Tribuna, ianuarie-martie 1887 (Anul 4, nr. 1-72)
1887-01-28 / nr. 21
Pag. 82 lor naţionale. Ceea ce voiesc ei, maghiarizarea, este un vis, care le consumă puterile înlăuntru şi îi face slabi în afară. „Cu această ocasiune credem nimerit ace câteva cuvinte şi la adresa deputaţilor români din camera ungară. „Se scie, că partida naţională română din Ungaria numai cu mari greutăţi a isbutit să trimită câţiva representanţi în camera din Pesta. „Care era acum datoria acestor representanţi cu ocasiunea discuţiei asupra budgetului? Fără îndoeală, de a expune şi ei starea miserabilă, în care se găsesc Românii din regatul Ungariei şi de a cere îndreptare. „Nu ştim cum s’a întâmplat rusé, că de astădată nici unul dintre deputaţii români n’a luat cuvântul cu ocasiunea discuţiunii generale asupra budgetului. Numai după ce s’a început discuţiunea pe articole s’a ridicat dl Babeş ca se spună d-lui Tisza, că dînsul întreţine cu bani din fondurile secrete agitaţiunea contra naţionalităţilor. „Cu o asemenea activitate parlamentară ni se pare, că nu se marchează importanţa elementului român în regatul coroanei ungare. „Stim prea bine, că nici printr’o expunere generală a situaţiunii Românilor nu s’ar fi putut dobândi vre-un vot favorabil din partea Maghiarilor. Dar’ s’ar fi putut dobândi un succes moral, s’ar fi sciuit că în camera ungară sunt şi representanţi români şi că Românii nu sânt de loc mulţumiţi cu politica maghiară. „Sânt destul de rari ocasiunile când pot şi Românii să spună cât sunt de nedreptăţiţi, de aceea ar trebui cel puţin să se folosească ocasiunile, cari li se presentă.“ Şi desigur, că nici „Gazeta Transilvaniei“, nici „Românul“ nu exprimă păreri individuale. Se vor fi găsind printre Români foarte mulţi oameni, care nu sunt mulţumiţi cu modul, în care profită dl V. Babeş de posiţiunea ce n i s’a creat în viaţa politică a Românilor. Am puté să ne unim şi noi cu aceştia; am putéa să lejicem, că sânt prea exigenţi şi că dl V. Babeş el însuşi scie mai bine, ce se poate şi ce nu se poate în actualele împregiurări, n’o facem nici una, nici alta, fiindcă tot mai sperăm, că dl V. Babeş va lămuri el însuşi opiniunea publică asupra motivelor lucrării sale. Căci nu ne putem închipui ca un om bătrân, care foarte mult a ostenit, ca să-’şi câştige stima, iubirea şi încrederea Românilor, să rămână indiferent, când mi se spune, că sânt mulţi Români, care pun la îndoeală sinceritatea d-sale, ba îl socotesc drept un om, care abusează de încrederea Românilor. Metropolitul Miron poate se culca: Prea puţin îmi pasă de opiniunea, pe careşi-o fac Românii despre mine, numai dacă sânt eu însumi împăcat cu mine. Poate, fiindcă în adevăr aşa este aceasta pentru toţi oamenii, care uşor se împacă cu sine însuşi, puţin le pasă chiar şi de opiniunea, pe care ei înşişi ’şi-o fac despre sine. Dl V. Babeş rnsé nu pare a fi dintre oamenii aceştia, şi de aceea sperăm că’şi va da oarecare silinţă să lămurească pe cei nedumeriţi şi să-’i facă de ruşine pe cei ce-’l grăiesc de rău. Dar’ dacă nu, atunci va trebui să se producă în cercuri foarte largi convinge-După ce norocul a fost, când cu unul, când cu altul dintre jucători, şi după ce se întărâtaseră cu toţii binişor de schimbarea norocului, o afurisită de zală se puse de-a culme uşa cu un ochiu în gaura de joc şi cu altul afară. Toader, care aruncase cel din urmă, pretindea că zala e în gaură şi este prin urmare a lui, altul, cu care ţineau şi ceilalţi, ceea că nu este aşa, şi din întâmplarea aceasta