Universul, octombrie 1899 (Anul 17, nr. 269-299)
1899-10-28 / nr. 296
A. O consfătuire intre ofițerii englezi in lagărul de la Ladysmith.(Vezi explicația) „ UNIVERSUL de Ieri s’a tipărit în 96.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Miercuri, 27 Octombrie.— Muc. Nestor și Dum. Basarabov. Catolic Miercuri, 8 Noembrie.—4 Mart. în corp. Soarele răsare 5.48 , apune 4.39 București, 21 Octombrie. Streinele Publice Unele scrisori ce continuăm Sne- a primi de pe la cititorii noștri cu privire la marea chestiune a reformei impozitelor, ne arată că în unele părți ale expunerilor,monstre n’am fost poate în de-ajuns de clari, deoarece n’am fost pe deplin și în toate amănuntele înțeleși. Iată de exemplu o obiecțiuune ce ni se face și pe care trebuie să spunem de la început că n’o credem îndreptățită : Cum ?—ni se va zice— nu sunt destule biruri ? d-v. propovăduiți sporirea lor ?... Iată unde n am fost de jocînțeleși. D impotrivă, noi, ca și cititorul care ne face obiecțiunea aceasta, știm prea bine că într’o parte oarecare birurile sunt destul de mari, ba încă și prea mari. Știm că ele apasă îndeajuns asupra multora, cititorul de care vorbim ®e aduce exemplul proprietarilor de case, cum și pe acela al sătenilor moșteni și face socoteala birurilor mari ce plătesc... Așa e, și s’ar putea aduce și alte exemple. Dar cine a urmărit cu atenție expunerile noastre, a putut vedea că noi întotdeauna am fost preocupați tocmai de ideia de a se spori resursele statului pe alte căi decât prin sporirea birurilor de cari vorbește cititorul nostru. Nici odată noi n’am propovăduit un lucru ca acesta. Dimpotrivă, chiar în ultimul nostru articol privitor la această chestiune, spuneam că statul ar trebui, paralel cu crearea de resurse noi și mai drepte, să reducă și chiar să desființeze acele biruri actuale cari sunt prea apăsătoare, nedrepte, jicnitoare, etc. Neînțelegerea a provenit poate de acolo că noi am vorbit, între altele, despre impositul pe venit. Dar cum ? Am spus că o reformă în acest sens, pe care am înțelege-o și am aproba-o, ar fi a se căuta acele venituri privelegiate, cari azi scapă de sub orice contribuire, și a se impune. Credem că nu avem nevoie să mai dăm exemple de astfel de venituri. Cine nu știe că sunt privilegiați de cei cari trăiesc lumea albă, cu venituri grase, și nu plătesc un ban statului, sau dacă plătesc e într’o proporție disparentă față de ceea ce plătește proprietarul, comerciantul, micul funcționar, țăranul, etc. Am spus că așa ar putea a se începe punerea în aplicare a impozitului pe venit, cel mai drept impozit ce poate fi, începând de aci apoi, s’ar regula și partea de impunere a celor la alte venituri, firește în așa chip că, dacă unele din ele ar contribui mai mult decât azi, altele în schimb, cari astăzi sunt prea împovărate, ar plăti mai puțin. Vorba ar fi, prin urmare, de o justă repartizare în primul rând. Iată ceea ce am spus și susținem noi. Mai susținem de asemenea impunerea, până la maximul ce ar putea suporta, a articolelor de pur și incontestabil lux.—susținem eu un cuvînt o astfel de reformă a impozitelor, care să se împace cu cerințele dreptăței ce pretinde de veci și întotdeauna, ca sarcinele publice să fie suportate în măsura foloaselor ce fiecare trage în viața sa. Aceasta este deviza noastră în această privință: mulțumește să releveze nespus de marea răspundere a lui Chamberlain, care,—sprijinit de sir Alfred Milner,—s’a făcut luntre și punte spre a face inevitabil acest războiu plin de consecințe. Ea mai critică nepregătirile militare ale Angliei pentru un războiu așa de greu, și prezice Englezilor alte multe desamăgiri crude. Presa naționalistă