Universul, ianuarie 1901 (Anul 19, nr. 1-28)
1901-01-28 / nr. 25
ANUL XIX, No. 25.— DUMINECA 28 IANUARIE 1901.— 1^PAOȚIA . fihadrir Br»roî*IVU No*Ati Buouredt. aniversat—Bucuresti.Sol efori No. 7S. Arest telegrafica. CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA 5 Bas foaia în România.—10 Bani in str[insUte äHÜNCIßai P*#. a fi in: Unta carp 7 Bani SO Pa 8 ‘V : . »5 fl Roefenei > S. <ie Anta Abonamentele si Anunțurile te primesc toj 4 • ADMINISTRATIA: St .-Breastiano 41. Bmwrrqf ® Parisul administrativ din Călărași.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1901 Ortodox Sâmbătă, 27 Ianuarie.— 1 Aduc. moașt. Sf. loan Catolic Sâmbătă,9 Februarie.—Apolonia Soarele răsare 7.13; apune 5.18 București, 27 Ianuarie, simțim« De mult nu s’a găsit țara noastră într’o situațiune așa de grea și de turbure ca aceea în care se găsește astăzi. Tuturor patrioților li se strînge inima de durere și li se încrețesc frunțile de adîncă îngrijire. Statul se găsește în mare strîmtorare financiară; țara suferă de o grea criză economică; și, în vremea asta, în unele cercuri politice domnește vrajbă și zăpăceală. Nu avem să intrăm în cercetarea motivelor ce conduc pe unii ori pe alții; linia de conduită a ziarului nostru ne oprește a face aceasta. Suntem însă datori să spunem că dezbinările și zăpăceala ce domnesc în lumea noastră politică pricinuiesc țarei cel mai mare rosi. In situațiuni grele e nevoe de hotărîri energice și de măsuri mari. Nici odată România nu a avut mai multă nevoie de un guvern tare, ca astăzi, spre a ține piept greutăților și a duce țara la liman. Și tocmai acum frămîntările și dezbinările fac imposibilă existența unui guvern tare; forțele se pierd în frecări inutile, vremea trece și greutățile cresc. Ceea ce poate mântui țara, e numai unirea tuturor elementelor patriotice, pentru ca într’un gând și printr’o sforțare comună să înlăture enormele greutăți ce ne statt azi în cale. Nu e vreme acum să ne gândim la deosebirile politice cari ne despart; e vremea tocmai se uităm aceste deosebiri și să ne dăm frățește mâna. Căci toți cei buni la un loc, abia vor fi de ajunși pentru opera de salvare. In istoria noastră contimporană avem destule exemple de asemenea unire. Ori de câte ori au fost împrejurări grele, ori de câte ori primejdii grele atârnate d’asupra capului țârei, fruntașii din toate taberele politice au lăsat la o parte orice considerațiune, și au înăbușit ambițiunile și au luptat umăr la umăr, cot la cot, pentru mântuirea țarei. Să fi pierit oare sămînța marilor patrioți cari se jertfeai pe dînșii pentru binele Patriei ? Ori, situațiunea să nu fie așa de grea cum ne închipuim noi ? In această din urmă privință suntem pe deplin luminați cu toții; gravitatea situațiunei o simte toată lumea. In ce privește patriotismul fruntașilor politici, nu putem să ne îndouim de el. Suntem convinși că aceasta nu e numai dorința noastră, ci a intregei țări, setoasă de liniște. Scruteze și fruntașii politici conștiința și nu ne îndouim că vor ajunge la aceeași concluziune. Numai unirea ne poate mântui. ----------------- ..................— Din Rusia Corespondența particulară a „Universului" Petersburg, 22 ianuarie 1901.Agitațiile studențești După dezordinile petrecute la universitatea din Kiev, la care au luat parte 700 de studenți, din cari 180 au fost dați afară din universitate și pedepsiți cu obligația de a face serviciul militar, fierberea între studențime s’a întins și la celel’alte universități din imperiu. S’a format un comitet central al studenților din toate universitățile care se servește de emisari și de agenți secreți spre a menține contactul între toți studenții, cu toată riguroasa supraveghere a guvernului. Acest comitet