Universul, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 291-316)

1891-11-05 / nr. 291

Universul No. 291. „Se pare că judecătorii din Chemnitz au îndărătul lor pe un om puternic care plănuește o lovitură pentru imunitatea de­putaților. In cazul acesta, Reichstagul o să aibă de susținut o luptă grea, cea mai grea poate de la existența lui. Resultatul acestei lupte va hotărâ dacă Reichstagul trebue să fie cu adevărat o reprezintație a poporului sa fi o decorație fără nici o valoare, o simplă perdea a absolutismului.“ Sub om puternic foaia înțelege aci pe împărat. O gravă sensație contra lui Herbert Bismarck Deputatul conservator Arendt a făcut contra lui Herbert Bismarck niște desco­periri care au produs aci o adâncă im­­presiune. Se știe că expedițiunea germană orga­nizată de doctorul Peters în 1889 pentru eliberarea lui Emin pașa, a trebuit să învingă o mulțime de greutăți; s-au făcut chiar încercări ca să i se împedice de­barcarea pe coasta Africei orientale. Totuși Peters a isbutit să pătrundă­­ până la Uganda în vreme ce Emin, libe­rat de Stanley, se întorcea în Europa pe altă cale. Iată ce povestește deputatul Arendt: O expedițiune engleză, sub ordinele că­­pi­tan­ului Bateman, compusă din 1100 de oameni, se ținea de expedițiunea lui Pe­­te­rs cu însărcinare să o nimicească. Intr’o dimineață, Bateman crezu a re­cunoaște lagărul lui Peters după steagu­rile germane și aruncă 60 de granate u­­cigătoare asupra expediției germane. Din fericire, și-a greșit calculele și n’a mai is­butit să ajungă expediția doctorului ger­man. De ar fi ajuns-o, atunci de­sigur mica expediție ar fi fost măcelărită până la cel din urmă om. Expediția Bateman n’a intrat în cam­­panie de­cât după ordinul direct al lor­dului Salisbury, iar acesta n’a făcut alt­ceva de­cât să satisfacă dorința contelui Herbert Bismarck, pe atunci secretar al afacerilor streine germane. Bateman comandă acum stațiunea engleză Faveta, situată în Africa­ orientală. Se așteaptă cu mare nerăbdare răspun­sul lui Herbert Bismarck care firește că nu va lipsi. Pentru moralitate Procesele contra „sutenorilor" se înmul­­șesce pe fie­ce zi. In cursul septemânei trecute au fost a­­restați 85 de indivizi de aceștia, care vor avea a răspunde înaintea tribun­elor pen­tru ațîțare la desfinü.­­ In urma interveniei împăratului în a­­ceastă­ chestiune s’a hotărît ca în tot tim­pul arestărei lor „sutenoriî“ să n’aibă voe a ’și cumpăra bere, țigări etc. De la publicarea rescriptului imperial, indivizii aceștia năvălesc cu grămada în localul care se numește „târgul de mo­dele“ a academiei de arte frumoase din Berlin și unde artiștii capitalei se duc de ’și aleg fete și bărbați pentru pozat în a­­teliere. Sutenorii se prezintă îmbrăcați în chipul cel mai elegant, cu nădejde să fie angajați de artiști și să poată ast­fel do­vedi că au o meserie onorabilă. Insă ar­tiștii îi recunosc îndată, chiar după ele­ganța lor și nu le dau nici o băgare de seamă. In schimb poliția vine și -i ia de acolo cu grămada. Mayer. Sinucis pentru 80 de florini La Budapesta, poliția a arestat pe a­­gentul de prăvălie Beck Adolf, a cărui vină era că a cheltuit 80 fi. din banii pe cari stăpânul sen Braun Gabor î i dăduse să cumpere rachiu. Pe când polițaiul îl con­ducea, arestantul a sărit din etagiu de sus în cât­­ și a sdrobit până și oasele, neputând fi ținut de