Universul, ianuarie 1899 (Anul 17, nr. 147-176)
1899-01-01 / nr. 147
Tribuna Liberă (Sub acest titlu vom publica zilnic articolele care vor fi trimise de cititorii noștri, cu privire la literatură, știința, politica, etc. in fine orice articol (d interes general. (N. R.) Chestiuni de Economie politici , , După Stanley Jevons Trades Unions (Asociațiile de lucrători) I Scopul asociațiilor In general lucrătorii gândesc, că cel mai bun mijloc de-a’șî spori salariul este de a a se asocia, căci numai astfel,cred dânșii, patronii se vor obliga a le mări plata. « Trades-Unions» este o societate de lucrători, cari promit a se supune instrucțiunilor stabilite de un consiliu ales de dânșii, plătind o colisare pentru acoperirea cheltuelilor. «Trades Unions» diferă mult între dânsele; ele se aseamănă mult cu viața individuală, adică conduse când bine, când veü , afară de aceasta de multe ori ele se ocupa cu afaceri străine de scopul lor. De obiceiu ele trec drept societăți de asigurare mutuală, adică dacă un membru de exemplu contribue cu o cotizație de tin shilling (1 leu 25 l.) pe săptămână, îî dă dreptul de intrare, și dacă mai contribue cu suma de câțiva shhilling, are dreptul, după puțin timp, să primească 12 schillingi pe săptămână în caz de boală ; i se plătește uneltele perdute prin caz forțuit sau distruse de foc ; dacă nu găsește de lucru, primește, un timp hotărit de statute, câte 10 schilling! pe săptămânâ, ciontit sau schilodit din cauza unui accident, el primește o sumă ca despăgubire și cu care aproape se poate întreține , iar în caz de moarte contribuabilii societăței sunt înmormîntați pe socoteala ei. Cum vedem toate aceste ajutoare sunt excelente, căci asigură pe omul muncitor să preitmpine întâmplările căzute pe neașteptate,ceva mai mult, împedică pe lucrător să ajungă în mizerie. Așadar, cât, timp o astfel de societate se mărginește aci și nu urmărește altceva, merită să fie respectată și îmbrățișată cu căldură. «Trades-Unions» se mai ocupă încă cu supravegherea locuințelor și fabricelor unde membrii săi lucrează și intervine cele de mai multe ori să li se dea locuințe sănătoase. Dacă un lucrător se plânge că în atelierul în care lucrează nu e aer și e prea multă căldură, că lucrează la o mașină defectuoasă sau că sapă la o mină puțin aerisită, părăsește lucrul fără nici o frică, căci consiliul îl învață să se lipsească de asemenea munci păgubitoare lui. Această soluție se dă numai când plângerea este individuală, dar când ea e colectivă, când are fața unui manifest, atunci consiliul societăței intervine pe lângă patron să modifice cum e mai bine și mai igienic stabilimentul său și dacă p’o face, cu toții părăsesc lucrul, aceasta se întîmplă rar. Nimeni nu poate fi învinuit de ce și-a părăsit lucrul, când viața și sănătatea i sunt în joc. Bineînțeles, aceste măsuri sunt excelente, cu toate acestea nu trebue să lăsăm discuțiunea punctelor principale din Statut, pe seama lucrătorilor, nici să’șî combine ei îmbunătățirea vieței, să le lăsăm lor doară dreptul de a se plânge. Nimeni nu se naște înțelept, dar vai de aceia care fie că nu vor, fie că nu pot să’șî îmulțească cunoștințele, n’ajung să cunoască știința și în special chestiunile de Economie Politică, căcî nu vor putea să prevadă nici odată ceea ce are să li se întîmple. Dacă am lăsa pe lucrător să’șî facă singuri dreptate sau să’i lăsăm controlori ai sănătăților, ne-ar cere de multe ori lucruri imposibile, ameliorări pe cari patronul nu le-ar putea face, căci întreprinderea lui, nu i-ar aduce poate așa de mult. 1 In toate aceste împrejurări, lucrătorii trebue să lucreze cu înțelepciune, să asculte bunele povețe ale patronilor și când crede că acesta le voește răul, să consulte opiniunea publică, căci aceasta va căuta să judece cu cea mai mare dreptate, ne-având nici ce câștiga, nici ce perde din această împrejurare. Ion I. Găleșescu IX movis: II PEA O sabie vie pe alta în teacă. ( German ). Din Bucovina Contra fraților noștri bucovineni s’a pornit în timpul din urmă o goană turbată, de către organele guvernului bucovinean. Mai mulți tineri universitari au fost trași de către senatul universitar în cercetare disciplinară, din cauză că au făcut demonstrațiam la gara din Cernăuți, când cu fuga mitropolitului Arcadie la Viena. D-lui Adrian P. Deseanu, teolog absolut, nu numai că i s’a de negat dreptul de a face riguroasele la universitatea din Cernăuți, dar contra d-sale s’a dat și ordin de expulzare. Asemenea ordin s’a dat și față de d. Victor Braniște, student în drept și colaborator la Patria, fratele d-lui dr. Valeriu Braniște, redactorul fon. Au făcut recurs. Față de aceste prigoniri, Patria a luat o poziție demnă, combătând toate ilegalitățile ce le săvîrșește guvernul și apărând studențimea. Din acest motiv, ea a fost de două ori confiscată. Publicând după aceea într’alt număr o telegramă