Universul, noiembrie 1900 (Anul 18, nr. 301-330)
1900-11-26 / nr. 326
Drapelele Angliei și Portugaliei la o revistă a trupelor engleze.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1900 Ortodox Sâmbătă, 25 Noembrie.— 1 Mac. Ecaterina și Mercurie Catolic Sâmbătă, 8 Decembre.— 1 Con. Măriei Soarele răsare 7.24 ; apune 4.19 București, 25 Noembrie. Spre calea cea dreaptă «Am speranța că neînțelegerea cu Bulgaria va înceta în curând, față cu constatările făcute înaintea justiției. Este în interesul comun al tuturor societăților civilizate de a se apăra în contra unor uneltiri cari pun în pericol ordinea Statului înăuntru și în afară...»— Sunt abia câteva zile de când aceste energice cuvinte au răsunat prin glasul Suveranului nostru în Parlamentul țării, și iată că de la Sofia ne vine o veste, care ne arată și ne dovedește că nu în zadar, nu fără să fie auzite și înțelese, au răsunat. E vorba de retragerea cabinetului Ivancioff, acela care prin atitudinea lui dîrje și încăpățînată a făcut tot ce i-a stat prin putință pentru agravarea conflictului ce, printr'o atitudine reală și dreaptă, ar fi putut să fie deja de mult aplanat. Această retragere silită este un prim, dar foarte vorbitor, simptom despre schimbarea liniei de conduită a Bulgariei oficiale în chestiunea conflictului cu România. S’am convins cercurile conducătoare mai înalte din Principatul vecin că trebue să se dea o deplină satisfacție României. Dreptul nostru de a o cere, nu se putea și nu poate fi contestat, ba nici măcar discutat; în această privință nu există două păreri nici în Europa oficială, nici în opinia publică europeană. E lesne de priceput însă că nu tot cabinetul Ivanciof — fie i țărîna ușoară!—putea fi acela care să inaugureze noua atitudine ;—cu atât mai mult retragerea lui ne anunță apropiata schimbare de front, iminenta intrare a Bulgariei pe calea dreaptă și reală, singura posibilă spre a se ajunge la înlăturarea conflictului. Faptul că din noul cabinet vor face parte,—după cum ni se vestește,—numai elemente împăciuitoare, dintre cari vinele s’au și afirmat mai de demult ca atari, ne face să credem că speranța exprimată de M. Sa, prin cuvintele reproduse mai sus din Mesagiul de deschidere a Camerelor, se va împlini foarte curând. Noi nu dorim și n’am dorit niciodată altceva, decât trată bun și raporturi prietenești cu vecinii noștri; — nu însă necondiționat, ci, pentru aceasta, aveam dreptul să cerem și am cerut ca nu numai Bulgaria să nu se solidarizeze cu viesparul banditesc zis «Comitet macedonean», ci dimpotrivă, să pună frîă acțiunilor lui criminale pe viitor și să-l pedepsească în mod exemplar pentru cele trecute. Atâta, — nimic mai mult, dar — nici mai puțin! din Germania (Coresp. vart. a ziar. UNIVERSUS.) Darmstadt, 21 Noembrie. Presa germană și sentința în complotul bulgăresc Publicul german a urmărit cu viu interes desbaterile procesului din București, prin care au fost condamnați mai mulți membrii ai comitetului bulgar. Toate ziarele par foarte mulțumite de sentința dată și toate înfierează purtarea lui Sarafoff și a tovarășilor săi. Extrag câteva pasagii dintr-un astfel de articol, pentru ca cititorii să-și poată da mai bine seamă de aceasta. Articolul din care reproduc pasagiile de mai jos, a fost publicat în ziarul General-Anzeiger din Frankfurt, în numărul 282, sub titlul de Comitetul Macedonian după procesul din București: «Cine a crezut,—astfel începe articolul,—că exacta, am putea