Universul, ianuarie 1899 (Anul 17, nr. 147-176)

1899-01-01 / nr. 147

Tribuna Liberă (Sub acest titlu vom publica zilnic articolele ca­re vor fi tri­mise de cititorii noștri, cu privire la literatură, știința, politica, etc. in fine ori­ce articol (d­­ interes general. (N. R.) Chestiuni de Economie politici , , După Stanley Jevons Trades­ Unions (Asociațiile de lucrători) I Scopul asociațiilor In general lucrătorii gândesc, că cel mai bun m­ijloc de-a’șî spori salariul este de a a se aso­cia, căci numai ast­fel,cred dânșii, patronii se vor obliga a le mări plata. « Trades-Unions» este o socie­tate de lucrători, cari promit a se supune instrucțiunilor stabilite de un consiliu ales de dânșii, plă­tind o colisa­re pentru acoperirea cheltuelilor. «Trades­ Unions» diferă mult între dânsele; ele se aseamănă mult cu viața individuală, adică conduse când bine, când veü , afară de aceasta de multe ori ele se ocupa cu afaceri străine de sco­pul lor. De obiceiu ele trec drept societăți de asigurare mutuală, adică dacă un membru de exem­plu contribue cu o cotizație de tin shilling (1 leu 25 l.) pe­ săp­tămână, îî dă dreptul de intrare, și dacă mai contribue cu suma de câți­va shhilling­, are drep­tul, după puțin timp, să primească 12 schillingi pe săptămână în caz de boală ; i se plătește uneltele perdute prin caz forțuit sau dis­truse de foc ; dacă nu găsește de lucru, primește, un timp ho­­tărit de statute, câte 10 schilling! pe­ săptămânâ, ciontit sau schi­lodit din cauza unui accident, el primește o sumă ca despăgubire și cu care aproape se poate în­treține , iar în caz de moarte con­tribuabilii societăței sunt înmor­­mîntați pe socoteala ei. Cum ve­dem toate aceste ajutoare sunt excelente, căci asigură pe omul muncitor să preit­mpine întâm­plările căzute pe neașteptate,ceva mai mult, împedică pe lucrător să ajungă în mizerie. Așa­dar, cât, timp o ast­fel de societate se mărginește aci și nu urmărește alt­ceva, merită să fie respectată și îmbrățișată cu căldură. «Trades-Unions» se mai ocupă încă cu supravegherea locuințelor și fabricelor unde membrii săi lucrează și intervine cele de mai multe ori să li se dea locuințe sănătoase. Dacă un lucrător se plânge că în atelierul în care lucrează nu e aer și e prea multă căldură, că lucrează la o mașină defectuoasă sau că sapă la o mină puțin ae­risită, părăsește lucrul fără nici o frică, căci consiliul îl învață să se lipsească de asemenea munci păgubitoare lui. Această soluție se dă numai când plângerea este individuală, dar când ea e co­­­lectivă, când are fața unui ma­nifest, atunci consiliul societăței intervine pe lângă patron să mo­difice cum e mai bine și mai igienic stabilimentul său și dacă p’o face, cu toții părăsesc lucrul, aceasta se întîmplă rar. Nimeni nu poate fi învinuit de ce și-a părăsit lucrul, când viața și sănătatea i sunt în joc. Bine­înțeles, aceste măsuri sunt excelente, cu toate acestea nu trebue să lăsăm discuți­unea punctelor principale din Statut, pe seama lucrătorilor, nici să’șî combine ei îmbunătățirea vieței, să le lăsăm lor doară dreptul de a se plânge. Nimeni nu se naște înțelept, dar vai de aceia care fie că nu vor, fie că nu pot să’șî îmulțească cunoștințele, n’ajung să cunoască știința și în special chestiunile de Economie Politică, căcî nu vor putea să prevadă nici odată ceea ce are să li se întîmple. Dacă am lăsa pe lucrător să’șî facă singuri dreptate sau să’i lă­săm controlori ai sănătăților, ne-ar cere de multe ori lucruri imposibile, ameliorări pe cari patronul nu le-ar putea face, căci întreprinderea lui, nu i-ar aduce poate așa de mult. 1 In toate aceste împrejurări, lu­crătorii trebue să lucreze cu în­țelepciune, să asculte bunele po­vețe ale patronilor și când crede că acesta le voește răul, să con­sulte opiniunea publică, căci a­­ceasta va căuta să judece cu cea mai mare dreptate, ne-având nici ce câștiga, nici ce perde din această împrejurare. Ion I. Găleșescu I­X mo­vi­s: II PE­­A O sabie­­ vie pe alta în teacă. ( German ). Din Bucovina Contra fraților noștri buco­vineni s’a pornit în timpul din urmă o goană turbată, de către organele guvernului bucovinean. Mai mulți­ tineri­­ universitari au fost trași de către senatul u­­niversitar în cercetare discipli­nară, din cauză că au­­ făcut de­monstrațiam la gara din Cernăuți, când cu fuga mitropolitului Ar­­cadie la Viena. D-lui Adrian P. Deseanu, teo­log absolut, nu numai că i s’a de negat dreptul de a face rigu­roasele la universitatea din Cer­năuți, dar contra d-sale s’a dat și ordin de expulzare. Asemenea ordin s’a dat și față de d. Victor Braniște, student în drept și colaborator la Patria, frat­ele d-lui dr. Valeriu Braniște, redactorul fon­. Au făcut recurs. Față de aceste prigoniri, Patria a luat o poziție demnă, combă­tând toate ilegalitățile ce le să­­vîrșește guvernul și apărând stu­dențimea. Din acest motiv, ea a fost de două ori confiscată. Publicând după aceea într’alt număr o