pentru toate eventualităţile. La articolulfarului „Die Post“ întitulat „Petăiuşul cuţitului“ face „Kreuzzeitung“ următoarele observări: Articolul de ieri al farului „Die Post“ e ce e drept, de natură privată întocmai ca şi articolul lui de deunăzi; dă însă expresiune disposiţiei ce cresce mereu atât aici cât şi în Francia, dacă aduce desvoltarea lucrurilor în legătură cu ministrul Boulanger. „Kreuzzeitung“ constată, după un articol al farului „Autorité“, că în Francia există un curent considerabil în contra lui Boulanger, crede însă că și acest articol întocmai ca acela al zitarului „Post“ nu-i în stare să pună stavilă înrîuririi lui Boulanger. între asemene împregiurări trebue să se aștepte omul în toatăjiua la cele mai rele lucruri. Pentru Germania numai prin o completă pregătire se poate menţină pacea Despre disposiţia din Francia primesce „Neue Freie Presse“ următoareadepeşă din Paris: Situaţia nu se poate definia uşor. Domnesce o nelinişte generală; totodată însă se vede inştinţa de a împedeca orice isbucnire a temperamentului. La articolul de ieri alfiarului „Die Post“ răspund unele foi, că Francia să stee numai pe pace. Cu cât se opintesce însă mai mult presa serioasă franceză a încungiura agitaţiunea, cu atât mai mare este neliniştea, ce s’a produs prin crisa financiară. Repeţitele panice la bursă şi căderea rentei umplu de îngrijiri şi pe cele mai liniştite persoane, şi toată lumea se întreabă: ce au să însemne sguduirile aceste ? Comunicările ce le-a adus „N. Fr. P.“ despre iminenta convocare a delegaţiuilor au produs aici o viuă agitaţie cu toate că se asigura, că aceste măsuri n’au caracter neliniştitor, ci sunt numai nisce acte de precauţiune. Cercurile normative însă nu au