spune chiar credincioasa copie fotografică pe care justiția bucureșteană a arătat-o lumei întregi despre comitetul macedonian, și că sentința dată cu privire la membrii acestuia, a avut vre-o influență asupra existenței, direcțiunea și constituirea acestei ediții micșorate și stricate a conventului francez, acela va recunoaște imediat că s’a greșit aruncând numai o privire trecătoare asupra purtării lui Sarafoff și a tovarășilor săi. Gând s’a vestit în capitala Bulgariei condamnarea în contumare a președintelui și a opt consilieri ai acestui colegiu de asasini, membrii comitetului fură chemați la o ședință în care Sarafoff luă cuvîntul, tunând și fulgerând, contra dușmanilor marelui și grandiosului popor bulgăresc. «— Orîce se va întîmpla, strigă locotenentul-președinte, sfidând întreaga Europă și civilizație modernă, noi vom urma calea începută și vom împlini misiunea încredințată nouă de Dumnezeu și de națiune». «Dar și în diferite ministere bulgare,—continuă ceva mai departe autorul articolului, — s’a simțit necesitatea de a pune stavilă acestor acțiuni. Guvernul princiar este negreșit răspunzător de asasinatele comise de banda lui Sarafoff. «De ani de zile deja, oricare ar fi numele acestor ministere și oricărui partid ar aparține ele, cu toate adună arme, bani și tot felul de mijloace pentru comitet. Aceasta o faceau încă de pe timpul lui Pantța, — ucigașul lui Stambuloff, — spre a sprijini Marea idee națională. «Dar acum s’a înțepenit rău de tot nepotul lui Louis Philippe și cu miniștrii săi din Sofia ; nu vor scăpa fără să simți bine acest efect al idealului lor panbulgăresc. «Insă jertfa trebue adusă. Oare poate guvernul să rămâne neclintit în fața unor fapte cari au avut un puternic răsunet în toată Europa ? Oare poate, ca guvern creștin, să nu cheme înaintea justiției întreg comitetul? «A nu începe urmărirea unor oameni, ale căror fapte sunt niște crime față dedrept și de lege, pentru toate Statele, va atinge simțămintele nu numai ale poporului român și ale celorlalte popoare din Balcani, dar va produce un strigăt de groază de la Dunăre și până la Rin și Sena. «Ministerul francefi va trebui să pună mâna pe sabia justiției, spre a susține cel puțin în afară demnitatea Bulgariei. Bulgaria, mai cu seamă cea oficială, simte vibrațiunile verdictului din București, în toate membrele. Și celel’alteptate ar simți împreună cu Bulgaria, dacă n’ar fi încredințate că trebue să-î zică : «Tu l’as voulu, Georges Dandini» Rhein «Găsi-vor însă condamnații de pe malurile Dâmboviței judecători drepți în Bulgaria ? Aceasta e o întrebare la care nu putem răspunde; înaintea justiției ei trebuesc insă aduși. Și prin aceasta credem că orice crimă își găsește plata ei pe pământ. Din istoria Secolului XIX 25 Noembrie (1815) Mareșalul Ney, condamnat la moarte, de Camera din Paris, cu 139 voturi contra 17, pentru trădare față de monarhia Burbonilor, este împușcat în aleea Observatorului. Chestii zilnice Izvoarele noastre de petrol, bogăție nesecată Mai de mult, spre a arăta bogăția unei țări se zicea figurat că de-a lungul ei curg rîuri de lapte și miere ; noi însă putem spune aevea că avem rîuri de aur, căci de-a lungul munților noștri, din județul Vâlcea până la granița Bucovinei, în toate județele din partea muntelui, se află petrol; chiar și în partea șesului se găsește petrol, numai la adâncimi mai mari și deci mai greu de exploatat. Dacă scoatem azi 300.000 de tone de petrol, afla î nimic pe