Universul, octombrie 1899 (Anul 17, nr. 269-299)

1899-10-28 / nr. 296

A. O consfătuire intre ofițerii englezi in lagărul de la Ladysmith.­(Vezi explicația) „ UNIVERSUL­­ de Ieri s’a tipărit în 96.340 exem­plare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Miercuri, 27 Octombrie.— Muc. Nestor și Dum. Basarabov. Catolic Miercuri, 8 Noembrie.—4 Mart. în corp. Soarele răsare 5.48 , apune 4.39 București, 21 Octombrie. Streinele Publice Unele scrisori ce continuăm Sne- a primi de pe la cititorii noștri cu privire la marea chestiune a reformei impozi­telor, ne arată că în unele părți ale expunerilor,­monstre n’am fost poate în de-ajuns de clari, de­oare­ce n’am fost pe deplin și în toate amănun­­tele înțeleși. Iată de exemplu o obiecți­­uune ce ni se face și pe care trebuie să spunem de la în­ceput că n’o credem îndrep­tățită : Cum ?—ni se va zice— nu sunt destule biruri ? d-v. propovăduiți sporirea lor ?... Iată unde n am fost de joc­­înțeleși. D­ impotrivă, noi, ca și cititorul care ne face obiec­­țiunea aceasta, știm prea bine că într’o parte oare­care biru­rile sunt destul de mari, ba încă și prea mari. Știm că ele apasă în­de­ajuns asupra mul­tora, cititorul de care vorbim ®e aduce exemplul proprieta­rilor de case, cum și pe acela al sătenilor moșteni și face socoteala birurilor mari ce plătesc... Așa e, și s’ar putea aduce și alte exemple. Dar cine a urmărit cu a­­tenție expunerile noastre, a putut vedea că noi în­tot­dea­­una am fost preocupați toc­mai de ideia de a se spori re­sursele statului pe alte căi de­cât prin sporirea birurilor de cari vorbește cititorul nostru. Nici odată noi n’am propovă­duit un lucru ca acesta. Dim­potrivă, chiar în ultimul nos­tru articol privitor la această chestiune, spuneam că statul ar trebui, paralel cu crearea de resurse noi și mai drepte, să reducă și chiar să desfiin­țeze acele biruri actuale cari sunt prea apăsătoare, nedrep­te, jicnitoare, etc. Neînțelegerea a provenit poate de acolo că noi am vor­bit, între altele, despre impo­­situl pe venit. Dar cum ? Am spus că o reformă în acest sens, pe care am înțelege-o și am aproba-o, ar fi a se căuta a­­cele venituri privelegiate, cari azi scapă de sub ori­ce con­­tribuire, și a se impune. Cre­dem că nu avem nevoie să mai dăm exemple de ast­fel de ve­nituri. Cine nu știe că sunt privilegiați de cei cari trăiesc lumea albă, cu venituri gra­se, și nu plătesc un­­ ban sta­tului, sau­ dacă plătesc e în­tr’o proporție disparentă față de ceea ce plătește proprieta­rul, comerciantul, micul func­ționar, țăranul, etc. Am spus că așa ar putea a se începe punerea în aplicare a impozitului pe venit, cel mai drept impozit ce poate fi, începând de aci apoi, s’ar re­gula și partea de impunere a celor­ la alte venituri, firește în așa chip că, dacă unele din ele ar contribui mai mult de­cât azi, altele în schimb, cari astă­zi sunt prea împovărate, ar plăti mai puțin. Vorba ar fi, prin urmare, de o justă re­partizare în primul rând. Iată ceea­ ce am spus și sus­ținem noi. Mai susținem de asemenea impunerea, până la maximul ce ar putea suporta, a artico­lelor de pur și incontestabil lux.—susținem eu un cuvînt o ast­fel de reformă a impo­­zitelor, care să se împace cu cerințele dreptăței ce pretinde de veci și în­tot­dea­una, ca sarcinele publice să fie supor­tate în măsura foloaselor ce fie­care trage în viața sa. Aceasta este deviza noastră în această privință: mulțumește să releveze nespus de marea răspundere a lui Cham­berlain, care,—sprijinit de sir Alfred Milner,—­s’a făcut luntre și punte spre a face inevitabil acest războiu plin de consecințe. Ea mai critică nepregătirile militare ale Angliei pentru un războiu așa de greu, și prezice Englezilor alte multe desamăgiri crude. Presa