Universul, ianuarie 1926 (Anul 44, nr. 1-25)
1926-01-01 / nr. 1
t*■i ■X"' S & & T W Galati, 29.— Tribunalul s. II-a a declarat în stare de faliment pe comerciantul de manufactură și stofe Paul Minster din strada Domnească. In acelaş timp parchetul de Covurlui a fost sesizat spre a vedea dacă s’a săvârşit delictul de bancrudă și anume de ce natură. Afacerea a fost repartizată cabinetului 2 de instrucţie şi de preşedinte-jude instructor Ion Popescu a stabilit că Paul Minster, originar din Rusia, refugiat, s’a stabilit în Galaţi în 1922 şi a deschis un magazin pe str. Domnească pe bază de credite mari ce i s’au acordat de marile case de manufactură din ţară. Cunoscut în Polonia, Paul Minster obţinu încrederea fabricanţilor polonezi, cari i-au acordat mărfuri pe credite. La început afacerile mergeau foarte bine şi situaţiunea dificitară a falitului nu pare a fi isvorâtă din operaţiuni curate de noroc, căci din cercetarea registrelor sale reese că vânzările numeroase făcute pe credit, au provocat prin neplata, din partea debitorilor parte căzuţi în stare de faliment, dezastrul firmei. Trebue de menţionat că Paul Minster a înregistrat pierderi destul de mari la debitorii faliţi Brand & Solomon Nathan Nathansohn, Chivu Griniberg, Rosenberg, etc. Intre principalii creditori ai acestui faliment, care se ridică la peste 30 milioane lei, sunt: Banca Comercială Romană 1.138.467, Banca Marmorosch, Blank 8500 franci francezi, L’Asociation D’Exportation L’industrie textile polonaise 10.138 dolari, J. Goldenberg 9000 coroane cehe, d. Neuheiser & Co. 2055 Bresterlijie. Banca Chasovellow 111.514 lei. Societée „Zawerde’ 5900 dolari, Banca Winter 760 dolari, Compagnie Belge 769.70 franci belgieni, etc., etc. In timpul Instrucției de judecător Ion Popescu primește din partea lui Paul Minster un certificat medical, că , se află grav bolnav la domiciliul său din avenue d’Sena 60, Paris, unde fugise. Certificatul nota că Minster are plăgi (răni) exantematice, că starea sa îl obligă de a urma un tratament de cel puțin 3 luni şi că este oprit de a se deplasa. Minster regretă că nu poate să participe la împărţirea averei sale, dar era foarte mulţumit că a fugit peste graniţă. Deoarece falitul n'a făcut în cele 8 zile dela încetarea plăţilor declaraţiunea cerută de art. 703, nu s‘a prezentat înaintea jude lui si ridic, ci a fugit tomai la Paris, s’a stabilit că Paul Minster a săvârşit delictul de bancrută frauduloasă, împotriva sa sa lansat mandat de arestare. FALIMENTE DE 100 MILIOANE LEI Cunoscuta firmă „Comerţul Basarabean’’ din str. Mare, proprietatea Leo Haffner, Goldmann şi alţii, despre care se spunea că va cere moratoriu, a încetat plăţile. Pasivul se ridică la 20 milioane lei. Prima cerere de declarare în stare de faliment a fost introdusă de firma Bogoroff. S-a cerut declararea în stare de faliment a casei de manufactură „Mercur” din str. Mare. Pasivul se ridică la 16 milioane. Tribunalul urmează să se pronunţe asupra cererei. S’a mai cerut declararea în stare de faliment a manufacturierilor : Charles Rosenthal din str. Belvedere, B. Belski din str. Artelor, M. Nusimovici, S. Kauschauski, Sami Leibovici şi R. Herşcovici din str. Traian. La bursă a produs senzaţie cererea pentru declararea în stare de faliment a soc. „Cereale export’’, al cărei pasiv se ridică la 40 milioane lei. „universul” in ţară Ilie meri falimente la Galati » — MaauSacfiarlstal Paal Mtaster a lost declarat lallt iraadaios. - Alte IGO milioana la mássá (alimentului * 0 bandă de spărgători In judeţul Covurlui ajutorul de primar al comunei Cudalbi primea lucrurUe furate. Interesantele declaraţiuni lucruri|Q spargatorilor Galaţi, — D* câtva •i-a făcut apariţia în Judeţid Or