lângă ceea ce s'ar putea scoate. Unii specialiști prețuesc cutimea de petrol aflător la noi la uriașa sumă de ceai-zeci de miliarde de lei, adică șeai-zeci de mii de milioane de lei, socotind firește numai izvoarele de petrol aflătoare în zona dealurilor, unde exploatarea e mai lesne, dacă se vor pune în lucrare metodele din Statele Unite și Caucazia. Astăzi petrolul e pe cale de a înlocui cărbunii de pământ în industrie, căi ferate și navigație , deoarece cărbunii arzând dau pentru aceeași greutate lățimea cea mai mare de căldură. Cărbunii nici mai e vorbă că nu vor putea concura pe piața lumea cu acest prețios product al țărei noastre. Bogăția noastră în petrol ne asigură putință de a întemeia pe baza lui o industrie mare, în stare de a concura pe piața lumea cu industria țărilor nevoite a întrebuința cărbuni de pământ, sau cel puțin le va sili pe acestea de-a fi clienții noștri siguri. Mar e altă chestie : cărbunii de pământ au să se isprăvească, deoarece cățimea lor e mărginită, și de unde nu se mai reproduc, nu cresc la loc. Nu tot așa e lucrul cu petrolul de la noi. Poate unora să pară curioasă afirmarea noastră cum că petrolul se reproduce mereu. Și ar fi așa, dacă s’ar mai crede și azi că petrolul e un product de destilare a cărbunilor de pământ sau a trupurilor de animale îngropate în mii, fie în timp normal fie în vremi de înecări, explozii vulcanice submarine, etc. Acum teoria aceasta e părăsită, și cu drept cuvînt, de vreme ce nu explică o mulțime de lucruri. Nu mai departe decât la noi, unde sunt sub păturile noastre de petrol, depozite de plante sau animale îndestulătoare pentru a da asemenea colosală cățime de petrol ? Mai mult, se știe bine că între zona petroleului și coaja de granit a pămîntului aproape nu se află fosile, necumpături colosalei de lemne fosile. Azi teoria primită e a vestitului învățat rus, Mendeleev, și care la noi a fost susținută de marele nostru geolog cu renume european ,n știință, neuitatul Gr. Cobâlcescu, de la Universitatea din Iași. Teoria a fost fundată pe studiul păturilor petrolifere din Caucaz și pe formele ridicăturilo și crăpăturilor solului de acolo. Astăzi se admite că petroleul se tai*e pe cale curat chimică, fără m și un amestec al ființelor vii. Se credea că în adâncimea pământului metalele se află combinate cu carbonul și formează felurite carburi între carb și carbura de calciu, iar prin diferitele crăpături apa ajungând în atingere cu aceasta se formează acetilena întocmai ca în aparatele ce servesc azi la luminat. Din acetilenă, prin răcire, condensare, etc., a făcut petrolul. Odată cu acetilena se fac și alte carburi de hidrogen, care și ele contribue la producerea petroleului. Fiindcă în ciment sunt câtimi nesfîrșite de carburi, iar apa poate străbate până la dînsele, urmează că la noi se formează mereu petrol încât nu pot seca izvoarele, după cum se credea mai de mult. După cele spuse mai sus se vede că noroc avem, de am avea numai și minte să ne putem folosi noi și nu străinii de aceste imense bogății. Sofia Nădejdetea o numi o sensibilitate bolnavă ; de cel dintâin fel de gelozie nu sunt capabil, deoarece mi se pare cu totul incompatibil cu adevărata iubire. N’am zis însă că am avut ocazie să încerc al douilea fel de gelozie față cu sine, sau dacă am zis, n’am avut intenția ca să o zic. Acum rog pe tatăl meu foarte mult să mă erte că am răspuns atât de târziu și aproape nimic la scrisoarea sa plină de bunătate, pe care mi