naționalistă­ antisemită are cu totul alt ton, salutând cu veselie sgomotoasă ori­ce eșec al Englezilor și atacând cu violen­ță guvernul Waldeck-Rousseau, fiind­că păstrează cu stricteță po­litica de neutralitate. Cea mai violentă în această campanie, e gazeta Patrie, care, după ce a iluminat redacția la sosirea vestei despre catastrofa de la Ladysmith și a arborat drapelele celor două republici sud-africane, comunică acum ci­titorilor că-șî pot procura la ad­ministrația ei drapelele celor 2 republici, spre a face manifes­tații anti-engleze. Măcelărirea misiunei Bre­­tonnnet lată amănunte asupra măcelă­­rirea misiunei franceze Bretonnet în Africa, care a emoționat așa de mult opinia noastră publică: Ministrul coloniilor a primit următoarea depeșă de la d. Gen­til, comisarul guvernului în Șam­, depeșă expediată din portul­ Cri­­bingini : Am durerea să­ ve anunț moar­tea căpitanului (administratoru­lui) Bretonnet, a locotenentului Braun și a sergentului de cava­lerie Martin, uciși într-o luptă cu Rabah.­­Rabah dirija atacul în per­soană. Bretonnet se duse la Ba­­guirmi, fără să aștepte compania de sub comanda căpitanului Ju­lien, și dădu lupta cu 30 tiratori senegalezî în contra a 7—8 mii de oameni. 27 senegalezi au fost uciși. 9 răniți au fost făcuți pri­zonieri. Dar unul din­ aceștia din urmă, sergentul Samba Sal, a fugit și a fost primit de noi. Rabah a suferit perderi mari. Pius seü Niabe­l a capetat o rană primejdioasă. Fruntașii război­nicilor lui au fost uciși. D. Gentil adaugă că a primit la Gribingni o scrisoare de la Bretonnet, în care se prevedea un atac iminent al lui Rabah. Căpitanul­­ Bretonnet, care fu­sese locotenent de marină, a în­­­deplinit, anul trecut, o misiune­ însemnată în bazinul de jos­ al­ Nigerului. El a fost însărcinat să procedeze la,ocuparea ținutulu­i dintre Ilo și Bussa. El însoțise mai înainte pe lo­cotenentul de­­ marină Miron în misiunea de la Benue și Ada­­moa. El era născut la 2 Martie 1864 și a fost numit locotenent de marină la 27 Ianuarie 1894. Era căpitan (administrator) colonial din Septembrie 1898. • Locotenentul Solomon Braun, aparținea corpului de artilerie a marinei. El era de 31 ani și fu­sese numit locotenent la 1 Sep­tembrie 1898. Un dar, macabra Ier­ dimineață o doamnă din strada Simart, a primit prin poștă o cutie împachetată cu în­grijire. Acea cutie era însoțită de o scrisoare, pe care doamna se grăbi s’o deschidă. Iată ce citi într’însa: «Primiți acest dar de la unul din numeroșii d-v. adoratori; acest cap e portretul d-v. în mo­mentul celui mai mari duioșii a d-v.» Scrisoarea era iscălită: «Un glumeț». Poarte curioasă, doamna des­chise cutia. Ea cuprindea un craniu îngălbenit de timp. Prea multă curiozitate strică Un englez, anume Thomas Swidson, întâlni mai serile tre­cute, pe Boulevard des Italiens, pe unul din compatrioții săi, tâl­­maciți într’un mare hotel de lângă gara Saint-Lazare, și cu care intră în vorbă. Tălmaciul i-a propus să cer­ceteze împreună un museu «des Horreurs» din cele mai curioase, de pe strada Colbert. Ajungând în acea stradă, gru­pul întâlni un individ care a­­runcă un pumn de piper în ochii englezului. Orbit și urlând de durere, Swidson a fost condus de către talmaciu la portarul casei cu No. 5 din strada Colbert, și sub pre­text de a lua ceva de la farmacie, tălmaciul dispăru. El luă și portofelul lei Thio­­mas Swidson, în care se aflau 9000 franci. Englezul, curios și nemulțu­mit, a reclamat poliției. O întâmplare extravagantă. — Furtul unei case La noi se pripășise de cât­va timp un escroc anume Declem, care,—după ce a sfeterisit banii a o mulțime de naivi din pro­vincie, — înainte de a fugi, a «furat» casa în care se afla se­diul pretinsei sale administrați­­uni și­ care se numea «Exp­usiila liberă și permanentă !» Ded­em anulase publicului, prin niște afișe numeroase, că înființează la Paris, lângă cartie­rul Lion de Belfort, m­iște hote­luri mari cuprinzând la­olaltă 1800 odăi. Persoanele, mari vor să vie la Exposiție, erau asigu­rate de a găsi, în acele «somp­tuoase stabilimente», lumină e­­lectrică, ascensor), săli de idio­­terapie, saloane­ de coafură cu «savatory», saloane de citire și de corespondență, o farmacie cu serviciul medical permanent, un biuton de poștă și de telegraf (11), într’un cuvînt, tot ce alcă­­tuește confortul pentru un că­lător. Apoi societatea trebuia să mai clădească o măreață sală de tea­tru, unde se vor da audițiuni muzicale, conferințe, întruniri, baluri. Era superb . Au­ înțeles de­sigur combina­ția; subscriitorii trebuiau să plă­tească fără întârziere și în schimb li se liberau tikete. Cererile de tichete curgeau cu grămada. Cartierul nu era poate tocakî aristocratic, dar Lion de Belfort, centrul tuturor afacerilor, era a­­proape, și în automobil se partea ajunge la Champs-Elysées, în «nouă minute». Ded­em singur reprezintă «So­cietatea Exposițiunea libere și îi închinase in ^iradauj Tombe-Issoire un loc i­­­eșeaș­ c,m­­­ijlocul căruia se mărit...cruș­tă de piatră. Lângă ganeț,se afla un șopron și al că­ror proprietar ședea în pro­vincie. Spre a-și constitui un mic ca­pital, îndemânaticul escroc a avut ideea foarte ingenioasă de a pune să se dămiine casa pe care o locuia și vîndu materia­lele provenite din dărâmare, apoi închină șopronul de lângă casă unui inginer care experi­mentă în el un nou sistem de încălzire. Acum câte­va zile, aflând că parchetul îî va face o perchizi­­ție, Declem dispăru. Proprietarul casei locuite de către Declem a sosit ieri la Pa­ris spre a-șî incasa rata întâr­ziată a chiriei. Inchipuiască-și cine­va uimirea lui ne mai gă­­sindu-șî casa pe locul ei, casa sa din care mai existau numai pivnițele. Brutus. Plai Franța (Coresp­ part. a « Universului», Paris, 24 Octombrie. Situația politică Presa republicană,—cu toate simpatiile călduroase și entu­ziaste ale opiniunei publice pen­tru Boerî,—se abține de a-și ex­prima bucuria ei pentru înfrân­gerile suferite de Englezi în A­­frica. Mai toată această presă se pal dintre Anglia și Transa! Dezastrele englezilor înfrângerea englezilor la La­dysmith, ne împrospătează în memorie și alte dezastre ale bri­tanilor suferite de ei în cursul acestui secol. Primul dezastru mai mare, pe care l-au suferit englezii după războaiele napoleo­­nice, a fost în anul 1841, când cu încercarea de a se lua cu a­­salt defileul Khyber. Aici au pe­rit 20.000 de oameni. Englezii trimiseseră atunci o expediție ca să ajute pe un pretendent la tro­nul din Afganistan. In războiul Crimeii englezii au avut de asemenea pierderi con­siderabile. In războaiele din In­dii (1857) englezii au fost mă­celăriți în mod oribil. Războiul al douilea din­­ Afganistan a în­ceput în anul 1878 și la 17 iu­lie 1880 englezii au suferit la Maiwand o înfrângere înfrico­șată. Din 3000 de soldați, 1300 au fost făcuți incapabili de luptă. Dezastre mai m­ici au avut să sufere englezii în cele 50—60 de expediții ce le-au avut contra diferitelor triburi din Africa. De­zastrele englezilor din războiul cu Transvaalul din 1881 sunt în destul de cunoscute, de aseme­nea și măcelărirea trupelor lui Gordon și asasinarea acestuia. Telegramele de război. Asupra modului cum se tri­mit telegramele de pe câmpul de războiu, povestește urmă­toarele corespondentul ziarului «Globe» : Printr-un tratat internațional, care a fost încheiat la Peters­burg, la anul 1875, și revizuit la conferința de la Budapesta din 1896, s’a hotărît ca telegrame­lor guvernelor să li se dea în­tot­dea­una