variul o bandă de spărgători, care a dat atât de mult* ,,lovl.uai*- Hi comuna Cudaibi, încât a îngrozit papamasac. * jandarmi. Intr’o noapte banda a «part un aici de la casa femelei Ileana C. Ciobanu, s’a Introdus înăuntru şî a furat câţiva saci cu lână. De acî spărgătorii au Intrat în oua femelei Saft* C. lătrat de unde au furat haine şi lenjerie. Spărgătorii au trecut apoi la casa Iul Coatin Gropari, au spart iun zid construit numai In paianta, a’au introdu» In casă «i au furat numeroase lucruri casnica. Dar, banda nu s'a mulțumit cu lucrurile luxate; In zorii silei au mal spart casa săteanu iul Ion Ciormnilla, de unde au furat întreaga gospodăria î A doua zi s’au tras clopotele tn comună. Populaţiunea, un nupăr de aproape 6000 suflete,a de notat că comuna Cudalbi este cea mal mare din Judeţul Covurluî adunat la jandarmeria şi’s’a pus In urmărirea Îndrăzneţilor spărgători. Aceştia nu s’au Intim «I * doua noapte «w ' noul furturL Astfel, ' trodus In casa s&u gu Gologan, de • cruri casnîce «Îd de la casa furând lucruri A treia zi acei nat o cloșcă cu 10 , femelei M&ria Tiu, eludarea gardului s'a tei curtea vecină, la tec oplească de unde au K muri și lucruri casnica ^ RESTAREA BANDEI rtpetlt timp nu, IUe Fluture, Costică Gradea, loniţă C. Ropotaru, Ghiţă Brehoianu şi Dunait-” RKU’°n" La primele c bandei, Sargu N tatr’una din ttSÎOrin Ulanu la ajutorul dtr Lungu, care poţi să-mi faci rău”. Un răspuns’am inţeles cu oxvlanu şi cu ceilalţi tovarăşi ca imediat să spargem oase femelei Ileana Ciobanu, care avea multa ises După ce am dat lovitura am venit la ajutorul de primar acasă şi m’a Întrebat de unde am luat lucrurila In curte mă aşteptau ceilalţi tovarăşi şi drept răsplată pentru lâna furată, ajutorul de primar Lungu ne-a adus In curte o oală cu vin şi ne-a cinstit“. Dumitru Brelanu, fost argat în serviciul ajutorului de primar loader Lungu, a declarat atât la jandarmerie cât şi la Instruc-. ţie, că ajutoru de primar II punea să fure găinile din sat. Der ori II Îndemna şi chiar să fure porumbul de pe arţinând sătenilor. -ul de Instrucţie A vătta tot regel bande, pe ajuți—an mnt. ngu, e m t 'gu ! ArlUI va urmă se ruga pentru un mântuitor al popor voinţa Domnului să vă pierdeţi voi. El ne va trezi , care va da de mâncare flămânzilor, şi vă va duce muri bune”. Atunci Gösta simţea că protoereul vorbeşte de să-şi dea viaţa pentru săraci. Şi mulţi, cari îl auzea spuneau că totul va fi bine, dacă Gösta îi va ajuta. Dar Gösta luă drumul spre munţi şi dispăru cui pădurilor. ^ fife: III CU înaîntea anului, în care domneau V păst°rita se jucau împreună în păd căsuţe din pietre, culegeau fragi sau mure, şi fluere de cotină. Erau născuţi amândoi în pădure inimafvJ®onacul lor. Trăiau bine cu toate fiinţe: .cum ai trai în pace cu slugile şi cu animalele de catril „• sus. vulpea erau câinii lor, nevăstuica pisicii şi veventeie erau camarazii, urşii şi cerbii viţei. Uit® şi cocoşi de munte stăteau In coliviile lor, bra: Serbarea dela orfelinatul din Brăila Brăila, 27 Dec. Sâmbăta 26 cor., orele 10 luni dim., s'a dat la orfelinatul Ocrotirea orfanilor de război, o frumoasă serbare la care a luat parte şi d. Gr. Trancu-ţaş*, preşedintele regiunea a II-a a acestei societăţi. : Corul orfanilor a deschis serbarea cu un han, după care d-na Ghteanu, directoarea orfelinatului a tricut la numele micilor orfani o mişcătoare cuvântare prea mărind pe binefăcătorii cari ajuta pe copiii celor căzuţi pe câmpul de onoare, pentru întregea neamului. A răspuns d. Trancu-Iaşi, arătând zelul şi activitatea d-nei Okabturdza, prezidenta acestei societăţi, care depune o dragoste parintească pentru micii orfani. Serbarea s’a terminat cu presa „Anteriul lui Arvinte”. Toţi