de încurajarea a tinerimei universitare din Cluj cătră cea din Cernăuți, din nou a fost confiscată. Indignată de aceste prigoniri fără temelu și de ura turbată ce organele guvernului o poartă față de tinerimea universitară din Cernăuți, iată ce publică într’un număr al său, din săptămâna trecută : «A confisca hârtia, e ușor, căci hârtia nu se poate sustrage armelor nimicitoare de natură fisică. Sufletul vostru, Românilor, se poate deci numai cu păcate ucide,—și nu cu confiscarea la ordin din partea unuia, sau altuia murit fără suflet. Ca să trăiți Românilor în veci, fiți și mai departe cinstiți, căci virtutea cinstei e bine văzută la Dumnezeul ginților creștine. «Virtutea vechilor români să fie și a noastră. Virtutea patriotică cinstită ne va face nemuritori, ne va face tari și vestiți. «Legea creștină a bisericei ortodoxe să fie făclia noastră pe calea spre Golgota de acuma. Timpul actual e greu, este un cuptor de ispite, dar să fim cu virtute și ne vom curăți, trecând prin ispitele și cursele cu multă iscusință pregătite nouă spre perzare—ca aurul în para focului— de tot ce nu poate omorî vr’o dată. «Noi să ne iubim mai mul sufletul decât trupul, să ne fie mai mult aminte de cinstea adevărată, care face sufletul nemuritor. «Dușmanii pot confisca Românilor cel mult trupul, vreo câtiva oraceri, libertatea fisică etc., nu însă sufletul național, material și cu voința liberă. « Românilor ! Uniți-vă în cugete și simțiri, și veți fi tari, nemuritori — neconfiscabilî». Biserica Domnească Sf. Dumitru din Craiova — Vezi Ilustrația — Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă o vedere a bisericei Domnești cu hramul Sf. Dumitru din orașul Craiova. Acest sfânt locaș se află așezat pe un loc ridicat și prezintă un aspect imposant. Biserica are 3 cupole înalte, cari se ved de la o mare distanță. Interiorul bisericei este împodobit cu frumoase icoane împrejmuite cu aur și argint, dănii făcute de vechi Bani ai Olteniei. Cu deosebire frumos este împodobit altarul acestei biserici, care este unul dintre cele mai mari și mai frumoase din Craiova. Știri din străinătate — Prin poștă. — La 20 Maiü a. e. a naufragiat, lângă stâncile capului Paloș (25 kilometri de Cartagena), vaporul italian «Minerva», care ducea minerale de la Genua în Anglia. Tot echipagiul și toată încărcătura au pierit. * * * Căpitanul de marină Viand (celebrul romancier francez Pierre Loti) a fost detașat pe lângă ministerul de externe. * * * Ziarele parisiane anunță că s’a pornit cercetare judecătorească contra lui Mathieu și Leon Dreyfus, în urma plângerei colonelului Cordier.» * * Principesa Clementina de Coburg, mama principelui Bulgariei, cu ocazia aniversării a 83 a nașterii sale a înființat o medalie comemorativă pentru regimentul 9 de infanterie bulgar, care poartă numele ei. Ofițerii superiori ai acestui regiment vor purta medalia de aur, ofițerii inferiori una de argint, iar soldații una de bronz. * • * Papa a acordat abatelui Perosi, autorul celebrelor«Oratorio», insigna crucei de aur «Pro ecelesia et Pontelice». Insigna i’a oferit maestrului într’o solemnă întrunire ce s’a ținut la cercul Sf. Petru din Roma. * Nefericita vfiduvă a împăratului Maximilian din Mexic, împărăteasa Charlota, care șade la Bruxelles, a împlinit toar 59 ani și, cu prilejul acesta a primit in castelul Bouchoute vizita cumnatei sale, regina Belgiei. * * * Un abonat al ziarului londonez «Evening Standard» telegragrafiază că a văzut pe Dreyfus in Insula regală în bună stare de sănătate. * * A murit la Cagliari (Sardinia), în vîrstă de 60 ani, femeea Lia« Elisabeta, din Cagliari. Această femee făcuse cu Garibaldi campaniile din 1859, 1860 și 1866 în calitate de vivandieră. In campaniile din 1859 și 1860 a fost rănită de două ori. Guvernul italian dăduse trei medalii de argint «Virtutea militară», o pensie de 120 lei pe lună, și un debit de tutun. Cronica științifică Floarea morții Natura a dat omului izvoare admirabile de energie și de răbdare. Dar dînsul este «propriul său inimic» ; el caută cu cea mai mare stăruință să se piardă, născocește flagele mult mai ucigașe în acțiunea lor continuă decât ciuma și cele mai teribile boli. El alunecă pe calea petrei prin atracțiunea ce i-o prezintă o plăcere care nu e cuprinsă în legile naturii, sau care trece de limitele ei. Astfel e alcoolul tot astfel este și opium. Opium este sucul unei plante cu flori mari și grele, cu frunze de un verde albicios, pe care toată lumea o cunoaște și care se numește mac. Plantă «fatală», care aduce somn și visuri, dar care aduce și moartea, ca fratele său mancinerul, acest arbore legendar sub care moare călătorul neprevăzător, care se culcă la adăpostul delicios al umbrei sale. Principalele țări în care se produce această marfă teribilă sunt Asia Mică, Persia și India. Se știe că opium se prepară din fructele macului care trebuesc