a trimis-o mie, jefuitorului casei sale, tâlharului care i-a furat cea mai frumoasă proprietate a sa. Am fost până în gât plin de politică, și n’am scris altceva decât aceste rînduri. Dar astfel trebue să fie scrisorile dacă sunt adevărate, copii ale dispoziției momentane, la care firește că melodia fundamentală nu răsună totdeauna prin variațiunile suprafeței. Rămas bun. Peste opt zile îți voi spune mai multe verbal. Al teu credincios Bismark vorbi de cât de ordine, în cea ce privește budgetul familiei. Să aveți un registru de cheltueli, în care să însoriți activul, dacă condițiile voastre v’ar permite de a ști mai înainte ; apoi cumpărările și cheltuelile. Dar, feriți-ve ca, în calculul activului vostru, să vă lăse a fi învinse de speranța că ve veți mai îmbogăți. Nu socotiți al vostru ceeace nu e încă decât uu poate, și stabiliți cheltuelile voastre numai pe baza sumei ce aveți și nu după ceea ce sperați a avea. O ereditate nu vine niciodată. Un credit pe care te bazezi nu-l poți ușor incasa... A te gândi : astă-seară vom merge la teatru, căci mâine trebue să încasez cutare sumă, e o mare greșeală, pe când mult mai înțelepte dea incasa inteia acea sumă și apoi a te duce la teatru. Dacă vă știți venitul pe un an, împărțiți în mod exact suma, fără a uita partea săracilor și notați cât puteți cheltui pe lună și pe zi. Fixați-vă cheltuiala pentru casă, pentru hrană, pentru haine și feriți-ve de a trece peste ele. Dacă câștigul vostru fix nu e de ajuns pentru toate nevoile voastre și pentru acelea ale familiei, căutați a mai munci spre a câștiga și mai mult. Dacă cheltuelile voastre vor întrece prevederile, veți trebui în mod forțat să recurgeți la împrumut... a face datorii. Oh ! ce atît lucru e acesta ! Nu e nimic care să întunece viața, și care să strice bucuriile și care să te ruineze pe nesimțite ca datoriile. O datorie într’o casă e ca o ruptură făcută într’o haină ; ea se mărește pe fiecare zi dacă nu o repari îndată. Și, în fine, să ve mai dați un sfat foarte bun. De câte ori puteți plătiți în comptant. Veți fi mai bine servite, veți plăti mai puțin și nu veți risca de a trece peste venitul vostru. Ziua. Drapelele Angliei și galiei la o revistă a lor engleze Portna trupe 4- Vezi ilustrația — Reproducem în numărul de azi olustrație care dă multă dreptate celor cari impută Portugaliei că n’a observat la Lourenso Marquez decât o neutralitate politivă. Ilustrația aceasta reprezintă o revista a trupelor britanice la Konvoi Poort, cu ocaziunea anive*^î nașterea regelui Portugalia Aceasta a fost pentru ofițerii englezi și portugezi o ocaziune nimerită de a-șî da dovezi de o simpatie reciprocă. Drapelele celor două țări au fost plantate unul în apropiere de altul și trupele au defilat între aceste embleme și statul-major general englez, la care se alăturaseră numeroși ofițeri portughezi. Scrisorile lui Bismarck Chere el bonne Jeanette Berlin, 16 Martie 1847. Ca prin minune am primit scrisoarea ta iubită de Joui, după ce printr’o greșală a poștii din Genthin se rătăcise. Acum stau aici, foarte rușinat din cauza mâniei cf m’a coprins alaltă erî, având o poftă mare să iau la bătae poșta întreagă, dacă aș avea-o în persoană în fața mea. Iți scriu numai câteva rînduri în fugă pentru ca să știu ce s’a făcut scrisoarea ta și pentru ca să-ți satisfac dorința asupra unei grabnice lămuriri a limbagiului straniu între bărbați și amice. Există două feluri de gelozii, cari sunt adică sentimente