invitaţii şi membrii în comitetul orfelinatului, precum şi corpul profesoral au fost Invitaţi in cancelarie, unde li s’au servit gustări. D. Trancu-Iaşi a felicitat călduros pe d. Matei V. Sassu pentru opera frumoasă şi patriotică ce prezidează, şi care poate servi ca model celorlalte oraşe. Tifos exantematic şi variolă la Tutova Bârlad,27 Dec. In com. Băcani, s’au declarat două cazuri de tifos exantempic. Bolnaviisunt locuitorul Gheorghe Duţă şi fiul acestuia, Ion, în vârstă de 5 ani. Deasemeni, s’a declarat variolă în comn. Bogdăneşti. Victima e copilul Micu Codreanu. In vârstă de 4 ani. Pacienţii au fost internaţi In spitalul „Belificaari”. ~ ~Serviciul sanitar judeţean a luat măsuri pentru combaterea celor două molime. Papa îşi ucide părinţii laţi, 29 Dec. — Se anunţă din Orhei că pe şoseaua naţională, au fost găsiţi asasinaţi Nicolae Donaş şi soţia sa Ana. Ambele cadavre erau oribil mutilate. Cercetările au stabilit că autorul fiorosului asasinat este chiar fiul victimelor, numit Nichifor, care locuieşte In com. Călărași. ^Monstruoasa crimă a fost comisă In complicitate cu alți indivizi. Mobilul nu este cunoscut Prima nunf normei. UNIVERSUL Iaşi 29 Decembrie,. 1 NENOROCIRE • O mare nenorocire s’a întâmplat la corn. Lungani, de lângă Iaşi. Pe când Iordache Partenie şi Maria Păun Încercau să scoată lut dintr’o lutărie a acelei comune, malul s’a surpat. Ambii au fost îngropaţi de vii. Când au venit sătenii la locul nenorocirii, cei doi nefericiţi erau morţi. , \ . ÎNFIINŢAREA UNUI INSPECTORAT DE MIŞCARE Am anunţat că pe ziua de 1 Ianuarie, va fi desfiinţată regionala c. f. r. Iaşi. In locul ei, va fi înfiinţată inspecţia VII de exploatare, cu serviciile mişcării tracţiune şi IntreţinereL ir..’. Acest serviciu de exploatare va cuprinde liniile Vereşti, Roman, Buhăeşti, Vasile-Lunu, Crasna—Huşi, Dolhasca—Talciiceai, Cucuteni—Dorohoi şi Ieorda—Botoşani. *”’ v"'. ACCIDENT Un car răsturnându-se de pe podul pârăului Calcavna, a căzut în apă. Conducătorul carului a fost grav rănit, un cal ucis şi carul sfărâmat uî'. NUMIRE ' D. prof. Ion Lupu a fost numit inspector şcolar, în locul drlui Gh. Manoliu. ' ;;c. EPIDEMIE Scarlatina a izbucnit In .com. Tatpeşti _ ARESTĂRI In urma unui ordin al potitiei Bucureşti, au fost arestaţi la Iaşi, C Popa şi Andreescu şi trimişi In Capitală. V - INCENDIU : : r Un incendiu a cauzat însemnate pagube la locuinţa ţi lui Braunstein, din str. Sărăriei. 30 Decemb. s jaf . Mai mulţi dezertori constituiţi în bandă au atacat diligenţa poştală care face cursă intre Băiteni şi Târgu-Frumos. ’ ' Conducătorul diligentei Minai Gheorghiu a fost maltratat, iar bandiţii l-au jefuit de o Însemnată sumă de bani ce o avea asupra lui. Jandarmii anchetează. MORT DIN CAUZA GERULUI Pe drumul Spinenilor a fost găsit în urma topirii zăpezii cadavrul lui Pavel Scorteanu, originar din Andrieşeni. Cercetările au stabilit că numitul a fost surprins în ajunul Crăciunului, pe când se afla pe câmp, de un viscol puternic şi a murit îngheţat ÎNTRUNIREA AVOCAŢILOR Avocaţii baroului din Iaşi au ţinut o întrunire în sala baroului din palatul justiţiei. S-au discutat diferite reforme ale ministerelor de justiţie şi de finante, printre cari legea accelarării judecăţilor şi noua ..lege a timbrului. In privinţa legii accelerării judecăţilor, părerile au fost contradictorii şi s'a decis ca avocaţii să-şi formuleze dezideratele în scris cari vor fi înaintate prin decanul „Uniunii avocaţilor’’ din Bucureşti. Legea timbrului a fost combătută, avocaţii protestând împotriva taxelor exorbitante prevăzute de această lege. S’a votat o moţiune în acest sens, arătându-se că nouă lege împiedică lumea săracă de a se folosi de justiţie. CLERICALE P. prof. loan Petrovici a fost ales în adunarea eparhială a episcopiei, Hotinului • .?