polițist și mama lui, care îl a­­pucaseră de un picior. C­urier judiciar (TRIBUNALELE STREINE) Osândit la moarte Un rău­făcător periculos, care nu trăise de­cât din furtișaguri și din esploatarea nenorocitelor care exercita trista profesie de femeie publică, Eduard Balmachier, în vârstă de 24 de ani, fu înfățișat înaintea juraților Seiiei. El era acuzat de asasinat. Balmacier osândit mai înainte la șase luni de închisoare pentru furt, ieșise din închisoare St. Pelagie la 9 Iulie, începu îndată să caute pe o fată Augus­­tina cu care trăise și care’l întreținuse. Ii ceru o plată zilnică de câte trei lei, dar Augustina refuză pe fostul ei amant. La 9 Iulie, Balmachier, găsind’o într’o cârciumă din colțul stradelor Saint-Denis și Ferronaerie, să răpezi la dânsa și o lovi de trei ori cu cuțitul. Nenorocite muri după două ore, Balmachher a fost condamnat la moarte. Acte oficiale Sunt numite în direcțiunea vămilor, timbrului și înregistrarea din administra­țiiunea centrală a­­ man­celor, următoarele persoane: D. Constantin Ionescu, în funcțiunea de cap al Muzeului statistic, în locul d-lui Ioan Persu ; d. Spiridon Iacobescu, vechi« contabil la biuroul vă­milor, controlor la același biurou în locul d-lui N. Grigorescu; d. Nicolae Georgescu,­­comptabil la biuroul vămilor, în locul d-lui Spiridon Iaco­bescu ; d. Constantin Vasilescu, țiitor de registre la biuroul timbrului și înregistrărea în locul d-lui Constantin Ionescu ; D. Dim. Marinescu, actual arhivar la biuroul vămilor, verificator la același bin­ou­, în locul d-lui Constantin Vasilescu ; d. Dimitrie R. Stefanescu, țiitor de registre la biuroul timbrului și înregistrărea, în locul d-lui Nicolae Georgescu; d. Sterie Gr. Enachescu, arh­ivar la biuroul vămilor, în locul d-lui Dim­. Marinescu și d. Iosif Cerkâz, arh­ivar la biuroul timbrului și înregistrărea în locul d-lui I. Marinescu. * Sunt numiți în admiistrațiunea centrală a fi­­nanțelor: D. I. Merișescu, impiegat clasa I la biuroul statistic, în locul d-lui D. R. Ștefănescu ; A. Bo­­rsianu, impiegat clasa II la biuroul statistic, în locul d-lui Sterie Gr. Enachescu; G. Ianza, impi­egat clasa II la biuroul statistic în locul d-lui Iosif Cerkez ; D. N. Petrovicî, actual copist la biuroul vămilor, conservator de material la același biurou; D. I. Odobescu­, actual ajutor-arhivar la biuroul vămilor, copist la același biurou în locul d-lu; N. Petrovicî și Ioan D. Pope­scu, ajutor-ar­­h­ivar la biuroul vămilor, în locul d-lui I. Odo­­bescu. Un sfa­t pe zi Pentru a se scoate rugina de pe fer să se spele vasele de acest metal cu o so­­luțiune de­ apă distilată 4 litri, acid tar­taric 3 grame și clorură de zinc la gra­me. Rugina dispare aproape imediat. De peste Muiați 2 Noembrie. Telefon în Sibiu­ Intre teatrul orășănesc din Sibiu și ma­gistratură se va instala o linie telefonică pentru a se putea, la caz de incendiu, a­­vertisa mai repede pompierii. Aparat zburător Din Arad se scrie, că un funcționar pensionar de acolo, care până aci trecea drept om cu mintea întreagă, a invitat pentru Dumineca trecută prin invitațiuni personale o grămadă de lume la experi­­mentațiunile ce se va face cu aparatul zburător inventat de dânsul. S’au­ și dus 17 persoane ca să vadă, aparatul, patru aripi de pene de gâscă și o umbrelă mare, pe care legendu-le de mijlocul spatelui, „inventatorul“ a vrut sa sboare. A și