Universul, octombrie 1888 (Anul 5, nr. 249-273)

1888-10-27 / nr. 271

Anul V.—No. 271 Wolfgang. Aci apoi vin cumpărătorii și se urmeză tîrgul. Fiind­că fetele trimise de agenți sunt alese dintre cele mai frumose și curate, prețurile ce se oferă sunt forte bune. In momentul în care autoritatea tur­ceacă a pătruns în cazin în urma gă­lăgiei ce a făcut ambasadorul italian, o vienez­ă de 14 ani, cu ochi mari negri, cu figura înflăcărată, cu părul forte lungi se vânduse unui pașă bătrân din Asia Mică pe preț de o mie de piaștri. Turcul stătea jos și numera banii; fata era numai în cămașă până la brâu , i se examinaseră formele trupului. Pagana, evreul și opt fete aflatore în cazin au fost luați la poliție de unde apoi trei fete au fost conduse la am­basada austriacă, două la cea ita­liană, două la cea germană și una la cea rusă. Evreul a fost eliberat a doua zi (se vede că a dat bani); pașa a ple­cat nesuperat în Asia. Aud acum că întregul corp diplo­matic vrea să facă energice remon­­tranțe la pófta pentru nepedepsirea vinovaților. Biuroul lui Wolfgang con­tinuă a exista sub acea denumire de „biurou de informații pentru servitori.“ *• * * Alianța­ ruso-turcă. V’am dat scirea că se trata de o alianță între Rusia și Turcia. Negreșit, stirea aceasta a fost desmințită de ziarele turcesc­; aceasta era datoria lor, nici nu puteau să faca alt­fel. Stirea însă pare a se confirma azi. Nu numai atât, dar se spun chiar bazele pe care acestă alianță l’ar fi făcut sau ar avea să se facă. Călătoria marilor duci ruși în Bosfor și la Constantinopol ar fi servit drept un pretext pentru negocieri. In cas de atac în Asia Mică sau pe marea de Marmara, Turcia va deschide strîmto­­rile flotei ruseșc­ qi’îi va da arsenalele și cetățile pe mâna garnizanelor ruseșc! din Basarabia, Crimea și Caucas. In cas de atac pe Dunăre, ea se în­­sărcineză să fie pept oștilor române­, austriace sau bulgare pe linia Saloni­cului și îndărătul barierei Balcanilor. In schimb, țarul ar garanta sultanului întregimea actuală a imperiului său și l'ar apăra la trebuință prin arme de poftele austriace, de h răpirea en­­glezesca și de încercările șerbilor, gre­cilor sau bulgarilor... In contract s’ar mai zice că Rusia și Turcia să se opune din tote forțele la înființarea unui regat româno-bulgar sub domnia regelui român Carol de Hohenzolern, lucru pe care 1 urmărește Austria și Anglia. Acest regat ar fi un vecin puternic, forte primejdios pentru Constantinopol. Levant, întâmplări din țară Ars de vin­ Locuitorul Dumitru Mândruță, din comuna Orlea, județul Romanați, când se ocupa cu punerea gazului în lampă, s’a aprins gazul din vas împreună cu cel din lampă, cuprinzând flăcările pe doui copii ai numitului, unul de 12 ani și altul de 4 ani. Cel mai mic a putut scăpa, iar cel mare a încetat din viață. O Beția Femeia Maria, soția deposatului George Niță, din comuna Rogojina, ju­dețul Gorj, de 75 ani, fiind turmentată de băutură și voind a trece apa Gilo­­­tru, pe o punte, a căzut în apă și s’a înecat. Nenorociți« Copila Catinca, în etate de 5 ani, fiica lui Gavrilă Păscariu, din comuna Prisecani, județul Tuto­va, în lipsa pă­rinților săi de a­casă, apropiindu-se de focul ce era pa vatră, i s’ai aprins hainele de pe ea, s’a fript și a încetat din viață. O Viață lungă A încetat din viață Maria Andrei Moscoliuc, din comuna Ruginosa, jude­țul Suceava, în etate de 104 ani. Nebun S’a găsit mort într’o gropă a fortu­lui Jilava supusul austro-ungar Chesdi Vaserli, în etate