• banchet . ■ . Pentru banchetul oferit demagistratura şi baroul, avocaţilor, din Iaşi, în onoarea d-lui ministru Mârzescu, care va fi la 2 ianuarie, au fost invitate 150 persoane. HOŢI ARESTAŢI Au fost arestaţi muzeranţii Ioan Brătulescu şi Alexandru Meresciu, autorii unor furturi. ' FURT ' . ’Un necunoscut a furat die ghişeul casieriei Ateneului popular o însemnată sumă de bani, ce aparţineau d-nei Maria Păun din serviciul casieriei. P.Neamţ SINUCIDEREA UNUI HOŢ Ioan Nica, un vechiu puşcăriaş, a fost prins pe când săvârşea un furt la fabrica rtft Kmrí idin PannlftKfi Thr»a observat un cărăuş transportând o mare cantitate de fierărie. Dus la poliţie şi luat de scurt, a mărturisit că a furat Tirgu-Mureş SERBAREA DE CRĂCIUN DE LA ŞCOALA PRIMARA „PRINCIPELE CAROL’’ îngrijirea copiilor orfani şi săraci, a fost una din preocupările principale ale şcoalei primare „Principele Carol” din oraşul nostru, şi distribuirea darurilor de Crăciun la această şcoală, a fost în fiecare an, un prilej de sărbătoare, aşteptat cu multă nerăbdare de copii şi părinţii nevoiaşi. Atenţiunea deosebită pe care a dat-o M. S. Regina, acestei şcoli, cu ocaziunea trecerei sale prin Târgu- Mureş, a fost desigur o răsplată bine meritată a activităţei filantropice ce se depune aici. In anul acesta, sărbătoarea pomului de Crăciun a decurs intr’o atmosferă dintre cele mai emoţionante, In prezenta unui public numeros. Revizoratul şcolar a fost prezentat prin d. revizor Ieronim Puia, Eforia şcoalelor prin d. profesor Nicolae Sulică, iar asociaţia corpului didactic din Tg.-Mureş, prin d. profesor Constantin Georgescu. Serbarea s-a deschis prin cuvântarea directorului şcoalei d. Ioan Boca, care a arătat că rezultatul colectei pe care a făcut-o anul acesta, pentru elevii săraci, a fost frumoasa sumă de 40 mii lei, dintre cari 25 mii lei au fost daţi numai de comerciantul Ludovic Szilagyi. Restul a fost dăruit sau colectat prin diferite liste de d-nii G. Renner, dr. Aurel Ciupe, D. Goftor, Baca Marmorosch, L. Schwartz şi Oficerul stărei civile, d. Oliver. Perhaiţă. Din suma colectată, s’au cumpărat haine şi ghete, pentru 40 elevi săraci, 20 români şi 20 minoritari. Programul serbării executat cu o deosebită pricepere sub conducerea d-nei directoare Lucreţia Keked, a constat din recitări," colinde şi cântece religioase, cari au fost răsplătite cu numeroase aplause şi bişări de publicul asistent. In numele Eforiei şcoalelor şi a părinţilor copiilor, d. profesor Nicolae Sulică, a ţinut o cuvântare ocazională, a arătat marea operă educativă şi filantropică care se desăvârşeşte la această şcoală, graţie devotamentului şi silinţelor conducătorului, şi gra-ţia generozităţei inimilor caritabile cari răspund la timp nevoilor micuţilor, viitoare generaţie, cari conform exemplului văzut, vor ajuta la rândul lor pe alţi mici săraci. O scenă emoţionantă a fost aducerea de cei 10 elevi mai cu stare, de haine uzate pe care le’a oferit colegilor lor săraci, pentru care d. revizor şcolar Puia, i-a răsplătit sărutându-i în plin public, şi mulţumindu-le prin cuvinte, cari au impresionat până la lacrimi atât pe copii cât şi publicul de fată. Serbarea s’a terminat printr’o masă oferită copiilor săraci, iar celorlalţi prin pachete de bomboane şi cozonaci cari s’au distribuit. MIŞCARE IN MAGISTRATURA D. Aurel Bârsan a fost avansat preşedinte al Curţi de apel, în locul d-lui Romul Pop, mutat la Braşov, iar d. Popescu preşedintele Tribunalului a fost numit Consilier al Curţi de apel. Pe ziua de 1 Ianuarie următorii magistraţi sunt mutaţi la Curtea de apel din Braşov : Procuror general Macarovici şi