antisemită are cu totul alt ton, salutând cu veselie sgomotoasă orice eșec al Englezilor și atacând cu violență guvernul Waldeck-Rousseau, fiindcă păstrează cu stricteță politica de neutralitate. Cea mai violentă în această campanie, e gazeta Patrie, care, după ce a iluminat redacția la sosirea vestei despre catastrofa de la Ladysmith și a arborat drapelele celor două republici sud-africane, comunică acum cititorilor că-șî pot procura la administrația ei drapelele celor 2 republici, spre a face manifestații anti-engleze. Măcelărirea misiunei Bretonnnet lată amănunte asupra măcelărirea misiunei franceze Bretonnet în Africa, care a emoționat așa de mult opinia noastră publică: Ministrul coloniilor a primit următoarea depeșă de la d. Gentil, comisarul guvernului în Șam, depeșă expediată din portul Cribingini : Am durerea să ve anunț moartea căpitanului (administratorului) Bretonnet, a locotenentului Braun și a sergentului de cavalerie Martin, uciși într-o luptă cu Rabah.Rabah dirija atacul în persoană. Bretonnet se duse la Baguirmi, fără să aștepte compania de sub comanda căpitanului Julien, și dădu lupta cu 30 tiratori senegalezî în contra a 7—8 mii de oameni. 27 senegalezi au fost uciși. 9 răniți au fost făcuți prizonieri. Dar unul din aceștia din urmă, sergentul Samba Sal, a fugit și a fost primit de noi. Rabah a suferit perderi mari. Pius seü Niabel a capetat o rană primejdioasă. Fruntașii războinicilor lui au fost uciși. D. Gentil adaugă că a primit la Gribingni o scrisoare de la Bretonnet, în care se prevedea un atac iminent al lui Rabah. Căpitanul Bretonnet, care fusese locotenent de marină, a îndeplinit, anul trecut, o misiune însemnată în bazinul de jos al Nigerului. El a fost însărcinat să procedeze la,ocuparea ținutului dintre Ilo și Bussa. El însoțise mai înainte pe locotenentul de marină Miron în misiunea de la Benue și Adamoa. El era născut la 2 Martie 1864 și a fost numit locotenent de marină la 27 Ianuarie 1894. Era căpitan (administrator) colonial din Septembrie 1898. • Locotenentul Solomon Braun, aparținea corpului de artilerie a marinei. El era de 31 ani și fusese numit locotenent la 1 Septembrie 1898. Un dar, macabra Ier dimineață o doamnă din strada Simart, a primit prin poștă o cutie împachetată cu îngrijire. Acea cutie era însoțită de o scrisoare, pe care doamna se grăbi s’o deschidă. Iată ce citi într’însa: «Primiți acest dar de la unul din numeroșii d-v. adoratori; acest cap e portretul d-v. în momentul celui mai mari duioșii a d-v.» Scrisoarea era iscălită: «Un glumeț». Poarte curioasă, doamna deschise cutia. Ea cuprindea un craniu îngălbenit de timp. Prea multă curiozitate strică Un englez, anume Thomas Swidson, întâlni mai serile trecute, pe Boulevard des Italiens, pe unul din compatrioții săi, tâlmaciți într’un mare hotel de lângă gara Saint-Lazare, și cu care intră în vorbă. Tălmaciul i-a propus să cerceteze împreună un museu «des Horreurs» din cele mai curioase, de pe strada Colbert. Ajungând în acea stradă, grupul întâlni un individ care aruncă un pumn de piper în ochii englezului. Orbit și urlând de durere, Swidson a fost condus de către talmaciu la portarul casei cu No. 5 din strada Colbert, și sub pretext de a lua ceva de la farmacie, tălmaciul dispăru. El luă și portofelul lei Thiomas Swidson, în care se aflau 9000 franci. Englezul, curios și nemulțumit, a reclamat poliției. O întâmplare extravagantă. — Furtul unei case La noi se pripășise de câtva timp un escroc anume Declem, care,—după ce a sfeterisit banii a o mulțime de naivi din provincie, — înainte de a fugi, a «furat» casa în care se afla sediul pretinsei sale administrațiuni și care se numea «Expusiila liberă și permanentă !» Dedem anulase publicului, prin niște afișe numeroase, că înființează la Paris, lângă cartierul Lion de Belfort, miște hoteluri mari cuprinzând laolaltă 1800 odăi. Persoanele, mari vor să vie la Exposiție, erau asigurate de a găsi, în acele «somptuoase stabilimente», lumină electrică, ascensor), săli de idioterapie, saloane de coafură cu «savatory», saloane de citire și de corespondență, o farmacie cu serviciul medical permanent, un biuton de poștă și de telegraf (11), într’un cuvînt, tot ce alcătuește confortul pentru un călător. Apoi societatea trebuia să mai clădească o măreață sală de teatru, unde se vor da audițiuni muzicale, conferințe, întruniri, baluri. Era superb . Au înțeles desigur combinația; subscriitorii trebuiau să plătească fără întârziere și în schimb li se liberau tikete. Cererile de tichete curgeau cu grămada. Cartierul nu era poate tocakî aristocratic, dar Lion de Belfort, centrul tuturor afacerilor, era aproape, și în automobil se partea ajunge la Champs-Elysées, în «nouă minute». Dedem singur reprezintă «Societatea Exposițiunea libere și îi închinase in ^iradauj Tombe-Issoire un loc ieșeaș c,mijlocul căruia se mărit...cruștă de piatră. Lângă ganeț,se afla un șopron și al căror proprietar ședea în provincie. Spre a-și constitui un mic capital, îndemânaticul escroc a avut ideea foarte ingenioasă de a pune să se dămiine casa pe care o locuia și vîndu materialele provenite din dărâmare, apoi închină șopronul de lângă casă unui inginer care experimentă în el un nou sistem de încălzire. Acum câteva zile, aflând că parchetul îî va face o perchiziție, Declem dispăru. Proprietarul casei locuite de către Declem a sosit ieri la Paris spre a-șî incasa rata întârziată a chiriei. Inchipuiască-și cineva uimirea lui ne mai găsindu-șî casa pe locul ei, casa sa din care mai existau numai pivnițele. Brutus. Plai Franța (Coresp part. a « Universului», Paris, 24 Octombrie. Situația politică Presa republicană,—cu toate simpatiile călduroase și entuziaste ale opiniunei publice pentru Boerî,—se abține de a-și exprima bucuria ei pentru înfrângerile suferite de Englezi în Africa. Mai toată această presă se pal dintre Anglia și Transa! Dezastrele englezilor înfrângerea englezilor la Ladysmith, ne împrospătează în memorie și alte dezastre ale britanilor suferite de ei în cursul acestui secol. Primul dezastru mai mare, pe care l-au suferit englezii după războaiele napoleonice, a fost în anul 1841, când cu încercarea de a se lua cu asalt defileul Khyber. Aici au perit 20.000 de oameni. Englezii trimiseseră atunci o expediție ca să ajute pe un pretendent la tronul din Afganistan. In războiul Crimeii englezii au avut de asemenea pierderi considerabile. In războaiele din Indii (1857) englezii au fost măcelăriți în mod oribil. Războiul al douilea din Afganistan a început în anul 1878 și la 17 iulie 1880 englezii au suferit la Maiwand o înfrângere înfricoșată. Din 3000 de soldați, 1300 au fost făcuți incapabili de luptă. Dezastre mai mici au avut să sufere englezii în cele 50—60 de expediții ce le-au avut contra diferitelor triburi din Africa. Dezastrele englezilor din războiul cu Transvaalul din 1881 sunt în destul de cunoscute, de asemenea și măcelărirea trupelor lui Gordon și asasinarea acestuia. Telegramele de război. Asupra modului cum se trimit telegramele de pe câmpul de războiu, povestește următoarele corespondentul ziarului «Globe» : Printr-un tratat internațional, care a fost încheiat la Petersburg, la anul 1875, și revizuit la conferința de la Budapesta din 1896, s’a hotărît ca telegramelor guvernelor să li se dea întotdeauna prioritatea față de celel