telegramă de încuraja­rea a tinerimei universitare din Cluj cătră cea din Cernăuți, din nou a fost confiscată. Indignată de aceste prigoniri fără temelu și de ura turbată ce organele guvernului o poartă față de tinerimea universitară din Cer­năuți, iată ce publică într’un nu­măr al său, din săptămâna tre­cută : «A confisca hârtia, e ușor, căci hârtia nu se poate sustrage armelor nimicitoare de natură fisică. Sufletul vostru, Români­lor, se poate deci numai cu pă­cate ucide,—și nu cu confiscarea la ordin din partea unuia, sau altuia murit fără suflet. Ca să trăiți Românilor în veci, fiți și mai departe cinstiți, căci virtu­tea cinstei e bine văzută la Dum­nezeul ginților creștine. «Virtutea vechilor români să fie și a noastră. Virtutea patrio­­tică­ cinstită ne va face nemuri­tori, ne va face tari și vestiți. «Legea creștină a bisericei or­todoxe să fie făclia noastră pe calea spre Golgota de acuma. Timpul actual e greu, este un cuptor de ispite, dar să fim cu virtute și ne vom curăți, trecând prin ispitele și cursele cu multă iscusință pregătite nouă spre per­­zare—ca aurul în para focului— de tot ce nu poate omorî vr’o dată. «Noi să ne iubim mai mul sufletul de­cât trupul, să ne fie mai mult aminte de cinstea ade­vărată, care face sufletul nemu­ritor. «Dușmanii pot confisca Ro­mânilor cel mult trupul, vre­o câti­va oraceri, libertatea fisică etc., nu însă sufletul național, material și cu voința liberă. « Românilor ! Uniți-vă în cugete și simțiri, și veți fi tari, ne­muritori — neconfiscabilî». Biserica Domnească Sf. Dumitru din Craiova — Vezi Ilustrația — Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă o vedere a bisericei Domnești cu hramul Sf. Dumi­tru din orașul Craiova. Acest sfânt locaș se află așezat pe un loc ridicat și prezintă un aspect imposant. Biserica are 3 cupole înalte, cari se ved de la o mare distanță. Interiorul bisericei este împo­dobit cu frumoase icoane împrej­muite cu aur și argint, dănii fă­cute de vechi­ Bani ai Olteniei. Cu deosebire frumos este împo­dobit altarul acestei biserici, care este unul dintre cele mai mari și mai frumoase din Craiova. Știri din străinătate — Prin poștă. — La 20 Maiü a. e. a naufragiat, lângă stâncile capului Paloș (25 kilometri de Cartagena), vaporul italian «Minerva», care ducea minerale de la Genua în Anglia. Tot echipagiul și toată încăr­cătura au pierit. * * * Căpitanul de marină Viand (ce­lebrul romancier francez Pierre Loti) a fost detașat pe lângă mi­nisterul de externe. * * * Ziarele parisiane anunță că s’a pornit cercetare judecătorească contra lui Mathieu și Leon Drey­fus, în urma plângerei colonelu­lui Cordier.» * * Principesa Clementina de Co­burg, mama principelui Bulga­riei, cu ocazia aniversării a 83 a nașterii sale a înființat o me­dalie comemorativă pentru regi­mentul 9 de infanterie bulgar, care poartă numele ei. Ofițerii superiori ai acestui regiment vor purta medalia de aur, ofițerii inferiori una de argint, iar sol­dații una de bronz. * • * Papa a acordat abatelui Pe­rosi, autorul celebrelor«Oratorio», insigna crucei de aur «Pro ec­elesia et Pontelice». Insigna i’a oferit maestrului într’o solemnă întrunire ce s’a ținut la cercul Sf. Petru din Roma. * Nefericita vfiduvă a împăratu­­lui Maximilian din Mexic, împă­răteasa Charlota, care șade la Bruxelles, a împlinit toar 59 ani și, cu prilejul acesta a primit in castelul Bouchoute vizita cum­natei sale, regina Belgiei. * * * Un abonat al ziarului londo­nez «Evening Standard» telegra­­grafiază că a văzut pe Dreyfus in Insula regală în bună stare de sănătate. * * A murit la Cagliari (Sardinia), în vîrstă de 60 ani, femeea Lia« Elisabeta, din Cagliari. Această femee făcuse cu Garibaldi cam­paniile din 1859, 1860 și 1866 în calitate de vivandieră. In campaniile din 1859 și 1860 a fost rănită de două ori. Guvernul italian­­ dăduse trei medalii de argint «Virtutea mi­litară», o pensie de 120 lei pe lună, și un debit de tutun. Cronica științifică Floarea morții Natura a dat omului izvoare admirabile de energie și de răb­dare. Dar dînsul este «propriul său inimic» ; el caută cu cea mai mare stăruință să se piardă, născocește flagele mult mai uci­gașe în acțiunea lor continuă de­cât ciuma și cele mai teribile boli. El alunecă pe calea petrei prin atracțiunea ce i-o prezintă o plăcere care nu e cuprinsă în legile naturii, sau care trece de limitele ei. Ast­fel e alcoolul­ tot ast­fel este și opium. Opium este sucul unei plante cu flori mari și grele, cu frunze de un verde albicios, pe care toată lumea o cunoaște și care se numește mac. Plantă «fatală», care aduce somn și visuri, dar care aduce și moartea, ca fratele său mancinerul, acest arbore legendar sub care moare călăto­rul neprevăzător, care se culcă la adăpostul delicios al umbrei sale. Principalele țări în care se pro­duce această marfă teribilă sunt Asia Mică, Persia și India. Se știe că opium se prepară din fructele macului care trebuesc despicate