Universul, octombrie 1915 (Anul 33, nr. 271-299)

1915-10-28 / nr. 298

­r': K GÂND VA FI MENTUL? Sunt mult aceia cari au tot retins că pot spune cu siguranța care este sau va fi momentul, nu numai cel mai potrivit, dar acela care ne va impune cu ultima tă­rie imperioasă? a intereselor noastre de existență, ca Ro­mânia să facă pasul hotărî­­tor al intrării sale în arenă. Aceia mulți au fost și sunt îndemnați cu toții de un pa­triotism arzător și de cele mai nobile aspirațiuni ce pri­vesc întregirea neamului, și prin ea unica asigurare o­­sibilă a viitorului său. Dar în­credințarea cunoașterii de­pline și exacte a tuturor îm­prejurărilor determinante, cu toate multiplele lor rami­ficări și­ amănunte, nu ne-ar putea-o da decit puțini, — iar aceia puțini socot de da­tora lor să nu se rostească încă, și considerațiile de cari sunt conduși în această ati­tudine a lor, nu pot fi iarăși demt foarte de înțeles. Zvonurile despre momen­te cu adevărat de natură a ne impune o decizîune ne­­întîrziată, au fost și sunt multe. Unul din ace­ea cari au produs mai multă sensa­ție în zilele din urmă, a fost cînd s’a pretins că ni s'ar fi cerut din partea Rusiei libe­­ra trecere prin teritoriul no­stru a oștilor pe cari ar vrea să le îndre­teze împotriva Bulgariei: ceva analog, va să zică, cu ceea ce s’a pe­trecut la 1877. Dar, astăzi nu mai suntem în nici o privin­ță în aceeași situație ca a­­tuncea, astăzi România ea strunică posedă o armată mai numeroasă decit a fost în­treaga anuală de expediție din 1877-78, astăzi apoi cîm­­nuriie de luptă sunt mai mul­te și ru­d inamicul de la sud nu este acelaș. O trecere a armatelor rusești prin teri­toriul nostru, dacă ar putea fi vorba despre așa ceva, cu consimțimintul nostru, n’ar putea să însemneze decit ie­șirea efectivă a noastră din neutralitate alăturea de Qua­drupla, — iar într’un aseme­nea caz nu o trecere de tru­pe rusești pe la noi ar fi cea care s-ar impune, ci forțele Rusiei ar fi mult mai indicat să-și exercite presiunea pe un cîmp de luptă mai apro­­piat de centrul și de baza lor de operațiuni. H­otărîrea în peninsula Balcanică însă atîrnă, in mod ce trebue să apară ne­îndoios, de atitudinea noa­stră și a Greciei. In Grecia tocmai acuma este fierberea din urmă, acea care în foar­te scurt timp are să­ impună plecarea cumpenei acolo în­­tr’o parte sau în­tr'alta,­­ căci o continuare a oscila­­țiunilor de pînă acuma nu va mai fi cu utință. In ace­laș timp, starea la cumpănă nu va mai fi posibilă nici pentru România. întrebarea poate fi, care din aceste două h­otărîri p­are să­ fie cea premergătoare"." Lucrul este intețitor, căci în tot cazul, și una și cealaltă din aceste hotărîri trebue să se producă înainte d zdrobirea amenințătoare a Serbiei; după ce s-ar produ­­duce această eventualitate, în adevăr situația ar deveni iarăși mult mai dificilă pen­tru cele două state de la nor­dul și de la sudul peninsulei balcanice, cu totul izolate unul de altul și izolate iarăși și de restul lumii. Se poate ca evenimentele cari se precipită la Atena să facă să bată ceasu­l și pen­tru noi; se poate și ca atitu­dinea noastră să fie cea care să­ determine hotărîrea aco­lo. In tot cazul putem zice acum mai mult decît că mo­mentul se apropie; putem zice că­ momentul e aci. h. r­omânii a­mare „Stnge și lacrimi“ ,,In această carte e num­ai sin­ge și lacrimi“ — spune d. N. Iarga în prefața, volumului I­iu al cărții sale „Istoria Românilor din Ardeal și Ungaria“. Cuvin­tele acestea și-ar găsi însă o just­ficare și în volumul al II-lea, care înfățișează o du­rere mai conștientă“. Sîn­gele și lacrimile din a­ceastă carte încep deja de la pri­ma foaie pe care o întorci. De­dicata ce se face însemnează ea însăși sînge și lacrimi. Alexan­dru Bogdan, căruia i se dedică cartea, rezumă el însuși o viață milenară de sînge și lacrimi vărsat de neamul de acolo. El moare subt steag străin pentru o cauză stră­nă, iar pe urma lui ca pe a tuturora curg potop de lacrimi...* In lupta lui cu legiunile Ro­mei pe atunci pe cînd în­ființa lui era numai sînge dacic.