Universul, februarie 1896 (Anul 14, nr. 26-50)

1896-02-01 / nr. 26

Universul No. 26, se puneau banii, n’a avut de­cât să ierneze sertarul pentru a pune mâna pe hipotecare. A doua zi Rănciulescu, după ce se înțo­lește bine, își ia aerul de moșier și, în a­­ceastă calitate este tare sărbătorit în stabi­limentul d­-lor Mitică Georgescu și Nae Sterie din str. Câmpineanu. Bănciulescu se credea deja un «Adonis» față cu manifes­tările prea grăbitor de dragoste ale șantezelor din sus numitul stabiliment. Numai grație acestei serbări de o noapte, devastatorul tutungeriei de la Continental a putut a prins, căci Bănciulescu, dus într’o stare complectă de beție de către două bă­­eți ai stabilimentului la gara de Nord spre a se duce la Ploești de unde era originar, a fost remarcat de către copoii șefului de siguranță, Puiu Alexandrescu. Drept recunoștință pentru serviciile aduse de d-nii Mitică Georgescu și Nae Sterescu cu «șantezele» lor serviciului de siguranță și în special păgubașei, care a reintrat în posesiunea a mai întregei sume furate, an­treprenorii stabilimentului au avut o mulțime de neajunsuri. D-na Safta Dragomirescu mergea până a-1 acuza de complicitate, de­și dânsa nu datorește găsirea banilor de­cât grație vinului înfundat și a «șanteze­­lor» numiților antreprenori, cari au adus­­ pe Rănciulescu în așa stare de imbecilitate în­cât se poate zice că s’a predat singur la gara de Nord în mâinelor agenților poliției. Ingratitudine omenească ! De altmintrelea chiar Bănciulescu a cău­tat să complice și pe alții într’o afacere, în care singurul erou este el, și anume pe un anume Ghiță Constantinescu, despre care zice că i-a fost dascălul și inițiatorul lui în arta spargerilor. La înfățișarea, care a avut loc alaltă­ieri, înaintea tribunalului Ilfov, secția a 3-a, Băn­ciulescu caută să pozeze în victimă a îndem­nurilor altora. Domnul președinte al tribunalului, d. Florian, îl supune la următorul interoga­­toriu: I.—Ia spune-ne, cum ți-am ales locul unde aveai să faci spargerea ? R.—Eu, d-le președinte, nici nu știam ce e spargere... (Rîsete). I.—Și cum te-am dus să faci spargere, când nu știai? R.—Uite, Ghiță Constantinescu m’a luat într’o zi să văz și eu cum se face spargere. (Rîsete). I.—Va să zică întâi te-am dus să vezi cum se face spargere ? (Rîsete). R.—După ce m’a adus Ghiță ca să văz cum face el spargere, a fugit și m’a lăsat pe mine singur...­­.—Așa că ai făcut spargerea fără să vezi... R.—Da. I.—Și ai nemerit’o bine. (Rîsete). Sa spu­ne, de unde ai adus papura? R.—Papura am găsit-o în gunoiul din curte. (Rîsete). I.—Pe urmă ? R.-Am lipit hârtia cu papul de geam, am ciocănit...­­.—Și nu s’a auzit când s’a spart geamul? R.—M’am mirat și eu că n’a simțit ni­meni. (Rîsete). După cum se vede, Bănciulescu face pe agramiul, ca și cum din întâmplare s’ar fi găsit acolo la spargere, fără să fie pregătit și fără să cunoască efectele papurei... Președintele își continuă interogatoriul în ilaritatea auditorului. I.—Sa spune, câte parale ai găsit în tej­ghea ? R.—2200 de lei. I.—De unde știai că se află bani în pră­vălia asta? R.—Am mers la noroc. (Rîsete). I.—Ce ai făcut cu paralele? R.—întâi am băut o țuică ici, o țuică colo... I.—Te-am pus pe chef? R.—Pe urmă mi-am cumpărat haine, ru­­făriî...­­.— Ai căutat să te înțolești. R.— Da­­că trebuia să mă întorc la Ploești cu târguiala asta (rîsete). I.—Pe unde ai mai fost? R.— Am fost la Mitică Georgescu, acolo m’au amețit cu vin și cu șanteze... (rîsete). I.—Cum zici ? R.—Șanteze, d’ale care cântă (mare ila­ritate). R.—Câți bani ai cheltuit ? R.—Am cheltuit 400 de lei și mi-a ră­mas 1000 de lei. I.