cu totul diferite. Motivul uneia este neîncrederea în sinceritatea și statornicia părții celei-l’alte ; al celeî-l’alte un sentiment oarecare de delăturare momentană sau durabilă, din cauza preocupărilor celei-l’alte părți prin amice, flori, păsări, cărți, câini, etc. Nu știu bine, ce-am zis verbal, dar desigur că am voit numai să exprim, că eu pot fi cuprins de al douilea fel de gelosie, pe care mai curând ași pu Carnetul meu PE ROZE... Ofițerul stă pe roze, Ca în sinul lui Avram, Numai bucurii într’una Cad pe capu’i tam nisam... S’uite-acum o mană nouă care’i pică drept din cer ! O reducere din leafă... Brava, ție, ofițer!... Și slujbașul stă pe roze, Ba că chiar din berechet, Lapte’ i curge, miere i curge, Ca în rai la Mohamet... S’uite acum o pleașcă nouă Care’i pică drăgălaș, Un impozit iar pe leafă... Brava, ție, zăă, slujbaș.„ Comersantul, când e vorba, Stă pe roze abitir, Treaba’i merge, merge strună, A dat chiar de chilipir... S’uite-acum și bucuria, Gare’i pică elegant. O sporire la patentă... Brava, ție, comersant... Cârciumarul și mai bine Stă pe roze... Da, să știi !„, Toată ziua prăvălia Plină e de... mușterii... S’uite-acum ce bucurie li mai pică lui în dar ! O sporire la licență... Brava, ție, cârciumar !... Și mai și proprietarul Stă pe roze îngâmfat Că’i e casa ’nchiriată Și moșia a arendat... S’uite-acuma și tocmaua Care’î pică ’n mână iar. Un impozit pe venituri... Brava, zău, proprietar !... In sfârșit și noi, cu toții, Stăm pe roze ca în rai. Fericiri nenumărate Gust ne dau de veșnic trai... Ș’uite acum ce bucurie Ne mai cade iar pe mâni ! Faliment din sărăcie... Bravo, nouă,zeu, Români... Marion. CRONICI FEMENINE Femeea și economia casnică E o artă în lumea aceasta ; o artă frumoasă care, dacă nu e cuprinsă în belele-arte, e tot așa de folositoare dacă nu și mai mult : e arta de a regula casele și de a administra familiile. Aceasta e Economia casnică. Ea are de obiect de a procura cea mai mare bună stare prin leafa cea mai mică, și cere femeei să aibă calitățile necesare, ca ordine, prevedere, curățenie, regularitate, iubire de lucru și devotament. Nu vă voi O CUGETARE PE ZI Nu dispera de noroc , ceea ce îți refuză azi pe nedrept, îți va da mâine din capriciu. Krueger în Europa — Prin poștă — Guvernul belgian, ca să împedice lumea de a pătrunde pe peronul gărilor, la trecerea lui Krueger, suspendase vînzarea biletelor de intrare care costă de obicei 10 bani. Dar curioșii nu s’au dat învinși și la Charleroi și la Namur au forțat intrarea cumpărând bilete de călătorie pentru o distanță scurtă. La Liege apoi entusiasmul a crescut și, suspendându-se și vînzarea biletelor de scurt parcurs, publicul a cumpărat cupoane de 3, 4 și 5 franci. Dacă facem socoteala, după țifrele ziarelor ar fi intrat în diferitele gări aproape 18.000 de persoane, și fiind date tarifele, variând între 50 bani și 5 fr. Statul, administrator al căilor ferate, ar fi făcut o afacere splendidă. Printre manifestațiile belgiene făcute lui Krueger e una cu totul americană, aceea a redactorilor de la ziarul «Petit Bleu» din Bruxelles. Pe când la Namur mulțimea care nu putuse intra în gară se îngrămădise lângă podul Leopold, un pirotehnic adus într’adins din Bruxelles a dat drumul unui imens balon luminos pe care se afla scris cu litere mari ! «Trăiască Krueger!» Această manifestație aeriană— explică ziarul «Petit Bleu» — trimitea președintelui Krueger salutarea a mii de belgieni, puși, prin măsurile