Universul, februarie 1886 (Anul 3, nr. 432-455)

1886-02-01 / nr. 432

Universul prin urmare atunci produc neîncetat u­­mezala. Afară de asta lustrul dat scândurilor, ușelor și cercevelelor de la ferestre, lus­tru în care intră terbentină, este văte­mător indivizilor ce -i respiră, producân­­du-le amețeli, dureri de cap, și unora diarei și spasmuri.­ ­—•—•—"— -----------...........................*--------­Consiliu practic Glicerina trebue să fie incoloră sau puțin cam de culorea chihlibarului sau să aibă culorea untului de migdale dulce. Un volum de glicerina pură trebue să se disolve complect într-un volum de al­cool acidulat cu a o suta parte de aed sulfuric, fără să lase nici un deposit, nici după 12 ore. Glicerina e un remediu eficace contra degerăturilor, arsurilor, scorojirilor pe lei, etc. -------—............ ............................ CASTEA VIEȚEI Dragostea ține une­ori loc de gândire, ea este o feriinte uitare a tot ce e în lume. ** Cel ce se crede perfect într’un așa grad în­cât nu mai are trebuință să în­vețe de la alții, nu va face nimic bun sau mare. Trebue să fim tot­deauna gata să primim, și să nu ne rușinăm d’a în­văța de la cel ce sunt în stare să ne în­vețe, știind mai mult de­cât noi. *** Blamarea tăcută e cea mai neîmpăcată, pentru că e fără ură, dar și fără spe­ranțe. * * Exemplul este învățătura cea mai pu­ternică.* * * In dureri, amintește­ țî nenorocirile ce­­lor-l­alți și nu uita că ești om. ------------------------------------------------——---------—1 Spice din Străinătate Exposiția de la Paris din 1889. — Ministrul de comerț al Franciei, Lockroy, stabilit definitiv sistema ce se va su­pune Camerei pentru organizarea expo­­siției din 1889. Dupe prosctul ministeru­lui, executarea marei întreprinderi e dată de guvern ajutat de o Societate de garanție. Capitalul trebuincios e prevă­zut de 40 milione din care 20 date de Societatea de garanție, 12 de Stat și 8 de orașul Paris. Două comitete se vor institui sub pre­­ședința ministrului. Unul format din trei membrii va conduce lucrările, în el va fi un delegat pentru construirea clădirilor, unul pentru artele aplicate și unul pen­tru espertisa aplicată. Al doilea Comitet din care vor face parte de drept cei trei membri ai celui d’întâi, va fi un co­mitet de executare și de control.­ ­ 3 Lockroy vrea să ’i compue din 200 membri luați din Senat, din Camera, din Consiliul municipal al Parisului, din ma­rele administrații ale Statului, din Came­rele de comerț, din diferitele secțiuni ale Institutului, din marile industrii, dintre artiști, din Camerele sindicale urb­ere, din presă și în general din tote catego­riile de persone competente al căror con­curs ar putea fi folositor. Societatea de garanție va avea și ea representanții ei într’acest Comitet. Nu va fi deci nici un comisar general. P­ oectul pentru clădiri se va pune la concurs. Acesta sistemă e adoptată de Consiliul municipal al Parisului.—Lockroy și-a asi­gurat deja principalele elemente ale unei Societăți de garanție. Proectul se va presenta pentru ratifi­care Camerei, de­ore­ce portă cu sine o deschidere de credit. —♦— Ucigașul prefectului la vreme.