Universul, octombrie 1888 (Anul 5, nr. 249-273)
1888-10-27 / nr. 271
Anul V.—No. 271 Wolfgang. Aci apoi vin cumpărătorii și se urmeză tîrgul. Fiindcă fetele trimise de agenți sunt alese dintre cele mai frumose și curate, prețurile ce se oferă sunt forte bune. In momentul în care autoritatea turceacă a pătruns în cazin în urma gălăgiei ce a făcut ambasadorul italian, o vieneză de 14 ani, cu ochi mari negri, cu figura înflăcărată, cu părul forte lungi se vânduse unui pașă bătrân din Asia Mică pe preț de o mie de piaștri. Turcul stătea jos și numera banii; fata era numai în cămașă până la brâu , i se examinaseră formele trupului. Pagana, evreul și opt fete aflatore în cazin au fost luați la poliție de unde apoi trei fete au fost conduse la ambasada austriacă, două la cea italiană, două la cea germană și una la cea rusă. Evreul a fost eliberat a doua zi (se vede că a dat bani); pașa a plecat nesuperat în Asia. Aud acum că întregul corp diplomatic vrea să facă energice remontranțe la pófta pentru nepedepsirea vinovaților. Biuroul lui Wolfgang continuă a exista sub acea denumire de „biurou de informații pentru servitori.“ *• * * Alianța ruso-turcă. V’am dat scirea că se trata de o alianță între Rusia și Turcia. Negreșit, stirea aceasta a fost desmințită de ziarele turcesc; aceasta era datoria lor, nici nu puteau să faca altfel. Stirea însă pare a se confirma azi. Nu numai atât, dar se spun chiar bazele pe care acestă alianță l’ar fi făcut sau ar avea să se facă. Călătoria marilor duci ruși în Bosfor și la Constantinopol ar fi servit drept un pretext pentru negocieri. In cas de atac în Asia Mică sau pe marea de Marmara, Turcia va deschide strîmtorile flotei ruseșc qi’îi va da arsenalele și cetățile pe mâna garnizanelor ruseșc! din Basarabia, Crimea și Caucas. In cas de atac pe Dunăre, ea se însărcineză să fie pept oștilor române, austriace sau bulgare pe linia Salonicului și îndărătul barierei Balcanilor. In schimb, țarul ar garanta sultanului întregimea actuală a imperiului său și l'ar apăra la trebuință prin arme de poftele austriace, de h răpirea englezesca și de încercările șerbilor, grecilor sau bulgarilor... In contract s’ar mai zice că Rusia și Turcia să se opune din tote forțele la înființarea unui regat româno-bulgar sub domnia regelui român Carol de Hohenzolern, lucru pe care 1 urmărește Austria și Anglia. Acest regat ar fi un vecin puternic, forte primejdios pentru Constantinopol. Levant, întâmplări din țară Ars de vin Locuitorul Dumitru Mândruță, din comuna Orlea, județul Romanați, când se ocupa cu punerea gazului în lampă, s’a aprins gazul din vas împreună cu cel din lampă, cuprinzând flăcările pe doui copii ai numitului, unul de 12 ani și altul de 4 ani. Cel mai mic a putut scăpa, iar cel mare a încetat din viață. O Beția Femeia Maria, soția deposatului George Niță, din comuna Rogojina, județul Gorj, de 75 ani, fiind turmentată de băutură și voind a trece apa Gilotru, pe o punte, a căzut în apă și s’a înecat. Nenorociți« Copila Catinca, în etate de 5 ani, fiica lui Gavrilă Păscariu, din comuna Prisecani, județul Tutova, în lipsa părinților săi de acasă, apropiindu-se de focul ce era pa vatră, i s’ai aprins hainele de pe ea, s’a fript și a încetat din viață. O Viață lungă A încetat din viață Maria Andrei Moscoliuc, din comuna Ruginosa, județul Suceava, în etate de 104 ani. Nebun S’a găsit mort într’o gropă a fortului Jilava supusul austro-ungar Chesdi Vaserli, în