prioritatea față de cele­l­ alte. După acestea vin apoi telegramele corespondenților de ziare. «Eastern Telegraph Company» din Londra, și-a stabilit o sta­țiune telegrafică în Kapstadt și la Durban (Port Natal). Toate comunicările oficiale ale genera­lului White trec prin Durban și acele ale guvernatorului Milner prin Capstadt. De la Ladysmith, unde sunt acum concentrate tru­pele engleze, pornesc ș­ase li­nii telegrafice spre capitala Na­talului, dintre care două merg paralel cu linia ferată. Acestea sunt liniile guvernelor, ai căror funcționari lucrează zi și noapte, și totuși nu pot birui munca co­losală. Ca curiozitate interesantă se spune că o depeșă dată de generalul White a parcurs în timp de o jumătate de oră 9000 miluri engleze. Trădare la engleză (?) Ziarul «Standard» din Londra primește o comunicare din Lu­xemburg, pe baza căreia el poate asigura că dr. Leyds, până acum câte­va zile, a stat în legătură cu Pretoria printr'un canal diplo­matic indirect. Ast­fel a aflat guvernul din Transvaal planul englez al campaniei, adică ca să atace la granița sudică a Statu­lui liber Orange și să înainteze cu trenul spre Bloemfontein. Pen­tru a preîntâmpina această miș­care, boemii și-au concentrat for­țele lor în Natal, sperând ast­fel să ia orașul Ladysmith, sau să-l izoleze și apoi să pornească con­tra portului Natal (Durban) ca să-l închidă. Dacă se va face a­ceasta, atunci grosul armatei bo­­em­­or­­ se va retrage imediat pe fluviul Orange, refuzat să plătească nouile biruri impuse de guvern. Numitul general a publicat o proclamațiune, în urma căreia ori­ce încercare de a refuza bi­rul cade sub legea marțială. Pe baza acestei proclamații guver­nul a început să aresteze pe cei cari se împotrivesc. Sechestrările se fac în mod sis­tematic. Stradele erau ocupate de soldați, iar perceptorii, înso­țiți de geandarmi, mergeau din casă în casă ca să încaseze bi­rul, sechestrând ori­ce le cade în mână, ast­fel în­cât Barcelona are azi aspectul unei cetăți pră­date de dușmani. Din cauza a­­ceasta domnește o mare înver­șunare printre spiritele lucrăto­rilor din Catalonia, așa în­cât există temerea că va isbucni o revoltă sângeroasă. CRONICI FEMENINE . ft i f "I. O.Lucrul de mână Lucrul de mână joacă un mare rol în­ existența femeei ; este a­­proape singurul care’i este re­zervat. Tînăra fată, săracă, poate să’și­­ câștige viața destul de onest. Stăpâna casei poate face destule economii. In fine, fe­meei favorizată de soartă, oferă o distracție agreabilă, și’î per­mite de a fi folositoare săracilor și de a se veni în ajutor. Pentru­ toate, într’un cuvînt, acu­i este un amic intim, adesea susținerea menajului și în­tot­­d’auf la auxiliarul indispensabil al carităței. Combate plictiseala, favorisează operele bune și, la nevoie,­ luptă în contra mizeriei. Lucrurile cu acul trebuesc în­vățate du ordine și metodă ; tre­­bue să începi prin a face dife­rite feluri de puncte, apoi vine reparatul rufelor și altele. Lu­crurile de fantasie, broderie și tapiserie nu sunt de­cât acce­sorii, și nu iau loc de­cât după lucrurile trebuincioase. Tinere fete, familiarizați-ve cu tot­­ul­ de lucruri și vă vor da plăcere și profit. Toate femeile trebuesc să știe să lu­creze­ și să facă ast­fel elo­­giurile acului . Acul meu, nu voiu avea oare pentru tine nici un cuvînt de afecțiune ? Te voiü considera ca pe acei prieteni pe cari să contezi, atâta« în­cât nu’i recompensezi prin nici un surîs?