central are sarcina de a institui o mare organizație printre studenți ; de a prepara demonstrații contra unor abuzuri și contra unor injustiții la care studenții sunt expuși în viața politică, publică și academică ; de a promova formarea de asociațiuni studențești cu caracter politic universitar în sens liberal si. Arestarea unora din acești delegați secreți cari se adunaseră la Odesa spre a ține o conferință și năvălirea trupei în universitatea din Kiev au contribuit mult ca să mărească agitația printre studenți. Intre surori In August trecut o dramă oribilă a emoționat întregul oraș Petersburg. Preafrumoasa baroneasă Wrangel, o spaniolă prin naștere, a ucis cu un foc de revolver pe sora ei, care e în vârstă de 19 ani. De mult timp baroneasa Wrangel era chinuită de o secretă gelozie ; ea bănuia că sora ei, cu câțiva ani mai tînără decât d însă și tot așa de frumoasă, era înamorată de bărbatul ei, care la rîndul său o iubea. Ea a încercat, sub un pretext oarecare, de a îndepărta pe sora ei de acasă, dar bărbatul refuză cu încăpățânare, ceea ce nu făcu decât să mărească gelozia ei. Intr’o zi, când baronul lipsea de acasă, ea, după o scenă foarte violentă, ucise pe sora ei, și apoi s’a dus să se constitue ca prizonieră. Fu ținută în închisoare și se instruia procesul ei. Dar, mai înainte ca desbaterile să aibă loc, baroneasa Wrangel fu pusă în libertate, sub motivul că comisese crima într’un moment de perturbație mintală produsă de gelozie. Un fenomen straniu Alaltă era, în cimitirul cel mare de aici, pe când groparii făceau desgroparea care se face de regulă la zece ani la mormintele ce nu au fost răscumpărate, observară că unul din cadavre se afla în condițiuni ca și cum ar fi fost îngropat cu câteva luni înainte. Eî aies o gară îndată să înștiințeze autoritățile. După ce s’a scos afară cadavrul a fost recunoscut a fi acel al unei anume Teodora Vasilkos care fusese îngropată de 12 ani. Cadavrul avea toate semnele caracteristice ale mumiilor: pielea uscată, mușchii cartilaginoși, însă nu cu totul uscați. In unele puncte, de exemplu sub falcă, mai erau încă urme de carne. Deschizându-se pleoapele s-a constatat că ochii mai existau încă. Populația face un adevărat pelerinagiu la cimitir și toți spun că asta e o minune a lui Dumnezeu. Kuminsky. Chestii zilnice Cum ne civilizăm Adeseorî ne obișnuim a repeta o zicere aruncată de marii cugetători, în care dînșîî închegaseră o lume de impresii și cunoștințe ; noi îî luăm numai conținutul superficial, crezând c’am înțeles ori am spus ceva, repetând-o mereu. Aceasta se petrece cu obișnuita zicere : Țările civilizate civilizează pe cete rămase în urmă. In adevăr , ce fericire dacă lucrurile s’ar petrece atât de simplu ! In realitate însă această noțiune, această zicere ascunde un noian de suferințe, de mizeune și de sânge. Și noi ne putem mândri că suntem rodul Europei civilizatemulțumită că ne îmbrăcăm europenește, locuim în clădiri luxoase, avem instituții culturale, productele lumei întregi ne aprovizionează piața, ne garnisesc masa. Toate acestea sunt rodul civilizărei țărilor rămase în urmă de către cele înaintate. Dar, cum zice un proverb francez , «pentru știință nu este cale regală», tot astfel pentru civilizare nu este cale bătută cu flori. Ar fi o fericire și nespus de îmbucurător pentru popoarele rămase în urmă, ca, dormind veacuri de neștiință și barbarie, să se trezească de o dată civilizate, în vreme ce altele luptau, muncind și vărsând sânge de zbucium și chin, pentru a ajunge la civilizația de azi, la moravuri alese, la o politică superioară, având toate calitățile popoarelor civilizate. Ar fi adevărată minune să te culci iobag, barbar, medieval și să te scoli civilizat, cult, cu sentimente