etate ca de 44 de ani, de fel din Transilvania, arondismentul Erdeli. Din cercetările făcute rezultă că numitul era puțin alienat. Acte oficiale D. licențiat în medicină Ion Ionescu era numit medic al plaiului Teleajjeni, din județul Prahova, cu reședința în urbea Văleni. *D. Ștefan C. Mihăilescu, actual inspector al circumscripției I, s’a însărcinat cugerarea lucrărilor secretariatului general al ministerului instrucției. CRONICA CAPITALEI Contrast Sunt hoți și hoți... Vezi ne anii cari te miri de ce fură fel de fel de flocuri bune de nimic ; alții, mai practici, știu —dacă se spurcă odată furând—sa ia lucruri bune și de folos. Iată o pildă: Ieri, individul Const. Gheorghe a fost prins furând... mere de la un precupeț. —Ca să mănânci mere la vremea asta... trebuie să fii cam zărghit. Altul, în aceiași zi, onor, Petre Tudor, a furat o bucată de pastramă și o sticlă de rachiu de la d-na Andrei Lazăr, de pe șoseua Pantelimon. Ai rachiu, ai pastrama: ea puțină mămăligă, prânzești bine și te gi îmbețî. Pe când, eu mere !.... Dar, egalitatea înaintea legii e deplină : și hoțul cu minte și cel prost, au fost arestați. Accident Ieri sară, pe la 8 ore și jumătate, pornind caii cu cupeul d-lui col. Grădișteanu, din str. Romană, au izbit, rănindul greu, pe un soldat, anume Petre Costache. Nenorocitul a fost dus la spitalul militar. Tainele Mitropoliei Săpându se la poarta Mitropoliei ca se se facă pavaj, s’au găsit la adâncime de 20 centimetri schelete omenești. S’a deschis o anchetă pentru explicarea lucrului. Cimitir n’a fost acolo nici o dată.—• Cine știe ce îngrozitare taine se ascund în aceste morminte . Iar întâmplarea de la Borki Știri noui din Moscova ne spun că în derariarea trenului în care se întorcea Țarul și familia lui din Asia, a eșit mai întâiu vagonul în care se afla ministrul de comunicațiune, pe urmă a deraiat ii locomotiva și în urmă celelalte vagone care au fost tote sfărâmate. Podela vagonului imperial a sărit pe câmp și împăratul și imperatesa au căzut între șine fiind acoperiți de sfărămăturile coperișului. Cameristul țarului, care tocmai întindea acestuia o cafea, precum și un câne al țarului, au rămas morți pe loc. Marea ducesă Olga a fost aruncată la o distanță bună pe câmp, însă nu a suferit nici o rănire. Marele prinț Mihail a fost acoperit de sfărămături sub care a stat vr’o două minute, până ce țarul gi-a adus aminte de el și a ordonat să fie căutat. Uciși au fost în total 85, iar răniți 82. Impărătesa Rusiei se afla la oglindă în momentul deraiării, așezându’și părul. Dânsa a țipat forte tare, pe urmă a fost cuprinsă de o spaimă nedescrisă. In momentul de făță, ea are palpitații de inimă. OBONIGA Cum s’a făcut o căsătorie Intr’o zi din luna Iulie trecut, trei fete, cu păr de aur, mergeau pe calea Moșilor. Părea fi trei îngeri căzuți din cer, oare de care mai strînsă în talie, mai elegantă și cu mișcări mai alese. Cât despre figurile lor ar trebui să numim mai multe specii de flori ca să dăm o slabă idee de albeața, frăgezimea și strălucirea lor." Erau în sfârșitnisce ființi nostime și erau surori. Când se aflam în dreptul bisericei Olari începu de o dată să cadă o plaie caldă dintr’un nourag ce rătăcia de mai multă vreme în dreptul sorelui. Fetele dădură un mic țipăt și se grămădiră una lângă alta sub singura umbrelă ce o aveau, ca să ’și cruțe cel puțin pălăriile. S’a întâmplat atunci ca, înaintea lor, se merge un finer adăpostit sub o umbrelă