în­ceput să fugă și apoi să sară de pe porta cetății, de unde a căzut însă atât de real, că abia Part ridicat plin de sânge. Cu tote astea, el are de gând să mai facă o în­cercare. De­sigur că e un maniac, de cu i­ta­ra n’o fi smintit cum trebue la minte. — 2 — Replica tinerimei universitare Liste de­­ subscripție pentru tipărirea replicei tinerimii studioase s’au împărțit în toate părțile. Pretutindeni a fost sa­lutată pentru vandabila ei inițiativă. In­tre alții un preot român iată cum a res­­puns la apelul tiaerimei : „La apelul d-voastre pentru publicarea unei replici la răspunsul junimii maghiare academice, vin­ cu bucurie a vă trimite 5 fi., fără listă. „Din toată sărăcia mea, căci sunt preot sărac și cu familie numeroasă de 8 mem­bri, vin­ a aduce și eu­ jertfa aceasta ne­însemnată pe altarul națiunei mele asu­prite, ca să puteți acoperi spesele, care se recer la acea replică ce merită toată lauda. „Numai înainte, tineri români! Căci prin curagiul vostru, demn de apreciat, putem și noi spera la un viitor strălucit! „Dea d-zeu­, ca replica d-voastră să aibă efectul dorit la toți Românii ade­vărați ! „Să trăiască tinerimea română univer­sitară !“ Spesele replicei vor fi cel puțin 12.000 fl., căci se va alipi o hartă etnografică după un autor de renume european și se va distribui în mai multe exemplare de­cât cel de la București. Geî­ ce au dat 1 fi. capătă și exem­plarul. D ALE JUSTIȚIEI Sunt numiți: D. O. Popoviceanu, procuror la tribunalul Dâm­­bovița, în locul d-lii N. P. Constantinescu; d. M. Manoliu, substitut la tribunalul Tutova în locul d-lui C. Popoviceanu ; d. G. Manoliu Tețcanu, sub­stitut la tribunalul Neamțu, în locul vacant; d. G. Moscu, actual substituția tribunalul Teleorman în aceeași calitate la tribunalul Covurlitî în locul d-lui I. Coslinschi; d. I. N. Dărescu, actual substitut la tribunalul Ialomița, în aceeași calitate la tri­bunalul Olt, în locul d-lui Al. M. Iacomi, care trece în postul ocupat de d. I. N. Dărescu; d. G. G. Petrescu, substitut la tribunalul Teleorman, în locul d-lui G. Moscu; d. P. Ghițescu, actual ju­decător al ocolului Crasna județul Vasluiu­, în a­­aceiași calitate la ocolul Rahova, din același județ, în locul d-lui Traian Iosif, care trece în postul o­­cupat de d. P. Ghițescu; d. C. Prino, actual copist in grefa tribunalului Buzeu­, ajutor de grefa la a­­celași tribunal în­­ locul d-lui G. Goțescu; d. N. Grecescu, actual judecător al ocolului Pătărlagele, județul Buzău este permutat în aceiași calitate la ocolul Strehaia, județul Mehedinți, în locul d-lui N. M. Fintesen, care trece în postul ocupat de d. N. Grecescu. U­n proverb pe zi Cel ce lingușește este un șarlatan. > (German] întâmplări din țară Beție Abuzul de băutură e, în definitiv, cauza celor mai multe nenorociri. La beție se întâmplă cele mai multe omoruri, violuri, bătăi cu rezultate neno­rocite. Iar, în afară de aceste tote, băutura multă e periculoasă prin ea însăși. Câți oameni nu mor din cauza alcoo­lismului, câți nu înebunesc! Numai cumpătat, de-o pildă, nu era soldatul Ion Popescu, din comanda pom­pierilor orașului Huși. Deviza lui era: Am un leu și vreau să-l beau Avea, n’avea leul, dar de băut nu se lăsa. Rămăsese dator la toate cârciumile. In noaptea de 26 Octombre, la sf. Du­mitru, el s’a mutat după lumea aceasta. A fost găsit mort în pat... și tot cu vin a fost stropit la îngropăciune. O nenorocită Când vine pacostea pe capul omului, nu vine singură. Femeia Varvara, soția locuitorului Ghe­­orghe Bartic, din comuna Mogoșești, ju­dețul Roman, nu mai trăia bun sm ducea.