înalte, etc. Cine nu s’ar bucura să știe că pot exista în istorie asemenea metamorfoze repezi? Dar teoria catastrofelor a pierit din geologie și cu atât mai mult din istorie. Da, ne civilizăm, dar această civilizare fata trebue să fie însoțită de nenumărate jertfe, de neîndurate evenimente. Din aceste fatale nenorociri face parte și criza actuală. Popoarele tinere neexperiente, când dau de bunurile și frumusețile civilizației, nu știu să aleagă ce li se potrivește și ce nu le e prielnic , se reped cu o lăcomie caracteristică omului neexperient. Il apucă beția reformelor de tot solul, a luxului, a bunului train, e ca nevoiașul care câștigă la o loterie , încă și mai rău, de vreme ce statele civilizate trimit capitalurile și mărfurile pe întrecute, iar poporul tînăr, neexperient, crede că nu va mai sosi niciodată vestitul «quart d’heure de Rabelais» pe românește «ceasul socotelei». Ba chiar, din contră, începem a crede că noi suntem dintr’un porțelan mult mai fin, de vreme ce popoarele civilizate muncesc și ne trimit nouă toate de-a gata ! Pe ’ncelul însă faptele vin cu urmările neîndurate ; oamenii încep a se desmetici, văd că la un pas de culmea frumoasă la care au ajuns, se deschide prăpastia. Aci puternicul instinct de viață îi țintuește locului. Deschid ochii mari și o eră de cumpătare, de fapte cumințești, de analiză a greșelilor trecute trebue să înceapă. Dar până să ajungă la acest punct câte nenorociri, câte svîrcoliri nu au de suferit tinerele popoare. De aci nu urmează să suntem în potriva civilizației, ci numai voim să dovedim că tot ce s’a petrecut cu noi, ca înglodarea în datorii, criza, gustul și cheltuelile, etc. erau fatale, căci nu se poate civilizare fără jertfe. Ar zice poate cineva, că toate aceste explicări post-hoc nu folosesc nimic. Credem că s’ar înșela , deoarece privirea din punct mai înalt a chestiilor grele și chiar a celor mai mari nenorociri, are un folos enorm ; anume : liniștește patimile și lasă inteligenței elasticitatea și claritatea de a lucra cum e mai bine. Dureroasa criză de azi nu trebue să ne descurajeze, căci e purgatorul prin care a trebuit să treacă o nouă generația spre a se curați de păcatul nechibzuinței părintești. Prin aceasta, tînera generație va căpăta o energie de muncă și cumințenia datorită numai tristei experiențe a generației trecute, deci mai repetăm : pentru civilizarea unui popor tînăr nu-i cale regală. Sofia Nădejde. ----------------««»«•...............—• UN PROVERB PE ZI Nicovala bună nu se teme de ciocan. (Francez). Scrisorile lui Bismarck D-noî principese de Bismark Berlin Kissingen 5 iunie 1885. Dragă inimioară. După o călătorie prin praf, dar de altmintrerea bună, am sosit aici, unde am fost primiți cu mare însuflețire ; mă doare mâna de atâtea răspunsuri la salutări. După ce ne-am instalat, am mâncat păstrăvi și friptură de vițel, am dormit bine și acum stăm sub un cer limpede, la o temperatură de 15*. Bill stă la o parte singur, îmbrăcat într-o cămașă lungă și-și rade barba. Toate lucrurile sunt în ordine, dar trăiesc foarte solitar, aud numai ciripitul rindunelelor și cântecul cocoșeilor. Sper că negrul tiran (profesorul dr. Schwenninger, N.Trad) îți va da permisia ca să vii. Sebastian Schmidt este aici, dar nu ca vizitiu, ci ca lacheu ; nu-mi pot explica această metamorfoză, trebue că a indispus într’un chip oarecare pe superiorii sei. Tyras ’și arată mulțumirea sa pentru schimbarea localităței prin toate semnele de plăcere pe cari i le permite limba sa câinească. Saltuă cordial pe Herbert și pe Ramtzaü. Al tău de B. ................. .1 Partițul administrativ din Călărași — Vezi ilustrația — Comuna urbană Călărași este capitală județului Ialomița, situată aproape de canalul