alte. După acestea vin apoi telegramele corespondenților de ziare. «Eastern Telegraph Company» din Londra, și-a stabilit o stațiune telegrafică în Kapstadt și la Durban (Port Natal). Toate comunicările oficiale ale generalului White trec prin Durban și acele ale guvernatorului Milner prin Capstadt. De la Ladysmith, unde sunt acum concentrate trupele engleze, pornesc șase linii telegrafice spre capitala Natalului, dintre care două merg paralel cu linia ferată. Acestea sunt liniile guvernelor, ai căror funcționari lucrează zi și noapte, și totuși nu pot birui munca colosală. Ca curiozitate interesantă se spune că o depeșă dată de generalul White a parcurs în timp de o jumătate de oră 9000 miluri engleze. Trădare la engleză (?) Ziarul «Standard» din Londra primește o comunicare din Luxemburg, pe baza căreia el poate asigura că dr. Leyds, până acum câteva zile, a stat în legătură cu Pretoria printr'un canal diplomatic indirect. Astfel a aflat guvernul din Transvaal planul englez al campaniei, adică ca să atace la granița sudică a Statului liber Orange și să înainteze cu trenul spre Bloemfontein. Pentru a preîntâmpina această mișcare, boemii și-au concentrat forțele lor în Natal, sperând astfel să ia orașul Ladysmith, sau să-l izoleze și apoi să pornească contra portului Natal (Durban) ca să-l închidă. Dacă se va face aceasta, atunci grosul armatei boemor se va retrage imediat pe fluviul Orange, refuzat să plătească nouile biruri impuse de guvern. Numitul general a publicat o proclamațiune, în urma căreia orice încercare de a refuza birul cade sub legea marțială. Pe baza acestei proclamații guvernul a început să aresteze pe cei cari se împotrivesc. Sechestrările se fac în mod sistematic. Stradele erau ocupate de soldați, iar perceptorii, însoțiți de geandarmi, mergeau din casă în casă ca să încaseze birul, sechestrând orice le cade în mână, astfel încât Barcelona are azi aspectul unei cetăți prădate de dușmani. Din cauza aceasta domnește o mare înverșunare printre spiritele lucrătorilor din Catalonia, așa încât există temerea că va isbucni o revoltă sângeroasă. CRONICI FEMENINE . ft i f "I. O.Lucrul de mână Lucrul de mână joacă un mare rol în existența femeei ; este aproape singurul care’i este rezervat. Tînăra fată, săracă, poate să’și câștige viața destul de onest. Stăpâna casei poate face destule economii. In fine, femeei favorizată de soartă, oferă o distracție agreabilă, și’î permite de a fi folositoare săracilor și de a se veni în ajutor. Pentru toate, într’un cuvînt, acui este un amic intim, adesea susținerea menajului și întotd’auf la auxiliarul indispensabil al carităței. Combate plictiseala, favorisează operele bune și, la nevoie, luptă în contra mizeriei. Lucrurile cu acul trebuesc învățate du ordine și metodă ; trebue să începi prin a face diferite feluri de puncte, apoi vine reparatul rufelor și altele. Lucrurile de fantasie, broderie și tapiserie nu sunt decât accesorii, și nu iau loc decât după lucrurile trebuincioase. Tinere fete, familiarizați-ve cu totul de lucruri și vă vor da plăcere și profit. Toate femeile trebuesc să știe să lucreze și să facă astfel elogiurile acului . Acul meu, nu voiu avea oare pentru tine nici un cuvînt de afecțiune ? Te voiü considera ca pe acei prieteni pe cari să contezi, atâta« încât nu’i recompensezi prin nici un surîs?