—Ni se scrie din Paris că s’a arestat acum un ore­ care George Dubois, de 30 ani, re­­presentantul unei fabrici de îngrășăminte artificiale. S’a denunțat un agricultor căruia i-ar fi zis­ într’un birt din Pontoise, cu câte­va 70« înaintea crimei : — Prefectul din Eure­mi a făcut rău­ mie și familiei mele, i­i vom­ face și e­i. Peste câte­va zile după crimă, Dubois ar fi zis agricultorului : — De ’I spune ceva, vai de tine ! Semnalmentul arestantului corespunde cu ale individului care în sema faptului fu văzut la Mantes­eșind repede din gară pe o ușă care nu era cea de eșire. Dubois locuia la Paris împreună cu o cocotă. Peste o săptămână se mută dând falsă noua adresă. Tăgăduesce absolut că ar fi vinovat, cocota tăgăduesce și ea. De altminteri dânsa a fost pusă în libertate. —#— Un lord berar.—Din Londra se scrie că berarul Allsopp a fost rădicat la dem­nitatea de Pair de Englitera. — ♦— Sinistrele maritime. Biuroul Veri­tas publică lista sinistrelor maritime pe­­ luna Decembre 1855, privind tote pavilio­a­nele. Vase cu pânză semnalate perdute : 11 germane, 17 americane, 46 engleze, 1 austriac, 1 brasilian, 3 daneze, 1 spaniol 5 franceze, 2 grece, 2 olandeze, 7 italie­ne, 19 norvegiane, 3 ruse, 6 suedeze; total. 124. In acest număr nu sunt coprinse 5 vase presupuse perdute din cau­za lipsei de sch­i. Vapore semnalate perdute : 1 german, 11 engleze, 1 olandez 1 italian, total. 14. In acest număr nu este coprins 1 va­por presupus perdut din causa lipsei de sciri. ................................0..............—---------­ Austrația nostră Dacă de jur împrejurul Armeniei, po­­porele de alte neamuri au apucat mai mult sau mai puțin pe clina corupțiunii, apoi de­sigur Armenii țin sus drapelul virtuții și al moralității. Armencele, acolo, nu’șî vinde sînul pen­tru un capriciu trecător, cum fac cele­l­­alte popore conlocuitore. Fetele june d’a­­colo se bucură de cea mai mare liber­tate și nimeni, dar absolut nimeni din flă­căi ș’ar permite a le adresa vorbe inde­cente cu care să se pângărescă aurul. De­și armenii în genere sunt stăpâniți de setea aurului, cu tote acestea fetele lor nu rămân ne­măritate; ele intră în căsătorie la vârsta cea mai fragedă, așa în­cât cu 14 sau 15 ani portă fructul martenitățea în pântecele lor. Flăcăii pâ­nă la 18—20 ani sunt mai toți căsătoriți. ............................... .3. Economie si discreție Un domn, dupe ce schimbase mulți ser­vitori și nu găsise nici unul dupe plac, se hotărî să ia în serviciu un țeran, căci numai la câmp­e rentate și limbuție mai puțină. Dupe ce aduse de la țară un găligan de flăcău ’1 c­­emnă înainte’i și’i zise : — Ascultă, ’ți recomand două lucruri: economia și tăcerea, și de le vei practica bine o să stai mult timp în casa mea și o să fii mulțumit. Găliganul respinse învârtindu-și căciula: — Am înțeles, cu cóne, lasă, fii pe pace. — Acum du-te la poștă și veZi de au venit scrisori pentru mine.­­Servitorul ajungând la poștă întrebă­ — Are boerul meu vr’o scrisore aici ? — Dar cum îl chiamî pe boerul d-tale? întrebă impegatul. Găliganul începe a rînji. — Da bun ești de cap. ’I fi craZend c’o să ’ți spun numele boerului, când el mi-a zis să nu spun nici o dată nimic. Țăranul se întorse fără scrisori. — Nu era nimic pentru mine ? întrebă stăpânul. — Ba era, da n’a vrut să'mi le dea, fiind­că nici eu n’am voit să le spun nume­le d-tale,''credeau c’or fi vr’un prost. — Prin* da gogoman ești, făcu stăpâ­nul, da trebuea să spui numele meu. ’L trimise din nou la poștă. — Am venit să ve spun numele boe­­rului și să ’mi dați hărtiele, strigă din nou servitorul pe gaura de la poștă. — Bine, Z‘3e funcționarul, dar trebue să plătesci 20 de bani. — Două­zeci de bani! da 10 n’ajunge, întrebă țăranul. Funcționarul începu să rîdă. — Vezi că stăpânul mi-a zis să fiu e­­conom, continuă îi servitorul, și­ eu vreau să ’l ascult. — Nu sa póte de­cât 20 de bani. — 15 nu primesc!? 