­, și mai tîrziu, după ce s-a con­topit cu cuceritorii deve­nind neam românesc, poporul Ardealului a fost expus la cele mai năprasnice încercări ale soartei. Orbecăind veacuri dea­­riadus, după retragerea legiuni­lor din Dacia, în bezna unui în­tuneric pe care doar fulger le cerului dacă l-au luminat din cînd în cînd­ eșind apoi tîrziu de tot din acel întuneric, el avu să îndure atunci ca și mai tîrziu atîtea dureri și suferințe cîte nu i-a fost dat altui neam să în­dure. Legat de dorul de pămînt ca Prometeu de stîncile Caucazu­lui, batjocorit in tot ce avea sfînt in­el, schingiuit în trupul său, lovit în sufletul său, bat­jocorit în credința sa, maltratat pentru legea sa, aruncat în tem­­niță și ars pentru protestările sale­ legat, bătut și ucis pentru anume acte de o fatală con­știentă pe care o justifica o răb­dare mucenicească de veacuri, răsplătit cu fierul roșu pen­tru munca lui de rob- sugru­mat pentru unele expresii de bu­curie cînd îi veneau de peste Munți, frații, alungat dela poar­­ta împăratului, la care alerga să-i ceară implinirea at­tor pro­misiuni, constrîns să meargă de aici la ușa și în casa asupritori­lor săi, umilit totdeauna în tot ce avea el mai sfînt urît pen­tru virtuțile sale, pentru bună­tatea și pentru sufletul său de o rară curățenie, servind în­tot­deauna drept țel pentru săgețile .­eninioase ale tuturor dușmani­lor, acel neam a dat atîta contri­buție de sînge și de lacrimi, în­cit cu drept cuvînt s-a ..plă­tit cu ele pentru cel puțin o mie de ani“. Dar cine citește această carte — volumul I și al II-lea — mai vede în afară de sînge și lacrimi și altceva. Vede și se convinge ce e și ce însemnează un popor. El nu e un individ oarecare, nici o familie, el nu se măsoară cu metrul și viața lui nu se ro­tește cu cotul unei generații, iar energ­a lui nu se cântărește cu cintarul. " In sinul lui sunt bucurii cari nu bucură întregul și bucuria nu ține veșnic, sunt pat mi cari ac­asă. cari fac rău, dar nu in­fectează întregul,, sunt dureri, sunt suferințe cari ch­­nuiesc, cari sugrumă dar nu­ desființea­ză. Cu toate acestea îți suge­rează, iți strecoară în suflet un sentiment, care nu descurajează, nu duce la desnădejde, nu ucide­mi tine viu, înseninează un suflet Cînd vezi cu altă putere — mare tocmai prin inconșt­ența sa — ține acel neam la „dreptul“ lui, drept făurit prin rostul unei origini și al unei ființări, pe care nu o precedează — istoria, nu cunoaște precedent — alt­­c­­eva pe acele meleaguri, cînd îl vezi cum se ridică el — în a­­cest caz cu toată aparența unei conștiințe — în atîtea epoci, vi­foros in fața năvălii­lor unor barbari, hotărît, împotriva asu­pritorilor privilegiați, puternic și înspăimântător ca în 1514, în 1784 și în 1848 pentru apărarea dreptului său, pentru mîntuirea ființei sale, cînd îl urmărea și în dreapta lui luptă pentru apăra­rea credinței și a legei sale stră­moșești, dînd la o parte mina calv nă care vrea să-i jefuiască „superstițiile“ și mina iezuitică care vrea să-l despartă de „fra­ții“ lui de peste munți, cînd îl vezi muncind — uneori con­știent, alteori inconștient — pen­tru păstrarea acelei comuni­tăți și solidarități armonice cu frații săi de peste munți; cînd îl găsești in anume timpuri chiar gata să sfarme orice ob­stacole pentru perpetuarea ace­stei comunități, ca după intra­rea lui Mihai Viteazul în Tran­­silvania, fapt care îl îndreptățea pe Vasile Lupu să scrie Vizirului turcesc: ...