se ceartă şi în urmă se înhaţă de păr şi se iau la trânteli. Atât au fost de adânciţi păstorii cei mici în joc şi aşa erau de preocupaţi de cearta şi părneala lor, încât ei n’au băgat de seamă ce se întâmplă în giurul lor. Un fulger însoţit de un tunet lung ’i-a deşteptat şi a făcut sfîrşit şi păruelii lor. Toader îşi aduce aminte de turma lui. Caută spre baltă, dar’ nici un picior de scroafă nici de purcel; pe cer fuse din apusul despre meaŢenoapte s’au ridicat nisce nori negri cu nisce dungi cenuşii înspăimântătoare şi se întinseseră pănă deasupra capetelor păstoraşilor, într’un moment Toader îşi adună ce biată a avut şi fără de a se mai socoti, o tulesce spre sat. Fulgerele şi tunetele se repeţiau unul după altul şi acum au început a căde şi picuraşi mari, rea, că sânt între oamenii politici ai Românilor din ţerile coroanei ungare mulți, care țin mai mult ca Maghiarii să nu-’i grăească de rău decât ca Românii să-’i grăească de bine, și că în rândul acestor oameni trebue să fie pus și dl V. Babeș. Noi tot mai sperăm, că se va dovedi lipsa de temeiu a acestei presupuneri. (Va urma.) Revista politică. Sibiiu, 27 Ianuarie «t. v. De vre-o câteva oie încoace se colportează în cercurile partidului guvernamental scriea, că contele Iuliu Szapáry desigur va dimisiona cât mai curând şi ministrul de comunicaţiune Baross va primi în mod provisor portfoliul financelor. Această versiune se susţine încă, şi, judecând după telegrama noastră de ieri, se pare că este şi adevărată, în aceeaşi afacere ,i se depeşează din Budapesta şiparului „Neue Freie Presse“ : „în cercurile politice s’a vorbit aş, că contele Szapáry nici nu va mai aştepta să se termine desbaterea budgetară, ci îşi va lua rămas bun dela minister deja preste vre-o câteva oie, probabil după ce se va delibera budgetul ministerului de finance. Contele Szapáry la nici o întâmplare nu se va mai afla în funcţiune pe timpul desbaterii asupra legii financiare. Un succes pentru el nu s’a căutat de loc, fiindcă dl de Tisza a fost hotărît să facă în ministerul de finance un provisoriu mai lung. De intrarea dlui Coloman Széli în cabinet deocamdată nu poate fi vorba, deoarece acest om de stat numai atunci ar fi gata a primi conducerea afacerilor, când s’ar face întru toate o schimbare financiară şi toţi miniştrii s’ar supune unei dictaturi a ministrului de finance. Dacă deja de pe acum se prorocesce o durată mai lungă a provisorului, aceasta de sigur e de a se reduce la dorinţa cercurilor competente, care vor să facă la timpul seu posibilă o reconstruire temeinică a cabinetului. în timpul din urmă s’a vorbit mult, că ministrul de comunicaţiune Baross sau ministrul de instrucţiune Trefort va primi conducerea ministerului de finance. O hotărîre definitivă încă nu există în această privinţă, deoarece din multe părţi se stăruie, ca dl de Tisza să primească însuşi conducerea provisoriu a ministerului de finance, mai ales după ce el între toate împregiurările e hotărît a decide de aci înainte însuşi în toate Gestiunile financiare mai importante, reservându-l şi îndeosebi a comunica însuşi cu marele grup financiar“. Se pare că pe continent disposiţia politică s’a mai calmat în cele din urmă dovezie. Opinia publică adună cu multă temere toate semnele şi declarările şi se încearcă a-’şi întări prin aceste speranţa într’o menţinere a păcii. Dar’ întocmai cum nu a existat mai nainte un fapt hotărît, din care s’ar fi putut conclude isbucnirea unui conflict, aşa nu există nici în momentul