1 (13 Februarief 1386 — Sfîrșesce o dată. Dă banii ori ple­­că. Zise funcționarul plictisit. — Ei, poftim 20 de bani, dar sa’rai dai două scrisori în loc de una. Impegatul ca să finescá luă o scrisóre din acele înapoite ca­ne flancate și des­tinate focului și o aruncă țăranului. Acesta o luă mulțumit și d’împreună cu acea a stăpânului se întorse acasă, unde istorisi tocmela cu o o bucurie stu­pidă. — Ești o vită încălțată, ’I Zise stăpâ­nul, aruncând scrisórea ce nu era a sa. Servitorul o luă de jos și eșind, ’și zise : — E multă vreme de când n’am tri­mis nici o scrisóre acasă, o s’o trimit pe acésta. ți­când ast­fel se duse și o aruncă în cutia poște». ..................................-----------------------------­U­ltime ^d­in Bucuresci, 31 Ianuarie. Se aude că d. I. C. Brătianu are de gând să se retragă din consiliul de adminis­trație al creditului funciar rural. Ne-am procurat portretele tuturor de­legaților conferinței de pace ce se ține actualmente în Bucuresci. Vom da pe mâine aceste portrete cititorilor „Univer­sului,“ începând cu cel al delegatului șerb, d. Mijatovici. Pe lângă portrete vom da și biografiile cât se póte de com­plecte ale acestor personagii. 21C La 15 Februarie va avea loc un bal la Teatrul cel mare din Bârlad, dar din inițiativa d-lui deputat A. V. Ionescu în folosul comercianților scăpătați. Duminecă sora va vorbi la ateneul din capitală d. Barbu Ștefănescu (de la Vran­­cea) despre limba românească. A sosit în capitală principele Urussof, ambasadorul Rusiei pentru România. D-sa vine din Rusia unde a asistat la înmor­mântarea unei rude a sale. Ffe Se depeșază din Madrid că provincia spaniolă Cuenca e devastată de locuste. Mizeria e la Culme atât în Madrid cât și în cele­­­alte centre industriale din Spania, unde lucrătorii fac demonstrații, cerând de lucru. i­ Ni se scrie din Constantinopol că sul­tanul a dat o iradea prin care ordonă înarmarea grabnică a întregei flote tur­ce , se lucreză cu mare activitate în ar­senalul de la Topane. Cuirasata Osmania a plecat la Candia. Consiliul de miniștri în ședința ce a ți­nut alaltăieri a discutat proectul asupra inamovibilităței magistraților de la Cur­țile de apel. 1 ................................--------------------------­ Foița, „I­niversului“ 52 PRINCIPELUI BISMARCK PARTEA ÎN TEI A­ ID e s m. osteniții y v IX Nirvana — Chiar dacă aș vrea asta, n’aș folosi nimic. După vorbele ce am pronunțat ieri la adunare în contra maiștrilor, nu cred ca să mă mai ia vr’unul la lucru. Apoi întorcându-se spre Berta Di­essel continuă: — Ți ar fi părut mai bine, prietenă, dacă nu me amestecam cu greviștii ? Femeea lăsă mai mult capul pe ciora­pul ce împletea ca și cum n’ar fi vezut bine firile, și fără a ridica ochii, răspunse: — Da, ar fi fost mult mai bine. Aceste vorbe, ori­cât erau de încet zise și fără reproș părură a fi avut un efect puternic asupra lucrătorului. Un su­­rîs amar ’i încreți buzele pe care de alt minteri se desinau numai blândețea și sp­­erința. — Așa e, Z­se el ca și cum ar fi fost singur, ni se contestă și dreptul de a ne îmbunătăți sorta prin lăsarea lucrului fiind­că este prea prost plătit. Și de la cine altul am fi așteptat ajutor dacă nu de la noi înșine ? De la stat ? De la societate ? O! sunt în acest stat numai doi omeni cari au dovedit că ar putea ; aceștia sunt împăratul și cancelarul ! Văduva tocmai