„în Ardeal mai mult de o treime sunt atomâni ,(astăzi majoritate!) cărora făgăduindu-și libertate, îi voi af­la fără răz­boiu, împotriva Ungurilor..."; Kimîn­omi — Servici în­ n­ostru telegrafic — (Datele telegramelor sunt in stil nou) cînd în atâtea rînduri îl găsești aflîndu-și el de capul lui, fără a­­jutorul sau concursul unor con­ducători firești, calea cea dreap­tă care avea să-l ducă spre mîntuire, cînd după toate masa­crele cari s-au comis în contra lui ca după 1437, 1514- 1601 (după decapitarea lui Mihai Viteazul), 1764, 1784, 1848 și mereu în cursul veacurilor apuse — ră­sărind ca pasărea Foenix din ce­nușa sa proprie, — o vie adm­i­­rație te cuprinde față de acel popor minunat și în acela­ș timp o neînfrântă mîndrie, încredere și nesdrum­inată nădejde îți pun stăpânire pe suflet. Cult, căci peste capul lui și prin „cuprinsurile“, în care „numai el era“ și pe cari nu le putea părăsi—­căci nu era o tur­mă de țigani nomazi­ — s'au a­­bătut atîtea­­,civilizații [UNK] tracică, etenică, latină, bizantină“ cari toate au lăsat adînci urme în su­­fletul lui, un suflet, eri ca și azi ales, deosebit de al altora, de al celor cari îl înconjoară, volnic de a isvod creațiuni geniale,, nea­mul acela a putut să reziste in­fluenței unei „culturi“ dușmane cere țintea să cucerească sau să sfărâme. Viteaz, cum îl știau toți, acel neam, din sînul cărira eșise un Ioan Huniade, un Paul Chinezu și atâția alții cunoscuți­­ și ob­scuri, veșnic în arme, iubit pen­tru virtuțiile sale militare de „imperialistul“ Ludovic cel mare și de alții, încadrat în renumi­tele regimente de graniță ale Măriei Therezia, a putut prin oțelul vitejiilor sale și prin cu­rajul și puterea lui să aha­ 3 a­­tîti­a primejdii dușmane cari se apropiau de el mai mult pe a­­scuns ca să-l sfărîme. Rreligios mai mult decît ori­care alt popor, el a putut să re­­z­ste, prin credința­ și legea sa, despre care acel neam prin gra­iul unui Patăr Ianaș, negustorul tîrnăvean, spunea că „au rea, au bună nimica nu vor mișca“, tu­turor acelor încercări cari prin dogme și lupte religioase voiau să-l despoaie de naționalitatea și limba lui­ Cu instinctul său admirabil de conservare el și-a păstrat toate acele forme de cre­dință cu toate „superstițiile“ lor, pe cari la noi numai cei per­vertiți, ori cei cu suflet străin, cari nu au nimic comun cu acest neam,, le atacă, și pe cari la en­glezi de pildă cu o admirabilă vînjașie le apără un Burke, el și-a închis ca întri un splendid turn de fildeș și și-a apărat fiin­ța, individualitatea sa, dogmele străine rămînînd­­,un val nou, menit să se cojească pe un zid de piatră milenară“. Iubit de frații săi de peste munți, din cari atîția descinse­seră din Ardealul tuturora, a­­ceștia prin spada vitejilor săi voievoz, au descins de atîtea ori cu îndrăzneala și vitejia trecută la ei împinși de acel puternic stui­imînt atavic de a fi una, de a forma un întreg, un singur or­­ganism. Călăuzită de acest sentiment — uneori de­sigur inconștient — pătrunde la ei oastea unui Ște­fan cel Mare, unui Petru Ilareș, unui C. Brîncoveanu, unui Mihai Racoviță, care poruncia oștirei sale ,ca pe Nemți, și pe catane să-i ucidă, dar pe Moldoveni, ce nu sunt Moldoveni din Moldova, ci Moldoveni creștini ortodoxi, născuți și crescuți in țara ungu­rească, să nu-i ia robi“ (acest ordin s-ar putea repeta și azi în cazul unui anume avînt al dorobanțului!), ne mai vorbind de splendidul avânt al ..craiu­lui“ Mihai Viteazul, care se a­lesese pe urma lui doar cu o tragică învățătură și pe care o rezuma în următoarele: „Mi-s-a spus că nu cred în Nemți, la toată lumea voiu arăta aceasta!“ Făgărașul, Amlașul, Ciceul, Cetatea de Baltă, Ungurașul, Rodna, B­striț­i, Brașovul, Alba Iulia pe cari de atîtea ori și a­­tîta timp, mai scurt, ori mai lung, rui le-au stăpînit vitejii voevozi ai Țării Românești, apoi vladiciile dela Vad, Geoagiul de sus, Galați, Belgrad, Alba Iulia, pe cari le-au înființat acei voivozi subi veșnice mărturii, cari povestesc și vor povesti mereu despre un sentiment, care a trăit și trăește și azi cu atâta putere în sufletul românesc și despre o iubire și solidaritate frățească, de­cît care mai mare n‘a putut exista nici la alte po­poare și care ridică la cea mai înaltă treaptă morală un vis, o voință care astăzi tinde să se traducă în fapt, oricît astăzi cei de acolo ca și în trecut luptă în rândurile altora și pentru al­ții, căci ca și atunci cînd cîțiva de-ai lor spuneau vorbe ca a­­cestea adresîndu-se Elisabetei, împărăteasa Rusiei: „Acum fra­ții noștri de o credință