Universul, iunie 1915 (Anul 33, nr. 149-178)
1915-06-01 / nr. 149
SEASE pagini 5 BANI EXEMPLARUL — ANDI XXXIII.— N-rul 149 Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN UNIVERSUL CELE DIN URMĂ STARl DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ȘI TELEFONICE fotello și Atomiskalia: ,r. E £ 2S•© ști — Toata lumea serioasă și cu bun simte de acord că nu este locul și timpul acum, în momentele de îngrijorare și de grele preocupări prin cari trecem, ca să se aranjeze petreceri prea sgomotoase, și mai ales de acelea cari, purtându-și fastul și gălăgia — uneori chiar frivolitatea, — în public în ochii mulțimii, pot da o impresie falsă despre starea spiritului public și jicnitoare pentru însuși acest spirit. Măsura interzicerii acelor „bătăi de flori“, cari în adevăr degeneraseră în spectacole aproape indecente, a fost primită cu satisfacție; — și nu puțin a fost prețuită și motivarea, că șoseaua fiind un joc de recreare deschis publicului Capitalei, nu este admisibil ca în anumite zile și la anumite ore ea să fie închisă accesului gratuit, și ca intrarea la șosea să fie supusă unei taxe, oricare ar fi ea. Acelaș lucru s-ar putea spune, și chiar s'a spus de atâtea ori, și despre Cișmigiu,— și știm că diferite consilii comunale, nu numai odată, ci în mai multe rânduri, au și luat deciziunea ca să nu se mai acorde acel parc pentru serbări cu taxe de intrare. Că aceste deciziuni nu s’au respectat în chip consecvent, — că s’au "făcut excepții — firește întotdeauna numai „pentru acea una și singură dată“, — e destul de rău, mai ales că asemenea deszrieri nu sunt deloc făcute pentru a întări încrederea obștească în rigurozitatea hotărîrilor și dispozițiilor autorităților noastre Reîntorcându-ne la chestia petrecerilor, nu vom zice că de-acuma cu toții avem să inviestmântăm doliul și să ne retragem în perații noștri într'o profundă și jalnică tăcere. — atitudine care nu s’ar potrivi decât ca urmare a unei dureroase înfrângeri, ce noi n-am suferit, și să sperăm că va rămânea de-acum încolo pentru totdeauna cruțată neamului nostru. Din contra, e momentul și e prilejul, acum mai mult ca oricând să se întrețină însuflețirea, să se înalțe buna dispoziție publică, — și aceasta desigur că și prin petreceri, dar bineînțeles că prin petreceri potrivite scopului, curate în tot cazul, înălțătoare pe cât cu putință. Mai este și altceva ce nu trebuie să se piardă din vedere, că aranjarea de petreceri, concerte, reprezentații, șezători literare, etc., s’a dovedit a fi mijlocul cel mai lesnicios și mai cu efect pentru scopurile de binefacere și de ajutorare, cari nu numai că nu trebuiesc uitate în vremile de fată, dar mai ales vin să se îmulțească, de pe urma jertfelor la cari pot să fie chemați fiii tării. Prin urmare: Infrânare trebuie, — dar numai atâta. Infrânare ar trebui de altfel și in timpuri normale, liniștite, — și chiar victoriile, cari nu ne îndoim că ne așteaptă, nu vom avea să le sărbătorim prin baccanale. Dar partea de recreare sufletească nu trebuie luată omului niciodată când el îi simte trebuința, — ci trebuie să i se lase prilejul să și-o găsească, — și vedem de altfel că și-o găsesc chiar și aceia cari, în fața focului inamic, prin șanțuri și prin tranșee, își expun în fiecare moment însăși viata lor. Soldatul nostru, și el, este de fire deschisă, voios chiar sub amenințarea glonțului, iubitor de câte o horă sau un călușar între două asalturi ucigătoare... Să ne păstrăm firea, toți cari suntem din acelaș neam, și să nu luăm atitudini de bocitoare, atunci când ceea ce ni se cere, nu este decât seninătatea cugetului și cuviința gesturilor. h. București, 31 