Universul, august 1886 (Anul 3, nr. 580-601)
1886-08-02 / nr. 580
ANUL III.—No. 580. Dreptate pentru toți ABONAMENTE pentru tota țara Pe un an................1 ®* 18 Pe șase luni .... » 9 Pe trei luni .... « 4.50 Pe 1 lună............ » 150 Apare în tote zilele de lucru la 7 ore dimineța. 5 I Berilín. Capitala—ia Bani în. Provincie Sâmbăta,, 2 (14) August 1886. ^KT^^^^dr'eptate l/sei ții șuÎ'e^ațlie î^ifi inja W ci##fe banî H„iÄ refaso. * 3AT ~ ■»•»«• REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 19, Bucuresci c BuciiZ'Cytî, 1 ditij/UD t 1886 Alegerile comunale Puțină vreme ne mai desparte de perioda alegerilor comunale. Aceste alegeri sunt un important act politic și, de la înțelepciunea de care va da dovadă cu acesta ocazie corpul electoral, depinde sorta comunelor, celulele organice ale oricărei alcătuiri politice și sociale. In numerile din urmă am arătat în ce hal sunt lăsate comunele nóstre, mai ales cele rurale. Afară de două, trei orașe, n’avem nicăirî drumuri, iluminație , ori unde, în țara asta, îți vei putea rupe gâtul pe stradele principale și te vei putea îneca în noroiu, cu o satisfacție, firește, mai puțin mare decât a numului de animale pentru care par a fi făcute mai tóte orașele și satele nóstre. * Una din cauzele principale ale acestei stări rele de lucruri e înfluința politicei în alegerile comunale. Ca și pentru camere, nu se aleg la comune decât reprezintanți ale cutării sau cutării nuanțe politice. Unii vor se răsterne guvernul prin alegerile comunale, alții vor să întărescă, dar nimeni nu vrea să se gândesca la comune înseși. Trebuie, o dată pentru totdeauna, ca alegătorii să se pătrundă de nevoia ce o au toți, pentru administrarea comunelor, de administratori buni și cinstiți, iar nu de politiciani. Când ne uităm la mizerabila stare în care zac comunele din țară, când vedem că nimic nu se face folositor pentru cetățian, acolo, la densul acasă, deplângem amar acesta nenorocită datină. Săteanul se alege în consiliul comunal pe cei mai cuminți omeni din sat , să nu se uite la ce zice primarul sau la porunca subprefectului, orășanul s’alege pe cunoscutul său, pe care-l știe că nu e hoț și că nu e în stare să lase baltătate și să facă nedreptăți, pentru mutra cine știe a cărei mutre politice de mahala. Sa le ceră fapte celor pe cari i vor alege, nu vorbe... "Vorbe multe ni s’au dat; discursuri lungi și umflate s’au rostit; făgăduieli strașnice ni s’au făcut. Să nu le cerem lucrurile mari pe care ni le promit ca să nu ne deie nimic, ci să cerem aleșilor să curețe comuna, să facă poliție bună, să lumineze orașul și să sece bălțile din sat; s’astupe gropile și să niveleze movilele în care noptea ne rupem gâtul sau ne șchiopătăm caii și vitele* * * Ce vom face tot ceea ce am făcut până acum nu vom mai scăpa de mizeria care ne impresara, de necurățenia care ne îmbolnăvește. Ore românii nu sunt în stare să facă un salt și să se deștepte din somnul cel de marte ?... In curînd vom vedea. * * * Universitatea de la Heidelberg.—(Vezi Corespondența). Serbările de la Heidelberg Al cincilea centenar al universitătei (Corespondența particulară a „ Universului“) Heidelberg, 24 iulie. După cum se găsesc în lume ómeni favorizați de natură, cărora ea pare că a vrut să le dea cu îmbelșugare și frumusețe, și inteligență, și forță, indivizi făcuți într’adins spre a inspira pe poeți și pe artiști; așa sunt și locuri ce întrunesc tote atracțiile, locuri care, cum e firesc, exercită farmecul lor asupra omenilor azi tot așa cum îl exercitau și acum câteva sute de ani. Și, printre aceste locuri, e fără îndoială și Heidelberg. Mulți cugetători și poeți mari, germani și streini, au scris despre densul. Și într’adevĕr că Heidelburgul, prin poziția sa, merită să farmece lumea. De o parte pitoresca vale Neckar, delurile acoperite cu vii și grădini și munții cu păduri dese, valurile verzi ale Neckarului ce curg spumose pe sub puntea vechie, ruina legendară a castelului, orașul nou, satele