își varsă sîngele pentru lege și biserică, iar după război și legarea păcii va urm­a asupra noastră o pri­gonire și mai cumplita și slujba noastră credincioasă de zi și de noapte nu se va finea samă în­tru nimic“, așa și în aceste tra­gice zile ei repetă aceleași cu­vinte în chinuita lor agonie. Ceasul, în care aceeași fatali­tate veche va pune capăt unor sfiș­etoare adevăruri ca ace­stea: „Dacă-i trebuie catane înălțatei Crăise, Valahii merg, și, unde trebuie oameni, tot Vor­la­hii merg, și Sașii nu merg, și celelalte neamuri iară nu merg, tot numai Valahii merg, și por­ț­e dăm noi. Valahii, mai mare decît celelalte neamuri cari sunt in Ardeal,, și ei spun că AL LOR E PAMINTUL“, ceasul, în care aceia cari spuneau din dieta Ar­dealului, că Valahii sunt ,>0 t'urmă de pribegi și tîlhari, de leneși și mincinoși, că ei sunt proprietatea domn­lor și o plebe tolerată“, cari în 1849 se adre­sau acestei turme cu cuvintele: " „Nefericiți Valahi! Voi, cari ați­ fost sclavi și subt Romani și­ cari ați fost sclavi și după a­­ceea, și pe cari Maghiarii v'au făcut oameni... Nu vă lăsați pradă visurilor sîngeroase ale ucigașilor, ale hoților, ale aven­turierilor rari își zic tribuni, pre­fecți sau centurioni“ —­­și cari despre Carol I spuneau că­­,prin­cipele unui popor sălba­tic, de porcari, bun de închis la­ Mun­­caci“ — se vor despărți de­sigur și spre binele lor, de un popor pe care nu l-au iubit, de iobagii pe cari urît și cari le-au fost spin în och­ii, pentru ca astfel ,tot omul să poată fi Maghiar“ ,cum spunea ponctul lor Vörö­­s­smary, și pentru ca vreun Wesselenyi să nu mai poată repeta „că viitorul maghia­­rii­ei e mai negru ca noap­tea ochilor săi“ și pentru ca vre un Avram Iancu să nu mai fie silit să­ f­a­că oștirei sale „Land­sturm“ de teama de a nu-i fi bă­nuită dragostea și devotamentul pent­ru vriun împărat și în sfîr­­șit ca să nu mai fie un dualism, un monstru nenorocit, care să mai tulbure liniștea atltor po­poare nevinovate și în primul rînd a Ungurilor și poate și pen­tru ca un oarecare împărat să nu mai fie adus în si­tuația de a-și călca cuvântul și de a-și retrage promisiunea fă­cută unei nații, care cu atîta credință și abnegație s-a jertfit, a vărsat sînge și lacrimi pentru mărirea și pentru durerile lui Vie c­ar un timp, când și unii și alț­i să aibă „zile mai bune“, închei aici. Cine vrea să știe mai mult, să simtă mai mult și să se convingă mai mult, citea­scă cartea d-lui Iorga, singura, unica carte valoroasă, muncii­ și folositoare prin tot, cuprinsul ei, scrisă în aceste timpuri de prefacere. Dr. Voicu Nilascu Pe Mo­­ori Bilali Pe imanul balcanic O mare victorie a rușilor la Strypa Petrograd, 6 (sosita 8). — Comunicat oficial din­­> No­­embrie. — La vest de Riga, în regiunea satului Uchin, am respins mai multe atacuri germane.* Contraatacurile germane la sud de lacul Swenten mai continuă* Mai spre sud, și pina la re­giunea Pripet, nici o schim­bare.# După informatiuni supli­mentare, am capturat in tim­pul luptelor de lingă satul Kostiukhovka, la vest de Ra­­falowka. 22 ofițeri și 712 soldați, precum și 7 mitralie­re și 2 tunuri.* Am respins atacurile duș­mane in direcția satului Budidi, resping­ind pe ger­mani in dezordine spre tran­șeele lor.* Perioada luptelor crîncene din regiunea satului Semi­­kovce și de pe malul apu­sean al lacului Iskun s’a ter­minat. Lovitura dată de tru­pele noastre pe acest front, acum citeva zile, prin trece­rea noastră pe malul drept al Strupei, lingă satul Semi­­kowce, a îndreptățit toate prevederile noastre, am cap­turat acolo peste 8500 prizo­nieri, precum și un mare nu­măr de ofițeri și de mitra­liere, dar acest total nu a fost pînă acum stabilit in mod precis. Trupele noastre au avut de luptat cu mari dificultăți, mai ales in momentul cînd trimiteam îndărătul liniilor noastre mulțimea de prizo­nieri Austriaci și Germani capturați. Germanii au des­fășurat cele mai mari sfor­țări și au luat măsurile cele mai energice spre a ne smul­ge acești prizonieri, pe cînd ei se găseau încă pe malul drept al­ Strypei. Sub focul artileriei și al infanteriei duș­mane, foarte violent, trupele noastre au respins toate a­­tacurile dușmane și, sub pro­tecția focului artileriei noa­stre, s’au retras, luptînd pe malul sting al Strypei, după ce toți pizonierii capturați de noi au fost trecuți pe acest mal, precum și întreaga pra­dă de război.