Mai 1915 Petrecerile și cuviința Către părinții cercetaților din Mosfiâosila Sa împlinește un an de când din inițiativa unui grup de oameni de bine, s’a înființat „Asociațiunea cercetașilor din România“. Bunăvoința care de la început s'a arătat pentru scopul urmărit de această asociație a făcut ca astăzi cercetații să fie nenumărați în toate colturile țării. Toată lumea știe că acei caii au întemeiat la noi cercetășia au ca scop să dezvolte sufletul și corpul copiilor noștri, făcând din ei oameni hotărâți, curagioși, voinici și fără șovăială când e vorba să-și îndeplinească datoria. In toate tarile unde se găsesc, cercetații sunt in așa chip pregătiți, încât, la nevoie, pot înlocui în anumite împrejurări pe oamenii mari, făcând treburile acestora. Ziua de mâine ar putea face ca brațele cetățenilor noștri să fie trebuincioase afară din tară. Cercetașul român va avea atunci Cel mai nimerit prilej să fie folositor și a lor lui. In legătură cu ceea ce va face mâine cercetașul nostru s-au pus și s‘au închipuit multe. Pentru lămurirea tuturor, comitetul „Asociației” face cunoscut că, în caz de războiu, cercetașii vor fi chemați să dea o mână de ajutor în treburile ușoare și mărunte, cari sunt tot așa de numeroase și de însemnate ca și treburile serioase și grele. Ei vor duce trupelor, la trecerea prin gări, apă și ceva de-ale mâncării. Nu vor ieși din țară, atunci când vor trebui să iasă chiar din orașul lor, nu vor ieși fără autorizația părinților. Un cercetaș sprinten va da o fugă, de la un punct la altul, ducând o scrisoare, un pachet, un coș, sau o știre. El va scri o scrisoare, în locul unui om care e obosit sau care nu știe să scrie. Va păstra ordinea într-un loc unde e îmbulzeală. Va fi în sfârșit gata să dea o mână de ajutor, într’un chip care să-i aducă omului o ușurare. Și, oricât ar fi de mărunte aceste treburi, ele, se înțelege ușor, nu sunt nici puține și nici de prisos. Vor fi cercetași cari vor da ajutor, prin gări, la transportarea răniților. Aceștia sunt cercetații sanitari, cari au o pregătire specială. Părinții să nu se îngrijească: copiii vor avea pe lângă ei, negreșit, o doamnă membră a societății „Crucea Roșie”, astfel că cercetașul nu va fi lipsit nici de supraveghierea, nici de dragostea inimii de mamă. Cam acestea sunt treburile pe cari va avea să se facă un cercetaș, treburi cari, repetăm, nu sunt nici de natură să primejduiască pe copil și nici peste puterile lui. Mai e pare nevoie de un apel către părinți, să-și lase copiii să „fie de folos țării ?... Acest apel e de prisos, deoarece acei cari se vor lupta afară vor fi ei înșiși un îndemn pentru copiii lor, să fie folositori țării înăuntru. In ce privesc pe cercetași, ei nu mai au nevoie de nici o mână care să-i împingă; ei sunt toți inimoși, vioi, neobosiți și „gata oricând”. Mici și mari, cei din afară și cei dinăuntru, ne vom face datoria după cum nevoia va cere, Comitetul central al „Asociației Cercetașilor României" Anglia PREGĂTEȘTE MUNIȚIUNI Roma, 28 (sosită 29). — Știri din Anglia anunță că în toate atelierele particulare se lucrează pe capete la fabricarea munițiunilor de războiu pe contul guvernului. Se lucrează de asemenea mult pentru a găsi nouă explosive mai puternice. (A. T. IJ Wilhelm va vizita trupele din Trentin Milan, 30. — Giornale d’Italia primește din Zurich știrea că împăratul Wilhelm va visita în curând trupele austrogermane din Trentin, spre a le îmbărbăta la luptă contra Italiei. * MERITELE BARONULUI SONNINO Roma, 28 (sosită 29). Ziarul Times, vorbind de ultimele evenimente din Italia, scrie că ele însemnează un mare triumf personal al ministrului de externe