Borcea, în partea orientală a lacului cu același nume, fiind port de rangul al treilea. Orașul acesta poartă și numele de Știrbey-Vodă, având o populație de peste 5000 locuitori. Intr’unul din numerele noastre trecute am dat ca ilustrație fațada gimnaziului real «Știrbey- Vodă» din acest oraș. Astăzî dăm ca ilustrație o vedere a palatului administrativ ’(prefectura județului). După cum se vede, palatul acesta este o clădire modernă, frumoasă și impozantă în care se află diferitele servicii administrative. CRONICI FEDENINE Damele de onoare ale reginei Victoria Foarte mult se cerea de la damele Curței defunctei regine Victoria. Suverana Angliei avea pretențiuni mai puțin severe decât formale. O damă de onoare (Court lady) avea un salariu anual de 300 lire sterline,și avea camera ei proprie pentru dormit, trebuia însă să o împartă cu o altă damă care era de serviciu. Fiecare damă de onoare purta la cordonul albastru de pe piept un medalion cu portretul reginei incrustat în briliante. Când regina intra la dejun în camera de mâncare, dama de onoare trebuia să depună un buchet de flori la dreapta tacâmului regal. Lucru remarcabil este că dama de onoare trebuia să aibă la densa lor d’a una monede noul de aur și de argint, deoarece regina Victoria nu primea nici o dată bani cari fuseseră deja în circulațiune. Lucru cunoscut, este că frizura trebuia să fie mai mult decât simplă, tot asemenea și îmbrăcămintea. Regina Victoria fiind o mare amatoare de muzică, dama de onoare trebuia să cânte din voce și pe pian, tot asemenea trebuia să vorbească mai multe limbi și să fie o lectoare perfectă. Dintre toate lucrurile, reginei îî plăcea mai mult discrețiunea ; arareori, ba poate niciodată nu era permis a se discuta chestii personale. De trei ori pe an damele de onoare erau câte o lună de serviciu. Bunătatea de inimă a reginei este caracterizată prin următorul exemplu : In timpul asediului fortăreței Sebastopol în războiul din Crimeia, una dintre damele de onoare ale reginei Vicoria era foarte îngrijată din cauza fratelui ei, care se afla în statulmajor al lordului Raglan și nu-î trimisese de mult știri asupra stărei sănătăței sale. Despre acest fapt auzi regina Victoria și dădu ordin sever ca să nu i se dea lista morților în prezența damelor ei de onoare, ci numai când era singură. Lista morților sosi. Regina o citi încet și cu atențiune și când nu află numele acelui ofițer nici între morți, nici între răniți și nici între cei dispăruți, alergă plină de bucurie în cameră în care se aflau damele de onoare și îmbrățișând pe sora ofițerului, esclamă . Nu mai fi îngrijată, draga mea, fratele d-tale trăește ! Olimpia. — ■ — » » o «»■ ---Gârnețul meu Criză ministerială Și e ceață, — ceață deasă, — Ga nu vezi la zece pași Care’î foarte priincioasă Pentru bieții pătimași... Și, cu toate astea, lumea Umblă forfota pe străzi Și se 'nghesuie într’una Ga în zile de parăzi... Uni’s triști și alții veseli, Unii sunt nepăsători, Alții cumpără gazete Și citesc nerăbdători... Unii stau grămadă’n stradă Și vorbesc înflăcărați, Alții trec pe lângă dânșii Șiî ascultă bosumflați... Și auzi pe unii, p’alții. —Eiș’a dat ?--S'a cifii,monșer!.. — Care va să zică gata — Nu mai e de loc mister !... — Și, acuma, cine vine ?... — Gin’să vie... Noi, monșer!.. — Bravo !... Vre-o deputăție?.. — Nu, o prefectură cer... SaU auzi la zeflemele. — Vam dat tarat-Ce să-i faci!. — li-ai făcut bagajul ?—Gatul. —O să stați cam mult.—la tacit. —Ai strîns albi de zile negre ? —Nu prea!Réa, c’o s’o pățiții.. —Zău?..