* Pe frontul Caucazului, nici o schimbare. (Westnik). Austro-Germanii aproape de Krușevaț. — Prada luată d­e la Sirbi Berlin, 7 (sosită 8). Trupele austro-gem­ane au gonit pe ina­mic de la înălțimea Gorad­na (12 k­m. la nord-vest rîe Ivanjica), Înaintând în valea Moravei occi­dentale pînă dincolo de Slatina, Pe am­bele părți ale localităței Kraljevo cre­ stea pesta rîu a fost "forțată. în Kraljevo, ce a fost o­­cu­pat de trupele din Branden­burg, după o luptă violentă de stradă, am cucerit 130 tunuri. La est de această localitate trupele austro-ungare, inaintînd, au făcut, 401 de prizonieri. *5* Trupele noastre sunt aproape de Krușevaț. Armata generalu­lui von Gallwitz a capturat ori peste 3000 de sîrbi, un tun nou englez, multe vagoane încărcate cu muniții, 2 trenuri de provizii și numeros material de război. LOUD KITCHENER nu a fi emisionat Londra, 0 (sosită 8)­ — Bi­roul presei este însărcinat să anunțe că în cursul lipsei tem­porare a mareșalului Kitche­ner, primul mini t u va asu­ma portofoliul războiului. Zvonurile despre demisia lordului Kitchener sunt cu to­tul neîntemeiate­ (Reuter). Populația sârbeasca nu atacă trupeie* austro-germ­ane Petrograd, 7 (sosită 8). — Gu­vernul sârb desminte, în mod for­­mal, toate informațiunile cari pretind că populația civilă, băr­bați și femei din Serbia, trage a­­supra trupelor austro-germane. Toate aceste informația»..! sum iade și au fost răspîndite în mod sistematic de agenții austro-ger­­m­ani, spre a îndreptăți grozăviile nemai­pomenite pe cari trupele lor le făptuesc asupra populației sârbești de pe teritoriile ocupate. (Westnib). Pe­iro Hi Dieccidental CtB mati­cat belgi»î) Le Havre, 5 (sosită 8).­­ Artileria inamică foarte ac­tivă a bombardat cu violen­ță pozițiunile noastre de la nord-est de Ooutkerke și sud de Saint Jacque Capelle. Ba­teriile noastre au ripostat cu vigoare, trăgînd în special ca represalii asupra localităților Leke Saint Pierre Cappelle­­(Havas). Luptele din Aisne, Oise și Cl­arapagne.­Aeroplane fran­ceze deasupra Alsaciei Paris. 8. — Comunicat din 5 o­­rele 15. — Intre Aisne și Oise, în sectoarele lui Alene-Quenneviè­res. Inamicul după ce a încercat o surprindere printr’o bruscă îm­pușcătură contra tranșeelor noa­stre, a început o bombardare foarte violentă dar ineficace. « In­ Champagne am respins com­plet două noui atacuri germane cu­­ granate contra tranșeelor noa­stre de la­ Lacourtine. Germanii au făcut iar uz de lichide infla­mabile Nimic d­e semnalat pe restul frontului. * In Alsacia una din escadrilele noastre a sburat peste Dornach, tom­bardînd uzinele în cari Gem­­­anii fabrică gaze sufocante. (Havas) ­81) PRIVITA în Rusia situația generală politico-militara Petrograd, 5 (sosită 8).­­ Pe frontul rusesc cum și pe celelalte ieșive ale războiului, ostilitățile se micro în avantajul aliaților, ceea ce nu ascund nici chiar ul­timele comunicate ale cartieru­lui general german. Viteaza armată a Serbiei opu­ne atacatorilor o rezistență ad­mirabilă și isbitoare. Ori­cît da serioasă ar fi situatranea Ser­biei, ea este totuși rănit mai pu­țin de­cît a Puterilor­­ Europei Centrale și a aliatei Ior Bulgaria. Ferma hotărât a Statelor în­­țelegerii de a face tot " nasibi"? pentru a ajuta pe­ Serbia, răs­toarnă toate scopurile Germaniei și Bulgariei. Daca mareșalul Mackensen amenință Serbia înainte ca aliați să facă să a­­jumgă întăriri îndestulătoare. Puterile înțelegerii au totuși toa­ta șansele, dacă nu as a hsa Constantin opolsll de a bate Etsraman cel puțin armata oto­mană și de a bara la nord și la sud căile ce conduc la capitala turcească, înainte ca mareșalul­­ Mackensen să isprăvească ope­rațiunile sale în contra Serbiei.