când sunt coapte. A doua zi se culege un licid siro­pos, care se scurge afară din fructe, și care, fermentând la aer, se transformă în această teribilă otravă. Benares, Patna și Malua sunt cele trei centre indiene din care se expediază o mie șease sute până la o mie opt sute de lăzi pe lună, în beneficiul comercian­ților englezi. Opium se întrebuințează în trei feluri. Se poate bea sub formă de laudanum, care derivă di­rect din el. Picătură cu picătură se ia dintr’o sticlă, și se toarnă în gură cu o foarte mare pre­­cauțiune periculoasa băutură; căci dacă se poate puțin câte pu­țin să ajungă cine­va să bea o mare cantitate (8000 picături pe zi), cea mai mare precauțiune trebue observată la început când te dedai la acest vițiQ. Se mai poate mânca opium, sub formă de pilule mici, și, in sfîrșit, mijlocul cel mai răspân­dit e de a-l fuma. Pipa pentru opium se com­pune dintr’un tub lung de 50 cm., format dintr’o substanță mai mult sau mai puțin prețioasă, sculptată și decorată mai mult sau mai puțin artistic, din piatră, lac, lemn sau metal. Acest tub poartă o pâlnioară care e în comunica­ție cu canalul interior. Se in opium solid, se moaie și se prepară dinainte în formă de bobițe cât cele de mazăre, cântărind 10—15 grame. Se în­fige un ac într-un bob și se a­­propie de tampiță. Când începe să se strângă, se aruncă în pâl­nioară, care se închide , se sfîr­­șește aprinzând opiul punând pipa deasupra unei mici lămpi spe­ciale. Atunci se trage încet fu­mul pe care fumătorul îl ține în gură până când trage a doua oară. O pipă de-abia durează câte­va minute și alta îi urmează, până când începe somnolența, până când mâinile lasă instru­mental. Privirea fumătorului de­vine vagă, spiritul se turbură și corpul nu e de­cât un buștean nesimțitor, bun de asvârîit într-un colț. Opium se fumează mai cu seamă în China. Împăratul are odăi splendide destinate pentru această plăcere; de asemenea­, toți bogații au o odaie destinată acestui obiceiu, tăcut și singu­ratic, unde pot oferi amicilor lor «o partidă» de opium. Decorul e adesea de un lux minunat, un pat mare de lemn lăcuit, încrustat cu sidef, sculp­tat numai in flori ; flori orna­mentale se întind de-a lungul zi­durilor, ocupând trei sferturi din cameră. Coloane susțin perdele foarte ușoare. Pe lemnul acestui pat sunt puse la rând saltele, una pentru fie­care ; zidurile sunt a­­coperite cu bogate stofe de mă­tase, cu broderii fantastice. Pentru aceia cari nu au acasă la el local propriu de fumat, sunt localuri publice ; unele mai lu­xoase, altele mai simple, potri­vite după punga fie­căruia, sunt întocmai ca cafenelele și cârciu­­mele noastre. Unele sunt tot așa de luxoase ca și localurile parti­culare ; ele sunt destinate oame­nilor cu dare de mână, și ofițerii marinei europene, cari trec prin această țară, le fregventează mai tot­deauna. Altele nu sunt de­cât niște magazii infecte, de o murdărie respingătoare, pline de un fum neplăcut. Să vedem acum cari sunt e­­fectele teribile ale opiului, cum apucă în ghiarele sale pe victime și nu le părăsește de­cât în mormînt. Englezul Quincey, care la în­ceputul acestui secol a scris Măr­turisirile unui fumător de opium, ne-a povestit pe lung, impresiu­­nile sale personale. La început el luase opium ca remediu contra unor teribile du­reri de stomac. El simția o u­­șurare,, urmată de o plăcere bi­zară. Spiritul seu devenia într’a­­ripat. Visuri îî ară­ta­u amintiri din viața sa trecută, imaginea persoanelor iubite pe cari le per­­duse, a eroilor pe cari îî admira. «Dar puțin câte puțin, ne po­vestește Arvade Bariie în arti­colul pe care i l’a consacrat în interesanta sa scriere sui Ies Necroses, stomacul său se tur­bură, în timp ce organismul îî cerea din ce în ce cantități mai mari de otravă, iată că acum somnul său e populat de fanto­me, de procesiuni nesfârșite cari rânjesc la el. Totul devine un spectru îngrozitor; el are im­­presiunea continuă de a cădea necontenit în prăpăstii întune­coase, că se scoboară de pe scări nesfârșite, cum ori­care din nou a simțit în acele visuri de o clipă. El vede niște oceane imense ros­togolind în valurile lor figuri o­­menești, figuri disperate și fu­rioase, cari răsar urlând din fie­care val. «Un val întunecos înconjoară inteligența sa; ori­ce lucrare, ori­ce sforțare de atențiune îi e imposibilă. Era aproape în im­­­becilitate ; el vedea clar ceea­ ce trebuia sau nu trebuia să facă, dar aceasta nu avea nici o influ­ență asupra purtărei sale. Con­știința îșî păstrase activitatea sa, chiar devenise mai puternică; voința, ccin groaznic, devenise inactivă; împrejurul lui se dis­trugea toată fericirea; mizeria intrase în casă; el vedea pe so­ția și copilașii săi suferind­­ și plângând, dar era paraliticul «care nu poate»­ împins până ln sinucidere, el făcu o sforțare, căutând să se lase de opiumi .Tocmai atunci cunoscu ma­rea sa nenorocire și greutatea lanțurilor sale. Opium e un tiran neînduplecabil, care