­­ Ea și cu bărbatul ei câștigai­, muncind din greu, d’abia cu ce mânca pâine cu ceapă. Pe lângă acesta, biata femee mai fusese izbită și de o boală nepraznică, epilepsia, și de alta și mai teribilă, alienația min­tală, adică nebunia. Intr’un acces, ea s’a aus și s’a aruncat într’un puț, noaptea. Acolo, sărmana a fost găsită moartă. Sinucidere Doi copilași goi, desculți, tremurând de frig, umblă ’n coace și ’n­colo ținendu-se de mână pe drumul ce duce la satul Ianca (Brăila). Cu ochii umeziți de vântul rece se uită peste câmpul pustiu. Soarele ce apare din când în când se scaldă perul bălan, făcându’i să semene cu doi îngeri. — Surioară, zice unul îmbrățișând pe fetiță, nu mai plânge, tata o să vie acași, uite-i, uite’i ! Ba nu’î... dar o să vie în­dată și o să mergem cu el acasă să ne încălzim și să mâncăm. Fetița se mai liniști și amândoi copii merseră înainte. Mama lor îî alungase d’acasă, plângând și zicându-le : — Tatăl vostru s’a dus la târg, duceți-ve și’l așteptați la marginea satului. Densa voise ca el să nu vadă grozăvia din casă. Soțul seu Grigorie Oncescu, se sinucisese trăgându’șî câte­va gloanțe de revolver și zăcea cadavru într’o baltă de sânge. Nenorocitul și a lăsat copii și soția să rătăcească streini în lume, întocmai ca o barcă fără cârmă în voia valurilor. Gândul de sinucidere îl avea de mult. In primă­vara anului curent a mai voit să se sinucidă punându-și capul sub roa­tele unui vagon de la un tren cu pasa­geri ce se găsea în gara Ianca, dar prin ajutorul celor de față, atunci a scăpat cu viață având numai câte­va confusiuni la cap. Tulburare într’un otel Mare gălăgie era deunăzi în otelul Bul­garia din Brăila. — Ce este, ce este? întrebați trece­tor­ii. *— Un pasager s’a otrăvit. Se grămădiră o mulțime de oameni în jurul otelului. E mare lucru când își rădică cine­va viața. Auzim în toate zilele de sinucideri, însă ar trebui să vedem una ca să cun­oștem adevărata impresie ce ne face. In otel s’aud tropăituri și strigăte: —­ Lapte, lapte ! Se turnî L a­vca de lapte pe gâtul otră­viturii. Dânsul băuse acid carbonic con­centrat. Sosi în goană și doctorul care de­clară că, mulțumită laptelui, omul era scăpat. Cei care așteptau afară voiau să afle cine s’a sinucis. — Cum îl chiamă, de unde’i? E vr’un om care a trăit în bogăție, în risipă? •— Nu, nu, răspunse un chelner, e un biet învățător din județ. Se numește Mil­­tiade Ramp. — De ce-o fi voit să moară? — Nu se știe. DIN ROMAN Corespondența part. a ziarului „Universul.“ 2 Noembre. Strivit între butoae Evreului Iosub a Chenei, de loc din Urbea Fălticeni, pe când sosise în Roman cu trenul în care avea vre-o 20 vagoane cu vin, luând seama la vase și fiind în­tre ele sus pe un vagon, tocmai s’a în­tâmplat că manevra mașina în stație cu acele vagoane, și la o zguduitură dată de forța mașinei, vasele ce nu erai­ bine a­­șezate pe căpătâe a prins între ele pe nenorocitul evrei­ care a murit imediat. Marți, 5 (17) Noembre 1891. Tribunalele române Curtea cu jurați din județul Roman au­ condamnat în sesiunea aceasta pe Leibu­ Moscu evreu originar din Iași, suburbii? Toma Cosma, pentru următorul fapt: Nut­ritul cumpărase