­­ Bombardarea Târnei de către flota rusă a fost cea mai bună probă pentru poporul bulgar că afirmațiunile d-lui Radoslavoff cu privire la campania în contra Serbiei, care ar fi fost întreprin­să cu asentimentul Rusiei, nu este de­cît o grosolană minciună. *5* Dacă orizontul militar devine îa mod considerabil mai limpe­de, orizontul politic nu este încă limpede. Discursul d-lui Asquith și declarațiunea d-lui Briand formează bazele invatabile pen­tru acțiunea combinată a aliați­lor. Dar în Orient e! apropiat norii întunecă mereu situația­­nea ; totuși, și acolo se simt cu­rente de aer anima­nd însenina­rea orizontului. Succesele persis­tente ale armatelor ruse întăresc asigurarea că Germania se va găsi în Balcani noui aliați. * Criza ministerială greacă pri­mește în acest critic moment o însemnare deosebită ; cuvîntul aparține din nou regelui Con­stantin, căruia d. JSaimis îi va explica mai bine de­cît înainte ceea ce aliații și Germania ar aștepta de la Grecia. (Westaik). SEFITI úTUL Ulf I­ Soc. „Tinerimea Româna“ la biserica Sf. Vie Gorgani, Duminică, 25 Octombrie, la ore­le 10 dim., s­a oficiat un serviciu divin de către P. S. Calist Epis­copul Argeșului, înconjurat de doi diaconi și de preoții Gibescu, P Georgescu, Florescu și G. Georgescu, pentru începerea ac­­tivității a celui de al 38 an al soc „Tinerimea Română’’. Răspunsurile au fost date în »».mod admirabil de corul biseri­­cei, sub conducerea d-lui Jeleș, cor alcătuit din inițiativa d-lui h 1 Dim­itrescu, epitrop al bise­ricii. A asistat un public foarte nu­meros, în care am observat pe Păr. Nazarie, d-nii Badea Cire­­șeanu și Mihalcescu, profesori universitari, d-nii general Al. Hiotu, colonel Minovici, Meri­­șoanuu, inginer Bănescu, St. V. Nanu și Al-Dem, profesori se­cundari, Zamfirescu, lenin, Păr. Balamace, comandor Negru, ma­ior Gh. Ionescu, Anghelescu, Ma­­rinescu, Fotino, Chivu Costescu, Antoniu, inginer, Ap. Dumitres­­cu, V. Teodorescu, I Andonescu, N. Zlotescu, etc. Au asistat de asemenea d-nele Barozzi, Pre­­descu, N. Dumitrescu, Costescu, Anghelescu, Alexandrina Dumi­tres­cu, C. Dumitrescu, d-șoarele Moșoiu, d-na Lucia Berbescu. Euf. Teodorescu și alte numeroa­se persoane cari ne scapă. Arhimandritul Scriban a ținut o foarte frumoasă predică, iar la finele serviciului, d. N. Dumi­trescu, președintele societății­, a ținut o înălțătoare cuvîntare, pe care regretăm că n’o putem pu­blica, din lipsă de joc organizat dc so­sirea Ministrului rus din Sofia în Capitală dri dimineață la orele 11 juni a­ sosit­­ în Capitală cu un vagon special, atașat la trenul de persoane care venea din Giurgiu, d. Saginschi,­ ministrul Rusiei la Sofia, care—după cum se ști’— n‘a putut părăsi capitala­­ Bul­gariei,­­ din cauza boale­i, atunci cînd s-au rupt relațiunile­,diplo­matice între­­ cele două­­ state,. La gara de Nord d. Savinschi a fost întâmpinat de d-nii ,Po­clevschi-Koziel, ministrul Rusiei în Capitală ,și colonel Semenov, atașat militar rus. D. Savinschi e găzduit la le­­gațiunea rusă SENTINȚĂ în procesul dintre ziarul „Universul" și d-nii Virgil Dărăscu și Stelian Popescu. D. V. Dărăscu și St. Popescu au cerut înființarea unui­­ oe­­chestru judiciar asupra ziarului ,,Universul“, pe baza unei ac­țiuni ce au introdus la Trib. Il­fov sectia comercială, prin care pretindeau că li s'au dat în lo­cuțiune acel ziar. Tribunalul în audienta data 10 iunie 191S a pronunțat ur­­­­­ăt­oarea sentință: TRIBUNALUL. Asupra cererei de înființare a unui sechestru judiciar făcută de d­-iLi Virgil Dărăscu și Ste­lian Popescu cu petiția rege­ n-­ul 25709/915 din­ 16 Main 915 pentru­ conducerea­ administra­ției și adunarea veniturilor fondului comercial „Ziarul Uni­versul“ precum și asupra cere­­rei complimentară reg­ n-rul I 1 7580 din 27 Main 1915 prin­­ care se cere execuți­unea pro­vizorie. Avînd în vedere actele aflate la dosar și susținerile părților în sensul concluziunilor scrise depuse la dosar. Avînd în vedere că în fapt se constată că la 