de ordine luate, în imposibilitate de a saluta pe învins. In urma unei convorbiri pe care deputatul liberal Buyl a avut-o cu președintele Krueger, va depune în Camera belgiană un vot în favoarea arbitragiului în războiul anglo-transvaalian. * * * » Curier 'Ikam&F'T fii BUNALEL lI ROMANfif Afacerea Carnabatli —Căpitan Roată, din Giurgiu Cititorii își aduc aminte de scandalul ce s’a petrecut în prăvălia d-lui Ștefan Carnabatu din Giurgiu. D. Ștefan Carnabatu și nepotul său Constantin Carnabatu sunt învinuiți că au dezarmat pe d. căpitan Victor Roată și l-au lovit grav. Afacerea a fost mutată de Curtea de casație, pentru suspiciune legitimă, de la Giurgiu la București. Tribunalul Ilfov a condamnat pe Ștefan Carnabatu și pe Constantin Carnabatu la câte 500 de lei amendă, și solidaricește la 1500 lei despăgubiri. Afacerea a venit era, în urma apelului primului procuror și al inculpaților, înaintea secției I-a a Curței de apel din București. Inculpații erau asistați de d-nii G. Panu, C. Dimulescu și Miculescu. D. căpitan Victor Roată era reprezintat prin d-niî Comșa, locotenent Teodorescu și Păltineanu. D. procuror Zamfirescu a cerut admiterea apelului primuluiprocuror. D-niî Comșa și locotenent Teodorescu, descria pe căpitanul Victor Roată ca un om blând și care venise în prăvălia d-lui Ștefan Carnabaru, cu nici un scop de agresiune, dar s’a mărginit a spune lui Constin Carnabaru, care se afla la ușe, că unchiul sĕu a fost mojic de l’a reclamat colonelului pentru o datorie de 37 leî. D. Panu susține că provocarea a venit din partea căpitanului. La cuvîntul de mojie întrebuințat de căpitan, i s’a răspuns prin acelaș cuvînt. Atunci era natural ca căpitanul să pue mâna pe mânerul săbiei. Carnaballi s’au gândit atunci cum să-l puie pe căpitan în imposibilitate de a lovi. Unul a luat sabia și teaca a căzut jos. Lupta a fost atunci cine să pue mâna pe teacă. In această luptă e posibil ca și căpitanul să fi căzut jos și să se fi lovit. In tot cazul zice d. Panu, nu totdeauna cel lovit are dreptate, întrebarea e cine a fost provocatorul. Curtea amână pronunțarea pentru azi, Sâmbătă.* * * Un episod al revoltelor de la Buda Consiliul de resboiu din Galați are de judecat azi, Sâmbătă un proces curios de «călcare de consemn în fața rebelilor armați». Procesul acesta își are izvorul în revoltele de la Buda. Pe când prefectul și administratorul financiar de la Râmnicul- Sărat erau asediați de țărani la primăria din Buda, locotenentul Teodorescu de la compania jandarmilor rurali a venit să-l scape. După ce soldații au reușit, prefectul observă că locotenentul Teodorescu tocmai atunci sosia. Adevărul este că nenorocitul locotenent sosise de mult, dar căzuse într’un șanț și-și frânsese piciorul. De durere nu s’a putut mișca de acolo. Apoi târându-se a venit până la primărie. Totuși locotenentul Teodorescu a fost trimis în judecata consiliului de războiu pentru călcare de consemn în fața rebelilor armați. Vom comunica mâine rezultatul. Elian. Războiul anglo-boer — Prin poștă — O telegramă din Bloemfontein anunță că o mulțime de soldați englezi au fost dați în judecata consiliului de război, pentru că adormiseră la posturile lor, pe calea ferată. Ei au fost condamnați la pedepse variind între un an și 5 ani recluziune.* ¥ ¥ Se telegrafiază dis jrebhulia, . HOTITISA ONOARE Mare roman istoric-social de CAROLINA INTERNIZIO PARTEA INTEZA Zilchete și lacrimi.—Fiica auieii.