mare de mătasă. Acesta, auzind glume și rîsete în urma’i, se întorse și un oftat . Îl râdică peptid. — Aici de ce nu vine lângă mine una ; din aceste columbe, se gândi dânsul. Plóia se înteția, fetele nu gitaft ce să facă mai curând, să tragă umbrela una de la alta sau să’și apere fastele de noroiü. După vr’o 20 de pagi tînărul își luă inima în dinți și întorcându se spre ele făcu semn ca să vie una din ele sub umbrela lui. • Jouí, 21 Octombre (8 Noembre) 1888 — O oesclamară fetele rîzând. După alți 10 pagi însă, cea mai mică dintre ele, care era cam nebunatecă, zise : — Sciți ce ? eu me duc sub umbrela acestui domn. — Du-te, du-te, răspunseră cele l’alte care voiau să rămâie singure sub umbrela lor. Fata cea mai mică se duse, luă brațul ce’i oferia tînerului merse alatarea cu el, la adăpost de plaie. Merseră o bucată bună fără a’și zice nici o vorbă. Fata începuse să se cam îngrijescă, aprope era să se supere. Cum se puea ca dânsul să nu’i vorbesca nimic? Tînerul, ca și cum ar fi înțeles gândul fetei, își întorse d’o dată capul spre dânsa și cu mare mâhnire în ochi îi făcu un semn energic care însemna forte limpede . — Sunt mulți surd. — O ! sermanul ! zise fata privind la surorile ei, este și mut gi surd, mă miram eu de ce nu'mi spune nimic. — Ce spuie surd și mut ? întrebară celelalte din urmă. — Da, răspunse sora cea mai mică. Pe urmă ca și cum ar fi voit să verifice lucrul înțeles, reproduse semnele tînerului într’un chip întrebător. Tînerul se repetă cu un gest gi mai mare de energie, ceea ce nu mai lăsă fetelor nici o îndoială. — O! ce tristă sârtă, reluă sora cea mică. Un tîner aga frumos, așa bine turnat să fie surd și mut! E chiar păcat. — Aga e, ziseră celel alte. — Vedeți ochii lui ce gingași și visători sunt, gura lui parcă e un cuib de heruvimi... — Nu cumva te-ai amorezat de dânsul? întrebară surorile rîzând. — Ce, credeți că mi-ar fi rușine? l-ar lua chiar de bărbat. — Un bărbat surdo mut! frumosá căpătueală. — E, fetelor, voi nu scrți ce folose mari póte să aibă o femee de la un asemenea bărbat, zise sora cea mai mică; închipuiți-vă un soț care stă în salon și n’aude ce spus unui vizitator, și nu se amestecă nici o dată în conversație ca să’ți ia vorba din gură. Ce fericire mai mare pate să aștepte o femee? — Dacă’l așa, îi iau eu, zise sora cea mai mare. — Ba eu, zise cea mijlocie. — Ba el este ameu, zise cep, mică., Tot vorbind și glumind așa, ajunseră înaintea unei case mari din strada Deceba. Aci fetele se opriră și cele două din urmă dispărură pe portița curței. Cea mai mică își scoae mâna de la brațul tînerului și se pregătia să-i mulțumescă prin semne ca la un surdomut, când d’o dată tînerul se plecă înainte’l și’i zise. — D șară, am aflat opinia d-tale despre mine și’ți declar că o ființă răpitore ca d ta n’am mai văzut. O să ne revedem în curând și o să am nespusa fericire și onore d’ațî cere mâna. Nu se póte descrie spaima ce a cuprins pe nebunateca fată. Ea deja un țipăt și, roșie ca o cireșă, dispăru pe urma surorilor ei. întâmplarea acesta a avut cu adeverat urmare gravă. Mai acum o săptămână s'a săvârșit cununia civilă între d sora Z., columba cea mai mică, și d. A., impiegat la un minister, întâmplările unui ziarist In Japonia a fost până mai deunăzi un singur ziar ilustrat care se ocupa din când în când și de politică. Bineînțeles nu de politica guvernului, căci ar fi mâncat o calcavură țapănă, ci de politica chinezască, fiind-că