consilieri de la Curtea de apel: Cetăţeanu, Mavrodineanu, Bălan şi Diaconescu. RAL Asociaţia profesorilor din localitate va da în seara ,de 16 Ianuarie, un mare bal în sala de oglinzi a Palatului Cultural. ARTISTICE Trupa de operetă şi comedie a teatruluimaghiar, a reprezentat cu mare succes , opereta : „Sărmanul Cioban’’, in care primadonele : Bicso Margit, Fekete Rorsi, şi tenorul Rohándy, au fost interpreţi , admirabili atâtca voce cât și ca joc de scenă. „Grănicerul“, care exploatează marile păduri din Gura Holţii, după ce a devenit cunoscută în toată regiunea că plăteşte rău lucrătorii, s-a dus la mararmureşeni ,pe care i-a băgat în toamnă un lucru, fără să-şi bată mult capul cineva cu ei. Casierul acestei soc. este primarul Nicu Ortovanu din Şarul Dornei, om trufaş şi beţiv. Lucrătorii maramureşeni au anunţat că pleacă de Crăciun acasă şi au cerut socoteala şi plata. Casierul a declarat că n’are bani şi că le poate da numai atât cât le trebue de drum până acasă, ceea ce lucrătorii l-au refuzat insistând să le plătească tot, casă-şi cumpere şi ceva pentru familiile lor. Atunci primarul în tovărăşie cu Mihai Aniţei şi alţii de tagma lui au scos revolverele şi-au somat lucrătorii să plece înapoi în pădure, fiindcă de plată deocamdată nu-i vorbă. Văzând că lucrătorii vor să plece lax —»Umbrflziil- primailor, did pe»rt, l-a , întreit, şi dus în tara ma uin coe mai a, pe sporbă- Crif rasijuu v^uerie, din satlif M-rea Bistriţa, fiind beată, se luă la ceartă cu Hie Tololoi şi la un moment dat dânsa îi dete o puternică lovitură de cuţit în abdomen. Criminala a fost arestată. CRIMA UNEI MAME De vre o 5 luni se afla în? serviciului d-lui D. Abramoriiei, tipograf,, o fată în etate de 20 ani, numită Paraschiit Zaharia din Buhalniţa. Duce sa fiind în relaţiuni de idtoter goste cu un tânăr, a rămas gravidă şi de ruşine a plecat din satul ei, venind la oraş şi ocupând un serviciu. Ea ,a ascuns așa de bine Jardofte încât stăpânii n’au bănuit că servitoarea lor se am gravidă în a 9-a lună. Zilele trecute fiind cuprinsă durerile facerei Parasem v®^&A dus în latrină undeja născut un copil pe care, învelit într’un ziar, l-a aruncăt în latrină. Copilul a căzut pe te aşa că a rămas in viaţa. Vecinii fiind atraşii ce niş-_te ţipete de copil care veneau din latrină au alergat la faţa locului. Poliţia fiind avizată au venit subcomisari Cazacu şi comandantul gardiştilor. Acesta din urmă reuşisă scoată copilul afară dialătrină. Starea mamei fiind gravă a fost transportată la spital. Copilul a scăpat cu viaţă. FURT Intr’una din nopţile trecu- te sergentul din post I. Radu — Tribunalul a admis moratoriul cerut de cofetarul Zalman Herşcu. Tecuci TEATRALE Artiştii Teatrului Naţional din Bucureşti, în turneu oficial, sub conducerea d-lui R. Bulfinski şi cu concursul d-nei Cleofan Cernăteanu, vor reftrezetta în sala Teatrului Coloniilor şcolare din acest oraş, în serile de 4 şi 5 Ianuarie.. . tragedia „Faust“ şi comedia „Bărbierul din Sevila“. . ■ SERBĂRI POPULARE ŞI AJUTOARE COPIILOR SĂRĂCII, ajunul Crăciunului s-au dat serbări la centrul de aviaţie, sub comanda d-lui maior Giurcă, la şcoala profesională de sub conducerea d-nei Russu, precum şi la şcoala normală, de sub direcţia d-lui Şt Gorodeanu, unde pe lângă producţiile teatrale, recitări şi cartri, în legătură cu viaţa şi naşterea Mântuitorului, s-au împărţit copiilor săraci şi văduvelor, numeroase daruri, constând din obiecte de îmbrăcăminte, hrană şi bani, pentru alinarea suferinţelor celor necăjiţi. Vremea se menţine frumoasă. Ziua cald cu soare, iar noaptea puţin îngheţ. Zăpada în majoritate s'a topit încet, neproducând inundaţii, atât in oraş ca şi în judeţ, stâlp puitorul . Ist- ista, î aruncaţi