— Cu gândul ca să faci spargere am ve­nit din Ploești ? R.—Am venit să caut vr’o treabă ! I.—Va să zică ai venit după procopseală? Te-am și procopsit (rîsete). R.—Eu vez ca toată lumea me acuză pe mine, când eu nici nu știu de Ioc ce­va să zică spargere, (rîsete). I.— Dar la T.­Viile ce am făcut? R.—Vez că judecătorii de acolo m’au pus și pe mine într’un fapt, dar nu știu pentru ce (risete). D. Flămânda, avocatul reclamantei, se miră că n’au fost Introdus în cauză și alte persoane, precum și părinții inculpatului, ele oare­ce acesta e minor. D. Flămânda cere 1000 lei despăgubiri. D. procuror Cernescu re­spunde părții ci­vile că inculpatul n’are nici un părinte, ci un om care Fa ținut să-l crească dar care de 14 ani nu și-a mai văzut această preți­oasă scală. Reprezentantul ministerului public spune apoi că Bănciulescu a căutat să implice și pe alții, dar nu e adevărat ce spune acesta; singur a săvârșit faptul. Băn­ciulescu, de­și minor, este și recidivist, a mai făcut și o altă spargere la T.-Veste și pentru care a fost condamnat la 6 luni și o zi închisoare. D. procuror conchide la aplicarea severă a legii. Tribunalul condamnă pe inculpat la doi ani de zile închisoare și la 700 lei despă­gubiri. In contra Influenței­ și a ori­ce fel de tuse Dacă sunteți bolnavi de influență, între­buințați renumitele hapuri de catramina ale dr. Bertelli din Milan și ve veți vindica sigur și repede. Cei mai mari doctori din Italia întrebuințează aceste hapuri în contra influenței. Cum se știe aceste hapuri sunt premiate la 6 congrese medicale și apro­bate de Consiliul superior sanitar din Ro­mânia și Italia, vindecă sigur și repede ori­ce fel de tuse. O cutie costă numai 2.95, iar patru cutii, cari sunt destule pentru o cură complectă, lei 10.95. Toate cutiile ce nu vor avea în interior o instrucție în limba română cu pecetia Ad­­ministrației ziarului «Universul», se vor re­fuza ca falsificare. De vînzare în provincie la toate farma­ciile și in București la Drogher­ia centrală M. Stoenescu, strada Academiei No. 2, la drogheria Ilie Zamfirescu, Str. Academiei 4, la farmacia« Ochiul lui Dumnezeu», Victor Türinger, Galea Victoriei No. 154 și la Drogheria Fabini, calea Văcărești. Din Haiimicul-Sârat Corespondența particulară a ziarului Universul Incendiu In seara zilei de 27 Ianuarie, cam pe la orele 7 și jumătate, un foc a isbucnit la ca­sele comerciantului Șerban Iliescu, din str. Victoriei. Focul a provenit din două părți, ceea­ ce dă de bănuiți­ că a fost pus de făcători de rele. S-a declarat Int&iü la magazie, unde se găseau­ cutii de marfă goale, precum și butoaie deșerte de ulei­. In urmă a isbucnit la poartă, ceea ce a făcut ca focul să se înalțe la geamlâcul de la al douilea etaj și în mai puțin de 5 mi­nute întreaga clădire era în flacăr­ î amenin­țând și prăvălia. In momentul isbucnirei focului, toți ai casei, mai cu seamă copiii, surprinși de acest dezastru, nu știau în­co­­tro să apuce căci și scările erau în flăcări, și dintr’un moment într’altul erau amenin­țați să cadă victime, când niște oameni din public, au pătruns pr­in flăcări, putând ast­fel salva viața acelor nevinovate ființe. Focul s’a întins și la alte depending de a­­lături, arzând și casa d-nei Ținea Dumitru Boiangiu, precum și o magazie a d-lui Mi­hail Ior­dăchescu. Pe la orele 10 și jum., focul a putut fi localizat, grație pompierilor cari au sosit i­­mediat și și-au depus toată activitatea lor, ceea­ ce face onoare comandantului lor, d. Vasile Burlacu. A mai contribuit la stinge­rea focului și soldații regimentului 9 de in­fanterie, sub comanda d-lui locotenent Munteanu, cari au