Și cu toate astea spune-mî, prietenul meu credincios, ajutorul meu, ce trebue să-ți fac ? Mă uit la tot ce me înconjoară și văd că totul e făcut cu ajutorul tot; tu ai contribuit« la toate aceste necesități. Mi-ai împrumutat ajutorul teu la tot ce mi-a trebuit, și’n schimb pe’ți dau ? Spune-mi, de când degetele mele"încercară a te face să aluneci pe bucata de materie ce am făcut, împreună câte n’am ascultat, câte n’am văzut, eu, cu capul plecat pe pasul tău regulat și tu ghicind ceea ce agită sufletul meu. Martor discret al convorbirilor al căror suvenir mi-a devenit scump al atâtor lacrămi versate cari adesea au căzut pe tine, ești 0‘armă pentru mine, o armă bine-făcătoare ; prin tine am pâine pentru copii, prin tine înlătur gândurile mele triste. Susținerea săracului, refugiul bogatului! Știi tu toate bine-facerile făcute cu ajutoru teu ? Ți s’au povestit ție toate miseriile cari le-ai ajutat, orele singuratece cari le-ai umplut, bine-facerile pe cari le-ai traverisat ? Ah ! dacă le-ai ști, ce memoriü ai putea scrie Iie de istorii atingătoare, folositoare și morale al căror secret agent aî fost ! ’ Dar trebue cel puțin să te venereze toți. Da, tu care faci zgomot așa de puțin,ești așa de puțin strălucitor și faci atâta bine, primește omagiul meu de femee și de prietenă,scumpul meu ac, care m’ai însoțit în toate gândurile mele. I Dina i ifttt—■ Muririle fiu Barcelona In Parlamentul spaniol se dispută de câteva zile cu mare violență întâmplările turbulente din Barcelona, Intrio ședință din urmă a fost un conflict între deputații republicani ai Cataloniei și între primul-ministru Silvela. In adevăr lucrurile în Barcelona startv cât se poate de reuși rapoartele primite de ziarele germana conglăsuesc cu acelea ale deputaților catalani, că adică căpitanul §eneral Despujol din Barcelona a introdus un regim în adevăr teroristic. După cum se știe, o parte mare dintre înotătorii Barcelonei au «3 Pili f Hi b?o. Sibiului, asta a noastră acum din comitatul Hunedoarei,iar în alte vre-o 20 de comitate locuite de români în masse mari nu avem deloc atari reuniuni, fără concursul cărora poporul merge foarte încet pe calea unei perfecționări a muncii sale agronomice. Un frate. Din Transilvania (Da la corespondentul «Universului») Orăștie, 25 Octombrie Constituirea unei reuniuni Reuniunea economică, despre care vă scrisesem ceva mai înainte, că se contemplează la Orăștie, ca începere a unei activități salutare pentru ridicarea bunei stări a poporului, — s’a constituit deja, alegându-șî 6 funcționari reeeruțî de statute și 12 membri în comitetul său executiv, și în curând va da semne de viață, spre bucuria tuturor celor ce se interesează de ideia mare a ridicării materiale a poporului. Cuvîntul meu din scrisoarea prin care ne vesteam despre pregătirile activării acestei reuniuni, că adică sunt mulți oameni cari zic cu drept cuvînt, că de voim un avînt și în alte lupte ideale, naționale, politice, e de lipsă să ne îngrijim întăi de ridicarea poporului la o independență materială care să-i permită mai multă mână liberă ață de puternicii zilei,—cuvîntul acesta s’a adeverit deplin în adunarea de constituire a numitei societăți, adunare la care inteligenții de prin comunele poporale vecine, au fost într’adever bine reprezintațî. Cu mult mai bine, că și dacă ar fi conchemat de exemplu o adunare de natură politică sau altfel teoretică. Pentru că trebuința de a lucra pe terenul acesta economic, este care se reclamă de popor și oamenii apropiați ai lui, și asta e direcția care se cere inteligenței să și-o pună înaintea ochilor și să o urmărească cu stăruință, mai presus de altele. Conducătorul Reuniunei Reuniunea a fost pusă sub conducerea celui ca a dat ideea ei și e sufletul ei. Doctorul Ioan Mihu, directorul băncii «Ardeleana», având de secretar, postul cu care e împreunată munca principală și care e așa zicând roata mișcătoare a lucrării, pe tînărul preot loan Moța. Incolo la constituirea comitetului, s’a întâmplat și un lucru îmbucurător