—Ascultă-mă pe minei.. —la taci, soro !O să’mi șerifii, Ș’apoi câte și mai câte Glume d’astea câte vrei, Ș’apoi rîsete cu hohot Ce te uiți mirat la el... Ce e turburarea asta Ce o ’ntîlnești la orice pas ?.. Ce să fie!.. Junimiștii De la cârmă s’au retras... Și’nțelegeți , bucuria E acum pe opozanți, Iară jalea și mâhnirea P’ actualii guvernanți... Unii cred că la putere o să vie negreșit, Alții cred c’a lor domnie Pan’acum nu s’a sfîrșit... Au dreptate ș’unii și alții Ca să crează cum gândesc, Dar la cîrmă cine vine ? Ca să aflu mă căznesc... Insă’n ceață, ceață deasă, Și pe cer un negru nor, Și în ceață se ascunde Ministerul viitor... Marion. UN SFAT PE ZI Pentru dinți —Să te speli în toate diminețile cu praful urmelor: praf de cărbune vegetal, 10 gr., praf de chinchină 10 gr., praf de magnezie 10 gr., praf de carnim fin 2 gr., acid fenic 1 gr., tinctură ambre muscat 2 picături. Rezbomîanges beer — Prin poștă — Știri sosite din Pretoria la Amsterdam confirmă că lordul Kirschener este foarte descurajat, și că ofițerii englezi n’au nici o speranță de succes. Numărul luptătorilor beeri se urcă la 38.000 de inși.* W ¥ Cu toată supraveghiarea severă a escadrei sud-africane engleze, boerii au ajuns deja de mult în contact cu marea și pe această cale au primit un însemnat număr de puști și mari cantități de munițiuni. Olandezii din colonia Capului au adunat în secret două milioane de franci și această sumă au reușit să i-o dea lui Botha.* * * «Evening News» spune că, cu toată silința autorităților engleze de a ascunde lucrul, e sigur că cele mai multe victime în Africa de sud, sunt făcute de ciumă, care a fost importată acolo din Indii.* * * Un ziar francez s-a apucat să rezumeze perderile avute de englezi în Africa de Sud, de la 22 Ianuarie, ziua morței reginei Victoria, până la 1 Febrst. n. ziua înmormântării sale. E vorba de cifre oficiale, probabil inferioare adevărului. In total în acele nouă zile englezii au declarat că au avut 57 morți pe câmpul de luptă, 142 răniți, 253 morți în urma rănilor sau din cauză de boală și 62 prizonieri sau dispăruți. Națiunea engleză—conchide acel ziar—are toată dreptatea de a se pune în doliu. * * * A se citi ultime știri cu privire la războiula Telegramele le pe pag. III. — ■»..........—— (TRIBUNALELE ROMANE) Tutela copilei Olga Boga, fiica adoptivă a prințului Grigore M. Sturdza Cititorii își reamintesc de teribila dramă întâmplată mai acum cinci ani, când un fiu al regretatului prinț Grigore M. Sturdza s’a sinucis, după ce luase mai întâi viața iubitei sale, Ghisela Boga, fiica cizmarului Toma Boga. Copilița Olga, fructul relațiunilor acestor două tineri, a fost în urmă luată în creștere de prințul Gr. M. Sturdza și mai târziu a fost adoptată după toate formele legale. Încetând acum din viață principele Gr. M. Sturdza și copila Olga Boga fiind minoră, urma neapărat să se organizeze o tutelă. După lege, tutorul legal de drept ar trebui să fie moșul Orgei, Toma Boga și în consiliul de familie ar fi trebuit să fie rude din familia Boga. Sunt însă vreo câteva zile de când cismarul Toma Boga a venit la tribunal și a dat o declarație cum că dînsul renunță la tutelă, deoarece e bolnav (amețeli), are șase copii și nu știe carte, adăugând că nu are rude pentru compunerea consiliului de familie. Tribunalul ia act de această declarație și, având în vedere potițiunea unuia din membrii familiei prințului Gr. Sturdza, prin care pelicțiune se propune ca membrii în consiliu de familie pe d-ni. Nicu Sutzu, Nicu Catargi, căpitan D. P. Sturdza, căpitan Constantin Sturdza, Al. Sc. Miclescu, Gh. Ballaș și Alexandru Pelicof, tribunalul decide convocarea acestui consiliu de familie spre a procede la alegerea tutorelui. Consiliul urma să se întrunească spre a alege ca tutor pe d. Nicu Șutzu. Toma Boga, însă, revenind asupra primei hotărîri, a făcut contestație, cerând să i se recunoască dreptul său de tutor legal