adus două pompe. La locul sinistrului am putut observa pe d. Th. Vasiliu, loc­țiitor de prefect, d. sub­stitut Stănciulescu, d. poliram G. Hristodo­­rescu, comandantul sergenților, d. Socolescu, etc., precum și mai mulți ofițeri. Pagubele cauzate d-lui Șerban Iliescu se ridică la suma de 13.000 lei. Casele erau a­­sigurate la societatea «Dacia-România». Accident Intr’una din diminețile trecute, cam pe la orele 5, comerciantul Avram Kerner, ducân­­du-se cu căruța după afaceri în comn. Sgâr­­cițî, pe șosea, în dreptul fostei mori de foc­ ­ 2 — a fraților Lupești, se întâlnește cu o trăsură venind fa goana cailor și în care se aflau 2 dame și 2 sub­ofițeri. Pe când Kerner voia ca să abată căruța din calea acestora, de­odată se pomenește că e iubi­t puternic în partea stângă, de oiș­tea trăsurei care’l dete jos, resturnându-se și căruța peste el, ceea­ ce i-a cauzat lovituri grave. Cei din trăsură, văzând că din cauza lor Kerner e cu viața în pericol, s’au dat jos și l’au pus în căruță, fără ca el să poată simți ce se petrece în jurul lui. Ei au în­tors căruța înapoi și calul, încet-încet a venit acasă cu stăpânul său. Pe la ore'e 6 și jum., pe când soția acestuia voia să des­chidă prăvălia, găsește în față căruța, iar într’însa pe soțul ei lungit și fără să poată pronunța ceva, de­cât numai târziu­, dar foarte puțin. De oare­ce nu se știe cine a f­ost cu tră­sura, s’a cerut d-lui procuror să deschidă o anchetă. Nebun Locuitor­ul Dumitru Mihalache, din com­. Valea-Sărei, județul Putna, venind în Râm­nic a fost apucat de o nebunie furioasă în hanul d-lui Ioniță Antonescu. In urmă au intervenit agenții polițienești, pentru a’l trimite la Mărcuța. Bizeanu. UN SFAT PE ZI Cum se poate cunoaște că mierea e curată ori, nu?. — Se pune o lingură cu miere în­tr’o sticlă mică, apoi se pun în aceeași sti­clă trei linguri de spirt de vin. Sticla se scutură bine și după aceea se lasă să se a­­șeze conținutul ei. Dacă în scurt timp se formează pe fundul sticlei un strat alb, a­­tunci mier­ea nu este curată, ci e ameste­cată cu glicosă (zahăr de struguri). Mierea curată se poate cunoașce de pe­­ aceea că se topesce toată în spirtul de vin. In loc de spirt de vin se poate folosi și rachiu de rînd. Crima misterioasă din Iași Comisarul disp. V. Sâmbătă dimineață a fost înștiințat că o copilă în etate de 7 luni a fost găsită moartă lângă mama sa din strada Bulgară, No. 58. Iată amănuntele constatărei: Grigore Mavrodi, de profesie muncitor, în etate de 21 ani, de vr’o doi ani trăește în concubinaj cu tînăra Maria Cioată în etate de 17 ani și din acest com­binațiu, le-au rezultat o copilă cu numele Aneta. Vineră seara, pe la orele 6, Mavrodi a­­duce acasă la concubina sa, vr’o 3 litruri vin, punându-se la béut dinpreună și cu mama Măriei, care ședea la un loc cu ei. Pe la vr’o 11 din noapte, Mavrodi se cul­că pe un pat și concubina sa Maria cu mama ei se culcară pe un alt pat, culcând între ele pe micuța copilă Aneta în etate de 7 luni. Peste noapte una din femei, turmentată, întorcându-se peste copilă a înăbușit-o. A­ doua zi dimineață ambele femei sculându­­se luară copila din pat, pentru a o alăpta dar nu mai era de­cât un cadavru rece. Toți, înspăimântați, deferă alarmă la comi­sie și parchet. D. prim-procuror Savel Manu, în unire cu d. Ghiță Neculau, comisarul disp. V, so­sind la fața locului după un mic interoga­tor făcut părinților copilei, dete ordin ca ca­davrul copilei să fie transportat la camera mortuară a spitalului sf. Spiridon, unde du­minecă la ora 10 dimineață s’a făcut au­topsia. 