italian, baronul Sonnino. In timpul acestor luni din urmă, baronul Sonnino a fost viu atacat de o anumită presă și multe intrigi s-au pus la cale împotriva lui. De mai multe ori gazetele interesate au vestit că între ministrul de externe și d. Salandra s-au ivit neînțelegeri ireconciliabile, că d. Sonnino e în stare să jertfească interesele esențiale ale țărei, propriei sale încăpățânări și ambițiunei sale personale. E pur și simplu ridicol — scrie ziarul Times— să vorbești de ambițiuni, cu privire la baronul Sidney-Sonnino. Acei cari îl cunosc, și-și aduc aminte de antecedentele sale parlamentare și politice, știu că baronul Sonnino e, dintre toți bărbații de stat italieni, acela care a desprețuit întotdeauna puterea Prin ea însăși, care nu a căutat niciodată să-și formeze o grupare parlamentara în jurul său, și că ori de câte ori a venit la cârma Statului, a preferat s-o părăsească decât să renunțe la principiile sale nestrămutate de strașnică disciplină politică și de administrația cea mai riguroasă. Acum trei ani, un prieten politic al baronului Sidney Sonnino, a declarat că Italia nu va avea niciodată prilejul să aprecieze valoarea adevărată a acestui om excepțional, dacă vreo mare criză națională nu-l va reclama la locul său de datorie și de răspundere. Când ceasul a sunat, s-a găsit omul necesar. Docul baronului Sonnino în istoria Italiei e de acum asigurat. (A. T. I.) PRESA ENGLEZA despre intrarea Italiei în acțiune Roma 28, (sosită 29).— Intr’un articol de fond, ziarul ,,Daily Telegraph,’’ observă că este un contrast ciudat intre sentimentele cu care atât Italia căt și Austria încep războiul de data asta. Austria este răzbunătoare, Italia cu tot entuziasmul său nu înțelege să maltrateze pe supușii germani și austriaci. Urmând exemplul puterilor cu care s'a aliat, își propune scopuri mai înalte decăt răzbunarea scopuri care vor putea fi atinse numai cu sacrificii naționale în vederea unui ideal îndepărtat. Este de cea mai mare importanță hotărîrea Italiei de a se uni cu Tripla Înțelegere. Putem deduce aceasta dacă nu după altceva, dar din sforțările disperate, deși târzii, pe care Germania și Austria le-au făcut în ultimul moment pentru a împiedica pe Italia să declare războiu. Nu este de mirare ca cele două imperii centrale să fi fost profund iritate de descoperirea că au înțeles cu totul greșit psychologic poporului cu care sta de vorbă și că nu și-au dat seama de adevăratele tendințe ale italienilor. Adevărul este că de mult timp Italia era obosită de obligațiunile ce-i erau impuse prin Tripla Alianță și în legăturile care o uneau de cele două imperii centrale era ceva care jicnea sentimentul național al italienilor. Cum putea țara care s'a luptat pentru independență și pentru libertate chiar din primii ani ai secolului al XIX-lea, țara care s’a pătruns de spiritul național și de principiile revoluțiunii franceze, să se mulțumească de a rămâne sub dominațiunea Berlinului"’! Acum aceste noduri au fost tăiate ochii italienilor s’au deschis în fața adevărului, și țara, liberându-se urmă îndrumările hotărîte ale capilor săi din Salandra și Sonnino și se înșiră alături de puterile, ale căror idealuri sunt identice cu ale sale. In Anglia, unde s’a simpatizat întotdeauna Italia, mai ales în lungile sale lupte pentru independență, există un singur simțământ împărtășit de întreaga națiune. Să fim bucuroși că o putem saluta ca pe noul nostru aliat, să fim veseli la gândul că Italia va lupta pentru cauza cea mai nobilă care poate să împingă pe oameni la războiu. Să urăm ca Italia apărând dreptatea și dreptul, să poată obține victoriile ce merită și să ia parte cu noi la triumful ultim și hotărîtor. (A, T I,) ALIAȚII INAINTEAZA In peninsula Gallipoli Roma, 28 (sosită 29).