despicate când sunt coapte. A doua zi se culege un licid siropos, care se scurge afară din fructe, și care, fermentând la aer, se transformă în această teribilă otravă. Benares, Patna și Malua sunt cele trei centre indiene din care se expediază o mie șease sute până la o mie opt sute de lăzi pe lună, în beneficiul comercianților englezi. Opium se întrebuințează în trei feluri. Se poate bea sub formă de laudanum, care derivă direct din el. Picătură cu picătură se ia dintr’o sticlă, și se toarnă în gură cu o foarte mare precauțiune periculoasa băutură; căci dacă se poate puțin câte puțin să ajungă cineva să bea o mare cantitate (8000 picături pe zi), cea mai mare precauțiune trebue observată la început când te dedai la acest vițiQ. Se mai poate mânca opium, sub formă de pilule mici, și, in sfîrșit, mijlocul cel mai răspândit e de a-l fuma. Pipa pentru opium se compune dintr’un tub lung de 50 cm., format dintr’o substanță mai mult sau mai puțin prețioasă, sculptată și decorată mai mult sau mai puțin artistic, din piatră, lac, lemn sau metal. Acest tub poartă o pâlnioară care e în comunicație cu canalul interior. Se in opium solid, se moaie și se prepară dinainte în formă de bobițe cât cele de mazăre, cântărind 10—15 grame. Se înfige un ac într-un bob și se apropie de tampiță. Când începe să se strângă, se aruncă în pâlnioară, care se închide , se sfîrșește aprinzând opiul punând pipa deasupra unei mici lămpi speciale. Atunci se trage încet fumul pe care fumătorul îl ține în gură până când trage a doua oară. O pipă de-abia durează câteva minute și alta îi urmează, până când începe somnolența, până când mâinile lasă instrumental. Privirea fumătorului devine vagă, spiritul se turbură și corpul nu e decât un buștean nesimțitor, bun de asvârîit într-un colț. Opium se fumează mai cu seamă în China. Împăratul are odăi splendide destinate pentru această plăcere; de asemenea, toți bogații au o odaie destinată acestui obiceiu, tăcut și singuratic, unde pot oferi amicilor lor «o partidă» de opium. Decorul e adesea de un lux minunat, un pat mare de lemn lăcuit, încrustat cu sidef, sculptat numai in flori ; flori ornamentale se întind de-a lungul zidurilor, ocupând trei sferturi din cameră. Coloane susțin perdele foarte ușoare. Pe lemnul acestui pat sunt puse la rând saltele, una pentru fiecare ; zidurile sunt acoperite cu bogate stofe de mătase, cu broderii fantastice. Pentru aceia cari nu au acasă la el local propriu de fumat, sunt localuri publice ; unele mai luxoase, altele mai simple, potrivite după punga fiecăruia, sunt întocmai ca cafenelele și cârciumele noastre. Unele sunt tot așa de luxoase ca și localurile particulare ; ele sunt destinate oamenilor cu dare de mână, și ofițerii marinei europene, cari trec prin această țară, le fregventează mai totdeauna. Altele nu sunt decât niște magazii infecte, de o murdărie respingătoare, pline de un fum neplăcut. Să vedem acum cari sunt efectele teribile ale opiului, cum apucă în ghiarele sale pe victime și nu le părăsește decât în mormînt. Englezul Quincey, care la începutul acestui secol a scris Mărturisirile unui fumător de opium, ne-a povestit pe lung, impresiunile sale personale. La început el luase opium ca remediu contra unor teribile dureri de stomac. El simția o ușurare,, urmată de o plăcere bizară. Spiritul seu devenia într’aripat. Visuri îî arătau amintiri din viața sa trecută, imaginea persoanelor iubite pe cari le perduse, a eroilor pe cari îî admira. «Dar puțin câte puțin, ne povestește Arvade Bariie în articolul pe care i l’a consacrat în interesanta sa scriere sui Ies Necroses, stomacul său se turbură, în timp ce organismul îî cerea din ce în ce cantități mai mari de otravă, iată că acum somnul său e populat de fantome, de procesiuni nesfârșite cari rânjesc la el. Totul devine un spectru îngrozitor; el are impresiunea continuă de a cădea necontenit în prăpăstii întunecoase, că se scoboară de pe scări nesfârșite, cum oricare din nou a simțit în acele visuri de o clipă. El vede niște oceane imense rostogolind în valurile lor figuri omenești, figuri disperate și furioase, cari răsar urlând din fiecare val. «Un val întunecos înconjoară inteligența sa; orice lucrare, orice sforțare de atențiune îi e imposibilă. Era aproape în imbecilitate ; el vedea clar ceea ce trebuia sau nu trebuia să facă, dar aceasta nu avea nici o influență asupra purtărei sale. Conștiința îșî păstrase activitatea sa, chiar devenise mai puternică; voința, ccin groaznic, devenise inactivă; împrejurul lui se distrugea toată fericirea; mizeria intrase în casă; el vedea pe soția și copilașii săi suferind și plângând, dar era paraliticul «care nu poate» împins până ln sinucidere, el făcu o sforțare, căutând să se lase de opiumi .Tocmai atunci cunoscu marea sa nenorocire și greutatea lanțurilor sale. Opium e un tiran neînduplecabil, care caută