Și cu toate astea spune-mî, prietenul meu credin­cios, ajutorul meu, ce trebue să-ți fac ? Mă uit la tot ce me înconjoară și văd că totul e fă­cut cu ajutorul tot; tu ai con­tribuit« la toate aceste necesități. Mi-ai împrumutat ajutorul teu la tot ce mi-a trebuit, și’n schimb pe’ți­­ dau ? Spune-mi, de când degetele mele"încercară a te face să alu­neci­ pe bucata de materie ce am făcut, împreună câte n’am as­cultat, câte n’am văzut, eu, cu capul­­ plecat pe pasul tău regu­lat și tu ghicind ceea ce agită sufletul meu. Martor discret al convorbiri­­lor al­­ căror suvenir mi-a devenit scump­ al atâtor lacrămi versate cari adesea au căzut pe tine, ești 0‘armă pentru mine, o armă bine-făcătoare ; prin tine am pâine pentru copii, prin tine în­lătur gândurile mele triste. Susținerea săracului, refugiul bogatului! Știi tu toate bine-facerile fă­cute cu ajutoru teu ? Ți s’au po­vestit ție toate miseriile cari le-ai ajutat, orele singuratece cari le-ai umplut, bine-facerile pe cari le-ai traverisat ? Ah ! dacă le-ai ști, ce memo­­riü ai putea scrie I­ie de istorii atingătoare, folositoare și mo­rale al căror secret agent aî fost ! ’ Dar trebue cel puțin să te ve­nereze­ toți. Da, tu care faci zgo­­mot așa de puțin,ești așa de puțin strălucitor și faci atâta bine, pri­mește omagiul meu de femee și de prietenă,scumpul meu ac, care m’ai însoțit în toate gândurile mele. I Dina­­ i ifttt—■ Muririle fiu Barcelona In Parlamentul spaniol se dis­­pută de câte­va zile cu mare vi­olență întâmplările turbulente din Barcelona, Intrio ședință din ur­mă a fost un conflict între de­putații republicani ai Cataloniei și între primul-m­­inistru Silvela. In adevăr lucrurile în Barce­lona startv cât se poate de reu­și rapoartele primite de ziarele ger­mana conglăsuesc cu acelea ale deputaților catalani, că adică că­pitanul §eneral Despujol din Bar­celona a­ introdus un regim în adevăr­ teroristic. După cum se știe, o parte mare dintre înotătorii Barcelonei au «3 Pili f Hi­ b­­?o. Sibiului, asta a noastră acum din comitatul Hunedoarei,­iar în alte vre-o 20 de comitate lo­cuite de români în masse mari nu avem de­loc atari reuniuni, fără concursul cărora poporul merge foarte încet pe calea unei perfecționări a muncii sale a­­gronomice. Un frate. Din Transilvania (Da la corespondentul «Universului») Orăștie, 25 Octombrie Constituirea unei reuniuni Reuniunea economică, despre care vă scrisesem ceva mai înainte, că se contemplează la Orăștie, ca începere a unei ac­tivități salutare pentru ridicarea bunei­ stări a poporului, — s’a constituit deja, alegându-șî 6 funcționari reeeruțî de statute și 12 membri în comitetul său exe­cutiv, și în curând va da semne de viață, spre bucuria tuturor celor ce se interesează de ideia mare a ridicării materiale a po­porului. Cuvîntul meu din scrisoarea prin care ne vesteam despre pregătirile activării acestei reu­niuni, că adică sunt mulți oa­meni cari zic cu drept cuvînt, că de voim un avînt și în alte lupte ideale, naționale, politice, e de lipsă să ne îngrijim întăi de ridicarea poporului la o in­dependență materială care să-i permită mai multă mână liberă ață de puternicii zilei,—cuvîntul acesta s’a adeverit deplin în a­­dunarea de constituire a numi­tei societăți, adunare la care in­teligenții de prin comunele po­porale vecine, au fost într’adever bine reprezintațî. Cu mult mai bine, că și dacă ar fi conchemat de exemplu o adunare de na­tură politică sau alt­fel teoretică. Pentru că trebuința de a lu­cra pe terenul acesta economic, este care se reclamă de popor și oamenii apropiați ai lui, și asta e direcția care se cere in­teligenței să și-o pună înaintea ochilor și să o urmărească cu stăruință, mai presus de altele. Conducătorul Reuniunei Reuniunea a fost pusă sub conducerea celui ca a dat ideea ei și e sufletul ei. Doctorul Ioan Mihu, directorul băncii «Ar­deleana», având de secretar, postul cu care e împreunată munca principală și care e așa zicând roata mișcătoare a lucră­­rii, pe tînărul preot loan Moța. In­colo la constituirea comi­tetului, s’a