vrea să dea convorbireî o altă direcțiune, de­ore­ce nu ’i prea plăcea s’audă vorbindu­se bine de prin­cipiile Bismarck când auzi deschizându­­se ușa coridorului. Elisa venea acasă. Văduva era așa de emoționată încât nu se putu opri de a sări de pe scaun și zice . Vine Elisa ! Chiar Berta Drossel și Steinbrück ri­dicară capetele. Văduva pricepu că nu trebue să se a­­rate așa de emoționată dacă nu vrea să inspire bănueli. Se așeză iar pe sofa. Ușa se deschise și Elisa intră urmată de cocoșat. Tóte privirile se îndreptară asupră’i. Figura ei exprima o mare disperare, dar nu o disperare d’acele sgomotase care face pe om să strige, să ’și smulga pă­­rul, ci d’acele care sapă pe tăcute și cari tocmai din acésta causă sunt mai pe­­riculose. Când Elisa I’S8 bună séra, vocea ei atât de male, resuna­secă și aspră. Ghe­bosul, după ce închise ușa dete și el bună sera și se duse cu sfială să se așeze lângă sobă. Steinbrück și femea Drossel se speria­sera de fața și de glasul schimbat al fe­­tei. Zidarul se apropiă de densa și o în­trebă cu blândețe : — Ce este, copilă ? Auzind glasul părintelui ei, fata ibucni într’un plâns pe care căuta să ’l înăbușe punându’și mâinele pe ochi. Steinbrück ’șî simți sufletul cuprins de o durere adâncă ; acela era unicul lui copil, fata care ’i hrănea d’atâtea luni de când el nu mai lucra, care fără mur­mure că i s’a rupt ghetele și apa ’i in­tră la piciore aducea toți banii acasă pentru chirie, pentru pâine. — Ce este copila mea, ce s’a întâm­plat repetă bătrânul, văzând că Elisa nu răspunde. — M’ați dat afara de la fabrică, răs­punse Elisa, lăsându’și mâinile în jos și arătându’și figura inundată de lacrămi. Toți cei presenți se mișcară ca cuprinși de fiori. Steinbrück rămase împotrit, ca și cum ar fi fost fulgerat. Perduse deci și acea bucată de pâine pe care o mânca, îndoită cu lacrimi! Ce ’i rămânea să facă? D-na Dusselhof scose vr’o două suspi­ne și zise cu o mare durere : — Domne, domne, ce lucru grozav! Apoi vărsând lacrimi de crocodil scose batista și o puse la ochi. Atât zidarul cât și cocoșatul o priviră cu un fel de mirare, uitând un moment pe tînera lu­­cratare. — Ce ai, domnă ? o intrebă femeea Drossel. Iar ea cu un glas plângător răs­punse : O, prietinii mei, scumpii mei vecini, ce grea este serta care ve apasă! Nu sciți ce durere ’mi produce sufe­rințele vostre, când scit că nu pot nimic face ca să le alin ! Ce veți deveni ore, unde ve veți întorce ? Și ca și cum ar fi fost ea însăși cu­prinsă de o mare disperare sprijini capul pe mână și privi cu durere înainte’­. O tăcere adâncă domnea în cameră. Nimeni n’avea cum să întîmpine vorbele văduvei, să esprime o lucire cât de mică a speranței, o îmbunătățire ore­care. D-na Dusselhof care vedea cu o bucurie as­cunsă aceea disperare generală întrerupse iar tăcerea și Zise : — Este dlar adevărat, dragă Elisa, că ai fost concediată în urma acelei misera­­bile calomnii de care am mai auzit și am mai vorbit o dată. O­­ cine va fi are a­­cel ticălos care a fost în stare să perda pe o fată într’un mod așa de nerușinat. Picând acesta, văduva trăgea cu coda ochiului spre Elisa. Privirea ciudată cu care se uita la dânsa tînăra fată ’i date siguranța că Elisa nu prea avea încre­dere într’ânsa. Dintr’o aruncătură de ochi văduva examină privirile celor­l­alți asis­tenți și se cuvinse că aceștia nu împărtă­­șeaui neîncrederea Elisei. Toți erau ab­sorbiți de nișce cugetări adânci și du­reroase. Varlam Vorst. (Va urina)

Next