caută cu în­verșunare să facă să sufere pe ori­cine încearcă să scape de el. In zadar încercă el să meargă cu fumatul descrescând; el suferea torturi cari îl făcea și să se apuce din nou de fumat. Fie­care dată simțea cum jugul «negrului idol» se îngreuna... Aceasta dură ani de zile». Acestea sunt tulburări cere­brale produse de opium. Cu Quincey, a cărui minte n’a fost nici­odată întreagă, avem un exemplu care s’ar putea numi bun. Altul însă este efectul pro­dus asupra oamenilor cu un sis­tem nervos mai calm. Pe aceștia vițtul lor ii duce la idioție, la nesimțire. Ast­fel se întâmplă cu cele zece sau două­spre­zece milioane de Orientali cari fu­mează opium. Să nu credeți că mulțimea cea mare de Chinezi și Apamițî cari adoră «idolul negru» i-au cerut vre-o­dată visuri aurite și o ve­selie a spiritului necunoscută de omenirea vulgară ; o trebuință curat bestială, cu care s’au o­­bicînuit din copilărie, prin spirit de imitațiune, si constrânge și le poruncește să fumeze, când vine ora obicinuită. Căci fix în acel moment îi apucă niște du­reri îngrozitoare, dacă întârzie o clipă în satisfacerea poftei lor , eî trebue să fumeze. Din acel moment toată viața lor se reduce la schimbarea de pipe, una după alta. Atunci car­nea acestor nenorociți se usucă și se mudifică, pelea li se li­pește de oase, ochii ie­es din orbite; gura li se cască și ei ca­pătă o figură stupidă care le con­tractă fața ; nu e vre-un specta­col mai scârbos al degradațiunei. Dar trebue să-i vezi pe acești nenorociți în localurile de fumat de un rang maî mic. In interior, un șir de lungi odăi pline de un fum înțepător și gros, înăbușite intr’o căldură infectă. La început nu distingi nimic. In curând însă zărești, printr’această ceață fu­nestă, răspândite ici colea mese cu cești de ceai, și pe pământ rîndurî de paturi pe cari o ființă care a fost om e culcată în fața unei mici lămpi cu unt-de-lemn de coco la care îșî aprinde pipa. «Priviți, scrie de Roger de Beau­voir în călătoria sa împrejurul pământului, priviți acele tipuri murinde, acele brațe tremură­toare cari caută să aprindă din nou o pipă de jumătate stinsă, aceste degete încleștate cari îi țin de rogojina pe cari se svîr­­colesc, acei ochi albi, acea sudoare neașteptată care curge de pe trupul lor pe care se văd coastele, și acele capete răstur­nate cari întind niște gătleje slabe din cari ese o ultimă și otrăvi­toare suflare !» Iată care e adevărul curat, dar trist al acestei plăceri a opiului. * • * Prin opium China îșî dă sfîr­­șitul. Numai din secolul trecut se răspândi acest gust al beției cu opium, cu care portugesia se a­­pucară să facă comerț. In 1773, compania Indii­or începu expe­­dițiunile sale cari produceau mult, căci Anglia văzuse îndată «o afacere bună». In 1800 ea ex­pedia deja pe an câte patru mii de lăzi de câte 72 kgf. fie­care. Costul acestor lăzi nu era de­cât de 625 lei; ele ereau vîndute cu 3200 lei. De atunci Chiria avu opium, după cum noi avem, spre neno­rocirea noastră, tutunul și alcoo­lul ; succesul fu enorm în această țară a plângerilor, unde tot ce se numește popor nu cunoaște de­cât suferințe, lipsă și usur­­pare. Guvernul chinezesc văzu răul și încercă să-l oprească; el pro­clamă ca interzisă vinderea opiu­lui. Atunci Anglia începu să facă contrabandă. O măsură severă era necesară; comisarul imperial Lin fu însărcinat cu această mă­sură. El înconjură în Canton pe neguțătorii europeni și pe inten­dentul comerțului englezesc, că­pitanul Eliott; de la el obținu ast­fel două­zeci de mii de lăzi cu opium pe cari le aruncă în mare, la 7 iunie 1839. Englezii se mâniară. Ei decla­rară Chinei un războiu josnic, cunoscut sub numele de «răz­boiul opiului». La 20 iulie 1842, escadra lor, compusă din șapte­zeci și cinci de năvi, apăru la Insula de Aur, în fața celebru­lui oraș Sin-Kiang-Tu. Când Tă­tarii care-i apărau se văzură în­vinși, se năpustiră în casele lor, își omorîră soțiile și copiii, și se întoarserâ ca să fie omorîțî de inimic, până la cei din urmă ; cei cari scăpară din acest măcel îșî tâiară gâtul. Rezultatul fu tractatul din Nankin, adică liber­tatea pentru Englezi de a otrăvi o rasă întreagă care­ î supăra, de a o distruge ast­fel mai sigur de­cât prin arme, și de a face și avere pe lângă astea. De atunci importul opiului s’a mărit în’mod considerabil ; în 1872 ajunse la cinci­zeci și două m­ii de lăzi. Azi a mai slăbit pu­țin, cacî China s’a apucat să’șî facă singură opium, de o ca­litate mai proastă bine-înțeles și ast­fel mai otrăvitor. Prin Europa opiomanul e foarte rar. Dar avem o rudă a sa apropiată, morfinomanul, al că­rui vizir, de­și din fericire mai puțin răspândit, e tot atât de ti­ranic și tot atât de ucigaș. Pericolul e mare, căci neno­rocire azi, mai mult ca ori­când, indivizilor unui i­eam cari visează în loc să lucreze, cari, în lupta cea mare a vieții moderne îșî distrug puterile în viții stupide și josnice ! Obiceiul de a fuma opium e un obiceiu de care nu mai poți scăpa. Aci, mai mult de­cât în ori­ce altă parte, trebue să ne amintim de strigătul în­spăimântat al lui Dante : «Lasciale ogni sparanza, voi ch’entrate», Itheln. BIRUIȚII VIEȚEI HP1“ Zfendisuîți ± Iunie Va apare BIBLIOTECA ECONOMICA A „Universului“ Un volum de 112 pagi­ne cu coperta colorată, care va con­ține prea frumosul roman BIBUIȚII VIEȚEI Se va vinde 35 bani în toată țara de vînzare la toate depozitele și la toți colportorii de ziare. — Cu 45 bani se trimite franco în toată România. Universal in provincie (De la coresp. noștri particulară) — Pe ziua de 29 Mai­ — Adjud Un bețiv furios.