de la o femee văduvă cu vre-o 8 ani în urmă un bordei și o porțiu­­­ne mică din locul acelei femei ; și după un timp ore­care văzând că femeia nu mai era­ trăitoare în Iași și crezând că îi va fi ușor, a se face proprietar pe tot locul a găsit­ o proprietară simulată și niște martori de ocazie prin ajutorul cărora s’au făcut­ la tribunalul Iași un act de veșnică vin­­­zare. Curtea cu jurați de aici l’a condam­nat însă la 5 ani închisoare. Timpul Răcealea ce căzuse așa de iute asupra acestei localități cum speriase lumea ciu­­j­dat însă pare că după câte­va zile de ger și îngheț acum plouă de 3 zile mai încontinuu, și e și cald. Epidemie Influența în Roman a început. Mușcat de câine turbat Joi seara, 31 Octombre, un câine, ce se crede a fi fost turbat, a mușcat de picior pe polițaiul urbei Roman d. A Sylmi,­­care a și plecat în București la institutul­ de bacteriologie. O execuție militară în Germania Ia curtea cazărmei din Mangersdorf,­­ lângă Colonia, a fost împușcat joia tre­­­cută, pe la orele opt dimineața, un soldat de marină. El luase parte la o răscoală­ isbucnită pe o corabie de războiu, în a­­propiere de Singapore, și omorîse pe un­­ ofițer. Criminalul fu condamnat la moarte de consiliul de războiu și, după ce împăratul respinse cererea de grațiare, sentința fu­ executată de zece infanteriști sub comanda unui locotenent. Cei­l­alți soldați cari luaseră parte la răscoală sunt arestați. O cugetație pe zi Cine se gândește prea mult la trecut,­ n’are credință în viitor. Știri prin­ poștă Frânte.—• imperativi Hussor­z impune adresei consiliului municipal din Cherbourg prin următoarea telegramă: „împărăteasa și eu vă mulțumim sincer, pentru felicitările și urările călduroase pe”" care ni le­ adresați. Am fost în­tot­deauna foarte mișcat de primirea amicală ce oraș­șul Cherbourg a făcut vaselor flotei ruse. „Alexandru.“ Acestă telegramă a fost afișată pe strade. Președintele Republicei, de asemenea a primit o depeșe de țar, ca răspuns la fe­licitările șefului statului francez cu ocazia nuntei de argint a lui Alexandru III. Iată textul depeșei împăratului Rusiei „Vă rog, domnule președinte, se pri­mești mulțumirile mele cele mai sincere,, și ale împărătesei, pentru plăcutele d-tale felicitări și urările de prosperitate pentru mine și pentru imperiul meu. „Alexandru“, — O foarte importantă mișcare cleri­cală se face în Franța. Arhiepiscopul-car­­dinal din Paris a invitat la dânsul pe ar­­h­iepiscopul din Aix, Gouthe Soulard, pen­tru ca să se ia măsuri de apărare contra „atacurilor partidelor extreme din Franța“. După întrevederea, la care vor lua parte mai multe autorități­ bisericești, va avea loc un banchet. — Un incendiu mare, ajutat de o fur­tună, a distrus spitalul civil din Lorient. Bolnavii au fos scăpați cu scările, pe ferestre. ^ * * * 15 Locașul Spaimei Mare roman de sensație DE JULES MARY — Ie foame, de­sigur, zise Chariot. D-nă Julieta unde pui laptele ei, ca să-i dăm, să tacă. Nu răspunde. Lapte nu maî ie. Și ea nu mai are bani, nici măcar un gologan. Lucrul, pe care i-l dase d-na Jasmin, nu se gate.­­ Și maî sunt opt zile până să se ducă la primărie ca să ia cei cinci­spre­zece franci care i se dă pe lună. Criquet șopti la urechia tovarășului săi!­­ de nenorocire: < — Nu ie nici un gologan aci, se vede­­ cât de colo... V — Eu am șase de-oparte, în căptușala­­ pantalonilor...