la o mare aistanţă şi grav contuzionaţi, iar funcţionara Bociac Maria a fost găsită într’un lac de sânge, cu piciorul drept strivit. FURT din noapte necunoscuţi au intrat în magazinul comerciantului Rosenzweig din str. Regina Maria, furând marfă în valoare de peste 20 mii lei. Orăştie ADUNAREA POMPIERILOR Pompierii voluntari au ținut în 27 Decembrie adunarea generală ordinară, sub conducerea d-lui loan I. Vulcu, preşedintele pompierilor, la care s’a făcut dările de seamă despre activitatea corpului in anul trecut! ş. a. In urma demisiei d-lor E. Farago şi E. Speil, foşti comandanţi ai corpului, adunarea i-a reales din nou. Strehaia NENOROCIRE Ion Gherghinescu din Cârceni a fost lovit la cap de un cal al sau. A fost adus şi internat în spitalul local. BAL drn seara zilei de Duminică 27 cor. a fost în salonul Vasile Lunu din localitate un frumos bal dat de câţiva negustori din Strehaia. Muzica reg. 95 Infanterie din T.Severin a distrat publicul. TIMPUL laut Xisy«—-fo. t ynibii i läflüuig HM*1 . Cluj 29 JJbc. ARESTAREA UNUI MEDIC Tânărul, medic, dr. Somogy din Şimleul Silvaniei, a fost arestat, şi adus la siguranţă din Cluj, învinuit că ar fi provocat avorturi. El a fost predat parchetului. NENOROCIRE Duminică, în ziua de Sf. Ştefan, o societate de mai muli tineri au mers la periferia oraşului, cu săniuţa, în cu pe T.»Severin RĂNIT LA VANATOARE : Mihalache Bâcleşeanu din Hinova, fiind la vânătoare, în timpul când a descărcat un foc de armă, ţeava s’a spart rupându-i 3 degete dela măria stângă. HOŢI ÎMPUŞCAŢI Ivan Bulat şi Anastasie Rebega din com. Lupşa au fost surprinşi de locuitorul Ştefan Ioan pe când îi furau grâu din magazie. Acesta descărcând focuri de armă asupra hoţilor, a rănit pe Ioan Bufăt, care a fost internat în spital. .. . IFURT : ; - - ■ Hoţi rămaşi încă necunoscuţi au furat de la moşia, d-lui colonel Ţiuleanu din com. Secu 6 porci graşi. După cercetări, porcii au fost găsiţi într’o pădure, din care 3 tăiaţi.Se fac cercetări pentru aflarea hoţilor. CRIMA Ion Zăvadă din com. Pătulele în urma unei certe cu un consătean al său Vasile Streinu a sărit cu cuţitul asupra lui cauzându-i tăeturi grave. INCENDIU Necunoscuţi au pus foc la paele lui Ion Cornescu din corn. Snmdoviţa. SPECTACOLE La cinematograful societăţii Culturale „Teatrul” rulează următoarele filme : Marţi 29 până Joi 31, filmul „Pescăriţă din Amalfi“ dramă în 6 acte cu Francisca Bertini. Vineri 1 până Duminecă 3 ianuarie 1926 filmul „Un hoț în paradis" înscenare cinematografică în 8 acte. yri "I.. .'-' ’■v Făgăraş JANDARM ATACAT CU FOCURI DE ARMA Plutonierul de jandarmi Gh. Tova, şeful postului Vaida-Recea, fiind delegat să gereze locul şefului de post de la Vaida în ziua de 26, pe la ora 6 dim!, în drum spre Vaida. In Valea Netotului, i-au ieşit înainte trei inşi mascaţi cari l’au atacat cu focuri de armă. Un glonte l-a nimerit in cap şi unul în mâna dreaptă. Tâlharii au dispărut, iar jandarmul a fost transportat la spitalul judeţean. F£2*scnt : INSTALARE LUMINEI ELECRICE Oraşul Făltieni are lumină ectrică. Ucrările au durat 13 ani cu âtreruperi. Au început vara anului 1913, construindu-se lectrică, instaladu-se stâlpii în tot cuprinşi! oraşului şi aducându-se di străinătate o parte din moor, cablu şi diferite piese. După război. Prin venirea d-lui Const. Gideme ca primar al oraşului ralticem, s’a realizat împrumutul de 4 milioane şi lucrările au început. Deocamiliă s au luminat numai străzile principale ale oraşului, instalânduse 100 lămpi mari suspendate şi 150 becuri pe stâlpi. Periferia a rămas în întuneric. Comuna intenţionează să mai cumpere im motor Diesel de 200 H. P. când se va completa şi iluminatul restului oraşului. De la 1 Ianuarie, se