cu înverșunare să facă să sufere pe oricine încearcă să scape de el. In zadar încercă el să meargă cu fumatul descrescând; el suferea torturi cari îl făcea și să se apuce din nou de fumat. Fiecare dată simțea cum jugul «negrului idol» se îngreuna... Aceasta dură ani de zile». Acestea sunt tulburări cerebrale produse de opium. Cu Quincey, a cărui minte n’a fost niciodată întreagă, avem un exemplu care s’ar putea numi bun. Altul însă este efectul produs asupra oamenilor cu un sistem nervos mai calm. Pe aceștia vițtul lor ii duce la idioție, la nesimțire. Astfel se întâmplă cu cele zece sau douăsprezece milioane de Orientali cari fumează opium. Să nu credeți că mulțimea cea mare de Chinezi și Apamițî cari adoră «idolul negru» i-au cerut vre-odată visuri aurite și o veselie a spiritului necunoscută de omenirea vulgară ; o trebuință curat bestială, cu care s’au obicînuit din copilărie, prin spirit de imitațiune, si constrânge și le poruncește să fumeze, când vine ora obicinuită. Căci fix în acel moment îi apucă niște dureri îngrozitoare, dacă întârzie o clipă în satisfacerea poftei lor , eî trebue să fumeze. Din acel moment toată viața lor se reduce la schimbarea de pipe, una după alta. Atunci carnea acestor nenorociți se usucă și se mudifică, pelea li se lipește de oase, ochii iees din orbite; gura li se cască și ei capătă o figură stupidă care le contractă fața ; nu e vre-un spectacol mai scârbos al degradațiunei. Dar trebue să-i vezi pe acești nenorociți în localurile de fumat de un rang maî mic. In interior, un șir de lungi odăi pline de un fum înțepător și gros, înăbușite intr’o căldură infectă. La început nu distingi nimic. In curând însă zărești, printr’această ceață funestă, răspândite ici colea mese cu cești de ceai, și pe pământ rîndurî de paturi pe cari o ființă care a fost om e culcată în fața unei mici lămpi cu unt-de-lemn de coco la care îșî aprinde pipa. «Priviți, scrie de Roger de Beauvoir în călătoria sa împrejurul pământului, priviți acele tipuri murinde, acele brațe tremurătoare cari caută să aprindă din nou o pipă de jumătate stinsă, aceste degete încleștate cari îi țin de rogojina pe cari se svîrcolesc, acei ochi albi, acea sudoare neașteptată care curge de pe trupul lor pe care se văd coastele, și acele capete răsturnate cari întind niște gătleje slabe din cari ese o ultimă și otrăvitoare suflare !» Iată care e adevărul curat, dar trist al acestei plăceri a opiului. * • * Prin opium China îșî dă sfîrșitul. Numai din secolul trecut se răspândi acest gust al beției cu opium, cu care portugesia se apucară să facă comerț. In 1773, compania Indiior începu expedițiunile sale cari produceau mult, căci Anglia văzuse îndată «o afacere bună». In 1800 ea expedia deja pe an câte patru mii de lăzi de câte 72 kgf. fiecare. Costul acestor lăzi nu era decât de 625 lei; ele ereau vîndute cu 3200 lei. De atunci Chiria avu opium, după cum noi avem, spre nenorocirea noastră, tutunul și alcoolul ; succesul fu enorm în această țară a plângerilor, unde tot ce se numește popor nu cunoaște decât suferințe, lipsă și usurpare. Guvernul chinezesc văzu răul și încercă să-l oprească; el proclamă ca interzisă vinderea opiului. Atunci Anglia începu să facă contrabandă. O măsură severă era necesară; comisarul imperial Lin fu însărcinat cu această măsură. El înconjură în Canton pe neguțătorii europeni și pe intendentul comerțului englezesc, căpitanul Eliott; de la el obținu astfel douăzeci de mii de lăzi cu opium pe cari le aruncă în mare, la 7 iunie 1839. Englezii se mâniară. Ei declarară Chinei un războiu josnic, cunoscut sub numele de «războiul opiului». La 20 iulie 1842, escadra lor, compusă din șaptezeci și cinci de năvi, apăru la Insula de Aur, în fața celebrului oraș Sin-Kiang-Tu. Când Tătarii care-i apărau se văzură învinși, se năpustiră în casele lor, își omorîră soțiile și copiii, și se întoarserâ ca să fie omorîțî de inimic, până la cei din urmă ; cei cari scăpară din acest măcel îșî tâiară gâtul. Rezultatul fu tractatul din Nankin, adică libertatea pentru Englezi de a otrăvi o rasă întreagă care î supăra, de a o distruge astfel mai sigur decât prin arme, și de a face și avere pe lângă astea. De atunci importul opiului s’a mărit în’mod considerabil ; în 1872 ajunse la cincizeci și două mii de lăzi. Azi a mai slăbit puțin, cacî China s’a apucat să’șî facă singură opium, de o calitate mai proastă bine-înțeles și astfel mai otrăvitor. Prin Europa opiomanul e foarte rar. Dar avem o rudă a sa apropiată, morfinomanul, al cărui vizir, deși din fericire mai puțin răspândit, e tot atât de tiranic și tot atât de ucigaș. Pericolul e mare, căci nenorocire azi, mai mult ca oricând, indivizilor unui ieam cari visează în loc să lucreze, cari, în lupta cea mare a vieții moderne îșî distrug puterile în viții stupide și josnice ! Obiceiul de a fuma opium e un obiceiu de care nu mai poți scăpa. Aci, mai mult decât în orice altă parte, trebue să ne amintim de strigătul înspăimântat al lui Dante : «Lasciale ogni sparanza, voi ch’entrate», Itheln. BIRUIȚII VIEȚEI HP1“ Zfendisuîți ± Iunie Va apare BIBLIOTECA ECONOMICA A „Universului“ Un volum de 112 pagine cu coperta colorată, care va conține prea frumosul roman BIBUIȚII VIEȚEI Se va vinde 35 bani în toată țara de vînzare la toate depozitele și la toți colportorii de ziare. — Cu 45 bani se trimite franco în toată România. Universal in provincie (De la coresp. noștri particulară) — Pe ziua de 29 Mai — Adjud Un bețiv furios.