întâmplat și un lucru îmbucurător din alt punct de vedere. Românii orășteni, tră­­esc și ei, ca și pe aiurea, cam certați între sine. La noua Reuniune deosibirile de simpatii personale au fost bi­nișor puse de o parte, și s’au presintat arătându’și interes pen­tru ea și scopurile sale, și o parte și alta, și în comitet au intrat elemente și din sinul unora și din al altora, ceea­ ce se poate să fie începutul unei îmbucură­toare apropieri și împăcări a spi­ritelor ce se cam aprinseseră în timpul din urmă. Noul comitet se va întruni în curând în ședință și își va des­fășura apoi programul de lu­crare, va adresa publicului un apel de sprijinire și va face în­­ceputul primelor acțiuni. Presa și reuniunea Toată presa noastră de din­coace, a salutat cu bucurie ves­tea înființării acestei «Reuniuni economice», care e a doua (nu­mai a doua !) în patria noastră. Cea dintâi e cea din comitatul CODUL CIVIL POPULAR E de regretat că la noi, a­­proape, numai cei ce au studiat dreptul cunosc legile , pe când •" ar trebui ca toată lumea, atât bărbați cât și femei să știe— de­sigur nu toată jurisprudenț­a ro­mână — articolele cele mai im­portante din codul civil. Neștiința acestor articole, care sunt relative la fapte de care omul se lovește în toate actele pe care le face în marea luptă a vieței, fac adesea să se comită greșeli, care pe lângă că sunt regretabile mai sunt și costisi­toare. De aceia cred nemerit a în­cepe de azi și a urma de două ori pe săptămână în această ru­brică să explic în chip ușor de înțeles articolele mai importante din codul civil. Voia începe prin a vorbi des­­pre închiriere. Contractul de închiriere Se poate deveni chiriaș al unei case printr-un contract scris sau verbal. Gel scris poate fi sub semnă­­­tură privată sau autentic. Arvuna se dă proprietarului. Fie­care din părți are dreptul de a se dezice, dar numai în timp de 24 de ore, reluând sau înapoind arvuna. In timpul a­­cestor 24 de ore biletul arătând casa de închiriat nu trebue luat. Chiriașul trebue să aibă grija a nu deteriora casa pe care o locuește. Sunt stricăciuni, acelea care nu provin în mod forțuit din întrebuințarea zilnică, cari pot da loc la cererea unei des­păgubiri din partea proprieta­rului. Chiriașul are dreptul de a sub­­închiria casa în parte sau în total dacă ast­a nu i-a fost interzis în contract. In caz de incendiu, chiriașul poate fi făcut responsabil către proprietar de perderea imobilu­lui sau pagubelor produse de foc. Mobilierul adus în casa în­chiriată trebue sa aibă o valoare destul de importantă spre a garanta pe proprietar de plata chiriei. Se plătește chiria la termenele fixate sau proprietarului sau mandatarului seu. Când dorești să părăsești casa trebue să anunți pe proprietar cel puțin cu o lună înainte de Sf. Gheorghe sau de Sf. Dumitru. Acest termen însă nu e fixat prin nici un text de lege, ci prin o­­biceiul locului sau stipulația con­tractului. Această vestire se poate face sau verbal sau prin scri­soarea recomandată. Chiar când contractul scris a fixat termenul duratei sale, tre­bue să anunți pe proprietar când vrei să te muți, spre a împedica ca la expirarea contractului să nu se formeze un altul nou, prin prin consimțimântul tacit al contractanților. Iată acum și un model de contract de închiriere : Intre sub­semnația M. (nume, pronume, profesiune, domiciliu­, proprietar) și N. (nume, pronu­me, etc.) Ne-am învoit precum urmează: M. închiriază prin aceasta lui N. pentru atâția ani, începând de la... și sfîrșind la... casa si­tuată pe strada­­ No... compu­să din... (Trebue să se arate sta­rea actuală a casei, să se spue dacă chiriașul se mulțumește cu această stare sau dacă proprie­tarul se obligă a face reparații). Apoi se stipulează dreptul sau interzicerea de a sub-închiria casa, curățirea latrinelor, cana­­lurilor, puțurilor. + 96 Dinului pe pământ Rgxwn de Carolina Invernizio PARTEA A CINCEA Fensulă.