de dimprejur și într’acesta ramă faimosa Universitate, visul fiecărui student german. De vom mai adăuga pe lângă asta și importanța istorică a Heidelburgului care a însemnat în diferite epoce punctele culminante din istoria germană, se va pricepe ușor cum acest loc a devenit ținta tradițională a iubitorilor de studiu, locul favorit de pelerinaj al poieților, artiștilor și străinilor. Nu cred să existe om mare în Germania care să nu fi petrecut în acesta Universitate măcar câțiva ani din tinerețea sa. Studentul german ce se mai întâlnește la Heidelberg e intr’adevăr tipic. Totdeauna vesel, puțin cam făcând pe grozavul, se gândește mai mult să se exerciteze în scrimă și în berea unor cătățimi enorme de bere, decât ca să urmeze cursurile. Universitățea. Studenții sunt în general uniți în corporații care iau numele de Corp sau Burschenschaft. Membrii acestor corpuri ’s obligați să se bată în duel din timp în timp cu o spadă ușoră, Happier, spre a da dovadă de tărie și de curaj. Obiceiul acesta n’ar fi rea, dar e dus la exagerație. Intr’adever adesea vezi pe aici studenți tineri cu obrazul tăiat de sus până jos de o cicatrice, ori alte ori cu nasul cusut la loc, pentru că în duel adversarul i-l’a tăiat cu spada. Locurile de întrunire ale acestor corporații sunt Intr’adevĕr caracteristice. Odăi vaste în care vezi ne pereți tot felul de firme și însemne luate de pe la tot soiul de prăvălii. Intr’un asemenea loc de întrunire am văzut pe lângă niște mâini mari roșii, galbene, verzi, etc, luate de la mânușare, pe lângă un desemn reprezentând un bou admirabil de culore albastră, luat de la un măcelar, următorele inscripții atârnate pe pereți : Azi se taie un porc—Sunteți rugați să nu stați pe scaunul levitic—Cabinet pentru domne, etc. etc. Acum când se serbeza al cincilea centenar de la fondarea acestei Universități, vă puteți închipui ce mare e entuziazmul nu numai al studenților actuali, ci și al celor ce au studiat aici și în trecut. Tote Universitățile însemnate din lume și-au trimis reprezentanți aici. Tot orașul și locurile de pr imprejur sunt gătite ca de sarbatare. Pe tote ulițele sunt tribune pentru cei ce vor să asiste la marele cortej istoric la care vor lua parte 3000 de persone, dintre care jumătate călări. Cortejul va fi admirabil. Programa serbăreî este următorea : Luni, 21 Iulie.—Mare recepție a oaspeților în sala cea mare—conținend cinci mii de persone— făcută într’adins cu prilejul acesta. Executarea unui imn. Marț, 22 Iulie.—Serviciu divin în biserica Sf. Spirit. Sala : Serbare la castel. Miercuri.— Discursul profesorului Fischer— Banchet în Muzeu—Mare serenadă cu facle a tuturor studenților în onorea rectorului magnific, male duce de Baden. Joi.—Mare cortej istoric.—Banchet general al studenților în sala de serbare. Sâmbătă.—Excursii prin împrejurimi.—Sera, luminarea ruinelor castelului și bal la Societatea Muzeului. Duminică.—Serbare costumată la castel la care vor lua parte în costumul lor toți cei ce au luat parte la cartelul istoric. ** * Să vă descriu acum partea din serbare care s’a săvârșit până ieri, 24 iulie, întâia ceremonie a fost primirea ospeților în imensa sală de serbare construită într’adins, pentru prilejul acesta, pe malul Neckarului. Fu o priveliște mișratóre. Ceea ce izbia privirea deocamdată, intrând în sală, erau șepcile de tóte culorile ale celor 6000 persane adunate acolo. Cei mai mulți studenți actuali sau foști în trecut (unii din cești din urmă cu bărbi cărunte sau albe, cu neveste și copi), pe cap cu Foița ..Arturers [UNK]u.l’..i“ 36 ELENA Roman original de datine, politic-filosofic DE DIMITRIE BOLINTINEANU O călătorie spre munți. ■— Nu este frumos bărbatu-zeu, ai dreptate, zise principesa. — Pate sa se ia de mână cu al teü, răspunse Zoe. — Nu zic altfel... — Vorbeai de Alexandru? ar face un amant frumos. — Este prea simți mental... nu mi plac acel ómeni. — Eu am un capriciu... — Nu crez să reușești. — Strică să încerc ? — Incerca... Eu voi