— In ziua de 25 curent, ora 9 dimineața, individul Gancilă Ion, fiind turmentat de beție, a bătut foarte crunt pe un copil al unui muncitor. Văzând că mai mulți săteni se iau după el, spre a-i cere cont, furiosul alcoolic a luat-o la sănătoasa pe câmp. Furt. — Niște vestiți hoți de cal au furat zilele acestea un cal d-lui Cârlan, învățător în comuna Vulturenl, județul Tecuci. Administrația a luat măsuri pentru aflarea calului cum și pentru prinderea hoților. Diverse.— In vedere că recolta grâului din anul acesta este cu desăvîrșire pierdută, brutarii din localitate agită ideea de a urca prețul pâinea. Aviz autoritate comunale. Mai mulți agricultori din împrejurimi, văzând că seceta continuă și pierzând orice nădejde în recolta grâului și a sfeclei, au început a ogora locurile, semănând In bcu le porumb și meniî pentru vite. Alecu Radovici, comisarul cărei Adjud, a fost suspendat din funcție. Titirez. Brăila Cronica comercială.—America a adus, astăzi știri foarte variate. Grânele s-au bucurat de o oarecare mică urcare, pe când din contra porumburile au obținut o mică scădere. Cumpărătorii sunt foarte reservați așteptând scăderi în prețuri. Posesorii mărfurilor de asemenea mențin obicinuitele și exageratele lor pretențiuni. S’au negociat: O cantitate de 7600 heet. grâu basa 5,«m kg. s’a vândut cu lei 12,75 hectolitrul din șlep, marfă cu Vino corpuri streine. Porumb de 9200 hect. basa ”/2M kg. vândut cu lei 6,37»/, lei hectolitrul marfă din șlep. Porumbul roșu 1400 hect. basa 79 kg. vândut cu lei 7.10 hect. Cincuantina 4 vagoane basa *° 1m kgr. s’a vândut cu lei 9 sută de chilograme din vagon. Orzoaică 3 vagoane basa 68 kg. s’a vândut cu lei 11,25 lei suta de chilograme din magazie. Porumb bulgăresc 3100 hect. basat.si 3 kg. s’a vândut cu Iei 6,45 hect. din șlep. Ele au sosit In portul nostru următoarele cantități de cereale: Pe apă : Porumb 35850 hect., pe uscat nimic. Navlurile vapoarelor și ale șlepurilor invariabile. Apele Dunărei cotează astăzi 20», picioare engleze în dreptul portului nostru. Timpul a plecat spre ploae. — Pe la orele 3 a ploat puțin. Crima din comuna Scorțaru-ion.— Una din cele mai înfiorătoare crime de care s'a auzit vre-odată s’a comis zilele acestea In comuna Scorțaru-Nou din acest județ. Locuitorul Gheorghe Nichifor, plugar în acea comună, avea dese certuri cu un fiu al 8É0, anume Niculae Nichifor, din cauza unui petec de pămînt pe care îl pretindea fiul său. Mizerabilul părinte plănuia deja de mult ca să omoare pe fiul său pentru a rămânea lui astfel porția de pămînt ce i se cuvenea. In ziua de 27 Mait, tatăl ca fiu se aflau la lucrul câmpului, unde s’au luat la ceartă. Nevoind să scape prilejul ce îl avea în acel moment de a ucide pe fiul său, Gheorghe Nichifor se repezi în bordeie și luând o pușcă cu două țevi culcă la pămînt pe nenorocitul său fiu. Victima și-a dat imediat sfîrșitul. Primăria arestând pe criminal a rncunoștiințat imediat parchetul local. D. substitut Panait Pană s-a dus eri la fața locului și a luat primul interogator criminalului părinte. El a declarat că a săvîrșit crima din resbunare. In curând va fi adus în Brăila și supus judecătei Curlei cu jurați din orașul nostru în sesiunea ce se va deschide la 15 Maiu viitor. Satir Galați Groaznic incendiu. — După cum v’am telegrafiat, astăzi, pe la orele 11 jum., un băiat din prăvălia d-lor frați Rosenstein din port s’a dus la intrepositul No. 7 de, la docuri, unde stăpânii săi aveau depuse materii inflamante ca terebentină, smoală și ulei de bumbac, spre a lua niște probe și voind a aprinde o lumînare, focul s’a comunicat la un butoiu care aprinzându-se s'a propagat la întregul subteran. Șeful tacurilor, d. inginer-șef Ștefănescu, secondat de șeful magazinelor Pantazopol, au organizat imediat serviciul de salvare, avizând totodată și comanda pompierilor, care a sosit la fața locului împreună cu o echipă de vînători și trupă de infanterie. Cu tot fumul gros și arșița flăcărilor, sărmanii pompieri, sub comanda d-lui locotenent Svoranu, au reușit să scoată din intreposit o parte din butoae, dându’șî tructe supraumane să localizeze prin pompe focul, ca să nu se comunice la celelalte intreposite, care maî toate erau pline cu materii explosibile, ce puteau să facă să sară