9 Maiu 1915 d-na •Theodora C. N. Dumitrescu- Câmpina proprietara ziarului „Univer­sul“ prin procura aut. de Triîi. Ilfov S- Notariat -Ia n­rul 7652/915 însărcinează pe recla­manții V. N. Dărăscu și St. Po­pescu cu administrarea averei sale paraternale, compusă din fondul comercial „Universul“ desărcinînd­ cu totul și ridicînd orice, drept soțului său N. Du­­mitrescu-Câmpina fostul ei pro­curator contra căruia intentea­ză acțiune de despărțenie la 12 Mai 1915. La 14 Maiu 1915 d-na Theodora C. N. Dumitrescu- Câmpina închee cu d-nii V. Dă­răscu și St. Popescu cu actul autentificat la­ n­rul 7867/915 de Trib. Ilfov S. Notariat un con­tract de locațiune prin care în­chiriază acestora, cu începere de la 15 Maiu 1915 pe termen de 5 ani și cu drept de prelungire pe alți 5 ani tot fondul comercial «sub denumirea “,Universul“ pre­cum și, editura ziarelor „Uni­versul“, „Universul literar“,­­„Veselia“ ,și „Ziarul Călători­ilor“. După ce reclamanții notifică soțului N. Dumitrescu-Câmpina procura ce au primit d ola d-na Theodora N. Dumitrescu-Cfim­­na, ei primesc din partea soților Dumitrescu-Câmpina, cari pro­babil se împănaseră în răstimp două modificări prin care li se face cunoscut de aceștia că li se­­ revoacă procura dată la 9 Maiu, li se anulează orice amestec în conducerea ziarului „Universul“. D-nil V­ Dărăscu și St. Po­pescu intenză atunci cu petiția reg. Ia a­nul 25708 din 16 Maiu 1915 acțiune contra soților Du­­mitrescu-Câmpina prin care cer respectarea dreptului lor, de folosință asupra fondului de co­merț, „Universul“ daune comi­natorii de 50.000 lei pe zi pre­cum și daune morale de 1000.000 iar pe baza acestei acțiuni prin petiția reg. n-lul 25709 din 16 Mai 1915 fac și o cerere de­­ în­­ființare a unui sechestru judi­ciar, cerere care face obiectul procesului de față. Avînd în vedere că în drept potrivit art. 1623 c. civ. ,și 615 pr. civ. fhodificată la 1900 judecă­torul va putea după cererea ce­lui interesat, să încuviințeze un sechestru asupra bunului sau lucrului comun, a cărui proprie­tate, posesie, administrația sau folosință se discută, ori de cîte ori există un proces a­­supra proprietăței sau pose­­siunei unu­i lucru mișcător sau asupra administrației ori folo­sinței unui lucru comun. Considerînd că, deși după o jurisprudență constantă, s-a de­cis că termenii legei sunt enun­­ciatori iar nu restrictivi, căci sechestru fiind o măsură de conservare, era imposibil ca le­giuitorul să fi determinat toate cauzele în care asemenea mă­suri se impun, totuși lăsînd la o parte discuțiunea dacă juris­prudent se referă numai la art. 1632 c. civ. sau se aplică și a .art. 615 pr. civ. e clar că ori­care ar fi speța procesului, spe­țe ce legiuitorul nu a putut enu­­măra în întregimea lor și s-a mărginit a le enunța exemple grația obiectul litigiului, adică lucru asupra căruia poartă fie acțiune în revendicare, fie ac­țiune posesorie, fie discuțiunea­­ asupra administrațiunei sau folosinței, fie oricare altă acțiune, cum ar­­ fi de pildă petiția de criclitate, anulare de testament, acțiunea unui legatar particular contra moș­tenitorului beneficiar, acțiu­nea unui consociat, pentru ad­ministrația­­ fondului social, etc., etc­, trebue­ să fie un lucru co­mun sau un lucru, asupra că­ruia se ridică o pretențiune de proprietate sau de posesiune, posesia anime-domini, iar nu de simplă detențiune și aceasta rezultă clar at­it din textul art. *1682 și 615 cit și din întreaga doctrină și­­ j­urîspru­den­ța care nici nu pomenește de vreo discu­tiune asupra înființărei unui sechestru cerut în alte cazuri. Considerînd că în speță recla­manții Virgil Dărăscu și Sf. Po­ fiu ridică nici o pretențiune a­­vînd de obiect proprietatea sau posesiunea fondului de comerț „ziarul Universul“ și nici nu in­vocă comunitatea acestui fond de comerț, acțiunea lor fiind o simplă acțiune personală, avînd de obiect o locațiune de fond co­mercial în drept de folosință cu titlu de locațiune asupra unui lucru ce nu este comun, o obli­gațiune de a face, care