încerca lângă George. Astei erau vorbele ce își schimbau aceste femei . Nu este nimic exagerat: acesta scală de corupțiune există încă, se personifică în câte-va dame care, nu nurimal sunt primite în societate, lăsate cu femeile tinere, curate, inocente; dar sunt văzute cu distincțiune, înconjurate de respet, de laude de tóte familiile ce lumea respectă. Viciul este nobilat, grație socității! Cu aceste triste datine, virtuțile caută să lase locul lor viciurilor și să se ascundă cu rușine. Oare societatea ce toleră acesta datină, ba încă o ’ncurageza, îl dă prestigiul tonului bun, parfumul romanului, nu este complice cu cel ce profesă aceste principii perzetare ? nu este din parte-i cel puțin o slăbiciune criminală ? legături de rudenie, pe de o parte, prestigiul ce dă o mare avere pe de alta, în rîură asupra societății privată de principii, de moralitate și dau naștere acestui fenomen monstruos. Călătorii noștri ajunseră la Telega, unde găsiră pe postelnicul. Ei se deciseră să se cobore în ocne. Mai nainte acesta mine de sare prezintau un aspect înspăimântător: mâna omului sclavă a experienței practice, săpa un puț în tărîmul sub care se dovedea mina de sare. Din fundul acestui puț urma cu săpătura în tote sensurile, dar totdeauna coborânduse până ajungea la o lărgime și adâncime extraordinare; pe gura ocnei cobora cu o funie și pe scripete, o rază pe care se așeza un om. Asfel se practica intrarea ciocănașilor în ocnă. Condamnații erau datori să lucreze în fundul acestui abis ziua: noptea îi scotea. Erau însă o categorie de acești omeni cari nu eșeau nici o dată de aici, unii iar cari se aruncau în ocnele părăsite. De câțiva ani minele se făcură pe un sistem European, astăzi este o scară pe care însuși damele pot să cobore cu înlesnire. Grație Domnului Știrbei însă cel mai mare avantagiu este că a scăpat de inundațiiile la care mina era supusă înainte. Damele nóstre fură întimpinate de inginerul Cheraconi, căruia țara este datóre reforma salutară. Le întrebă dacă doresc să intre în mină. Principesa și Zoe refuzară; celalți exprimară dorința a intra. Atunci toți luară câte o lumină în mână și se puseră a coborî scările. Rani urmă îndată după Elena. El profită de ocazia ce i se prezintă ca să repete declarațiunea sa amoresa. O declarațiune de amor, coborînd în ocnă, este ceva original! — Dumna mea ! De ori fugi de mine ?, este are atât de urîtă fapta mea, ca să mă lipsesc de fericirea de a-ți vorbi ?... — Fapta d tale este pardonabilă... atât numai că trebue să se îndrepteze la altă personă. — Dumnezeule!... așadar este zis... totă viața mea trebue să suferi... — Sărmanul om ! zise Elena, îmi inapiră desgust și dispreț !... către acestea el șade încă printre noi și patima sa, mincinosă sau reală, devine mai tare... ’mî-e tema de vreun scandal. Asfel cugeta Elena. Banu, ce nu simțea nimic, ce juca o rolă din ordinul stăpânesei, o rolă cu care începuse a osteni, nu mai zise nimic, el începuse a stima și respecta pe Elena, și se simțea pornit mai mult în favorea Elenei decât a Zoei. Știu bine, își zicea el, care este rola mea. Să fac să me iubescá acesta femeie. Dar pentru ce ? care este interesul stăpâne-mi ?... îmi vine a crede că Zoe va să facă un rău acestiî femei și se servă cu mine, și ce réu ? póte ca să o portá dacă ea s’ar înamora de mine ! nu aș face mai bine să o las împace și să-l raport el că nu pot nimic ?... Iată cum să gândea Rani. Călătorii noștri ajunseră în fundul minei, vizitară tóte căile, văzură condamnații, vorbiră cu denșii. Aflară că ei erau ținuți pînă sóra, și noptea când îi scoteau și îi băgau în închisore îi puneau cu câte un picior la un butuc mare. Tóte aceste tratări barbare pentru că nu aveau mijloce a clădi închisori solide. El aflară încă că bătaia nu se desființase; funcționarii prinși cu abuzuri, și dați în judecată de un minister, erau reintegrați de ministerul ce venea în urmă, și reîncepuseră a abuza. Acesta făcu ca să se mire damnele. (Va urma).