— In ziua de 25 curent, ora 9 dimineața, individul Gancilă Ion, fiind turmentat de be­ție, a bătut foarte crunt pe un copil al unui muncitor. Văzând că mai mulți săteni se iau după el, spre a-i cere cont, furiosul alcoolic a luat-o la sănătoasa pe câmp. Furt. — Niște vestiți hoți de cal au furat zilele acestea un cal d-lui Cârlan, învățător în comuna Vultu­­renl, județul Tecuci. Administrația a luat măsuri pentru aflarea calului cum și pentru prinderea hoților. Diverse.— In vedere că recolta grâului din anul acesta este cu de­­săvîrșire pierdută, brutarii din lo­calitate agită ideea de a urca prețul pâinea. Aviz autoritate­ comunale.­­ Mai mulți agricultori din îm­prejurimi, văzând că seceta continuă și pierzând ori­ce nădejde în recolta grâului și a sfeclei, au început a ogora locurile, semănând In b­cu­ le porumb și meniî pentru vite. Alecu Radovici, comisarul că­rei Adjud, a fost suspendat din funcție. Titirez. Brăila Cronica comercială.—Ame­rica a adus, astă­zi știri foarte va­riate. Grânele s-au bucurat de o oare­care mică urcare, pe când din contra porumburile au obținut o mică scă­dere. Cumpărătorii sunt foarte reservați așteptând scăderi în prețuri. Posesorii mărfurilor de asemenea mențin obicinuitele și exageratele lor pretențiuni. S’au negociat: O cantitate de 7600 heet. grâu basa 5,­«m kg. s’a vândut cu lei 12,75 hectolitrul din șlep, marfă cu Vi­n­o corpuri streine. Porumb de 9200 hect. basa ”/2M kg. vândut cu lei 6,37»/, lei hecto­litrul marfă din șlep. Porumbul roșu 1400 hect. basa 79 kg. vândut cu lei 7.10 hect. Cincuantina 4 vagoane basa *° 1m kgr. s’a vândut cu lei 9 sută de chilograme din vagon. Orzoaică 3 vagoane basa 68 kg. s’a vândut cu lei 11,25 lei suta de chilograme din magazie. Porumb bulgăresc 3100 hect. basa­t.­si 3 kg. s’a vândut cu Iei 6,45 hect. din șlep. Ele au sosit In portul nostru ur­mătoarele cantități de cereale: Pe apă : Porumb 35850 hect., pe uscat nimic. Navlurile vapoarelor și ale șlepu­rilor invariabile. Apele Dunărei cotează astă­zi 20»­, picioare engleze în dreptul portului nostru. Timpul a plecat spre ploae. — Pe la orele 3 a ploat puțin. Crima din comuna Scor­­țaru-i­on.— Una din cele mai în­fiorătoare crime de care s'a auzit vre-o­dată s’a comis zilele acestea In comuna Scorțaru-Nou din acest județ. Locuitorul Gheorghe Nichifor, plu­gar în acea comună, avea dese cer­turi cu un fiu al 8É0, anume Nicu­­lae Nichifor, din cauza unui petec de pămînt pe care îl pretindea fiul său. Mizerabilul părinte plănuia deja de mult ca să omoare pe fiul său pentru a rămânea lui ast­fel porția de pămînt ce i se cuvenea. In ziua de 27 Mait, tatăl ca fiu­ se aflau la lucrul câmpului, unde s’au luat la ceartă. Nevoind să scape prilejul ce îl avea în acel moment de a ucide pe fiul său, Gheorghe Nichifor se re­pezi în bordeie și luând o pușcă cu două țevi culcă la pămînt pe neno­rocitul său fiu. Victima și-a dat imediat sfîrșitul. Primăria arestând pe criminal a rncunoștiințat imediat parchetul local. D. substitut Panait Pană s-a dus eri la fața locului și a luat primul interogator criminalului părinte. El a declarat că a săvîrșit crima din resbunare. In curând va fi adus în Brăila și supus judecătei Curl­ei cu jurați din orașul nostru în sesiunea ce se va deschide la 15 Maiu viitor. Satir Galați Groaznic incendiu. — După cum v’am telegrafiat, astă­zi, pe la orele 11 jum., un băiat din prăvălia d-lor frați Rosenstein din port s’a dus la intrepositul No. 7 de, la do­­curi, unde stăpânii săi aveau­ depuse materii inflaman­te ca terebentină, smoală și ulei­ de bumbac, spre a lua niște probe și voind a aprinde o lumînare, focul s’a comunicat la un butoiu care aprinzându-se s'a pro­pagat la întregul subteran. Șeful­­ tacurilor, d. inginer-șef Ște­­fănescu, secondat de șeful magazi­­­nelor Pantazopol, au­ organizat ime­diat serviciul de sal­vare, avizând tot­odată și comanda pompierilor, care a sosit la fața locului împreună­ cu o echipă de vînători și trupă de infanterie. Cu tot fumul gros și arșița flăcă­rilor, sărmanii pompieri, sub co­manda d-lui locotenent Svoranu, au reușit să scoată din intreposit o parte din butoae, dându’șî tructe supra­umane să localizeze prin pompe fo­cul, ca să nu se comunice la cele­­l­alte intreposite, care maî toate erau pline cu materii explosibile, ce puteau să facă să sară în aer o mare parte din încăperile docurilor. In fine, cu mare greutate, focul a putut fi localizat cu totul pe la orele 4 p. m. Toată marfa d-lor frați Rosenstein era asigurată la societatea «Gene­rala» și accidentul neputând fi atri­buit de­cât imprudenței­ băiatului de prăvălie, nu s’a făcut nici o arestare. Trupe consemnate. — Eri și alaltă­ erî, trupele au fost consem­nate, în vederea unor turburărî, cari se preziceau că vor avea loc în oraș contra evreilor, turburărî, cari urmau a fi provocate de niște anti­semiți sosiți din Iași.