— O știre din Atena anunță că înaintarea aliaților în peninsula Gallipoli continuă. Flota deocamdată se ocupă să debarce noni trupe, bombardând fără întrerupere forturile. (A. T. I.) SITUAȚIA pe minm lupta Pe frontul austro-italian ITALIENII AU OCUPAT MONFALCONE Roma, 28 (sosită 29). Dealungul liniei fluviului Isonzo am urmărit in zilele de 25 și 28 operațiunile tinzând la izgonirea dușmanului din pozițiunile dominante ce ocupau încă pe malul drept al apei și pentru a stabili capete de pod solide. Inamicul opune o rezistență îndârjită și apărarea sa e favorizată de condițiunile terenului mult întărite prin lucrările geniului. Regiunea este apoi greu de străbătut din cauza distrugerei podurilor și șoselelor precum și din cauza întinderei inundațiilor dealungul cursului inferior al fluviului. Pretutindeni trupele noastre au combătut cu mare avânt și cu tenacitate, câștigând pozițiuni importante. Am ocupat orașul Monfalcone. Focul bateriilor noastre a pricinuit stricăciuni mai multor baterii inamice. In pozițiunea accidentală Montenegro, grație sprijinului fericit al artileriei, am cucerit o pozițiune pe care austriacii au părăsit-o, lăsând aproximativ 100 cadavre neîngropate și pe cari le-am îngropat noi și 60 răniți. Lângă Caporetto 70 dezertori bosniaci s-au constituit prizonieri. In alte puncte dealungul apei Isonzo am luat prizonieri. Numărul lor total e de 400 aici. Pierderile noastre nu sunt serioase. Prizonierii afirmă că pierderile austriacilor sunt considerabile. (Stefani). Gominnicat austriac Viena, 29.— „Neue Freie Presse” află de pe teatrul italian : In regiunea Tonale trupele noastre au respins pretutindeni mici atacuri inamice. La Forcetina di Montozza, o semi-companie italiană și în defileul Tonale o companie, au fost distruse. Un batalion alpin de 4 companii, a atacat defileul Paradise și a fost respins grație artileriei noastre. Inamicul a pierdut cel puțin 100 oameni. Un maior italian și 2 căpitani au fost grav răniți; 2 locotenenți au murit, 2 căpitani, un medic și 35 oameni, au fost făcuți prizonieri. Am avut 3 răniți grav și 5 ușor. Un rănit italian a ucis prin trădare pe unul din soldații noștri, care voia să-i dea îngrijiri. Din Graz se anunță că comandantul dirijabilului „Gitta di Ferrara” avea asupra lui 80 de mii coroane în argint austro-ungar, pentru ca să poată cumpăra, mituind populațiunea și să fie lăsat a scăpa cu echipaj cu tot. (K. B.) i-V ® Comunicat rus Petrograd, 29. — Comunicat: Am respins cu succes atacurile germane in regiunea Szawli din 26 și 27 de ambele părți ale lacului Rakiewo, pe un larg front. Intre Orzic șî Vistula ?a, 26 și la 27 au avut loc lupte intense de artilerie. Pe malul drept al Piliței, în dimineața de 27, inamicul a încercat să ne atace cu mici forțe, dar a fost respins, lăsându-ne mai multe zeci de prizonieri. In Galiția inamicul a atacat cu forțe numeroase pozițiile noastre apărănd. Mosolska. La 26, orele 6 seara, inamicul a deschis focul artileriei cu mare putere, trăgând cu obuze de gaze asfixiante. După trei ore de canonadă serioasă, mase mari de infanterie inamică au sărit la asalt și au ajuns până la rețelele de sârmă, unde au fost oprite. A doua zi dușmaniu, suferind pierderi și mai mari, a fost gonit la 2000 pași de tranșeele noastre. Pe Nistru, luptele de la 26 și din dimineața de 27 au fost favorabile pentru noi. Pe malul drept al Nistrului de la Ugarisberg la Zidaczew am strâns de aproape pe dușman și am făcut 2000 prizonieri cu totul, cu 50 ofițeri și 8 mitraliere. Pe malul stâng al Nistrului, în direcția Jurawo, inamicul nu s’a putut întinde și după o luptă crâncenă a fost aruncat dincolo de calea ferată. Am cucerit câteva sate, între care și satul Bukaczewki, unde am luat 800 prizonieri, din cari 20 ofițeri. (Westnik). Comunicat francez Paris. 