și propunând ca membrii în consiliul de familie pe Ferentz Boga, Ștefan Balint, inginer, N. lronov (acesta ține o soră a nenorocitei Ghisela),rude cu copila Olga. Această contestație a venit erl la secția I-a a tribunalului Ilfov. Presida d. judecător Procopiu, asistat de d. judecător Balș și de d. supleantriotu. Fotoliul ministerului public era ocupat de procuror Davidescu. Fiii prințului Gr. M. Sturdza, prezenți la înfățișare erau asistați de avocatul familiei, d-nul Barozzi. Toma Boga, prezent și dînsul la înfățișare împreună cu rudele lui, era asistat de d-nii avocați G. Nacu, Constantin Stoicescu și Al. G. Ionescu. Un public numeros și ales urma cu atențiune interesantele dezbateri. Iată tezele susținute de o parte și de alta : D. Barozzi zice că ne aflăm în fața unei declarațiuni a lui Toma Boga care a cerut să fie descărcat de tutelă, pentru că e bolnav, e încărcat cu 6 copiii, nu știe carte, și pe lângă acesta, mai e un certificat al poliției care-l arată pe Boga ca om vițios, adică bețiv. Pe de altă parte, tot Toma Boga a declarat că nu are rude. Ce putea face tribunalul decât, luând act de această declarație, să convoace pe membrii consiliului de familie ? Acum, dacă se va dovedi că sunt și rude naturale ale copilei Olga ,n’au decât să vină și ele și să facă parte din consiliu. Toți membrii familiei sunt deciși a respecta voința defunctului prinț Gr. M. Sturdza, luând fiecare dreptul său. E o crimă însă de a se încredința o copilă, căruia a început a i se da o educațiune aleasă, în mâinele unui cizmar vițios. D-nnu Stoicescu și Nacu susțin că tutela e o sarcină impusă de lege și nimeni nu se poate sustrage de la ea decât având scuze legale, critică mijloacele la care s’a recurs pentru ca Toma Boga să-șî dea acea declarație. Astăzi Toma Boga îșî revendică dreptul său în baza legel. Tutorul legal de drept este Toma Boga. Consiliul de familie nu se poate compune decât din rudele naturale ale copilei, deoarece nu există nici o legătură de rudenie între adoptata și rudele adoptatorului. Este o insultă care aduce memoriei prințului când se face distincțiune de rang, când însuși regretatul prinț a consimțit a repara durerea adusă familiei Boga, prin tragica moarte a frumoasei lor copile Ghisela, adoptând pe copila Olga și chiar dând o pensie de 100 de lei nenorocitului părinte Toma Boga. D, procuror Davidescu, în condusiunile sale, lăsând la apreciarea tribunalului dacă e bine de a se încredința în alte mâini o copilă care a început să aibă o astfel de educațiune, susține cu un caz de jurisprudență că tribunalul nu e legat, o dată un consiliu de familie format, să fie seamă de alte intervențiuni de rude chiar mai de aproape, spre a schimba pe membrii consiliului, afară numai dacă interesul bine înțeles al minorului o cere. Tribunalul a rămas în deliberare până azi. Elian ț uiri din străinătate — Prin poștă — Din Berna se anunță că acolo a dat un faliment de 700.000 fr. constructorul de căi ferate Luciy * * * Guvernul german a hotărît sî reformeze ortografia limbii germane. Pentru acest scop se va întruni séptémâna viitoare o comisie din care vor face parte reprezintanțî a științei, al școalei și al publicisticei. * ♦ ¥ Regina Wilhelmina a Olandei a primit deună-zî pe miniștrii Puterilor streine, cari i-au pre- EDWARD EGGLESTON 7 „Sfârșitul Lumei“ . Privirile scînteietoare și bulele sensuale ale fetei Betty dovediră în curând că ea știe să aprecieze orice atențiune lingușitoare, pe care i-o arată și dacă el era prudent în prezența Iuliei totuși îi făcea curte pe față când o întâlnea singură la preumblare. Față de ea nu trebuia să fie prudent. Ea asculta cu plăcere toate vorbele lui lingușitoare și după câtva timp răspunse : — Ah ! Dumnezeule, astfel vorbești cu mine și tot așa vorbești câteodată și cu Iulia. ’Mi pot închipui, că ea nu are nimic contra, ca să aibă două coarde pentru arcul ei. — Doar ! Ce înțelegi prin aceasta, frumoasa mea amică? N’am văzut nici unul. — Voești să zici, că n’am văzut două... Unul ii vezi când privești în oglindă; cel l’alt este un olandez, pe care-l iubește foarte mult. D-ta poți să-î faci curte, dar mama ei o păzește zi și noapte ca să o împedece de a se întâlni cu August Weyle. Ca și alți oameni vicleni așa și Betty Malcolm împușcase cu mult mai sus de țintă. In instiința ei de a despărți pe Humphrey de Iulia, ii dăduse celui dintâi tirul în mână și el nici nu hesită, ca să-l folosească, deoarece dânsul era aproape singurul bărbat, pe care d-na Anderson îndrăznea să-l lase singur cu Iulia. In amurgul serei, chiar în ziua când avusese convorbirea cu Betty, ședea profesorul cu Iulia în pridvorul casei. El îî apărea Iuliei mai plăcut în întunerec, decât la lumina zilei. Căci când era lumină, îl putea vedea zimbind și chiar dacă ea nu învățase a aduce în legătură o espresiune fără simțirea feții cu un caracter mișelesc, totuși instinctul ei copilăresc o făcea să se înspăimânte de zîmbetul lat al lui Humphrey. I se părea că adevăratul Humphrey privește la dinsa din ochii lui reci și lucitori și că zîmbetul lui este ceva care n’are nici în plin nici în mânecă cu dânsul. Pe când stetea ea astfel în amurgul serii și privea livada înverzită până în punctul unde colinele dispareau, ea uită pe Mefistofele, care nu sta departe de ea și visa despre August «cel nobil» după cum îî zicea ea în mod poetic. El o lăsă sa viseze, până când întunerecul se coborî asupra colinelor. Atunci rupse tăcerea. — Eu... eu credeam, începu profesorul cu o excitare bine jucată, eu credeam că fiind un bărbat credincios și cavaleresc, puteam îndrăzni să-ți ofer sprijinul meu într’o chestiune—într’o chestiune foarte delicată, în care n’aș avea dreptul să mă amestec. Cred că am auzit că mama d-tale nu e aplicată pentru petitul unui tiner care... să zicem că nu fî e tocmai neplăcut.Te rog, iartă-mă! Nu-mî spune aceea ce vrești, mai bine să o păstrezi în inima d-tale. Dar poate ea aș fi în stare să’țî fiu de ajutor, într’un mod sau în altul, căci după cum știu, am oarecare influență asupra părinților d-tale. Dacă nî voi să-mî faci bucuria, să-mî încredințezi vre un mandat, ordonă-mî ca celui mai ascultător servitor al d-tale». Iulia nu știa ce să răspundă. Dorința eî cea mai ferbinte era ca să trimeată o salutare lui August. Dar respingea ideia ca să se folosească de intermediarea lui Humphrey. Fiind întunerec, ea nu putea vedea fața lui, dar simțea că el zîmbia ca de obicei, zîmbea rece și ca un om fără inimă. Ea nu știa ce să spună, de aceea nu mai răspunse nimic. Profesorul observă că el trebuia să aleagă o altă cale, mai piezișe. — Am auzit vorbindu-se bine despre acest tîner. Dacă nu mă înșel, e german ? Am observat un tact fin la germani, pe care nu l au americanii. Asta am experiat-o la Lipsea. Eu nu cred că fetele germane au un tact atât de fin. Bărbații germani se zice că venind aici, preferă adeseori fete americane». Unul alt ascultător, vorbele astea i s’ar fi părut lipsite de interes. Pentru Iulia însă aceste cuvinte erau atât de dulci, ca și ploaia după o secetă teribilă. Ea auzise vorbe de ocară și aluziuni veninoase contra germanui August. Aceste cuvinte pe cari le auzea acum erau primele cuvinte nobile. Ele îi întăriră convingerea, inima și-î insuflară cuvinte de mulțumire față de acest gigent, cu toată privirea sa falsă și cu toată mustața sa răsucită și a zîmbetului său artificial. «Sărmana nebună», vor zice cititorii și cititoarele,—și în adevăr era o sărmană