în aer o mare parte din încăperile docurilor. In fine, cu mare greutate, focul a putut fi localizat cu totul pe la orele 4 p. m. Toată marfa d-lor frați Rosenstein era asigurată la societatea «Generala» și accidentul neputând fi atribuit decât imprudenței băiatului de prăvălie, nu s’a făcut nici o arestare. Trupe consemnate. — Eri și alaltă erî, trupele au fost consemnate, în vederea unor turburărî, cari se preziceau că vor avea loc în oraș contra evreilor, turburărî, cari urmau a fi provocate de niște antisemiți sosiți din Iași. Pentru acest sfârșit, vreo trei companii de infanterie și vânători au fost postate la poliție și la comănduirea gardiștilor de oraș, iar patrule cutreerau stradele în toate direcțiunile. Din fericire, nu s’a întâmplat nimic, trupele se desconcentrează azi, iar evreii îșî reiau liniștit mersul comerciului lor. Panica lor însă, în primul moment, a fost mare, mare chiar de tot, de vreme ce într’o clipă și numai la păcăleala unui glumeț sinistru toate prăvăliile au fost închise ca prin farmec și a trebuit ca însuși prefectul, d. Sebastian Moruzi sa descindă printre dinșiî, ca cu mare greu sa ’I poată face să se liniștească. Cursele vapoarelor.—Cu începere de la 1 Iunie cursele zilnice, afară de Dumineci, a vaporului «Orientul» iatre Galați—Brăila și viceversa, se fixează după cum urmează : Din Galați la Brăila, 8 ore dim., 12.30, 4 și 6.30 p. m. Din Brăila la 7 și 9.15 dim. 2.30 și 6.30 p. m. Iar Duminicele : Din Galați 8 dim. 12.30, 3.30 și 6 p. m. Din Brăila 9.15 dim., 2, 4.45 și 7 p. m. Linia Brăila—Sulina : In toate zilele afară Dumineci. Plecarea din Brăila 7 dim., Galați 8.30, Isaccea 10.30, Tulcea 1.30 p. m. la Sulina Sosește la ora 5.30 p. mm. Plecarea din Sulina, 6 ore dim., Tulcea 1 p. m., Isaccea 2.15 p. m., Ga'ad 6.30, sosește In Brăila la orele 7.30 p. m. Coresp că d-1 invâțător e mort. Această știre se răspândi cu iuțeala fulgerului în comunele din apropiere și în oraș. Regrete unanime eșea din pepturile fiecăruia pentru acest tînăr care în loc ca Duminică să-i fie nunta, să i se facă înmormântarea. Mireasa, care tocmaî ’i se ascunsese această nenorocire, aflând’o mai Urziu, desperarea ei veni la culme. O noapte, Întreagă a plâns la capul celui, care trebuia să-i fie soț. Multă lume a plecat să asiste la această înmormântare tragică. Relativ la moartea acestuia existând oare-șî cari bănueil, d. Zaharisi Furnică, substitut de procuror, și cu d. medic primar al județului plecând în localitate și făcând disecția cadavrului a constatat că moartea a provenit din congestie cerebrală.. dártfű UNS F. ATI* KZI Petele de văpsea.—O frecătură energică scoate petele de văpsea de pe mătase, postav sic., numai ca stofa să fie destul de rezistentă; se poate de asemenea aplica esență de terebentină până ce petele dispar. Ritmnicul-Sărat Moarte subită.De câțiva ani tînărul învățător Petre Theodorescu, fratele primarului din comuna Jideni, a venit ca învățător la comuna Grebănu. Prin purtarea sa frumoasă a făcut ca fata Maria, fiica d-lui Alexandru Dumitrescu, primar In comuna Greaban, să-l iubească Amorul lor ’l pasionă așa de mult. In cât 8« jurară ea amîndouî să se unească. Piecăruia li 88 părea că unul fără altul nu poate trăi, și decî jurară eternă unire. Acum câteva zile logodna se făcu și nunta se fixase pentru Duminică 30 Maiü a. c. In acest scop Vineri 28 e., el împreună cu viitorul socru și soacră legalizată la tribuna foaia dotală. Theodorescu care plecase de la școală fără voie se grăbi de se întoarse mai curând, lăsând pe el să târguiască tot ce trebuia pentru nuntă. Sosind acasă în domnna Grebănu, sat departe de oraș cu 3—4 kilometri, se duse în casă. Aci simțindu-se câ îreii vor să sa culce în pat. Durerea deveni mai mare și el voind să cheme pe cineva din prejur în ajutor, căzu jos din pat, unde în câteva clipe îșî dete sufletul, ne mai pronunțând alte cuvinte decât numele miresei sale care, peste două ■ zile, trebuia să’i devie soție. In acest timp sosiră din oraș mireasa, împreună cu părinții ei și cum ei târguiseră lucruri pentru nuntă, voiră să’l cheme și pe Theodorescu să le vadă. Un vecin cum intră în casă vede pe învățător trântit jos din pat, cu mâna la cap și gură căscată. Se apropie mai mult de el și atunci văzu că încetase din viață. Imediat se întoarse și spuse celor ce-l aștepta: Un asasinat în tren la numărul nostru de alaltăieri am dat știrea despre asasinarea unui copil de bani, la trenul care venea la Triest. Asupra acestei crime aflăm următoarele amănunte în «Neue Freie Presse» : «Copilul asasinat se numește Eduard Radin. O oră după săvîrșirea crimei, asasinul a fost prins. El se numește Eugen Pach, este doctor în chimie, dar nebună și în vârstă de 34 ani. Femeea Radin făcu o escursiune cu trenul la Miramar, împreună cu fiica ei de 13 ani, și cu fiul ei Eduard, in vârstă de 11 ani. Seara la 7 ore se