din alt punct de vedere. Românii orășteni, trăesc și ei, ca și pe aiurea, cam certați între sine. La noua Reuniune deosibirile de simpatii personale au fost binișor puse de o parte, și s’au presintat arătându’și interes pentru ea și scopurile sale, și o parte și alta, și în comitet au intrat elemente și din sinul unora și din al altora, ceea ce se poate să fie începutul unei îmbucurătoare apropieri și împăcări a spiritelor ce se cam aprinseseră în timpul din urmă. Noul comitet se va întruni în curând în ședință și își va desfășura apoi programul de lucrare, va adresa publicului un apel de sprijinire și va face începutul primelor acțiuni. Presa și reuniunea Toată presa noastră de dincoace, a salutat cu bucurie vestea înființării acestei «Reuniuni economice», care e a doua (numai a doua !) în patria noastră. Cea dintâi e cea din comitatul CODUL CIVIL POPULAR E de regretat că la noi, aproape, numai cei ce au studiat dreptul cunosc legile , pe când •" ar trebui ca toată lumea, atât bărbați cât și femei să știe— desigur nu toată jurisprudența română — articolele cele mai importante din codul civil. Neștiința acestor articole, care sunt relative la fapte de care omul se lovește în toate actele pe care le face în marea luptă a vieței, fac adesea să se comită greșeli, care pe lângă că sunt regretabile mai sunt și costisitoare. De aceia cred nemerit a începe de azi și a urma de două ori pe săptămână în această rubrică să explic în chip ușor de înțeles articolele mai importante din codul civil. Voia începe prin a vorbi despre închiriere. Contractul de închiriere Se poate deveni chiriaș al unei case printr-un contract scris sau verbal. Gel scris poate fi sub semnătură privată sau autentic. Arvuna se dă proprietarului. Fiecare din părți are dreptul de a se dezice, dar numai în timp de 24 de ore, reluând sau înapoind arvuna. In timpul acestor 24 de ore biletul arătând casa de închiriat nu trebue luat. Chiriașul trebue să aibă grija a nu deteriora casa pe care o locuește. Sunt stricăciuni, acelea care nu provin în mod forțuit din întrebuințarea zilnică, cari pot da loc la cererea unei despăgubiri din partea proprietarului. Chiriașul are dreptul de a subînchiria casa în parte sau în total dacă asta nu i-a fost interzis în contract. In caz de incendiu, chiriașul poate fi făcut responsabil către proprietar de perderea imobilului sau pagubelor produse de foc. Mobilierul adus în casa închiriată trebue sa aibă o valoare destul de importantă spre a garanta pe proprietar de plata chiriei. Se plătește chiria la termenele fixate sau proprietarului sau mandatarului seu. Când dorești să părăsești casa trebue să anunți pe proprietar cel puțin cu o lună înainte de Sf. Gheorghe sau de Sf. Dumitru. Acest termen însă nu e fixat prin nici un text de lege, ci prin obiceiul locului sau stipulația contractului. Această vestire se poate face sau verbal sau prin scrisoarea recomandată. Chiar când contractul scris a fixat termenul duratei sale, trebue să anunți pe proprietar când vrei să te muți, spre a împedica ca la expirarea contractului să nu se formeze un altul nou, prin prin consimțimântul tacit al contractanților. Iată acum și un model de contract de închiriere : Intre subsemnația M. (nume, pronume, profesiune, domiciliu, proprietar) și N. (nume, pronume, etc.) Ne-am învoit precum urmează: M. închiriază prin aceasta lui N. pentru atâția ani, începând de la... și sfîrșind la... casa situată pe strada No... compusă din... (Trebue să se arate starea actuală a casei, să se spue dacă chiriașul se mulțumește cu această stare sau dacă proprietarul se obligă a face reparații). Apoi se stipulează dreptul sau interzicerea de a sub-închiria casa, curățirea latrinelor, canalurilor, puțurilor. + 96 Dinului pe pământ Rgxwn de Carolina Invernizio PARTEA A CINCEA Fensulă.