de faţă un fapt positiv, care ar fi potrivit a împrăşcia îngrijirile serioase pănă la oare-care evidenţă incontestabilă. în privinţa cestiunii de £X OO oră dacă vom avea pace sau răsboiu, ea ca ce as secretarul de stat Hofman în comitetul administrativ al Alsaţiei şi Lorenei: „Pacea este bolnavă actualmente, este ca un om bolnav; medicii stau împregiurul patului, întregul public urmăresce cu interes fiecare schimbare în boală, fiecare doresce îndreptare; fiecare promite că va face tot posibilul pentru alinarea durerii. Este posibil — cu toţii sperăm acest lucru — ca actualmente să nu existe un pericol pentru viaţă. Boala de care sufere pacea este atât de înrădăcinată, încât, chiar dacă va trece pericolul actual, o înlăturare deplină a suferinţei, o însănătoşare deplină nu va urma, ci va rămâne o stare de slăbiciune, care în fiecare moment poate întoarce boala şi produce o nouă criză. Aceasta este situaţiunea. Dacă nu mă înşel, curentul în această ţeară este, că oamenii nu voesc, ca Francia, pentru ca se desfacă Alsația și Lorena de Germania, se poarte un résboiu, care pentru Francia însăși ar fi foarte periculos, car’ pentru Alsația și Lorena în orice împregiurări o calamitate dintre cele mai mari. Decât să se arunce Francia într’un asemenea résboiu. Alsaţienii şi Lorenii sânt mai mulţumiţi să rămână aceea ce sânt: membri ai imperului german. Acesta este curentul în ţeară, cel puţin, după cum cred eu, al marei majorităţi a poporaţiunii, şi mă bucur că nu sânt contrazis cu această ocasiune. Aşa fiind, domnii mei, este în interesul menţinerii păcii, ca acest curent să se manifeste cu tărie. Apropiatele alegeri pentru „Reichstag“ sînt o bună ocasiune pentru această manifestaţiune. Dacă ţeara va trimite în „Reichstag“ deputaţi, care să spună tare şi hotărît, că Albaţia şi Lorena nu voiesc să scie nimic de răsboiul de răsbunare, impresiunea asupra Franciei nu va lipsi. Afirm, domnii mei, că 15 voturi ale deputaţilor din Albaţia şi Lorena, într’o cestiune, care atinge relaţiunile între Francia şi Germania, vor avea cu mult mai mare greutate, decât voturile celorlalţi deputaţi din „Reichstag.“ Pentru că ei vor fi priviţi în Francia ca expresiunea opiniunii publice din Alsaţia şi Lorena. Greutatea acestor voturi va căda acolo în cumpăna răsboiului sau a păcii, după cum adecă vor fi date voturile, într’un sens sau altul. Fiecare poate, firesce, se aleagă cum voesce, dar’ răspunderea, în cas când resboiul cu toate stăruinţele pentru menţinerea păcii ar isbucni şi ar acoperi ţeava noastră de doliu, această îngrozitoare răspundere, domnii mei, o las pe seama acelora, cari nu sciu se exerciteze influenţa lor în interesul păcii.“ Pre când în străinătate se vorbesce despre o schimbare a politicei franceze, „Kreuz-Zeitung“ din Berlin e informat din Paris, că cercurile guvernamentale de acolo încep a avea serioase temeri pentru menținerea păcii în urma necontenitelor sgomote răsboinice. Numita foaie face apoi o privire istorică asupra vexațiunilor franceze în Prusia în anii 1806 —1813 și adaugă: „într’un résboiu contra Franciei, Germania n’are să câștige nimic. Dacă înse ea ar fi din nou impusă la résboiu, atunci negreșit că va trebui să încerce a nimici un cuib, în care de secole se fabrică arme şi intrige, ce tulbură liniştea Germaniei şi pacea Europei“. E de remarcat, că „Kreuz-Zeitung“ pănă acum a fost cu totul moderată în manifestările sale anti-franceze. Chiar şi astăzi sece, că expunerea ei istorică nu trebue interpretată în