­­ Pentru acest sfârșit, vreo trei com­panii de infanterie și vânători au fost postate la poliție și la co­­mănduirea gardiștilor de oraș, iar patrule cutreerau stradele în toate direcțiunile. Din fericire, nu s’a întâmplat ni­mic, trupele se desconcentrează azi, iar evreii îșî reiau liniștit mersul comerciului lor. Panica lor însă, în primul mo­ment, a fost mare, mare chiar de tot, de vreme ce într’o clipă și numai la păcăleala unui glumeț sinistru toate prăvăliile au fost în­chise ca prin farmec și a tre­buit ca însuși prefectul, d. Se­bastian Moruzi sa descindă prin­tre dinșiî, ca cu mare greu sa ’I poată face să se liniștească. Cursele vapoarelor.—Cu în­cepere de la 1 Iunie cursele zilnice, afară de Dumineci, a vaporului «O­­rientul» iatre Galați—Brăila și vice­versa, se fixează după cum urmează : Din Galați la Brăila, 8 ore dim., 12.30, 4 și 6.30 p. m. Din Brăila la 7 și 9.15 dim. 2.30 și 6.30 p. m. Iar Duminicele : Din Galați 8 dim. 12.30, 3.30 și 6 p. m. Din Brăila 9.15 dim., 2, 4.45 și 7 p. m. Linia Brăila—Sulina : In toate zi­lele afară Dumineci. Plecarea din Brăila 7 dim., Galați 8.30, Isaccea 10.30, Tulcea 1.30 p­. m. la Sulina Sosește la ora 5.30 p. mm. Plecarea din Sulina, 6 ore dim., Tulcea 1 p. m., Isaccea 2.15 p. m., Ga'ad­ 6.30, sosește In Brăila la orele 7.30 p. m. Coresp­ că d-1 invâțător e mort. Această știre se răspândi cu iuțeala fulge­rului în comunele din apropiere și în oraș. Regrete unanime eșea din peptu­­rile fie­căruia pentru acest tînăr care în loc ca Duminică să-i fie nunta, să­ i se facă înmormântarea. Mireasa, care tocmaî ’i se ascun­sese această nenorocire, aflând’o mai Urziu­, desperarea ei veni la culme. O noapte, Întreagă a plâns la capul celui, care trebuia să-i fie soț. Multă lume a plecat să asiste la această înmormântare tragică. Relativ la moartea acestuia exis­tând oare-șî cari bănueil, d. Zaha­risi Furnică, substitut de procuror, și cu d. medic primar al județului plecând în localitate și făcând di­secția cadavrului a constatat că moartea a provenit din congestie cerebrală.. d­árt­fű UNS F. ATI* KZI Petele de văpsea.—O fre­cătură energică scoate petele de văpsea de pe mătase, postav sic., numai ca stofa să fie destul de rezistentă; se poate de asemenea aplica esență de terebentină până ce petele dispar. Ritmnicul-Sărat Moarte subită.­De câți­va ani tînărul învățător Petre Theodorescu, fratele primarului din comuna Jideni, a venit ca învățător la comuna Gre­­bănu. Prin purtarea sa frumoasă a făcut ca fata Maria, fiica d-lui Ale­xandru Dumitrescu, primar In co­muna Greaban, să-l iubească­ Amorul lor ’l pasionă așa de mult. In cât 8« jurară ea amîn­­douî să se unească. Pie­căruia li 88 părea că unul fără altul nu poate trăi, și decî jurară eternă unire. Acum câte­va zile logodna se făcu și nunta se fixase pentru Duminică 30 Maiü a. c. In acest scop Vineri 28 e., el îm­preună cu viitorul socru și soacră legalizată la tribuna­ foaia dotală. Theodorescu care plecase de la școală fără voie se grăbi de se întoarse mai curând, lăsând pe el să târ­­guiască tot ce trebuia pentru nuntă. Sosind acasă în dom­nna Grebănu, sat departe de oraș cu 3—4 kilo­metri, se duse în casă. Aci simțindu-se câ­ î­reii vor să sa culce în pat. Durerea deveni mai mare și el voind să cheme pe cine­va din prejur în ajutor, căzu jos din pat, unde în câte­va clipe îșî dete sufletul, ne mai pronunțând alte cuvinte de­cât numele miresei sale care, peste două ■ zile, trebuia să’i devie soție. In acest timp sosiră din oraș mi­reasa, împreună cu părinții ei și cum ei târguiseră lucruri pentru nuntă, voiră să’l cheme și pe Theo­­dorescu să le vadă. Un vecin cum intră în casă vede pe învățător trântit jos din pat, cu mâna la cap și gură căscată. Se apropie mai mult de el și atunci văzu că încetase din viață. Imediat se în­toarse și spuse celor ce-l aștepta: Un asasinat în tren la numărul nostru de alaltă­ieri am dat știrea despre asasi­narea unui copil de b­­ani, la trenul care venea la Triest. A­­supra acestei crime aflăm urmă­toarele amănunte în «Neue Freie Presse» : «Copilul asasinat se numește Eduard Radin. O oră după­­ săvîrșirea crimei, asasinul a fost prins. El se numește Eugen Pach,­ este doctor în chimie, dar nebună și în vârstă de 34 ani. Femeea Radin făcu o escur­­siune cu trenul la Miramar, îm­preună cu fiica ei de 13 ani, și cu fiul ei Eduard, in vârstă de 11 ani. Seara