va da curent la clădirile particulare, fiind înscrişi un număr de 56 abonaţi. La 6 Ianuarie se va face inaugurarea. ALEGERI In seara de 22 Decembrie, crt., s’a făcut la Clubul Intim alegerea noului, comitet de administraţie. A fost aleasa cu unanimitate listă în frunte crnd. Davidei Tatos preşedinte, Const. Gutter avocat doctor Haimovici, vice.ppe.s^^ifiţi, maior Rusu ca“sier şî Sorin Gorovei, secre.Ipgg. ț GQNSTRUCTTA PODULUI f . / .DELA BROŞTENI ii S’», aprobat suma necesară, pentru construcţia podului dela Broşteni. Lucrările vor începe în primăvară. Comună Broşteni, fiind trecută la judeţul Neamţ, lucrările vor fi executate de serviciul tehnic ăl jud. Neamţ " NOŢ PEDEPSIT Locuitorul Neculafi al Dochiţei zis Mihai, din Liteni, avea obiceiul de a se sui în trenurile de marfă, care plecau de la Vereşti spre Liteni şi arunca din vagoane , în dreptul locuinţei sale, scânduri, lemne şi altele. Zilele trecute făcând o mişcare greşită a căzut între vagoane. Roatele vagoanelor a trecut peste el, mutilându-l oribil. A doua zi au fost găsite pe câmp rămăşiţe din corp, parte fiind mâncate de câini. COPIL SFÂŞIAT Copila Anica Tocsák de 2 luni din satul Huşi, fiind lăsată singură în casă, a fost sfâşiată de rin porc. ■'» ÎNGHEŢA ’DE TRIG ’ Femeia Ioana Vasile a Profirei din Leucuseşti, intorcându-se acasă de la târg, din Fălticeni, a fost prinsă pe drum de viscol şi înzăpezită, murind îngheţată. Aiud DELA REUNIUNEA PLUGARILOR ROMANI Duminica trecută, şi-a ţinut adunarea generală „Reuniunea plugarilor români” din Aiud. Preşedintele reuniunei, d. Marian Sasu revizor şcolar, arată activitatea acestei reuniuni şi luptele ce s’au dat pentru satisfacerea justelor revendicări ale plugarilor din oraş. După ce Reuniunea a înfiinţat o bancă populară, azi şi-a luat în program să mai înfiinţeze o casină populară utde în zilele de sărbători şi în serile de iarnă, să se adune toţi plugarii, să citească revistă şi cărţi literare, să înfiinţeze cooperative pentru procurarea da maşini agricole, seminţe, etci şi pentru asigurarea vitelor. , D- Salonţiu, profesor la liceul „T. Traiorescu”, arată importanţa culturei în viaţa ţăranului român Şi stârneşte pentru înfiinţarea cât mai grabnică a casinei populare româneşti. * " ^Plăgării noştri sunt nemulţumiţi pentru lipsa de solicitudine, cu care sunt tratate doleanţele lor la primăria oraşului. Ei au cerut, în repetate rânduri, să li se dea lemne de foc dirt vastele păduri proprietatea primăriei, ca să nu fie siliţi să meargă prin comune străine după lemne. Au mai cerut reglementarea păşunatului de vite, vara, ca să nu fie primite numărul mare de vite a unor comercianţi, industriaşi şi meseriaşi bogaţi, în dauna plugarilor săraci cari numai prin aceste vite îşi câştigă existenţa. mfuri la mesele lor. Cunoşteau gătde iarna, şi când se scăldau, vedeau mpede. Nu le era frică nici de tâfăle doar aparţineau pădurii. E un bordei, în care, locuia băiatul, peste toţi munţii făceau umbră, din ridica tot anul o ceată rece. Pentru o ţaenea locuinţă nu are nimic atrăgător. Când să o ia pe păstorită de nevastă caldică împreună în bordei și să trăiască de îainte de a se putea lua ei, izbucni răzîn armată. Veni Întărât fără rană, fără vi pentru toată viata.Văzuse prea multă cât nu mai era în sire să mai vadă ,tă schimbare nu sebserva. Se duse la iriei lui. Bordeiul acut era casa lor, cum ii fericirea nu avea lc în această casă la bărbatul ei, par’căl fi Un străin. De lin război, ea nu-1 mai putea recunoaște, vorbea atât de pufin, era frică de el. cea nimic şi era lucrăi harnic. Insă nu nu credea decât în răriSingur se simţea m animalele pădurii, toiuii, mlaştina îi irea insuflă nelinişte ca ce poartă gânscuiască în