30’sile a­rmi­sitei S’au încuviințat pensiuni persoanelor urmă­toare : Căpitanul Zăgănescu Alexandru, fost în arma infanteriei, lei 380 pe lună, și căpitanului Ere­­mia Ioan, fost în arma infanteriei, lei 210 pe lună. — S’a primit demisiunea din armată a medi­cului de regiment clasa II, Smeltz Nicolae, din regimentul 2 roșiori, trecându-se tot­ d’o­dată în reservă cu gradul ce posedă și repartizând­u-se diviziei VIII de infanterie. NENOROCIREA DE LA SPETENI Locuitorul Radu Mateiu, din comuna Spe­­teni, jud. Ialomița, se întorcea într’una din zilele trecute de la Urziceni, unde fusese să tîrguiască de nuntă, însoțit de femeea și fiica sa, și de tânărul Stan Lazăr, pe care trebuia să ’l facă ginere. Pe la orele 6 seara, au ajuns la rîul Ia­lomița, și au voit să treacă pe ghiață; fata a mers înaintea celor doi bărbați. Dar pe la un loc, ghiața s’a rupt sub dînsa și a căzut în apă. Atunci tatăl, auzind țipetele fetei, a sărit după dînsa, a prins-o­nainte de a o răpi curentul și a ajutat-o să iasă pe ghiață, scăpând numai cu niște neînsemnate tăeturî de ghiață pe corp. Când, însă, nenorocitul părinte, a voit să iasă și el afară, ghiața s’a rupt mai reu, și neputând lupta în contra curentului repede, a fost răpit de curent sub ghiață, înainte d’a putea ceî-l’alțî să ’i dea ajutor, și ast­fel a perit victima devotamentului său pă­rintesc. AAAA/VvVSAAAAAAA BȘI- Citiți pe pag. I­ a arameiul Pre­mii în valoare de 3000 lei ce se a­­cordă abonaților «Universului», cu în­cepere de la 1 Februarie curent. Crima îngrozitoare de la Bo­­roaia 4 victime. — Amănunte interesante In privința acestei crime îngrozitoare să­vârșite asupra cârciumarului Ciubotaru, din satul Boroaia, jud. Suceava, «Evenimentul» află următoarele amănunte interesante: D. Procuror al tribunalului Suceava, trans­­portându-se la fața locului, a constatat că autorii acestei crime sunt Vasile Grigoraș și Gheorge Tărău­, din acel sat și foștii pri­eteni ai casei Giubotaru. In noaptea de 22 spre 23 a curentei acești 2 criminali s’au dus la crîșma lui Giubotaru sub pretext de a’i vinde un sac cu girăunțe; pe când Giubotaru cântărea sacul, Tărău înarmat cu un bolovan la lovit în cap, a­­tunci crâșmarul a început să strige ajutor la femeea lui, care se afla într’o cameră a­­lăturată. Tărău­ îi mai dete atunci o lovi­tură la cap așa de puternică în­cât îl culcă la pământ. In acest timp Grigoraș a ucis în același mod pe soția lui Ciubotaru. In acea cameră se aflau 2 copii, o fetiță de 8 ani și un băiat de 10 ani, criminalii temân­­du-se că aceștia să nu’i recunoască și să’i dea de gol, i-au ucis și pe dânșii în același mod barbar. Apoi au acoperit victimele cu o plapumă peste care au turnat gaz și lângă ea au așe­zat o lampă aprinsă, punând-o în comunicație cu plapoma printr’un fitil cu scopul ca focul după ce vor eși ei să se comunice la pla­pomă și se simuleze ast­fel un incendiu însă plapoma fiind de lână focul nu s’a putut întinde. Crezând ei că victimele nu sunt cu de­săvârșire moarte, s’au reîntors și le-au mai dat câte o lovitură la fie­care, iar pe crâș­­mar l’au strangulat cu o curea. După aceasta au astupat ferestrele și au furat din tejghia 120 lei, în două bilete de bancă, și 16 lei în argint. Femeea Frentz nu s’a îndoit câtuși de pu­țin că ceea ce găsise nu ’i aparținea de drept ei; de aceea vându titlul de rentă și de atunci ea cunoscu, împreună cu un lucrător tâmplar cu care trăia, anume Ludovic Diem­er, bucuriile vieței celor mari. Amândoi­, ne mai lucrând ni­mic, trăiră din venitul pe care ’l datorau găioeî lor gene­roase și care, trebuie să mărturisim, n’a mai luat după aceea asemenea bogății. Insă schimbarea repede a situației lor a intrigat pe