întorcea la Triest. In stația Miramar s’a urcat și un domn elegant îmbrăcat,—era dr. Pach. In timpul călătoriei copilul sta la fereastră și privea afară. Dr. Pach sta la spatele lui, iar femeea Radin povestea cu alte două femei. Deodată răsună o detunătură și îndată copilul pâzu țipând la pământ. In câteva minute încetă din viață. Mama sa începu sâ țipe. Dr. Pach sta în picioare La fața ei având în mâna dreaptă un revolver. După aceea deschisă, ușa cupeuluî și sări afară. Dându-se semnalul de alarmă, trenul se opri. Asasinul, însă, dispăruse. După o jumătate de oră, după cum am spus mai înainte, a fost arestat și dus la camera de gardă a gendarmilor. După câtva timp a sosit acolo și tatăl copilului. Asasinul nu arăta nici o căință, ci era într’o adâncă apatie. Toate constatările făcute arată că dr. Pach este nebun. Din vorbele sale reese, că a mai fost în casa de nebuni. Identitatea sa a fost stabilită prin o telegramă din Hamburg, unde a fost timp de opt ani de zile farmacist și droguist. CRONICA U șoara Adela Victor Mărgineanu alerga tanal idea tinerei sale logodnice. — Ah, scumpa mea Adelei exclamă el sărutându-i mâna cu galanterie. In sfârșit am ajuns atât de departe. A fost o zi prea grea pentru mine, ori, când am urcat scările unchiului teu—eu pețitor ? Am deci o deosebită plăcere să stau în fața drăgălașei mele logodnice. — Am auzit, încă aseară, răspunse Adela zîmbind, și m'am bucurat foarte mult. — In adevăr, Adela ? — Ce, te îndoești ? — Iartă-me dragă, nu știu ce vorbesc. Sunt atât de vesel, atât de fericit, și când sunt într’o astfel de disposiție fac prostii. El se lăsă pe un scaun și continuă : — Peste cinci săptămâni serbăm cununia. — Cinci săptămâni ? Când cade Dumineca aceea? — La treisprezece Iulie. — Treisprezece ? — Da,, dragă. — Să me ,cunun,te treisprezece ? întrebă Adela cu spaimă. Vrești să aduci nenorocire pe capul nostru? Victor o privi uimit. — De ce, dragă? — Ziua de 13 e zi nenorocită. — Așa? Victor se supără, dar încercă să zîmbească . Dragă Adele, nu mai crede în astfel de fleacuri ? — Fleacuri? Ștflă ziua de 13 aduce nenorocire. Nu ! Nu 1 încheia ea, nu mă cunun la 18, absolut nu ! MUTILATUL ROMAN NOU DE MARE SENSAȚ1E de CAROLINA mVEHNIZIO PARTEA A DOUA Metamorfose.—Lupte crunte.—Trădare III Și când se gândia că pentru a deveni soția acelui om, sdrobise inima tatălui său și se certase cu Edmond. Sărmanul iată ! Dacă ar fi putut să aflel Insă chiar el îi spusese că George era un desfrânat, că schimbarea lui nu putea să fie sinceră. Și ea nu crezuse. . y Fani, nenorocita aceea care prlrea a disprețui pe toți oamenii, era amanta bărbatului său, l’rivala sa. Și Cine știe de când dura trădarea asta ? Fu cuprinsă de un desgust mare, amestecat cu un imens dispreț pentru bărbatul său și pentru Fani. Intr’o clipă se făcu în Leiie o transformare complectă. Durerea, umilirea schimbată pe fetița veselă și fericită într’o femee gravă, demnă, severă. Simția că nu avea să paată crta nici o dată această trădare, însă în același timp nu voia ca lumea să bănuiască rana adâncă din inima ei. Petrecu restul nopței pe un fotoliu, gândindu-se la hotărârea ce trebuia să ia. Ar fi putut foarte bine să intre în camera bărbatului său, sâ ia de ceafă pe cameristă și s-o arunce pe poartă afară spunând lui George ceea ce este. Insă demnitatea sa o oprea să facă așa ceva. De altă parte dragostea sa pentru George dispăruse de o dată la acea teribilă descoperire. A doua zi dimineață era destul de liniștită. De obicei, pe la opt ore, Fani intra în camera baronesei în vârful picioarelor și, găsind-o deșteaptă, discuta puțin cu ea în mod familiar, apoi o ajuta să ia o bac și să se îmbrace. In acea dimineață, Lelia o și făcu singură, repede, toaleta. Când apăru Puni ea stătea pe un fotoliu cu o carte în mână. Camerista făcu o mișcare de mirare. Deja îmbrăcată, doamnă baroneasă 7 zise densa apropiându-se. Lelia o măsură din cap în tălpi cu un aer de nespus dispreț. N’o observase mei o dată așa bine. Așadar pentru acea fată slabă, cu trăsăturile obosite, cu fața galbenă, cu ochii adânciți. Pe buzele Leliei veneau o mulțime de imputări, însă se stăpâni. — Te așteptam, zise dânsa cu răceală. Fani îngălbeni și mai tare. De ce ’i vorbea baroneasa cu așa ton ? Era departe de a ’și închipui adevărul. Lelia urmă privind’o mereu cu dispreț. — Să te duci să spui servitorilor că trebue să pleci imediat, pentru a te duce acasă unde e grav bolnavă o persoană din familia d-tale, — Dar... — Când vei ajunge în satul d-tale să’mi scrii că interesele nu fi mai permit să le servești, astfel nimeni nu va bănui motivul pentru care te dau afară. Fani bolboroși tremurând: — Doamnă, dar ce-am făcut pentru ca să merit aceasta? Lelia se ridică și zise cu un accent de suprem dispreț: — Sfârșește o dată cu prefăcătoria. Astă-noapte când te aflam în camera bărbatului meu, eu eram în salon