nebună. Ea ar fi fost în stare să cadă la picioarele profesorului și să-l mulțumească pentru fericirea ce i-a procurat-o că a vorbit frumos despre iubitul ei August. Ea îî mulțumi, deși cu voce tremurătoare. El nu se jena a repeta ce impresiune a făcut asupra lui Germanii . Profesorul avea planul ca să nu delăture pe August până ce nu și-ar fi câștigat pe deplin stima Iuliei. El spera că va isbuti și de aceea se și puse pe lucru X. In timpul acesta Hawkins, predicatorul, continua să bombardeze comunitatea Clark cu fulgerile și tunetele apokalipsiei, continua zic ca după formulele curții lui Daniel să reducă lumea la nimic. Toate aceste frumoase secrete ale limbagiului oriental plin de igijigini, toate frasele enigmatice cari ne arată profunzimea scripturei într’o perspectivă atât de măreață, au fost desfăcute, sucite și răsucite și aplicate într’un chip, după cum fac panglicarii de prin panoramele de la bâlciuri. Julia era profund agitată—nu că doar’ declamațiunile lui Hawkins făcură asupra ei vre-o impresiune oarecare, căci mintea ei sănătoasă se înspăimânta de această tâlcuire a sfintei scripturi, ci ea era foarte agitată de învălmășeala, care domnea în jurul ei. Tatăl ei, ademenit în parte prin promisiunea că în cer nu poate fi vorba despre căsătorii, se devotase cu trup și suflet milerismului și se afla într’o stare atât de agitată, încât nu-și mai putea vedea de afaceri. D-na Anderson vorbea încoace și încolo tremurând de groază, deși îșî închipuia că nu crede nimic. Era pe aci să se revolte și să declare că lumea nu trebue să se sfîrșească. In general, zicea ea că guvernarea lumei era o chestiune, față de care trebuia să abandoneze orice speranță. In vremea aceea nu se observa deloc creșterea temerei de Dumnezeu. Se înțelege de la sine că câțîva oameni s’au speriat de fără delegile lor, dar o spaimă mare de acest soiű este cel mai mare dușman al adevăratei evlavii. — Eu din partea mea, zicea Ana când se întoarse acasă cu Jonas, nu cred nici o vorbă din aceste prostii. John Wesley (un reformator) știa mai mult din sf. Scriptură decât toți Hawkiniî și Milleriî, cari au existat vre-o dată sub soare, de asemenea știa el să facă și socoteli. De ce nu spunea el că se sfîrșește lumea? Afară de aceea președintele comunității noastre bisericești este mai învățat decât Hankin și ăla susține că Dumnezeu n’a spus nimenuia, când se va sfirși lumea. — Sau, după cum zice Hankin, se va sfîrși. Ăsta îșî închipue lumea ca un ceasornic ale cărui roate și arcuri s’au uzat. De unde știe Hankin, că făpturile lui Ezechiel înseamnă cutare, și nu cutare ? «El vorbește despre roate în mod atât de firesc, ca și când ar fi de meserie caretaș. El spune că lumea e un cartof putred , va să zică nu vom mai avea recoltă de malari, nici alegeri de președinte în această glorioasă Golumbie, nici 4 Iulie), nici focuri de artificii, nici steaguri, nimic ! El socotește și apoi scuipă pe tablă și ne amestecă pe toți într’o ciorbă. Când arhanghelul Gavril va sufla în trâmbița, atunci voi crede că s’n sfârșit lumea, dar pe dobitocul de Hankin nu-l cred de loc. De jucării cu trâmbițe și cu fluere nu mă sperii eu, zidurile Jerihhonului nu se vor surpa de o astfel de muzică și nici stelele nu vor cădea de pe cer. In discuția aceasta interveni și Gottlieb Weyle, care de curând intrase între milenițî. — Jonas, zise el, tu tot d’aunaîțî rîzî de biblie. Dacă toatele despre care vorbește predicatorul și numerele cari fac la un loc 1843, nu înseamnă ceva groaznic, atunci ce însemnază. He? — Stimate amice și concetățene de origină străină, zisa Ionas. D-ta aî lovit cu un ciocan rău cuiul tocmai în cap. (Va urma). *) La 4 iulie se secbonat aniversarea independentei Statelor Unite N. Trad.