—Inimă moartă , Petre era departe de a avea sufletul generos al sărmanei răporsate, însă ’și ascundea așa de bine gândul, încât tatăl său atribuia ștrengăriile lui numai ușurinței vârstei în care se afla, iar nu lipsei de inimă și de sentimente nobile. , Cum ziserăm, tatăl se înșela și pe buze i se ivi un zîmbet din bunătate și de indulgență. — Și apoi, zise din Sul, o să găsești alte fele de iubit. Petre Vi trase mustățile î eleganță.>y Am deja una î n vedere, exclama dînsul cu fudulie. , — Așadar nu numai Margareta ’ți ocupă inima și gândul, ștrengaruile. Și adinea prea te prefăcea că nu ai nimic a-mi spune. — O 1e d’abia o idilă începută, însă sper s’o duc la capăt bun. — Cine e ? — Oi e fată de prăvălie. — Ia seama, sunt unele d’astea foarte șirete. — Tocmai asta le face mai seducătoare și acesta e soiul de fete care’mî place mai mult. — Poate că fata aceea are o familie... — Nu m’am informat, e singură, independentă, și te asigur că e un bobocel vrednic de un rege. Am întilnit o ieri pentru prima oara la Porta Palazzo. — La Porta Palazzo ? Ce-am căutat pe acolo ? — O, mă duc pe acolo adeseori în zilele de târg, pentru că se găsesc pe acolo multe fete frumoase... — Viciosule ! Așadar astfel îțî ocupi timpul? — Cum aș putea să’l ocup intr’un mod mai plăcut? Desigur tu ai să zici că trebue să’l petrec în chiurpurile băncei. Insă eu ți-aș fi mai mult de piedică decât de folos. Eu nu te pricep la afaceri. Bancherul suspină și zise cu o ironie bine-voitoare : — Cu toate astea ’ți place să cheltuești banii adunați de tatăl lér. Dar dacă aș face și eu ca tine ? — O 1 tată, eu nu am energia și mintea ta. — Adaogă și voința. — E adevărat. Insă tu însu’țî m’am învățat să nu am voință. M’am violat prea mult ; n’ai putut nici odată să’mî refuzi nimic. Bancherul dete din cap. — Da, da, întotdeauna dreptate , însă urmează a’m’ povestit aventura ta. Petre spuse în ce mod cunoscuse pe Lorenzo , îi repetă vorbele ce schimbase cu dînsa în seara de înainte și îi raportă de scrisoarea ce-l trimisese. Fisionomia bancherului se făcu serioasă și gânditoare. — Te-am servit de Batissin ? — Da, iată, pentru că pot să am încredere în el. — Sărmanul bătrân, ce treabă îl pui să facă. Și așadar, fata aceea e bolnavă ? — Da, însă sper că o să se îndrepte în curând și că o să primesc un răspuns la scrisoarea mea. — Cine știe, poate că fata aceea e onestă. — Nu zic ba, și tocmai pentru asta o să trebuiască să cheltuesc mulți bani. — Crezi că o să-l primească ? — Dacă î-aș da un portofel, poate că l’ar respinge. Insă în loc de asta, eu o să-i ofer un apartament frumos și bijuterii și o să vezi, că n’o să refuze. Ah ! am uitat să-ți spun că din'» frecventează școala de dans de la Regio. — Așadar vrea să devină balerină ? — Sau poate caută numai mijlocul d’a se putea arăta mai bine. Te asigur că o să facă furori, pentru că e admirabil de frumoasă. Eu însă vreau s’o posed înaintea altora. — Cu alte cuvinte, vrei s’o iei de amantă. — Așa sper, și o să-mi acorzi un credit asupra casei tale paterne. — Dar dacă n’aș vrea? — Atunci voi căuta să urmez tratativele mele cu Margareta. «Și mai spui că nu te pricepi la afaceri? Abi ștrengarule, ai găsit mijlocul de a’mîgoli punga. — Așadar ne-am înțeles, esclămă Petre cu bucurie. — Da, însă cu condiție ca să’ți zărești vizitele în casa Mora și să le încetezi mai la urmă, pentru ca Margareta să nu prindă vr’o speranță de tine, să se înamoreze serios. Petre se’nvoi și, fiind-că trecuse miezul nopței, dinșii se