— Calea zeului.— Chinul nevinovaților VIII — îmi pare bine că mă aprobi, estramă dînsa, însă era firesc ca Renzeto să se înșele. Rusoaica aceia seamănă ziua și mai mult sau d-na Gorzano. Atâta numai că mama lui Renzeto avea o pri­vire blândă și dulce, pe când a rusoaicei este aspră și rea. Contesa Altena tăcea, însă su­­feria. Contele se îngălbenise și fiind­că această convorbire nu-i plă­cea, o schimbă îndată și așa pe nesimțite, în­cât Dina nu avu nici cea mai mică bănuială. După prânz, Dina se duse la institut însoțită de Marieta. Contesa Aliena, rămânând sin­gură cu bărbatul ei, îî înlănțui gâtul cu brațele și sbucni în plâns. Renzo se emoționă și se sperie: — Ce aî, Marta? Spune-mi ce aî ? — Lasă-me să plâng, mai în­­tâi fl, bolborosi contesa Aliena ; plânsul îmi face bine, m­ă ușu­rează. Contele o privi cu dragoste și ’i mângâie perul. — Mă prind că ghicesc motivul durerei tale, zise dînsul cu tris­­teță. Te gândești la acea femee care seamănă cu d-na Gorzano. Marta ridică d’o dată capul. — E chiar dînsa, nu’i așa? N’o să me înșeli pe mine ca pe Dina. O să’mi spui adevărul. Renzo îî înconjură talia cu un braț, și o strânse la pept. — Da, e chiar dînsa, răspun­se el încet. — O­­ dar e ceva oribil ! Dacă Valente o descopere ! — Valente știe totul acum. Marta dele un țipăt. — Dar are s-o ucidă. — Cu adevărat, nenorocita ar merita moartea, dar îî rezervăm altă pedeapsă. Marta tremura ea o frunză. — Și e adevărat că Gilberta e aventuriera Celesta, e femeea care a ucis pe fiul meu. Contele presări. Cine ’ți-a spus ? Marta nu’i ascunse nimic din convorbirea ce avusese cu Ma­rieta. Renzo apucă amândouă manile nevestei sale și le ținu într’ale sale." ‘ ’ — Speram că o să’țî pot as­cunde adevărul. Insă în fața fap­telor petrecută ar fi o vină să nu-ți spun tot: «Marfa, tu ai suferit mult, ai drept sa fii răzbunată și să vezi răzbunat pe fiul teu. Insă gân­­dește-te că un scandal ar cădea asupra unor ființe drăgălașe și nevinovate, asupra Dinei și a lui Renzeto. «Pentru dânșii trebue să pro­cedăm cu prudență, pentru dîn­­șii trebue să facem ca adevărul să nu fie cunoscut de public. — Au dreptate, murmură Marta , însuși Oscar, sărmanul meu Oscar, sunt sigură că te a­­probă din cer. «Insă când mă gândesc că am primit pe ucigașă în casa mea, că am iubit-o, că am strâns-o în brațe, sunt cuprinsă de așa groa­ză, în­cât m­i se pare că o să mor — Te înțeleg foarte bine, a­­d­ora­ta mea, și uite eu însumi, care sunt bărbat și sunt tare, când m­e gândesc la prefăcători­ile oribile ,f­e acelei creaturi pe care o consideram ca pe fiica mea, simt în mine o greutate care mă înăbușă. știmî vine să me arunc asupra acelei nenoro­cite și s­ă sfâșii «Iasă pentru acei scumpi co­pii trebue să ne stăpânim. Ascul­­tă-me bine, Marta, întipărește-ți în minte această hotărîre pe care am luat-o, pe care trebue să luăm cu toții. «Gilberta, suava copilă, victi­ma unor intrigi urîte, soție și mamă fericită în curs de cinci ani, iubită pe neașteptate de o boală a minței care a împins-o la sinucidere, o zace în fundul m­ărei, plânsă de bărbatul său, de fiul seu, de amici și de toți cari au avut fericirea s-o cu­noască. «Asta trebue s’o creadă toți. Cultul păstrat până acum acelei moarte nu trebue să în­o­teze. «Renzeto nu va ști nici odată cine este femeea tristă căreia ’î datorează zilele . Dina nu va afla nici o dată de a cui mână a perit sărmanul seu tată. — Da, aî dreptate, murmură Marta, ale cărei buze descciorate d’abia se mișcau. Să nu ne mai gândim de­cât la dînșie. — In cât privește pe această groaznică Celesta, pe această