vecini și a atras atenția poliției care, tocmai pe la acea epocă, bănuia pe o vecină a femeei Frentz că are un titlu de rentă furat în 1887 de la o domnișoară Reims de către un anume R­osse. Rosse, se știa din ancheta făcută de ser­viciul siguranței publice, încercase de mai multe ori să vândă titlul furat, dar nu reu­șise și ast­fel fusese nevoit să-l cedeze unei femei locuind pe strada Belleville. Aceasta, neavând mai mult succes de­cât Rosse în negocierile sale, a decis de a se scăpa de zadarnicul și compromițătorul ti­tlu de rentă și, ducând­u-se să fure găini de la vecina sa, femeea Fientz, ea a găsit nemerit să-i plătească găinele ce i le fura, depunând în cuib titlul de rentă furat. Sub-șeful siguranței publice a perchizi­­ționat pe femeea Fientz la care a găsit încă foarte puțin din cei 25.000 de franci. Atât femeea Frentz cât și amantul ei au fost arestați. Criminalii sunt arestați iar afacerea e­ra instrucție.____________________________ O CUGETARE PE ZI Cine nu înțelege de cuvânt, nu înțelege nici de ciomag. LUCRURI DIN TOATA LUMEA Alcoolismul ereditar. — Profesorul Pell­­mann, din universitatea din Bonn, sa de­dat la niște curioase cercetări asupra rava­giilor alcoolismului ereditar într-o familie a cărei teribilă biografie el a reconstituit-o. O femeie anume Ada Jurke, născută în 1740, a murit la începutul acestui secol, al­coolică, după ce viețuise ca hoață și vaga­bondă; posteritatea ei numera 834 de in­divizi. S-a putut reconstitui existența a 709 dintre ei și iată rezultatele pe care le-a obținut profesorul Pellmann: 106 se născuseră în afară de căsătorie, 142 cerșetori, 64 pensio­nari ai diferitelor aziluri, 181 fete au deve­nit fete publice și 76 indivizi din această interesantă familie au fost condamnați pen­tru crime, 7 dintre ei pentru omor. In 75 de ani această familie de alcoolici a costat pe Stat pentru întreținerea în aziluri, închisori și daune cauzate, o sumă evaluată la peste 5 milioane de mărci.­­4.­O găină care face oue de aur. — Du­cându-se în coteț, într’o dimineață din luna Decembrie trecut, o femee anume Frentz, locuind la No. 331 pe strada Belleville, Pa­ris, avu o surpriză foarte plăcută. In cui­bul unde ea spera să găsească ouăle proas­pete destinate pentru prânzul ei, găsi un titlu de rentă de o valoare de 25.000 de franci. După ce a trecut primul moment de ui­mire, femeea Frentz, revenindu-și în fire, crezu că fabulistul nu inventase nimic po­vestind despre găina cu oue de aur și că dacă găina din vechime a putut face oue de aur, nu e nimic extra­ordinar ca cea de azi să oue titluri de rentă. Joui, 1 (13) f­ebruare 189,u .A.cte oficiale * D. Constantin Demetresc­u este numit ajutor de sub-prefect la plasa Călugăreni, jud. Vlașca. * D. N. Ionescu, actual ajutor de sub-prefect al plășei Crivina, județul Prahova, este transfe­rat în aceeași calitate la plaiul Prahova, acel județ. * D. Mihail Handoca, actual ajutor de sub­prefect al plășei Racova, județul Vaslui, este transferat în aceeași calitate la plasa Crasna, a­­cel județ. Spargerea de la Ofițerul Stării civile Ieri noapte s’a comis o spargere la oficiul de stare civilă al primăriei capitalei, aproape în aceleașî condițiuni ca la tutun­geria din strada Regală. Spărgătorul s’a introdus în coridorul ofi­ciului, a uns un geam cu cocă, l’a spart fără a produce sgom­ot, a deschis fereastra, a intrat înăuntru, a forțat sertarul casierului, de unde însă n’a avut ce fura, decât 4 lei, mai multe hârtii timbrate și un carnet cu bilete de legitimație. Se crede că autorul spargere! e un samsar. DIN CAPITALĂ Pianine elegant © cu lei #50 La administrația ziarului