ca de 44 de ani, de fel din Transilvania, arondismentul Er­­deli. Din cercetările făcute rezultă că nu­mitul era puțin alienat. Acte oficiale D. licențiat în medicină Ion Ionescu era numit medic al plaiului Teleajjeni, din județul Prahova, cu reședința în urbea Văleni. *D. Ștefan C. Mihăilescu, actual in­spector al circumscripției I, s’a însăr­cinat cu­gerarea lucrărilor secretariatu­lui general al ministerului instrucției. CRONICA CAPITALEI Contrast Sunt hoți și hoți... Vezi ne anii cari te miri de ce fură fel de fel de flocuri bune de nimic ; alții, mai practici, știu —dacă se spurcă odată furând—sa ia lucruri bune și de folos. Iată o pildă: Ieri, individul Const. Gheorghe a fost prins furând... mere de la un pre­­cupeț. —Ca să mănânci mere la vremea asta... trebuie să fii cam zărghit. Altul, în aceiași zi, onor, Petre Tu­dor, a furat o bucată de pastram­ă și o sticlă de rachiu de la d-na Andrei Lazăr, de pe șoseua Pantelimon. Ai rachiu, ai pastrama: ea puțină mămăligă, prânzești bine și te gi îm­­bețî. Pe când, eu mere !.... Dar, egalitatea înaintea legii e de­plină : și hoțul cu minte și cel prost, au­ fost arestați. Accident Ieri sară, pe la 8 ore și jumătate, pornind caii cu cupeul d-lui col. Gră­­dișteanu, din str. Romană, au izbit, rănindu­l greu, pe un soldat, anume Petre Costache. Nenorocitul a fost dus la spitalul militar. Tainele Mitropoliei Săpându se la poarta Mitropoliei ca se se facă pavaj, s’au găsit la adânci­me de 20 centimetri schelete omenești. S’a deschis o anchetă pentru expli­­carea lucrului. Cimitir n’a fost acolo nici o dată.—• Cine știe ce îngrozitare taine se as­cund în aceste morminte . Iar întâmplarea de la Borki Știri noui din Moscova ne spun că în derariarea trenului în care se întor­cea Țarul și familia lui din Asia, a eșit mai întâiu vagonul în care se afla mi­nistrul de comunicațiune, pe urmă a deraiat ii locomotiva și în urmă cele­l­alte vagone care au fost tote sfărâ­mate. Podela vagonului imperial a sărit pe câmp și împăratul și imperatesa au căzut între șine fiind acoperiți de sfă­­rămăturile coperișului. Cameristul țaru­lui, care tocmai întindea acestuia o ca­fea, precum și un câne al țarului, au rămas morți pe loc. Marea ducesă Olga a fost aruncată la o distanță bună pe câmp, însă nu a­ suferit nici o rănire. Marele prinț Mihail a fost acoperit de sfărămături sub care a stat vr’o două minute, până ce țarul gi-a adus aminte de el și a ordonat să fie căutat. Uciși au fost în total 85, iar răniți 82. Im­­părătesa Rusiei se afla la oglindă în momentul deraiării, așezându’și părul. Dânsa a țipat forte tare, pe urmă a fost cuprinsă de o spaimă nedescrisă. In momentul de făță, ea are palpitații de inimă. OBONIGA Cum s’a făcut o căsătorie Intr’o zi din luna Iulie trecut, trei fete, cu păr de aur, mergeau pe calea Moșilor. Părea fi trei îngeri căzuți din cer, oare de care mai strînsă în talie, mai elegantă și cu mișcări mai alese. Cât despre figurile lor ar trebui să numim mai multe specii de flori ca să dăm o slabă idee de albeața, frăgezi­mea și strălucirea lor." Erau în sfârșit­­nisce ființi nostime și erau surori. Când se aflam­ în dreptul bisericei Olari începu de o dată să cadă o plaie caldă dintr’un nourag ce rătăcia de mai multă vreme în dreptul sorelui. Fetele dădură un mic țipăt și se grămădiră una lângă alta sub singura umbrelă ce o aveau, ca să ’și cruțe cel puțin pălăriile. S’a întâmplat atunci ca, înaintea lor, se merge un finer a­­dăpostit sub o umbrelă mare de