sens răsboinic. „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“ atribue o mare valoare constatării ce o face din Paris, că evenimentele de la bursa din capitala Franciei în prima linie au fost provocate de rîvna speculaţiunilor. Cu privire la articolul apărut în „Journal de St. - Petersburg“, Ţarul oficios din Berlin Tce: „Neîncrederea ivită şi perspectiva isbucnirii unor conflicte aruncă o tristă lumină asupra caracterului situaţiunii, care cu toate observările Ţarului din St.Petersburg, că cjilnic s’a arătat, că nici un guvern nu voieşce resboiul, nu poate fi de loc stabilită“. „Vossische Zeitung“ ace, că Rusia înainte de toate ar trebui să contribue la stabilirea liniştei prin retragerea pe faţă a candidatura principelui de Mingrelia. Cu privire la mésurile Austro-Ungariei scrie „Journal des Débats“ : „Măsurile Austriei pun întreaga Europă în uimire. Declaraţiunea, că acele măsuri se iau numai din punct de vedere de precauţiune, fiind situaţiunea încordată în Apus, e numai în parte exactă. Ruptura între Francia şi Germania nu atinge direct interesele Austriei. Austria nu-şi are ochii aţintiţi spre Rin, ci spre Dunăre. Austria n’are deplină încredere, că cestiunea bulgară se va putea resolva pe cale pacinică. Neapărat aceasta nu o spun politicii, dar’ starea lucrurilor dintre Germania şi Francia nu este adevăratul motiv al măsurilor luate de Austria.“ TRIBUNA Ratkoff despre Germania şi Austro- Ungaria. „Moskowskija Wjedomosti“, organul vestitului panslavist Ratkoff, a publicat zflele aceste un articol, ce a produs o mişcare destul de vie în Ţaristica europeană, mai ales şi în cea austro-ungară. Ţinem deci de bine a presentă şi cetitorilor noştri un extras mai cuprinător din amintitul articol, precum urmează: ziarul amintit ventilează cestiunea rapoartelor germane-rusesci şi se miră, cum de se aduce pe tapet în mod periodic cestiunea aceasta, dacă după spusele lui Bismarck, Rusia nu are motive de a ataca pe Germania, şi nici aceasta de a ataca pe Rusia. De ce se vorbesce dar de o presupunere, întreabă Ţarul amintit, dacă această presupunere e neîntemeiată, şi prin urmare fără înţeles? De unde vine tonul sărbătoresc şi pentru ce e de lipsă declaraţia empatică: „Noi voim a ne apăra, noi trebue să ne apărăm şi noi ne vom şi apăra pănă la ultima picătură de sânge, dacă Rusia ne va ataca“. Mai departe întreabă numita foaie, că ce importanţă are amintirea Poloniei, căci acolo nu există vreun motiv pentru a începe un resboiu cu Rusia? Apoi desfăşură Ţarul amintit, că Rusia are interese de cea mai mare importanță în Orient, Germania rusă a declinat de la sine hotărît prin gura cancelarului Bismarck ori și ce interes în Orient. „Moskowskija Wiedomosti“ accentuează, că Bismarck a combătut chiar și articole din Ţare, care provocau pe Germania ca să oprească pe Rusia în marşul ei înspre Constantinopol. Cu prilegiul acesta ars Bismarck, că acolo pot să fie alţii interesaţi, Germania însă trebue să primească rolul unui advocat de pace, chiar dacă ar fi considerată în Austro-Ungaria de rusofilă, eare în Rusia de austrofilă. Dacă este aşa,ace mai departe „Moskowskija Wiedomosti“, atunci pentru ce să primească Germania asupră-’şi grelele sarcini ale unui advocat şi samsar? Nu ar păzi oare Germania pacea mai bine, dacă nu s’ar amesteca în treburi, în care ea, precum însăşi Jice, nu are nici un interes? Mai departe desfăşură „Moskowskija Wiedomosti“ motivarea istorică a influenţei ruseşei în Orient şi Tce, că încât privesce