la 7 ore se întor­cea la Triest. In stația Miramar s’a urcat și un domn­ elegant îmbrăcat,—era dr. Pach. In tim­pul călătoriei copilul sta la fe­reastră și privea afară. Dr. Pach sta la spatele lui, iar femeea Ra­din povestea cu alte două femei. De­odată răsună o detunătură și îndată copilul pâzu țipând la pământ. In câte­va minute încetă din viață. Mama sa începu sâ țipe. Dr. Pach sta în picioare La fața ei având în mâna dreaptă un revolver. După aceea des­chisă, ușa cupeuluî și sări afară. Dându-se semnalul de alarmă, trenul se opri. Asasinul, însă, dispăruse. După o jumătate de oră, după cum am spus mai înainte, a fost arestat și dus la camera de gardă a gendarmilor. După cât­va timp a sosit acolo și tatăl copilului. Asasinul nu arăta nici o căință, ci era într’o adâncă apatie. Toate constatările făcute arată că dr. Pach este nebun. Din vor­bele sale reese, că a mai fost în casa de nebuni. Identitatea sa a fost stabilită prin o telegramă din Hamburg, unde a fost timp de opt ani de zile farmacist și droguist. CRONICA U­ șoara Adela Victor Mărgineanu alerga ta­nal idea tinerei sale logodnice. — Ah, scumpa mea Adele­i exclamă el sărutându-i mâna cu galanterie. In sfârșit am ajuns atât de departe. A fost o zi prea grea pentru mine, ori, când am urcat scările unchiului teu—eu pețitor ? Am deci o deosebită plăcere să stau în fața drăgălașei mele logodnice. — Am auzit, încă aseară, răs­punse Adela zîmbind, și m­'am bucurat foarte mult. — In adevăr, Adela ? — Ce, te îndoești ? — Iartă-me dragă, nu știu ce vorbesc. Sunt atât de vesel, a­­tât de fericit, și când sunt într’o astfel de disposiție fac prostii. El se lăsă pe un scaun și con­tinuă : — Peste cin­ci săptămâni ser­băm cununia. — Cinci săptămâni ? Când cade Dumineca aceea? — La treisprezece Iulie. — Trei­spre­zece ? —­ Da,, dragă. — Să me ,cunun,­te treispre­zece ? întrebă Adela cu spaimă. Vrești să aduci nenorocire pe capul nostru? Victor o privi uimit. — De ce, dragă? — Ziua de 13 e zi nenorocită. — Așa? Victor se supără, dar încercă să zîmbească . Dragă Adele, nu mai crede în ast­fel de fleacuri ? — Fleacuri? Șt­fl­ă ziua de 13 aduce nenorocire. Nu ! Nu 1 încheia ea, nu mă cunun la 18, absolut nu ! MUTILATUL ROMAN NOU DE MARE SENSAȚ1E de CAROLINA mVEHNIZIO PARTEA A DOUA Metamorfose.—­Lupte crunte.—Trădare III Și când se gândia că pentru a deveni soția acelui om, sdro­bise inima tatălui său și se cer­tase cu Edmond. Sărmanul iată ! Dacă ar fi pu­tut să aflel Insă chiar el îi spusese că George era un desfrânat, că schimbarea lui nu putea să fie sinceră. Și ea nu­ crezuse. . y Fani, nenorocita aceea care prlrea a disprețui pe toți oame­nii, era amanta bărbatului său, l’rivala sa. Și Cine știe de când dura trădarea asta ? Fu cuprinsă de un desgust mare, amestecat cu un imens dispreț pentru bărbatul său și pentru Fani. Intr’o clipă se făcu în Leiie o­­ transformare complectă. Dure­rea, umilirea schimbată pe fe­tița veselă și fericită într’o fe­mee gravă, demnă, severă. Simția că nu avea să paată crta nici o dată această trădare, însă în același timp nu voia ca lumea să bănuiască rana adâncă din inima ei. Petrecu restul nopței pe un fotoliu, gândindu-se la hotărârea ce trebuia să ia. Ar fi putut foarte bine să in­tre în camera bărbatului său, sâ ia de ceafă pe cameristă și s-o arunce pe poartă afară spunând lui George ceea ce este. Insă demnitatea sa o oprea să facă așa ceva. De altă parte dragostea sa pentru George dispăruse de o dată la acea teribilă descope­rire. A doua zi dimineață era des­tul de liniștită. De obicei, pe la opt ore, Fani intra în camera baronesei în vârful picioarelor și, găsind-o deșteaptă, discuta puțin cu ea în mod familiar, apoi­ o ajuta să ia o bac și să se îmbrace. In acea dimineață, Lelia o și făcu singură, repede, toaleta. Când apăru Puni ea stătea pe un fotoliu cu o carte în mână. Camerista făcu o mișcare de mirare. Deja îmbrăcată, doamnă ba­roneasă 7 zise densa apropiân­­du-se. Lelia o măsură din cap în tălpi cu un aer de nespus dis­preț. N’o observase mei o dată așa bine. Așa­dar pentru acea fată slabă, cu trăsăturile obosite, cu fața galbenă, cu ochii adânciți. Pe buzele Leliei veneau o mulțime de imputări, însă se stăpâni. — Te așteptam, zise dânsa cu răceală. Fani îngălbeni și mai tare. De ce ’i vorbea baroneasa cu așa ton ? Era departe de a ’și închipui adevărul. Lelia urmă privind’o mereu cu dispreț. — Să te duci să spui servi­torilor că trebue să pleci ime­diat, pentru a te duce acasă un­de e grav bolnavă o persoană din familia d-tale, — Dar... — Când vei ajunge în satul d-tale să’mi scrii că interesele nu fi mai permit să le servești, ast­fel nimeni nu va bănui mo­tivul pentru care te dau a­­fară. Fani bolboroși tremurând: — Doamnă, dar ce-am­ făcut pentru ca să merit aceasta? Lelia se ridică și zise cu un accent de suprem dispreț: — Sfârșește o dată cu prefă­cătoria. Astă-noapte când te a­­flam în camera bărbatului meu, eu eram în