mă­­tasă. Acesta, auzind glume și rî­­­­sete în urma’i, se întorse și un oftat . Îl râdică peptid. — Aici de ce nu vine lângă mine una ; din aceste columbe, se gândi dânsul. Plóia se înteția, fetele nu gitaft ce să facă mai curând, să tragă umbrela una de la alta sau să’și apere fastele de noroiü. După vr’o 20 de pagi tî­­nărul își luă inima în dinți și întor­­cându se spre ele făcu semn ca să vie una din ele sub umbrela lui. • Jouí, 21 Octombre (8 Noembre) 1888 — O­­ o­­­esclamară fetele rîzând. După alți 10 pagi însă, cea mai mică dintre ele, care era cam nebunatecă, zise : — Sciți ce ? eu me duc sub um­brela acestui domn. — Du-te, du-te, răspunseră cele­ l’alte care voiau să rămâie singure sub um­brela lor. Fata cea mai mică se duse, luă brațul ce’i oferia tînerul­ui merse ala­tarea cu el, la adăpost de plaie. Merseră o bucată bună fără a’și zice nici o vorbă. Fata începuse să se cam îngrijescă, aprope era să se supere. Cum se­ pu­ea ca dânsul să nu’i vor­­besca nimic? Tînerul, ca și cum ar fi înțeles gân­dul fetei, își întorse d’o dată capul spre dânsa și cu mare mâhnire în ochi îi făcu un semn energic care însemna forte limpede . — Sunt mul­ți surd. — O ! sermanul ! zise fata privind la surorile ei, este și mut gi surd, mă miram eu de ce nu'mi spune nimic. — Ce spui­­­e surd și mut ? între­bară cele­l­alte din urmă. — Da, răspunse sora cea mai mică. Pe urmă ca și cum ar fi voit să ve­rifice lucrul înțeles, reproduse semnele tînerului într’un chip întrebător. Tînerul se repetă cu un gest gi mai mare de energie, ceea ce nu mai lăsă fetelor nici o îndoială. — O! ce tristă sârtă, reluă sora cea mică. Un tîner aga frumos, așa bine turnat să fie surd și mut! E chiar păcat. — Aga e, ziseră cele­l­ alte. — Vedeți ochii lui ce gingași și visători sunt, gura lui parcă e un cuib de heruvimi... — Nu cum­va te-ai amorezat de dânsul? întrebară surorile rîzând. — Ce, credeți că mi-ar fi rușine? l-ar lua chiar de bărbat. — Un bărbat surdo mut! frumosá căpătueală. — E­, fetelor, voi nu scrți ce folose mari póte să aibă o femee de la un asemenea bărbat, zise sora cea mai mică; închipuiți-vă un soț care stă în salon și n’aude ce spus unui vizitator, și nu se amestecă nici o dată în con­versație ca să’ți ia vorba din gură. Ce fericire mai mare pate să aștepte o femee? — Dacă’l așa, îi iau eu, zise sora cea mai mare. — Ba eu, zise cea mijlocie. — Ba el este a­­meu, zise cep, mică., Tot vorbind și glumind așa, ajunseră înaintea unei case mari din strada De­­ceba. Aci fetele se opriră și cele două din urmă dispărură pe portița curței. Cea mai mică își scoae mâna de la brațul tînerului și se pregătia să-i mul­­țumescă prin semne ca la un surdo­mut, când d’o dată tînerul se plecă înainte’l și’i zise. — D șară, am aflat opinia d-tale despre mine și’ți declar că o ființă ră­­pitore ca d ta n’am mai văzut. O să ne revedem în curând și o să am nes­pusa fericire și onore d’ațî cere mâna. Nu se póte descrie spaima ce a cu­prins pe nebunateca fată. Ea deja un țipăt și, roșie ca o cireșă, dispăru pe urma surorilor ei. întâmplarea acesta a avut cu ade­verat urmare gravă. Mai acum o săp­tămână s'a săvârșit cununia civilă între d sora Z., columba cea mai mică, și d. A., impiegat la un minister, întâmplările unui ziarist In Japonia a fost până mai deunăzi un singur ziar ilustrat care se ocupa din când în când și de politică. Bine­înțeles nu de politica guvernului, căci ar fi mâncat o calcavură țapănă, ci de politica chinezască, fiind-că