ne­umană Berta, reapărută sub numele de baroneasa Lenski, va fi un act de dreptate dacă va da peste vre-o nenorocire, pentru că nu merită nici o milă. «Și chiar omul care trăește cu dînsa va fi instrumentul răs­­bunărei noastre. Maria îmbrățișa pe bărbatul seu și rămase strîns lipită la pep­­tul lui. — In ce mod.? — Dînsul o iubește la nebunie și­­ unul din aceia oarî nu iartă. «Am vorbit de dînsul cu con­sulul rusesc, care mi-a povestit istoria familiei lui. «Eu, din parte-mi, î-am des­tăinuit, sub sigiliul secretului, cine este femeea care trăește cu baronul; bine­înțeles, nu i-am vorbit de Gilberta Aliprando, ci numai de Celesta și de Berta. «Apoi am făcut cu consulul o combinație așa ca el să invite pe baron la masă și să fiu și eu acolo.­­ «Trebue să ’ți spun că baro­­nul mă cunoștea din nume, pen­tru că e și dînsul un călător pasionat, și a citit ultima mea lucrare asupra A fiicei. Consulul m’a asigurat că baronul era en­­tusiasmat de mine. «Astfel mă împrejurare era­­ fa­vorabilă scopurilor mele. «Și în­ adevăr, când s’a făcut prezintările, baronul îmi strînse mâna cu energie și ’mi spuse că de mult timp doria să mă cu­noască“ în persoană, că el e unul’ difi­r admiratoriî mei cei mai infiabilî, că ultima mea carte l’a impresionat foarte mult. «La­ masă a stat lângă mine și am’ făcut totul spre a-i spori in­teresul prin povestirea aventuri­lor prin: *cari am trecut in călă­toriile mele. «Rusul mă asculta cu o imen­să plăcere și de două ori consu­lul îmi atinse genunchiul spre a’mi da să înțeleg­­ că acum par­tida­­ era*'pe jumătate câștigată. Contele zăcu un moment. Măria era ca atârnată de bu­zele lui.“ — După masă, urmă Renzo, consulul a ordonat să se ducă cafelelei și țigările în grădina de iarnă­ și, după ce sorbirăm ceș­­tele de riloka, consulul se ridică și zise cu cea mai aleasă purtu­­azie.­ p'-r'j -4- V, cer iertare, dacă ne las singuri pentru câte­va minute. Ana­ erafítdere grabnică în cabi­­netu­bbheü.«­însă trebue să con­­sid­eram­­ această casă ca a d-voas­tră și sunt sigur că bunul meu Ivan nu va simți lipsa mea în tovărășia d-sale. «Și se retrase zîmbind. «Eu și baronul râmaserăm sin­guri și atunci mă gândii că nu aveam timp de perdut, dacă vo­iam să-mi ating scopul. «Apucai de­odată mâna râsu­lui și-î zisei cu un accent emo­țional : — «D-ta mă consideri ca un om de onoare, nu-i așa ? «Și simții mâna tremurând în­­tr’a mea. — «Ai putea să te îndoiești de asta? zise și dînsul cu un accent aproape de uimire. — «Și crezi că doresc să-ți Sa amic ? — «Cred și sunt mândru de asta, răspunse el. — «Ei bine, ca om de onoare și ca amic al d-tale, se înștiințez că femeea cu care trăește și care trece drept nevasta d-tale e o nenorocită care-și bate joc de dragostea d-tale, cum și-a bătut joc de a atâtora alții. «Atunci văzui o umbră trecând pe fruntea rusului. Dînsul își re­trase mâna din tr’a mea. — «O cunoști ? bolborosi dîn­sul. — «O cunosc, după cum și ea me cunoaște și am venit aci să’țî vorbesc de dînsa. «Nu te tulbura, adăogai ea re­pede , să nu crezi că eu sunt un amant respins de dînsa ; eu n’am avut nimic a face cu dînsa. Insă ea se teme de mine. Câte­va picături de sudoare a­­părură pe fruntea rusului. Insă eu înțelegeam că nu trebuia să mai stau la îndouială. — N’ai putea să te înșeli ? zi­se dînsul. — Nu, răspunsei eu și sunt gata să’țî dau toate dovezile. Insă maî întăi fi ași vrea să ști de la d-ta cum și unde am cu­noscut-o. Și bagă de seamă, nu baronului Lenski îî fac această întrebare, ci amicului meu, gen­tilomului care mi-a strîns azi mâna și pentru care am o înaltă stimă. «Baronul nu mai stătu la în­douială și povesti în toată since­­ritatea ciudata aventură prin care ajunsese în stăpânirea Gil­­bertei. (Va urma).

Next