Universul a sosit un mare transport de pianine din una din cele mai mari fabrici germane, premiată cu mai multe medalii de aur la diferite expozițiuni interna­ționale, între care și acea de la Chicago. Administrația Universului vinde pianine cu prețul fabricei, adică numai cu 650 lei, și le dă și cu chirie în așa condiții că, după ce se plătește regulat chiria un timp oare­care, pianul ramâne proprietatea închirietorului. Aceste pia­nine se pot vedea la depozitul principal din str. Brezoianu No. 11 și la sucursala din calea Vic­toriei No. 102, vis-a-vis de palatul regal. Palatul Atheneului Dumineca trecută a avut loc al trei­spre­­zecelea concert dat de societatea Filarmo­­nica­ Română. Putem spune pe drept cuvânt că a fost cel mai bine reușit și dacă va merge tot așa, atunci această societate ’șî va ajunge ținta pe care și-a propus-o de a desvolta și mări gustul muzical în poporul nostru. Corul, compus din d-nele, d-rele și d-nii membri ai societăței au cântat foarte bine, mai multe bucăți. De curând s’a înființat la școala acestei societăți și un curs de declamație, elevii cari urmează acest curs s’au produs cu a­­ceastă ocazie. Piesele Primul cadou, co­medie într’un act jucată de d-șoarele Aglae Ionescu, Aurora Carpentier, Crapșa, d-na Jeana Bianchi și d. N. Ionescu, a reușit de minune. Opereta Coroana lui Ștefan cel Mare a fost bine interpretată de d-șoarele Trenescu Maria, Iordan, Stănescu, Șerbă­­nescu, Mateescu, Carpentier și d-nii Radu­le­scu care, cu vocea’î bună de bariton, ar face mari progrese studiind înainte, Dumitrescu și Ionescu. Toată lumea a rămas mulțumită de pro­gresele ce face societatea. Cronicar. 34 Dușmănia dintre clone mame VIII Se repezi la cârmă și începu s'o mane­vreze. In același minut marea, ca și cum ar fi fost o ființă însuflețită, viețuitoare în­­tr’un chip monstruos, ii ghici gândul și un nou talaz, adunându-se, îl strînse, îl făcu să se învîrtească, îl aruncă în vârful unui mun­te de spumă țîșnitoare pentru a’l lăsa a­­poi să cadă într’o prăpastie deschisă, nea­gră ca cerneala. Toate astea fură urmate de o păr­itură lugubră. Și Gonec simți că cârma nu mai era în mâna sa de­cât un lucru inert. Cârma se rupsese. Bretonul, superstițios cum era, murmură. — Al doilea val ! Când avea să sosească și al treilea ? Foarte curând, precum vom vedea. Insă mai ântei, cele două bărci se apro­­piară margine lângă margine. Genec avu timp să zărească formele negre ale celor două femei cari se țineau de baza catartu­­lui rupt. Nu văzu pe Haleux. Haleux numai era în barcă ; el deve­nise îintâia victimă a acestei drame ; era deja mort. — Fiul meu 1 fiul meu Yanic ? scânci Gonec. Și de o dată acum sosi și al treilea val, enorm, teribil, rostogolindu-se ca un munte cu piscurile împodobite de zăpadă. El reuni cele două bărci în același vârtej, le râdică pentru ca să le despartă, jucându-se cu ele, cu această pradă lesnicioasă, cu acest lucru mizerabil, imponderabil, ce formează vie­țile a cinci ființe omenești. Apoi le sfărîmă una de alta iubindu-le de stânca neagră a capului Dracului, și nu mai remase nimic din ele, nici măcar o scândura, tot era în­ghițit. Gemetul pustnicului ce se auzi foarte a­­proape, acoperi țipătul de spaimă a celor două femei și țipătul de turbare al lui Gonec. Pe urmă nu se mai auzi nimic. Ceața rămase tot așa groasă ; pe urmă marea păru a se liniști; numai pustnicul, din fundul peșterelor sinistre, urma înainte cu urletul. Pe un mal ce se lăsa din­spre mare stă­tea un om și se uita la spectacolul oceanu­lui furios ; ședea pe o piatră, cu pușca de vânătoare între picioare și trebue să credem că priveliștea