după art. ■610, 613 pr. civ. le dă dreptul a cere odată cu acțiunea prin­cipală un sechestru asigurător iar nici decum­ un sechestru ju­diciar. Că în asemeni împrejurări ar fi nu numai ilegal dar și absurd a se lua administrația unui bun adevăratului proprietar sau po­sesor pentru a o da altei per­soane, în folosul unei părți care nu pretinde nici un drept de proprietate sau posesiune­­ asu­pra lucrului și nici nu invoacă comunitatea acestui lucru între el și proprietarul deținător și care nu are decît un drept per­sonal asupra persoanei pîrîtului. Că prin urmare cererea de se­chestru judiciar făcută de d-nii Dărăscu și Stelian Popescu, este nefondată în drept și urmează a se respinge ca atare. Avînd în vedere că de altfel pentru admiterea unui sechestru judiciar nu este de ajuns ca să existe un litigiu relativ la pose­­siune, proprietate sau ad­ministrație și folosința un­mui lucru comun, ci trebue neapărat ca să existe un in­teres vădit, un pericol pentru una din părți de a lăsa pe cea­laltă parte în posesiunea, care formează obiectul litigiului pe­ricol lăsat prin cuvintele „jude­­cinta va putea]a suverana apre­ciere a unei întregi averi din mîna unei persoane și a o în­credința unei alteia, trebue să fie cu mare băgare de seamă și să nu admită cererea decît în cazuri grave în care interesul părților e bine stabilit și peri­col notoriu. Considerând că în speță recla­manții V. Dărăscu ,și St. Po­pescu invoacă două specii de mo­tive pentru a-și dovedi interesul aplicărei sechesturlui și perico­lul ce ar exista pentru­­ ei de a lăsa „Universul“ în mîna pro­prietarului, întîi motive de inte­res personal cum de pildă, inca­pacitatea dlui Dumitrescu-Câm­pina de a conduce o afacere atît de importantă, nesuficient, a­­verea acestuia pentru a răspunde de daune eventuale și dispari­ția sau stricarea posibilă a ma­terialului tipografiei și în al doilea rând, motive de interes general național directiva con­trazie sentimentelor publice ce o dă actuala Direcțiune ziarului în marile probleme politice la ordinea zilei. Considered că primele moti­ve sunt nefondate deoarece „U­­niversul“ funcționează în condi­­ți­i excelente de 12 ani, de la moartea fostului lui proprietar Luigi Cazavilan și-și păstrează și chiar mărește atît tirajul, clien­­telă cît și situația lui de frunte printre ziarele populare, fără culoare politică și nu se poate concepe de ce, deodată, sub ace­iași direcțiune el ar decădea pînă în atîta încît să nu rămîe în mîna­ cîștigătorului de fond decît­ un lucru ruinat, deoarece pe­n­tru daune la ce ar putea fi obligat să plătească recla­manților, d-na Dumitrescu-Câm­pina are ca avere însuși fondul comercial al „Universului“ com­pus din mobile, mașini, uzină electrică, material de tipografie etc. a cărei valoare foarte mare cum însuși reclamanții o cunosc întrece cu mult valoarea dau­nelor ce s‘ar cere și e suficient, pentru a acoperi aceste daune în caz de s‘ar cere ini sechestru asigurător, deoarece e inadmisi­bil a se crede că proprietara, și va strica sau nimici propriele sale materiale care-i servesc la producerea unui venit de cel pu­țin 200.000 lei anual, sumă cu care reclamanții au găsit avan­­ta și de a închiria fondul comer­cial al „Universului“ și pentru că Un sechestru asigurător ar fi suficient pentru a împiedica pre­darea acestor materiale, deoarece în fine aceste motive nu pot fi invocate de orișice persoană, fie el chiar chiriașului care cere executarea contractului de în­chiriere, ci numai de un copro­prietar, consociat sau­ de un pre­tendent." la proprietatea sau po­sesia lucrului, căci dreptul de proprietate asupra unui lucru comportă dreptul d­e a uza și a­­buza. de el și n­u poate nimeni decit acei ce ar avea și dînșii un drept de proprietate asupra lucrului să­ scoată din mîna proprietarului sub pretext că nu știe să­ administreze. " Considerînd că ultimul și principalul motiv invocat de re­clamanți, singurul asupra că­ruia se insistă pentru dovedirea pericolului ce există de a se lăsa a

Next