și am auzit tot. Acum am înțeles: Să pleci din casă înainte de a se scula bărbatul meu. Fani părea sdrobită; căzu în genuchi. — iarta-mă, iartă-mi, nu mă alunga de lângă d-ta. — Nenorocita 1 îndrăznești încă să mă rogi ? Să țin lângă mine o creatură josnică ca d-ta? Fie mulțumită că nu vreau să fac scandal, altfel, un loc de a’țî vorbi cum îți vorbesc, te-aș lua de guler și te-aș arunca afară pe poartă. — O ! D-zeule, nu se poate, nu mă alunga, pentru că fără mine ești în mare primejdie, ceva teribil atârnă asupra capului d-tale. — Nimic mai teribil și mai rușinos nu poate să mi se întâmple decât ceea ce mi s’a întâmplat. Să nu mai stai nici o oră în casa asta pe care o murdărești cu prezența d-tale. Să sfârșim odată, pleacă. Sună clopoțelul cu violență. . Veni în fugă oneră camerista. — Rosina, ajută Fanii să ’șî strângă bagajele. Trebue să plece îndată, deoarece tatăl său e grav bolnav. Spune lui Anselm să pună caii la trăsură, ca să o ducă la gară. Fani înțelese că rugămințile și plângerile sale aveau să fie de prisos. Pe fruntea nobilă și curată a Leliei se vedea o hotărîre nestrămutată, ceva solemn care impresiona. Făcând o sforțare violentă asupră-șî, nenorocita murmură: — La revedere, d-nă baroneasă. Și, împleticindu-se, urmă pe Rosina. Lelia stătu la fereastră până ce Fani se urcă în trăsură. Baronu nu se sculase încă. Lelia se duse la camera lui. La zgomotul ce făcu intrând, George deschise ochii și, văzând pe nevasta sa, întinse brațele și esclamă zîmbind : — Am veilit ta să mă deștepți ? Ea remase nemișcară, fără să se apropie. — Am venit să-ți spun, d-le, că amanta d-tare a plecat. George o privi uimit. — Amanta mea? Nu te înțeleg. — Sau mai bine zis te prefaci că nu înțelegi. Știi tot, d-le. M’am ultragiat chiar sub acoperișul casei mele. Astă noapte eram în salonul d’alăturea și am auzit tot. Vezi dar ca minciunile îțî sunt cu totul de prisos. George era contrariat : o furie spălatentatoare se grămadia în peptul său. — Am dat afară pe Fani ? întrebă George cu dinții strânși. — Preferai oare ca să-i lasez locul ? Dar eu sunt aci în casa mea, d-le, căci am cumpărat-o cu banii tatălui meu. La amintirea tatălui său, un nor îi întunecă ochii, însă asta ținu cât un fulger. Redobândindu-și cumpătul, ascultă în liniște răspunsul mizerabilului care, vedndu-se descoperit, devenia nerușinat. — Asta înseamnă, adăogă dânsul in mod bestial, că poți să mă alungi și pe mine d’aci. De ce nu mă alung! ? — Din respect câtre mine însă-mi. Nu voiü putea nici o dată să uit insulta josnică ce mi-am adus, însă totode odată nu vreau ca lumea să rîdă de mine. Nimeni, afară de noi, nu va ști cele petrecute. Servitorii cred că Fani a plecat in satul său, unde e chhemată de urgență. Când va ajunge acolo, va trimite o scrisoare în care va spune că nu mai poate să servească. In fața lumea vom continua a trăi ca in trecut, însă ușa camerei mele îțî va f închisă cu neîndurare și te cred încă destul de gentilom pentru ca să nu cauți a o forța. Ceva ca un fel de remușcare trecu prin sufletul lui George. — Ascultă, Lelia, zise dânsul cu un ton mișcat, sunt gata să-ți dovedesc că am fost victima unei ciudate fatalități, a unui fel de farmec exercitat asupră-mi de bani. Lelia îl întrerupse cu energie. — Nu-țî cer explicații, nu vreau nici una. Hotărîrea mea e luată și eu nu sunt femee care să ma schimb. Pentru a deveni nevasta d-tale, am luptat aproape două ani, apelându-te contra acelora cari vorbiau roü de d-ta, mândră fiind de amorul d-tale, cu credința cea mai înfocată în inima, în cinstea d-tale. Intr’o secundă aî, țustruș; toate iliziunile mele curate și senine, de femei și de soție. Masca a căzut. Acum ea nu te mai consider decât ca pe un desfrânat; inima mea e moartă pentru d-ta; nu ’mi mai inspir decât dispreț. Nu mă simt capabilă de indulgență însă, cu toată singurătatea în care mă voiu afla la vârsta mea, cu tot exemplul ce mi-ai dat, voia ști să -mi păstrez cinstea, voia ști să țin respectat numele d-tale mai bine de cum am știut d-ta... Lelia vorbia cu avântul unei femei, care are o mare stăpânire asupră-șî. Persoana sa părea transfigurată. Nici o dată dânsa nu păruse mizerabilului așa frumoasă, așa escitantă. La Fani nu se mai gândia, ba încă o blestema pentru că, prin nesocotința ei, pricinuise aceste evenimente. De ce în acea noapte, după ce George lăsase pe Golia adormită, fericită, găsise pe Lelia în camera sa ? Fani era foarte galbenă de spaimă. — Am a’țî vorbi, zise dînsa. — Nu poți să aștepți pe altă dată ? răspunse George plictisit. Sunt foarte obosit, vreau să mă culc. — Culcă-te, însă nu mă mișc d’aci pentru că am a’țî spune lucruri grave. Și Fani începu să-i povestească observațiile ce făcuse asupra lui Edmond și a amicului său, norvegianul Slenio. — Eî au bănuială asupra mea și a ta, adăogă dînsa la urmă. George dete din umeri. (Va urma). Jr.. ■cr .