29. Comunicat din 28 Mai ora 23: Lupta de artilerie a continuat în sectorul de la nord de Arras, dar ea a fost stânjenită de o ceață deasă. Amănuntele cu privire la cucerirea satului Neuville Saint- Vaast spun că partea de nordest a satului și fortul ce l-au organizat acolo dușmanii, au fost apărate cu o îndârjire extremă. Numai după o luptă pas cu pas și casă cu casă, infanteria noastră a putut cuceri totalitatea pozițiunei. Germanii s’au retras când se aflau în ultima extremitate și au lăsat atunci in mâinile noastre numeros material de războiu, din care un tun de 77, și mai multe mitraliere. Am găst în case și pivnițe aproape 1090 cadavre germane. In regiunea Hebuterne am luat inamicului în ziua de 25, 26 și 27 Main șase mitraliere. In Champagne, în regiunea Beauséjour, inamicul a atacat tranșeele noastre cu mai bine de un batalion. El a fost pretutindeni respins. Numeroase cadavre germane au rămas pe teren. In Hauts de Meuse și în special la Eparges, o violentă luptă de artilerie a avut loc, în cursul căreia tunurile noastre au redus la tăcere bateriile inamice. (W.) r Torpiloare scufundate Londra, 29,— „Korrespondenz Bureau“ află cu data de 28 că două torpiloare, nume 10 și 12, operând pe coasta de est a Angliei, au fost scufundate de un foc mari... 30 oameni au fost salvați și debarcați. (K.B.) In Caucaz Petrograd, 28 (sosită 29). — Comunicatul armatei din Caucaz din 26 Mai spune: in direcția Olty, turcii au încercat să atace pozițiile noastre de lângă Zinacciora, dar au fost respinși. In valea Obiceai, cazacii noștri — printr’un raid plin de avănt — au prins un transport turcesc, distrugând toată escorta. Pe celelalte direcții nici o schimbare. (Westnik). înaintarea englezilor spre Tigru Constantinopol, 29.— O depeșă din Bagdad spune că încercarea englezilor de a înainta spre Tigru a fost oprită de turci. (KB). Submarin german scufundat Londra, 27 (sosită 29).— Camera comunelor: D. Balfour anunță că un submarin german a fost scufundat; 6 ofițeri și 21 oameni din echipagiu au fost luați prizonieri. (Reuter). STATELE UNITE și GERMANIA Roma, 28 (sosită 29).— Ziarul „Maiin” primește din Washington știea că în cercurile militare din capitala nord americană sa prevede o ruptură între Statele Unite și Germania. (A.T. I.) * Roma, 28 (sosită 29). — Președintele Statelor Unite, d. Wilson a acceptat demisiunea d-lui Bryan ministrul de externe. Succesorul său va fi d. Bausing. Primul act al noului ministru de externe american, va fi semnarea notei ce se va trimite Germaniei și care se va da mâine publicității. (A. T. I.) in Constantinopol Roma, 28 (sosită 29). — Se află din Constantinopol că o liniște aparentă domnește în oraș. Populațiuea otomană insă e îngrijorată de perspectiva unei apropiate acțiuni a trupelor italiene in Dardanele. Turcii sunt convinși că numai intervenția Italiei va putea să hotărască de soarta Constantinopolului. Se mai află că aeroplanul care acum vreo 20 de zile a sburat asupra orașului și care s-a crezut că este al aliaților, nu era decăt un aeroplan turcesc. El a fost doborât la Deikos. Din cei doi ofițeri cari erau într'însul, unul a fost omorât, iar cellalt rănit, (A. T. IX Luptele di» Galiția și Bucovina Succes rus pe Nistru Petrograd, 30. — Comunicat oficial. — In cursul zilei de 28 Mai sforțările eroice ale trupelor noastre au respins pe malul drept al Nistrului mari forțe dușmane cari trecuseră pe malul stâng lângă Juraumo, împins dealungul fluviului pe frontul Jurawno-Simki, dușmanul a încercat pierderi mari. In această luptă crâncenă am capturat 17 tunuri, 49 mitraliere, 188 ofițeri și 6500 soldați germani și austriaci. Printre prizonieri se găsește o întreagă companie din regimentul prusian al garzei. (Westnik). * Viena. 