China este descoperită de Japonia printr’o mare largă de mai bine de o sută mile en­gleze. De curând un japonez, care învățase dreptul la universitatea berlineză, s’a ho­­tărît să scotă un ziar curat politic. Pentru ca să facă numărul mai în­teresant, a vorbit într’o colină ultimă și de diferitele abuzuri ale unor func­ționari. In Japonia, unde omenii și femeile în momente de recreație n’au altă o­­cupație de­cât cucerea și mâncarea cartofilor, un asemenea ziar s’a vândut ca pânea caldă. Juristul nostru se bucură de mulți­mea monedelor adunate, când d’o dată năvăli în casa lui unul dintre cei acu­­ sați în gazetă și lungindu’l la pomânt cu ajutorul unor slugi, îl trase mai bine de 50 de bețe și apoi îl făcu scăpat. După jumătate de ceas, când nici nu’și venise în fire din turburarea ce­lor 50 de bețe, intră d’o dată în casă perceptorul orașului, îl apucă de păr, îl scuipă de vr’o 10 ori în față și’i dădu șase palme resunătore. Dimpreună cu perceptorul venise și un comandant din garda Mikadului: cum egi percep­torul, intră acesta, apucă pe turist de păr, îl trim­i un timp îndelungat prin casă și’l bătu cu piciorele. Gazetarul tocmai își strânsese niște lucruri și se pregătia să fugă când, în ușa casei, se întâlni cu un bonz (preot) pe care’l acuzase că ia prea mare plată pentru facerea jertfelor. Bonzul îl în­torse în casă și începu sâ’l bată cu o ghiaga scurtă ce o avea sub manta. Aprope smintit de durere și turbare, gazetarul, cum scăpă din mâna bonzu­lui, o luă la fugă pe strade urmărit cu bolovani de ceata îngropătorilor de la cimitir, pe cari de asemenea îi in­sultase în jurnal. El nu se opri decât departe în câmp unde căzu aprope leșinat. A doua zi îl luară niște căru­țași și’l întorseră în oraș, dându’l pe mâna autorităților, care sunt hotărîte să-l dea în judecată, îndată ce-și va veni în fire. AbziÂul talotapi coleg,­ul Ii Isnai. Prahova P. S. Aurelian, lib. 149 v. ales. Nicolae Fleva, lib. 107 v. ales. Roman Doctoru Burada, jun. 49 v. ales. A. Vizanti, lib. 41 v. căzut șs IB,s raiar poșta Din Londra ni se scrie că consulul general englez în Haiti vestește bloca­rea porturilor din insulă. Se iau măsuri energice pentru repri­marea revoluției. 4. »* Din Cracovia ni se scrie că doi­spre­­zece vapore de bagaje, detașate de tre­nul imperial la Gobory, au fost oprite și călcate de tâlhari. Tot ce era de preț s’a furat. iPoIța, „‘CTnl-^exs’uJ/u.i“. 3T Coroana de Spini PARTEA INT AIA De la un capăt al salei la cel­ l’alt, dănțuitorii porniră în cadență. Biata cocoșată, cu părul sburlit, cu hainele sdrențerose, venia, se ducea, se bălălăia, însemnând, ritmul cum putea mai bine și aruncând priviri de triumf la drepta și la stânga. — Bravo, Melio! — Forte bine, Melio ! Galeria aplauda în ruptul palmelor. — Bagă de samă, Melio, lanțul da­melor. ■— E rândul tău, broscă. — Bravo, bravo ! — Acum balanseza­te. Omenii se urcau pe bănci ea se vadă mai bine. Era un scandal. Petru Rouget, care tocmai sosise, era galben și tremura de mânie. Și cadrilul continua; figurile urmau înainte, una dupe alta. Aplausele și r­­­etele cresceau; mai pe urmă înce­pură strigătele. Era un adevărat tă­­răboiu. Unul din grupa burghezilor zise : — Lecția este crudă, însă este me­ritată. Nimeni nu plângea pe frumosa Paula; din contra aplaaselor la adresa coco­­șatei erau nisce epigrame care o loviau­ drept în față și drept în inimă. Biata fată simția un chin de demoni însă pe de altă parte dânsa se gândea cu drept că întâmplarea asta are să