pe Austro-Ungaria, aceasta întră acolo într’un teritor cu totul străin. Ea caută în Orient compensaţiuni pentru perderi avute, ea caută posesiuni noue. Austro-Ungaria apare acolo ca storcător, opresor şi duşman a tot ce formează basele generale ale popoarelor din Orient, duşman al alianţei lor cu Rusia. Cu o astfel de direcţie politică trebue să colideze Austro-Ungaria cu Rusia. Ce are să însemne aici mijlocirea Germaniei? Nu poate se existe în Orient nici un compromis între Austro-Ungaria şi Rusia, ce nu ar fi în paguba Rusiei şi în paguba naţionalităţilor, cari au acelaşi sistem şi aceeaşi cale ca Rusia. Rusia nu e partea agresivă, într’o asemenea stare, ce-’i mairemâne de a face unui mijlocitor binevoitor și intr’adever onest? „Wjedomosti“ răspund: A opri pe partea care atacă să invadeze pe un teritor străin și să facă anexiuni. Dar’dacă mijlocitorul acesta crede, că problema lui ar fi, să ajute părții atăcătoare pentru a sili pe ceealaltă parte ca să facă concesiuni, atunci aceasta nu înseamnă a fi mijlocitor, ci aliatul părţii atăcătoare, adecă a ataca însuşi, şi e lucru natural a crede, că pretinsul mijlocitor nu se va arăta desinteresat faţă cu lucrurile ce se petrec, şi cu toate asigurările lui va da prilegiu ca şi interesele lui se pară atinse. Ce trebuinţe are mijlocitorul de a stărui pentru o învoeala, care totdeauna va avea un caracter unilateral şi va însemna pentru Austro-Ungaria un pas înainte, oare pentru Rusia un pas înapoi ? Este foarte natural, că puterea, care va ajuta părţii atacatoare, care va îngriji de această parte şi care va lucra solidar cu ea, acea putere, care a fost sprijinită din partea Rusiei în atacurile şi anexiunile ei, spre paguba Rusiei, Germania Bismarckiană, dacă va exercea faţă cu Rusia o politică echivocă, are cuvinte de a se teme, că Rusia nu se va tot retrage, ci odată se va pune şi ea la resistenţă. Faime despre un răsboiu germano-rusesc se ivesc periodice; ele se ivesc mai ales pe timpul, când expiră triumviratul alianţei, în care triumvirat Germania ,şi-a anectat rolul unui mijlocitor, şi când acest rol pare a se pune în contra înaintării succesive a Rusiei, şi pentru înlocuirea înrîuririi rusesci cu cea a Austro-Ungariei. Nu de aceea ’i-se atribue Rusiei disposiţiă răsboinică şi intenţiuni agresive, pentru că ea ar ave întru adevăr asemenea intenţiuni, ci din temerea, că în sfîrşit ’i-se va urî şi ei a merge pe calea, care ’i se defige în învoeală cu Austro-Ungaria prin mijlocirea lui Bismarck. Dar’ dacă Rusia doresce se aibă şi ea politica ei proprie, dacă ea nu vrea să se supună cerinţelor politicei duşmănoase ei, atunci toată lumea vorbesce de inevitabilitatea răsboiului. Să încep intimidări prin coaliţiuni, şi se încep apoi stîrniri de noue perturbări în Orient. Nouă ni se pare, — aşa sfîrşesce „Moskowskija Wiedomosti“, — că conducătorul politicei germane atunci ar face ţerii sale cele mai bune servicii, care pacea Europei o va asigura mai puternic, dacă va abdice la acest joc de alianţă şi se va mărgini la rapoarte bune cu Rusia, de unde unei Germanie libere de pretensiuni nu ’i se nasce nici o primejdie. Nimic nu-’l împedecă pe Bismarck, de a ţină rapoarte prietinesci şi cu alte puteri, şi cu Austro-Ungaria, dar’ să nu împingă pe aceasta la o politică agresivă în Orient, căci acolo mai curând ori mai târziu trebue să colideze cu Rusia. Bismarck a făcut mari fapte în viața lui. Ar fi pentru dânsul timpul, ca să fie mulțumit. Este destul ceea ce a făcut și al Nr. 21