despărțiră după o lungă îmbrățișare. V Fertura de leac, pe care cocoșată o dăduse Lorenzei, îșî produsese efectu i bine-făcetor. După 12 ore de un somn liniștit, tînăra bolnavă se deșteptase fără friguri. Erau 2 ore din noapte. Cina, stând la capătul patului, ațipise. Lorenzo, ridicând puțin capul, o vezu și nu putu să-și stăpânească o mișcare de surpriză. Cum se afla femeea aceea lângă patul său, adormită ? Cum putuse să intre în camera ei a cărei ușe o încuiase ? Ce se petrecuse ? Visa ori era deșteaptă ? Lorenza închise ochii, apoi îi deschise iar. Cocoșată era tot acolo. Atunci Lorenza se încercă să-și adune amintirile. Își aducea aminte că venise de la prăvălie foarte esprtată, din cauza acelui tînăr care o urmărise. Din cauza lui plânsese și i se păruse că e foarte nefericită trăind așa singură. Apoi se culcase, fiind foarte tristă și prinsă de friguri. De altceva nu-și mai amintia. Ei bine, acum, cum era cu putință ca acea cocoșată, pe care o întâlnise la Porta Palazzo, să se afle în camera ei la acea oră din noapte ? Fu cuprinsă de o mare grijă. Superstițiile copilăriei, cari nu fuseseră complect distruse de instrucțiunea ce avusese, i se întoarseră. Poate cocoșată aceea era o stafie ? Se ridică mai mult pentru a o privi mai bine și la mișcarea patului, Gina se deșteptă și deschise ochii. Vezându-se astfel observată de Lorenzo, roși și se ridică. — Scuză-mă, zise dînsa apropiindu-se de tînera față, am adormit fără să vreau. Sunt o infirmieră proastă; nu e așa? mă recunoști ? — Da, le recunosc și mă întreb cum se face că te afli aci. Cina zîmbi cu o imensă blândeță. — Sunt aci de erî dimineață, am făcut Crăciunul lângă patul d-tale. — De erî dimineață, nu te înțeleg, bolborosi Lorenza. Cocoșată ’î spuse cele petrecute și, pe când verbia, fața ei se transfigura, întreg sufletul îi strălucea în ochi. Lorenza putu atunci să observe că acea femee, care la prima vedere părea destul de bătrână și urîtă, avea, din contra, trăsături foarte frumoase și că nu putea să fie mai mare de patruzeci de ani. In același timp tinera fată se emoționase adinc de dovada de afecțiune ce-i dădea acea cocoșată, care, cu câteva zile înainte, îi era cu totul necunoscută. Fără dînsa, poate ar fi murit, lipsită de ori ce ajutor. Lorenza, cu ochii plini de lacrimi, îi întinse mâinile. — Cum pot să-ți mulțumesc? bolboroși dînsa. Gina zinicii. — Îmi vei mulțumi îndestul iubindu-me puțin,răspunse dînsa. D-ta ești singură și nici eu n’ăirv rude nici familie. Amândouă avem trebuința de cineva care să ne iubească, să ne ajute a umbla în viață. Vrei să me consideri așa ca și cum ți-aș fi mamă ? Vorbise cu o mare ardoare și gâfâia așteptând răspunsul. — O, da, răspunse tînera fată cu energie și îmbrățișând pe cocoșată care părea că o să leșine de mulțumire. Și privirea femeei exprimă o bucurie așa de mare, o dragoste așa de adâncă încât inima Lorenzei avu o mișcare neobicînuită. Lorenza’șî lăsă capul pe perină. Gina’î puse mâna pe frunte. Nu mai ai friguri, îi șopti dînsa cu o dulce familiaritate , însă trebue să nu te mai miști și să nu mai vorbești câteva ore. Ai trecui printr’o mare primejdie și nu trebue să te escilezi de nimic. Fii liniștită, odihnește-te. In vremea asta, eu o să’țî pregătesc fi cu furie de supă. Lorenzo aprobă printr’un semn din cap. Și pe când cocoșată lucra în jurul sobei, Lorenza’șî făcea tot felul de idei. Era oare bine pentru dînsa să primească protecțiunea acelei femei ? Da ! (Va urma)