ţinuturi părjei sâ-şi adune nintiri frumoase. Căci ab,„ va vedea noi la animale şi plante, meni. Nu din toae părţile. , mitul, singur nu înţelegea cesttrecuse cu l are noroc. Casa nu-i aducea birje, prar răi, oamenii curajoşi şi eraiU lumea. ] , ■. Femeia, ademenită de mâhnire, încerca să înţeleagă tainele naturii. In mlaştină şi tufişuri căuta burueni tămăduitoare. Ştia să vindece bolile, să dea poveţe bune celor ce sufereau din cauza dragostei. Se vorbea că e năzdrăvană, şi oamenii o temeau, cu toate că le era de folos. Odată femeia îşi luă inima în dinţi şi vorbea cu bărbatul de grija lui „De când te-ai întors din război, parcă ai fi fermecat”, spuse ea. „Ce ţi-au făcut ?“ El sări în srns şi mai pe ce era să o omoare. Devenea nebun de supărare, îndată ce se pomenea de război, aşa că oamenii se fereau să-i mai amintească de el. Nici unul dintre camarazii lui nu ar fi putut să spună că el făcuse mai mult rău ca alţii. Luptase ca un bun soldat. Dar spaimele văzute îl schimbase de nu mai putea vedea decât răul. I se părea că îl urăşte şi natura, pentru că şi el a luat parte la aşa ceva. Cei cari sunt mai învăţaţi, se consolează, zicând că au luptat pentru ţară şi onoare. El nu ştia decât că toţi îl urăsc pentru că a vărsat atâta sânge. Pe timpul când maioreasa fu gonită de la Ekeby, el rămăsese singur în bordeiul lui. Femeia murise, băeţii plecase. Pe timpul bâlciului însă bordeiul era plin de musafiri. Ţiganii trăgeau la el; lor le place să stea cu cei ce sunt temuţi de alţii. Cai mici urcau cărarea căruţele erau pline de aramă, copii sdrenţuroşi şi femei. Femei, trecute fără vreme, cu fetele umflate de beţie şi de tutun şi bărbaţi cu faţa palidă şi cu trupul mlădios urmau căruţele. De câte ori veneau ei la bordei, se făcea veselie acolo, aveau cărţi de joc şi viori, povesteau de furturi şi bătălii sângeroase. Bâlciul de la Broby unde fu omorât căpitanul Lennart, începuse intr’o Vineri. Voinicul Maans, ucigaşul erau fiul bătrânului din bordei. Ţiganii, stând Duminică la el! îi ofereau bătrânului mai des ca altă dată sticla cu rachiu şi vorbeau mult despre viaţa la închisoare şi mâncarea de acolo, căci le cunoşteau destul de bine- - -Bătrânul sta pe trunchiul de lângă vatră, şi nu vvorbea. Ochii lui mari şi fără luciu se uitau ţintă la ceaţa ce umplea odaia. Amurgise şi flacăra din vatră dădea puţină lumină. Lumina soirente, mizerie şi nevoie. Deodată se deschise încet uşa, şi două femei intrară: tânăra contesă Elisabeta şi fata preotului de la Brohy. Elisabeta intra ca o vedenie, gingaşă şi strălucitoare în frumuseţea ei cea blândă. Le povestea oamenilor că umblase toată ziua în căutarea lui Gösta Benning. Vedeau că aici sunt oameni cari veniseră de departe şi cunoşteau toate drumurile. Venise să-i întrebe, dacă nu cumva l-au văzut. Nimeni nu-l văzuse. Ii dădură un scaun, pe care se aşeza fără să mai vorbească. Gălăgia din odaie încetase. Toţi se uitau la ea şi se mirau. Atunci ei i se făcu frică de această tăcere şi începea iarăş să vorbească, adresându-se bătrânului: „Parcă ai fost soldat, bătrâne; povesteşte-ne ceva despre război“. Atunci se făcu o tăcere şi mai mare. ’ v«*"* Bătrânul sta, parcă nici nu auzise. „Aş vrea să aud povestind despre război pe unul, care a fost şi el în război", continuă contesa. Deodată însă se opri, căci fata preotului îi făcu un semn. Toţi se uitau la ea, parcă făcuse ceva rău, şi una dintre femei zise cu glasul ascuţit: „Nu eşti aceea, care a fost contesa de la Borg?“ - 3 „Eu sunt“. .. ... . - V, - *■. 'Va urma) La Cinema Pathé Linscant rulează zilnic fii« mul tras din acest roman. Se acordă o rediu« «ere de 25 la sută cititorilor zilerului, p prezentându-se titlul foiletonului cu data zilei« .