grăbască desnodământul amorului ei. Contele era acum angajat într-un chip public. In sfârșit și din fericire cadrilul se termină. Stefan dădu brațul Meiiei în­tocmai precum Maxim oferise pe al sert Paulei. Acestă din urmă nu se înșelase ; con­tele de Verdraine avea adânc înrădă­cinat în el sentimentul cuviinței și era prea amorezat ca să nu facă a i se înțelege limpede tot gândul. In loc să reconducă pe fată lângă mama ei, îi șopti la ureche ■ — Razama­te de mine cu încredere Ea înțelese ce voia să arate contele și își luă o atitudine plină de farmec, la brațul lui. Maxim din parte’l făcea niște mișcări forte mândre și ast­fel începură să ocolesca sala. Preumblarea aceasta, în vederea pu­­bicului, n’avea alt caracter de­cât a­­cela al unei luări în posesia. Stefan luă și ei pe cocoșată la braț și merse în urma lui Maxim și a Paulei-Insă d’o dată, primarul care crezu de cuviință să facă a înceta ceea ce dânsul privea ca un scandal, opri pe Stefan în trecere. — Scumpul meu­ Stefan, îi zise den­sul, cred că e destul. Iar tu, Melio, sâ’mi facl plăcerea să te duci d’aici. —­ De ce, d-ie primar? zise cu re­­ceală tînărul țeran. — 7— Pentru că locul ei nu este aici. Să am ertare, domnule primar, nu vezi că Melia este la brațul meu ? — Dar gândesce te, Stefane... îngână primarul. — D­lara Melia a jucat cu mine, reluă tînărul, s’a purtat cum­va rot în timpul jocului ? — Nu, dar înțelegi... — Nu înțeleg! — Atunci cu atât mai răi pentru tine... însă îți repet­au e destul. — Ce e destul ? Primarul nu mai zise nimic. De alt­fel nu avea nimic da imputat cocoșate I. Ștefan și Melia își confinuară în li­niște preumblare. Sermana desmoștenită era pute ru­șinată de ceea ce se întâmpla unei ființi ca dânsa care până atunci fusese alungata de pretutindeni ca o răiósa, însă în sfertul de ceas de când se afla în atingere cu Ștefan fusese mai feri­cită de­cât cea mai norocită femee într’o viață întragă de fericire. După ce se preumblară cât­va timp în urma contelui și a Paulei, se îndrep­tară spre ușă. Aci cocoșată voi să lase brațul tînerului țăran. Acesta o opri zicându’i: — Nu, remân la brațul ‘meu și să eșim din bal; am să’ți vorbesc ceva între patru ochi. Amândoi eșiră din sală. In timpul acesta Maxim conduse pe Paula lângă mama și unchiul ei. — D­ie Rouget și d-nă Perard, zise­­ el cu glas tare închinându se, cu per­misiunea pe care mi-a dat-o d-sora Paula, voi fi avea onore să vin să vă fac mâne o vizită. — D le conte, respinse fostul ser­gent, noi vom avea onorea să te aș­teptăm. Maxim dădu mâna cu bătrânul, 3a- i fută pe mumă și pe fată și se retrase­­ din bal. După câte­va momente Paula zise bunicului și mamei sale: — Dacă vreți, să mergem și noi. — Da, să mergem, zise muma rându­se. Fata eși din bal la brațul la fi­ului ei cu capul sus, cu privirea mândră , însă în inima ei simția adânc umilirea durerosa la care Stefan o supusese. Bărbați, femei și fete, toți rîseseră pe socoteala ei ; în tot cursul acelui blestemat cadril, suferise într’un chip oribil. Ștefan o biciuise peste față și cu tóte astea nu simția nici un pic de ură împotriva lui căci înțelegea sen­timentul care’i împinsese să lucreze alt­fel. Insă rușinea o pățise și rușinea asta o chinuia în tăcere. Intrând în camera ei i se părea că tot mai aude glumele, rîsetele și bat­jocurile care însoțiseră cadrilul. — Tu suferi, puica mea ? O zise mumă-sa care o desbrăcă și o puse în pat desmerdând o ca pe când era co­pilă mică. — Da, însă o sa’mi trécá. (Va urma).

Next