îl absorbia într-un chip ciu­dat căci, de jur împrejurul lui, treceau ți­pând cârduri de pasări de mare, cârduri așa de dese ce päteau să’l nimicească. El nici nu se gândia măcar să tragă în ele ; nu’î venia în gând să ia la ochii acei enormi petreli, pasările dracului cari nu ies la largul marei de­cât in vreme de tempestă și atunci par a domina natura turburată cu zborul lor greoi însă puternic. Omul acesta era Mederic Kerandal. Venise la vînătoare pe malul marei și fusese surprins de ceață și curând apoi de furtună. Curiositatea îl opri în loc pe mal. Zgomote sinistre, ciudate, semănând a ori­ce și nesemănând a nimic, veneau din imensitate. Cu adevărat, pescarii de pe coastă au dreptate când spun că înecații a­­leg tempestele pentru a’șî aminti de părin­ții lor. Atunci, fantomele lor se grămădesc pe maluri tot așa de numeroase ca acelea ale celor­l­alți m­­orțî în noaptea Tuturor sfinților. Ele fac acea gălăgie în depărtare pe mare, care le sgudue oasele și le depăr­tează de mal căci,în ideile bretone, sufletele înecaților nu pot să găsească odihna de­cît atunci când corpurile lor au­ fost acoperite de pământul sfânt al cimitirului. Se disting și alte zgomote ciudate, ames­­tecându-se cu acelea ale valurilor; clopotele din orașul Geron, ruinat acum, sună în a­­mândoue limbele, nefiind trase de nimeni ci numai de bătaia tempestei; ele amintesc celor vii că un oraș înfloritor existase a­­colo odinioară și că morții lui sunt lipsiți de rugăciuni. Apele măre, se urcaseră până la jumeta­­tatea malului pe care stătea Kerandai; a­­cesta avea înainte­­ o mulțime de vuitori cari se isbeau una de alta, formând o mare cătățime de spumă. Și în bolborosirea acestor vuitori, Keran­­dai crezu a vedea ceva, d’o dată, ceva ca un corp de om care se silia să se urce pe stâncă. Era in adevăr corpul unui om. Și Mede­ric îl recunoscu . Era Francisc Le Gonec. Și Gonec nu încerca să-șî scape numai pro­pria sa viață: dânsul avea în brațe un co­pil mic al cărui cap îl ținea afară din apă. In sfârșit de o dată, omul fu mai puternic de­cât tempesta. Gonec, adus de un val mare, se agăță și se cațără în sus de ultimele stânci, acolo unde apele nu mai puteau să-l ajungă. Și aci rămase întins jos, neînsuflețit, în vreme ce copilul se rostogoli lângă dânsul, aproape la picioarele lui Kerandal.­­­rederic nu știa de întoarcerea lui Gonec. Insă ceea ce­ știa era că Yanic fusese în­credințat Ceciliei Fargoux și că Cecilia lo­cuia la farul Ar-Men. Ceea ce mai știa apoi,—și se păzise bine de a spune cui­va—era că Yanic, printr’un subterfugiu lesne de înțeles, fusese decla­rat ca fiu al Yvoneî și al lui Francisc pe când el era al Pascalinei și al seu. Atunci densul avu presimțire că mica creatură care zăcea acolo jos, moartă poate, era Vanic , însă nimic din sentimentele de tată nu se deșteptă în el; omul acesta avea o inimă tot așa de tare ca granitul pe care ședea. De alt­fel n’avea nici o temere de Genec , căci își zicea că, de vreme ce Pas­calina și Yvona se înțeleseseră să înșele pe breton, acesta n’avea să cunoască nici o dată secretul dragostei lui Kerandal cu Pas­calina. Prin urmare n’avea a se teme de nimic din partea lui Gonec. Insă îl ura. Acești doi oameni erau duș­mani pentru că, unul din ei era cinstit și viteaz, pe când cel­ l’alt era șiret și fricos. Ce-avea să facă densul acum ? Dar dacă i-ar lăsa să piară acolo pe a­­mândoi în chip mizerabil? Gândul acesta monstruos i se așeză în minte. Și poate în momentul acesta s’ar fi de­părtat din acel loc dacă d’o dată băgarea lui de seamă n’ar fi fost atrasă de o altă priveliște de pe malul mărei. (Va urma). IX

Next