30.—Comunicatul oficial din 29 Mai.—In Galiția sud-orientală și în Bucovina, armatele aliate continuă cu succes atacurile lor în contra forțelor rusești care se mai găsesc la sud-vest de Nistru. Trupele generalului Pflanzer au respins pe dușman din pozițiunile sale la nord de Ottynia precum și de Obertyn și Horodenka, înaintând spre Nistru unde rușii mai încearcă să se mențină. Aproape de Cernăuți, și spre est, într’un singur punct unde rușii mai țineau pozițiunile de pe Prut, trupele noastre au respins un atac al dușmanului. Spre nord, situația a rămas neschimbată. (K. B.) Liban va plăti un impozit de războiu Milano, 30.— Germanii au impus orașului maritim rusesc Liban să le plătească suma de o jumătate milion de ruble. Comunicat german Berlin, 30 Pe teatrul oriental, pe Dumissa inferioară, la nord-vest de garagola, mai multe atacuri rusești au fost respinse; dușmanul a pierdut astfel 300 de prizonieri. Pe teatrul sud-oriental, situația trupelor germane care luptă în Galiția nu s'a schimbat. (W.Bureau). Succesul Irauceziloi* ia Quenueviéres Paris, 29 (sosită 30). — Biroul presei de pe frontul francez, trimite o descriere a cucerirei editurei de al Quennevieres, întăritură puternic organizată și care a fost luată cu asalt după o bombardare care a distrus lucrările accesorii de apărare. După această bombardare, în ziua de 9,4 Maiu, la ora 16 și 15, infanteria compusă din zuavi și tiraliori a dat asalt întăritur ei. Deși focul bateriilor germane era ucigător, primul val al năvălitorilor a trecut peste prima tranșee a dușmanului. Mai multe companii germane au fost chemate în grabă spre a sprijini pe apărătorii tranșeelor, dar focul bateriilor franceze de 75 le-au nimicit și risipit. Zuavii trecând dincolo de prima tranșee, au alergat spre o vale unde erau lucrări de sârmă de fer apărând întăritura care era prevăzută cu 3 tunuri pe care le-am cucerit. Dușmanul, care reacționase la început numai cu artilerie, a aruncat atunci rezervele sale, dar liniile de tiraliori germani se topeau în câteva clipe sub focul bateriilor noastre. Alte întăriri germane au sosit din floyc cu automobile și ne-au atacat în opt rânduri, dar au fost respinse și secerate de focul infanteriei și al artileriei noastre. O nouă încercare a dușmanului în tima de 25 Mai a fost oprită de la început. Am socotit 2000 de cadavre germane pe câmpul de luptă. Pierderile dușmanului trebue să fie de 3000 de mărfi, la care avem de adăugat un mare număr de răniți. Noi am avut 250 morți, și 1500 răniți, aproape toți în mod ușor. Am luat de la germani 20 mitraliere și un bogat material de războiu. Comandanții batalioanelor noastre au primit Crucea războiului, decorație dăruită unitătilor citate în ordinul de zi al armatei. (Havas). ic ale LUNI 1 IUNIE 1915 orinrww. flfl ' ■y SS ȘI SffIME.N PARIS Paza linilor ferate franceze - Cum a fost rezolvată în Franța o problemă de extremă gravitate pentru apărarea unei țări — Paris, Mai, — Importanța căilor de comunicațiune este așa de importantă în societatea modernă încât unii publiciști au mers chiar până a afirma că locomotiva este purtătoarea civilizației în lume. Ceea ce s’a spus despre locomotivă se poate spune, cu mai puțin temei, și despre toate celelalte mijloace mecanice de circulațiune. Dar dacă în vremuri de pace