— Calea zeului.— Chinul nevinovaților VIII — îmi pare bine că mă aprobi, estramă dînsa, însă era firesc ca Renzeto să se înșele. Rusoaica aceia seamănă ziua și mai mult sau d-na Gorzano. Atâta numai că mama lui Renzeto avea o privire blândă și dulce, pe când a rusoaicei este aspră și rea. Contesa Altena tăcea, însă suferia. Contele se îngălbenise și fiindcă această convorbire nu-i plăcea, o schimbă îndată și așa pe nesimțite, încât Dina nu avu nici cea mai mică bănuială. După prânz, Dina se duse la institut însoțită de Marieta. Contesa Aliena, rămânând singură cu bărbatul ei, îî înlănțui gâtul cu brațele și sbucni în plâns. Renzo se emoționă și se sperie: — Ce aî, Marta? Spune-mi ce aî ? — Lasă-me să plâng, mai întâi fl, bolborosi contesa Aliena ; plânsul îmi face bine, mă ușurează. Contele o privi cu dragoste și ’i mângâie perul. — Mă prind că ghicesc motivul durerei tale, zise dînsul cu tristeță. Te gândești la acea femee care seamănă cu d-na Gorzano. Marta ridică d’o dată capul. — E chiar dînsa, nu’i așa? N’o să me înșeli pe mine ca pe Dina. O să’mi spui adevărul. Renzo îî înconjură talia cu un braț, și o strânse la pept. — Da, e chiar dînsa, răspunse el încet. — O dar e ceva oribil ! Dacă Valente o descopere ! — Valente știe totul acum. Marta dele un țipăt. — Dar are s-o ucidă. — Cu adevărat, nenorocita ar merita moartea, dar îî rezervăm altă pedeapsă. Marta tremura ea o frunză. — Și e adevărat că Gilberta e aventuriera Celesta, e femeea care a ucis pe fiul meu. Contele presări. Cine ’ți-a spus ? Marta nu’i ascunse nimic din convorbirea ce avusese cu Marieta. Renzo apucă amândouă manile nevestei sale și le ținu într’ale sale." ‘ ’ — Speram că o să’țî pot ascunde adevărul. Insă în fața faptelor petrecută ar fi o vină să nu-ți spun tot: «Marfa, tu ai suferit mult, ai drept sa fii răzbunată și să vezi răzbunat pe fiul teu. Insă gândește-te că un scandal ar cădea asupra unor ființe drăgălașe și nevinovate, asupra Dinei și a lui Renzeto. «Pentru dânșii trebue să procedăm cu prudență, pentru dînșii trebue să facem ca adevărul să nu fie cunoscut de public. — Au dreptate, murmură Marta , însuși Oscar, sărmanul meu Oscar, sunt sigură că te aprobă din cer. «Insă când mă gândesc că am primit pe ucigașă în casa mea, că am iubit-o, că am strâns-o în brațe, sunt cuprinsă de așa groază, încât mi se pare că o să mor — Te înțeleg foarte bine, adorata mea, și uite eu însumi, care sunt bărbat și sunt tare, când me gândesc la prefăcătoriile oribile ,fe acelei creaturi pe care o consideram ca pe fiica mea, simt în mine o greutate care mă înăbușă. știmî vine să me arunc asupra acelei nenorocite și să sfâșii «Iasă pentru acei scumpi copii trebue să ne stăpânim. Ascultă-me bine, Marta, întipărește-ți în minte această hotărîre pe care am luat-o, pe care trebue să luăm cu toții. «Gilberta, suava copilă, victima unor intrigi urîte, soție și mamă fericită în curs de cinci ani, iubită pe neașteptate de o boală a minței care a împins-o la sinucidere, o zace în fundul mărei, plânsă de bărbatul său, de fiul seu, de amici și de toți cari au avut fericirea s-o cunoască. «Asta trebue s’o creadă toți. Cultul păstrat până acum acelei moarte nu trebue să înoteze. «Renzeto nu va ști nici odată cine este femeea tristă căreia ’î datorează zilele . Dina nu va afla nici o dată de a cui mână a perit sărmanul seu tată. — Da, aî dreptate, murmură Marta, ale cărei buze descciorate d’abia se mișcau. Să nu ne mai gândim decât la dînșie. — In cât privește pe această groaznică Celesta, pe