­­ — Șase? zise Criquet cu respect... stai ,bine tu... Eu nam de­cât trei, îî dau. Ișî desfăcură căptușeala. — Nu, zise Criquet, du-te la birt, cum­pără lapte pentru copiliță și bulion pen­tru mumă... Chariot ieși alergând. După cinci minute se întoarse Ținea o ceașcă cu lapte într’o mână, iar într’alta farfuria cu bulion. — Bieții copii­ murmură Julieta. Primi pomana. Bertina beii cu lăcomie și adormi. Muma și ea se simțea zdrobită. Copiii se întoarseră la Berlaudi și se puseră să culeagă cârpe. Nu vorbiau, dar din când în când, ri­dicau capul, se priviau zîmbind și își fă­ceau câte un semn de înțelegere. — Ori­cum, zicea Chariot, dacă ar ști Chioara așa ’î ziceau eî Berlaudeî, — ar fi vai de noi. — Ne-ar omori. Se cutremurară. Julieta nu se sculă. Zăcu toată ziua și noaptea viitore. Bertina nu mai plânse. Mai iera lapte pentru ea. Dar a doua zi, situațiunea nu se schim­base. Aceiași jale, acelaș viitor întunecos, aceiași desperare. In ea se nășteau iar aceleași idei tra­gice de sinucidere, amestecate cu părere de rea că n’a isbutit pentru întâia oară , cu neputință să gonească din delirul ei ideea mizeriei.... Totuși, în ziua aceea avu puțină milă... Era crud să omore o biată nevinovată... Avusese curaj în ajun... O să’l aibă și a doua zi ? Nu... nu se mai încep asemenea lucruri și iată pentru ce nu era recunoscătoare copiilor că o scăpase. Dar ce o să se facă ? Și se gândia mereu la moarte. Dar dacă o muri? dacă o rămânea co­­pilița singură ? Atunci Berlauda o s’o ia... Berlauda a­­ceea grozavă. Nu, nu, de­cât Berlauda mai bine Asis­tența publică !... Pe la trei ceasuri după amiază, ea se sculă. Dormise îmbrăcată. Ce slabă era pe picioare ! Se clatină. Genuchiî i se ciocnesc. Ie așa de slabă că’țî inspiră milă. Pielea ei e galbenă. Obrajii îî sunt ro­șii aprinși. Ochii au o strălucire ciudată, sunt chiar amenințători, îmbracă pe Bertina într’o rochiță grasă ca să nu’i fie frig. Și ese, în stradă, alergând ca o sălba­tecă. Se ducea la întâmplare, și când se o­­prește, sdrobită, întrebă pe un trecător: — D-le, in­cotro e azilul copiilor gă­siți ? ’— In strada Denfert-Roehereau. Și omul arătă drumul ce trebuia să a­­puce. Și, fiind­că el ghicise că se vorba de un copil de lepădat, se uită îndelung după tî­­năra femee și făcu un gest de mânie. Strada Denfert-Roehereau, 74. Aci era. Se uită cu ochii speriați, la casa poso­morită, la locașul spaimelor. Câte mizerii n­’au trecut sub acele bolte întunecoase! Câte mume n’au intrat acolo cu copila­șii lor și au eșit cu brațele goale !... Se reazimă,’ m­ănădită, de un zid din față și se uită. O să aibă curajul să se ducă până ai­­colo ? Și, în nebunia ei, se miră că acestă l­o­­­cuință seamănă cu cele­ l’alte. Ar fi vrut să fie alt­fel, izolată, depar­­­te de Paris.... Și ascultă, întinzân­d capul... έnde sunt copiii ?... !v Nu se aude nimic. Locașul spaimelor înghite ființișorele și nimeni nu știe ce ai­ ajuns.... N’o să îndrăsnească nici o dată... Era o crimă. Era o crimă pe care vr’ea s’o făptuias­­că ca să depărteze pe una mai mare, mai odioasă. Desface șalul în care învelise pe Ber­tina. Drăgălașul cu chip apare liniștit, tran­dafiriu. O să arunce pe îngerul acesta în neexv­ir­noscut­. O femeie bătrână, îmbrăcată în dolu­ri ca perul alb, se apropie de ea, o ia drept o cerșetoare și vrea să -i dea câți­va go­logani. IVa urma).

Next