însemnătatea acestor căi este așa de mare, în timp de război ea primează totul. In special căile ferate, în vreme de război, constituesc un element fără de care mulțimea soldaților cei mai bine instruiți și echipați prețuește prea puțin. Gen. Mairot, într’un studiu asupra acestei chestiuni, afirma că n’ar fi exagerat dacă s’ar spune că națiunea care va avea cea mai bună rețea de căi ferate va deține unul dintre factorii cei mai siguri pentru biruință. Din prima zi a decretării mobilizării rețeaua de căi ferate este aceea care permite repedea concentrare a oamenilor la corpurile respective. Odată trupele grupate în diferitele lor garnizoane din timp de pace, trebuesc transportate repede spre frontiera dușmană ori spre punctul primejduit. Și aci este tot rolul căilor ferate. Ostilitățile începute, rolul acesta nu încetează, dimpotrivă crește. Transportul previziunilor și munițiunilor, evacuarea bolnavilor și răniților, aducerea de nouă trupe de întărire pe diferitele fronturi, — totul se face grație locomotivei, înseși mișcările ofensive cu caracter decisiv sau susținerea unei defensive puternice nu sunt posibile decât prin aceeași bună rețea de căi ferate. Napoleon obișnuia să spună că bătăliile lui sunt câștigate cu picioarele soldaților; astăzi formula s'a schimbat: bătăliile se câștigă prin ajutorul locomotivelor. Din toate cele de mai sus publicul cititor își va da mai bine seama de ce armatele rusești cu tot avantajul numărului nu izbutesc de zece luni să execute o mișcare ofensivă decisivă. De îndată ce au progresat într-o direcțiune, austro-germanii, grație superiorității căilor ferate, pot grămădi masse de trupe în acel punct și astfel ofensiva rusească este oprită și silită a deveni defensivă. * Dată fiind însemnătatea militară a liniilor ferate, se înțelege că această armă teribilă va fi expusă din primele zile ale războiului la atacurile dușmanului. In primul rând se va încerca un atac neașteptat, rapid, spre a pune mâna pe o linie strategică și a o distruge. Intr’al doilea rând aeroplanele și dirijabilele vor fi trimise să azvârle bombe asupra liniilor ferate dușmane și ’n special asupra stațiunilor care constitiesc un centru de legătură între diferitele linii ale țării inamice. Distrugând o linie importantă pentru transporturi militare, un pod sau un centru de încrucișare a mai multor linii, întăririle nu se mai pot trimite la timp pe cutare punct amenințat și astfel teritoriul rămâne deschis invaziunii dușmanului. Dar mijlocul cel mai primejdios pentru distrugerea liniilor feratedintr-o țară aflată în război îl constituesc agenții răspândiți din timp de pace, mulțimea anonimă de spioni cari stau la pândă spre a arunca în aer un pod, o linie ferată, o stațiune de încrucișări, de îndată ce izbucnirea conflictului devine inevitabilă. Cum țara noastră a fost invadată în ultimii doi ani de aproximativ 170 mii străini, precum vedeam într’o statistică recentă, se înțelege că primejdia pentru liniile ferate românești poate veni mai ales din partea spionilor. Organizarea pazei acestor linii devine astfel unul din serviciile cele mai importante ale armatei. Cum chestiunea este de o actualitate și importanță covârșitoare, credem interesant a da unele relațiuni asupra modului de pază în Franța. In fiecare an alături de manevrele obișnuite se organizează pe la diferitele corpuri și manevre de paza liniilor, în scopul de a obține cu cât mai mare rapiditate punerea în siguranță a căilor de comunicație. Paznicii sunt luați dintre oamenii rezervei armatei teritoriale sau, în lipsa lor, din cele mai vechi clase ale teritorialei. De îndată ce mobilizarea se ordonă și