salon și am auzit tot. Acum am înțeles: Să pleci din casă înainte de a se scula bărbatul meu. Fani părea sdrobită; căzu în genuchi. — iarta-mă, iartă-mi, nu mă alunga de lângă d-ta. — Nenorocita 1 îndrăznești în­că să mă rogi ? Să țin lângă mi­ne o creatură josnică ca d-ta? Fie mulțumită că nu vreau să fac scandal, alt­fel, un loc de a’țî vorbi cum îți vorbesc, te-aș lua de guler și te-aș arunca afa­ră pe poartă. — O ! D-zeule, nu se poate, nu mă alunga, pentru că fără mine ești în mare primejdie, ceva teribil atârnă asupra capu­­lui d-tale. — Nimic mai teribil și mai rușinos nu poate să mi se în­tâmple de­cât ceea ce m­i s’a întâmplat. Să nu mai stai nici o oră în casa asta pe care o mur­dărești cu prezența d-tale. Să sfârșim odată, pleacă. Sună clopoțelul cu violență. . Veni în fugă o­­neră came­rista. — Rosina, ajută­ Fanii să ’șî strângă bagajele. Trebue să ple­ce îndată, de­oare­ce tatăl său e grav bolnav. Spune lui Anselm să pună caii la trăsură, ca să o ducă la gară. Fani înțelese că rugămințile și plângerile sale aveau să fie de prisos. Pe fruntea nobilă și cu­rată a Leliei se vedea o hotă­­rîre nestrămutată, ceva solemn care impresiona. Făcând o sforțare violentă a­­supră-șî, nenorocita murmură: — La revedere, d-nă baro­neasă. Și, împleticindu-se, urmă pe Rosina. Lelia stătu la fereastră până ce Fani se urcă în trăsură. Baronu nu se sculase încă. Lelia se duse la camera lui. La zgomotul ce făcu intrând, George deschise ochii și, văzând pe nevasta sa, întinse brațele și esclamă zîmbind : —­ Am veilit ta să mă deștepți ? Ea remase nemi­șcară, fără să se apropie. — Am venit să-ți spun, d-le, că amanta d-tare a plecat. George o privi uimit. — Amanta mea? Nu te în­țeleg. — Sau mai bine zis te prefaci că nu înțelegi. Știi tot, d-le. M’am ultragiat chiar sub acoperi­șul casei mele. Astă noapte e­­ram în salonul d’alăturea și am auzit tot. Vezi dar ca minciunile îțî sunt cu totul de prisos. George era contrariat : o fu­rie spălatentatoare se grămadia în peptul său. — Am dat afară pe Fani ? în­trebă George cu dinții strânși. — Preferai oare ca să-i las­ez locul ? Dar eu sunt aci în casa mea, d-le, căci am cumpărat-o cu banii tatălui meu­. La amintirea tatălui său, un nor îi întunecă ochii, însă asta ținu cât un fulger. Redobândindu-și cumpătul, as­cultă în liniște răspunsul mize­rabilului care, ved­ndu-se desco­perit, devenia nerușinat. — Asta înseamnă, adăogă dân­sul in mod bestial, că poți să mă alungi și pe mine d’aci. De ce nu mă alung! ? — Din respect câtre mine în­­­să-mi. Nu voiü putea nici o dată să uit insulta josnică ce mi-am a­­dus, însă totode odată nu vreau ca lumea să rîdă de mine. Ni­meni, afară de noi, nu va ști cele petrecute. Servitorii cred că Fani a plecat in satul său, unde e chhemată de urgență. Când va ajunge acolo, va trimite o scri­soare în care va spune că nu mai poate să servească. In fața lumea vom continua a trăi ca in trecut, însă ușa camerei mele îțî va f închisă cu neîndurare și te cred încă destul de gentilom pen­tru ca să nu cauți a o forța. Ceva ca un fel de remușcare trecu prin sufletul lui George. — Ascultă, Lelia, zise dânsul cu un ton mișcat, sunt gata să-ți dovedesc că am fost victima u­­nei ciudate fatalități, a unui fel de farmec exercitat asupră-mi de bani. Lelia îl întrerupse cu energie. — Nu-țî cer explicații, nu vreau nici una. Hotărîrea mea e luată și eu nu sunt femee care să ma schimb. Pentru a deveni nevasta d-tale, am luptat aproa­pe două ani, apelându-te contra acelora cari vorbiau roü de d-ta, mândră fiind de amorul d-tale, cu credința­­ cea mai înfocată în inima, în cinstea d-tale. Intr’o secundă aî, țu­struș; toate iliziu­­nile mele curate și senine, de fe­mei și de soție. Masca a căzut. Acum ea nu te mai consider de­cât ca pe un desfrânat; inima mea e moartă pentru d-ta; nu ’mi mai inspir de­cât dispreț. Nu mă simt capabilă de indulgență însă, cu toată singurătatea în care mă voiu afla la vârsta mea, cu tot exemplul ce mi-ai dat, voia ști să -mi păstrez cinstea, voia ști să țin respectat numele d-tale mai bine de cum am știut d-ta... Lelia vorbia cu avântul unei femei, care are o mare stăpânire asupră-șî. Persoana sa părea transfigurată. Nici o dată dânsa nu păruse mizerabilului așa frumoasă, așa escitantă. La Fani nu se mai gândia, ba încă o blestema pentru că, prin nesocotința ei, pricinuise aceste evenimente. De ce în acea noapte, după ce George lăsase pe Golia ador­mită, fericită, găsise pe Lelia în camera sa ? Fani era foarte galbenă de spaimă. — Am a’țî vorbi, zise dînsa. — Nu poți să aștepți pe altă dată ? răspunse George plictisit. Sunt foarte obosit, vreau să mă culc. — Culcă-te, însă nu mă mișc d’aci pentru că am a’țî spune lucruri grave. Și Fani începu să-i poves­tească observațiile ce făcuse a­­supra lui Edmond și a amicului său, norvegianul Slenio. — Eî au bănuială asupra mea și a ta, adăogă dînsa la urmă. George dete din umeri. (Va urma). Jr.. ■cr .

Next