China este descoperită de Japonia printr’o mare largă de mai bine de o sută mile engleze. De curând un japonez, care învățase dreptul la universitatea berlineză, s’a hotărît să scotă un ziar curat politic. Pentru ca să facă numărul mai înteresant, a vorbit într’o colină ultimă și de diferitele abuzuri ale unor funcționari. In Japonia, unde omenii și femeile în momente de recreație n’au altă ocupație decât cucerea și mâncarea cartofilor, un asemenea ziar s’a vândut ca pânea caldă. Juristul nostru se bucură de mulțimea monedelor adunate, când d’o dată năvăli în casa lui unul dintre cei acu sați în gazetă și lungindu’l la pomânt cu ajutorul unor slugi, îl trase mai bine de 50 de bețe și apoi îl făcu scăpat. După jumătate de ceas, când nici nu’și venise în fire din turburarea celor 50 de bețe, intră d’o dată în casă perceptorul orașului, îl apucă de păr, îl scuipă de vr’o 10 ori în față și’i dădu șase palme resunătore. Dimpreună cu perceptorul venise și un comandant din garda Mikadului: cum egi perceptorul, intră acesta, apucă pe turist de păr, îl trimi un timp îndelungat prin casă și’l bătu cu piciorele. Gazetarul tocmai își strânsese niște lucruri și se pregătia să fugă când, în ușa casei, se întâlni cu un bonz (preot) pe care’l acuzase că ia prea mare plată pentru facerea jertfelor. Bonzul îl întorse în casă și începu sâ’l bată cu o ghiaga scurtă ce o avea sub manta. Aprope smintit de durere și turbare, gazetarul, cum scăpă din mâna bonzului, o luă la fugă pe strade urmărit cu bolovani de ceata îngropătorilor de la cimitir, pe cari de asemenea îi insultase în jurnal. El nu se opri decât departe în câmp unde căzu aprope leșinat. A doua zi îl luară niște căruțași și’l întorseră în oraș, dându’l pe mâna autorităților, care sunt hotărîte să-l dea în judecată, îndată ce-și va veni în fire. AbziÂul talotapi coleg,ul Ii Isnai. Prahova P. S. Aurelian, lib. 149 v. ales. Nicolae Fleva, lib. 107 v. ales. Roman Doctoru Burada, jun. 49 v. ales. A. Vizanti, lib. 41 v. căzut șs IB,s raiar poșta Din Londra ni se scrie că consulul general englez în Haiti vestește blocarea porturilor din insulă. Se iau măsuri energice pentru reprimarea revoluției. 4. »* Din Cracovia ni se scrie că doisprezece vapore de bagaje, detașate de trenul imperial la Gobory, au fost oprite și călcate de tâlhari. Tot ce era de preț s’a furat. iPoIța, „‘CTnl-^exs’uJ/u.i“. 3T Coroana de Spini PARTEA INT AIA De la un capăt al salei la cel l’alt, dănțuitorii porniră în cadență. Biata cocoșată, cu părul sburlit, cu hainele sdrențerose, venia, se ducea, se bălălăia, însemnând, ritmul cum putea mai bine și aruncând priviri de triumf la drepta și la stânga. — Bravo, Melio! — Forte bine, Melio ! Galeria aplauda în ruptul palmelor. — Bagă de samă, Melio, lanțul damelor. ■— E rândul tău, broscă. — Bravo, bravo ! — Acum balansezate. Omenii se urcau pe bănci ea se vadă mai bine. Era un scandal. Petru Rouget, care tocmai sosise, era galben și tremura de mânie. Și cadrilul continua; figurile urmau înainte, una dupe alta. Aplausele și retele cresceau; mai pe urmă începură strigătele. Era un adevărat tărăboiu. Unul din grupa burghezilor zise : — Lecția este crudă, însă este meritată. Nimeni nu plângea pe frumosa Paula; din contra aplaaselor la adresa cocoșatei erau nisce epigrame care o loviau drept în față și drept în inimă. Biata fată simția un chin de demoni însă pe de altă parte dânsa se gândea cu drept că întâmplarea asta are