chiar înaintea ei, din timpul încordării diplomatice, paznicii,, din vreme repartizați, se prezintă în anume puncte ale rețelei ferate unde găsesc arme, munițiuni și echipament și apoi se duc imediat, direct, la punctele de gardă stabilite. Pe cât posibil organizarea a fost astfel făcută încât paznicii să aibă cât mai puțin drum de făcut, 5—10 km. maximum, până la postul lor respectiv. Aceasta pentru ca serviciul de paza să devină un fapt cât mai repede cu putință, spre a se înlătura orice primejdie. Aceasta-i organizarea normală. In ultimii ani, însă, pe cale activă se pregătise și o pază de primul moment. In fiecare comună oamenii scutiți de armată, prin vârsta lor, sunt obligați la un ordin venit de la centrul județean să se pună de gardă pe porțiunea de linie ce străbate comuna respectivă. Gardienii aceștia în loc de uniformă obțin o simplă bandă indicatoare pe braț, se înarmează cu ce poT" sau cu ceau, pușcă de vânătoare, revolver, furcă, etc. și iau loc pe linie. Fiind cunoscători ai localității lor, paznicii aceștia sunt în măsură din primul moment să observe prezența unui străin suspect în comună și să-i supravegheze orice mișcare In capul fiecărei grupe comunale de pază se află un fost ofițer sau subofițer, iar în lipsă de veterani un om energic și deștept după alegerea administrației.Principalul în această organizație sumară este să se pună linia ferată sub pază repede până ce organizarea sistematică, militarizată, putea intra în funcțiune. * Un lucru este sigur: grație organizării lor din vreme, cu toată mulțimea de linii ferate și cu toată puzderia de germani cari mișunau în Franța până la război, francezii n’au avut de înregistrat nici o întrerupere a circulației provocată de mână criminală. N. D. consiliul tehnic superior Eri s-a întrunit la ministerul lucrărilor publice, consiliul tehnic superior și a discutat următoarele chestiuni: Planul atinierei str. Poliza—a prelungit și Fundătura Grivițeii din București. Reclamațiunea privitoare labaterea piloților de beton , armat la podurile de peste râul Vedea. Planul clădirii ce dorește a construi d. Petre Postelnicu, în stațiunea balneară Techirghiol. Planul clădirii d-lui F. Livada, din stațiunea balneară Techirghiol. Planul alinierei bulevardului Principesa Ileana din orașul Constanța. Planul alinierei partei centrale a orașului Constanța. Proectul în valoare de 11.000 lei pentru construirea unui pod pe seama serviciului Cernei. Proectul în valoare de circa 157.0008 lei, pentru consolidarea podului de beton și îicide peste râul Târgului din orașul Câmpulung. Situația titlului exantematic In comuna Arudja (Caliacra) s-a declarat 1 caz de tifos. Cazul de hxtrapoialas și cei d i cazuri dela Kilikadiț jud. Caliacra) s’au însănătoșit. . .' CRIMA de pe șoseaua Slobozia- R.-Surat 30 Mai . O nouă groaznică crimă s’a săvârșit astă coapte, pe la orele 2, pe șoseaua Slobozia-R.-Sărat. Iată faptele: Soldatul concentrat Croitori Constantin din comuna Slobozia fusese în permisie de o zi la familia sa și azi noapte se reîntorcea spre regiment. Pe drum s’a abătut din șosea pe proprietatea d-lui Șuțu, lângă o grămadă de lucernă, pentru trebuinți inexorabile. Deodată i-a apărat înainte paznicul moșiei, un anume Ion (nume de familie necunoscut până acum), care, crezând că vrea să fure lucerna, a tras asupra lui Croitoru un foc de pușcă de la o distanță numai de câțiva pași, iar în urmă a fugit. Intr’un sac de sânge și abia mai putând vorbi, rănitul a fost găsit de frate-său, Pantazi Croitoru,și Vasile Popescu, consătean, cari veneau cu căruțele cu cireși spre oraș. Ei l-au adus azi dimineață la spital în stare disperată. *