această neumană Berta, reapărută sub numele de baroneasa Lenski, va fi un act de dreptate dacă va da peste vre-o nenorocire, pentru că nu merită nici o milă. «Și chiar omul care trăește cu dînsa va fi instrumentul răsbunărei noastre. Maria îmbrățișa pe bărbatul seu și rămase strîns lipită la peptul lui. — In ce mod.? — Dînsul o iubește la nebunie și unul din aceia oarî nu iartă. «Am vorbit de dînsul cu consulul rusesc, care mi-a povestit istoria familiei lui. «Eu, din parte-mi, î-am destăinuit, sub sigiliul secretului, cine este femeea care trăește cu baronul; bineînțeles, nu i-am vorbit de Gilberta Aliprando, ci numai de Celesta și de Berta. «Apoi am făcut cu consulul o combinație așa ca el să invite pe baron la masă și să fiu și eu acolo. «Trebue să ’ți spun că baronul mă cunoștea din nume, pentru că e și dînsul un călător pasionat, și a citit ultima mea lucrare asupra A fiicei. Consulul m’a asigurat că baronul era entusiasmat de mine. «Astfel mă împrejurare era favorabilă scopurilor mele. «Și în adevăr, când s’a făcut prezintările, baronul îmi strînse mâna cu energie și ’mi spuse că de mult timp doria să mă cunoască“ în persoană, că el e unul’ difir admiratoriî mei cei mai infiabilî, că ultima mea carte l’a impresionat foarte mult. «La masă a stat lângă mine și am’ făcut totul spre a-i spori interesul prin povestirea aventurilor prin: *cari am trecut in călătoriile mele. «Rusul mă asculta cu o imensă plăcere și de două ori consulul îmi atinse genunchiul spre a’mi da să înțeleg că acum partida era*'pe jumătate câștigată. Contele zăcu un moment. Măria era ca atârnată de buzele lui.“ — După masă, urmă Renzo, consulul a ordonat să se ducă cafelelei și țigările în grădina de iarnă și, după ce sorbirăm ceștele de riloka, consulul se ridică și zise cu cea mai aleasă purtuazie. p'-r'j -4- V, cer iertare, dacă ne las singuri pentru câteva minute. Ana erafítdere grabnică în cabinetubbheü.«însă trebue să consideram această casă ca a d-voastră și sunt sigur că bunul meu Ivan nu va simți lipsa mea în tovărășia d-sale. «Și se retrase zîmbind. «Eu și baronul râmaserăm singuri și atunci mă gândii că nu aveam timp de perdut, dacă voiam să-mi ating scopul. «Apucai deodată mâna râsului și-î zisei cu un accent emoțional : — «D-ta mă consideri ca un om de onoare, nu-i așa ? «Și simții mâna tremurând într’a mea. — «Ai putea să te îndoiești de asta? zise și dînsul cu un accent aproape de uimire. — «Și crezi că doresc să-ți Sa amic ? — «Cred și sunt mândru de asta, răspunse el. — «Ei bine, ca om de onoare și ca amic al d-tale, se înștiințez că femeea cu care trăește și care trece drept nevasta d-tale e o nenorocită care-și bate joc de dragostea d-tale, cum și-a bătut joc de a atâtora alții. «Atunci văzui o umbră trecând pe fruntea rusului. Dînsul își retrase mâna din tr’a mea. — «O cunoști ? bolborosi dînsul. — «O cunosc, după cum și ea me cunoaște și am venit aci să’țî vorbesc de dînsa. «Nu te tulbura, adăogai ea repede , să nu crezi că eu sunt un amant respins de dînsa ; eu n’am avut nimic a face cu dînsa. Insă ea se teme de mine. Câteva picături de sudoare apărură pe fruntea rusului. Insă eu înțelegeam că nu trebuia să mai stau la îndouială. — N’ai putea să te înșeli ? zise dînsul. — Nu, răspunsei eu și sunt gata să’țî dau toate dovezile. Insă maî întăi fi ași vrea să ști de la d-ta cum și unde am cunoscut-o. Și bagă de seamă, nu baronului Lenski îî fac această întrebare, ci amicului meu, gentilomului care mi-a strîns azi mâna și pentru care am o înaltă stimă. «Baronul nu mai stătu la îndouială și povesti în toată sinceritatea ciudata aventură prin care ajunsese în stăpânirea Gilbertei. (Va urma).