să grăbască desnodământul amorului ei. Contele era acum angajat într-un chip public. In sfârșit și din fericire cadrilul se termină. Stefan dădu brațul Meiiei întocmai precum Maxim oferise pe al sert Paulei. Acestă din urmă nu se înșelase ; contele de Verdraine avea adânc înrădăcinat în el sentimentul cuviinței și era prea amorezat ca să nu facă a i se înțelege limpede tot gândul. In loc să reconducă pe fată lângă mama ei, îi șopti la ureche ■ — Razamate de mine cu încredere Ea înțelese ce voia să arate contele și își luă o atitudine plină de farmec, la brațul lui. Maxim din parte’l făcea niște mișcări forte mândre și astfel începură să ocolesca sala. Preumblarea aceasta, în vederea pubicului, n’avea alt caracter decât acela al unei luări în posesia. Stefan luă și ei pe cocoșată la braț și merse în urma lui Maxim și a Paulei-Insă d’o dată, primarul care crezu de cuviință să facă a înceta ceea ce dânsul privea ca un scandal, opri pe Stefan în trecere. — Scumpul meu Stefan, îi zise densul, cred că e destul. Iar tu, Melio, sâ’mi facl plăcerea să te duci d’aici. — De ce, d-ie primar? zise cu receală tînărul țeran. — 7— Pentru că locul ei nu este aici. Să am ertare, domnule primar, nu vezi că Melia este la brațul meu ? — Dar gândesce te, Stefane... îngână primarul. — Dlara Melia a jucat cu mine, reluă tînărul, s’a purtat cumva rot în timpul jocului ? — Nu, dar înțelegi... — Nu înțeleg! — Atunci cu atât mai răi pentru tine... însă îți repetau e destul. — Ce e destul ? Primarul nu mai zise nimic. De altfel nu avea nimic da imputat cocoșate I. Ștefan și Melia își confinuară în liniște preumblare. Sermana desmoștenită era pute rușinată de ceea ce se întâmpla unei ființi ca dânsa care până atunci fusese alungata de pretutindeni ca o răiósa, însă în sfertul de ceas de când se afla în atingere cu Ștefan fusese mai fericită decât cea mai norocită femee într’o viață întragă de fericire. După ce se preumblară câtva timp în urma contelui și a Paulei, se îndreptară spre ușă. Aci cocoșată voi să lase brațul tînerului țăran. Acesta o opri zicându’i: — Nu, remân la brațul ‘meu și să eșim din bal; am să’ți vorbesc ceva între patru ochi. Amândoi eșiră din sală. In timpul acesta Maxim conduse pe Paula lângă mama și unchiul ei. — Die Rouget și d-nă Perard, zise el cu glas tare închinându se, cu permisiunea pe care mi-a dat-o d-sora Paula, voi fi avea onore să vin să vă fac mâne o vizită. — D le conte, respinse fostul sergent, noi vom avea onorea să te așteptăm. Maxim dădu mâna cu bătrânul, 3a- i fută pe mumă și pe fată și se retrase din bal. După câteva momente Paula zise bunicului și mamei sale: — Dacă vreți, să mergem și noi. — Da, să mergem, zise muma rânduse. Fata eși din bal la brațul la fiului ei cu capul sus, cu privirea mândră , însă în inima ei simția adânc umilirea durerosa la care Stefan o supusese. Bărbați, femei și fete, toți rîseseră pe socoteala ei ; în tot cursul acelui blestemat cadril, suferise într’un chip oribil. Ștefan o biciuise peste față și cu tóte astea nu simția nici un pic de ură împotriva lui căci înțelegea sentimentul care’i împinsese să lucreze altfel. Insă rușinea o pățise și rușinea asta o chinuia în tăcere. Intrând în camera ei i se părea că tot mai aude glumele, rîsetele și batjocurile care însoțiseră cadrilul. — Tu suferi, puica mea ? O zise mumă-sa care o desbrăcă și o puse în pat desmerdând o ca pe când era copilă mică. — Da, însă o sa’mi trécá. (Va urma).